Revendicare imobiliară. Decizia nr. 502/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 502/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 53236/3/2010
Dosar nr._
(1334/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.502 A
Ședința publică de la 17.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta-reclamantă M. A.-L., împotriva sentinței civile nr.511 din 14.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. M., S. E., S. I., S. M., B. E., M. M., M. E., Y. T. K., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și cu intimații - chemați în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, M. C. M., D. I., D. L., C. C., L. F.-P., L. E. .
Cauza are ca obiect – revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 03.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; în vederea deliberării și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.11.2014 și apoi la 17.11.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 4.11.2010, sub nr._, pe rolul Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, reclamanta M. A. L., prin procurator L. G., a chemat în judecată pe pârâții M. M., M. E., YOOAV T., S. M., S. E., S. I. și S. M., solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care pârâții să fie obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, ., format din teren și construcție în suprafață totală de 921 m.p. și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul a fost proprietatea numitului Reinhardt L. (căsătorit cu C. Reinhardt M. L.), potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/25.05.1946 de Tribunalul Ilfov – Secția notariat.
Prin sentința civilă nr.7480/20.11.1961, imobilul a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului, sub pretextul părăsirii acestuia de către proprietar. În realitate, a arătat în continuare reclamanta, proprietarul și soția acestuia locuiau în imobil, alături de personalul angajat pentru treburile casnice, fiind alungați de reprezentanții statului român din propria casă, iar ulterior stabilindu-și domiciliul în Franța.
S-a susținut de reclamantă că sentința pronunțată în temeiul Decretului nr.111/1991 nu constituie titlu valabil de dobândire a proprietății imobilului de către statul român, motiv pentru care a formulat în instanță prezenta acțiune în revendicare.
În drept, a invocat dispoz.art.480 și urm. C.civ., art.6 din Legea nr.213/1998, art.41 alin.1 și 7 din Constituția României și art.15 lit.r din Legea nr.146/1997.
Pârâții S. M. și E. au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a numitului M. C. M., prin care au solicitat, pentru ipoteza admiterii acțiunii formulată de reclamantă, obligarea chemaților în garanție la plata prețului de piață al apartamentului pe care îl ocupă în imobilul revendicat.
La termenul de judecată din 29.02.2012, instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S. M. și a dispus citarea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei B. E., succesoare a defunctei, alături de pârâtul S. M..
La termenul de judecată din 28.03.2012, chematul în garanție M. C. M. a formulat cerere de chemare în garanție a Statului R., solicitând, pentru ipoteza în care ar cădea în pretenții față de cererea de chemare în garanție formulată de pârâții S., S. R. să fie obligat la plata prețului de piață al imobilului.
La același termen de judecată, pârâta B. E. a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
La termenul de judecată din 23.05.2013, reclamanta a formulat cerere completatoare de acțiune prin care a învederat că revendică de la pârâtul M. București prin primarul General terenul în suprafață de 642,02 m.p. situat la adresa indicată în cererea introductivă de instanță.
La data de 18.09.2012, pârâtul K. T. Toav a formulat cerere de chemare în garanție a numiților D. I. și L., C. C., L. F. P. și E., iar pârâții M. au formulat cerere de chemare în garanție împotriva acelorași persoane și împotriva Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
La termenul de judecată din 14.03.2013, instanța de fond a dispus disjungerea acțiunii în revendicare a apartamentelor nr.4 și 5 și a cererilor de chemare în garanție formulate în legătură cu aceste apartamente, formându-se dosarul cu nr._/3/2013.
În această modalitate, instanța de fond a rămas competentă material să se pronunțe asupra cererilor formulate împotriva pârâților M. M., M. E., K. T. Y., M. București prin Primarul General și asupra cererilor de chemare în garanție formulate de pârâții M. M., M. E., K. T. Y..
Prin sentința civilă nr.5111/14.03.2013, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților M. M., M. E., K. T. Y. și M. București prin Primarul General, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, a respins cererile de chemare în garanție formulate de pârâții persoane fizice, ca lipsite de interes.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta revendică prin acțiune, de la pârâți, parte din imobilul situat în ., pretinzând calitatea de succesoare a fostului proprietar, de la care imobilul ar fi fost preluat abuziv, respectiv L. Reinhardt.
În dovedirea legitimării sale procesuale active, reclamanta a invocat certificatul de moștenitor nr.117/4.05.2004, în care s-a reținut calitatea reclamantei de unică succesoare a defunctei C. Reinhardt M. L., în calitate de nepoată de soră predecedată.
Instanța de fond a reținut, însă, că, potrivit fișei familiale de la fila 194, defuncta avea naționalitate franceză și a avut ultimul domiciliu în Franța, situație în care, în lipsa unui bun imobil aflat în circumscripția Judecătoriei C., certificatul menționat este emis cu încălcarea competenței teritoriale a notarului public, astfel cum această condiție este reglementată de art.66 lit.b din Legea nr.105/1992 și de art.68 alin.2 din Legea nr.36/1995.
Instanța a mai reținut că, deși defuncta C. Reinhardt M. L. a fost soția supraviețuitoare a defunctului Reinhardt L., această calitate nu era suficientă pentru a reține transmiterea tuturor drepturilor acestuia către soția sa. În lipsa unui certificat de moștenitor care să constate îndeplinite în persoana acesteia, condițiile de a moșteni pe fostul proprietar, tribunalul a apreciat că nu poate reține că reclamanta dovedește calitatea sa procesuală de a revendica imobilul ce a aparținut acestuia.
În plus, până la data intrării în vigoare a Codului familiei din 1954, Codul civil reglementa drept regim de drept comun, regimul separației de bunuri, comunitatea de bunuri născându-se numai în temeiul convenției soților.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, a susținut că instanța de fond a soluționat greșit excepția lipsei calității sale procesuale active, invocată de intimații pârâți, calitate dovedită, în opinia sa, prin înscrisurile depuse la dosar. Au fost invocate în acest sens, înscrisurile existente la filele 9-10, 108, 110, 166-171, 193-195, 227-229 și 249 din dosarul instanței de fond, susținându-se că din acestea rezultă calitatea sa de fiică a defunctei L. V., sora defunctei C. Reinhardt M. L., care a fost unica succesoare a defunctului ei soț, Reinhardt L..
S-a susținut de apelantă că, deși notarul public a emis certificatul privind calitatea de moștenitor, cu respectarea legii, în virtutea puterilor conferite prin lege specială și în temeiul drepturilor ce îi erau recunoscute prin lege, instanța nu a ținut cont de efectele pe care trebuia să le producă un astfel de act juridic.
Nu s-a ținut seama de referatul existent la fila 10 din dosar, datat 22.11.1940, din cuprinsul căruia reieșea clar că defunctul, proprietar al imobilului dobândit în anul 1946, era căsătorit cu C. M. L. încă din data de 22.12.1938 (8 ani înainte de dobândirea imobilului).
A mai susținut că natura succesiunii este legală, iar apelanta reclamantă, în calitate de nepoată de soră predecedată, a moștenit întreaga masă succesorală de pe urma defunctei C. Reinhardt M. L., căsătorită cu Reinhardt L., adevărații proprietari ai imobilului în litigiu.
În continuare, apelanta a arătat că instanța de fond a greșit și atunci când a reținut nelegalitatea certificatului de succesor depus la dosar, deoarece, potrivit art.68 din Legea nr.36/1995, în cazul decesului unei persoane care nu a avut ultimul domiciliu în țară, procedura succesorală se poate îndeplini de notarul public din circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și-a avut bunurile cele mai importante ca valoare, iar în circumscripția teritorială a notarului care a emis respectivul certificat, defuncta deținea și alte bunuri imobile ce au fost moștenite tot de către reclamantă.
În opinia apelantei reclamante, soluția instanței de fond privind disjungerea cererilor care vizau revendicarea apartamentelor nr.4 și 5 din imobil și declinarea soluționării acestora în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București a fost dată cu greșita aplicare a legii. Potrivit art.47 din Codul de procedură civilă, mai multe persoane pot fi împreună pârâte, dacă obiectul pricinii este o obligație comună, ori dacă obligațiile lor au aceeași cauză, iar în cauza de față, obligațiile pârâților izvorăsc din aceeași cauză.
Intimatul pârât K. T. Y. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta reclamantă, susținând lipsa calității procesuale active a acesteia, inadmisibilitatea acțiunii față de reglementarea specială existentă în Legea nr.10/2001, iar pe fond netemeinicia cererii de revendicare.
Și intimații pârâți M. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat, invocând aceleași excepții și aceleași apărări de fond.
La termenul de judecată din data de 03.11.2014 instanța de apel a pus în discuția părților, ca și motiv de ordine publică, nulitatea sentinței apelate pentru existența unei neconcordanțe între minută și dispozitiv, cu privire la soluția dispusă asupra excepției de necompetență materială și disjungerii cererilor privind apartamentele nr. 4 și 5, dar și pentru nemotivare cu privire la aceleași aspecte.
Analizând cu prioritatea impusă prin lege acest motiv de ordine publică, instanța va reține că este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată apelanta reclamantă a învestit instanța de fond cu soluționarea unei acțiuni privind revendicarea imobilul situat în București, ., de la pârâții M. M., M. E., K. T. Y., S. M., S. E., S. I., S. M. și M. București prin Primarul General.
În motivare a susținut, în esență, că imobilul a fost proprietatea numitului Reinhardt L., căsătorit cu C. Reinhardt M., potrivit actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/25.05.1946 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, a fost trecut abuziv în patrimoniul statului prin sentința civilă nr. 7480/20.11.1961, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului 1 Mai București, în baza Decretului nr. 111/1951, iar ulterior a fost înstrăinat succesiv, în parte, pârâților persoane fizice.
La termenul de judecată din data de 29.02.2012 instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S. M., calitatea procesuală a acesteia în proces fiind preluată de succesorii B. E. și S. I..
Pârâții au depus la dosar întâmpinări prin care au invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii în revendicare ca neîntemeiată. Au depus, totodată, cereri de chemare în garanție a persoanelor de la care au dobândit apartamentele în litigiu, pentru a răspunde, în ipoteza în care ar fi evinși.
La termenul de judecată din data de 06.03.2013 instanța de fond a pus în discuția părților, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Tribunalului București pentru soluționarea în primă instanță a cererii prin care reclamanta revendica de la pârâții S. și Bataragă apartamentele nr. 4 și 5 și a cererilor de chemare în garanție formulate de acești pârâți, dar și excepțiile invocate prin întâmpinări, privind inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale active a reclamantei.
După închiderea dezbaterilor cu privire la aceste excepții, instanța a rămas în pronunțare, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 13.03.2013, când a dispus din nou amânarea pronunțării pentru data de 14.03.2013.
La data de 14.03.2013, instanța a dispus, conform minutei ce se regăsește în dosarul de fond, la fila 39, admiterea excepției necompetenței sale materiale în soluționarea cererii privind apartamentele 4 și 5 și a cererilor de chemare în garanție formulate de pârâții S. M., S. E. și B. E.; a disjuns aceste cereri și a declinat competența soluționării lor în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva celorlalți pârâți, M. M., M. E., K. T. Y. și M. București prin Primarul General, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, a respins cererile de chemare în garanție formulate de acești pârâți, ca lipsite de interes.
Soluția ce rezultă din această minută nu se regăsește, însă, în totalitate în dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța de fond, în sensul că, în dispozitiv nu se regăsesc nici un fel de mențiuni privind soluția dispusă de instanța de fond asupra excepției de necompetență materială și asupra disjungerii unor cereri.
Art. 258 alin. 1 din Codul de procedură civilă, așa cum a fost modificat prin art. I pct. 83 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 138/2000, dispune "După ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate".
Hotărârea trebuie să aibă același dispozitiv cu cel întocmit în momentul pronunțării. Dispozitivul fiind unic, nu poate fi modificat ulterior, în așa fel încât să difere față de cel întocmit "de îndată ce s-a întrunit majoritatea".
În cauza de față, nu există concordanță deplină între cele două dispozitive, iar caracterul imperativ al normelor procedurale anterior menționate și încălcate de prima instanță, impun constatarea nulității sentinței apelate.
În plus, sentința recurată nu cuprinde nici motivele de fapt și de drept, avute în vedere la pronunțarea soluției asupra excepției necompetenței materiale și asupra disjungerii, ceea ce îi atrage, din nou, nulitatea, instanța de control judiciar neputând analiza critica prin care apelanta reclamantă invocă în apel nelegalitatea acestei soluții.
Potrivit art. 261 alin. 4 Cod procedură civilă, care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor, judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar, iar soluția pronunțată este nelegală.
Contrar acestor dispoziții, deși, în cauză, cu ocazia dezbaterilor din data de 06.03.2013 apelanta reclamantă, prin apărător, a arătat expres că se opune admiterii excepției de necompetență și disjungerii cererii de revendicare cu privire la două dintre apartamentele situate în imobilul revendicat prin acțiune, considerând că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 47 cod procedură civilă, privind coparticiparea procesuală pasivă, instanța de fond a admis excepția, invocată din oficiu și a declinat cererile ce priveau aceste apartamente în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, fără să arate în considerentele sentinței pronunțate motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate și nici pe cele pentru care s-au respins ori s-au admis susținerile părților cu privire la acestea.
Procedând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, iar prejudiciul astfel creat apelantei reclamante, în special, prin neanalizarea apărărilor sale, dar și prin imposibilitatea instanței de control judiciar de a analiza legalitatea și temeinicia susținerilor sale formulate în apel cu privire la nelegalitatea soluției de disjungere, nu poate fi altfel înlăturat decât prin anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.
În consecință, pentru corecta soluționare a cauzei și în baza dispozițiilor art. 297 cod procedură civilă, instanța va admite apelul, va anula sentința atacată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare, care va examina cu ocazia rejudecării și celelalte critici aduse hotărârii de către apelanta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă M. A.-L., cu domiciliul ales în București, ..90, ., ., împotriva sentinței civile nr.511 din 14.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. M., S. E., S. I., S. M., toți cu domiciliul în București, ., sector 2, B. E., domiciliată în București, ..42, ., ., sector 3, M. M. și M. E., domiciliați în București, ., sector 2, Y. T. K., cu domiciliul ales la SCA R., R., S. & Asociații, în București, ., ., ., sector 3, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, și cu intimații - chemați în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, . nr.13, sector 2, M. C. M., domiciliat în București, ., ., ., sector 6, D. I. și D. L., domiciliați în ., C. C., domiciliată în București, ., sector 2, L. F.-P. și L. E., domiciliați în București, ., ., ..
Anulează sentința și trimite cauza pentru rejudecare la instanța de fond.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.I.B.
Tehdact.B.I
19 ex./10.12.2014
----------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – L.P.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1418/2014. Curtea... | Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 1123/2014.... → |
|---|
