Pretenţii. Decizia nr. 290/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 290/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 70269/3/2011
Dosar nr._
(1150/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 290-A
Ședința publică de la 30.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă, C. R. T., împotriva sentinței civile nr.813/19.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, L. I., pentru apelanta-reclamantă, C. R. T., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2011, aflată la fila 28 dosar fond, eliberată de Baroul București, lipsind intimatul-pârât, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea pune în vedere avocatului apelantei-reclamante să semneze motivele de apel, acesta procedând la semnarea acestora, complinindu-se această lipsă.
Totodată, Curtea pune în vedere avocatului apelantei-reclamante să achite o taxă judiciară de timbru, conform art.9 alin.1 lit.i din OUG nr. 80/2013, întrucât motivele de apel au fost comunicate poșta electronică.
Avocatul depune la dosar chitanța în sumă de 8,00 lei și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Având cuvântul, avocatul apelantei-reclamante solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În subsidiar, solicită anularea hotărârii atacate, rejudecarea procesului, evocând fondul și admiterea acțiunii reclamantei.
Depune o hotărâre pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, drept practică judiciară.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.813/19.04.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins cererea formulată de reclamanta C. R. T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit deciziei nr. 8997/28.10.2010, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlu de despăgubire in cuantum de_.24 lei, in favoarea reclamantei C. R. T.. Ulterior, in baza acestuia, prin decizia nr.28/20.01.2011 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, s-a emis titlu de conversie in cuantum de 2.543.978.24 lei, reprezentând un număr total de 2543.97 acțiuni, la o valoare nominală de 1 lei pentru fiecare acțiune.
După cum rezultă din înscrisul aflat la fila 34 din dosar, la data de 26.01.2011, reclamanta a vândut_ de acțiuni, pentru suma de_.48 lei, la data de 27.01.2011 a vândut_ acțiuni, obținând suma de_.81 lei, iar la data de 18.02.2011 a mai vândut_ acțiuni pentru suma de_.30 lei.
Tribunalul a reținut că statul nu și-a asumat obligația de a achita persoanelor îndreptățite despăgubiri egale cu sumele menționate in titlu de despăgubire, ci măsurile reparatorii urmează a fi realizate in condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
In această situație riscul privind diferența de valoare – dintre valoarea nominală si prețul de tranzacționare, in plus sau in minus, trebuie să fie suportat de persoana îndreptățită.
Constatând că nu este îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu, instanța a apreciat că nu mai este necesară analiza distinctă a celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, cererea de chemare in judecată impunându-se a fi respinsă, ca neîntemeiată. In raport de soluția dată capătului de cerere principal, conform principiului accesorium sequitur principale, a fost respinsă si cererea accesorie de obligare a pârâtului la plata daunelor moratorii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta C. R. T., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, respectiv instanța de fond a ignorat cadrul legal intern referitor la stingerea creanțelor, făcând abstracție de împrejurarea că reclamanta a cerut ca însuși cadrul legal prevăzut de legislația specială de reparație să fie aplicat în litera și spiritul său, astfel ca să se obțină valorificarea în mod integral și nu parțial a dreptului său de creanță garantat asupra statului. Instanța de fond s-a limitat la soluționarea cauzei, reținând anumite constatări, unele total eronate, cu încălcarea dispozițiilor art.261 Cod de procedură civilă, care consacră imperativ obligația instanțelor de judecată de a motiva hotărârea, răspunzând tuturor argumentelor părților prin raționamente logice.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că apelul este nefondat și în baza art.296 Cod de procedură civilă l-a respins pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 981.458 lei reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării creanței garantate asupra statului în cuantum de 2.543.948 lei, obligarea pârâtului la plata sumei de 200 Ron reprezentând daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive și executorii a hotărârii ce se va pronunța în cauză.
La fila 31 din dosarul de fond a fost depusă decizia nr.8997/28.10.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a emis titlul de despăgubire în baza dispozițiilor nr.2145/2005 și nr.2550/2009 emise de Primăria Municipiului Slatina.
Curtea a constatat că instanța fondului a făcut o corectă aplicare a deciziei nr.27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțele naționale, a deciziei Curții Constituționale nr.818/2008, a prevederilor art.188 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.81/2007, reținând în mod corect că legiuitorul a pus la îndemână persoanelor interesate acțiuni în instanță, fie în contencios administrativ, fie comerciale, pentru remedierea deficiențelor legate de numărul acțiunilor primite de persoanele îndreptățite și de valoarea acțiunii.
Apelanta – reclamantă nu a pretins nici prin cererea introductivă de instanță și nici prin motivele de apel că a promovat astfel de acțiuni care să constituie temei pentru constatarea unei acțiuni ilicite care să angajeze răspunderea civilă delictuală în condițiile art.998 – 999 cod civil (invocate ca temei juridic al cererii introductive de instanță), aplicabile în prezenta cauză în baza art.3 din Legea nr.71/2011, în raport de data săvârșirii pretinsei fapte ilicite.
Cu privire la nemotivarea sentinței instanței fondului, Curtea arată că potrivit art.261 alin.1 pct.5 Cod de procedură civilă hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Dispozițiile legale anterior citate reglementează, în mod imperativ, obligativitatea motivării hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și reprezentând o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate.
Motivarea reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional, întrucât hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces logic de analiză a probelor administrate în cauză, în scopul aflării adevărului – în condițiile art.129 Cod de procedură civilă, consecință a unor raționamente logice făcute de instanță.
În speța de față se constată că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art.261 alin.5 Cod de procedură civilă, întrucât instanța fondului a expus în mod corespunzător argumentele ce au determinat formarea convingerii sale și a răspuns tuturor chestiunilor deduse judecății prin intermediul cererii introductive de instanță formulată de reclamantă.
Aceasta întrucât motivarea hotărârii judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată de părți în cadrul motivelor cererii, ci implică examinarea reală a problemelor esențiale ce au fost supuse analizei judiciare și redarea, în considerente, a argumentelor ce au condus la pronunțarea soluției respective.
În cauză, problema de drept invocată de reclamantă prin cererea sa privește principiul acoperirii prejudiciului cauzat persoanelor îndreptățite prin valorificarea acțiunilor în condițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005.
Ori, din această perspectivă, considerentele hotărârii apelate se circumscriu exigențelor legale privind obligativitatea pronunțării asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără ca prin aceasta instanța de judecată să trebuiască a răspunde, punctual, la fiecare argument al părții, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns, în mod implicit și prin raționamente logice, la toate aspectele deduse judecății, împrejurare față de care o asemenea critică nu poate fi primită.
Analiza cauzei din perspectiva raportului lege generală – lege specială și a deciziei nr.27/2011 include, prin ea însăși, analiza principiului securității raporturilor juridice, a respectării sau nerespectării dispozițiilor legilor speciale de reparație la care această decizie se referă, precum și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, în considerarea căreia a fost dată.
Faptul că instanța, prin soluția pronunțată, a concluzionat contrar solicitărilor reclamantei, ori că nu a făcut referire expresă la jurisprudența anume indicată de aceasta, nu semnifică nicio nepronunțare asupra cererii și nici o deficiență de motivare, motiv pentru care această critică nu a fost reținută de Curte.
Apelanta, prin motivele de apel, a solicitat aplicarea principiilor generale privitoare la stingerea creanțelor, ignorând că în cauză se aplică regulile de valorificare prevăzute în legile speciale.
Concursul de legi trebuie soluționat în favoarea legii speciale, în baza principiului de drept specialia generalibus derogant, potrivit cu care, în situația în care legea generală și cea specială vin în concurs, adică sunt incidente pentru rezolvarea unui raport juridic conflictual, se aplică legea specială, fiind înlăturat de la aplicare dreptul comun.
Prin decizia nr.27/2011, instanța supremă a statuat cu caracter obligatoriu, în condițiile art.329 Cod de procedură civilă, că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Art.20 alin.2 invocat de apelantă prin motivele de apel stabilește că numai în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 persoana îndreptățită are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare întregului imobil, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Această normă trebuie interpretată coroborat cu prevederile art.4 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 care statornicind principiile de acordare a titlurilor de participare la fond arătă că ele sunt acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv de statul român și neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate. Potrivit art.3 coroborat cu art.181 alin.3 din lege, reclamanta avea două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire, respectiv să solicite primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau să solicite primirea de titluri de plată până la concurența despăgubirii totale acordate prin titluri sau titlurile de despăgubire.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că instanța supremă a statuat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României (paragraful 115).
Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în cauza pilot că propunerea guvernului de stabilire a unor termene constrângătoare în toate etapele administrative ar putea avea un impact pozitiv asupra eficienței mecanismului de despăgubire și a apreciat ca exemple de bune practici „plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității” (paragraful 225).
Pe de altă parte, instanța supremă a arătat că motivul care a antrenat constatarea numeroaselor violări ale dreptului garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, anterior hotărârii-pilot pronunțate în Cauza M. A. și alții împotriva României, rezidă din faptul că statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, deoarece C.E.D.O. nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul că Fondul "Proprietatea", instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional.
Apelanta a invocat prin motivele de apel că creanțele garantate asupra statului nu pot avea ranguri diferite discriminatorii, în funcție de anumiți factori aleatorii. Reclamanta nu a adus nicio probă în sensul că persoanele care au înstrăinat acțiunile lor anterior listării Fondului Proprietatea – 25.01.2011 au primit un procent mai mare din cuantumul despăgubirilor evidențiate în titlu comparativ cu apelanta, care, de altfel, nu a indicat prejudiciul ce i-a fost cauzat în această situație.
În mod corect instanța fondului a reținut că nu sunt întrunite condițiile imperative pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală, respectiv: existența prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și existența culpei în comiterea faptei ilicite.
Apelanta nu a pretins că realizarea conversiei în acțiuni a despăgubirilor stabilite prin dispoziția nr.8997/2010 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.188 din Capitolul V al Titlului VII al Legii nr.247/2005. Astfel, conform acestui text „titlurile de despăgubire, respectiv titlurile de conversie depuse la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, începând cu ziua de luni a celei de-a treia săptămâni calendaristice ulterioare expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare se vor converti în acțiuni emise de Fondul Proprietatea prin utilizarea prețului mediu ponderat de tranzacționare aferent ultimelor 60 de ședințe de tranzacționare, anterioare depunerii titlurilor de despăgubire, respectiv titlurilor de conversie”, „depuse la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în a doua săptămână calendaristică, ulterioară expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare care se vor converti în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, prin utilizarea prețului mediu ponderat de tranzacționare aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare”.
În cauza pilot CEDO a arătat că autoritățile naționale rămân suverane în a alege măsurile generale ce trebuie integrate în ordine juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor, fiind inadmisibil ca în prezenta cauză să se recunoască apelantei alte drepturi decât cele consfințite în legea specială și să se instituie un mecanism de despăgubire pe cale jurisprudențială care i-ar conferi posibilitatea de a beneficia de despăgubiri în alte condiții și în altă procedură decât cea instituită de legea specială.
Constatând că apelanta prin criticile sale a ignorat scopul Titlului VII din Legea nr.247/2005, așa cum a fost stabilit el prin art.1, respectiv reglementarea surselor de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor ce nu pot fi restituite în natură rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001 și constatând că au fost aplicate corect prevederile art.998 – 999 Cod civil, art.188 Capitolul VII din Legea nr.247/2005, Curtea, în condițiile art.296 Cod de procedură civilă, a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă C. R. T., cu domiciliul ales la Av.I. L., în București, ..36, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr.813/19.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. F. P.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
4 ex./09.07.2014
TB-S.5 – S.V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 652/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 398/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
