Partaj judiciar. Decizia nr. 1340/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1340/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 25481/300/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1340 R
Ședința publică de la 22.09.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - BIANCA ANTOANETA SCROB
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
GREFIER - F. V.
************
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți N. A. R. și W. R. S. prin reprezentant N. A. R., împotriva deciziei civile nr.961 A din 08.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. M., W. F. E. și W. N., având ca obiect: acțiune în constatare, acțiune în declararea simulației, partaj judiciar, succesiune, evacuare, alte cereri.
La apelul nominal făcut la prima strigare în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți N. A. R. și W. R. S. reprezentați de avocat V. G. cu împuternicire avocațială la dosar și intimații pârâți W. F. E. și Welzher N. reprezentați de avocat V. L. D. care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata pârâtă C. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin încheierea de ședință de la 26.05.2014 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta N. A. R. și s-a dispus scutirea acesteia de la achitarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Avocata recurenților reclamanți învederează instanței că nu a văzut citația pentru intimata pârâtă C. M..
Curtea, constată că este procedură completă cu intimata pârâtă C. M. care a fost citată conform procesului verbal din 28.04.2014 aflat la fila 50 dosar, sens în care în conformitate cu dispozițiilor codului de procedură civilă modificat prin Legea 202/2010, partea are termen în cunoștință.
Curtea, lasă cauza la a doua strigare dosarul fiind solicitat pe lista de amânări fără discuții.
La apelul nominal făcut la a doua strigare în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți N. A. R. și W. R. S. reprezentați de avocat V. G. cu împuternicire avocațială la dosar și intimații pârâți W. F. E. și Welzher N. reprezentați de avocat V. L. D. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata pârâtă C. M..
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pe cererea de recurs.
Avocata recurenților reclamanți arată că a formulat recurs împotriva deciziei civile nr.961 A din 08.10.2013 pronunțate de Tribunalul București considerând că este netemeinică și nelegală conform dispozițiilor prevăzute de art. 307, art.304 pct. 7 și 8 cod pr. civ. În ceea ce privește art.304 pct. 7 cod pr. civ., arată că instanța nu a dat eficiență prin hotărârea pronunțată în sensul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină și sunt contradictorii sau străine de natura pricinii. Instanța de apel nu și-a motivat hotărârea pronunțată conform art. 261 cod pr. Civ. ce prevede stabilirea în considerente a situației de fapt și încadrarea în drept a considerentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument și raționamentul juridic pe care s-a fundamentat hotărârea. Arată că este o simulație, nu este un contract încheiat între cele trei persoane, este o simulație între persoane. Instanța deși a luat în considerare motivele de apel, a reținut față de întâmpinarea depusă de către W. N. și W. F. E. că aceștia au solicitat respingerea acțiunii arătând că au dobândit dreptul de proprietate al apartamentului, ca fiind un act de mărinimie pentru că au pus la dispoziție apartamentul cumpărat cu banii personali pe care i-a avut N. N., aceștia fiind dați de tatăl său și din banii pe care i-a avut decedatul W. E., fostul concubin. A încercat să facă dovada cu încă un martor că recurenta și concubinul decedat au avut fonduri cu care să și achiziționeze apartamentul. Instanța nu a luat în considerare argumentele pe care le-a adus. În ceea ce privește motivele prevăzute de art.304 pct.8 cod pr. Civ., instanța a reținut că răspunsul la interogatoriul dat de W. N. este neechivoc. Aceasta a reținut că motivul pentru care a întocmit contractul de vânzare cumpărare pe numele acesteia a fost că fiul său nu a avut buletinul la el și a considerat că poate să-l facă pe numele său. În legătură cu cel de al doilea punct al acțiunii instanța nu s-a pronunțat cu privire la capătul doi al motivelor de apel ce privește evacuarea din imobil. Pune concluzii de admitere a recursului, fără cheltuieli de judecată. Arată că vânzătoarea C. M. a arătat la interogator că fostul concubin al recurentei reclamante a găsit apartamentul.
Avocatul intimaților pârâți W. F. E. și Welzher N. pune concluzii de respingere a recursului, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.304 pct.7 și 8 cod pr. civ. și art.307 pct.8, motive de drept, ce au stat la baza recursului. În ceea ce privește art. 304 pct. 8 cod pr. civ. arată că nici cu ocazia concluziilor orale, nici în motivele de recurs scrise nu este indicat actul juridic pe care instanța de apel l-ar fi calificat greșit. Faptul că instanța de apel a interpretat sau nu a interpretat corect o probă administrată în fața instanței de fond, nu înseamnă că sunt incidente prevederile art. 304 pct.8 cod pr. Civ. În ceea ce privește motivele prevăzute de art.304 pct.7 cod pr. Civ. arată că hotărârea atacată este motivată în fapt și în drept și consideră că nu se poate reține nemotivarea instanței de apel, ce răspunde la toate criticile. Instanța de apel atrage atenția că de fapt se pleacă de la modul în care a fost redactată cererea de chemare în judecată ce a suferit numeroase modificări și schimbări și aceasta este o problemă primordială și nu faptul că decizia pe care o atacă recurenta ar fi nemotivată. Cu privire la faptul că nu s-a pronunțat instanța de fond și de apel pe cererea reconvențională, arată că acest motiv putea fi invocat numai de partea pe care o reprezintă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 21.07.2010 sub nr._, reclamanta N. A.-R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta W. N., constatarea caracterului de bun propriu al imobilului situat în București, zona II, Șoseaua C. nr. 2 A, ., ., sector 2 având număr cadastral 1258/78 înscris în CF nr._, compus din 4 camere de locuit și dependințe, cu suprafața utilă de 74, 22 m.p., precum și cota indiviză corespunzătoare din suprafața de folosință comună a imobilului și teren aferent locuinței în suprafață de 10, 78 m.p. atribuit în folosință pe toata durata de existență a construcției, ca urmare a faptului că acesta a fost dobândit de reclamantă în timpul conviețuirii cu numitul W. Raimund, în prezent decedat, din resurse proprii.
Cererea a fost modificată atât sub aspectul obiectului și cauzei cât și în privința cadrului procesual pasiv, reclamanta solicitând, în contradictoriu cu pârâții W. N., W. F.-E. și C. M.: 1.constatarea caracterului simulat, prin interpunere de persoane, a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6090/6090/28.04.2005 de BNP A. Șurbaru în sensul că nu pârâta W. N. ci reclamanta N. A. R. împreună cu fostul său concubin, W. Raimund, sunt adevărații beneficiari ai contractului de vânzare-cumpărare fiecare având o cotă de 50% la dobândirea apartamentului; 2.ca urmare a constatării caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare menționat mai sus, a solicitat să se constate deschisă succesiunea defunctului W. Raimund, vocație succesorală având minora W. R. S., fiica defunctului, și să se dispună ieșirea din indiviziune asupra apartamentului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2000 a intrat într-o relație de concubinaj cu W. Raimund, cu care a conviețuit mai mult de 10 ani, timp în care s-au comportat ca soți, concubinajul fiind de notorietate, iar veniturile dobândite de-a lungul timpului au fost administrate în comun.
A susținut că la dobândirea apartamentului au contribuit ambii foști concubini, prețul fiind plătit din bani care au provenit de la părinții reclamantei, obținuți din vânzarea unui imobil al acestora, și din a veniturile personale ale reclamantei și ale lui W. Raimund.
În susținerea caracterului simulat al vânzării, reclamanta a arătat că apartamentul a fost cumpărat pe numele mamei fostului său concubin fără ca soțul acesteia, pârâtul W. F.-E., să aibă cunoștință de acest lucru, în contract menționându-se că notarul a luat act de faptul că pârâta-cumpărătoare este căsătorită cu W. F.-Ervin, iar cumpărătoarea a luat la cunoștință de conținutul prevederilor art. 30 din Codul familiei; totodată, după perfectarea vânzării reclamanta a fost aceea care a plătit întreținerea la administrația blocului și, împreună cu fostul concubin, a efectuat toate lucrările de îmbunătățire, toate acestea probând adevăratele raporturi născute din încheierea contractului chiar dacă, din cauza relațiilor de rudenie existente între fostul său concubin, W. Raimund și mama acestuia, pârâta W. N., a existat o imposibilitate morală de presconstituire a unui înscris care să le consemneze.
În luna ianuarie 2010 W. Raimund a decedat iar părinții acestuia, care nu au contribuit la suportarea cheltuielilor pentru înmormântare, au început să îi trimită scrisori de amenințare, solicitându-i să părăsească apartamentul în care locuiește, și au formulat și acțiune de evacuare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._/300/2010.
O nouă cerere modificatoare a fost formulată la data de 27.06.2011, de această dată sub aspectul cadrului procesual activ, în sensul că, în calitate de reclamantă, figurează și fiica reclamantei N. A. R., minora W. R. S., reprezentantă legal de mama sa, care a solicitat în contradictoriu cu pârâții W. N. și W. F.-E., deschiderea succesiunii de pe urma defunctului W. Raimund și constatarea calității sale de unic moștenitor de pe urma defunctului W. Raimund pentru cota de 50% din imobilului situat în București, zona II, Șoseaua C. nr. 2 A, ., ., sector 2 (fila 60).
Cererea, astfel cum a fost succesiv modificată și precizată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1175 și art. 728 din Codul civil, art. 111 și art. 673 Cod procedură civilă, în probațiune fiind solicitată administrarea dovezilor cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și testimonială.
Pârâții W. N. și W. F.-E. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 78 situat în București, Șoseaua C. nr. 2A, ., ., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2214/28.04.2005 de BNP A. Ș. și după cumpărare l-au pus la dispoziție, cu titlu gratuit, fiului lor, W. Raimund, în prezent decedat, pentru a-l folosi ca locuință împreună cu prietena acestuia, reclamanta N. A. R., care, la acel moment, era însărcinată.
La puțin timp după ce s-au mutat în apartament, la data de 09.07.2005, s-a născut nepoata pârâților, W. R. S., care a continuat să locuiască în acest apartament împreună cu părinții săi, până la data de 16.01.2010, când W. Raimund a decedat în urma unui accident cu o armă de foc. După decesul fiului lor, reclamanta N. A. R. a continuat să locuiască împreună cu nepoata lor în apartamentul proprietatea pârâților, în lipsa oricărui titlu locativ și fără a mai plăti cheltuielile de întreținere către Asociația de Proprietari.
În legătură cu susținerile reclamantei referitoare la caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, pârâții au arătat prețul vânzării este mai mare de 250 lei, fapt necontestat și că reclamanta nu a prezentat nicio dovadă în legătura cu acordul simulatoriu al părților, condiție obligatorie pentru a putea invoca simulația actului public.
Acest acord simulatoriu, care să reprezinte voința reală a părților, în opinia pârâților, nu există, întrucât niciodată nu s-a pus problema ca acest imobil să le aparțină reclamantei și defunctului lor fiu. În aceste condiții, fiind în prezența unui act juridic cu o valoare mai mare de 250 lei, reclamanta, care are calitatea de parte a acordului simulatoriu, nu poate face dovada celor afirmate decât cu un înscris, proba cu martori sau prezumții fiind inadmisibilă, în lumina art. 1175, art. 1191 și art. 1203 din Codul civil.
Pârâții W. N. și W. F.-E. au formulat și cerere reconvențională prin care au solicitat evacuarea reclamantelor-pârâte N. A. R. și W. R. S. din apartamentul nr. 78 situat în București, Șoseaua C. nr. 2A, ., ., pentru lipsa titlului locativ.
În drept, pârâții-reclamanți au invocat dispozițiile art. 480 din Codul civil și au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Și pârâta C. M. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
P. încheierea din data de 27.06.2011, instanța a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarului nr._/300/2010 la prezentul dosar, reținând că între obiectul și cauza celor două dosare există o strânsă legătură, fiind îndeplinite astfel prevederile art. 164 din Codul de procedură civilă.
În cauze au fost administrate probele cu înscrisuri și interogatoriu, încuviințată ambelor părți, precum și proba testimonială, încuviințată pentru reclamantă, fiind audiată martora Sabaru I. M..
P. sentința civilă nr.8453/28.05.2012 au fost respinse, ca neîntemeiate, capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului simulat prin interpunere de persoane al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2214/28.04.2005 de BNP A. Ș. privind apartamentul nr. 78, confort I situat în București, zona II, Șoseaua C. nr. 2A, ., etaj 11, sector 2 și constatarea cotei de contribuție de 50% a reclamantei-pârâte la dobândirea apartamentului și a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți W. N. și W. F.-E., dispunându-se evacuarea reclamantelor-pârâte N. A.-R. și W. R. S. din imobilul litigios și obligarea reclamantei pârâte N. A.-R. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 5.200 lei către pârâții-reclamanți W. N. și W. F.-E. și în sumă de 1.240 lei către pârâta C. M., taxa judiciară de timbru în sumă de 6.981 lei, pentru care reclamanta a primit ajutor public judiciar rămânând în sarcina statului.
Au fost disjunse capetele de cerere având ca obiect constatarea cotei de contribuție de 50% a defunctului W. Raimund la dobândirea apartamentului, constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctului W. Raimund, constatarea calității de unică moștenitoare de pe urma defunctului W. Raimund a fiicei acestuia, W. R. S. și constatarea compunerii masei succesorale rămase de pe urma defunctului, cu formarea unui nou dosar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, pe cererea principală, dispozițiile art.1175 din Codul civil, potrivit cu care actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali, un asemenea act neputând avea nici un efect în contra altor persoane. P. urmare, cum principiul consacrat de legislația civilă în materia contractelor este acela că prioritatea aparține voinței reale a părților, între părți și succesorii lor universali produce efecte numai contractul secret – contraînscrisul, în măsura în care, privit în sine, acest contract este exhibat și este valid sub aspectul condițiilor de fond și de formă.
Reclamanta-pârâtă a invocat simulația prin interpunere de persoane – în sensul că, în actul public (aparent, simulat) figurează, în calitate de cumpărătoare, pârâta-reclamantă W. N., fiind însoțit de un act secret – contraînscris – prin care s-a reținut că adevărata cumpărătoare (beneficiară a contractului) este reclamanta-pârâtă N. A.-R. [alături de defunctul W. Raimund].
Indiferent că ar fi vorba despre simulație prin interpunere de persoane (în ipoteza în care pârâta-vânzătoare C. M. ar fi știut și ar fi urmărit ca efectele contractului să se producă față de reclamanta-pârâtă N. A.-R., căreia i s-a asigurat anonimatul prin interpunerea persoanei) ori despre un contract de mandat fără reprezentare (în ipoteza în care pârâta-vânzătoare C. M. nu ar fi cunoscut că, în realitate, cumpărătoarea W. N. lucrează pentru reclamanta-pârâtă N. A.-R.) – aceasta din urmă nu a exhibat niciun înscris din care să rezulte că ea [și defunctul W. Raimund] sunt adevărații beneficiari ai contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește cererea reconvențională, față de ansamblul materialului probator administrat în cauză, s-a reținut că reclamantele-pârâte N. A.-R. și W. R. S. nu au făcut dovada deținerii unui titlu valabil cu privire la imobilul în care locuiesc, prin urmare nu justifică niciun titlu pentru a continua folosința imobilului, până în prezent fiind tolerate de proprietarii de drept ai imobilului, care acum le solicită evacuarea, astfel că, în raport de prevederile art. 480 din Codul civil și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, faptul că reclamantele-pârâte nu au înțeles să respecte de bunăvoie dreptul de proprietate al pârâților-reclamanți, refuzând să părăsească imobilul, face necesară intervenția instanței pentru a proteja acest drept.
Împotriva acestei sentințe reclamantele au declarat recurs, calificat apel la termenul din 4 iunie 2013, arătând că instanța de fond nu a ținut cont că, în conformitate cu prevederile art.1173 – art.1175 din Codul civil, proba simulației se poate face, între părțile contractante, prin contraînscris sau prin orice alt mijloc de probă întrucât existența simulației nu presupune și condiția ca actul secret să fie întocmit într-o anumită formă.
Reiterându-se motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, se arată că probatoriul administrat în cauză dovedește caracterul simulat, prin interpunere de persoane, al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2214/28.04.2005 la B.N.P. A. Surubaru.
Astfel, din audierea martorei Sabaru I.-M., persoană foarte apropiată cuplului N. A.-R. – W. Raimund, a reieșit că aceasta a cunoscut intenția sa și a fostului concubin de a cumpăra apartamentul pe numele pârâtei W. N., iar faptul că în antecontractul ce a precedat încheierea contractului de vânzare-cumpărare a figurat ca și cumpărătoare, în numele pârâtei, în baza procurii pe care aceasta i-a acordat-o, constituie un argument al existenței acordului în sensul arătat.
Un alt argument în dovedirea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare îl constituie, în opinia apelantei, faptul că pârâtul W. F.-E. a recunoscut că nu a participat la achiziționarea apartamentului, că nu o cunoaște pe vânzătoare, că nu a vizionat apartamentul și că nu a luat parte la perfectarea actelor, din lipsa totală de interes cu privire la apartamentul pe care urma să îl dobândească în proprietate rezultând fără dubiu că adevărații proprietari ai apartamentului sunt reclamanta N. A.-R. și fostul concubin, W. Raimund, cei care au plătit, cu contribuție egală, prețul vânzării, au suportat ulterior cheltuielile de întreținere și au adus îmbunătățiri imobilului.
Se subliniază faptul că pârâții W. locuiesc și în prezent cu chirie, ceea ce dovedește că nu ar fi avut posibilitatea financiară să achiziționeze acest apartament și se arată că nu au putut oferi o justificare coerentă cu privire la proveniența și modul de deținere al banilor cu care pretind că au plătit prețul, răspunsurile date la interogatoriu fiind contradictorii.
Astfel, în timp ce pârâta a susținut că banii au fost economisiți de cei doi soți și ținuți în casă și a arătat că apartamentul a fost cumpărat cu scopul de a locui în el, pârâtul a negat existența unei asemenea sume de bani în locuința familiei, a afirmat că apartamentul nu a fost cumpărat cu scopul de a locui în el și că nu găsește nici un motiv pentru care s-ar muta din locuința actuală, toate acestea în condițiile în care s-a dovedit că interes și posibilități materiale de achiziționare a apartamentului au avut apelanta N. A.-R. și concubinul său, W. Raimund, parte din preț fiind plătit cu bani primiți de la tatăl apelantei reclamante.
În apel a fost încuviințată și administrată, de către apelantă, proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a depus la dosar fragment dintr-o scrisoare transmisă de pârâta W. N.; pentru considerentele reținute în practicaua încheierii de dezbateri fiind respinsă proba testimonială.
P. decizia civilă nr.961/A/ 8.10.2013 Tribunalul București Secția a V a Civilă a respins ca nefondat apelul. S-a luat act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut că în privința simulației prin interpunerea de persoane ambele părți din contractul aparent urmăresc, în mod conștient, că efectele să se producă față de o terță persoană căreia i se asigură anonimatul prin simularea persoanei.
Or, în condițiile în care nici un moment nu s-a susținut că vânzătoarea a cunoscut că beneficiari ai contractului ar urma să fie reclamanta N. A.-R. și W. Raimund, în cererile formulate în fața primei instanțe reclamanta a arătat că apartamentul a fost cumpărat fără ca pârâtul W. F.-E. să aibă cunoștință de acest lucru (file 18, 23 dosar fond), iar în motivarea recursului (calificat apel) a precizat că acordul simulatoriu a existat între ea, W. Raimund și mama acestuia din urmă (fila 5 din dosar), nu poate fi vorba despre simulație prin interpunere de persoană.
Maniera în care a fost formulată, modificată și precizată cererea reclamantei N. A.-R. și argumentele invocate de aceasta în susținerea caracterului simulat al contractului au determinat prima instanță să analizeze raporturile dintre părți și prin prisma instituției mandatului fără reprezentare (convenția de prête -nome).
În cadrul acestui contract, mandatarul lucrează în interesul mandantului, însa încheie actul în numele sau personal, fără a-l reprezenta pe mandant. Acest mandat este considerat un mandat simulat prin interpunere de persoane, atunci când se recurge la această formulă juridică, pentru ca mandantul vrea sa încheie un act juridic, dar în așa fel încât persoana sa să nu fie cunoscută de terți, dar și în ipoteza în care, deși mandantul nu a urmărit ca persoana sa să fie ascunsă față de terți, totuși mandatarul nu a comunicat terților contractanți calitatea sa de reprezentant.
Într-o atare situație, chiar dacă co-contractantul din actul public are calitatea de terț față de contractul de mandat fără reprezentare și nu este parte în acest act, secret pentru el, deoarece actul public consfintește o situație juridică necorespunzătoare realității, acesta este considerat simulat și deci supus regimului juridic prevăzut de art. 1175 Cod civil. P. urmare, în caz de neexecutare a obligațiilor de către mandatarul ocult, mandantul poate promova o acțiune în declararea simulației pentru a se înlătura aparența creată prin actul public, dar nereal, și a se realiza, din punct de vedere juridic, raporturile juridice care ar fi trebuit să se nască, această situație reprezentând un caz particular de simulație.
Probatoriul administrat în cauză nu confirmă, însă, existența unui mandat fără reprezentare acordat pârâtei W. N. de fiul său și de către apelanta reclamantă,pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2214/28.04.2005 la BNP A. Surubaru, având ca obiect apartamentul nr.78 al imobilului din București, sector 2, ., ..
Chiar pornind de la premisa imposibilității morale de preconstituire a unui înscris care să fi consemnat mandatul acordat pârâtei W. N., situație în care, în raport de dispozițiile art.1203 coroborate cu cele ale art.1198 din Codul civil din 1964, îi este permis judecătorului să recurgă la mecanismul prezumției și în situația actului juridic al cărui obiect are o valoare mai mare de 250 de lei, se constată că niciunul din argumentele invocate de apelanta reclamantă pentru a justifica încheierea contractului pe numele altei persoane nu are „greutate și puterea de a naște probabilitatea”.
Nici lipsa de implicare a pârâtului W. F.-E. în demersurile de achiziționare a apartamentului, acesta declarând că soția sa s-a ocupat de tot, și nici faptul că cei doi tineri s-au mutat în apartament și au locuit în acesta, plătind cheltuielile de întreținere și utilitățile (existența îmbunătățirilor nefiind dovedită), în timp ce pârâții W. au continuat să locuiască în imobilul pe care îl ocupau în baza unui contract de închiriere, nu reprezintă o dovadă a calității de proprietar, iar în ceea ce privește achitarea prețului apartamentului, astfel cum prima instanță a reținut, nu s-a probat că apelanta reclamantă N. A. R. și W. Raimund au deținut, fiecare, suma de 32.500 Euro și, astfel, au avut posibilitatea de a suporta în mod egal prețul de 65.000 Euro, în timp ce, prin extrasul de cont aflat la fila 111 a dosarului de fond, s-a dovedit că în zilele de 27 și 28 aprilie 2005 – data perfectării contractului, pârâta W. N. a scos din cont suma de 50.023,66 lei (cca 13.000 Euro), operațiune ce nu ar fi fost necesară dacă ar fi încheiat contractul în calitate de mandatar.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat recurs în termen legal reclamanții N. A. R. și W. R. S. prin reprezentat N. A. R., criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă și solicitând casarea hotărârea judecătorească și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ceea ce privește dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă se susține că instanța de apel nu și-a îndeplinit obligația de a motiva hotărârea adoptată, obligație impusă de dispozițiile art.261 Cod procedură civilă .
Recurentele reclamante arată că în raport de situația de fapt expusă prin cererea de chemare în judecată precum și în raport de dispozițiile art.1175, art.728 Cod civil, art.111 și art.673 Cod procedură civilă, instanța de apel, în mod greșit, a reținut faptul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru dovedirea simulației, mărginindu-se la a aprecia că pârâta C. nu ar fi știut că reclamanta N. A. R. și W. Raimond ar fi beneficiarii contractului de vânzare – cumpărare.
În susținerea incidenței dispozițiilor art.304 pct.8 Cod procedură civilă, recurentele reclamante au arătat că fondul cauzei a fost soluționat aparent, impunându-se casarea cauzei și trimiterea spre rejudecare pentru administrarea unui probatoriu complet, inclusiv proba cu martori întrucât raporturile dintre părți justifică imposibilitatea preconstituirii actului secret.
Interpunerea de persoane presupune cu necesitate ca la acordul simulatoriu să participe toți cei trei actori ai săi respectiv cei trei un argument că numai ei au știut de acest lucru a fost faptul că procura a fost făcută de W. N. pentru ea, în ante – contract aceasta figurează ca și cumpărătoare, iar lucrul cel mai important este declarația dată de vânzătoarea C. M. care a arătat la interogatoriu că ei doi, reclamantul și fostul ei concubin, au fost cei care au găsit apartamentul ce urma să îl cumpere, ea fiind doar interesată să primească banii în urma vânzării.
Recurentele reclamante mai susțin că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere vizând evacuarea deși instanța de fond a fost investită și cu acest capăt de cerere.
Intimații pârâți W. N. și W. F. – E. precum și C. M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate de recurente și apărările intimaților, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica vizând nemotivarea hotărârii judecătorești atacate, se constată că instanța de apel a expus motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care au fost înlăturate criticile formulate în acord cu dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, făcând trimitere atât la situația de fapt cât și la dispozițiile legale invocate de reclamante prin cererea de chemare în judecată.
Împrejurarea că argumentele expuse de reclamanta au fost înlăturate și nu au fost însușite de instanțele de judecată nu poate conduce la concluzia că hotărârea judecătorească recurată nu este motivată și că apelul formulat de reclamante nu a beneficiat de o judecată efectivă conform dispozițiilor art.6 CEDO .
Așadar, hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de apel este motivată în fapt și în drept, fără ca instanța să se limiteze a prelua argumentele primei instanțe, expunând noi argumente ce au condus la convingerea sa, fără a cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă invocate nefiind îndeplinite în cauză.
În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea reține că în mod legal, instanța de apel a concluzionat în sensul neîndeplinirii condițiilor simulației prin interpunerea de persoane .
Raporturile juridice dintre părți au fost analizate în acest context și având la bază temeiul juridic al simulației prin interpunere de persoane.
Faptul că instanța de apel a făcut trimitere și a analizat condițiile mandatului fără reprezentare privit ca un caz particular de simulație reprezintă o încadrare a susținerilor reclamanților privind situația de fapt într-o instituție juridică și constituie o analiză completă a susținerilor reclamantelor în raport de probatoriul administrat în cauză și nu poate conduce la concluzia că instanța a interpretat greșit actul juridic sau raporturile juridice deduse judecății sau că a schimbat natura acestora.
Trimiterile făcute de recurentele reclamate la probele administrate în cauză respectiv la interogatoriile intimaților pârâți nu pot constitui motive de nelegalitate a hotărârii judecătorești și nu pot fi analizate în calea extraordinară a recursului.
În ceea ce privește însă, critica vizând imposibilitatea preconstituirii actului secret și necesitatea suplimentării probei testimoniale în dovedirea actului secret, Curtea reține că instanța de apel cât și instanța de fond au conchis în mod corect că declarația martorei Sabaru I. M. nu a relevat o situație contrară voinței părților consemnată în actul autentic de vânzare – cumpărare, mai mult nu a rezultat că natura relațiilor dintre părți justifica imposibilitatea întocmirii actului secret și a unor înscrisuri care să ateste proveniența sumelor de bani ce au fost remise cu titlu de preț.
Curtea mai reține că instanța de fond s-a pronunțat pe cererea reconvențională având ca obiect evacuarea reclamantelor, în sensul admiterii acesteia, dispunându-se evacuarea reclamantei.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea contribuției de 50% a reclamantei N. A. – R. la dobândirea apartamentului instanța de fond a respins acest capăt de cerere iar instanța de apel a analizat critica formulată de reclamante, reținând în mod corect că nu s-a făcut dovada că aceasta împreună cu soțul său au avut posibilitatea de a suporta în mod egal prețul de 65.000 Euro al imobilului în discuție.
Ca urmare, Curtea reține că cererea de chemare în judecată, respectiv acțiunea în simulație precum și cererea privind constatarea contribuției de 50% a reclamantei N. A. – R. la achiziționarea apartamentului în litigiu au fost cercetate în mod legal de instanțele de judecată, fără a schimba natura raporturilor juridice sau înțelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, dispozițiile art.1175 cod civil nefiind îndeplinite în cauză.
Față de aceste aspecte, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca fiind nefondat recursul formulat de recurenții reclamanți N. A. R. și W. R. S. prin reprezentant N. A. R., împotriva deciziei civile nr.961 A din 08.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. M., W. F. E. și W. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. A. S. C. M. S. I. P.
GREFIER
F. V.
RED.CMS
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
3.10.2014
| ← Anulare act. Decizia nr. 421/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 652/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
