Anulare act. Decizia nr. 421/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 421/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 4575/2/2013
Dosar nr._
(1296/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 421-A
Ședința publică de la 13.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel (după casare) formulate de apelanții-reclamanți, M. M., A. T., S. S. D., I. B., T. L., D. C., D. C. M., precum și de apelanții-pârâți, O. V., G. C., I. M., I. M., I. P., O. R., O. C. L., O. T., G. R., împotriva sentinței civile nr.1809/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._/3/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți, B. I., B. C., B. I., M. D., M. G. V., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, . R. I. N. și intervenienții accesoriu în interesul reclamanților A. R., D. A. și B. C..
P. are ca obiect – anulare act.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29.09.2014, 06.10.2014, 13.10.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1804 F/28.11.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, ca prescrisă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a . a respins acțiunea față de acesta pârâtă, a respins celelalte excepții, ca nefondate, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților.
Cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a fost formulată la data de 12.10.2006, cu mult peste termenul impus de art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin O.U.G nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente: imobilul din în litigiu a fost dobândit de către C. A. și M. A., din care jumătate a fost constituit dotă în favoarea numitei A. A., reclamanții fiind descendenții acestora.
Prin decizia civilă nr. 85/04.02.2010, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâților G. C., I. M., I. M., I. P., O. R., O. C. L. și O. T., a admis cererea de aderare la apel împotriva aceleiași sentințe formulată de pârâta O. V., a schimbat, în parte, sentința, în sensul că, a admis excepția lipsei calității procesuale active, a respins cererea de revendicare ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților.
Inadmisibilitatea acțiunii deduse judecății nu a fost reținută întrucât îngrădirea exercițiului acțiunii în revendicare, în raport de dispozițiile legale interne incidente și de jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului privind imperativele art. 6 paragraful 1 din Convenție, ar reprezenta o încălcare a liberului acces la justiție.
Ținând seama de caracterul petitoriu al acestei acțiuni reale, se impune analizarea în prealabil a legitimării procesuale a reclamanților, în raport de calitatea acestora de titulari ai dreptului de proprietate pretins asupra imobilului în litigiu.
Deși apelanții-reclamanți au invocat în revendicarea imobilelor în litigiu calitatea de moștenitori ai fostului proprietar deposedat de stat, prin transmiterea succesivă a drepturilor succesorale, prin probele administrate nu s-a făcut dovada, conform art. 1169 cod civil a acestei transmiteri și, implicit, a legitimării lor procesuale în prezenta cauză.
În conformitate cu clauzele contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr._/1911 și, respectiv, nr._/1921, A. C. și A. M. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în București, ..15, sectorul 2 și respectiv, .. 17 (Brădești nr. 17), sectorul 2, ulterior, prin actul autentificat sub nr._/1938, cota de ½ din acest ultim imobil fiind constituită dotă fiicei A. A..
Ca urmare a aplicării Decretului-Lege nr. 92/1950, ambele imobile au fost preluate de stat.
În cauză, nu s-a dovedit că reclamanții sunt moștenitorii persoanei de la care s-a naționalizat bunul revendicat, prin acceptarea moștenirii în termenul legal prevăzut de art.700 Cod civil de către autorii lor A. N., A. P., A. A. și A. T. față de antecesorul lor comun, A. C., de la care s-a naționalizat bunul revendicat, fiind evident că, pe de altă parte, certificate de stare civilă depuse la dosar nu pot suplini din punct de vedere probator lipsurile constatate.
Prin decizia civilă nr. 2023/04.03.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, excepția nulității recursului reclamanților, a admis recursul reclamanților, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, a respins, ca nefondată, excepția lipsei de interes în exercitarea recursului de către pârâți, a respins, ca nefondat, recursul pârâților.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recursul pârâților este nefondat, întrucât aceștia critică decizia instanței de apel sub aspectul soluției date excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare.
În mod legal instanța de apel a apreciat că acțiunea în revendicare dedusă judecății nu este inadmisibilă, sens în care a făcut o aplicare corectă a deciziei în interesul legii nr. 33/2008.
Recursul reclamanților este întemeiat, întrucât aceștia critică decizia instanței de apel sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale active.
Acțiunea introductivă de instanță este întemeiată în drept pe dispozițiile 480 C.civ., instanța neputând da așadar eficiență dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în privința dovedirii legitimării procesuale active, cum neîntemeiat pretind apelanții-reclamanți.
Legea nr. 10/2001, fiind o lege cu caracter reparatoriu, stabilește o regulă derogatorie de la dreptul comun prin dispozițiile art. 4 alin. (3) în legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii și apare noțiunea de „succesibil" care diferă de cea de moștenitor folosită în alin. (2) al art. 4 din același act normativ, legiuitorul făcând ca atare o diferențiere între cei care sunt moștenitori prin acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de dreptul comun și cei care au doar vocație succesorală și prin cererea de restituire sunt repuși în termenul de acceptare a moștenirii.
Aceste prevederi legale stabilesc expres că repunerea în drept în termenul de acceptare a succesiunii operează numai pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi, conform procedurii acesteia, nu și pentru bunurile care sunt revendicate în justiție pe calea dreptului comun.
Din aceleași considerente, nu se poate ține seama de existența notificărilor formulate de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 210 A/10.05.2012, Curtea de Apel București - Secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâților, precum și cererea de aderare la apel, a schimbat în parte sentința, în sensul că, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea de revendicare a reclamanților, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților.
Prin decizia civilă nr.1761/28.03.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții T. L., A. T., M. M., I. B., S. S. – D., D. C. și D. C. - M. împotriva deciziei nr. 210A din 10 mai 2012 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, pe care a casat-o și a dispus trimiterea cauzei rejudecare la aceeași instanță de apel.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanța de apel nu s-a conformat celor dispuse, cu caracter obligatoriu, prin decizia de casare.
Cu referire la defunctul A. C., pe numele căruia au fost naționalizate imobilele, s-a reținut că reclamanții nu au dovedit calitatea de moștenitor a autorilor lor, A. N., A. P., A. A. și A. T., față de antecesorul lor comun, A. C., doar pentru faptul că nu s-a depus certificatul de moștenitor de pe urma acestuia, ignorând actele de stare civilă, respectiv alte probatorii pertinente ce ar fi putut fi administrate în ce privește acceptarea succesiunii.
Nu s-au avut în vedere susținerile reclamanților conform cărora, la dosarul cauzei, existau certificate de moștenitor și acte de stare civilă din care rezulta că succesiunea a fost acceptata de toții copii care au locuit în imobilele în litigiu, iar după naționalizare și după decesul ambilor părinți, au folosit, însușit și înstrăinat bunurile mobile ale acestora, au plătit impozitele și taxele aferente, i-au înmormântat creștinește. Toți copiii au păstrat și transmis, de generații, originalele actelor de proprietate, poze de familie, obiecte de valoare, dar și lucruri de la defuncții A. C. și M., ceea ce dovedește acceptarea succesiunii, chiar și locul de veci a fost concesionat și transmis copiilor.
Curtea de apel trebuia, în virtutea obligației de a avea rol activ, să stabilească pe deplin situația de fapt în dezlegarea excepției lipsei calității procesuale active, respectiv dacă autorii reclamanților sunt sau nu moștenitorii defunctului coproprietar A. C., susținerea constantă a reclamanților fiind în sensul transmisiunii acestui drept pe calea devoluțiunii succesorale legale.
În egală măsură, trebuie reținut că instanța de apel a ignorat total pretinsa transmitere către reclamanți a drepturilor succesorale de pe urma defunctelor A. M. și A. A., luând în considerare și înscrisurile noi depuse în faza recursului.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 28.06.2013, sub nr._ .
Soluționând apelurile în condițiile art.315 Cod de procedură civilă, cu respectarea dezlegărilor de drept date de Înalta Curte de Casație și Justiție, administrând probele indicate prin decizia de casare și în baza rolului activ, Curtea a admis excepția inadmisibilității cererii principale, respingând celelalte excepții ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin notele de ședință din 22.09.2014 intimatul M. București a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și respingerea ei pentru nerespectarea regulii unanimității, excepție examinată prioritar de instanță în condițiile art.137 alin.1 Cod de procedură civilă și admisă, din probele administrate în cauză rezultând că la promovarea acțiunii, 12.10.2006, nu a existat consimțământul tuturor coproprietarilor.
Prin cererea depusă în 2006 reclamanții au solicitat prin capătul de cerere principal revendicarea imobilelor situate în . și 17, sector 2, invocând ca temei juridic prevederile art.480 și următoarele Cod civil.
Prin încheierea de la 26.05.2014, de la fila 277 din prezentul dosar, este consemnată solicitarea avocatului apelanților – reclamanți, de admitere a cererii de intervenție în interes propriu, cât și a cererii de intervenție în interesul apelanților – reclamanți formulată de B. C., A. D. și A. R..
Este de subliniat că apărătorul intervenienților este și apărătorul reclamanților, așa cum rezultă din delegația avocațială pentru intervenienți, aflată la fila 162 din prezentul dosar.
Cererea de intervenție în interes propriu a fost respinsă de instanță în condițiile art.50 alin.3 Cod de procedură civilă, dat fiind faptul că această cerere poate fi făcută numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, iar pentru a fi admisibilă în apel este necesară învoirea părților. Ori, în ședința publică din 26.05.2014, atât apărătorul apelanților – pârâți, cât și apărătorul intimatului – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL au solicitat respingerea cererii de intervenție, precizând expres că se opun la admiterea acesteia în această fază procesuală.
A fost declarată admisibilă cererea de intervenție accesorie făcută în interesul reclamanților, în condițiile art.51 Cod de procedură civilă, instanța reținând că cererea formulată de intervenienți cuprinde doar apărări ale acestora și aceste părți au același reprezentant ca reclamanții.
Față de formularea cererii de intervenție în al treilea ciclu procesual, după două casări, la 26.11.2013 – fila 123 din prezentul dosar, rezultă că în anul 2006, la promovarea cererii principale, nu exista consimțământul tuturor coproprietarilor.
Reclamanții au solicitat prin cererea introductivă de instanță ca, în urma comparării titlurilor de proprietate, să se dispună obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie imobilele mai sus menționate.
Autorii reclamanților A. C., A. A. și A. A. au dobândit imobilele în litigiu prin contractele de vânzare – cumpărare autentificate de Tribunalul Ilfov sub nr._/1921 și nr._/10.08.1911.
Imobilele au trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950.
Promovarea unei acțiuni în revendicare reprezintă un act de dispoziție și presupune respectarea regulii unanimității în sensul că acțiunea în revendicare trebuie promovată de toți coproprietarii imobilului.
Ori, în prezenta cauză, acțiunea în revendicare este inadmisibilă pentru că nu a fost introdusă de toți proprietarii, în acest dosar fiind promovată cerere de intervenție în interes propriu la 26.11.2013 – fila 123 din dosar de A. R., A. D. și B. C., care au pretins aceleași drepturi ca și reclamanții.
De altfel, reclamanții au recunoscut calitatea intervenienților de coproprietari și au solicitat admiterea cererii acestora de intervenție în interes propriu, susținând că acești coproprietari au fost omiși dintr-o eroare – fila 105 din dosar.
Această susținere a reclamanților este contrazisă chiar de sentința civilă nr.637/02.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2012, prin care s-a soluționat contestația formulată de reclamanți în temeiul Legii nr.10/2001 și aflată la fila 296 din dosar.
Din considerentele sentinței mai sus menționate rezultă că B. C. și A. T., autorul intervenienților A. D. și A. (născută A.) R., au formulat notificări în temeiul Legii nr.10/2001, fiind exclusă ipoteza omiterii acestor coproprietari la momentul promovării cererii în revendicare în anul 2006.
Regula unanimității urmărește un scop legitim și anume protejarea tuturor moștenitorilor foștilor coproprietari ai bunului și este evident că reclamanții aveau posibilitatea să obțină acordul tuturor coproprietarilor, nefiind o disproporție de natură a rupe justul echilibru dintre preocuparea legitimă de a proteja dreptul tuturor coproprietarilor și dreptul de acces la o instanță de judecată, garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea a analizat regula unanimității în funcție de circumstanțele concrete ale prezentei cauze, stabilind situația de fapt, reținând că reclamanții cunoșteau la momentul promovării cererii în revendicare toți moștenitorii, fiind respectate astfel cerințele impuse prin deciziile L. și alții împotriva României din anul 2006 și D. și alții împotriva României din anul 2008.
Reclamanții cunoșteau de la momentul promovării acțiunii în revendicare toți coproprietarii imobilului și aveau posibilitatea să ceară acordul acestora la promovarea acestei cereri. Cum acțiunea în revendicare are drept scop recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilelor în litigiu și readucerea lor în patrimoniul acestora, iar nu simpla recunoaștere a unei cote ideale nedeterminate în materialitatea ei, acțiunea în revendicare are caracterul unui act de dispoziție juridică și la momentul promovării ei trebuie să existe acordul tuturor coproprietarilor.
Și după . Noului Cod civil – 01.10.2011, practica recentă a Curții Constituționale subliniază faptul că actele de dispoziție juridică asupra bunurilor deținute în coproprietate sunt guvernate de regula unanimității consimțământului coproprietarilor – decizia nr.64/2014.
Constatând că reclamanții cunoșteau de la momentul promovării cererii toți comoștenitorii, nefăcându-se dovada consimțământului coproprietarilor la promovarea acțiunii în revendicare – în anul 2013 solicitându-se intervenirea în cauză de către trei coproprietari – acțiunea în revendicare a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind respectată regula unanimității.
Admiterea acestei excepții făcea de prisos analiza excepțiilor invocate prin cererile depuse la dosar și în ședința publică de astăzi, dar dosarul se află în al treilea ciclu procesual, fiind pe rolul instanțelor din anul 2006, astfel că prezenta instanță a socotit necesar să analizeze și celelalte excepții invocate.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor încheiate în baza Legii nr.112/1995, Curtea constată că prin sentința apelată s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținându-se corect că această cerere a fost formulată la 12.10.2006, în condițiile în care legiuitorul a prevăzut că acțiunea în anulare poate fi formulată până la data de 14.08.2002.
Termenul prevăzut de art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.109/2001 și OUG nr.145/2001, termen special ce privește exercițiul dreptului material la acțiune, a fost prelungit succesiv până la 14.08.2002, astfel că formularea unui astfel de capăt de cerere, cu mult peste termenul legal, conduce la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune.
De altfel, reclamanții au criticat sentința civilă apelată sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale active, astfel că modul de soluționare al capătului de cerere privitor la constatarea nulității contractelor încheiate în temeiul Legii nr.112/1995 a intrat în autoritatea de lucru judecat, astfel că această excepție a fost respinsă ca nefondată.
Asupra excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr.2023/2011, reținând că instanțele fondului au respectat decizia în interesul legii nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe conform art.3307 Cod de procedură civilă, prin care s-a stabilit că Legea nr.10/2001, lege specială de reparație, nu exclude, în toate cazurile, posibilitatea formulării acțiunii în revendicare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că imobilul în litigiu a fost înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995, anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, astfel că reclamanții nu puteau urma procedura legii speciale pentru a obține restituirea bunului în natură. Acțiunea în revendicare îndreptată împotriva actualilor proprietari, cumpărători ai imobilelor, reprezintă singura cale prin care reclamanții aveau posibilitatea să obțină recunoașterea și valorificarea dreptului de proprietate pretins, cu condiția justificării pretențiilor formulate.
D. fiind faptul că Legea nr.10/2001 nu exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare – Înalta Curte de Casație și Justiție reținând că reclamanții se regăsesc într-una din situațiile în care este permisă formularea acțiunii în revendicare după . legii speciale, Curtea a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare după apariția Legii nr.10/2001.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost soluționată de instanță prin încheierea de la 26.05.2014, față de caracterul petitoriu al acțiunii în revendicare, acțiune reală ce impune analizarea în prealabil a legitimării procesuale a reclamanților ca titulari ai dreptului de proprietate pretins asupra imobilelor în litigiu. Totodată, instanța a analizat prioritar această excepție față de dispozițiile exprese ale celor două decizii de casare nr.2023/2011 și nr.1761/2013. În considerarea rolului activ consacrat de art.129 Cod de procedură civilă, Curtea a dispus depunerea la dosar a actelor de concesiune nr.3423/1951, specificat în certificatul de moștenitor nr.382/1974 și actul de concesiune nr.4543/1974, indicat în certificatul de moștenitor suplimentar nr.1426/1974.
Curtea a reținut că în această etapă procesuală reclamanții au depus certificat de calitate de moștenitor în urma decesului defunctului A. C., certificat ce nu a fost anulat în condițiile art.119 din Legea nr.36/1995, astfel că excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă ca nefondată.
Pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii în revendicare pentru părțile din imobil care nu au fost înstrăinate, pârâtul invocând împrejurarea că prin sentința pronunțată în dosarul nr._/3/2012 de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în ., sector 2, cu excepția imobilelor înstrăinate în baza Legii nr.112/1995.
Este adevărat că în momentul de față, prin sentința civilă nr.637/02.05.2014, pronunțată în dosarul mai sus menționat, s-a dispus obligarea pârâtului să emită în favoarea reclamanților dispoziție motivată de restituire în natură a imobilului situat în . și să emită dispoziție motivată de restituire în natură și cu propunere de măsuri compensatorii pentru partea din imobilul situat în ., sector 2, dar această sentință nu este irevocabilă.
Curtea a respins excepția lipsei de interes, reținând că reclamanții aveau, în condițiile art.109 Cod de procedură civilă, un interes actual, personal, legitim și direct în promovarea prezentei cereri, aspecte reținute și prin decizia nr.2023/2011, ei solicitând restituirea în natură a imobilului.
În soluționarea acestei excepții, Curtea a avut în vedere aceleași considerente care au dus la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii. În plus, cum nu există acțiune fără interes, rezultă și sintagma „nu există interes fără acțiune”, deoarece Curtea a reținut că acțiunea nu este inadmisibilă, reclamanții au interes în promovarea prezentei cereri.
După încheierea dezbaterilor, față de susținerea pârâtului că în cauză reclamanții nu au solicitat efectuarea unei expertize, apărătorul acestora, cu încălcarea prevederilor art.150 Cod de procedură civilă, a depus raportul de expertiză efectuat în dosarul nr._/3/2013 al Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, însoțite de două acte. Procesul civil este guvernat de principiul nemijlocirii, probele fiind solicitate de părți și administrate în condițiile art.167 Cod de procedură civilă, astfel că înscrisurile depuse după închiderea dezbaterilor și fără respectarea cerințelor art.169 Cod de procedură civilă, nu au fost analizate de instanță.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge apelul declarat de apelanții – reclamanți M. M., A. T., S. S. D., I. B., T. L., D. C., D. C. M., va admite apelul declarat de apelanții – pârâți O. V., G. C., I. M., I. M., I. P., O. R., O. C. L., O. T., G. R. și cererea de aderare la apel formulată de pârâta O. V. și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va admite excepția invocată de pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, va respinge cererea de revendicare formulată de reclamanți, nefiind respectată regula unanimității, va respinge celelalte excepții ca nefondate, va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate și va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții – reclamanți M. M., A. T., S. S. D., I. B., T. L., D. C., D. C. M., toți cu domiciliul ales la C..Av.M. C. R., în București, ., ., ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.1804/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu apelanții-pârâți O. V., G. C., I. M., I. M., I. P., O. R., O. C. L., O. T., G. R., toți cu domiciliul în București, ., sector 2 și cu intimații-pârâți B. I., B. C., B. I., domiciliați în Pitești, . 8, ., M. D., M. G. V., domiciliați în București, ., sector 2, M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6, . sediul în București, ., sector 2 și R. I. N., domiciliat în București, ., ..1, ., sector 4 și intervenienții accesoriu în interesul reclamanților A. R., D. A. și B. C., toți cu domiciliul ales la C..Av.M. C. R., în București, ., ., ., sector 2.
Admite apelul declarat de apelanții – pârâți O. V., G. C., I. M., I. M., I. P., O. R., O. C. L., O. T., G. R. și cererea de aderare la apel formulată de pârâta O. V. și schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Admite excepția invocată de pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.
Respinge cererea de revendicare formulată de reclamanți, nefiind respectată regula unanimității.
Respinge celelalte excepții ca nefondate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
31 ex./05.11.2014
TB-S.5 – F.L.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 575/2014. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 1340/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
