Cereri. Decizia nr. 125/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 125/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 31833/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 125A
Ședința publică de la 24 martie 2014
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - D. Z.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea, în complet de divergență, asupra cererilor de apel, formulate de apelanții pârâți G. R. PRIN M. AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE cu sediul în București, ..24, sector 3, M. FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București – cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sector 2 și M. M. ȘI SCHIMBĂRII CLIMATICE PRIN DEPARTAMENTUL PENTRU APE PĂDURI ȘI PISCICULTURĂ cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 722/28.03.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ A VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI – TULCEA cu sediul în Tulcea, .. 10, Jud. Tulcea și intimatul pârât M. M. ȘI PĂDURILOR cu sediul în București ., sector 5 și cu sediul ales la Cav. C. M. în București, .. 52, sector 1, având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă reprezentată de avocat B. T. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea precizează că divergența se referă la calitatea procesuală pasivă a apelanților, astfel că reprezentantul intimatei reclamante va pune concluzii doar pe acest aspect.
Reprezentantul intimatei reclamante arată că, în raport de dispozițiile art. 108 din Constituția R. hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul ministru și se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al R..
Arată că, potrivit art. 35 din Lg. 90/2001 ministerele se organizează și funcționează numai în subordinea Guvernului și precizează că apelantul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât îndeplinește funcția de reprezentare prin care se asigură, în numele statului român și al Guvernului R. reprezentarea pe plan intern și internațional. Potrivit art. 5 din O.U.G. 140/2005 acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, administrat de Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că și acesta are calitate procesuală pasivă, în cauză, întrucât a fost unul din semnatarii O.U.G. nr. 140/2005, ordonanță ce a prejudiciat reclamanta, iar M. M. și Schimbărilor Climatice, prin departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, are, de asemenea, calitate procesuală pasivă în cauză.
Depune concluzii scrise și solicită respingerea apelurilor ca nefondate, menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la data de 01.10.2008, sub nr._/3/2008 pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Tulcea a chemat în judecată pe pârâții M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale și M. Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 700.000,00 lei reprezentând valoarea prejudiciului și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta a invocat art. 5 din O.U.G. nr. 140 din octombrie 2005 (OUG nr. 11/2006 raportată la dispozițiile Codului civil art. 999, art. 1000, art. 1073 și următoarele Cod civil).
Prin încheierea din 27.02.2009 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Secției Civile a Tribunalului București și cauza a fost înaintată la Tribunalul București Secția IX-a C. Administrativ.
Prin sentința nr. 1550/22.04.2009, Tribunalul București, Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Tulcea în contradictoriu cu pârâții G. R. prin M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale și M. Economiei și Finanțelor în favoarea Curții de Apel București Secția C. Administrativ și Fiscal.
Prin decizia civilă nr. 1021/22.04.2010, Curtea de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a admis recursul declarat de reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Tulcea împotriva sentinței civile nr. 1550/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/CA/2009 în contradictoriu cu G. R. prin M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale și M. Economiei și Finanțelor, a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Secției Civile a Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată la data de 30.06.2010 pe rolul Tribunalului București Secția a V-a civilă, sub nr._ .
Prin cererea de la fila nr. 13 vol. I din dosar, M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat introducerea în cauză a Ministerului M. și Pădurilor, pentru a se constata transmiterea calității procesuale pasive către această instituție.
Pe cale de consecință, M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției chemată inițial în judecată.
Prin sentința civilă nr. 722/28.03.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Finanțelor Publice și M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a admis acțiunea principală formulată de reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Tulcea în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor Publice, M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale și M. M. și Pădurilor și a obligat pârâții Ministerul Finanțelor Publice, M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale și M. M. și Pădurilor, în solidar, la 700.000 lei daune materiale și la 5.000 lei cheltuieli de judecată, către reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Tulcea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în urma intrării în vigoare și aplicării necondiționate a dispozițiilor O.U.G. nr. 140/2005, vânătoarea a fost interzisă total pe fondurile de vânătoare pe care le gestiona AJVPS Tulcea. Gestiunea se realiza la acel moment, conform contractelor de gestiune pentru fonduri de vânătoare încheiate cu M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale (Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la momentul 2005) prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și vânătoare Focșani în anul 2000. AJVPS Tulcea, conform statutului și prevederilor legale în vigoare (Legea nr.103/1996 la momentul anului 2005/Legea nr.407/2004 în prezent) își asigura existența și își onora obligațiile legale contractuale, atât față de stat, cât și față de membrii săi vânători și pescari numai ca urmare a gestionării corecte a fondului cinegetic.
Tribunalul a reținut că interzicerea vânătorii prin O.U.G. nr. 140/2005 s-a suprapus peste întreaga perioadă de vânătoare din sezonul 2005-2006, astfel că veniturile planificate pentru sezonul 2005-2006 nu s-au mai realizat, având drept consecințe neacoperirea investițiilor realizate, înghețarea salariilor personalului asociației, neonorarea contractelor pentru vânători străini și pierderea acestora ca și clienți pentru o perioadă îndelungată. Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Tulcea a fost astfel prejudiciată, întrucât în mod culpabil autoritățile care au impus măsurile, deși cunoșteau de existența prejudiciului suferit, nu și-au îndeplinit propriile obligații legale, nu au solicitat și nu au aprobat alocarea de fonduri pentru despăgubirea persoanei prejudiciate, deși s-a creat cadrul legal pentru a acționa în acest sens.
Tribunalul a reținut că G. și-a asumat această responsabilitate generală, prin ministerele de resort, respectiv, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca gestionar general al Fondului de intervenție la dispoziția Guvernului și care trebuie să fundamenteze lucrările de aprobare a sumelor ce se dislocă prin dispoziția Guvernului, precum și prin M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care avea sarcina de a determina, în concret, destinația sumelor ce urmau să fie dislocate din acest fond special, inclusiv în ceea ce privește despăgubirile pe care le pretinde AJVPS Tulcea.
Tribunalul a reținut că, față de acest cadru normativ special creat prin ordonanța menționată, cele două instituții prin care G. s-a angajat să ia măsurile de acordare a despăgubirilor au responsabilități proprii, astfel că este identitate între persoanele juridice chemate în judecată în calitate de pârâte și titularii eventualei obligații de despăgubire, în situația în care se va dovedi că reclamanta a suportat un prejudiciu care ar trebui reparat.
Tribunalul a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acordarea sumei de 700.000 lei reprezentând valoarea prejudiciului creat în perioada sezonului de vânătoare octombrie 2005 – aprilie 2006, urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 140/2005, iar până la . O.U.G. nr. 115/2009, MADR era autoritatea publică centrală care administra managementul silvic și cinegetic. Odată cu . O.U.G. nr. 115/2009 și art. 1 alin. 2 și 3 din HG nr. 1635/2009, privind organizarea și funcționarea Ministerului M. și Pădurilor, atribuțiile managementului silvic și cinegetic au fost preluate de acest minister, însă tribunalul a apreciat că această instituție, nu se subrogă „ope legis”, în calitatea procesuală pasivă a MADR, în cadrul unui proces civil în care trebuie analizate acțiunile sau inacțiunile instituției pârâte privind acordarea despăgubirilor solicitate.
Având în vedere și aspectul că în cauză s-au administrat o . probe în contradictoriu cu pârâta MADR, că la data chemării în judecată a Ministerului M. și Pădurilor se afla în curs de administrare proba cu expertiză contabilă vizând fondul cauzei, precum și atitudinea procesuală a acestei noi instituții care nu a înțeles să preia responsabilitățile civile ale MADR, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de MADR și a admis cererea de la fila nr. 13 vol. I din dosar, prin care M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat introducerea în cauză a Ministerului M. și Pădurilor, actualul administrator al managementului silvic și cinegetic.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit actelor justificative anexate la dosar, reclamanta a arătat că prejudiciul înregistrat în sezonul de vânătoare 2005-2006, la data de 15.01.2006, este în cuantum de 700.000,00 lei. Din analiza financiar-contabilă efectuată de către expertul contabil A. I., rezultă că prejudiciul s-a concretizat în: imposibilitatea valorificării unui procent de 25% aprobat pentru bugetul de venituri și cheltuieli al Asociației, din speciile și efectivele aprobate pentru recolta 2005-2006, către vânători români membri ai asociației reclamante, ai altor asociații din țară, prin autorizare de vânătoare sau în grup restrâns; imposibilitatea valorificării către terți a vânatului rezultat în urma vânătorilor colective organizate la diverse specii, în cursul sezonului; imposibilitatea valorificării cotelor de recoltă aprobate pentru vânătoarea cu străini, în condițiile în care acestea au fost acoperite integral de contracte încheiate în scopul sus menționat, până la această dată și în continuare până când a fost închis sezonul 2005-2006; refuzul justificat al unor vânători de a mai achita cotizațiile pentru anii 2005 și 2006, în condițiile lipsirii de dreptul de a mai practica vânătoarea la toate speciile, în sezonul 2005-2006.
Din proba cu expertiză contabilă administrată în cauză prin expertul contabil A. I., tribunalul a reținut că prejudiciul efectiv suferit de AJVPS Tulcea este de 283.688 lei pe anul 2005 și de 110.775 lei pentru perioada din anul 2006, cât a fost interzisă vânătoarea, raportat la veniturile și cheltuielile interne, stabilindu-se un prejudiciu total pentru perioada 10 octombrie 2005 – 14 mai 2006, în valoare de 394.463 lei. La acest prejudiciu se adaugă suma de 172.000 Euro, venituri nerealizate ca urmare a neonorării contractelor economice încheiate cu 5 firme sau persoane fizice prin care s-au organizat și nu s-au mai desfășurat partide de vânătoare cu vânători străini.
Tribunalul a reținut că niciuna dintre instituțiile pârâte nu a luat nicio măsură concretă de alocare a fondurilor necesare acordării despăgubirilor, de stabilire efectivă a prejudiciului și nu au răspuns la solicitările legale ale reclamantei, aceasta fiind determinată de atitudinea pasivă a instituțiilor pârâte să se adreseze instanței civile, atât pentru determinarea prejudiciului, cât și pentru repararea lui.
Astfel, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina instituțiilor pârâte, în temeiul art. 999 C. civil de la 1864, privind răspunderea civilă delictuală pentru repararea prejudiciilor cauzate prin neglijență, raportat la art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, urmând să admită acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată și să le oblige pe instituțiile-pârâte, în solidar, la plata sumei de 700.000,00 lei reprezentând valoarea prejudiciului suportat de reclamantă.
Prin încheierea din 7.01.2014, Tribunalul București secția a V-a civilă a admis cererea de îndreptare a erorii materiale în sensul că instituția pârâtă este G. R. prin M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale, aceasta fiind partea obligată, alături de ceilalți pârâți, prin dispozitivul sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel M. M. și Schimbărilor Climatice, solicitând admiterea apelului și anularea sentinței civile nr. 722/28.03.2012.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că instanța în mod greșit a admis cererea și în contradictoriu cu M. M. și Pădurilor, fără a avea în vedere prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, potrivit cărora „sumele necesare asigurării derulării acțiunilor de prevenire și combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului și se aprobă prin hotărâre a Guvernului". M. M. și Schimbărilor Climatice nu are atribuții în acordarea de despăgubiri și nici în elaborarea hotărârilor de guvern pentru acordarea unor astfel de despăgubiri, în condițiile în care, prin art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, se prevede că aceste sume se repartizează unor ordonatori principali de credite implicați în combaterea și prevenirea gripei aviare pe teritoriul R..
Apelantul pârât a arătat că, în speță, M. M. și Schimbărilor Climatice nu are calitate procesuală pasivă, acesta nefiind nici inițiatorul și nici emitentul ordonanțelor a căror aplicare se contestă de către reclamantă.
Apelanta pârâtă a arătat că, în mod greșit instanța a admis acțiunea pe considerentul că temeiul acțiunii ar fi răspunderea civilă delictuală, fără a avea în vedere principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, potrivit căruia instanța are îndatorirea să se pronunțe în limitele învestirii cu privire la pretențiile reclamantului în cadrul procesual stabilit de acesta. Reclamanta în acțiunea introductivă nu a făcut referire cu privire Ia articolul 999 din C. civ. privind răspunderea civilă delictuală pentru repararea prejudiciilor cauzate prin neglijență.
Apelantul a arătat că Tribunalul București în mod eronat a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina Ministerului M. și Pădurilor în temeiul art. 999 C.civ. Instanța a omis faptul că emiterea și promulgarea unui act juridic nu poate constitui o fapta ilicită, scopul urmărit prin promulgarea OUG nr. 140/2005 fiind acela de a diminua riscul răspândirii gripei aviare.
Împotriva aceleiași sentințe, a declarat apel M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și pe fond respingerea acțiunii.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că, pentru o apreciere judicioasă, justificarea chemării în judecată a MADR, a fost dată de faptul că, până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 115/2009, era autoritatea publică centrală care administra managementul silvic și cinegetic. Prin apărările formulate în cauză, apelantul a solicitat introducerea în cauză a Ministerului M. și Pădurilor și, totodată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și scoaterea din cauză a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Apelantul a arătat că a fost introdus în cauză M. M. și Pădurilor, astfel cum rezultă și din cuprinsul sentinței pe care o critică. Prin urmare, se impune constatarea transmisiunii calității procesuale pasive în prezenta cauză și, ca și consecință directă, constatarea lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în temeiul dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 115/2009 și a art. 1 alin. (2) si (3) și art. 5 din H.G. nr. 1635/2009, inclusiv anexa la această hotărâre.
Apelantul a considerat că susținerile reclamantei în sensul că atât Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cât și M. M. și Pădurilor pot avea concomitent calitatea de parte pârâtă în dosar, sunt nefondate întrucât în cauză a intervenit subrogația legală independent de voința părților, fiind de notorietate că aceasta reprezintă o înlocuire care operează de drept și implică dobândirea de către subrogat, cum este M. M. și Pădurilor, a tuturor drepturilor și obligațiilor.
Apelantul a precizat că, pentru acordarea despăgubirilor aferente reprezentând contravaloarea prejudiciului realizat de asociație, ce puteau fi acordate gestionarilor de fonduri de vânătoare ca urmare a aplicării prevederilor ordonanței, nu există cadru legal, întrucât hotărârea de guvern privind sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, nu a fost adoptată.
Raportat la temeiul de drept invocat de reclamantă, art. 999 și 1000 din Cod civil, apelantul a apreciat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât nu s-a dovedit existența unei răspunderi civile cauzată de fapta altor persoane.
Apelantul a arătat că interzicerea activității de vânătoare în scopul diminuării riscului contactului direct al omului cu sursele de infecție a influenței aviare s-a dispus în temeiul O.U.G. nr. 140/2005, astfel încât nu poate fi calificată ca fiind o faptă ilicită, scopul fiind acela de a diminua riscul răspândirii gripei aviare. În plus, răspunderea civilă delictuală presupune greșeala (culpa) imputabilă autorului. Nici această condiție nu se poate reține în sarcina ministerului, având în vedere că s-a urmărit prevenirea unei situații care ar fi putut produce prejudicii mult mai mari, raportat la scopul urmărit prin elaborarea O.U.G., respectiv „diminuarea riscului contactului direct al omului cu sursele de infecție ale influenței aviare". Acest act a fost emis cu respectarea prevederilor legale fiind astfel exclusă prezumția unei încălcări a normelor de drept obiectiv și ca atare, nu este întrunită condiția existenței unei fapte ilicite sau a culpei ministerului în speță.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței civile atacate, în principal în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice ca formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală civilă, și în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, apelantul pârât a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 11/2006, privind măsurile ce se aplică pentru monitorizarea, combaterea și eradicarea gripei aviare pe teritoriul R., sumele necesare asigurării derulării acțiunilor de monitorizare, prevenire și combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, la solicitarea fundamentată a fiecărui minister implicat și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Din conținutul acestui text de lege rezultă, fără dubiu, faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu are competențe legale nici referitor la plata despăgubirilor prevăzute în O.U.G. nr.11/2006, nici cu privire la elaborarea Hotărârilor de Guvern pentru aprobarea unor astfel de despăgubiri. Din conținutul O.U.G. nr. 140/2005 și a O.U.G. nr. 11/2006 nu rezultă faptul că Ministerul Finanțelor Publice ar avea/ar fi avut astfel de atribuții legale.
În ceea ce privește fondul cauzei, apelantul pârât a criticat soluția tribunalului ca fiind eronată, deoarece nu se poate retine existența unei legături de cauzalitate între adoptarea O.U.G. nr. 140/2005 si prejudiciul suferit de către reclamantă. Un alt argument în favoarea respingerii acțiunii ca neîntemeiată îl constituie faptul că niciunul dintre cele două acte normative incidente în cauză (O.U.G. nr. 140/2005 și O.U.G. nr. 11/2006) nu prevede acordarea de despăgubiri pentru eventuale prejudicii aduse prin interzicerea vânării speciilor de pasări sălbatice. Din lectura respectivelor ordonanțe de urgență, în special a art. 91 din OUG nr. 11/2006, rezultă că toate păsările existente în afara gospodăriei se consideră că nu au stăpân, se confiscă și se eutanasiază, fără a se acorda despăgubiri. Rezultă faptul ca despăgubirile urmau a fi acordate exclusiv pentru pasările eutanasiate de către autorități.
Apelantul pârât a apreciat că în mod eronat instanța de judecată l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp, cât în cauză nu se poate reține o culpă procesuală a Ministerului Finanțelor Publice, care nu a dat dovadă de rea-credință sau neglijență și nu se face vinovat de declanșarea litigiului, astfel că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
Motivul de apel invocat de M. M. și Schimbărilor Climatice în sensul că prima instanță a încălcat principiul disponibilității întrucât s-a pronunțat cu depășirea limitelor învestirii, reclamantul neinvocând în acțiunea introductivă prevederile art. 999 din Codul civil, este neîntemeiat. Într-adevăr, în respectarea principiului disponibilității, în virtutea căruia reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, inclusiv temeiul cererii sale, instanța de judecată trebuie să respecte limitele învestirii sale. În cauză însă nu a fost încălcat acest principiu, reclamanta invocând, în acțiunea introductivă, atât prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, cât și, contrar susținerii apelantului, pe cele ale art. 999 din Codul civil.
Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, fundamentul raportului juridic litigios, îl constituie faptul că, urmare a suspiciunii apariției gripei aviare, a fost interzisă vânătoarea pe fondurile de vânătoare gestionate de reclamantă. Prejudiciul cauzat reclamantei s-a produs sub imperiul O.U.G. nr. 140/2005, iar notificarea prin care aceasta a învederat cuantumul pagubelor suferite a fost transmisă către M. Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la 31 ianuarie 2006, înainte de adoptarea O.U.G. nr. 11/2006 prin care a fost abrogată ordonanța de urgență anterioară. Prin urmare, faptul că acțiunea a fost înregistrată în anul 2008 nu este de natură a atrage incidența în cauză a O.U.G. nr. 11/2006.
Conform art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, sumele necesare asigurării derulării acțiunilor de prevenire și combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului și se aprobă prin hotărâre a guvernului.
În acest sens, apelantul M. Agriculturii a considerat că nu există cadru legal pentru acordarea despăgubirilor aferente reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantei întrucât hotărârea de guvern privind sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului nu a fost adoptată. Împrejurarea că G. R., din care fac parte și apelanții, nu a emis o hotărâre în respectarea cerințelor art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005 nu trebuie să fie suportată de către reclamantă, recurenții invocându-și, practic, propria culpă pentru a obține respingerea cererii reclamantei.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește susținerile apelantului pârât Ministerul Finanțelor Publice în sensul lipsei calității sale procesuale pasive, în cazul alocării unor sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, acest minister având atribuția de a efectua modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a M. M. și Pădurilor, reorganizat în M. M. și Schimbărilor Climatice prin O.U.G. nr. 96/2012, Curtea constată că prin O.U.G. nr. 115/2009 și H.G. nr. 1639/2009, atribuțiile privind pădurile și activitățile structurilor specializate au fost preluate de M. M. și Pădurilor. Conform art. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 115 din 23 decembrie 2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, se înființează M. M. și Pădurilor prin reorganizarea Ministerului M. și prin preluarea activității privind pădurile și a structurilor specializate în acest domeniu de la M. Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Totuși, în speță, astfel cum a constatat tribunalul, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost corect stabilită la momentul introducerii acțiunii în funcție de prevederile legale aplicabile la acel moment. Mai mult, în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 140/2005, avizată de Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale se arată că măsurile necesare a fi luate ca urmare a suspiciunii de influență aviară pe teritoriul R. trebuie să fie stabilite și aplicate în mod unitar și coerent de către autoritățile competente ale statului, acest minister având competențe în acest sens la momentul emiterii actului normativ care constituie temeiul juridic al pretențiilor reclamantei.
În acest context, stabilirea unei obligații solidare între aceste părți în circumstanțele concrete ale cauzei nu este greșită, solidaritatea pasivă fiind caracterizată prin faptul că creditorul poate pretinde plata întregii datorii de la oricare dintre debitorii ținuți solidar, și reprezintă astfel, pentru creditor, o adevărată garanție a executării creanței sale. În condițiile unei astfel de răspunderi, plata făcută creditorului de către unul singur din debitorii solidari îi liberează pe toți debitorii solidari față de creditorul comun. Mai mult, debitorii solidari pot să prevadă între ei o modalitate de repartizare a prestației executate. În acest context, subrogația legală invocată de M. Agriculturii, rezultând din dispozițiile legale arătate mai sus, își va produce efectele în cadrul fazei de executare a obligației.
Este de observat că apelantul pârât a recunoscut obligația sa de a acorda reclamantei despăgubirile solicitate. Astfel, prin adresa emisă la data de 9.02.2006, ca răspuns la notificarea reclamantei, M. Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a arătat că modalitatea de acordare a despăgubirilor civile pentru prejudiciul înregistrat de reclamantă ca urmare a aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 140/2005 urmează a fi stabilită, solicitând fundamentarea pe bază de documente oficiale a sumelor solicitate de reclamantă cu titlul de despăgubiri.
De asemenea, recunoașterea obligației rezultă din Nota nr. 25.744/08.03.2006 anexată raportului de expertiză, în care M. Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a arătat că instituția sa, în calitate de administrator al faunei de interes cinegetic, are obligația de a lua măsuri de conservare a acesteia. În situația în care gestionarii nu mai pot susține financiar cheltuielile pentru gestionarea vânatului datorită afectării negative a veniturilor acestora ca urmare a unor măsuri impuse de stat, în situații de forță majoră, acestora trebuie să li se asigure despăgubiri pentru veniturile neîncasate din această cauză.
Susținerea apelantului M. Agriculturii în sensul că activitatea de vânătoare a fost interzisă în scopul diminuării riscului contactului direct al omului cu sursele de infecție a influenței aviare, în temeiul O.U.G. nr. 140/2005, astfel încât aceasta nu poate fi calificată ca fiind o faptă ilicită, scopul fiind acela de a diminua riscul răspândirii gripei aviare, este corectă. În cauză nu se contestă motivele care au condus la emiterea ordonanței, acestea fiind de interes general, și nici nu se pretinde, cum greșit au considerat apelanții, că emiterea acestui act normativ constituie faptă ilicită. Astfel cum s-a arătat mai sus, răspunderea pârâților rezultă din nerespectarea cerințelor art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005.
În ceea ce privește raportul dintre prevederile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală și dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 140/2005, Curtea constată că acestea din urmă reprezintă recunoașterea de către autorități, prin act normativ, a prejudiciului cauzat prin măsurile luate pentru a se preveni răspândirea gripei aviare, răspunderea instituită de normele speciale menționate constituind un caz particular de răspundere civilă delictuală, al cărei temei general se regăsește în prevederile art. 998, 999 din Codul civil.
Astfel, prin efectul O.U.G. nr. 140/2005 au fost instituite o . măsuri privind protecția împotriva efectelor gripei aviare, măsuri ce au vizat și activitatea reclamantei. Prevăzând că prin măsurile impuse vor fi create prejudicii unor persoane fizice sau juridice, legiuitorul a reglementat prin art. 5 din OUG nr. 140/2005 dreptul acestora la despăgubiri, acceptând, implicit și corelativ, obligația statului de a suporta contravaloarea acestora.
Conform art. 5 din Ordonanța de urgență nr. 140 din 10 octombrie 2005 privind măsurile ce se aplică ca urmare a suspiciunii influenței aviare, sumele necesare asigurării derulării acțiunilor de prevenire și combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 12 din Ordonanța de urgență nr. 11 din 22 februarie 2006 privind măsurile ce se aplică pentru monitorizarea, combaterea și eradicarea gripei aviare pe teritoriul R. a abrogat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2005 privind măsurile ce se aplică ca urmare a suspiciunii influenței aviare, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 909 din 11 octombrie 2005.
Art. 10 din O.U.G. nr. 11/2006 a menținut însă dispozițiile referitoare la acordarea de despăgubiri.
Astfel, prin adoptarea reglementărilor speciale menționate mai sus, chiar autoritățile statului cunoșteau faptul că prin luarea acelor măsuri vor fi cauzate prejudicii persoanelor fizice sau juridice, prin încălcarea drepturilor acestor persoane, motiv pentru care s-a considerat necesară despăgubirea acestora.
În acest context, refuzul de a acorda despăgubiri pentru întreg prejudiciul cauzat poate fi asimilat unei fapte ilicite culpabile, chiar dacă măsurile luate au fost justificate de starea de necesitate.
În speță, prejudiciul suferit a fost stabilit cert și evaluat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, la suma de 700.000 lei.
Prin raportul de expertiză s-a constatat că prejudiciul pe care l-a suportat reclamanta AJVPS Tulcea în sezonul de vânătoare mai 2005 - iunie 2006 s-a datorat faptului că, datorită suspiciunii influenței aviare, în scopul diminuării riscului direct al omului cu sursele de infecție al influentei aviare a fost interzis vânatul fără excepție, pentru toate speciile de pasări și mamifere cuprinse în fondurile de vânătoare de pe teritoriul Rezervației Biosferei "Delta Dunării" și de pe raza administrativ-teritoriala a județului Tulcea prin O.U.G. nr. 140/2005 și nr. 11/2006, interdicție care a fost ridicată prin Decizia nr. 78/25.04.2006 a Comandamentului Antiepizootic Central.
Urmare acestei interziceri a vânatului, reclamanta nu a putut realiza obligațiile sale legale privind accesul vânătorilor, membri ai asociației, ai celorlalte județe ale țării și în mod special al vânătorilor străini, situație ce a dus la nerespectarea prevederilor contractelor economice, încheiate în vederea realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru întreținerea și ocrotirea păsărilor și mamiferelor prevăzute în autorizația de mediu pentru a fi vânate.
Prin expertiză, s-a constatat prejudiciul rezultând din imposibilitatea valorificării unui procent de 25% aprobat pentru Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Asociației din speciile și efectivele aprobate pentru recolta 2005-2006 de către vânători români, prin autorizare de vânătoare individuală sau în grup restrâns; imposibilitatea valorificării către terți a vânatului rezultat în urma vânătorilor colective organizate la diverse specii, în cursul sezonului; imposibilitatea valorificării cotelor de recolta aprobate pentru vânătoarea cu străinii (în situația in care acestea au fost acoperite integral cu contracte încheiate în scopul sus menționat); refuzul unor vânători de a mai achita cotizațiile pentru anul 2005 (rata Il-a și integral), pentru anul 2006 rata I-a, în condițiile lipsirii de dreptul de a mai practica vânătoarea la toate speciile in sezonul 2005-2006.
De altfel, și M. Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin Nota nr. 25.744/08.03.2006, anexată raportului de expertiză, a arătat principiile ce trebuie avute în vedere pentru elaborarea unui proiect de guvern privind acordarea de despăgubiri gestionarilor de fonduri de vânătoare ca urmare a interzicerii vânătorii, mai întâi prin O.U.G. nr. 140/2005 și apoi prin O.U.G. nr. 11/2006.
Pe baza veniturilor și cheltuielilor realizate în anul 2005 și în semestrul I -2006, precum și a sumelor plătite de AJVPS Tulcea pentru gestionarea fondurilor de vânătoare, în raportul de expertiză s-a concluzionat că pierderea de mijloace circulante suferită de către reclamanta AJVPS Tulcea este în sumă totală de 517.520 lei (394.463 lei diferența dintre cheltuieli -- venituri cinegetice + 123.057 lei taxe plătite pentru gestionare fonduri de vânătoare), pierderi care nu reflectă integral paguba suferită de către reclamantă.
De asemenea, în raportul de expertiză contabilă s-a arătat că AJVPS Tulcea a încheiat la data de 17.06.2005 cinci contracte economice, expuse în anexele 4a-4e, și un contract economic la data de 13.07.2005, expus în anexa nr. 4f, prin care a contractat întreaga cantitate de pasări și mamifere prevăzută în autorizația de mediu ce urma sa fie recoltată în sezonul de vânătoare 2005-2006 prin vânători străini, cantități centralizate pe fiecare firma contractantă.
Motivul de apel invocat de apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice în sensul că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiat. Conform art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Astfel, așa cum rezultă din prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. În cauză, acțiunea îndreptată împotriva pârâtului a fost admisă, situație în care în mod corect a reținut prima instanță culpa procesuală a acestuia, în condițiile în care pârâtul este partea căzută în pretenții. În cazul în care cererea de chemare în judecată este admisă, iar pârâtul nu recunoaște până la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, înseamnă că operează prezumția culpei procesuale a celui care cade în pretenții, prezumție care rezultă din prevederile art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Față de aceste considerente, criticile formulate de apelanții pârâți nu pot fi reținute, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legii materiale incidente în cauză. În consecință, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții pârâți G. R. prin M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și M. M. și Schimbării Climatice împotriva sentinței civile nr. 722/28.03.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții pârâți G. R. prin M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu sediul în București, .. 24, sector 3, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sector 2 și M. M. și Schimbării Climatice prin Departamentul pentru Ape Păduri și Piscicultură cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr. 722/28.03.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Tulcea cu sediul în Tulcea, .. 10, Jud. Tulcea și intimatul pârât M. M. și Pădurilor cu sediul în București ., sector 5 și cu sediul ales la Cav. C. M. în București, .. 52, sector 1.
Cu drept de recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. C. M. S. D. Z.
GREFIER
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. GC – 8 ex
03.04.2014
Jud. fond S. Vacarus
| ← Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 1123/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 384/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
