Cereri. Decizia nr. 142/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 142/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 61511/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.142 A
Ședința publică din data de 03.04.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în apelul declarat de apelanta reclamantă G. R., cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la S.C.A. „L. & Asociații”, cu sediul în București, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.285/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. P. A., M. F., M. A., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Ca. Av. „A. C.”, cu sediul în București, ..18, ., și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, cauza având, ca obiect, „acțiune în constatare; revendicare imobiliară; alte cereri”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 03.04.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.09.2011, pe rolul Tribunalului București, reclamanta G. R., în contradictoriu cu M. P. A., M. S., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 112 și urm. Cod procedură civilă, a solicitat să se constate, în contradictoriu cu S. R., prin MFP, nevalabilitatea titlului de proprietate al acestui parat asupra imobilului revendicat, situat în București .. 30, sector l, compus din teren în suprafață de 284,55 m.p. și construcția situată la aceeași adresă alcătuită din trei apartamente situate la parter, etajul l și etajul 2, să fie obligat pârâtul M. P. A. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 2 de la etajul l, din imobilul menționat, să fie obligat pârâtul M. S. să-i lase în deplină proprietate și liniștita posesie apartamentul nr. 3 de la etajul 2, situat la aceeași adresă și să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că imobilul situat în București, .. 30, sector l a aparținut părinților săi, G. V. (cunoscută și G. V., G. Wilhelmina V.-E.-M. G., născută Klador) și D. G. (cunoscut și sub numele de D.) care au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în baza contractului de vânzare - cumpărare încheiat în formă autentică la data de 01.07.1932.
Prin intermediul contractului de vânzare - cumpărare menționat anterior, Gustave Mornand și Adolf H., au vândut terenul doamnei A. Brull și autorilor săi Wilhelmina G. și D. G..
Prin același înscris, cumpărătorii au înțeles să iasă din indiviziune, sens în care au împărțit terenul în două loturi: „pentru a evita neînțelegerile ce de obicei nasc din indiviziune subsemnații A. Brull, Wilhelmina G. și D. G., am convenit delimitarea proprietății fiecăruia dintre noi, astfel . act să fie împărțită în două loturi inegale și anume: lotul având o fațadă de 11,30 m.l. spre Piața Dorobanților va fi în proprietatea exclusivă a subscriseiAgi al a Brull, Iar al doilea lot, având fațada de 10,50 m.l. proprietatea Indiviză în proporție egală, a subscrișilor Wilhelmina G. și D. G.". În urma ieșirii din indiviziune, terenul deținut în proprietate de autorii săi este în suprafață totală de 284,55 m.p.
Reclamanta a arătat că pe terenul achiziționat, autorii săi au ridicat o construcție, alcătuită din subsol, parter, etaj și mansardă, în baza autorizației de construire emisă de Primăria Municipiului București, Sectorul G., Serviciul Arhitecturii, Secția autorizări sub nr. 54P din data de 11.12.1932.
Imobilul, teren și construcție a fost preluat de către Comitetul Provizoriu al Capitalei în temeiul Decretului nr. 92/1950, privind naționalizarea unor imobile, regăsindu-se în anexa acestui Decret la poziția 3222.
Pârâții au dobândit proprietatea bunului imobil urmare încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare, în temeiul Legii nr. 112/1995 cu S.C. Herăstrău Nord SA, respectiv contractul nr. 1404/24.709/ 26.11.1996 și contractul nr. 1402/24.710 din data de 25.03.1997.
În ceea ce privește calitatea sa procesuală, reclamanta arată că V. G., mama sa, a decedat la data de 15 octombrie 1980 conform certificatului de deces nr. 8799 eliberat de Oficiul Stării Civile din Koln la data de 17 octombrie 1980.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 32 VI 930/82 eliberat la data de 24.09.1982 de Tribunalul de primă instanță, Secția 32 din Koln unicul moștenitor al doamnei V.-E.-M. G., născută Klador, decedată la 15 octombrie 1980, cu ultimul domiciliu în Koln, este fiica sa, doamna R. G., născută la 14.11.1933".
În considerarea faptului că este unica moștenitoare a mamei sale V. G., a apreciat că nu există niciun dubiu cu privire la calitatea sa de moștenitoare și, pe cale de consecință, cu privire la calitatea procesuală activă în promovarea acestei cereri.
Reclamanta a mai arătat că preluarea imobilului a fost abuzivă din perspectiva încălcării art. I din Decretul nr. 92/1950, deoarece autorii săi erau autorii săi erau exceptați în mod expres de la naționalizare, dar și din perspectiva art. 6 din Legea nr. 213/1998 raportat la art. 8 și 11 din Constituția intrată în vigoare la data de 13.04.1948.
Referitor la titlul chiriașilor, care au devenit proprietari prin încheierea contractelor de vânzare cumpărare sub reglementarea Legii nr. 112/1995, reclamanta a arătat că statul nu a avut un titlu valabil, bunul fiind preluat în mod abuziv, fără respectarea Constituției, a tratatelor internaționale și a legilor în vigoare.
Reclamanta a arătat că titlul său, care provine de la adevărații proprietari este preferabil titlului pârâților, acesta din urmă fiind viciat, deoarece a fost încheiat cu un neproprietar.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5, 480 - 481 din Codul civil, pe dispozițiile art. 44 și 46 din Constituția României.
Prin cererea precizatoare, depusă la dosar în data de 01.02.2012, reclamanta G. R. a solicitat completarea cadrului procesual, în sensul că solicită introducerea în cauză a pârâtei M. F. care a dobândit imobilul situat în București, .. 30, parter, sector 1 prin încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 1403/24.708/08.11.1996 și pentru aceleași argumente dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, se solicită obligarea moștenitorilor defunctei M. I., respectiv M.-S., M. P. A. și M. F., să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 1 de la parterul imobilului situat la adresa din București, .. 30, sect.1.
Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosar la data de 19.06.2012, pârâții M. P. A. și M. F. au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocându-se lipsa capacității de folosință a pârâtului M. S., având în vedere faptul ca, acesta a decedat la data de 03.03.2011, respectiv înainte de data introducerii acțiunii în instanța și excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului reclamantei, excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere acorda prevalenta legii speciale, Legea 10/2001, excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că nu exista identitate între cumpărătoarele din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1932, A. Brull și Wilhemina G. și autoarea reclamantei din prezenta cauza, V. E. M. G. care este menționată în certificatul de moștenitor depus de reclamantă ca fiind autoarea acesteia, în plus certificat de moștenitor respectiv cuprinde mențiunea că „acesta este valabil numai în scopul compensării efectelor războiului” și excepția lipsei obiectului cererii, având în vedere că nu s-a făcut dovada identității intre imobilul cumpărat în anul 1932, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._ și imobilul revendicat de către reclamanta R. G., iar pe fondul cauzei, se solicita respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
La data de 14.11.2007, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare, prin care arată că înțelege să completeze cadrul procesual pasiv, în sensul că solicită obligarea pârâților Matheescu P. A. și M. F., în calitate de moștenitori ai defunctului M. S. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 3 de la etajul 2, situat la adresa din București, .. 30, sect. 1.
În ședința publică din data de 28.11.2012, Tribunalul a respins excepția lipsei calității de reprezentant, ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate în încheierea de la acea dată.
La data de 05.12.2012, reclamanta și-a precizat din nou cadrul procesual pasiv, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâta M. A., moștenitoarea defunctului M. S..
La data de 03.01.2013, pârâta M. A. a depus la dosar întâmpinare, prin care invocă, în esență aceleași apărări ca și cele ale celorlalți pârâți, persoane fizice.
Prin sentința civilă nr. 285/13.02.2013 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea formulată de reclamanta G. R., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. A., M. F. și M. P. A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de către pârâți, în temeiul art. 137 al. 1 Cod de procedură civilă, Tribunalul a reținut următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale active:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv, este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesual pasivă).
Prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, reclamanta a solicitat, urmare a constatării nevalabilității titlului statului asupra imobilului situat în București, ., sector 1, obligarea pârâților persoane fizice să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentele nr. 1, 2 și 3 din acest imobil.
Tribunalul a reținut că prin contractului de vânzare - cumpărare încheiat în formă autentică la data de 01.07.1932 - Gustave Mornand și Adolf H., au vândut o parcelă de teren din imobilul proprietatea lor, situat în București, Parcul Momand din Calea Dorobanților nr. 179 (fost 205) în suprafață de 600,59 m.p. astfel delimitați: la nord pe o lungime de 21,80 m.p. cu . pe o lungime de 21,80 m.p. cu proprietatea Societății Anonime „Solvay", la est pe o lungime de 27,10 m.p, cu proprietatea G. Momand și A. H. și la vest pe o lungime de 27,97 m.p. cu proprietatea G. Mornand și A. H. numiților A. Brull și Wilhelmina G. și D. G..
De asemenea, în același act s-a prevăzut că: „pentru a evita neînțelegerile ce de obicei nasc din indiviziune subsemnații A. Brull, Wilhelmina G. și D. G., am convenit delimitarea proprietății fiecăruia dintre noi, astfel . act să fie împărțită în două loturi inegale și anume: lotul având o fațadă de 11,30 m.l. spre Piața Dorobanților va fi în proprietatea exclusivă a subscrisei A. Brull, iar al doilea lot, având fațada de 10,50 m.l. proprietatea indiviză în proporție egală, a subscrișilor Wilhelmina G. și D. G.".
Conform autorizației nr. 29/11.08.1932, emisă de Primăria Municipiului București – Sectorul G. s-a autorizat ca A. Brull, Wilhelmina G. și D. G. să construiască pe proprietatea lor din .. D. un corp de clădire compus din 2 apartamente, având subsol, parter, etaj și parte mansardă de zid.
Conform declarației pentru impunerea veniturilor proprietăților din 01.01.1949, G. Vilhemina, declară că deține în proprietate 3 apartamente situate în București, .: 3 camere cu opt dependințe, 2 camere, hol cu 6 dependințe, 2 camere cu 4 dependințe.
Prin procesul verbal din 20.04.1950 al Comitetului Provizoriu al Capitalei i s-a adus la cunoștință numitei G. Wilhemina că în baza Decretului nr. 92/1950 îi va fi preluat apartamentul nr. 2 situat în ., compus din 3 camere, bucătărie, baie, cămară, cameră pentru femeia de serviciu.
Astfel, din situația de fapt reținută și prezentată mai sus, Tribunalul a constatat, pe de o parte că reclamanta nu a făcut dovada faptului că autorii săi (Wilhelmina G. și D. G.) erau proprietarii exclusivi ai construcției, având în vedere că autorizația de construire a fost emisă și pentru numita Agalia Brull, de asemenea, nu a făcut dovada faptului că imobilul în întregul său (sau cel puțin cele trei apartamente revendicate prin prezenta cerere de chemare în judecată ar fi fost naționalizate de la autorii săi), singurul act depus în acest sens fiind procesul verbal încheiat în data de 20.04.1950, prin care i se aduce la cunoștință numitei Wilhelmina G. că apartamentul nr. 2 din imobilul de mai sus va fi naționalizat, totodată nu a făcut dovada faptului că numita Wilhemina G. este una și aceeși persoană cu V. – E. – M. G. și nu în ultimul rând nu a făcut dovada faptului că este moștenitoarea numitului D. G..
Tribunalul a reținut că reclamanta, deși, în privința acestei excepții a arătat că este o chestiune de fond, ce va putea fi soluționată după administrarea probatoriului, nu a indicat ce anume probe solicită în plus față de actele depuse la dosar pentru dovedirea calității sale procesual active. Totodată, atât prin susținerile orale, cât și prin concluziile scrise depuse la ultimul termen de judecată, reclamanta a arătat că este pe deplin dovedită calitatea sa procesuală activă, având în vedere certificatul de moștenitor depuse la dosar.
Așadar, chestiunile de mai sus, ar fi putut fi lămurite cu ocazia administrării probatoriului (același ca și cel administrat pentru dezlegarea fondului cauzei), Tribunalul a apreciat însă că nu se impune soluția de unire a acestei excepții cu fondul cauzei, în temeiul art. 137 al. 2 Cod de procedură civilă, având în vedere că reclamanta a arătat că pentru justificarea calității sale procesual active este suficientă prezentarea certificatului de moștenitor nr. 32 VI 930/82 din 24.09.1982 eliberat de tribunalul de primă instanță, Secția 32 Koln.
Din analiza acestui certificat de moștenitor, Tribunalul a reținut faptul că unicul moștenitor al doamnei V. – E. – M. G. (pentru care nu s-a făcut dovada, așa cum s-a arătat mai sus că este una și aceeași persoană cu Wilhemina G.), decedată la data de 15.10.1980 este fiica sa, R. G. (reclamanta), însă valabilitatea acestuia este restrânsă, cum în mod expres se menționează în cuprinsul său, numai în scopul compensării efectelor războiului, astfel că nu poate fi folosit pentru dovedirea calității sale de moștenitor într-o acțiune în revendicare.
Având în vedere considerentele de mai sus, Tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada calității sale procesuale active, motiv pentru care va admite această excepție și va respinge cererea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.
Având în vedere soluția adoptată față de această excepție, tribunalul a apreciat de prisos a mai analiza celelalte excepții invocate de către pârâți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta G. R..
În motivarea apelului, după expunerea situației de fapt, apelanta a arătat că în mod greșit instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât, încălcând dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, care la alin. 2 prevăd că instanța va uni excepțiile cu fondul, dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi sau dacă ele sunt în strânsă legătură cu fondul pricinii.
În doctrină s-a stabilit că dacă reclamantul a introdus o cerere în revendicare, iar pârâtul invocă excepția lipsei calității procesuale active, pot fi aplicate prevederile art. 137 alin. 2, deoarece a stabili că lipsește calitatea procesuală activă, înseamnă a stabili că reclamantul nu este titularul dreptului real, deci că respectiva cerere este neîntemeiată, ceea ce presupune că probele necesare soluționării excepției sunt necesare și pentru rezolvarea fondului. Cazul de față se circumscrie acestei situații, astfel că instanța nu trebuia să respingă acțiunea de plano, fără a intra în dezbaterea fondului.
Aspectele reținute în hotărârea apelată referitoare la dovezile pe care reclamanta trebuia să le facă vizau temeinicia cererii de chemare în judecată, referindu-se la dreptul de proprietate al autorilor, cât și la împrejurărilor legate de naționalizarea bunurilor ce fac obiectul litigiului, iar apelanta urma să facă dovada cu privire la aceste aspecte în cadrul probatoriului pe fond, ce nu a fost pus în discuție de către instanță, prin aceasta fiind încălcat și dreptul la apărare, principiul aflării adevărului, al rolului activ al judecătorului și al contradictorialității.
Apelanta a mai arătat că este unica moștenitoare a Wilheminei G., proprietara imobilului situat în ., naționalizat de stat prin Decretul nr. 92/1950.
Calitatea apelantei de unică moștenitoare este dovedită cu certificatul de moștenitor nr. 32VI930/82 din 24.09.1982 eliberat de Tribunalul de primă instanță Secția 32.
V.–E.-M. G. este una și aceeași persoană cu Wilhemina G., proprietara imobilului menționat, V. fiind un nume ce derivă din numele Wilhemina.
Întâmpinarea introdusă la Sfatul Popular al capitalei, cât și cererea către Direcția Generală a Treburilor Consiliului de Miniștri, sunt semnate de mama apelantei cu numele de V. G., iar răspunsul nr. 1314 din 25.02.1957 al Sfatului Popular al Capitalei este adresat către V. G..
În ceea ce privește faptul că instanța a reținut că certificatul de moștenitor nr. 32VI930/82 are o valabilitate restrânsă, doar pentru scopul compensării efectelor de război, s-a menționat că traducerea anterioară a acestuia a fost eronată, dintr-o altă traducere rezultând că certificatul nu cuprinde nici o mențiune referitoare la război, această sintagmă fiind tradusă în sensul că „se aplică doar în scopul compensării sarcinilor”.
Având în vedere că apelanta este unica moștenitoare a mamei sale, V. G. care a cumpărat imobilul în anul 1932, aceasta apreciază că nu există nici un dubiu cu privire la calitatea procesuală activă în promovarea prezentei cereri.
În consecință, apelanta a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 137, 129, 282 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimații M. P. A., M. F. și M. A. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
În motivare, intimații au arătat că apelanta a fost interpelată în sensul dacă mai înțelege să administreze alte probatorii în dovedirea calității procesuale active și a susținut că este suficientă prezentarea certificatului de moștenitor. Or, în măsura în care reclamanta ar fi avut alte înscrisuri care să demonstreze calitatea sa procesuală activă ar fi trebuit să le indice, instanța aplicând în mod corect prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă.
Intimații au arătat că sunt nefondate criticile referitoare la încălcarea exercitării rolului activ, având în vedere dispozițiile art. 129 alin. 51 Cod procedură civilă și art. 1169 Cod civil.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, intimații au arătat că afirmațiile potrivit cărora apelanta – reclamantă ar fi unica moștenitoare a Wilheminei G. presupusa proprietară a imobilului, sunt nesusținute, ba chiar infirmate de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
S-a arătat că în mod corect s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pretinșii săi autori erau proprietari exclusivi ai construcției, că cele trei apartamente au fost naționalizate de la autorii săi, nu s-a făcut dovada identității dintre V.-E.-M. G. și Wilhemina G., nu s-a făcut dovada faptului că este moștenitoarea numitului D. G., coproprietar.
Cu privire la traducerile certificatului de moștenitor s-a arătat că și cea de a doua traducere depusă de reclamantă este eronată, astfel cum rezultă din traducerea autorizată pe care intimații, la rândul lor, o depun. Însă, și în măsura în care acest certificat de moștenitor nu ar avea efecte restrânse, tot nu a fost demonstrată în cauză identitatea cu privire la numele autoarei reclamantei.
În drept, au fost invocate disp. art. 114 Cod procedură civilă.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor expuse mai sus, având în vedere și disp. art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin prima critică formulată, apelanta reclamantă a susținut că în mod greșit a soluționat tribunalul excepția lipsei calității procesuale active, conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, deși ar fi trebuit ca aceasta să fie unită cu fondul, conform alineatului 2 al aceluiași articol.
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă (1) instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
(2) Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor alineatului 1 al textului legal menționat, care impun soluționarea cu prioritate a excepțiilor de fond cum este cazul excepției lipsei calității procesuale active și având în vedere că apelanta reclamantă nu a susținut că pentru judecarea acesteia ar fi necesară administrarea altor dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii, în afara celor depuse deja la dosarul cauzei.
Chiar dacă este adevărat faptul că, în principiu, în cadrul acțiunii în revendicare legitimarea procesuală activă este un aspect care ține de fondul cauzei, întrucât presupune dovedirea calității de proprietar neposesor, calitate avută în vedere la compararea titlurilor de proprietate, câtă vreme în cauză reclamanta nu a învederat că ar mai deține alte dovezi cu privire la calitatea sa procesuală activă, nu se impunea unirea cu fondul a acestei excepții.
Nici în faza procesuală a apelului, care are caracter devolutiv, apelanta reclamantă nu a susținut că ar exista alte dovezi care să justifice legitimarea sa procesuală activă, în afara unei alte traduceri a certificatului de moștenitor, care, astfel cum se va arăta în continuare, nu este relevantă în cauză.
Or, în aceste condiții și dacă se consideră că legitimarea procesuală activă este un aspect care ține de temeinicia pretențiilor formulate, ar fi excesivă soluția de desființare a sentinței, în condițiile art. 297 alin. 1 teza a Cod procedură civilă, dat fiind că soluționarea fondului, din perspectiva dovedirii calității procesuale active ar presupune examinarea acelorași dovezi, care nu justifică pretențiile apelantei reclamante, astfel cum se va arăta în continuare.
Critica apelantei reclamante în sensul că prin soluționarea, în condițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, a excepției lipsei calității procesuale active au fost încălcate principiul dreptului la apărare, al contradictorialității și al rolului activ, este nefondată.
Astfel, excepția în discuție a fost pusă în discuția părților, iar apelanta reclamantă a avut posibilitatea să își formuleze apărări în legătură cu aceasta și să propună probe în combaterea excepției.
În privința încălcării principiului rolului activ, Curtea subliniază că instanța poate să ordone din oficiu probe doar atunci când apreciază că nu sunt administrate probe suficiente în raport cu care să își formeze convingerea.
În exercițiul rolului activ judecătorul trebuie doar să atragă atenția părților asupra drepturilor și obligațiilor lor procedurale, iar nu să se substituie acestora în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor, pentru că ar fi încălcat un alt principiu fundamental al dreptului civil, acela al disponibilității.
În acest sens sunt prevederile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, potrivit cu care „... judecătorul poate, din oficiu să pună în discuția părților administrarea altor probe, chiar dacă părțile se împotrivesc”.
“Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”, conform art 129 alin. 5 ind.1 Cod procedură civilă.
Aceasta întrucât sarcina probei revine reclamantului, conform art. 1169 din Codul civil din 1864 potrivit cu care „ cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească”. Or, în condițiile în care apelanta reclamantă a susținut în fața primei instanțe că înscrisurile aflate la dosarul cauzei justifică legitimarea sa procesuală activă, nu poate invoca încălcarea rolului activ al instanței, față de prevederile legale invocate mai sus.
În ceea ce privește criticile referitoare la dovedirea în cauză prin probatoriul administrat a calității procesuale active, Curtea constată că acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată apelanta reclamantă a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului și să fie obligați pârâții persoane fizice să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul care a aparținut părinților săi, G. V. ( despre care reclamanta a susținut că a fost cunoscută și sub numele de G. V., G. Wilhelmina V.-E.-M. G., născută Klador) și D. G..
Reclamanta a arătat că părinții săi au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat în formă autentică la data de 01.07.1932, pe teren ridicând o construcție în baza autorizațiilor de construire depuse la dosar, iar imobilul a fost naționalizat în baza Decretului 92/1950.
În contractul de vânzare cumpărare de mai sus sunt menționați în calitate de cumpărători, Wilhemina G. și D. G. (fila 12 dosar TB).
Astfel cum a reținut prima instanță, apelanta reclamantă nu a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma părinților săi, Wilhemina G. și D. G..
Astfel, la dosar nu a fost depus un certificat de moștenitor de pe urma tatălui reclamantei, D. G..
Apelanta reclamantă a depus un certificat de moștenitor de pe urma numitei V. – E. – M. G., în care se menționează că reclamanta R. G. are calitatea de unic moștenitor(fila 51 dosar TB).
Apelanta reclamantă nu a făcut însă dovada că V. – E. – M. G. este una și aceeași persoană cu Wilhemina G., care figurează în contractul de vânzare cumpărare sus menționat.
Înscrisurile evocate de apelanta reclamantă în cererea de apel fac referire la o persoană cu numele de V. G., dar apelanta reclamantă nu a făcut dovada că această persoana este una și aceeași cu V.-E.–M. G. și cu Wilhemina G..
În condițiile în care nu a fost dovedită această identitate, nu mai prezintă relevanță mențiunile din certificatul de moștenitor în discuție, în care, într-o primă traducere depusă de reclamantă în primă instanță se arată că acesta „ este valabil numai pentru compensarea efectelor războiului”(fila 51 dosar TB), în forma tradusă depusă în apel de reclamantă se arată că „ se aplică doar în scopul compensării sarcinilor”(fila 27 dosar C.), iar în forma tradusă depusă de intimații pârâți în apel se menționează că “se aplică numai cu privire la acordarea de compensații pentru victimele celui de-al doilea război mondial”(fila 50).
Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că apelanta reclamantă nu a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma foștilor proprietari ai imobilului revendicat.
Curtea mai are în vedere faptul că prezenta acțiune în revendicare introdusă pe rolul instanței în anul 2011 a fost întemeiată pe prevederile dreptului comun - art. 480-481 din Codul civil din 1864. Or, în acest cadru, dovada calității de proprietar trebuie făcută cu un titlu de proprietate valabil, titlu care și dacă apelanta reclamantă ar fi moștenitoarea foștilor proprietari, nu există în cauză, câtă vreme, imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului 92/1950 (în cauză fiind dovedită doar naționalizarea de la Wilhemina G. a apartamentului nr. 2, conform procesului verbal încheiat la data de 20 aprilie 1950 în care se menționează expres că acest apartament a devenit proprietatea statului în baza Decretului 92/1950) .
Este adevărat că reclamanta a solicitat în prezenta cauză constatarea nevalabilității titlului statului, chestiune strâns legată de compararea titlurilor, care reprezintă mecanismul juridic al revendicării.
Constatarea nevalabilității titlului statului în cadrul prezentului proces, este însă lipsită de interes, în condițiile în care Legea 10/2001 califică drept abuzivă prin art. 2 lit. a preluarea făcută în temeiul Decretului 92/1950.
De asemenea, un asemenea capăt de cerere este și inadmisibil din perspectiva art. 111 Cod procedură civilă, care consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare.
Or, având în vedere că imobilul despre care apelanta reclamantă susține că ar fi aparținut părinților săi intră în domeniul de aplicare al Legii 10/2001, valorificarea dreptului pretins poate fi făcută numai în condițiile și procedura prevăzută de această lege, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, astfel cum s-a statuat și prin decizia în interesul legii nr. 33/1998 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie conform art. 330 ind. 7 Cod procedură civilă.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă G. R., cu domiciliul ales la S. „L. & Asocații în București, ., Sector 3, împotriva sentinței civile nr. 285/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. P. A., domiciliat în București, .. 30, ., sector 1 și cu domiciliul ales la C.. Av. A. C., în București, .. 18, ., M. F. domiciliată în București, .. 2 și cu domiciliul ales la C.. Av. A. C. în București, .. 18, .. B, ., M. A. domiciliată în București, .. 30, ., sector 1 și cu domiciliul ales la C.. Av. A. C. în București, .. 18, .. B, . și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored MAM
Tehnored. GC/7 ex
Jud. fond: Miorița B.
| ← Expropriere. Decizia nr. 1/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 480/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
