Grăniţuire. Decizia nr. 796/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 796/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 2213/330/2012
Dosar nr._
(535/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.796
Ședința publică din 12.05.2014
Curtea constituită din:
Președinte - D. A.
Judecător - F. P.
Judecător - C. M. T.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții reclamanți O. R.-P. și O. M., împotriva deciziei civile nr.169 A din 03.12.2013, pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți G. M., G. S., G. I., R. M., I. V., M. U., prin Primar și C.A.R. Învățământ U..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru grănițuire.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 28 aprilie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 05 mai, apoi la 12 mai 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1007 din 05.09.2013 Judecătoria U. a admis în parte cererea formulată de reclamanții O. R. P. și O. M., în contradictoriu cu pârâții G. M., G. S., G. I., I. V. și C. Învățământ, referitoare la grănițuire.
A omologat raportul de expertiză topografică întocmit de expert B. I. și a stabilit ca linia de hotar să treacă prin punctele 1-10-9’-9.
A respins capătul de cerere referitor la anularea și corectarea cărților funciare cu nr. 1316 și nr.117.
A respins cererea de grănițuire formulată de reclamanții O. R. P. și O. M., în contradictoriu cu pârâții R. M. și M. U. – prin primar.
A compensat cheltuielile făcute de reclamanți și de pârâtul G. I. cu onorariile de avocat și obligă pe pârâții G. M. și G. S. (împreună) si G. I., la plata sumei de cate 236 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cota de 1/3 din taxa de timbru și onorariul de expert.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, pe baza probatoriului administrat în cauză că, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 933/17.06.1997 la BNP I. T., reclamanții O. R. P. si O. M. au dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil casă de locuit construită din cărămidă, învelită cu tablă, formată din 5 camere, două holuri, bucătărie, având ca anexe magazie si asupra terenului aferent in suprafață de 930 mp.
Ulterior, au întocmit documentația cadastrală in vederea intabulării dreptului de proprietate, iar Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliară Ialomița - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Slobozia, prin încheierea nr._/27.02.2012 a respins cererea cu privire la intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului.
In considerentele încheierii, s-a arătat că prin nota de respingere, referat nr. 51/2012 recepția documentației cadastrale întocmită de persoana fizică autorizată cadastral - M. M. L., pentru imobilul situat în U., Calea București nr. 83 județul Ialomița, compus din teren Cc în suprafață de 918 mp și construcție aflată pe el s-a propus respingerea intabulării dreptului de proprietate cu motivarea că se suprapune cu imobilele vecine cu număr cadastral 1316 și 117 și că în termenul fixat prin referatul de completare această suprapunere nu s-a remediat pe cale amiabilă.
In ceea ce privește suprapunerea cu imobilul pârâtei R. M., este o suprapunere virtuală deoarece imobilul acesteia se află la 11,47 m distanță față de imobilul reclamanților.
Cum s-a stabilit probator ca pârâții R. M. și M. U. – prin primar nu se învecinează cu imobilul reclamanților, instanța a respins cererea de grănițuire formulată în contradictoriu cu aceștia.
Prin decizia civilă nr.170 A/03.12.2013, Tribunalul Ialomița a respins ca nefondat apelul declarant de apelanții O. R. P. si O. M., împotriva sentinței civile nr.1007 din 05 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria U., pe care a păstrat-o și a obligat apelanții către intimații G. M. și G. S. la plata sumei de 1.240 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit suprafața de teren deținută în fapt de către reclamanți și de către ceilalți pârâți care se învecinează cu aceștia, evidențiind ce suprafețe sunt în plus sau în minus față de actele de proprietate pe care le au fiecare dintre părți.
Expertul concluzionează pe baza istoricului de rol, că suprafața în minus de 9 mp, constatată la reclamanți, nu se datorează modificării liniei de hotar, deoarece toate diferențele constatate se înscriu în marja de eroare de 2% admisă de ANCPI.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții O. R. P. și O. M., criticând-o pentru motive de nelegalitate, respectiv hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine cauzei fără corespondent în probele dosarului și instanța a interpretat și aplicat greșit legea, motivarea fiind contrazisă de piesele dosarului dar și de practica judiciară în materie.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimații G. M. și G. S. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, deoarece recurenții invocă motive de netemeinicie a hotărârii, inadmisibile în faza procesuală a recursului și motivele invocate sunt deopotrivă lipsite de temei, deoarece reclamantul a învederat că el a construit gardul despărțitor dintre proprietatea sa și cea a pârâtului G., în anul 1989, pe vechiul amplasament.
Intimatul G. I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece recurenții nu invocă motive de nelegalitate ale hotărârii atacate, ci nemulțumiri legate de concluziile raportului de expertiză, linia de hotar dintre proprietățile părților fiind modificată prin gardul edificat de reclamant unilateral, fără a cere acordul celorlalți vecini.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă l-a respins pentru următoarele considerente:
În principal, se impune precizarea aspectelor legate de cadrul procesual de învestire din perspectiva cauzei cererii de recurs, deoarece recurenții prin cererea lor de recurs încearcă să configureze o altă situație de fapt decât cea reținută de cele două instanța de fond prin hotărârile pronunțate.
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate."
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.
Pentru prezentul recurs, instanța a reținut drept cauză a cererii formulate prevederile art.304 pct.7 și 9 Cod de procedură civilă – ceea ce înseamnă că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Față de caracterul nondevolutiv al căii de atac a recursului, Curtea în prezenta cauză, va răspunde punctual motivelor de recurs ce pot fi susținute și analizate din perspectiva dispozițiilor art.304 pct. 9 Cod de procedură civilă. Părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel, ambele judecăți de fond, situația de fapt fiind configurată prin pronunțarea unei hotărâri definitive în privința pretențiilor concrete formulate. Pentru că părțile au beneficiat concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, situația de fapt fiind pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare, în prezenta cauză nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenții nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
Curtea nu a putut reține critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, care arată că: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
În considerarea art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanței care să susțină soluția din dispozitiv, echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, dar și motivarea superficială are aceeași semnificație, atrăgând deopotrivă, incidența art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Se apreciază, totodată, sub aspectul condițiilor procedurale privind motivarea hotărârii, că acestea sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice. Este important, așadar, de reținut, faptul că judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu pe aceea de a răspunde separat, diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere.
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005, a statuat următoarele: "Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop, garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr.47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, paragraful 59].(...)
Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, paragraful 60)."
Aplicând toate aceste considerații cu caracter teoretic, la speța pendinte, Curtea constată că în cauză, tribunalul și-a motivat hotărârea pronunțată, decizia cuprinzând argumentele de drept și de fapt care au fundamentat-o, ele fiind expuse într-o formă coerentă și inteligibilă, instanța răspunzând criticilor formulate de reclamanți prin motivele de apel.
Curtea nu a putut reține critica întemeiată pe prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, deoarece a constatat că ambele instanțe au făcut o corectă aplicare a prevederilor art.560 Cod civil, care a reprezentat temeiul de drept al cererii introductive de instanță.
În sens material, dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile art. 560 C.civ., circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție (sau pe cale amiabilă), restabilirea, reconstruirea hotarului real ce separă fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile, suportând, în condițiile legii, cheltuielile ocazionate.
Într-o asemenea acțiune, judecătorul nu are a se pronunța asupra existenței dreptului de proprietate (în întregul său), ci asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate (în partea din litigiu), al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile.
Operațiunile judiciare ale grănițuirii circumscriu identificarea hotarului real, trasarea hotarului și așezarea semnelor de hotar. Identificarea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar, prin examinarea titlurilor de proprietate, ascultarea părților și martorilor și administrarea probelor cu expertize judiciare și cercetarea la fața locului (specifice grănițuirii).
Instanța soluționează cauza în funcție de date concludente care pot ușura operațiunea de identificare și reconstituire a hotarului real.
În fața instanței fondului a fost administrată proba cu expertiză, concluziile expertului aflându-se la filele 146-151 din dosarul de fond.
În cazul unei acțiuni în grănițuire dispusă prin hotărâre judecătorească, instanța trebuie să țină seama de transformările produse în configurația terenurilor din cauze care nu le sunt imputabile, pentru a se asigura o folosință utilă a proprietăților.
În prezenta cauză, Curtea a constatat că pentru acțiunea în grănițuire suprafețele de teren stipulate în actele ce reprezintă titlurile de proprietate ale părților nu sunt criterii determinante în stabilirea liniei de hotar. Determinante sunt semnele exterioare, elemente în funcție de care se determină amplasamentul hotarului. Nu este de neglijat că expertul a constatat, în urma măsurătorilor efectuate, suprafețe de teren diferite față de cele înscrise în cartea funciară, întrucât, așa cum a arătat expertul în fila 149 a dosarului de fond, toate diferențele de suprafețe existente în plus sau în minus, se înscriu în marja de eroare de 2% admisă de ANCPI.
Reclamanții nu au făcut dovada că neconcordanța dintre suprafața de teren din acte și cea reală a terenurilor învecinate se datorează modificării laturilor efectuate de intimați sau din ocuparea fără drept a unei suprafețe de teren.
Curtea nu a reținut critica întemeiată pe interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art.201 -209 Cod de procedură civilă.
Reclamanții, în fața instanței fondului, la termenul din 29.08.2013, după depunerea expertizei, nu au formulat obiecțiuni, astfel că au achiesat la concluziile expertului. Acesta a arătat că reclamanții cer mutarea gardului pe care chiar ei l-au construit cu respectarea semnului vechi de hotar. Nu trebuie omisă împrejurarea că reclamanții exhibă un contract de vânzare – cumpărare încheiat în anul 1997, în care au precizat că scutesc biroul notarial de verificarea registrului de transcripțiuni pentru intervalul 12.11.1996 – 17.06.1997, înțelegând să cumpere pe propriul risc și fără efectuarea unor măsurători și identificarea terenului, vânzătorul înstrăinând în baza certificatului de moștenitor nr.168/1996 emis de BNP I. T..
Față de aceste considerente, Curtea a respins recursul ca nefondat.
În baza art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, Curtea a obligat recurenții la plata cheltuielilor de judecată către intimați în cuantum de câte 500 lei. Intimații aveau obligația să facă dovada caracterului necesar și real al cheltuielilor de judecată, respectiv al unui cuantum rezonabil, în raport de criteriile din art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă. În raport de această normă juridică trebuie făcută o disociere necesară și firească între cele două raporturi conexe cu instituția cheltuielilor de judecată, respectiv, pe de o parte raportul contractual încheiat între avocat și clientul său și raportul juridic de drept procesual civil în care se determină cuantumul cheltuielilor de judecată.
Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat reglementează, printre altele, contractul de asistență juridică și statornicește regimul raportului juridic civil, dintre părțile acelui contract (avocatul și clientul său). Prin art.274 alin.3 Cod de procedură civilă se reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil între părțile contractante, textul stabilind modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de către cel care a căzut în pretenții, părții care le solicită.
Art.274 alin.3 Cod de procedură civilă stabilește două criterii în funcție de care în cadrul raportului juridic de drept procesual instanța, motivat, are posibilitatea diminuării cheltuielilor de judecată atunci când apreciază că acestea sunt nepotrivit de mari: „față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”. Trebuie menționat că dispozițiile art.274 alin.3 Cod de procedură civilă rămân însă inaplicabile în privința raporturilor dintre avocat și clientul său, raporturi care sunt supuse dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 51/1995. Instanța, conform art. 274 alin.3 Cod de procedură civilă, poate majora sau micșora suma pe care o va include încheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat, și nu onorariul avocatului.
Chiar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 728 din 7 mai 2009 soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din codul de procedură civilă a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil (Cauza D. împotriva României, Hotărârea din_ , publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 265 din_ , paragraful 74).
Prezenta cauză este un recurs soluționat la primul termen de judecată, intimații depunând dovezi referitoare la cuantumul onorariului de avocat la fila 23 pentru intimatul G. I., un onorariu de avocat de 1.200 lei, chitanța fiind eliberată la 23.04.2014 și pentru intimații G. la fila 28, un onorariu de 1.240 lei. Curtea apreciază că față de criteriile prevăzute de art.274 alin. 3 Cod de procedură civilă recurenții urmează a fi obligați la plata a câte 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din onorariul de avocat către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții - reclamanți O. R.-P. și O. M., împotriva deciziei civile nr.169 A din 03.12.2013, pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți G. M., G. S., G. I., R. M., I. V., M. U., prin PRIMAR și C.A.R. ÎNVĂȚĂMÂNT U..
Obligă recurenții, în condițiile art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, la câte 500 lei cheltuieli de judecată, respectiv către intimații G. M. și G. S. – 500 lei și respectiv G. I. – 500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
E. C.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./21.05.2014
Trib.Ialomița – I.T.; C.T.D.
Jud.U. – E.D.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 235/2014. Curtea de... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 575/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
