Pretenţii. Decizia nr. 652/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 652/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 18562/3/2010*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.652R

Ședința publică de la 28 martie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - R. P.

JUDECĂTOR - F. C.

JUDECĂTOR - A. V.

GREFIER - G.-M. V.

***********

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror B. A..

Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurentele-reclamante C. A., H. O. M. și M. A. M. J. împotriva sentinței civile nr.1414/29.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează faptul că părțile au fost citate pentru discutarea incidentului perimării.

Curtea, reține cauza spre soluționare pe excepția perimării cererii de recurs, în raport de dispozițiile art.248 și urm.C.pr.civ.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admiterea excepției și constatarea perimării cererii de recurs.

CURTEA

Asupra cererii de recurs reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1414 din 29.06.2012, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins cererea formulată de reclamantele M. A. M. J., C. A. și H. O. M., în baza Legii nr. 221/2009, împotriva pârâtului S. R..

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantele.

Recursul este perimat.

În fapt, judecata recursului a fost suspendată la data de 25.01.2013 pentru lipsa nejustificată a părților, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, iar la data menționată nici una dintre părțile din proces nu a mai efectuat în dosar acte procedurale, în scopul soluționării cauzei, procesul fiind lăsat în nelucrare, din vina părților, pe o perioadă mai lungă de un an.

În drept, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 Cod procedură civilă (vechi) pentru constatarea, din oficiu, a perimării cererii de recurs, în baza art. 252 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimarea cererii de recurs formulată de recurentele-reclamante C. A., H. O. M. și M. A. M. J. împotriva sentinței civile nr. 1414/29.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Irevocabilă.

Pronunțată azi, 28.03.2014, în ședință publică.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

R. P. F. C. A. V.

GREFIER,

G.-M. V.

Red. RP

Tehnored. PS 2 ex.

04.04.2014

Jud. fond T.B..: F. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 652/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI