Expropriere. Decizia nr. 254/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 254/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 37589/3/2010

Dosar nr._

(270/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.254 A

Ședința publică de la 12.06.2014.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN

JUDECĂTOR - M. I.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta reclamantă J. I.-C. și de către apelantul pârât S. R. PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, împotriva sentinței civile nr. 1849 din 21.10.2013, pronunțată de Tribunalului București – Secția a IV a Civilă.

P. are ca obiect – expropriere.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 22.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 29.05.2014, la data de 05.06.2014, apoi la data de 12.06.2014, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV a Civilă, la data de 05.08.2010, sub nr._, reclamanta J. I. C. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul-teren în suprafață de 430 m.p., proprietatea reclamantei situat în com. Glina, ., tarlaua 1/1, . cadastral 545/1/1 și pentru imobilul-teren în suprafață de 603 m.p., proprietatea reclamantei situat în com. Glina, ./1 . cadastral 544/1/2, în condițiile art .26 din Legea nr. 33/1994; să fie stabilit termenul de plată al acestor despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că este proprietarul celor două terenuri sus menționate care în prezent au fost ocupate în mod abuziv de către pârâtă în vederea realizării autostrăzii A2.

Cu toate acestea, demersurile reclamantei la organele competente în vederea exproprierii și achitării despăgubirilor au rămas fără finalitate practică, fiind încălcare disp. Art. 44 din Constituție și art. 1 din Legea nr. 33/1994.

Reclamantei nu i s-a comunicat vreo hotărâre de stabilire a despăgubirilor, nu i s-a oferit vreun preț prin urmare nu poate opera nici transferul dreptului de proprietate privată în proprietatea publică a statului.

Reclamanta a făcut sesizări în repetate rânduri pârâtei însă nici până în prezent nu a primit o sumă cu titlul de despăgubire.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a acțiunii, necompetența materială a Tribunalului București și inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.

Prin încheierea din 21.02.2011, tribunalul a respins toate excepțiile invocate de pârât ca neîntemeiate, cu motivarea arătată în conținutul încheierii (fila 134).

Prin sentința civilă nr.1849/21.10.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis cererea; a stabilit cuantumul despăgubirii pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes național a imobilului-teren în suprafață de 430 m.p., proprietatea reclamantei situat în com. Glina, . tarlaua 1/1 . cadastral 545/1/1 și a imobilului-teren în suprafață de 603 m.p., proprietatea reclamantei situat în com.Glina, ./1, . cadastral 544/1/2 la suma totală de 25.970 lei; a stabilit termen de plată a sumei sus-menționate 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii și a obligat pârâtul la plata sumei de 2400 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului-teren în suprafață de 430 m.p situat în com.Glina, . tarlaua 1/1, . cadastral 545/1/1 și a imobilului-teren în suprafață de 603 m.p., situat în com. Glina, ./1 . cadastral 544/1/2 în temeiul titlului de proprietate nr. 5827/1994, coroborat cu S.C nr.2687/2005 a Judecătoriei B., județul Ilfov, și a actului de dezmembrare autentificat sub nr. 1155/2008 la BNP I. A. D. (filele 9-39), această situație nefiind contestată de către pârâtă.

Din constatările cuprinse in raportul de expertiza efectuat de expert topografic R. M. V. (filele 60 și urm.) coroborate și cu celelalte înscrisuri administrate, s-a reținut că cele două suprafețe sus menționate aflate în proprietatea reclamantei sunt afectate în totalitate de autostrada București-C., respectiv au destinația de carosabil, spațiu separator sens, spațiu lateral de protecție, rigole betonate și drum vicinal.

In consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul a apreciat că suprapunerea totală a imobilului proprietatea reclamantei peste zona de autostrada constituie impedimente la exercitarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului.

Art.44 alin. 2 din Constituție prevede ca „proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular”, iar art.480 C.civ. statuează ca „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, însă in limitele determinate de lege”. Prin folosirea expresiei „a se bucura”, in mod cert legiuitorul a înțeles sa includă toate atributele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosința si dispoziția.

Așadar, legea recunoaște proprietarului dreptul de a trage toate foloasele proprietății sale, de a profita de toata utilitatea pe care o conferă aceasta si de a săvârși asupra acesteia toate actele juridice care răspund nevoilor sale sau impuse de propriul sau interes.

Or, în speța dedusă judecății, reclamanta este privată total de exercitarea dreptului său de proprietate pentru suprafețele sus menționate.

Tribunalul a constatat că în speța dedusă judecății, reclamantei nu i s-a acordat vreodată vreo despăgubire pentru utilizarea terenului de către parat, astfel încât lucrările efectuate reprezintă în realitate o expropriere în fapt, dar fără respectarea procedurii prevăzute de Legea nr.33/1994 și Legea nr.198/2004 și care a condus la privarea reclamantei de o parte a dreptului său de proprietate.

Este adevărat că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate cunoaște si câteva restricții, insa numai după ce s-a asigurat un just echilibru intre prezervarea intereselor proprietarului si luarea in considerare a interesului general, social.

În art.1 al Protocolului Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, ratificat de România se prevede ca „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional”.

De asemenea, potrivit art. 44 al. 3 din Constituția României, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Prin raportare la Hotărârea CEDO privind cauza SCORDINO împotriva ITALIEI și cauza BELVEDERE ALBERGHIERA SRI împotriva ITALIEI, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.1 la CEDO, precum și dispozițiile art.20 din Constituția României conform cărora, în caz de contradicție între normele dreptului intern și normele convențiilor internaționale la care România este parte, se vor aplica acestea din urmă (de altfel, normele dreptului intern concordă cu normele convențiilor internaționale la care România este parte).

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de către experții G. C. și I. E., astfel cum s-a răspuns la obiecțiunii (filele 181-189) ținându-se cont de dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr.33/1994, s-a stabilit valoarea terenului expropriat la suma de 175.900 lei, echivalent 39.393 Euro,aceasta fiind suma solicitată de către reclamantă în concluziile orale și scrise.

Tribunalul a apreciat că nu poate lua în considerare niciuna dintre valorile imobilului stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către experții G. C. și I. E., întrucât acestea nu reprezintă valoarea reala a imobilului, în sensul de preț la care se vând in mod obișnuit imobile de același fel situate in aceeași unitate administrativ teritoriala.

La aprecierea acestei situații, tribunalul a avut în vedere că potrivit art.26 din legea 33/1994 la care Legea 198/2004 face referire, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor.

Ori, în raport de aceste dispoziții legale, sumele menționate în raportul de expertiză nu pot fi luate în considerare, întrucât în opinia tribunalului nu pot reflecta prețul la care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în respectiva unitate administrativ teritorială, fiind prețuri exagerate, cu mult peste valoarea pe care reclamanta ar putea să obțină pe piața liberă.

La aprecierea acestei situații, tribunalul a avut în vedere că disp. art.26 din Legea nr.33/1994 prevăd că instanța va ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ori prin sintagma imobilele de același fel nu se poate înțelege decât imobile cu aceiași suprafață și cu aceeași destinație, ca cea expropriată și nicidecum întregul imobil care s-ar afla în proprietatea celui expropriat.

Așadar, la aprecierea valorii suprafeței totale de 1033 m.p. trebuie luat în considerare prețul pe care reclamanta l-ar putea obține dacă ar vinde o suprafață de 1033 mp din terenul său conform destinației pe care o are acest teren și anume de teren extravilan arabil (fila 9, coroborată cu fila 25) ori un teren extravilan arabil de 1033 mp nu se poate vinde niciodată cu un preț de circa 39.393 euro.

Mai mult decât atât, valorile menționate în raport nu țin cont nici de dispozițiile legale din art.26 din Legea nr.33/1994 care prevăd o scădere a prețului în situația în care lucrările executate aduc un spor de valoare proprietății celui expropriat.

În raport de aceste considerente, tribunalul a apreciat că valoarea cea mai apropriată de realitate și care va fi luată în considerare este cea menționată de către expertul E. P., de 25.970 lei, întrucât această valoare ține cont atât de suprafața efectivă a terenului expropriată, de destinația concretă a terenului, cât și de valoarea concretă la care se vând efectiv imobile în zonă.

Tribunalul a precizat că la stabilirea valorii de circulație a terenului, trebuie avută în vedere destinația concretă a terenului la data exproprierii care în speța dedusă judecății este cea de teren arabil extravilan, fiind deci cu totul absurde susținerile reclamantei și ale celorlalți experți de a se avea în vedere destinația de teren intravilan.

Destinația imobilului ca fiind teren agricol extravilan rezultă cu evidență din titlul de proprietate al reclamantei, din actul de dezmembrare (file 9 și 25), unde se menționează expres calitatea de teren agricol extravilan, din conținutul cererii de chemare în judecată unde însăși reclamanta arată că terenul este extravilan, din conținutul înscrisurilor existente la fila 139 prin raportare și la filele 101-103, conform cărora terenul de sub autostrada A2 este situat în extravilan.

În speța dedusă judecății, pentru un teren arabil de 1033 m.p., experții au stabilit o valoare de circulație de 39.393 Euro, fapt ce este absolut imposibil, în contextul în care un teren extravilan în România se vine cu maxim câteva mii de Euro un hectar, iar în Uniunea Europeană, prețul unui teren extravilan este între 10.000-30.000 Euro și numai în cazuri excepționale de ajunge la 40.000-50.000 Euro, pentru terenuri extrem de fertile, iar acesta reprezintă prețul pentru 10.000 m.p. și nicidecum pentru 1033 m.p.

Tribunalul a apreciat că dacă s-ar considera corect punctul de vedere al experților G. C. și I. E., în sensul că un m.p. arabil valorează circa 38 Euro/m.p., ar însemna că un hectar de teren extravilan în România valorează 380.000 Euro, ceea ce este absolut absurd, o asemenea valoare nefiind înregistrată nicăieri în lume.

S-a precizat că tribunalul are posibilitatea să rețină o altă valoare decât cea din raportul de expertiză efectuat în cauză, inclusiv valoarea menționată de către expertul cu opinie separată cu atât mai mult cu cât potrivit art.27 din Legea nr.33/1994, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.

De altfel, chiar în absența acestor dispoziții, tribunalul a precizat că nu este legat de concluziile raportului de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca de altfel și celelalte mijloace de probă.

Însă, este necesar ca soluția instanței în situația în care se înlătură concluziile raportului de expertiză să fie motivată, motivare pe care tribunalul a făcut-o prin considerentele anterioare.

Pentru considerentele sus menționate Tribunalul a admis acțiunea, a stabilit cuantumul despăgubirii pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes național a imobilului-teren în suprafață de 430 m.p., proprietatea reclamantei situat în com.Glina, ., tarlaua 1/1, . cadastral 545/1/1 și a imobilului-teren în suprafață de 603 m.p., proprietatea reclamantei situat în com.Glina, ./1, . cadastral 544/1/2 la suma totală de 25.970 lei.

Totodată, s-a stabilit termen de plată a sumei sus-menționate 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 2400 lei cheltuieli de judecată către reclamantă (onorariile de expertiză).

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta J. I.-C. și pârâtul S. R. PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA.

Apelanta reclamantă a solicitat modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul obligării pârâtei la plata despăgubirilor aferente exproprierii pentru cauză de utilitate publică a celor două suprafețe de teren menționate în acțiune în cuantum de 39.393 euro, astfel cum rezultă din raportul de expertiză evaluatorie întocmit în cauză de experți G. C. și I. E., reprezentând despăgubire pentru teren intravilan. De asemenea, a solicitat modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii de experți în cuantum de 3.500 lei.

În motivare, apelanta reclamantă a susținut că instanța de fond a respins, în mod netemeinic și nelegal, raportul de expertiză tehnică evaluatorie efectuat de către experți G. C. și I. E..

Apelanta reclamantă a susținut că toate considerentele care au stat la baza motivării respingerii concluziilor raportului de expertiză sunt neîntemeiate și în vădită contradicție cu prevederile legale conținute de art.26 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, pentru următoarele aspecte:

Prețul de 39,393 Euro, echivalentul a 175.900 lei, respectiv de 38 Euro/m.p, astfel cum rezultă din raportul de expertiză ce a fost întocmit în cauză de către experți G. C. și I. E. a fost stabilit în baza a două contracte de vânzare - cumpărare, încheiate în data de 04.04.2012 și având ca obiect terenuri situate în aceeași unitate administrativ - teritorială, respectiv Comuna Glina, . nr. 1 a respectivului raport, aceste contracte de vânzare - cumpărare au fost luate ca și comparabile și, de asemenea, au suferit o . corecții, ajungându-se în final la un cuantum total al despăgubirilor de 39.393 Euro pentru suprafața totală expropriată de 1.033 mp.

Mai exact, cei doi experți au luat în considerare două contracte de vânzare-cumpărare, autentificate în data de 04.12.2012 (practic acestea fiind ultimele contracte de acest gen semnate în Glina anterior efectuării raportului de expertiză), ambele contracte având ca obiect terenuri situate în aceeași unitate administrativ-teritorială – ., tralaua 10/1.

Primul contract de vânzare - cumpărare are ca obiect o suprafață de 2.342,05 mp, prețul fiind de 1.025.537 lei, adică 437,88 lei/mp, aproximativ 99 euro/mp.

Al doilea contract de vânzare - cumpărare are ca obiect o suprafață totală de 2.340 mp (1084,62 mp+1. 255,56 mp ), prețul fiind de 1.024.718 lei, adică 437,879 lei/mp, aproximativ 99 Euro/mp.

Față de aceste valori de aproximativ 99 Euro/mp, cei doi experți au aplicat și corecțiile aferente, astfel cum au menționat în Anexa nr.1 a Raportului, ajungând astfel la prețul de 38.13 Euro/mp (39.393 Euro: 1.033 mp = 38,13 euro/mp).

Față de aceste aspecte, aprecierile instanței de genul „aceasta nu reprezintă valoarea reală a imobilului" nu pot fi considerate motive temeinice pentru a înlătura concluziile acestui raport de expertiză, atât timp cât motivul pentru care s-a efectuat în cauză o expertiză tehnică de evaluare a constat tocmai în posibilitatea de a avea la dispoziție opinia avizată a unor specialiști în evaluarea proprietății imobiliare, lucru valabil atât pentru instanță, cât și pentru părți.

Expertul G. C. este expertul desemnat aleatoriu de către instanța de judecată, părerea sa fiind obiectivă și imparțială.

Cu toate acestea, instanța de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor rezultat din opinia separată a doamnei expert P. E., desemnată de pârâtă, fiind evident că aceasta a avut o atitudine subiectivă și vădit părtinitoare față de partea care a desemnat-o în cauză.

Instanța a reținut că aceste prețuri sunt exagerate, fapt ce reprezintă doar o simplă părere a instanței, fără a prezenta un argument tehnic sau juridic în acest sens.

La dosar există probe din care rezultă contrariul celor reținute de instanță, mai exact probe care dovedesc, fără nicio putință de interpretare, faptul că prețul de 38 euro/mp stabilit de către cei doi experți este corect și foarte apropiat de prețul pieței.

Astfel, în opinie separată, doamna expert P. E. a stabilit inclusiv valoarea pe mp pentru terenuri intravilane, având ca și comparabile trei oferte de vânzare (pag.3 a raportului depus la dosar la termenul din 17.06.2013), pentru terenuri similare.

Ceea ce nu a observat instanța de fond constă în faptul că doamna expert P. E. a stabilit prețul pentru teren intravilan pe baza a două oferte de vânzare ambele din data de 12.06.2013 (deci cu 5 zile înaintea întocmirii opiniei separate), una referindu-se la un teren situat în tarlaua 1/1, .>iar cealaltă la un teren situat în .> Or, cele două oferte se referă exact la cele două parcele în care sunt situate și terenurile ce i-au fost expropriate.

Explicația constă în faptul că cele două oferte aparțin surorii reclamantei, la dosar fiind depusă sentința de partaj.

Mai mult decât atât, pentru cele două terenuri absolut identice cu ale reclamantei, oferta de piață este de 30 euro/m.p., foarte apropiată de cea propusă de către ceilalți doi experți – 38 euro/m.p.

Prin urmare, dacă însăși experta desemnată de pârâtă recunoaște în mod direct, prin opinia separată, că celelalte două loturi aparținând surorii sale din parcelele 125, respectiv 78 sunt scoase la vânzare, cu 5 zile înainte de întocmirea raportului, la prețul de 30 Euro/m.p. este evident că afirmațiile instanței de fond în sensul că prețul propus de cei doi experți este exagerat nu pot fi decât urmarea unei superficiale interpretări a probelor aflate la dosar.

Mai mult, cea de a treia ofertă luată ca și comparabilă de doamna expert are o valoare de 36 Euro/mp.

Instanța de fond a respins concluziile raportului de expertiză întocmit de G. C. și I. E., stabilind despăgubirile rezultate din opinia separată a doamnei expert P. E., fără a observa că, în realitate, concluziile tuturor experților sunt foarte apropiate.

Un alt motiv avut în vedere de instanța de fond pentru respingerea raportului de expertiză evaluatorie întocmit de către experți I. E. și G. C. este menționat în pag.4 a sentinței: "Mai mult decât atât, valorile menționate în raport nu țin cont nici de dispozițiile legale din art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevăd o scădere a prețului în situația în care lucrările executate aduc un spor de valoare proprietății celui expropriat".

Art. 26, alin.(4) din Legea nr. 33/1994 are un înțeles vădit diferit față de ceea ce a reținut instanța de fond: "în cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor".

În primul rând, acest alineat se referă la partea din imobil rămasă neexpropriată, iar nu la terenul expropriat propriu-zis. P. cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat despăgubiri doar pentru terenurile luate efectiv din posesia sa, solicitarea fiind confirmată și de raportul de expertiză topografică.

În al doilea rând, textul de lege se referă la o eventuală diminuare a daunelor, iar nu la valoarea reală a imobilului. A..(1) al aceluiași articol prevede în acest sens că valoarea despăgubirilor se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului. Or, raportul de expertiză evaluatorie a fost întocmit în conformitate cu obiectivele stabilite de instanță, anume cuantumul despăgubirilor, care în cazul concret au reprezentat valoarea reală a imobilului, nicidecum prejudiciul suferit de proprietar.

Prin urmare, art.26 alin.4 din Legea nr.33/1994, invocat de instanța de fond, nu își găsește aplicabilitatea în prezenta cauză.

Temeiul de drept invocat de instanță (art. 27 din lege) nu poate avea aplicabilitate în prezenta cauză, dat fiind că nu există nici oferta și nici pretențiile părților, întrucât discutăm despre o expropriere de fapt, care nu a avut niciodată la bază o hotărâre de expropriere.

Pe cale de consecință, apelanta consideră că motivele pentru care instanța de fond a respins raportul de expertiză tehnică evaluatorie întocmit de experți G. C. și I. E. sunt vădit neîntemeiate și nelegale, fiind rezultatul unei superficiale interpretări a probelor aflate la înacest raport respectă în totalitate prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994.

Prin al doilea motiv de apel, se susține că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegala, întrucât instanța a considerat că terenurile expropriate, ale reclamantei, au categoria de folosință arabilextravilan, raportat la momentul exproprierii, încălcând astfelprevederile art.26, alin. 2 din Legea nr. 33/1994, republicată.

Instanța de fond a reținut că destinația de teren agricol extravilan rezultă din titlul de proprietate, din actul de dezmembrare, dar și din conținutul cererii de chemare în judecată.

Această susținere a instanței de fond este nelegală, fiind în vădită contradicție cu prevederile art.26, alin.2 din Legea nr.33/1994, republicată, text de lege care arată în mod expres că valoarea despăgubirilor se va stabili în funcție de " prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului, iar nu la data exproprierii, cum greșit a reținut instanța.

Or, la momentul efectuării raportului de expertiză evaluatorie, tarlaua 1/1 (în care sunt situate și terenurile ce i-au fost expropriate) a fost inclusă în intravilan, conform P.U.G. aprobat prin H.C.L. nr.11/24.04.2012.

Concluzia instanței de fond în sensul că cele două suprafețe de teren ce i-au fost expropriate au destinația de teren arabil extravilan la data exproprierii este netemeinică și nelegală, sub două aspecte.

Din toate înscrisurile aflate la dosar rezultă că tarlaua 1/1 a fost inclusă în intravilan.

Mai mult decât atât, din opinia separată a doamnei expert P. E. (opinie acceptată și omologată de instanță) rezultă că a estimat valoarea de piață în două variante deoarece "la dosar există două adrese cu precizări diferite privind situarea terenurilor expropriate în intravilanul sau extravilanul localități”.

Pentru motivele anterior indicate, apelanta reclamantă consideră că instanța de fond era obligată să observe că, în conformitate cu cele arătate în opinia separată a doamnei expert P. E., două oferte pentru terenuri situate practic în aceleași parcele cu cele ale reclamantei (. 78) se referă la terenuri intravilane.

Așa fiind, apelanta apreciază că susținerile sale și ale celor doi experți nu sunt deloc absurde (cum în mod eronat și vădit tendențios a reținut instanța de fond).

Cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit la preț de intravilan, atât în baza înscrisurilor depuse de reclamantă la dosar, a expertizei evaluatorii, cât și a textelor de lege.

Absolut toate textele de lege din dreptul intern enumerate de reclamantă și în concluziile scrise prevăd, fără absolut nicio putință de interpretare, că exproprierea se poate face numai cu o „dreaptă si prealabilă despăgubire".

Chiar dacă nu mai poate fi vorba despre o despăgubire prealabilă, instanțele de judecată trebuie să oblige pârâtul, S. R., prin S.C. CNADNR S.A., la o despăgubire dreapta. Orice altă situație ar fi contrară art. 44, alin.3 din Constituția României, art.481, vechiul Cod civil, art.1 din Legea nr.33/1994, jurisprudența CEDO - Cauza "B. împotriva României". Cele două suprafețe de teren ce i-au fost expropriate reclamantei fac parte din tarlaua 1/1 din ., ce a fost inclusă în intravilanul Comunei Glina,

Sintagma „dreaptă despăgubire” nu poate fi respectată (și, pe cale de consecință, nu sunt respectate nici textele de lege care o impun) în varianta instanței de fond.

În pag.3 a Raportului de expertiză evaluatorie întocmit de domnii experți G. C. și I. E. se arată în mod expres: "În opinia comis/ei, dacă nu ar fi existat autostrada, terenurile în litigiu ar fi aparținut intravilanului localității". Nu este o simplă opinie a experților, dat fiind că același lucru rezultă și din toate adresele emise de Primăria Glina.

Prin urmare, prin concluzia instanței de fond de a i se acorda o despăgubire aferentă unor terenuri situate în extravilan, reclamanta a fost practic obligată să suporte o vădită diminuare a cuantumului acestor despăgubiri motivat exclusiv de însăși existența obiectivului de interes național pentru care s-a procedat la expropriere - Autostrada A2. Or, acest lucru contravine în mod vădit textelor legale în materie, echității, dar și sintagmei "dreaptă despăgubire".

Pentru aceste motive, apelanta reclamantă consideră că stabilirea de către instanță a categoriei de folosință a celor două suprafețe de teren ce i-au fost expropriate ca fiind "agricol extravilan” este netemeinică și nelegală. Mai mult decât atât, astfel cum a arătat, instanța a ajuns la această concluzie fără a analiza . înscrisurianterior.

Sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală pentru faptul că instanța nu a apreciat și interpretat înscrisurile aflate la dosar, enumerate la pct.II.4 al prezentului apel, înscrisuri care au o deosebită importanță în stabilirea categoriei de folosință a terenurilor expropriate.

Având în vedere că la dosar au fost depuse contracte de vânzare - cumpărare încheiate în anul 2012, iar expertul P. E. a ales ca și comparabile contracte mult mai vechi, încheiate în anul 2011, fără a justifica alegerea sa, apelanta reclamantă apreciază că stabilirea valorii pe mp pentru teren extravilan este realizată cu încălcarea prevederilor art.26, alin.2 din Legea nr.33/1994, republicată, care arată că se au în vedere prețuri de vânzare a unor terenuri similare, la momentul efectuării expertizei.

Mai mult decât atât, contractele din 2011 nu mai puteau fi folosite ca și comparabile, pentru că prin HCL nr. 11/24.04.2012 tarlaua 1/1 a fost inclusă în intravilanul Comunei Glina.

Prin cele două variante propuse – 5,8 euro/m.p. pentru teren intravilan – respectiv 20 euro/m.p. pentru teren intravilan - doamna expert P. E. se contrazice prin propriile sale concluzii.

Expertul P. E. a folosit ca și comparabile pentru stabilirea prețului pe m.p. teren extravilan exact aceleași contracte care au fost analizate și respinse de către ceilalți doi experți în Răspunsul la obiecțiuni depuse la termenul din 16.09.2010.

Cu vădită rea - credință, acest expert a omis să precizeze în opinia separată că la dosar mai exista depus și contractul nr. 1213/11.04.2011.

Prin contractul nr. 1213/11.04.2011 se înstrăinează aceeași suprafață de 2,500 mp, la același preț (7.500 euro), doar că părțile sunt inversate. În plus, terenurile ce fac obiectul ambelor contracte mai au o problemă esențială legată de drumul de acces.

În ce privește contractul din 28.02.2011, ales de exp.P. E., ca a treia comparabilă, de asemenea a fost înlăturat de ceilalți doi experți în mod întemeiat.

În Răspunsul la obiecțiuni depus la dosar la termenul din 16.09.2013 de către experții G. C. și I. E. se arată în mod expres, privitor la acest contract, faptul că în data de 28.02.2011 au fost încheiate de fapt două contracte de vânzare - cumpărare - unul pentru suprafața de 2657,042 mp din . pentru suprafața de 2650,065 mp din . suprafețe au un drum de acces de 10,85 mp, respectiv de 10,93 m. Ambele contracte au fost încheiate între Z. C., în calitate de vânzător și nepoata acestuia, Bockle C., fapt pentru care ceilalți doi experți au respins acest contract.

Pentru aceste considerente, apelanta reclamantă a considerat că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, întrucât a stabilit cuantumul despăgubirilor rezultate din opinia separată a expertului P. EIvira, opinie care încalcă în mod vădit prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, republicată.

Sentința instanței de fond este dată cu încălcarea prevederilor art.38 din Legea nr.33/1994, întrucât a obligat pârâta la plata parțială a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile experților.

Astfel, deși la dosar se află dovezile în original a achitării onorariilor de experți de către reclamantă în cuantum total de 3.510,50 lei, instanța a obligat pârâta doar la plata sumei de 2.400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Prin apelul declarat, pârâta C.N.A.D.N.R. S.A. a solicitat, în principal, anularea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței judecătorești competente, în speță Judecătoriei Sectorului 4 București (art.8 C.proc.civ.), iar în subsidiar, schimbarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată, având ca obiect stabilirea și obligarea pârâtei Ia plata despăgubirilor aferente terenului în suprafață de 430 m.p., identificat cu nr. cadastral provizoriu 5 45/1/1, parte din tarlaua 1/1, . în suprafață de 603 m.p., identificat cu nr. cadastral provizoriu 544/1/2, parte din tarlaua 1/1, . com.Glina, ., ca fiind în principal inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prioritar, apelanta reclamantă a reiterat următoarele excepții, care au fost, în aprecierea acestei părți, în mod greșit respinse de prima instanță:

1.Excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, solicitând admiterea acesteia cu consecința constatării nulității cererii introductive de instanță.

Apelanta pârâtă a reiterat faptul că în privința imobilelor identificate cadastral cu nr. 545/1/1 și nr.544/1/2 Glina nu s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în temeiul Legii nr.33/1994 sau a Legii nr.198/2004.

Pe cale de consecință, în speță nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sau ale Legii nr.198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale și astfel, nici prevederile din actele normative menționate anterior referitoare la timbraj (art.10 alin.1 din Legea nr.198/2004).

În acest sens, sunt și afirmațiile reclamantei, potrivit cărora „toate aceste mențiuni din cartea funciară dovedesc situația incertă a acestor două suprafețe de teren, în sensul că ele au fost ocupate abuziv de AND, actuala CNADNR, neoperând transferul dreptului de proprietate, întrucât nu au fost plătite despăgubirile, nici până la momentul prezent".

Chiar instanța de fond a arătat că terenul în litigiu NU a făcut obiectul exproprierii în baza legislației aplicabile, ci a fost afectat de construcția Autostrăzii București-C. și astfel a fost expropriat "de facto".

Având în vedere cele menționate, apelanta pârâtă a susținut că în speță se impunea obligarea reclamantei la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar corespunzătoare.

În concluzie, în mod eronat instanța fondului a apreciat cererea de chemare în judecată ca fiind scutită de Ia plata taxei de timbru și a timbrului judiciarși că în condițiile neachitării acestora de către reclamantă, se impune constatarea nulității cererii.

2. Apelanta pârâtă a solicitat a se constata faptul că instanța Tribunalului București nu era competentă material (excepție absolută) să judece cererea de chemare în judecată și, pe cale de consecință, a solicitat anularea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 4 București.

De, asemenea, apelanta pârâtă a reiterat faptul că imobilele-teren care fac obiectul cererii introductive nu au fost expropriate în temeiul Legii nr.33/1994 sau a Legii nr. 198/2004.

În consecință, în speță nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sau ale Legii nr.198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, și astfel nici prevederile din actele normative menționate anterior referitoare la competenta materială (art.9 din Legea 198/2004 coroborat cu prevederile art. 8 din Normele metodologice de aplicare ale Legii 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local).

De asemenea, raportat la suprafața de teren care face obiectul prezentei acțiuni (1.033 m.p.), s-a apreciat că valoarea pretențiilor reclamantei nu poate depăși sub nicio formă suma de 500.000,00 RON pentru a se justifica introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București. De altfel, acest lucru se poate evidenția cu certitudine din concluziile lucrărilor de evaluare depuse în fața primei instanțe (care au propus valori cuprinse între 25.970 lei și 39.393 euro).

Ținând cont de aceste aspecte, apelanta pârâtă a solicitat a se constata că, atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere teritorial, competentă să soluționeze fondul prezentei cauze este Judecătoria Sectorului 4 București (art. 8 alin. 2 din Codul de procedură civilă), fapt pentru care a solicitat anularea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

3.Prin prezenta, apelanta pârâtă a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, solicitând admiterea acesteia și, pe cale de consecință, respingerea cererii introductive ca fiind inadmisibilă.

Apelanta pârâtă a învederat următoarele aspecte, care nu au fost avute în vedere în mod greșit și nelegal de către instanța de fond:

Cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost formulată este inadmisibilă prin raportare Ia dispozițiile Legii nr.198/2004 (în vigoare la momentul formulării cererii). Legea specială în materie de expropriere permite sesizarea instanței de judecată doar cu privire la cuantumul despăgubirii (art. 9 din lege) în contextul exproprierii prealabile a terenului.

Nici prin raportare Ia dispozițiile Legii generale în materie nr.33/1994 (normă legală de asemenea invocată de către reclamanți în cuprinsul cererii introductive de instanță), cererea nu este admisibilă pentru următoarele considerente. Procedura exproprierii, potrivit Legii nr.33/1994 se derulează în trei etape reglementate distinct de lege, respectiv: a) declararea de utilitate publică a exproprierii; b) măsuri pregătitoare exproprierii și c) exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor.

Apelanta a menționat faptul că primele două etape sunt administrative, iar cea de a treia este judiciară, cu toate consecințele care decurg de aici. Art.3 din Legea nr.33/1994 prevede că exproprierea va putea fi hotărâtă de instanțele de judecata după ce s-a făcut declarația de utilitate publică a exproprierii în condițiile prevăzute de lege, or, în speță, această condiție nu este îndeplinită și conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă.

Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes național sau de interes local, categoria lucrărilor fiind prevăzută în art.6 din lege. Utilitatea publică a exproprierii se declară de către Guvern pentru lucrările de interes național și de consiliile județene și de Consiliul General al Municipiului București pentru lucrările de interes local (art. 7 alin. 1 din lege).

Pentru alte situații speciale din categoria celor prevăzute la art.7 alin. 4 din Legea nr. 33/1994, utilitatea publică se declară pentru fiecare caz în parte, prin lege.

Declarația de utilitate publică se face numai după o cercetare prealabilă efectuată de comisii numite de Guvern pentru lucrări de interes național și de către delegația permanentă a consiliului județean sau de primarul general al Municipiului București, pentru lucrări de interes local.

Potrivit art.10 din lege, cercetarea prealabilă va stabili dacă există elemente care să justifice interesul național sau local, precum și avantajele de orice natură care susțin necesitatea lucrărilor ce nu pot fi realizate pe alte căi decât prin expropriere, precum și încadrarea în planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.

Pe baza rezultatelor cercetării prealabile, Guvernul sau, după caz, consiliul județean, respectiv Consiliul General al Municipiului București, va adopta actul de declarare a utilității publice, care se aduce la cunoștința publică.

Astfel cum rezultă chiar din definiția exproprierii, aceasta fiind definită ca act al puterii de stat, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea declanșării procedurii exproprierii de către alte persoane sau autorități decât cele prevăzute în art. 7 din Legea nr. 33/1994, fapt care conduce la respingerea cererii reclamantei de stabilire și plată a despăgubirii/obligare la expropriere, ca inadmisibilă.

Cererea reclamantei, concretizată în primele două capete ale cererii introductive, nu reprezintă altceva decât o solicitare de obligare la expropriere, care, astfel cum pârâta apelantă a dovedit, trebuie respinsă ca inadmisibilă.

În condițiile în care se vor respinge toate excepțiile mai sus invocate, apelanta pârâtă a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

In prezenta speță, au fost întocmite un raport de expertiză evaluatorie și o opinie separată, însă în pofida faptului că pârâta a susținut și, totodată, dovedit faptul că lucrările de expertiză contravin prevederilor legale adoptate de către prima instanță și a faptului că a depus la dosarul cauzei, în contraprobă, înscrisuri autentice (contracte de vânzare-cumpărare) care constituie adevărate probe utile cauzei, instanța de judecată a omologat punctul de vedere realizat de expert P. E. - acordând reclamantei despăgubire de 5,8 euro/m.p. (în total 25.970 lei).

Deci, deși instanța de judecată a stabilit că lucrarea de expertiză trebuie realizată în deplin acord cuprevederile art.26 din Legea nr.33/1994 și în pofida faptului că pârâta a depus la dosarul cauzei contracte autentice de vânzare-cumpărare care răspund rigorii textului legal menționat anterior, înscrisuri care i-au fost comunicate de către Primăria Glina, în final, instanța de judecată a ales să dea preferință raportului de expertiză (opinia separată) care a fost, în opinia apelante pârâte, întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Apelanta a precizat că a depus la dosarul cauzei contracte ce priveau doar terenuri similare celui în litigiu, situate în tarlaua 1/1 din com.Glina, ..

Atât instanța de fond, cât și experții evaluatori au omis faptul că imobilele de același fel cu imobilul în litigiu au fost înstrăinate cu prețuri cuprinse între 1 și 3 euro/m.p.. deși au avut la dispoziție nu mai puțin de 7 (șapte) contracte de vânzare-cumpărare, care stabileau respectivele valori:

Faptul că toate imobilele tranzacționate prin contractele sus-menționate sunt terenuri având categoria de folosință arabil extravilan, categorie de folosință pe care o are și terenul supus evaluării, în plus, așa cum s-a arătat mai sus, toate contractele autentice amintite priveau terenuri din aceeași . care fac obiectul litigiului prezent (tarlaua 1/1, .> Așadar, în mod obișnuit, imobilele de același felcu imobilul în litigiu se vindeau la data efectuării raportului cu prețuri de 1-3 euro/m.p. aspect pe care atât experții, cât și prima instanță ar fi trebuit să îl analizeze cu prioritate. Această susținere este sprijinită și de opinia separată expertului C. F. din dosarul civil nr._/3/2009 al Tribunalului București, prin care s-a propus pentru un imobil similar celor în litigiu (agricol-arabil situat în extravilanul .) o valoare de 3.42 euro/m.p.

Instanța de fond nu aavut în vedere nici valorile relevate de Ghidul notarilor publici din anii 2012 și 2013, deși prevederile art. 4, alin. 9 din Legea nr. 198/2004 (preluate de art.11, alin.8 din Legea nr.255/2010) impuneau acest lucru. Apelanta precizează că rapoartele de expertiză din anii 2012 și 2013 întocmite pentru Camera Notarilor Publici București, relevau valori cuprinse între 0,91 euro/m.p. și 1,35 euro/m.p. pentru imobilele categoria de folosință arabil, situate în extravilanul ..

Cu toate că pârâta apelantă a prezentat aspectele de mai sus instanței de fond, Tribunalul București a considerat că valoarea de 5,8 euro/m.p,reflectă valoarea reală de circulație a unui teren agricol, situat în extravilanul . și a omologat în temeiul art.26 din Legea nr. 33/1994, opinia separată întocmită de expert P. E..

De asemenea, apelanta pârâtă a criticat și dispoziția primei instanțe prin care a fost obligată Ia plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.400 lei, în condițiile în care a dovedit că acțiunea introductivă trebuia respinsă fie ca inadmisibilă, fie ca neîntemeiată și în condițiile în care nu se poate reține culpa acesteia în cauză, instanța de fond a obligat-o greșit șicu nerespectarea prevederilor art.274 C.proc.civ. la plata onorariilor de expertiză.

Concluzionând, instanța de judecată a dat preferință normei cuprinse în art.26 din Legea nr.33/1994, pe de o parte,iar pe de altă parte, aceeași instanță a omologat o opinie separată care a nesocotit textul legal invocat anterior.

Nu în ultimul rând, apelanta pârâtă a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, în temeiul art. 274 C.proc.civ..

Reclamanta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de pârâtă, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, a solicitat respingerea acesteia, având în vedere că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a reținut în considerentele sentinței pronunțate (p. 2 ) faptul că " din constatările cuprinse în raportul de expertiză efectuat de expert topografic R. M. V. ( filele 60 și urm.) coroborate cu celelalte înscrisuri administrate, rezultă cu evidență că cele două suprafețe sus menționate aflate în proprietatea reclamantei sunt afectate în totalitate de autostrada București - C., respectiv au destinația de carosabil, spațiu separator, spațiu lateral de protecție, rigole betonate și drum vicinal".

Pe întreg parcursul judecării în fond a pricinii pârâta-apelantă nu a putut face dovada că ar fi achitat despăgubirile respective la momentul exproprierii abuzive pe care a realizat-o la acea vreme, după cum de altfel nici nu a putut arăta o altă modalitate - legală sau nu - prin care, pe terenurile proprietatea subsemnatei, a fost construită autostrada A2.

În al doilea rând, la dosarul cauzei a fost depusă o copie a Contractului de vânzare - cumpărare nr. 1129/30-06.1992 încheiat între Primăria Glina (în calitate de vânzătoare) și A.N.D. (în calitate de cumpărătoare) având ca obiect "terenul necesar pentru construirea autostrăzii transeuropene N-S Sectorul București - F.". Acest contract are și o anexă intitulată " TABEL - cuprinzând proprietarii din ., Sectorul Agricol Ilfov, ale căror terenuri se ocupă pentru construirea autostrăzii transeuropene Sector București - F.".

Practic, acest contract și acest tabel au constituit "procedura de expropriere" pe care apelanta - pârâtă (fosta A.N.D. ) a înțeles să o efectueze cu privire la aceste terenuri la momentul respectiv.

La poziția 54 din tabel figurează mama reclamantei - C. C. - cu o "suprafață ce se ocupă" de 1.699 mp.

Diferențele de suprafețe sunt explicate prin faptul că la momentul întocmirii tabelului nu fuseseră eliberate nici măcar adeverințele de punere în posesie ce au fost eliberate anterior emiterii titlurilor de proprietate. Și de asemenea trebuie avut în vedere că această suprafață s-a împărțit în două loturi egale, între reclamantă și sora sa, C. A., conform actelor aflate la dosar.

Prin urmare, apelanta - pârâtă nu poate formula motive de apel și nici alte apărări bazate pe propria sa culpă - nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Art.10 din Legea nr.198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local (în vigoare la momentul învestirii instanței cu cererea noastră de chemare în judecată) prevede că sunt scutite de taxă judiciară de timbru cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea dreptului la despăgubire pentru expropriere și cuantumului acesteia.

Prin urmare cel expropriat poate contesta cuantumul despăgubirii, dar, în egală măsură, poate solicita instanței să îi stabilească și dreptul la despăgubire.

Prevederea este reluată ca atare de art.23 din Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere prevederile art. 10 din Legea nr.198/2004, respectiv art. 23 din Legea nr. 255/2010, cererea reclamantei de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În ceea ce privește excepția necompetentei materiale a Tribunalului București, reclamanta a solicitat de asemenea a firespinsă ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

D. fiind că apelanta - pârâtă își întemeiază excepția necompetenței materiale a Tribunalului București pe aceleași considerente care au stat la baza invocării excepției de netimbrare a cererii de chemare în judecată (anume faptul că pentru terenurile în litigiu nu a intervenit exproprierea pentru cauză de utilitate publică) reclamanta a solicitat ca instanța de apel să aibă în vedere cele arătate la punctul anterior al prezentei întâmpinări.

Conform art. 21 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cererile de expropriere sunt de competența tribunalului județean sau al Tribunalului Mun. București în raza căruia este situat imobilul supus exproprierii. La momentul învestirii instanței cu cererea reclamantei de chemare în judecată (05.08-2010) nu fusese înființat Tribunalul Ilfov (1 noiembrie 2011 ).

Competența materială este stabilită în favoarea tribunalului, indiferent de valoarea prag a pretențiilor.

Această prevedere se regăsește și în art. 2, pct. 1, lit. f), C.proc.civ.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului București, ca neîntemeiată.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii reclamantei de chemare în judecata, a solicitat, de asemenea, ca și aceasta să fie respinsă ca neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte:

Apelanta - pârâtă a susținut, în motivarea acestei excepții, faptul că primele două petite ale acțiunii reclamantei echivalează cu o cerere de obligare la expropriere.

Aceasta este o simplă susținere a apelantei - pârâte.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei la expropriere, ci doar obligarea ei la plata despăgubirilor aferente exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Dincolo de faptul că reclamanta nu ar avea un temei legal pentru a solicita obligarea S.C. CNADNR S.A. la întocmirea documentațiilor de expropriere în conformitate cu prevederile legale în materie, la acest moment o astfel de procedură nici nu ar mai putea fi posibilă, dat fiind că terenurile i-au fost luate abuziv din anii 1991 -1992, iar autostrada A2 este construită de mai bine de 20 de ani.

Prin urmare, toate explicațiile apelantei pe marginea procedurii de expropriere rezultate din interpretarea dispozițiilor Legii nr.33/1994 și ale Legii nr. 198/2004 nu își pot găsi eficiență raportat la acest moment și Ia situația de fapt existentă.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a susținut faptul că terenurile i-au fost luate abuziv, fără a fi achitate despăgubirile pentru expropriere, că Autostrada A2 este construită pe aceste terenuri încă din anii 1991-1992, că transferul dreptul de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul său în patrimoniul expropriatorului nu a putut opera tocmai din cauza faptului că nu i-­au fost achitate aceste despăgubiri.

După cum s-a arătat și în concluziile scrise, în cazul de față procedura de expropriere s-a realizat parțial.

Singura etapă efectuată de S.C. CNADNR S.A. în această procedură de expropriere a fost declararea utilității publice, care a fost făcută prin două hotărâri de guvern: H.G. nr. 557/1990 privind obiectivul de investiții "Autostrada Transeuropeană Nord - Sud, secțiunea București - Fetești"; H.G. nr. 364/1991 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Autostrada Transeuropeană Nord - Sud, secțiunea

București - Fetești, tronson București - F.";

În plus, astfel cum s-a arătat la punctul l al prezentei întâmpinări, art.10 din Legea nr.198/2004, reluat de art. 23 din Legea nr. 255/2010 prevede că sunt scutite de taxa judiciară de timbru atât cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, cât si cererile prin care se solicită stabilirea dreptului la despăgubire pentru expropriere.

Având în vedere aceste aspecte, cât și cele arătate de reclamantă la punctul 1 al prezentei întâmpinări, a solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește considerațiile apelantei pârâte cu privire la situația de fapt și de drept, reclamanta a arătat următoarele:

Sub nicio formă nu se poate reține că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la întocmirea documentației de expropriere.

După cum s-a arătat în repetate rânduri, imediat ce reclamantei îi vor fi achitate despăgubirile, urmează a opera și transferul dreptului de proprietate din patrimoniul său în cel al expropriatorului, urmând ca apelanta - pârâtă să efectueze toate documentațiile și operațiunile ulterioare, care nu o mai privesc pe reclamantă. Prin urmare, cererea de chemare în judecată profită de altfel și apelantei-pârâte, care ar trebui să fie direct interesată de soluționarea și lămurirea situației juridice a acestor terenuri.

A mai susținut apelanta - pârâtă că reclamanta nu ar fi indicat textul legal în baza căruia a promovat acțiunea.

Nici acest lucru nu este adevărat, întrucât în cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat ca temei de drept art. 21 și urm. din Legea nr.33/1994, iar în toate apărările sale a indicat și art.10 din Legea nr.198/2004, reluat de art. 23 din Legea nr. 255/2010 - cel expropriat poate contesta cuantumul despăgubirii, dar, înegală măsură, poate solicita instanței să îi stabilească și dreptul la despăgubire.

Susținerile apelantei pârâte nu pot fi reținute de instanța de apel întrucât expertul P. E. a fost expertul desemnat în cauză chiar de către apelanta-pârâtă, care nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la această opinie separată.

Mai mult decât atât, reclamanta a solicitat instanței de apel să observe faptul că toate contractele de vânzare - cumpărare enumerate de apelanta - pârâtă în apel sunt cu exactitate analizate și luate drept comparabilele de către expert P. E., în opinia separată.

Fapt pentru care, reclamanta a arătat că aceste critici formulate în apel sunt vădit neîntemeiate și a solicitat a fi respinse.

În ceea ce privește categoria de folosință a acestor terenuri, reclamanta a solicitat instanței de apel să observe că prețul de 5,8 Euro/mp la care s-a raportat instanța de fond este rezultat din opinia separată a doamnei expert P. E. pentru categoria de folosință extravilan.

Pentru acest motiv, reclamanta a solicitat a fi respinse ca neîntemeiate/nefondate criticile apelantei - pârâte legate de categoria de folosință a celor două suprafețe de teren.

Nu poate fi reținută de instanță nici susținerea apelantei - pârâte în sensul că trebuia să fie avută în vedere valoarea pe mp din Ghidul notarilor publici, pentru următoarele motive:

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede în mod expres modalitatea în care trebuie să fie stabilit cuantumul despăgubirilor - prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel din unitatea administrativ - teritorială, la momentul întocmirii raportului de expertiză.

Prin urmare, textul de lege nu face nicio referire la ghidul notarilor.

Pe de altă parte, acest ghid al notarilor are doar o valoare orientativă, în vederea calculării taxelor și onorariilor, neputând avea nicio legătură cu prețul la care se vând în mod real imobilele.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reclamanta a solicitat ca și această critică să fie respinsă ca neîntemeiată, dat fiind că instanța a admis cererea reclamantei, în mod temeinic și legal, a obligat pârâta la plata acestor cheltuieli.

Mai mult decât atât, art.38 din Legea nr.33/1994 prevede în mod expres faptul că „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator”.

Pentru toate aceste considerente, apelanta reclamantă a solicitat respingerea apelului CNADR ca neîntemeiat.

Pârâta C.N.A.D.N.R. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de reclamantă, ca nefondat, arătând că susținerile apelantei-reclamante sunt neîntemeiate și ignoră caracteristicile imobilelor în cauză.

Reclamanta susține că, în mod neîntemeiat și nelegal, instanța de fond a respins concluziile raportului întocmit de către experții G. C. și I. E. si că aceasta și-a motivat soluția pe simple supoziții, nesusținute de probele administrate.

Susținerea este neîntemeiată întrucât, pe de o parte, instanța nu este obligată să îmbrățișeze concluziile unui raport de expertiză, ci apreciază în mod liber toate probele aflate la dosarul cauzei, deci inclusiv opinia separată, iar, pe de altă parte, instanța a motivat faptul omologării concluziilor opiniei separate depuse de expert P. E. prin raportare la categoria de folosință reală a imobilelor în litigiu, aceea de teren agricol situat în extravilanul loc.Glina, . în intravilan, astfel cumîn mod neîntemeiat susțin reclamanta și ceilalți doi experți.

Raportul de expertiză întocmit de către experții G. C. și I. E. nu reprezintă o probă absolută și unică în cauză, instanța apreciind, în raport de toate probele administrate, că valoarea cea mai apropiată de realitate este aceea evidențiată în opinia separată a doamnei expert P. E..

Reclamanta susține în mod neîntemeiat că toate considerentele instanței de fond care au determinat respingerea concluziilor experților G. C. si I. Elaide sunt în contradicție cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, apreciind că cele două contracte de vânzare-cumpărare utilizate de cei doi experți respectă rigorile articolului menționat.

Cele două contractele de vânzare-cumpărare utilizate de către cei doi experți vizează imobile care sunt situate în intravilanul localității Glina și care au caracteristici mult superioare imobilului în cauză, faptul că experții enumera în privința terenurilor folosite ca și comparabile facilități ca asfalt, energie electrică, gaze, apă, absolut incompatibile atât cu categoria de folosință - agricol — cât și cu situarea - în extravilan - a imobilele în cauză.

Întrucât art.26 din Legea nr.33/1994 stabilește imperativul utilizării ca și comparabile a prețurilor practicate pentru imobile de același fel cu cel expertizat, iar experții se raportează la imobile situate în intravilan, care au o . facilități proprii unor terenuri construibile, în timp ce sunt chemați să evalueze un teren agricol situat în extravilan, rezultă că nu instanța de judecată, ci reclamanta și cei doi experți eludează, de fapt, dispozițiile imperative ale art.26 din Legea nr. 33/1994.

Afirmația reclamantei potrivit căreia expert P. E. a avut o atitudine subiectivă și vădit părtinitoare față de partea care a desemnat-o, este neîntemeiată și rău voitoare, câtă vreme instanța de judecată a apreciat liber și a motivat de ce a omologat concluziile doamnei expert în detrimentul concluziilor celorlalți doi experți.

Apelanta pârâtă reiterează aici faptul că, din acest punct de vedere, instanța a respectat textul art.26 din Legea nr.33/1994 care obligă la realizarea unei expertize care să aibă în vedere prețurile pentru imobile similare cu cel în litigiu, ori similar unui teren agricol extravilan nu poate fi în niciun caz un teren intravilan cu utilități.

În plus, este corectă observația instanței că valoarea de 38 euro/mp. propusă de cei doi experți conduce Ia concluzia că un hectar de teren agricol extravilan se poate tranzacționa liber la suma de 380.000 euro, ceea ce este absurd.

Contrar susținerilor reclamantei, valoarea de 38 euro/mp nu poate fi susținută de opinia separată a dnei expert P. E..

Contrar susținerilor reclamantei, concluziile experților nu sunt apropriate valoarea de 20 de euro/mp nu este apropriată de cea de 38 euro/mp - si nu are nicio relevanță faptul că două din ofertele utilizate de dna expert, pentru varianta de evaluare a terenului ca intravilan, sunt pentru terenuri situate în parcelele care i-au fost expropriate. Nu are relevanță faptul că dna expert a utilizat oferte de 30 sau 36 euro/mp atâta vreme cât valoarea la care ajunge, pentru ipoteza neverificată a situării terenului în cauză în intravilan, este de 20 euro/mp.

Nu este întemeiată nici observația reclamantei potrivit căreia instanța a reținut greșit incidența în speță a art. 26 alin. 4 din Legea nr. 33/1994. Dincolo de faptul că aserțiunea instanței pe acest aspect este una secundară, apelanta pârâtă solicită a se observa că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru terenul ocupat, ori potrivit art.26 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarilor.

Observația instanței potrivit căreia valoarea din raport nu ține cont de dispozițiile art. 26 care prevăd o scădere a prețului în situația în care lucrările executate aduc un spor de valoare proprietății celui expropriat, trebuie interpretată prin prisma faptului că este de notorietate că terenurile rămase dobândesc un spor de valoare pentru situarea acestora în imediata vecinătate a unui obiectiv de investiție cum este Autostrada București - C..

În sensul celor menționate, apelanta pârâtă precizează cu titlu de exemplu faptul că terenurile utilizate de către dna expert P. E. ca și comparabile, au evidențiată deschiderea la drumul de lângă autostradă, fiind deci foarte importantă, pentru proprietarii respectivi, posibilitatea ca terenurile lor să poată avea acces la acest obiectiv de investiție.

Mai mult, nejustificată este și susținerea reclamantei potrivit căreia nu au aplicabilitate în speță prevederile art.27 din Legea nr.33/1994, invocate de către instanța de fond, în condițiile în care cele două părți au prezentat valori pe care fiecare Ic aprecia/ă a reprezentând despăgubirea justă pentru terenul ocupat. Apelanta pârâtă a prezentat o . contracte de vânzare-umărare, prin care au fost înstrăinate terenuri similare cu cel în litigiu, pentru valori cuprinse între 0,66 euro/mp și 3.4 euro/mp, în timp ce pretențiile reclamantei sunt cunoscute și nu mai au nevoie de niciun fel de evidențiere.

Art. 26 alin.2 din Legea nr.33/1994 prevede faptul că este obligatorie raportarea la prețurile cu care se tranzacționează imobilele de același fel cu cel expropriat - în cazul de față ocupat - la data întocmirii raportului, nicidecum că trebuie avută în vedere o posibilă categorie de folosință a acestuia la data raportului, în detrimentul categoriei reale avute la momentul ocupării sale.

De altfel, raportarea la o posibilă categorie de folosință pe care terenul ar fi putut să o aibă la data raportului de expertiză este ilogică și injustă, în condițiile în care terenul reclamantei a fost ocupat potrivit propriilor afirmații încă din anul 1990-1991,

Terenurile care rămân reclamantei își pot schimba categoria de folosință, dar în privința terenului ocupat acest lucru nu mai este posibil tocmai pentru simplul fapt că ocuparea s-a produs acum mai bine de 20 de ani, deci în privința sa nu se mai poate discuta despre schimbarea situării din extravilan în intravilan.

Prin urmare, este lipsit de relevanță faptul că acum terenurile rămase reclamantei din parcelele 125 și 78, sunt în intravilan câtă vreme suprafețele de 603 mp și 430 mp. au fost ocupate de obiectivul de investiție la nivelul anilor 1990-1991.

Sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” din cuprinsul art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1993 se referă la preț (deci are în vedere tranzacțiile autentice), iar nu la destinația terenului care nu poate fi decât aceea de la momentul ocupării.

Din această perspectivă, este nerelevantă observația reclamantei potrivit căreia în opinia separată a dnei expert P. E. a fost estimată valoarea de piață în două variante (respectiv pentru situarea terenului ocupat în intravilan sau în extravilan) câtă vreme varianta situării în intravilan era aparent susținută de acte emise de Primăria Glina. În plus, apelanta pârâtă arată că instanța, iar nu un expert judiciar, stabilește în baza tuturor dovezilor administrate momentul la care se are în vedere destinația terenului.

Legat de acest aspect, expert P. E. a prezentat două variante de evaluare, lăsând la latitudinea instanței „judecarea” cu privire la valoarea/destinația corectă, în timp ce ceilalți experți, extrem de imparțiali, au exclus din start orice raportare la destinația de arabil extravilan, rezultată din actele aflate la dosar si au evaluat raportându-se, în schimb, la doleanțele reclamantei.

Apelanta pârâtă a reiterat faptul că terenurile ce fac obiectul prezentului litigiu au fost ocupate mult anterior emiterii H.C.L. nr. 11/24.04.2012, invocată de reclamantă, și sunt situate în extravilanul . de folosință agricol-arabil.

Acest aspect reiese cu certitudine atât din actele de proprietate ale părții reclamante, cât și din adresa nr. 2882 din 22.03.2013 a Primăriei Glina, Serviciul Urbanism în care se precizează că „Terenurile identificate prin numerele cadastrale 544/1/2 și nr.545/1/1 Glina, fiind ocupate de autostradă nu au făcut obiectul PUG-ului aprobat prin HCL nr.11/2012”.

De altfel, prin raportul de expertiză în specialitatea topografie, cadastru și geodezic întocmit de dl. R. V. s-a arătat ea terenurile în suprafață de 603 m.p. și 430 m.p. sunt situate în extravilanul . și că fac parte din tarlaua 1/1.

În plus, înșiși experții I. E. și G. C. au redat în raportul de evaluare inițial conținutul unei adrese a Primăriei Glina - Serviciul de Urbanism în care se specifică foarte clar că: "Tarlaua 1/1 în care se află cele două terenuri expropriate este situată în intravilanul localității, iar terenul de sub autostrada A2 a rămas în extravilan".

Mai mult decât atât, prin Răspunsul la obiecțiuni (în fapt un nou raport de evaluare) depus de cei doi experți evaluatori pentru termenul din data de 16.09.2013, aceștia arată că terenurile ce fac obiectul prezentei cauze se află pe tarlaua 1/1 și sunt în intravilanul comunei cu excepția terenului aferent autostrăzii A2 care traversează tarlaua 1/1".

Interpretările personale ale experților cu referire la pretinsa nerespectare de către pârâtă a prevederilor Legii nr. 50/1991 - interpretări la care face referire reclamanta în pg.8 a cererii de apel - nu au niciun fel de relevanță în cauză, atât timp cât aceștia au fost numiți doar pentru a stabili valoarea terenurilor în litigiu în conformitate cu amplasamentul și destinația lor.

În schimb, experții I. E. și Gheorgbe C. au dat dovadă de părtinire, ignorând toate adresele de la Primăria . dosarul cauzei, precum și actele de proprietate ale reclamantei, acest aspect rezultând cu certitudine din evaluarea făcuta în baza unor tranzacții improprii, care vizează imobile caracterizate superior celor în litigiu.

Neîntemeiată este și invocarea de către reclamantă, în sprijinul pretenției sale că terenurile în cauză ar fi situate în intravilan, a faptului că în Răspunsul nr._/03.10.2013. al Primăriei Glina, se menționează că "inclusiv zona de protecție a Autostrăzii A2 se află în intravilanul comunei".

Astfel, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului.

Zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate.

Deci, în condițiile în care zona de protecție nu este ocupată de obiectivul de investiție, și rămâne proprietarului, este lipsit de relevanță faptul că aceasta este situată în intravilan, pentru că în speță interesează destinația/categoria de folosință a terenului ocupat, iar nu a celui rămas reclamantei.

De altfel, înseși reclamanta afirmă în cuprinsul apelului său că "terenul pe care este construită Autostrada A2 a rămas în extravilan" - a se vedea pg.8 din cererea de apel.

Art.26 alin.2 din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea se stabilește raportat la prețul cu care se vând în mod obișnuit, în unitatea administrativ-teritorială, terenurile de același fel cu cel ocupat, care face obiectul judecății, ori ocuparea s-a produs mult anterior atât introducerii cererii de chemare în judecata, cât și emiterii H.C.L. nr. 11/2012.

Deci, reclamanta nu primește o despăgubire aferentă unor terenuri situate în extravilan și nu a fost obligată să suporte o diminuare a cuantumului acestor despăgubiri motivat de existența obiectivului de investiție. Reclamanta este îndreptățită la despăgubiri raportate la categoria de folosință arabil extravilan întrucât aceasta este categoria de folosință a terenului ocupat.

Pârâta solicită respingerea ca neîntemeiată a afirmației reclamantei potrivit căreia sentința instanței de fond este nelegală pentru că aceasta nu ar fi analizat înscrisurile depuse la dosar și evidențiate Ia punctul 1.2 din cererea sa de apel.

Astfel cum s-a arătat anterior, instanța de judecată și-a motivat opțiunea de a omologa valoarea stabilită de dna expert P. E., prezentând atât argumentele, cât și înscrisurile aflate la dosar care susțin soluția de a da preferință opiniei separate. Practic, prin această susținere, reclamanta neagă dreptul instanței de fond de a discerne între probele administrate, ceea ce reprezintă în mod clar o pretenție absurdă.

Referitor la rațiunile invocate de reclamanta în susținerea faptului că experta nu a respectat prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, alegerea de către expertă a contractelor încheiate în anul 2011, în detrimentul contractelor folosite de către ceilalți doi experți, care au fost încheiate în anul 2012, este justificată prin prisma faptului că imobilele evidențiate în contractele folosite de dna expert au categoria de folosință arabil și sunt situate în extravilanul localității, la fel ca și imobilele în litigiu.

Aserțiunea reclamantei, potrivit căreia contractele din 2011 nu mai puteau fifolosite pentru că, prin H.C.L. nr. 11/2012, tarlaua 1/1 a fost inclusă în intravilan, este neîntemeiată întrucât imobilele în cauză au fost ocupate anterior emiterii acestui act, care, în plus, nici nu se referă la terenurile de sub Autostrada A2, astfel cum rezultă din adresele Primăriei Glina.

Pe de altă parte, tranzacțiile folosite de către cei doi experți pentru evaluarea terenurilor în litigiu nu au nicio legătură cu dezideratul legal de stabilire a prețului de circulație în funcție de valoarea unor imobile caracterizate similar, din aceeași unitate teritorial-administrativă.

Pârâta subliniază faptul că cele 3 comparabile folosite de către experți reprezintă de fapt doar două contracte autentice de vânzare-cumpărare (nr.711 din 04.04.2012. respectiv nr.712/04.04.2012), iar fiecare dintre terenurile înstrăinate prin cele două tranzacții este caracterizat superior imobilelor aflate în litigiu.

Experții au ignorat astfel cu bună-știință criteriul localizării terenurilor alese ca și comparabile (acestea fiind amplasate în localitatea C., tarlaua 10/1, or terenurile care fac obiectul litigiului sunt situate în localitatea M., tarlaua 1/1),

Mai mult decât atât, specialiștii au selectat exclusiv terenuri intravilan construibile amplasate în imediata apropiere a Mun. București, în condițiile în care imobilele în litigiu nu sunt terenuri construibile (ci agricole, situate în extravilanul satului M., jud. Ilfov).

În plus, la nivelul facilităților de care dispune fiecare imobil în parte, terenurile utilizate ca și comparabile de către experți sunt net superioare valoric. Pârâta reiterează că, potrivit anexei nr.1 la răspunsul depus, acestea beneficiază de următoarele facilități „asfalt, energie electrică, gaze, apă" pe când terenurile în litigiu beneficiază doar de o "deschidere la un drum de exploatare”.

S-a arătat mai sus rațiunile pentru care au fost utilizate contracte din 2011 în detrimentul celor din 2012, folosite de ceilalți experți. De asemenea, nu are nicio relevanță faptul că două dintre comparabilele utilizate de dna expert, în varianta stabilirii valorii pentru terenuri intravilane, sunt terenuri din aceleași parcele ca și imobilele în cauză pentru că, evident, suprafețele rămase, nefiind ocupate de obiectivul de investiție, pot face obiectul H.C.L. nr.11/2012 și pot fi incluse în intravilanul localității.

Pentru considerentele arătate, pârâta solicită respingerea motivelor invocate de reclamantă în susținerea faptului că experta nu a respectat prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.

Cu privire la susținerea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cuantumului integral al cheltuielilor de judecată, aceasta este neîntemeiată în condițiile în care pretențiile sale nu au fost admise în integralitate, instanța de fond omologând concluziile opiniei separate, respectiv a acordat despăgubiri în sumă de 25.970 lei, iar nu de 39.393 euro, astfel cum a solicitat reclamanta.

În concluzie, a solicitat respingerea cererii de apel formulată de reclamantă, ca nefondată.

În calea de atac a apelului nu au fost administrate probe noi.

Curtea, analizând cele două apeluri, dat fiind interdepenența criticilor formulate de către cei doi apelanți, constată următoarele:

Teza juridică susținută de către reclamantă constă în faptul că două suprafețe de teren aparținând acesteia, situate în extravilanul satului M., . au fost ocupate de pârât în vederea construirii Autostrăzii București – C., obiectiv de utilitate publică, de interes național, fără a primi vreo despăgubire.

Potrivit celor arătate de către reclamantă, mențiunile din cartea funciară dovedesc situația incertă a acestor două suprafețe de teren, în sensul că ele au fost ocupate abuziv de către actuala C.N.A.D.N.R., neoperând transferul dreptului de proprietate, potrivit mențiunilor din cartea funciară, unde se află înscris faptul că „terenul în suprafață de 430 m.p. este supus exproprierii în cadrul proiectului A.N.D.”.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că autorii săi au fost expropriați în fapt, neprimind nicio sumă de bani cu titlu de despăgubire, fiind încălcate dispozițiile constituționale înscrise în art.44, respectiv art.1 din Legea nr.33/1994.

Tot reclamanta a arătat că nu i-a fost comunicată nicio hotărâre de stabilire a despăgubirilor, nefiindu-i oferit niciodată un preț echivalent al despăgubirilor pentru cele două suprafețe de teren, trecute în fapt în proprietatea statului.

Așa cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată, dar și din partea finală a acestei cereri, reclamanta a chemat în judecată pârâtul S. R. prin C.N.A.D.N.R., solicitând stabilirea cuantumului despăgubirilor la care este îndreptățită, ca urmare a exproprierii în fapt a celor două suprafețe de teren, de 603 m.p., respectiv 430 m.p., situate în extravilanul comunei Glina, ., despăgubirile reprezentând valoarea reală a imobilului, precum și prejudiciul ce i-a fost cauzat în condițiile art.26 din Legea nr.33/1994.

Curtea are în vedere, totodată, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată și anume, Legea nr.33/1994, respectiv Legea nr.198/2004.

Or, așa cum rezultă din actele dosarului, situație recunoscută și de către apelanta reclamantă, pentru imobilele identificate cadastral, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a fost emisă nicio hotărâre de guvern în baza Legii nr.198/2004 sau a Legii nr.255/2010 și nu există nicio hotărâre de stabilire a despăgubirilor, respectiv o decizie de expropriere referitor la aceste terenuri.

Așa cum a reținut și instanța de fond, terenul în litigiu nu a făcut obiectul exproprierii în baza legislației aplicabile, ci a fost afectat de construcția Autostrăzii București – C., fiind expropriat „de facto”.

Potrivit Legii nr.33/1994, procedura exproprierii se derulează în trei etape, reglementate distinct de lege, respectiv declararea de utilitate publică a exproprierii, măsuri pregătitoare exproprierii și exproprierea propriu-zisă, care include și stabilirea despăgubirilor. Dacă primele două etape sunt administrative, cea de-a treia este judiciară, în condițiile art.3 din Legea nr.33/1994, care prevede că exproprierea va putea fi hotărâtă de instanțele de judecată, după ce s-a făcut declarația de utilitate publică a exproprierii, în condițiile prevăzute de lege, situație care în speță nu este îndeplinită.

Astfel, din același act normativ sus-indicat, respectiv Legea nr.33/1994 rezultă că utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes național sau de interes local. Utilitatea publică a exproprierii se declară de către guvern pentru lucrările de interes național și de consiliile județene și de Consiliul General al Municipiului București pentru lucrările de interes local, astfel cum dispune art.7 din acest act normativ, iar pentru alte situații speciale, din categoria celor prevăzute la alineatul 4 din același articol, utilitatea publică se declară pentru fiecare caz în parte, prin lege.

Declarația de utilitate publică se face numai după o cercetare prealabilă efectuată de comisii numite de guvern, pentru lucrări de interes național, și de către delegația permanentă a consiliului județean sau de Primarul general al Municipiului București pentru lucrări de interes local în acord cu dispoz.art.9 din Legea nr.33/1994.

Pe baza rezultatelor cercetării prealabile, guvernul sau, după caz, consiliul județean, respectiv Consiliul General al Municipiului București va adopta actul de declarare a utilității publice, care se face cunoscut publicului prin mijloace specifice în funcție de actul adoptat.

Ca urmare, declararea utilității publice reprezintă un act al puterii de stat, nefiind în competența instanței de judecată, care, așa cum s-a arătat mai sus, în acord cu art.3 din Legea nr.33/2004, este competentă să hotărască exproprierea numai după ce utilitatea publică s-a declarat potrivit celor arătate mai sus, declanșarea procedurii exproprierii putându-se face doar de către persoanele și autoritățile prevăzute la art. 7 din Legea nr.33/1994.

Așa fiind, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea declanșării exproprierii de către alte persoane, decât cele prevăzute în art.7 din Legea nr.33/1994, fapt pentru care cererea reclamantei nu poate fi interpretată decât în sensul că urmărește obligarea pârâtului S. R. reprezentat de C.N.A.D.N.R. la plata despăgubirii cuvenite pentru cele două suprafețe de teren, ce au fost preluate abuziv în anii 1991 – 1992 pentru construirea Autostrăzii București – C..

De altfel, chiar apelanta reclamantă, prin întâmpinarea la apelul formulat de apelantul pârât, la fila 4, precizează că „prin cererea de chemare în judecată, subsemnata nu am solicitat obligarea pârâtei la expropriere, ci doar obligarea ei la plata despăgubirilor aferente exproprierii pentru cauză de utilitate publică”.

Fiind astfel lămurit obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind o cerere în pretenții și nu o cerere de obligare la expropriere, de vreme ce terenurile în litigiu nici nu au fost expropriate în temeiul actelor normative incidente în această materie specială a exproprierii, Legea nr.33/1994 și Legea nr.198/2004, reținând că o cerere în pretenții îndreptată împotriva pârâtului este admisibilă, reclamantei neputându-i-se îngrădi nejustificat sau în temeiul unui formalism excesiv dreptul de acces la instanță, Curtea apreciază că temeiul de drept indicat de către reclamantă ca fiind aceste două acte normative a fost menționat doar pentru elucidarea situației juridice prin raportare la care și prezenta instanță a conchis în sensul celor arătate.

Curtea are în vedere dispoz.art.129 alin.5 C.proc.civ., potrivit cu care judecătorii au îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii corecte a faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. De asemenea, potrivit alin. 6 al aceluiași articol, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Indiferent de modul cum este intitulată, în temeiul art. 84 Cod procedură civilă, instanțele de judecată au obligația să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, acestea nefiind ținute de temeiul de drept invocat de reclamant, ele având obligația de a identifica normele aplicabile situației de fapt descrise în actul de sesizare.

Așa fiind, o asemenea cerere în pretenții izvorâte dintr-un raport extracontractual, nu poate avea ca temei juridic decât dispozițiile art.998 – 999 C.civ.

În ceea ce privește competența de soluționare a acestei cereri, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art.21 din Legea nr.33/1994, soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București în raza căruia este situat imobilul propus spre expropriere.

Cum aceste dispoziții legale nu-și găsesc incidența în cauză, de vreme ce, așa cum s-a stabilit anterior, obiectul cererii nu este acela de stabilire a despăgubirilor în condițiile contestării a cuantumului acestora oferit de către expropriator în procedura specială a exproprierii, ci se întemeiază pe o pretinsă ocupare în fapt a terenului, fără drept de către autoritățile statului, Curtea urmează a stabili competența de soluționare a cauzei potrivit dispozițiilor dreptului comun, respectiv art.1 din Codul de procedură civilă, care instituie competența generală a instanțelor de judecată în primă instanță, în sarcina judecătoriilor.

Curtea urmează să aibă în vedere că, raportat la suprafața de teren ce face obiectul prezentei acțiuni, respectiv art.1033 m.p., valoarea pretențiilor reclamantei nu depășește suma de 500.000 lei RON pentru a se justifica introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București, pentru a soluționa cauza în primă instanță.

La această concluzie, instanța a ajuns prin raportare la lucrările de evaluare depuse în fața primei instanțe, care au propus valori cuprinse între 5.991 euro, respectiv 25.970 lei și 39.393 euro, respectiv 175.900 lei.

Curtea are în vedere, totodată, dispoz.art.8 alin.1 și 2 C.proc.civ., potrivit cu care cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul, iar când mai multe judecătorii din circumscripția aceluiași tribunal sunt deopotrivă competente, cererile în care figurează persoanele arătate la alineatul 1 se introduc la judecătoria din localitatea de reședință a județului, iar în capitală, la Judecătoria sectorului 4.

Cum prezenta acțiune se înscrie în rândul celor la care se referă textul de drept invocat mai sus, fiind o cerere îndreptată împotriva statului și, mai mult, reclamanta fiind domiciliată în București, Curtea concluzionează în sensul că, din punct de vedere material, cât și teritorial, competentă să soluționeze fondul prezentei cauze este Judecătoria Sectorului 4 București.

În consecință, având în vedere cele arătate mai sus, în referire la obiectul pricinii – acțiune în pretenții - un asemenea obiect fiind admisibil, instanțele având chemarea să soluționeze un asemenea petit potrivit art. 1 pct.1 Cod procedură civilă cu referire la art. 998 – 999 Cod civil, date fiind cele prezentate mai sus în referire la competența instanței de judecată, apreciind că celelalte critici referitoare la taxa de timbru, cât și cele care vizează fondul cererii de chemare în judecată nu pot fi analizate în această fază procesuală, fiind de competența Judecătoriei sector 4 București, Curtea în temeiul art.297 alin. 2 C.proc.civ. va admite apelurile, va anula sentința apelată și va trimite cauza spre soluționare în fond, la Judecătoria Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de apelanta reclamantă J. I. C., domiciliată în București, ..15, ., ., sector 3 și de apelanta pârâtă S. R. PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul ales la S.C.A. C. P. și Asociații, în București, ..20, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1849 din 21.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.

Anulează sentința apelată și trimite cauza spre soluționare în fond, la Judecătoria Sector 4 București.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12.06.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

I. D. M. I.

GREFIER

M. C.

Red.I.D.

Tehnored.B.I.

2 ex/27.06.2014

-----------------------------------------

T.B - Secția a IV-a – I.Târțău

← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr....		Pretenţii. Decizia nr. 856/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Acţiune în constatare. Decizia nr. 1659/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 1251/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 281/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 336/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 856/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 1515/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI