Obligaţie de a face. Decizia nr. 1059/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1059/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 9633/3/2007
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1059R
Ședința publică de la data de 24.05.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - I. L.-M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții – reclamanți C. N., Moararescu A. V. și Ș. R. E. și de recurentul – pârât M. București prin Primarul G., împotriva sentinței civile nr. 1930/08.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, contradictoriu cu intimații – reclamanți B. A. I. și M. C. M. și intimatul – pârât C. G. al Municipiului București, cauza având ca obiect” Legea nr.10/2001, obligația de a face”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de amânări, fără discuții.
În cauză s-au efectuat două strigări.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții – reclamanți C. N., M. A. V., Ș. R. E. – reprezentați de avocat R. P. în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind recurentul - pârât M. București prin Primarul G., intimatele – reclamante B. A. I. și M. C. M. și intimatul – pârât C. G. al Municipiului București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentanta recurenților – reclamanți depuse la dosar un set de înscrisuri însoțite de un opis, pentru a face dovezi cu privire la demersurile întreprinse la diferite autorități cu privire la istoricul denumirii arterei de circulație din București, sector 5, . în acest moment nu au primit nici un răspuns, împrejurare față de care solicită emiterea unei adrese din partea instanței pentru a răspunde la aceste solicitări.
Totodată, arată că a depus la dosar raportul de expertiză avizat și, în același timp, depune la dosar în copii hotărârile pronunțate în dosarul_/3/2007 al Tribunalului Secția a III-a civilă definitive și irevocabile, prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea de unici moștenitori a recurenților din prezenta cauză.
Curtea după deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul recurenților – reclamanți, apreciind că nu mai sunt necesare adresele privind istoricul de rol poștal, față de faptul că s-a depus la dosar raportul de expertiză efectuat în cauză, avizat și, dispune lăsarea dosarului la ordine pentru soluționare.
Dosarul a fost reluat la a doua strigare, la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții – reclamanți C. N., M. A. V., Ș. R. E. – reprezentați de avocat R. P. în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind recurentul - pârât M. București prin Primarul G., intimatele – reclamante B. A. I. și M. C. M. și intimatul – pârât C. G. al Municipiului București.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat în prezenta cauză.
Recurenții – reclamanți C. N., Moararescu A. V. și Ș. R. E., prin avocat, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul obligării Primăriei Municipiului București prin Primar la restituirea în natură a terenurilor în suprafață totală de 23.808 m.p., situate în București, ..66-74, sector 5, identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză și constatării calității recurenților de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale, pentru terenurile în suprafață de 56.192 mp, situate la aceeași adresă, identificate prin raportul de expertiză.
În susținerea motivelor de recurs, arată că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, instanța de fond soluționând în mod incorect dispoziția emisă de Primăria Municipiului București, cu încălcarea art. 26b alin.3 din Legea nr. 10/2001, republicată întrucât în loc să dispună direct restituirea în natură a terenului liber, a constatat calitatea de persoane îndreptățite a recurenților la restituirea în natură și dispus obligarea Primăriei Municipiului București prin Primar la emiterea unei dispoziții.
Precizează că a investit instanța de judecată cu soluționarea pe fond a notificării formulate conform art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 și a dispoziției deciziei nr. XX/2007 a ICCJ, deoarece de 12 ani de zile, nu s-a soluționat notificarea.
Cu toate că instanța de judecată a reținut exact cadrul procesual dedus judecății – soluționarea pe fond a notificărilor formulate, s-a limitat numai a constata calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură a terenurilor libere.
Cu privire la celelalte motive de recurs, le susține așa cum au fost formulate, arătând că instanța a dispus restituirea pentru anumite suprafețe, iar pentru altele nu.
Cu privire la suprafața de teren identificată, SIII, în mod greșit instanța reține că nu poate fi restituită, întrucât pe teren sunt edificate construcții noi ce nu au aparținut autorilor recurenților, fiind de utilitate publică, întrucât din punctul său de vedere această suprafață se află în administrarea Școlii nr.137 și sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin.1 din Legea 10/2001 și nu art. 10 din aceeași lege.
Cu privire la suprafața de teren, identificată ca fiind SIV, solicită să se constate că, potrivit concluziilor raportului de expertiză, este liberă de construcții.
Instanța, în mod greșit, a respins solicitarea recurenților privind restituirea în natură a acestui teren, cu motivarea că sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr.10/2001, în sensul că M. București nu este unitate deținătoare și că pentru această suprafață de teren s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate S.C. AgroTransport S.A.
Consideră că această susținere este neîntemeiată, la dosar nu există nicio probă aflată la dosarul cauzei, privind situația juridică referitoare la emiterea certificatului de atestare.
Cu privire la suprafața de teren identificată SV-1, deși din concluziile raportului de expertiză rezultă că terenul este liber, instanța de fond a refuzat restituirea acestuia, pe motiv că există construcții edificate.
Or, în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că pentru construcțiile edificate pe suprafața de teren identificată S V-1, ar fi existat autorizație de construire, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată.
Totodată, arată că sarcina administrării probelor este a unității deținătoare și nu a persoanelor care solicită restituirea terenului.
Cu privire la suprafața de teren, identificată S V-2, instanța de fond în mod greșit a refuzat restituirea pe motiv că există construcții aparținând unei societăți private.
Or, din extrasele de carte funciară depuse la dosar, rezultă că aceste construcții au fost dobândite cu mult după apariția Legii nr.10/2001, astfel că nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 29 din Legea nr.10/2001, republicată.
Totodată, solicită respingerea recursului declarat de recurentul – pârât M. București, deoarece au făcut dovada dreptului de proprietate cu înscrisurile depuse în dosarul de fond(filele 22-93).
De asemenea, arată că, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că nu există suprapunere de terenuri; fără cheltuieli de judecată, rezervându-și dreptul să le solicite pe cale separată.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a V-a Civilă la data de 2.12.2005 reclamanții C. N., M. N. L. Ș., B. A. I., Ș. R. E. și M. A. V. au chemat în judecată pârâtul Primarul G. al Municipiului București solicitând obligarea acestuia la emiterea deciziei (dispoziției motivate) de soluționare a cererii de retrocedare formulate în baza Legii nr.10/2001, având ca obiect imobilul teren liber de construcții în suprafață de 22 322 mp, situat în București, .. 66-74 (fost 62), sector 5.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, la data de 13.08.2001, prin intermediul B., au adresat Primăriei Muncipiului București notificarea nr. 2822 în temeiul Legii nr.10/2001, solicitând, în calitate de moștenitori ai fraților C., retrocedarea imobilului teren în suprafață de 22 322 mp sus-menționat, întreaga documentație necesară fiind depusă o dată cu notificarea formulată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 23 din Legea 10/2001.
Prinsentința civilă nr. 71/16.01.2006 a Tribunalului București-Secția a V-a Civilăa fost admisă excepția necompetenței materiale, cauza fiind declinată spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.
Prin sentința civilă nr. 6310/12.10.2006 a Judecătoriei sectorului 5 București a fost admisă excepția necompetenței materiale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
S-a apreciat că față de pronunțarea deciziei IX/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu caracter de regulator de competență nu se mai impune constatarea conflictului de competență.
În urma repartizării aleatorii, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, la data de 22.03.2007 sub nr._ .
La data de 28.05.2007 reclamanții au precizat și completat cererea de chemare în judecată, menționând că aceasta are ca obiect restituirea imobilului teren în suprafață de 80 000 mp, situat în București, .. 66-74 (fost 62), sector 5, care a aparținut autorilor lor, în baza actului de vânzare-cumpărare aut. la Tribunalul Ilfov-Secția notariat sub nr._/31.07.1935 și transcris sub nr._/1935 la același tribunal, teren care a făcut obiectul a două notificări, notificarea nr. 2822/13.08.2001, care a vizat partea de teren care era liber de construcții și neafectat de detalii de sistematizare și, respectiv, notificarea nr.2823/13.08.2001, care a vizat partea de teren ocupată de construcții și străzi.
În ceea ce privește cadrul procesual, s-a menționat că se solicită chemarea în judecată a Municipiului București prin Primar G. și a Consiliului G. al Municipiului București.
De asemenea, au precizat că solicită soluționarea pe fond a notificării și restituirea în natură a terenului liber de construcții (încheierea din data de 28.05.2007).
La data de 10.09.2007 reclamanții au formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, arătând că solicită și acordarea măsurilor reparatorii pentru construcția în suprafață de 229 mp, ce se afla pe terenul ce face obiectul acțiunii la momentul preluării acestuia în proprietatea statului, construcție ce a fost demolată, după expropriere în baza Decretului nr. 97/1974.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind atașat și dosarul administrativ care a stat la baza notificărilor menționate.
A fost administrată proba cu expertiza construcții, fiind depus la dosar raport de expertiză specialitatea construcții efectuat de expert D. P. și raport de expertiză specialitatea topografie, completat, efectuat de expert tehnic U. I..
Întrucât pe parcursul soluționării cauzei a decedat reclamantul M. N. L. Ș. a fost introdusă în cauză, conform art. 243 C.pr.civ., moștenitoarea acestuia, M. C.-M..
Prin sentința civilă nr. 1930/08.11.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C. N., Ș. R. E., M. A. V., M. N. L. Ș., decedat pe parcursul soluționării cauzei, acțiune continuată de M. C.-M., B. A. I., în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar G. și Consilul G. al Municipiului București, s-a constatat că reclamanții C. N., Ș. R. E., M. A. V. și notificatorul M. A. B. ( în prezent decedat) sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură a terenurilor în suprafață de: 4575 mp situată în .. 66-74, sector 5, identificată ca S-11 prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert U. I.,1501 mp situată în .. 66-74, sector 5, identificată ca S-II prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic U. I.. S-a înaintat soluționarea notificărilor nr. 2822 și 2823/13.08.2001 către A., în ceea ce privește suprafața de 875 mp (pentru care a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate . nr. 1194/28.02.1995 către . suprafața de 8271 mp situată în .. 66, sector 5 (proprietar tabular .). A fost stabilit dreptul reclamanților C. N., Ș. R. E., M. A. V. și a notificatorului M. A. B. la acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru diferența de suprafață de teren de 68 778 mp, situat în .. 66-74, sector 5, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, teren imposibil de restituit în natură. S-a respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 formulată de reclamanții M. N. L. Ș. (acțiune continuată de reclamanta M. C.-M.) și B. A. I.. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea tuturor reclamanților privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată în suprafață construită de 229 mp situată în București, .. 62 ( ulterior 66), sector 5. A fost obligat paratul M. București prin Primar la emiterea dispoziției în baza Legii nr. 10/2001 pentru notificările 2822/13.08.2001 și 2823/13.08.2001 în sensul celor menționate mai sus și a fost obligat paratul M. București prin Primar la 3200 lei, cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește primul aspect care trebuie dovedit de reclamanți în prezenta cauză, respectiv cel al calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001, tribunalul a constata următoarele:
Astfel, s-a reținut că, prin notificarea nr. 2822/13.08.2001 înaintată Primăriei Municipiului București prin intermediul B. T. G., notificatorii M. N. L. Ș., B. A.-I., Ș. R., G. G. E., C. N., M. A. D. și M. A. B. au solicitat, în calitate de moștenitori ai fraților C., respectiv N. G., N. I. C., R. I. C., I. I. C., Z. I. C., M. M., I. I. C. și L. Fontenoy, restituirea în natură a terenurilor în suprafață de 22 322 mp, situate în București, .. 66-74, sector 5 (fost nr. 62), terenuri libere de construcții și neafectate de detalii de sistematizare, parte din terenul de 80 000 mp ce a aparținut autorilor sus-menționați conform actului de vânzare-cumpărare aut. la Tribunalul Ilfov-Secția Notariat sub nr._/31.07.1935 și transcris sub nr._/1935 la același tribunal.
Prin notificarea nr. 2823/13.08.2001 înaintată Primăriei Municipiului București de aceeași notificatori, în aceeași calitate, s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafața de teren de 57 678 mp, situat în București, .. 66-74, sector 5 (fost nr. 62), parte din terenul de 80 000 mp ce a aparținut autorilor sus-menționați conform actului de vânzare-cumpărare aut. la Tribunalul Ilfov-Secția Notariat sub nr._/31.07.1935 și transcris sub nr._/1935 la același tribunal, teren afectat de construcții și centrale termice imposibil de restituit în natură.
Cum aceste notificări nu au fost soluționate în termenul de 60 de zile prevăzut de Legea nr.10/2001, tribunalul a considerat admisibilă cererea de soluționare pe fond a notificărilor.
Cu privire la dreptul de proprietate al autorilor reclamanților la momentul trecerii imobilului în proprietatea statului, respectiv a fraților C., N. G., N. I. C., R. I. C., I. I. C., Z. I. C., M. M., I. I. C. și L. Fontenoy, tribunalul a constatat că această dovadă a fost făcută, raportat la următoarele elemente:
Prin actul de vânzare-cumpărare aut. la Tribunalul Ilfov-Secția Notariat sub nr._/31.07.1935 și transcris sub nr._/1935 la același tribunal, s-a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate de frații C., respectiv N. G., N. I. C., R. I. C., I. I. C., Z. I. C., M. M., I. I. C. și L. Fontenoy, asupra terenului în suprafață de 84 000 mp., situat în București, .. 62, fostă Pieptănari nr. 62 (fila 22 din dosarul tribunalului).
Cu privire la modalitatea de trecere în proprietatea statului, tribunalul a reținut că, din adresele succesive atașate la dosar, atât înainte cât și după efectuarea raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie și înaintarea acestei lucrări Primăriei Muncipiului București-Direcția Patrimoniu, unitatea administrativ teritorială deține relații doar cu privire la suprafața de 240 mp, trecută în decretul de expropriere și demolare nr. 97/1974, art.7 anexa 7, suprafață de apare preluată de la frații C. (a se vedea în acest sens relațiile comunicate la filele 28, 47, 45, 53, 88 și 477).
Prin urmare, tribunalul a constatat că devin incidente dispozițiile capitolului I pct.1 lit e din H.G. 250/2007 Norme Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 în sensul că „În cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.”
Așadar, deși din întreg terenul de 84 000 mp pentru care reclamanții au făcut dovada că autorii lor dețineau calitatea de proprietari la nivelul anului 1935 nu există evidențe decât cu privire la preluarea suprafeței de 240 mp, pentru restul terenului Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală a Municipiului București comunicând că nu deține alte date cu privire la modalitatea de trecere în proprietatea statului, tribunalul constată că devine incidentă prezumția relativă prevăzută de textul legal sus-citat în sensul prezumției de preluare abuzivă de la persoanele care au dovedit calitatea de proprietari anterior preluării.
Tribunalul a reținut că această prezumție relativă nu a fost răsturnată în prezenta cauză, ba mai mult, a fost confirmată de proba cu înscrisuri administrată în cauză.
Astfel, la fila 594 din dosarul tribunalului s-a regăsit adeverința emisă la nivelul anului 1973 de Școala generală nr. 136, prin care se arată că s-a încetat plata chiriei către frații C. la data de 1 mai 1972, dată la care a încetat contractul de închiriere cu privire la terenul situat în Prelungirea Ferentari nr. 66-68, precum și, la fila 595, se regăsește cererea formulată de frații C. către Circumscripția financiară, în vederea radierii rolului de impozite pentru acest imobilul menționat deoarece acesta este supus exproprierii, fiind situat într-o zonă restructurabilă.
Tot cu privire la situația juridică a terenului în litigiu, respectiv la preluarea acestuia în proprietatea statului de la autorii reclamanților și la elementele care ar putea răsturna prezumția de preluare de la aceștia instituită de textul legal menționat anterior, s-au în vedere următoarele aspecte:
În evidențele Primăriei Municipiului București, așa cum a rezultat din relațiile comunicate la fila 477 din dosar, figurează cu notificări, pentru aceeași suprafață de teren sau aparent pentru aceeași suprafață de teren și C. A., C. Ș. și V. R. M.-dosar nr. 8830/2001 (notificarea nr. 2453), precum și F. O.-dosar nr._/2001.
Tribunalul a dispus atașarea acestor dosare administrative, nesoluționate încă de M. București prin emiterea unei dispoziții, actele regăsindu-se în copie atașate la dosar.
Pe baza actelor din aceste dosare administrative nu s-a putut identifica o legătură între titlul de proprietate prezentat de reclamanții din prezentul dosar și titlurile invocate de ceilalți notificatori, în sensul ca acestea să fie acte succesive sau părțile menționate să fi înstrăinat unul către altul.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că formularea altor notificări pe aparent aceeași suprafață de teren nu poate împiedica aplicarea prezumției relative de proprietate pentru autorii reclamanților, reglementată de textul legal.
Tribunalul s-a aflat de asemenea în imposibilitatea de a face verificări suplimentare în condițiile în care, spre deosebire de unitatea administrativ teritorială care avea posibilitatea conexării dosarelor administrative pentru ceea ce aparent reprezenta același obiect al cererii de restituire, instanța este ținută de cadrul procesual stabilit de părți, neputând introduce din oficiu părți în cauză. Or, ar încălca principiile contradictorialității și al dreptului la apărare, ca tribunalul să soluționeze practic o comparare de titluri între toți notificatorii pe terenul în litigiu, în condițiile în care notificatorii din dosarele administrative nr. 8830/2001 și_/2001 nu sunt părți în prezenta cauză.
În măsura în care există o suprapunere a drepturilor de proprietate invocate, ceilalți notificatori vor putea solicita anularea drepturilor stabilite prin prezenta hotărâre, aceasta având practic valoarea unei dispoziții emise în procedura administrativă a Legii 10/2001.
Așadar, față de cele menționate mai sus, tribunalul a reținut că reclamanții au dovedit calitatea de proprietari a fraților C. asupra terenului de 84 000 mp situat în Prelungirea Ferentari nr. 62, preluarea abuzivă rezultând din Decretul de expropriere nr. 97/1974 și din prezumția legală de preluare abuzivă analizată.
Cu privire la calitatea reclamanților de moștenitori a fraților C. și prin urmare de persoane îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii în baza Legii 10/2001, tribunalul a constatat următoarele:
-reclamantul C. N., reclamant și notificator, este fiul coproprietarului C. N., decedat la data de 11.11.1944, a doua coproprietară în ordinea decesului a fost N. G., născută C., decedată la data de 27.11.1970, de pe urma căreia a fost emis certificatul de moștenitor nr. 55/1971, în conformitate cu care are calitatea de moștenitor G. M., în calitate de fiu și căruia îi revine întrega amasă succesorală, B. Pia și M. A. sunt renunțătoare la succesiune, fiind menționate în cuprinsul certificatului de moștenitor declarațiile de renunțare nr. 77 și 78.
De pe urma defunctului G. M., unicul moștenitor al coproprietarei N. G. au rămas ca moștenitori G. G. E. și S. R. E. (devenită Ș.).
G. G. E. a formulat cele două notificări ce fac obiectul prezentei cauze, reclamanta Ș. R. E. fiind unica moștenitoare a acesteia, conform certificatului de moștenitor nr. 163/15.07.2010.
Așadar, tribunalul a reținut că reclamanta Ș. R. E. a făcut dovada calității de moștenitoare în prezenta cauză, ea formulând notificare atât în nume propriu și având și calitatea de unică moștenitoare a notificatoarei G. G. E..
În ceea ce privește pe notificatorii și reclamanții M. N. L. Ș. și B. A. I., tribunalul a constatat că aceștia nu au făcut dovada calității de moștenitor față de coproprietara N. G., neavând calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, astfel: M. N. L. Ș. (decedat pe parcursul soluționării cauzei, acțiune continuată de M. C. M.) valorifică drepturile succesorale de pe urma defunctei M. A., decedată la data de 15.02.1995, conform certificatului de moștenitor nr. 497/15 martie 1995, atașat la fila 75 din dosar, însă, așa cum am arătat mai sus, M. A. a fost renunțătoare la succesiunea coproprietarei N. G..
Aceeași este situația și pentru reclamanta și notificatoarea B. A. I., deoarece aceasta solicită valorificarea drepturilor succesorale de pe urma defunctei B. Pia, decedată la data de 25 septembrie 1979, însă reclamanta a renunțat la această succesiune, așa cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 567/15 mai 1980, atașat la fila 39 din dosar, în care este menționată declarația de renunțare nr. 180/1980, ba chiar mai mult, B. Pia era renunțătoare la succesiunea coproprietarei N. G..
Având în vedere cele de mai sus, precum și disp. art. 4 alin.3 din Legea 10/2001, în conformitate cu care „Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi”, tribunalul a constatat că moștenitorii care au renunțat expres la succesiunea fostului proprietar al imobilului nu pot pretinde drepturi în baza Legii 10/2001.
Faptul că doar cei care nu au acceptat moștenirea în termenul legal sunt repuși în termenul de acceptare prin notificarea formulată, nu și cei care au renunțat expres, a rezultat cu claritate și din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, astfel „ Având în vedere că textul legal face referire numai la succesibilii neacceptanți, per a contrario, rezultă că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii(deci se recunoaște valabilitatea renunțării exprese a unuia sau a unora dintre succesori, urmând ca de cota care a făcut obiectul renunțării exprese să profite succesibilii acceptanți notificatori împreună cu cei neacceptanți notificatori, care au fost repuși de drept în termen).”
Așadar, a constatat că reclamanții M. L. Ș. și B. A. I. nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele ce au format proprietatea Nataliei G..
O altă coproprietară de pe urma căreia se solicită valorificarea dreptului de proprietate în prezenta cauză este M. A. M., născută C., decedată la data de 2 noiembrie 1986, conform certificatului de moștenitor nr. 107/2004.
Astfel, în acest certificat de moștenitor se consemnează ca unic moștenitor M. A.-D., fiind neacceptanți conform art. 700 Cod civil, M. A. M. și M. A. B..
Așadar, tribunalul a constatat că notificatorul M. D. a justificat calitatea de moștenitor, în proces figurând în calitate de reclamantă M. A. V., moștenitoarea acestuia, soție acceptantă a moștenirii, conform declarației aut. sub nr. 494/2005).
Trebuie menționat că, deși nu a figurat ca reclamant, el sau moștenitorii săi, ca notificator apare și M. A. B..
Tribunalul a înlăturat susținerile reclamanților în sensul că acesta, respectiv moștenitorii săi, nu au calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii 10/2001, astfel: chiar dacă moștenitorii defunctului M. A. B., decedat la data de 7 octombrie 2002, nu au calitatea de reclamanți în prezenta cauză, nu poate fi ignorat faptul că obiectul cauzei îl reprezintă soluționarea pe fond a notificărilor nr. 2822 și 2823/2001, în care M. A. B. are calitatea de notificator, drepturile sale urmând a fi avute în vedere, în lipsa unei renunțări în condițiile și în forma legii; calitatea acestuia de neacceptant a moștenirii defunctei M. M., menționată anterior, nu determină calitatea acestuia de persoană neîndreptățită la drepturi în baza Legii nr.10/2001, deoarece, așa cum am arătat mai sus, conform art. art. 4 alin.3 din Legea nr.10/2001, moștenitorii neacceptanți în termenul de opțiune succesorală sunt repuși în termenul de acceptare a succesiunii prin notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001; s-a invocat faptul că notificarea formulată de M. A. B. a fost semnată de M. A. D. în lipsa unui mandat în acest sens. Și această susținere este nereală, în condițiile în care, la fila 110 din dosar, se regăsește procura judiciară autentificată sub nr. 1530/22 iunie 1999, prin care M. A. B. l-a împuternicit pe M. A. D. să efectueze toate demersurile necesare pentru recuperarea drepturilor ce i se cuvin ca moștenitor de pe urma defunctei M. M..
Prin urmare, la soluționarea pe fond a celor două notificări, tribunalul a avut în vedere că acesta este persoană îndreptățită conform Legii 10/2001, urmând ca, la momentul ieșirii din indiviziune să se stabilească care sunt moștenitorii defunctului M. A. B. și drepturile acestora (titlul de despăgubire urmând a fi emis pe numele notificatorului).
În ceea ce privește ceilalți coproprietari din actul de proprietate din anul 1935, respectiv, R. I. C., I. I. C., Z. C., I. I. C. și L. Fontenoy, născută C., tribunalul a reținut că aceștia au decedat fără succesori, devenind aplicabile disp. art. 4 alin.4 din Legea 10/2001, în conformitate cu care „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”, deci persoanele menționate anterior ca persoane îndreptățite în baza Legii 10/2001.
Cu privire la modalitatea de restituire (în natura sau prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești) pentru terenul de 84 000 mp în litigiu, tribunalul a constatat următoarele:
Conform raportului de expertiză efectuat de expert tehnic U. I., atașat la filele 419-423 din dosar, din întreaga suprafața de 84 000 mp, au fost identificate 5 suprafețe libere în vederea restituirii în natură, astfel: S-I-4575 mp, S-II-1501 mp, S-III-3504 mp și S-IV-875 mp și SV (1+2), restul suprafeței de teren fiind ocupată cu construcții-blocuri de locuințe, străzi, alei și terenurile aferente acestora.
Din aceste 5 suprafețe, tribunalul a reținut că doar terenurile ce au fost identificate ca S-I și S-II pot fi restituite în natură.
Astfel, în ceea ce privește aceste terenuri, tribunalul a înlăturat susținerile Municipiului București privind imposibilitatea restituirii în natură, raportat la faptul că S-I ar reprezenta o platformă de beton cu destinația parcaj, fiind afectată de rețele subterane-apă și gaz și constituie domeniu public al Municipiului București, iar S-II-ar fi afectată de alei betonate, spațiu de joacă, platformă pentru jocuri sportive, Centrul de asistență medico-socială SASTIPEN, fiind afectată și de rețele subterane, electrice, telefon, apă.
În ceea ce privește faptul că aceste terenuri ar reprezenta domeniu public în prezent, tribunalul a reținut că, în baza Legii nr.10/2001, acesta nu reprezintă un impediment la restituirea în natură, conform art. 6.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, stabilindu-se că „În cursul procedurii administrative de soluționare a notificărilor nu prezintă relevanță afectațiunea juridică actuală a imobilelor solicitate, fiind fără relevanță juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, sau alte acte normative subsidiare acesteia. Pentru aceste considerente, deținătorul imobilului care, la data soluționării notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică are competența de a dispune restituirea bunului în natură, fară a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare”.
În ceea ce privește afectarea terenurilor de rețele de apă, gaz, telefon, tribunalul a reținut că M. București nu a dovedit această afirmație, sarcina probei revenindu-i, raportat la principiul restituirii în natură.
Astfel, tribunalul, din oficiu, a solicitat Municipiului București planul rețelelor edilitare care ar putea afecta terenul, acest plan fiind atașat la dosar. În urma completării raportului de expertiză cu luarea în considerare a actelor depuse, expertul tehnic U. I. a arătat că, studiind terenul și planul de nomenclatură, nu există rețele subterane pe amplasamentele pe care le-a identificat ca fiind retrocedabile (fila 580 din dosar).
Asupra altor afectațiuni care ar putea împiedica restituirea în natură a celor două terenuri, tribunalul a constatat că nu sunt aplicabile disp. art. 10 din Legea 10/2001, care împiedică restituirea în natură a acestora, respectiv nu sunt afectate de construcții definitive sau de amenajări de utilitate publică, definite de Normele Metodologice, astfel:„noțiunea amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele”.
Din raportul de expertiză efectuat precum și din fotografiile anexate, a rezultat în mod evident inexistența unei asemenea afectațiuni. Astfel, faptul că suprafețele au fost betonate sau cuprind o alee betonată, nu poate duce la concluzia că destinația de parcaj este efectiv amenajată, neexistând nicio altă probă în acest sens. Situația este identică cu privire la invocarea destinației de loc de joacă, existența unei alee betonate sau a doi stâlpi nefiind suficientă pentru a considera că există un loc de joacă amenajat. De asemenea, construcția despre care M. București susține că reprezintă Centrul de asistență medico-socială SASTIPEN este în mod evident o construcție ușoară care nu împiedică restituirea, din fotografii rezultând că acesta este practic un chioșc instalat pentru asistență medicală provizorie.
Față de toate aceste aspecte, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru a dispune restituirea în natură a suprafețelor identificate ca S-I și S-II în raportul de expertiză tehnică.
În ceea ce privește în ceea ce privește suprafața de 875 mp ( pentru care a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate . nr. 1194/28.02.1995 către . ca S-IV în raportul de expertiză și suprafața de 8271 mp situată în .. 66, sector 5 (proprietar tabular .), identificată în raportul de expertiză ca S-V-2, tribunalul a reținut că se impune înaintarea soluționării cererii către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, din relațiile obținute rezultând situația juridică actuală menționată mai sus și devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr.10/2001, unitatea deținătoare nefiind M. București, parte în proces.
În ceea ce privește suprafața identificată ca restituibilă în raportul de expertiză ca fiind suprafața S-V-1, ocupată de firma King Campine Euroservice, de 5000 mp, tribunalul nu a putut reține ca fiind îndeplinite condițiile restituirii în natură.
Nu s-a putut avea în vedere simpla afirmație a expertului că pe acest teren sunt edificate construcții fără autorizație, atâta timp cât acest aspect nu a fost dovedit de reclamanți în condițiile art. 1169 Cod civil, sarcina probei revenindu-le în măsura în care susțin acest lucru. Mai mult, societatea care ocupă terenul nu este parte în proces, neputând face dovada contrară unei simple afirmații a expertului.
Terenul este ocupat de construcții cu caracter definitiv, devenind incidente disp. art. 10 din Legea 10/2001, privind imposibilitatea restituirii în natură.
Nici suprafața identificată ca fiind liberă, S-III nu poate fi restituită în natură. Avem în vedere că această suprafață se află în incinta Școlii nr. 136, fiind o suprafață de teren afectată unei utilități publice în sensul art. 10 din Legea 10/2001. Tribunalul a considerat că nu se impune restituirea în natură și reducerea suprafeței afectată folosinței unei școli și a centrului de copii „Cireșarii”.
Au fost înlăturate susținerile reclamanților cu privire la aplicabilitatea art. 16 din Legea 10/2001, în sensul că: „În situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 și 4 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a)”.
Avem în vedere faptul că pe terenul ce a fost proprietatea reclamanților sunt edificate construcții noi, ce nu au aparținut autorilor acestora-Școala 136 și Centru de Plasament în regim de urgență Cireșarii II, restul terenului fiind afectat funcționării acestor construcții, astfel încât devin incidente prevederile art. 10 din lege și nu cele ale art. 16 din lege, care au în vedere situația imobilelor care au aparținut notificatorilor și care, în prezent, sunt afectate unei activități de învățământ.
Prin urmare, față de toate aceste considerente, tribunalul a constatat că reclamanții C. N., Ș. R. E., M. A. V. și notificatorul M. A. B. ( în prezent decedat) sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură a terenurilor în suprafață de: -4575 mp situată în .. 66-74, sector 5, identificată ca S-I prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert U. I., 1501 mp situată în .. 66-74, sector 5, identificată ca S-II prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic U. I., a înaintat soluționarea notificărilor nr. 2822 și 2823/13.08.2001 către A., în ceea ce privește suprafața de 875 mp ( pentru care a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate . nr. 1194/28.02.1995 către . suprafața de 8271 mp situată în .. 66, sector 5 (proprietar tabular .).
Pentru diferența de teren dintre 84 000 mp, pentru care s-a dovedit dreptul de proprietate și terenurile sus-menționate, respectiv pentru suprafața de 68 778 mp, situat în .. 66-74, sector 5 se va constata dreptul reclamanților C. N., Ș. R. E., M. A. V. și a notificatorului M. A. B. la acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005. A fost obligat pârâtul M. București la emiterea dispoziției în sensul celor constatate mai sus.
Tribunalul a respins, ca neîntemeiate, cererile privind acordarea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 formulată de reclamanții M. N. L. Ș. (acțiune continuată de reclamanta M. C.-M.) și B. A. I., atât pentru restituire în natură cât și pentru acordarea despăgubirilor prin echivalent, întrucât, așa cum am arătat la momentul la care am analizat calitatea de moștenitori, autorii acestor persoane au renunțat expres la succesiunea coproprietarei N. G..
În ceea ce privește cererea tuturor reclamanților privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată în suprafață construită de 229 mp situată în București, .. 62 ( ulterior 66), sector 5, tribunalul a constatat că cererea este neîntemeiată, deoarece reclamanții nu au formulat notificare pentru construcție, notificările nr. 2822 și 2823/2001 privind exclusiv terenul de 84 000 mp.
Conform art. 22 alin.2 din Legea 10/2001 „Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia”, iar Normele de aplicare ale acestor dispoziții stabilesc că notificarea trebuie să cuprindă denumirea și adresa exactă a bunului imobil solicitat.
De asemenea, s-a reținut că, potrivit disp. art. 22 alin.5 din Legea 10/2001 „Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.
Prin urmare, constatând că reclamanții nu au formulat notificare în termenul legal pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru construcție, aceștia au pierdut dreptul la acordarea măsurilor reparatorii.
Formularea notificării pentru teren nu poate fi considerată a acoperi și construcția, în condițiile în care s-a precizat expres în cuprinsul notificării că este vorba doar de teren, iar legea prevede obligația descrierii imobilului prin elemente de identificare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții C. N., Ș. R. E., M. A. V., invocând faptul că hotărârea instanței de fond este nelegala, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 republicata, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. XX/19.03.2007 pronunțata de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație si Justiție, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr.764 din 12.11.2007.
Prima critică se referă la împrejurarea că prima instanță nu a dispus restituirea în natură, prin dispozitivul hotărârii pronunțate, ci a instituit în sarcina Municipiului București, obligația de a emite o dispoziție prin care să se dispună restituirea în natură a suprafețelor de teren respective.
Articolul 26 alin.3 din Legea nr.10/2001 republicata, urmează a fi interpretat si aplicat potrivit Deciziei nr. XX/19.03.2007 pronunțata de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație si Justiție, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr.764 din 12.11.2007, hotărâre judecătoreasca obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, potrivit art.3307 alin. 4 C.proc.civ.
Prin decizia de îndrumare mai sus menționata, Înalta Curte de Casație si Justiție a hotărât că, în aplicarea art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001 republicata, instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond nu numai contestația formulata împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor, prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si acțiunea persoanei îndreptățite in cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea pârtii interesate.
Din cele expuse mai sus, rezulta ca in situația in care instanța de judecata este investita cu soluționarea pe fond a contestației întemeiata pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, contestație formulata împotriva refuzului tacit de restituire a imobilului, instanța de judecată nu este limitată doar la a constata calitatea reclamanților de persoane îndreptățite și a de pronunța o hotărâre judecătoreasca prin care să oblige unitatea deținătoare la emiterea unei dispoziții de restituire.
Dimpotrivă, instanța de judecata are competenta ca, în urma judecării pe fond a contestației împotriva refuzului tacit de restituire a imobilului, sa dispună direct, prin dispozitivul hotărârii restituirea in natura a imobilului.
In speță, Tribunalul București a pronunțat o hotărâre judecătorească cu aplicarea greșita a dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicata, întrucât în loc sa dispună direct restituirea in natura a terenului liber, a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea in natura a terenurilor libere si a dispus obligarea municipiului București prin Primar la emiterea unei dispoziții in acest sens.
Reclamanții consideră că, potrivit celor menționate mai sus, cu privire la modul in care art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 republicata urmează a fi interpretat si aplicat, Tribunalul București trebuia sa dispună direct prin dispozitiv restituirea in natura către aceștia a terenurilor libere identificate prin raportul de expertiza si completările la acesta întocmite în cauză.
Trebuie subliniat și faptul ca instanța de fond avea posibilitatea de a dispune restituirea in natura a terenurilor libere, întrucât aceasta fusese investita cu o acțiune in acest sens, cadrul procesual dedus judecații fiind circumscris cererilor precizatoare aflate la filele 20 si 44 de la dosarul cauzei.
Prin cererea precizatoare aflata la fila 20 din dosarul de fond, reclamanții au învederat în mod explicit instanței de judecata că solicită ca instanța, in baza probelor care se vor administra, sa dispună asupra restituirii, in natura, a suprafeței de teren liber de construcții, si asupra restituirii, prin echivalent, a suprafeței de teren ocupata (despăgubiri calculate la valoarea de piața a imobilului)".
Cu toate că instanța a reținut exact cadrul procesual dedus judecații - soluționarea pe fond a notificărilor formulate - aceeași instanța s-a limitat numai la a constata calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea in natura a terenurilor libere, dispunând obligarea Municipiului București prin Primar la emiterea unei dispoziții in acest sens.
Recurenții-reclamanții consideră că, prin modul în care instanța de judecată a soluționat cauza, aceasta a încălcat prevederile art.26 alin. 3 din Legea nr.10/2001 republicata, întrucât nu a dispus direct restituirea in natura a terenurilor libere.
In ultimul rând, reclamanții subliniază si faptul ca numai prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se dispună direct restituirea in natura a terenurilor libere, este respectat art.6 CEDO, in ceea ce privește termenul rezonabil de soluționare a cauzei, element al dreptului la un proces echitabil.
A doua critică se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor art.16 si 10 din Legea nr.10/2001 republicata.
Recurenții-reclamanții consideră căa soluția instanței de fond, in ceea ce privește suprafața de teren de 3504 mp, identificata ca fiind S-III este nelegala, fiind data cu aplicarea greșita a prevederilor art.10 si 16 din Legea nr.10/2001 Republicata.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza întocmit in cauza, suprafața de teren de 3504 mp, identificata ca fiind S-III, este libera de construcții, aflându-se in incinta Scolii nr.136.
In primul rând, motivarea instanței, in sensul ca pe terenul ce a aparținut autorilor reclamanților au fost edificate construcții noi, cum ar fi Scoală nr.136, sunt neîntemeiate, întrucât Scoală nr.136 nu este o construcție noua, ea existând si la nivelul anului 1973, astfel cum rezulta chiar din adeverința nr.551/29.06.1973 emisa de Școală generala nr.136, din București, ..68, Sector 6 si din autorizația pentru dărâmare sau desființare de construcții sau amenajări nr.5805/33F/03.07.1973 emisa de Sfatul Popular al Capitalei R.P.R. Comitetul Executiv .
In al doilea rând, soluția instanței în sensul că în ceea ce privește terenul identificat ca fiind S III, devin aplicabile prevederile art.10, iar nu prevederile art.16 din Legea nr.10/2001 republicata, este nelegala, pentru motivele ce urmează a fi expuse in continuare.
Articolul 10 alin.2 din Legea nr.10/2001 republicata, prevede ca nu se restituie in natura terenurile afectate amenajărilor de utilitate publica ale localităților urbane si rurale.
Articolul 16 alin. l din Legea nr.10/2001 republicata, prevede ca imobilele având destinațiile arătate in anexa nr.2 lit.a, necesare si afectate exclusiv si nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, se restituie in natura foștilor proprietari, după caz moștenitorilor acestora, cu obligația pentru aceștia de a le menține afectațiune pe o perioada de pana la 3 ani.
Din interpretarea sistematica a celor norme juridice mai sus menționate rezultă ca regula cuprinsa in art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001 republicata este norma generala, in timp de norma cuprinsa in art.16 alin. l din același act normativ reprezintă norma speciala.
Or, in virtutea aplicării regulii specialia generalibus derogant, rezulta ca in situația in care terenul solicitat a fi restituit aparține unei unități de învățământ, urmează a fi aplicat cu prioritate art.16 alin.1, fata de art.10 din Legea nr.10/2001 republicata, terenul urmând a fi restituit in natura persoanelor îndreptățite.
In același sens este si practica judiciara a instanțelor naționale:
-I.C.C.J., Secția civila si de proprietate intelectuala, decizia nr.3797/12.04.2006: "De asemenea imobilele ocupate de instituții publice sunt supuse restituirii in natura, cu obligația menținerii afectatiunii pe o perioada de pana la 3 ani (art.16 alin.l si anexa nr.2 lit.a)”.
-C.A. Timișoara, Secția civila, decizia nr.!254/R din 05.06.2006: "Conform art.16 alin.l din Legea nr.10/2001, in situația imobilelor având destinațiile arătate in Anexa 2 lit.a, proprietarilor sau moștenitorilor acestora li se restituie imobilul in proprietate cu obligația de a-i menține afectatiunea pe o perioada pana la 3 ani".
Mai mult, un alt argument in favoarea tezei mai sus menționate, îl reprezintă voința legiuitorului roman, care prin Titlul I art. 1 pct.37 din Legea nr.247/2005 a dispus modificarea art.16 alin. 1 din Legea nr.10/2001 republicata, in sensul ca a instituit regula restituirii in natura a imobilelor ocupate de scoli si alte instituții de interes public.
Astfel, pânăa la momentul modificării legislative survenite in cursul anului 2005, prevederile art.16 alin. 1 din Legea nr.10/2001, stabileau imobilele ce au aveau destinația de scoli nu se restituiau in natura, aceasta posibilitatea luând naștere după modificarea Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005.
In speța, terenul in suprafața de 3504 mp, identificat ca fiind S-III, se încadrează in cazurile prevăzute de art.16 alin. 1 si anexa 2 lit.a pct.1, fiind destinat funcționarii Scolii nr.136, astfel ca, in baza principiului restituirii in natura a imobilelor preluate abuziv, regula consacrata de art. 1 si art.9 din Legea nr.10/2001 republicata, precum si in baza art.16 alin. 1 din același act normativ, consideram ca se impune restituirea in natura a acestuia, către subsemnații.
A treia critică se referă la aplicarea greșita a dispozițiilor art.29 din Legea nr.10/2001 republicata.
Recurenții-reclamanții consideră ca soluția instanței de fond, in ceea ce privește suprafața de teren de 875 mp, identificata ca fiind S-IV, este nelegala, fiind data cu aplicarea greșita a prevederilor art.29 din Legea nr.10/2001 Republicata.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza intocmit in cauza, suprafața de teren de 875 mp, identificata ca fiind S-IV, este libera de construcții.
Instanța de fond a respins solicitarea reclamanților privind restituirea in natura a terenului identificat ca fiind S-IV, motivând ca, in speța, sunt incidente prevederile art.29 din Legea nr. 10/2001 republicata, in sensul ca M. București nu este unitatea deținătoare.
Mai mult, instanța a reținut ca pentru aceasta suprafața de teren s-a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.1194/28.02.1995 la cererea S.C. AgroTransport S.A., astfel cum rezulta din adresa nr._/8927/03.07.2008 emisa de Primăria Municipiului București.
In primul rând, motivarea instanței, in sensul ca pentru terenul identificat ca fiind S IV s-a emis un certificat de atestare al dreptului de proprietate este neîntemeiata, intrucat din nicio proba aflata la dosarul cauzei nu rezultă acest aspect.
Adresa nr._/8927/03.07.2008 emisa de Primăria Municipiului București, singurul act de la dosarul cauzei care se refera la emiterea certificatului de atestare al dreptului de proprietate, nu se coroborează cu nicio alta proba aflata la dosarul cauzei.
Mai mult, afirmațiile cuprinse in aceasta adresa se afla in contradicție vădita cu concluziile raportului de expertiza omologat de instanța de fond, concluzii care prevăd ca aceasta suprafața de teren este libera de orice fel de construcții si poate fi restituita in natura.
In aceste condiții, reclamanții apreciază ca instanța de judecata trebuia sa înlăture susținerile intimatului M. București, in sensul că acest teren nu se afla in administrarea sa, motivat de lipsa probelor care sa ateste aceasta situație de fapt si de drept.
In al doilea rând, reclamanții consideră ca soluția instanței de fond, in sensul înaintării notificărilor nr.2822 si 2823 / 13.08.2001 către A., in ceea ce privește suprafața de 875 mp (. S IV), este data cu greșita aplicare a prevederilor art.29 din Legea nr. 10/2001 Republicata.
Pentru a fi aplicabile prevederile art.29 din Legea nr. 10/2001 Republicata, trebuie sa rezulte din actele aflate la dosarul cauzei ca terenul in discuție, . afla evidențiata in patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.
Or, cum la dosarul cauzei nu exista nicio proba in acest sens, dimpotrivă existând un raport de expertiza care atesta ca acesta se afla in administrarea Municipiului București, reclamanții consideră că, in mod greșit, instanța de judecata a făcut aplicarea prevederilor art.29 din Legea nr. 10/2001 republicata.
În ceea ce privește suprafața de teren de 8353 mp, identificata ca fiind S-V-2, recurenții-reclamanți consideră că este nelegala, fiind data cu aplicarea greșita a prevederilor art.29 din Legea nr.10/2001 Republicata.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza întocmit in cauza, suprafața de teren de 8353 mp, identificata ca fiind S-V-2, este libera de construcții.
Instanța de fond a respins solicitarea reclamanților privind restituirea in natura a terenului identificat ca fiind S-V-2, motivând ca, in speța, sunt incidente prevederile art.29 din Legea nr.10/2001 Republicata, in sensul ca M. București nu este unitatea deținătoare.
Mai mult, instanța a reținut ca pentru aceasta suprafața de teren exista intabulat in cartea funciara dreptul de proprietate in favoarea .., potrivit extraselor de carte funciara pentru informare aflate la filele 630-632 din dosarul de fond.
Reclamanții consideră ca soluția instanței este nelegala, fiind data cu încălcarea prevederilor art.9, 10 si 21 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicata, norme juridice care prevăd ca situația juridica a imobilelor este cea de la data apariției Legii nr.10/2001 Republicata, situație de care se apreciază la momentul soluționării notificării.
Or, din extrasele de carte funciara aflate la filele 630-632 din dosarul de fond rezulta ca .. a devenit proprietar asupra terenurilor identificate intre anii 2008-2011, astfel ca nu se poate retine incidente dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001 Republicata, întrucât aceasta norma juridica se refera doar la imobilele care la data intrării in vigoare a Legii nr.10/2001 Republicata, erau evidențiate in patrimoniul unei societăți comerciale.
Pentru toate aceste motive, reclamanții solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
A patra critică se referă la aplicarea greșita a dispozițiilor art.10 din Legea nr.10/2001 republicata.
Recurenții-reclamanții consideră că soluția instanței de fond, in ceea ce privește suprafața de teren de 5000 mp, identificata ca fiind S-V-1, este nelegala, fiind data cu aplicarea greșita a prevederilor art.10 din Legea nr.10/2001 republicata.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza întocmit in cauza, suprafața de teren de 5000 mp, identificata ca fiind S-V-1, este libera de construcții.
Instanța de fond a respins solicitarea reclamanților privind restituirea in natura a terenului identificat ca fiind S-V-1, motivând ca, in speța, sunt incidente prevederile art.10 din Legea nr. 10/2001 Republicata, in sensul ca terenul este ocupat de construcții cu caracter definitiv.
Mai mult, instanța a reținut ca nu s-a făcut proba faptului ca pe aceasta suprafața de teren exista construcții fără autorizație, iar entitatea care le ocupa -King Campine Euroservice - nu este parte in proces.
In primul rând, motivarea instanței este nelegala, întrucât nu reclamanților le revine sarcina probei cu privire la dovedirea faptului ca pe teren exista construcții edificate fără autorizație, ci unității deținătoare ii revine sarcina sa dovedească ca pentru constructiile edificate exista autorizații de construire, in caz contrar imobilele urmând a fi considerate ca fiind libere spre a fi restituite in natura.
Aceasta teza cu privire la răsturnarea sarcinii probei, se întemeiază pe coroborarea prevederilor l lit. e din Cap.I din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 cu prevederile art.l si 9 din Legea nr. 10/2001 Republicata.
In acest sens, trebuie subliniat ca in materia Legii nr. 10/2001 Republicata, persoana care formulează notificarea este obligata sa dovedească, potrivit art.1 lit.e din Cap.I din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 numai următoarele elemente: dreptul de proprietate asupra imobilului, deținerea legala a imobilului la data preluării abuzive, precum si calitatea de persoana îndreptățită.
Aspectul menționat mai sus coroborat cu principiul restituirii in natura a imobilelor, potrivit art. si 9 din Legea nr. 10/2001 republicata, conduc către o singura concluzie: refuzul de a se restitui in natura imobilului, motivat de incidența prevederilor art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001 republicata, trebuie să aibă la baza probe pertinente si concludente, care sa ateste ca terenul este ocupat de construcții edificate in condițiile legale, mai precis edificate pe baza unor autorizații de construire.
In caz contrar, mai precis in cazul in care nu exista probe ca ar exista autorizație de construire, reclamanții consideră ca trebuie dat prevalenta principiului restituirii in natura.
In al doilea rând, soluția instanței de judecata, in sensul ca pentru acest teren devin aplicabile prevederile art.10 din Legea nr.10/2001 Republicata, este nelegala, întrucât pentru a exista un real impediment in vederea restituirii bunului in natura, trebuie ca bunul sa fie ocupat de construcții edificate pe baza autorizațiilor de construire legal emise.
Or, in prezenta cauza niciunul din intimați nu a făcut dovada ca pentru construcțiile edificate pe . ar fi existat autorizație de construire, astfel ca in speța devin aplicabile prevederile art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001 Republicata care prevăd in mod expres:
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
M. București prin Primar G. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1930/08.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._ .
În motivarea recursului, se critică soluția pronunțată de către prima instanță cu privire la dovada calității de proprietar a autorilor contestatorilor asupra suprafeței de teren de 80.000 mp situat în București, Prelungirea Ferentari, nr.66-74, sector 5.
Se învederează că suprafața de teren identificată în fața primei instanțe de către expertul P. se suprapune cu terenul în suprafață de_ mp notificat de către o altă persoană.
În acest sens, recurentul-pârât a emis dispozițiile nr._/17.10.2011 și nr._/17.10.2001, conform deciziei civile nr.495/11.05.2011, pronunțată în dosarul nr._ de către Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă.
Se învederează că recurenții-reclamanți nu au făcut dovada calității de proprietar asupra întregii suprafețe de teren de 80.000 mp.
A doua critică se referă la aplicarea dispozițiilor art.22 din Legea nr.10/2001, în ceea ce privește termenul de soluționare a notificărilor și obligația persoanei îndreptățite de a depune toate actele juridice translative de proprietate, prin care se face dovada proprietății.
A treia critică se referă la obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, apreciindu-se că nu se poate reține culpa instituției în nesoluționarea notificării.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, nu s-a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
În calea de atac a recursului, în conformitate cu art.129 alin.5 din Codul de Procedură Civilă, instanța a dispus efectuarea unui adrese la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 5 București, în vederea avizării raportului de expertiză topografică efectuat în fața primei instanțe, a unei adrese la Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu, a unei adrese la Primăria Sectorului 5 București - Direcția de Impozite și Taxe Locale
Au fost depuse relațiile de la Primăria Municipiului București-Direcția Patrimoniu, prin adresa nr._/9604/2307/2012, aflată la filele 52-56 din dosarul C., au fost depuse relațiile de la Primăria Sectorului 5 București - Direcția de Impozite și Taxe Locale, aflate la filele 119-149 din dosarul C..
Analizând recursurile declarate din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea învederează că sunt fondate ambele recursuri, numai în ceea ce privește unele critici formulate, fiind neîntemeiate celelalte critici formulate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de cătreM. București prin Primar G., se constată că este fondat numai prima critică referitoare la dovada calității de proprietar a autorilor contestatorilor asupra suprafeței de teren de 80.000 mp situat în București, Prelungirea Ferentari, nr.66-74, sector 5.
Astfel, Curtea constată că recurenții-reclamanți invocă drept titlu de proprietate actul de vânzare-cumpărare aut. la Tribunalul Ilfov-Secția Notariat sub nr._/31.07.1935 și transcris sub nr._/1935 la același tribunal.
Curtea constată că, în afara contractului de vânzare-cumpărare și procesului verbal nr. 28.961/1940, nu mai există nici un înscris care să facă dovada păstrării dreptului de proprietate în patrimoniul autorilor acestora.
Astfel, din toate relațiile solicitate s-a dovedit păstrarea proprietății de către autorii recurenților-reclamanți numai pentru suprafața de 240 mp, preluată în baza Decretului nr.97/1974.
În acest sens, au fost depuse relațiile de la Primăria Sectorului 5 București - Direcția de Impozite și Taxe Locale, aflate la filele 119-149 din dosarul C., din care rezultă că pe ..66, se afla o construcție, care a fost demolată în anul 1974, în baza autorizației de demolare nr.5805/1973, așa cum rezultă din referatul de radiere a rolului fiscal nr.1228/1974, aflat la 121 coroborat cu declarația din data 03.01.1974, aflată la fila 128 și cu declarația din data de 29 ianuarie 1960, aflată la fila 129, din dosarul C..
De asemenea, din minuta pentru stabilirea impozitului pe clădiri și terenuri pe anul 1958 și a diferențelor pe 1955/1957, aflată la fila 130 din dosarul de recurs, rezultă că frații C. aveau în proprietate o clădire și un teren în suprafață totală de 240 mp.
Instanța de recurs reține, din relațiile depuse de către Primăria Sectorului 5 București - Direcția de Impozite și Taxe Locale, aflate la filele 119-149 din dosarul C., faptul că pentru imobilul din ..66 au fost depuse documentele, din care rezultă plata impozitelor în decursul anilor 1950-1970 pentru o construcție, închiriată, care a fost demolată ulterior, în temeiul Decretului nr.97/1974 și pentru un teren în suprafață de 240 mp.
În ceea ce privește imobilul din ..68 au fost depuse la dosar procesul verbal de stabilire a impozitelor nr._/20.02.1960 și procesul-verbal din data de 04.03.1960, însă instanța, în recurs, din analizarea documentelor depuse nu a putut stabili pentru ce suprafață de teren se achita impozitul.
Cu privire la celelalte terenuri aflate în ..66-74, nr.67 și 69-74 nu există nici un fel de documente fiscale, din care să rezulte că autorii recurenților-reclamanți ar fi deținut în proprietate alte terenuri.
În raport de probele administrate în faza procesuală a recursului, Curtea va constatata că singurul act de trecere în proprietatea statului, care dovedește preluarea abuzivă este Decretul nr.97/1974, care se referă numai la suprafața de teren de 240 mp.
Pentru perioada 1935(data procesului verbal de transcriere a actului de vânzare-cumpărare) și până în anul 1974 (data Decretului prin care se atestă preluarea imobilului în proprietatea statului) nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă de către recurenții-reclamanți care a fost situația juridică a imobilului notificat, în suprafață totală de 80.000 mp.
Potrivit art.23 din Legea nr.10/2001, modificată „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării”.
De asemenea, în dispozițiile Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 se prevede că „sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege”.
Curtea constată că recurenții-reclamanți nu au făcut nicio dovadă cu privire la data preluării abuzive a imobilului notificat și nici cu privire la deținerea imobilului notificat de către autorii acestora, cu excepția suprafeței de 240 mp, care a fost preluată prin Decretul nr.97/1974.
Mai mult, Curtea învederează că instanța de fond a aplicat, în mod greșit, prezumția relativă stipulată în dispozițiile art.24 din Legea nr.10/2001, care prevede că „ în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”, deoarece, în actul de preluare invocat se menționează numai suprafața de 240 mp, nu întreaga suprafață de 80.000 mp.
În ceea ce privește cele doua adrese, (adeverința emisă la nivelul anului 1973 de Școala generală nr. 136, aflată la fila 594 din dosarul Tribunalului București și cererea formulată de frații C. către Circumscripția financiară, aflată la fila 595 din dosarul Tribunalului București) invocate de către instanța de fond în aplicarea prezumției relative, Curtea învederează că aceste adrese se referă la suprafața de teren de 240 mp, pe care se afla construcția închiriată și ulterior demolată, în temeiul Decretului nr.97/1974, și nu la suprafața de 80.000 mp, solicitată de recurenții-reclamanți.
Mai mult, din adresa Primăriei Municipiului București-Direcția Patrimoniu, aflată la fila 52 din dosarul C. rezultă că, pentru o suprafață de teren cuprinsă în cei 80.000 mp au fost emise două dispoziții de restituire în natură nr._/17.10.2011 și nr._/17.10.2011, iar pentru alte suprafețe de teren sunt depuse notificări de către alte persoane, care se află în curs de soluționare.
Având în vedere întregul material probatoriu administrat în cauză, Curtea constată că, prin raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe nu a fost identificată în concret suprafața de 240 mp și că raportul de expertiză nu este realizat în sistem Stereo 70, astfel încât limitele convenționale stabilite de către expert în cuprinsul expertizei, respectiv punctele 17-22-21-20-19-18 nu au corespondent (așa cum rezultă din avizarea de la OCPI, aflată la fila 82, dosar C.).
Pentru acest motiv, apreciază că este necesar să se refacă în sistem Stereo 70 raportul de expertiză topografică, urmând a se identifica în concret, suprafața de 240 mp, ținându-se cont de schițele de la decretul de expropriere aflate la filele 96-102 din dosarul C. și să se dispună avizarea acestuia la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Deși, în cauza de față s-a făcut dovada numai cu privire la preluarea abuzivă a suprafeței de teren de 240 mp situată în ..66, expropriată prin Decretul nr.97/1974, totuși instanța reține că recurenții-reclamanți au mai deținut cel puțin un imobil pe ..68 având în vedere procesul verbal de stabilire a impozitelor nr._/20.02.1960 și procesul-verbal din data de 04.03.1960.
Curtea, în raport de probele administrate până în prezent, nu a putut stabili pentru ce suprafață de teren se achita impozitul, însă, cu ocazia rejudecării cauzei, recurenții-reclamanți vor avea posibilitatea să propună și să administreze probe suplimentare și pe acest aspect.
Față de cele menționate se constată că este fondată, prima critică formulată de către recurentul M. București prin Primar G. și, având în vedere necesitatea refacerii raportului de expertiză topografică, în conformitate cu art.312 alin.5 din Codul de Procedură Civilă, va admite recursul declarat de către M. București prin Primar G., va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În ceea ce privește celelalte critici formulate de către recurentul M. București prin Primar G. se constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.23 din Legea nr.10/2001, toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și alte înscrisuri pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Mai mult, se învederează, că, chiar dacă actele doveditoare ar fi fost depuse în fața primei instanțe, persoanele îndreptățite au posibilitatea de a depune actele doveditoare în fața instanței de judecată în vederea complinirii probatoriului administrat în faza administrativă.
Refuzul instanței de judecată de a primi probele și de a soluționa cererea formulată în conformitate cu toate actele și probele depuse numai în faza administrativă, ar însemna o încălcare a principiului liberului acces la justiție, prevăzut de art.21 din Constituție. În acest sens, este și jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție. Spre exemplificare, menționăm decizia nr.7647/2008, decizia nr.1562/2008, decizia nr.175/2008 și decizia civilă nr.1171/2009.
De asemenea, prin recursul formulat, recurentul-pârâta a mai susținut și faptul că unitatea deținătoare poate să se pronunțe, numai după ce contestatorii au depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de moștenitor, astfel că termenul de 60 de zile începe să curgă după data completării dosarului cu aceste înscrisuri.
Termenul de 60 de zile reglementat prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, după expirarea căruia unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de restituire formulată prin notificare, începe să curgă de la două date de referință, respectiv: de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 (care prevede că „actele doveditoare ale dreptului de proprietate /.../ precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate /.../ pot fi depuse până la data soluționării notificării”).
Din interpretarea acestor texte legale reiese că termenul, în care entitatea investită cu soluționarea notificării, are obligația de a se pronunța asupra îndreptățirii notificatorului la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de lege poate fi prorogat, cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dar numai dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare depuse, comunică notificatorului, în scris, în intervalul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Curtea învederează că prima instanță, în mod corect a soluționat cauza, în raport cu probele administrate în cauză, având în vedere și decizia în interesul legii nr.XX/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere soluția de casare, prima instanță, rejudecând cauza, va dispune cu privire la obligația de plată a tuturor cheltuielilor de judecată, având în vedere că se află în culpă procesuală prin nesoluționarea notificărilor din anul 2001 și până în prezent.
II. Recursul declarat de către recurenții- reclamanții C. N., Ș. R. E., M. A. V. este fondat numai în ceea ce privește prima critică, celelalte critici fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
În primul rând, Curtea va învedera că analizarea acestei critici se va realiza din prisma considerentelor prezentate cu ocazia analizării recursului declarat de către M. București prin Primar G., prin care s-a stabilit că, în raport de probele administrate în cauză, s-a făcut dovada preluării abuzive numai cu privire la suprafața de 240 mp, preluată prin Decretul nr.97/1974.
Astfel, în cazul în care această suprafață de teren este identificată, în concret și poate fi restituită în natură, în conformitate cu art.7 și 10 din Legea nr.10/2001, prima instanță are plenitudinea de competentă de a dispune în mod efectiv restituirea în natură, prin dispozitivul hotărârii pronunțate, în conformitate cu dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la data de 25.11.2010.
Astfel, avându-se în vedere faptul că procedura de soluționare a notificării se află în faza jurisdicțională, fiind depășită faza administrativă, se învederează că instanța de judecată trebuie să îndeplinească și atribuțiile autorităților administrative, respectiv să cerceteze calitatea de persoană îndreptățită, incidența Legii nr.10/2001, din punct de vedere al obiectului de reglementare, caracterul abuziv al preluării, dar și posibilitatea de restituire în natură sau de nu.
În virtutea acestor atribuții, instanța are obligația să dispună restituirea în natură prin dispozitivul hotărârii, dacă sunt întrunite condițiile legale pentru a se dispune această măsură reparatorie și au fost administrate probe suficiente pentru individualizarea corectă a imobilului supus restituirii. În acest sens, a fost pronunțată și decizia în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește restituirea efectivă în natură a suprafețelor de teren de 4575 mp situată în .. 66-74, sector 5, identificată ca S-11 prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert U. I. și 1501 mp situată în .. 66-74, sector 5, identificată ca S-II prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic U. I., Curtea va învedera că, atâta timp cât din probele administrate până în prezent nu s-a făcut dovada calității de proprietar a autorilor recurenților-reclamanți pe aceste suprafețe de teren, în mod greșit, s-a recunoscut de către prima instanță dreptul acestora la restituirea în natură.
Bineînțeles că, dacă din probele care vor fi administrate în fața instanței de rejudecare, se va stabili că suprafața de teren de 240 mp este cuprinsă în aceste suprafețe de teren sau dacă se vor aduce probe suplimentare, pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra acestor suprafețe, prima instanța va avea deplina competență să stabilească asupra posibilității restituirii în natură sau asupra măsurilor reparatorii, în funcție de noua situație de fapt stabilită.
În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea eronată a dispozițiilor art.16 si 10 din Legea nr.10/2001 republicata, cu privire la suprafața de teren de 3504 mp, identificata ca fiind S-III, libera de construcții, aflându-se in incinta Scolii nr.136, Curtea învederează că este nefondată, deoarece din anexa la Decretul nr.97/1974, aflată la fila 99 din dosarul C., rezultă că suprafața de teren pe care se afla Școala se afla în anul 1974 în proprietatea statului, iar construcția ocupată cu chirie a fost demolată. În prezent, terenul pe care se află școala face parte din domeniul public, neputând fi restituită în natură, având în vedere dispozițiile art.10 din Legea nr.10/2001 coroborat cu dispozițiile din Legea învățământului.
În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art.29 din Legea nr.10/2001 republicată, cu privire la suprafața de teren de 875 mp, identificata ca fiind S-IV, pentru care este emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.1194/28.02.1995 în favoarea S.C. AgroTransport S.A, Curtea învederează că prima instanță a aplicat, în mod corect dispozițiile menționate, având în vedere că s-a făcut dovada, prin relațiile de la OCPI- Sector 5 că terenul respectiv se află în proprietatea unei societății comerciale, astfel încât M. București prin Primar G. nu are calitate de unitate deținătoare.
De asemenea, în ceea ce privește suprafața de teren de 8353 mp, identificata ca fiind S-V-2, aflată în proprietate .. și suprafața de suprafața de teren de 5000 mp, identificata ca fiind S-V-1, aflată în proprietate societății King Campine Euroservice, instanța de fond, în raport de situația de fapt stabilită în acel moment, a aplicat în mod corect dispozițiile art.29 și art.10 din Legea nr.10/2001, având în vedere că sunt menționate în cartea funciară și că se află în prezent în proprietatea și posesia terenurilor menționate.
Având în vedere aceste aspecte, M. București prin Primar G. nu are calitate de unitate deținătoare, pentru restituirea terenurilor menționate, motiv pentru care sunt neîntemeiate toate criticile formulate de către recurenții-reclamanți pe acest aspect.
Pentru toate considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art.312 alin.5 din codul de procedură civilă va admite admite recursurile declarate de recurenții – reclamanți C. N., Moararescu A. V. și Ș. R. E. și de recurentul – pârât M. București prin Primarul G., împotriva sentinței civile nr. 1930/08.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, contradictoriu cu intimații – reclamanți B. A. I. și M. C. M. și intimatul – pârât C. G. al Municipiului București, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții – reclamanți C. N., Moararescu A. V. și Ș. R. E. și de recurentul – pârât M. București prin Primarul G., împotriva sentinței civile nr. 1930/08.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, contradictoriu cu intimații – reclamanți B. A. I. și M. C. M. și intimatul – pârât C. G. al Municipiului București.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Z. D. C. M. Steluța I. L. M.
Grefier,
D. L.
Red. D.Z.
Tehnored. T.I.
2 ex./20.05.2013
Jud.fond:
A. G.Țambulea
| ← Pretenţii. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 141/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
