Acţiune în constatare. Decizia nr. 1659/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1659/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 45157/3/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1659 R
Ședința publică de la 04.11.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – DORINA ZECA
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
……………………
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1776/04.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._ și de recurentul-reclamant P. M. împotriva încheierii din data de 18.02.2014, pronunțată în același dosar, având ca obiect „Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant P. M., reprezentat de avocat Catrin C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul-pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către lichidatorul judiciar Euro Insol S.P.R.L. și Direcția de Taxe și Impozite Locale Sector 5 relațiile solicitate de instanță, iar de către Ministerul Economiei și Comerțului s-a depus o adresă, prin care se arată că nu dețin date despre imobilul în litigiu.
Apărătorul recurentului reclamant P. M. solicită a se constata că din relațiile comunicate reiese că pe terenul în suprafață de 150 mp, identificată prin raportul de expertiză ar aparține de Ministerul Finanțelor Publice. Arată că la acest moment, așa cum este menționat de Primăria Municipiului București pe terenul respectiv este edificată o parcare. Față de acest aspecte, solicită efectuarea unei adrese către Ministerul Finanțelor Publice pentru a se comunica dacă există o decizie de transfer de la Ministerul Finanțelor Publice către Primăria Municipiului București.
După deliberare. Curtea respinge cererea formulată de recurentul-reclamant P. M., având în vedere relațiile depuse la dosar, care lămuresc situația juridică a terenului notificat.
Curtea acordă cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale pasive a M. București prin Primarul General și în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului-reclamant P. M., referitor la excepția lipsei calității procesuale, consideră că aceasta vizează și fondul cauzei. În fața instanța de fond a fost identificat acest teren ca fiind împărțit în două loturi, respectiv există o suprafață de teren, care se suprapune peste suprafața de teren care reprezintă parcarea și suprafața de teren care este S 2 de 12,96 mp și care face parte din curtea unui liceu.
Din punctul său de vedere, ar consideră că acest dosar se poate soluționa în felul următor: întâi instanța urma să se pronunțe cu privire la încheierea de îndreptare a erorii materiale pentru a se stabili exact suprafața asupra căruia urmează a se pronunța, iar ulterior în ceea ce privește recursul M. București prin Primarul General, cu privire la această suprafață S 2, care face parte din curtea unui liceu, în opinia sa urmează a se menține soluția instanței de fond.
Din cuprinsul raportului de expertiză și din înscrisurile depuse la dosar reiese că această suprafață este împărțită în două loturi, care sunt delimitate de un gard. Cu privire la suprafața de 150 mp arată că se cunoaște dacă a fost măsurată sau identificată. Arată că suprafața de 12,96 mp este în curtea unui liceu, iar pentru această suprafață M. București prin Primarul General are calitate procesuală, având în vedere dispozițiile art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, care ne arată că terenurile și clădirile unităților de învățământ înființate de stat fac parte din domeniul public local, ceea ce înseamnă că pentru această suprafață de teren are calitate de unitate deținătoare are M. București prin Primarul General. Referitor la această suprafață solicită menținerea soluției instanței de fond, având în vedere că este neafectată activității de învățământ.
În ceea ce privește restul suprafeței de teren instanța urmează să aprecieze dacă M. București prin Primarul General are calitate procesuală sau nu.
Pe fond, solicită admiterea recursului propriu și se aibă în vedere că instanța de fond a identificat și a menționat că terenul are o suprafață de 150,38mp. Să se constate că prin notificare a solicitat atribuirea suprafeței de 150 mp.
Arată că instanța de fond în cuprinsul cererii prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale face vorbire despre precizările lor depuse la dosar, atunci când soluționează cererea de îndreptare cu privire la numărul poștal.
Cu privire la recursul M. București prin Primarul General solicită respingerea acestuia.
Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr._/3/01.06.2011, reclamanta P. Constanta a chemat în judecată pe M. București prin Primarul General al Municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constatate preluarea fără titlu valabil a imobilului din București, .. 6, sector 5, compus din teren în suprafața de 150 mp; să se constatate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea acestuia; să se dispună restituirea imobilului în natură, iar în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, a solicitat restituirea în echivalent, prin acordare de despăgubiri.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în fapt, că imobilul a fost proprietatea sa, dobândit de la părinți prin actul dotal nr._/17.07.1946, transcris la grefa Tribunalului Ilfov – Secția notariat și înregistrat la nr. 46 171/18.07.1946.
Cu privire la nevalabilitatea titlului statului, a solicitat a se reține faptul că imobilul a fost preluat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 478/1954, invocându-se o așa zisă donație, inexistentă juridic. Pentru acest motiv, preluarea este fără titlu valabil.
În mod expres, aceste preluări sunt considerate abuzive prin dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 10/2001, însă, o astfel de preluare este nu numai abuzivă, ci și fără titlu valabil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Codul civil statornicește prin dispozițiile art. 813 că toate donațiunile se fac prin act autentic. Noțiunea de act autentic este definită tot în Codul Civil ca fiind acel act care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public competent, adică acela care are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a făcut (art. 1171 Cod civil).
Donația se poate încheia printr-un singur act care să cuprindă atât oferta de a gratifica, cât și acceptarea donației precum și prin acte separate, cu condiția ca actul ulterior de acceptare a donației să fie tot unul autentic și anterior decesului celui care dăruiește.
Cu privire la imobilele preluate în baza Decretului nr. 478/1954 trebuie făcută distincția între cele preluate doar în urma acceptării ofertei de donație autentice de către sfaturile populare locale printr-o simplă dispoziție și cele preluate în urma acceptării donației prin dispoziție, urmată însă, de perfectarea acceptării donației în forma autentică la notariat.
Decretul nr. 478/1954 stabilește de fapt sfera persoanelor care sunt împuternicite să accepte donațiile cu privire la anumite bunuri care sunt oferite statului prin reprezentanții săi.
Donațiunea către sfaturile populare se accepta, după caz, de Comitetul executiv al sfatului popular regional sau de Comitetul executiv al sfatului popular al Capitalei Republicii Populare Române, iar donațiunile oferite întreprinderilor și organizațiilor economice de stat de interes general sau local, se acceptau de conducătorii acestora, cu autorizația prealabilă a organelor lor tutelare ori, de conducătorii acestora, cu autorizarea prealabilă, după caz, a Comitetului executiv al sfatului popular regional sau a Comitetului executiv al sfatului popular al Capitalei Republicii Populare Române.
În ceea ce privește donația bunurilor imobile, care interesează domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, Decretul nr. 478/1954 stabilește o condiție prealabilă acceptării de către organele stabilite conform respectivului decret. Astfel, dacă obiectul donației este un teren agricol se va cere, în toate cazurile avizul Ministerului Agriculturii și Silviculturii, iar dacă este o construcție situată într-un oraș sau comună centru industrial se va cere, tot astfel, avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale. Bunurile grevate cu sarcini sau pentru care există restante de impozite sau taxe puteau fi acceptate numai cu avizul Ministerului Finanțelor.
S-a arătat că acest decret nu conține nici un fel de dispoziții cu privire la forma pe care trebuie să o îmbrace acceptarea pentru a fi valabilă, ci numai cu privire la calitatea pe care trebuie să o aibă organul împuternicit să își exprime acordul pentru a fi competent după obiectul sau scopul donațiunii. În aceste condiții, cu privire la forma actului de donație au aplicabilitate dispozițiile dreptului comun, respectiv ale art. 813 din Codul civil, astfel încât pentru a fi valabilă, atât oferta cât și acceptarea trebuie să îmbrace forma autentică.
În situația în care s-a emis o dispoziție a Comitetului Executiv al Sfatului Popular prin care s-a exprimat acceptarea ofertei de donație cu privire la un bun imobil, acest act nefiind urmat de încheierea contractului de donație în forma autentică, practic donația este inexistentă. Argumentele pe care se sprijină o astfel de soluție privesc faptul că donația nu a fost acceptată în condițiile legii adică în formă autentică. Forma autentică impusă de art. 813 și 814 cod civil este cerută de lege ad validitatem, sancțiunea care intervine datorită nerespectării acestei forme fiind inexistența actului de donație.
Decretul nr. 478/1954 stabilește persoanele abilitate să accepte donațiile în numele statului, reglementând problema capacității părților contractante, care nu se poate confunda cu forma actului juridic. Nu există nici o dispoziție în acest decret care să stabilească în mod expres și derogator, faptul că înscrisul prin care se acceptă donația ar constitui act autentic în sensul legii. Pentru încheierea valabilă a contractului de donație, chiar dacă a fost emisă o dispoziție de către Sfatul popular, este necesar ca acceptarea să fie autentificată ulterior conform art. 813 Cod civil care dispune că „toate donațiunile se fac prin act autentic".
De altfel, chiar în cuprinsul deciziei nr. 1215/26.08.1976, se arată la articolul 2 că: „Comitetul executiv al Consiliului Popular al sectorului 6, va perfecta actele de donație pentru terenurile menționate la art. 1."
Conform art. 1171 Cod civil „actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public, care are drept de a funcționa în locul unde actul s-a făcut”.
Dispozițiile art. 1171 Cod civil nu pot fi invocate în susținerea faptului că decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular este un act autentic de acceptare a donației.
Actul administrativ era definit în literatura de specialitate ca forma juridică principală a activității organelor administrației de stat, ce constă într-o manifestare unilaterală și expresă de voință de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în realizarea puterii de stat, sub controlul principal de legalitate al instanțelor judecătorești.
Actele administrative sunt prezumate ca emanând de la organul administrației de stat care pretinde că este autorul său iar prezumția de veridicitate privește conținutul lor, în sensul că se prezumă că actul corespunde adevărului.
Conform art. 4 alin. 1 lit. b) din Decretul nr. 377/1960, notariatele de stat îndeplinesc autentificarea înscrisurilor, în capitolul 2 al aceluiași decret se prevede, prin art. 9, că „în afara de notariatele de stat, comitetele executive ale sfaturilor populare comunale sau orășenești din localitățile unde nu funcționează notariate de stat pot îndeplini următoarele acte notariale: (...) autentificarea înscrisurilor cuprinzând convenții până la 3.000 lei, cu excepția acelora care au ca obiect donațiile de orice fel, constituirile de ipoteci și transmisiunile de terenuri sau clădiri". lată deci, că în mod expres Decretul nr. 377/1960 dispune că donațiile nu pot fi autentificate prin decizii ale comitetelor executive ale sfaturilor populare.
Prin Hotărârea Consiliului de Miniștrii nr. 1518 din 14 octombrie 1960 pentru aprobarea regulamentului privind aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 377/1960 pentru organizarea și funcționarea Notariatului de Stat se prevede la art. 23 că, în vederea autentificării, „notarul de stat va da citire înscrisului în auzul părților, pe care le va întreba dacă cele cuprinse în înscris exprimă voința lor. Părțile își vor manifesta consimțământul înaintea notarului de stat prin declarația lor verbală că cele cuprinse în înscris sunt conforme voinței lor".
În ceea ce privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea imobilului, aceasta rezultă din următoarele:
Dovada calității de proprietar este făcută cu titlul de proprietate și anume actul dotal nr._/17.07.1946, transcris la grefa Tribunalului Ilfov Secția Notariat și înregistrat la nr._/18.07.1946.
Dovada preluării abuzive rezultă din însăși calificarea legală a donațiilor încheiate în baza Decretului nr. 478/1954 ca fiind abuzivă (art. 2 alin. 1 lit. c), în acest sens fiind depusă la dosarul cauzei chiar decizia de preluare.
În aceste condiții, imobilul face obiect al Legii nr. 10/2001, fiind preluat în intervalul de referință al acestei legi, iar preluarea este una abuzivă, mai mult chiar una fără titlu valabil.
Dovada cetățeniei române a făcut-o cu copie a B.I.
Față de aceste dovezi a solicitat să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la restituirea imobilului în ceea ce privește restituirea imobilului teren, restituirea acestuia în natură, iar în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, a solicitat restituirea în echivalent, prin acordare de despăgubiri.
A arătat că, în termenul legal, a formulat notificarea nr. 1719/2001, la care a anexat toate actele privitoare la proprietate, situația juridică, istoric de rol fiscal, astfel încât dosarul este complet. Conform art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Având în vedere depășirea termenului legal de soluționare a notificării precum și faptul că nepronunțarea în termenul legal reprezintă un refuz de restituire, a introdus acțiunea urmând ca instanța să se pronunțe pe fondul dreptului. Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi".
Referitor la modalitatea de soluționare a prezentului dosar, a solicitat instanței pronunțarea pe fondul dreptului și nu ca o obligație de a face, pe care să o stabilească în sarcina pârâtului, în sensul de a-i obliga la emiterea dispoziției în vederea acordării de despăgubiri, având în vedere Decizia nr. XX din 19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, unde s-a admis recursul în interesul legii și s-a dispus că: „Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate."
„Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru ca nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui ce se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21, alin. 2, că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime".
Având în vedere aceste dispoziții, a solicitat să se dispună restituirea terenului în natură, iar în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, restituirea în echivalent, prin acordare de despăgubiri.
În drept, și-a întemeiat cererea pe Legea nr. 10/2001, art. 6 din Legea nr. 213/1998, alte dispoziții legale incidente în cauză.
În dovedirea susținerilor, a solicitat următoarele probe: înscrisuri, interogatoriu, expertiză, în cadrul probei cu înscrisuri, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1141, alin. 5, Cod procedură civilă, a solicitat ca pârâtul să depună copia dosarului de notificare nr._.
Prin sentința civilă nr. 1776 din 04.10.2012, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta P. C. în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar General, a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită la restituirea dreptului de proprietate și a obligat M. București prin Primarul General la restituirea în natură a suprafeței de 150 mp teren situat în București, .. 6, sector 5.
Pentru a hotărî astfel, examinând actele și lucrările dosarului, probele administrate și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța a reținut că reclamanta a dobândit imobilul teren în suprafață de 150 mp situat în București .. 6 sector 5, de la părinții săi, A. A. I. și Iordana A. A. I. prin actul dotal nr._ din 17.07.1946 transcris la Grefa Tribunalului Ilfov, Secția Notariat și înregistrat la nr. 46/171/18.07.1946 (fila 7 dosar). Imobilul a fost preluat de stat în condițiile Decretului nr. 478/1954 fără respectarea condițiilor impuse de art. 813 Cod civil, privind forma autentică a donațiilor, conform deciziei nr. 1215/26.08.1976 (fila 16 dosar), în care se menționează la art. 2 obligația Comitetului executiv al Consiliului popular al Sectorului 6 să perfecteze actele de donație pentru terenurile preluat în condițiile Decretului nr. 478/1954.
De asemenea, preluarea imobilelor în condițiile Decretului nr. 478/1954 implică obținerea avizelor unor entități administrative ceea ce în speță nu s-a obținut, astfel că preluarea imobilului revendicat de reclamantă poate fi considerată abuzivă. Potrivit art. 1(1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada martie 1945 – 22 decembrie 1989 se restituie în natură sau în echivalent când restituirea în natură nu mai este posibilă în condițiile prezentei legi. Potrivit art. 2(1) din aceeași lege, prin imobile preluate abuziv se înțeleg și imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului, neîncheiate în formă autentică.
În cauză, s-a întocmit un raport de expertiză topografică de către expertul B. S., prin care s-a identificat terenul revendicat de reclamantă în suprafață de 150,38 mp din care 137,42 mp este neafectat de detalii de sistematizare, iar suprafața de 12,96 mp (fila 83) face parte din curtea unui liceu.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în natură în starea în care se află la momentul cererii de restituire. Sintagma „indiferent în posesia cui se află în prezent” face ca dispozițiile legii de restituire să fie aplicabile erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului (minister, primărie, orice alte instituții publice) și, pe de altă parte, vizează momentul restituirii, astfel că entitatea care deține imobilul la momentul soluționării cererii de retrocedare este obligată să-l predea fostului proprietar.
În raport de aceste considerente, instanța a admis acțiunea formulată și l-a obligat pe pârât să restituie reclamantei în natură suprafața de 150 mp teren, potrivit actelor de proprietate.
Cu privire la sentința formulată, P. M. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii din data de 18.02.2014.
Prin încheierea din data de 18.02.2014 pronunțată de către Tribunalul București a fost admisă în parte cererea formulată în sensul că: a îndreaptat eroarea cuprinsă în dispozitivul sentinței nr. 1776/04.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ în sensul că acțiunea admisă este formulată de către P. C. și continuată de către P. M. în calitate de moștenitor. S-a îndreaptat eroarea cuprinsă în dispozitivul aceleiași sentințe în ceea ce privește numărul imobilului situat în București, . fiind nr. 4, nu așa cum s-a menționat nr. 6. A fost respinsă cererea de îndreptare cu privire la suprafața de teren.
În motivarea încheierii, s-au reținut următoarele:
Astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar coroborate cu susținerile părților, respectiv precizarea aflată la fila 65 dosar, precum și a întregului material probator administrat în cauză și reținut de instanță în soluționarea cererii, că numărul imobilului situat în București, . nr. 4, nu nr. 6, așa cum în mod greșit s-a menționat în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 1776/04.10.2012.
De asemenea, la dosar exista certificatul de deces al reclamantei P. C., procesul fiind continuat de succesorul acesteia, P. M., sens în care, în mod greșit s-a menționat în dispozitivul sentinței defuncta nu și P. M. continuator în calitate de moștenitor.
În ceea ce privește susținerea privind suprafața de teren, Tribunalul a apreciat că nu este ipoteza prevăzută de art. 281 C. pro. Civ., instanța având în vedere actele de proprietate și notificarea formulată în cauză (filele 10 și 13), motiv pentru care a respins cererea de îndreptare cu privire la suprafața de teren.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs pârâtul M. București, prin Primarul General, care a arătat următoarele:
Recurentul-pârât invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: "Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât, în opinia sa, instanța, în mod greși,t a constatat calitatea de persoană îndreptățită și a obligat pârâtul să restituie imobilul mai sus menționat în favoarea reclamantei, având în vedere că nu există nici un act în dosar relevant din care să reiasă că bunul se află în proprietatea statului și că notificatoarea este persoana îndreptățită la restituire.
Astfel, legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr. 10/2001, că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Așadar, instanța de judecată nu se putea subroga într-un drept pe care legiuitorul la stabilit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată.
Potrivit art. 25, în înțelesul dat de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii, mai ales că notificarea reclamantei nu a fost soluționată deoarece, dosarul administrativ nu a fost completat cu toate actele necesare, sens în care reclamanta a fost înștiințată cu privire la stadiul soluționării notificării.
Normele metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățită la restituire în sensul că nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării (pct. 25.1 din H.G. nr. 250/2007). Conform art. 22-23 din Legea nr. 10/2001, republicată, notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se considera îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane – aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii (până la soluționarea notificării).
Prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțelege «orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică. Totodată, în Capitolul 1 pct. 1 lit. e din același act normativ se arată că sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită. Față de dispozițiile legale menționate anterior, se constată că, deși reclamanta a susținut că a depus acte ce dovedesc dreptul de proprietate asupra imobilului, actele depuse și avute în vedere de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 la pronunțarea deciziei contestate nu pot constitui o dovadă a dreptului de proprietate, un înscris sub semnătură privată nu poate constitui un drept de proprietate.
Înscrisuri anexate notificării, precum și cele depuse în fața instanței și considerate de către acesta ca acte doveditoare a dreptului de proprietate nu fac dovada și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea acestuia și a raporturilor dintre autorul reclamanților referitor la proprietatea imobilului în litigiu precum și determinarea precisă a imobilului ce a făcut obiectul acestui drept.
Instanța de fond a reținut calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei la restituirea în natură a imobilului din litigiu, ignorând dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanța de judecată dispunând restituirea în natură fără a clarifica exact situația juridică a imobilului.
Din examinarea tuturor actelor care au fost înaintate către Primăria Municipiului București pentru restituirea imobilului în litigiu îl constituie faptul că, potrivit Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 contestatoarea nu și-a dovedit notificarea, nedepunând acte care să ateste dreptul de proprietate și calitatea de persoană îndreptățită.
Art. 22.1 alin. 1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 arată ce se înțelege în sensul legii prin acte doveditoare. Astfel, prin act juridic translativ de proprietate în sensul legii se înțelege: act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată și alte asemenea. Același articol arată ce acte sunt considerate potrivit Legii nr. 10/2001 că fac dovada calității de moștenitor, respectiv certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă filiația sau rudenia cu titularul inițial al dreptului de proprietate.
Obligația de a depune actele doveditoare ale proprietății, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă aceasta calitate revine potrivit art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001 notificatorului, iar acestea trebuiau depuse ca anexă la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Termenul respectiv a fost prelungit de legiuitor cu 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001, cu 3 luni prin O.U.G. nr. 145/2001, cu o lună prin O.U.G. nr. 184/2002 și cu încă 2 luni prin O.U.G. nr. 10/2003. Aceste prelungiri au fost acordate tocmai în ideea acordării unui interval de timp suficient notificatorului pentru depunerea tuturor actelor necesare în vederea susținerea notificării.
Față de cele învederate, solicită admiterea recursului și schimbarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Solicită judecarea în lipsă conform art. 242 alin. ultim Cod procedură civilă.
II. Recursul declarat de către recurentul-reclamant P. M. împotriva încheierii din data de 18.02.2014.
În motivarea recursului, se învederează că instanța de judecată a aplicat, în mod greșit dispozițiile art.281 din Codul de Procedură Civilă, deoarece nu a ținut cont de întinderea suprafeței de teren, așa cum a fost măsurată de către expertul desemnat de către prima instanță.
Se susține că, chiar dacă în actul de proprietate este menționată suprafața de 150 mp, este necesar să se aibă în vedere că la nivelul anului 1948 existau mijloace rudimentare de măsurare, motiv pentru care era necesar ca prima instanță să țină cont de suprafața de 150,38 mp, așa cum a fost stabilit de către expert, prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 281, 2811 și art. 309 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă.
În calea de atac a recursului au fost administrate probe constând în relații solicitate de la instituțiile statului pentru a se clarifica situația juridică a terenului restituit în natură, având în vedere criticile formulate de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General pe acest aspect.
În acest sens, au fost depuse relațiile de către Primăria Sectorului 5 București- Direcția de Impozite și Taxe Locale (fila 13-47, dosar C., volumul 1), relațiile comunicate de către Primăria Municipiului București, Direcția Patrimoniu (fila 69-73, dosar C., volumul 1), din care reiese că terenul notificat în suprafață de 150 mp este ocupat de parcaj împrejmuit și aparține societății . temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în conformitate cu dispozițiile HG nr.834/1991, precum și relațiile comunicate de către . lichidator (filele 72-134, dosar C., supliment), din care rezultă că suprafața de teren de 150 mp a aparținut societății, care a fost executată silit pentru neplata datoriilor, motiv pentru care a fost încheiat procesul-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului, în temeiul art. 163 alin. (3) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Analizând recursurile declarate din prisma criticilor formulate și a motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este fondat recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul Generalîmpotriva sentinței civile 1776/04.10.2012, pronunțată de Tribunalul București și că este nefondat recursul declarat de către recurentul-reclamant P. M. împotriva încheierii din data de 18.02.2014, pentru următoarele motive:
- Recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din codul de procedură civilă este fondat, având în vedere următoarele aspecte:
Dispozițiile legale sus-menționate se referă la douã sunt ipoteze:
a) hotãrârea recuratã este lipsitã de temei legal. Se au în vedere acele situații în care considerentele hotãrârii nu permit identificarea normelor juridice care susțin rezolvarea datã litigiului sau hotãrârea nu este motivatã în drept;
b) hotãrârea atacatã a fost datã cu încãlcarea sau aplicarea greșitã a legii. Sunt vizate situațiile în care instanța evocã normele de drept substanțial incidente situației de fapt în cauzã, dar le încalcã „în litera sau spiritul lor” ori le aplicã greșit, consecințã a unei interpretãri eronate a legii.
Critica privind nelămurirea situației juridice a terenului notificat și stabilirii calității de unitate deținătoare este fondată:
În cauza de față, recurentul susține că nu s-a avut în vedere situația juridică a terenului notificat și că au fost aplicate și interpretate, în mod greșit dispozițiile art.7 și 9 din Legea nr.10/2001, cu privire la calitatea de unitate deținătoare a recurentului și la posibilitatea restituirii în natură a suprafeței de teren de 150 mp.
Curtea învederează că, în cuprinsul Capitolului II din Normele Metodologice de aplicare a HG nr.250/2007 se stabilește înțelesul noțiunilor esențiale respectiv calitatea de unitate deținătoare și calitatea de unitate notificată. Astfel, se stipulează că „În înțelesul prezentelor norme metodologice, sintagmele și formulările prevăzute de lege au următoarele semnificații:
-unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste);
-entitate învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate)”.
Pentru a se stabili calitatea de unitate deținătoare este necesar să se stabilească în posesia cui se află imobilele notificate, la data intrării în vigoare, așa cum se stipulează în art. 9.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001. În cuprinsul dispozițiilor sus-menționate se prevede că „Sintagma indiferent în posesia cui se află în prezent are semnificația, pe de o parte, că incidența legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului (minister, primărie, instituție publică, societate comercială cu capital de stat, organizație cooperatistă și altele asemenea) și, pe de altă parte, are semnificația stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității deținătoare, respectiv cel care deținea imobilul respectiv la data intrării în vigoare a legii (prezent se raportează la momentul nașterii juridice a dreptului la restituire)”.
În raport de dispozițiile legale menționate, Curtea constată că este necesar să se stabilească entitatea care are calitate de unitate deținătoare cu privire la terenul notificat în suprafață de 150 mp.
Din probatoriile administrate în cauză, Curtea constată că suprafața de teren notificat de 150 mp, situată în București, ..4 este compusă din S1-punctele 14-15-16-17-18 în suprafață de 137,42 mp și S2 în punctele 12-14-19-18 în suprafață de 12,96 mp, așa cum rezultă din anexa la raportul de expertiză topografic efectuat în fața primei instanțe aflat la fila 84 din dosarul TB.
În calea de atac a recursului, au fost administrate probatorii cu înscrisuri suplimentare pentru a se lămuri situația juridică a celor două suprafețe de teren identificate de către expert, în ceea ce privește calitatea de unitate deținătoare:
Cu privire la suprafața de teren S1 punctele 14-15-16-17-18 în suprafață de 137,42 mp, Curtea constată că aceasta se afla în proprietatea . data intrării vigoare a Legii nr.10/2001, așa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.1318 emis de către Ministerul Industriilor la data de 29.08.2011 coroborat cu relațiile comunicate de către Primăria Municipiului București, Direcția Patrimoniu (fila 69-73, dosar C., volumul 1), din care reiese că terenul notificat este ocupat de parcaj împrejmuit și aparține societății . temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în conformitate cu dispozițiile HG nr.834/1991 și cu mențiunile din cartea funciară cu privire la intabularea lotului 24 având nr. cadastral 2049/24 (suprafața de teren de 1.373,10 mp din care face parte și suprafața de teren notificată).
În raport de situația juridică comunicată, Curtea constată că este fondată critica formulată de recurentul-pârât M. București prin Primarul General cu privire la lipsa calității sale de unitate deținătoare, având în vedere că suprafața de teren notificată nu s-a aflat în patrimoniul Municipiului București prin Primarul General, ci în patrimoniul altei societăți comerciale, fiind incidente dispozițiile art. 27 alin. (5) din Legea nr.10/2001 cu privire la comunicarea către persoana îndreptățită a datelor de identificare ale entității deținătoare.
Diferit de obligația recurentului de a comunica persoanei îndreptățite datele de identificare ale societății, în patrimoniul căreia se află terenul notificat, în prezenta cauză, instanța de judecată are obligația de a se pronunța în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și în funcție de cadrul procesual, așa cum a fost stabilit de recurentul-reclamant, în conformitate cu principiul disponibilității.
Ținând de limitele învestirii, Curtea constată că este întemeiată critica formulată de către recurentul-pârât cu privire la neclarificarea situației juridice a terenului și a calității de unitate deținătoare, motiv pentru care va admite recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge cererea formulată în contradictoriu cu M. București prin Primarul General pentru suprafața de teren de 137,42 mp teren pentru lipsa calității de unitate deținătoare.
Cu privire la suprafața S2 în punctele 12-14-19-18 în suprafață de 12,96 mp, Curtea reține că aceasta se află în curtea liceului și în patrimoniul recurentului-pârât, în raport de dispozițiile Legii educației naționale nr.1/2011, care prevăd în dispozițiile art. 112 alin. (2) că „terenurile și clădirile unităților de educație timpurie, de învățământ preșcolar, școlilor primare, gimnaziale și liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învățământ din cadrul acestora, înființate de stat, fac parte din domeniul public local și sunt administrate de către consiliile locale”.
Astfel, având în vedere că suprafața de 12,96 mp din suprafața totală notificată se află în curtea liceului, fiind în patrimoniul public al unității administrativ teritoriale, Curtea reține că recurentul-pârât M. București prin Primarul General are calitatea de unitate deținătoare pentru suprafața de 12,96 mp, motiv pentru care va analiza posibilitatea restituirii în natură sau a acordării de măsuri reparatorii în echivalent.
Cu privire la această suprafață de teren, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr.10/2001 coroborat cu art. 3 pct. 2) din Legea nr. 24/2007 privind spațiile verzi, referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a acestei suprafețe.
Astfel, Curtea învederează că pot fi acordate numai măsuri reparatorii pentru suprafețele de teren care reprezintă spații verzi în accepțiunea dispozițiilor art. 3 pct. 2) din Legea nr. 24/2007, și anume pentru „terenurile din intravilanul localităților aferente dotărilor publice: creșe, grădinițe, școli, unități sanitare sau de protecție socială, instituții, edificii de cult, cimitire”.
Având în vedere aceste aspecte, ținând cont de dispozițiile art. 112 alin. (2) din Legea nr.1/2011 coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr.10/2001 cu aplicarea art. 3 pct. 2) din Legea nr. 24/2007 privind spațiile verzi, Curtea va constata dreptul reclamantei la măsuri compensatorii pentru suprafața de teren de 12,96 mp, situat în ..4, sector 5.
Cu privire la critica referitoare la lipsa dovedirii dreptului de proprietate formulată de către recurentul-pârât, Curtea învederează că nu este întemeiată, având în vedere că prima instanță a reținut în mod corect calitatea de proprietar al reclamantei asupra suprafeței de teren notificate de 150,00 mp, având în vedere actul dotal nr._ din 17.07.1946 transcris la Grefa Tribunalului Ilfov, Secția Notariat și înregistrat la nr. 46/171/18.07.1946 (fila 7 dosar), prin care a dobândit imobilul teren în suprafață de 150 mp situat în București .. 4 sector 5, de la părinții săi, A. A. I. și Iordana A. A. I..
De asemenea, imobilul a fost preluat de stat în condițiile Decretului nr. 478/1954, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei.
Mai mult, se reține că reclamanta P. C. figurează ca fiind proprietară asupra suprafeței de 150 mp, așa cum rezultă din relațiile comunicate de către Primăria Sectorului 5 București- Direcția de Impozite și Taxe Locale (fila 13-47, dosar C., volumul 1).
Având în vedere toate probatoriile administrate în cauză, Curtea constată că P. C. a făcut dovada calității de proprietar asupra suprafeței de 150 mp, situat în București .. 4 sector 5.
- Recursul declarat de către recurentul-reclamant P. M. împotriva încheierii din data de 18.02.2014, este nefondat, pentru următoarele motive:
Prin notificarea depusă de către P. C. și înregistrată sub nr.1719/30.10.2001 la Biroul Executorului Judecătoresc S. D., s-a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 150 mp.
Prin sentința civilă nr. 1776/04.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, instanța a dispus cu privire la suprafața de teren de 150 mp.
Recurentul-reclamant a formulat cerere de îndreptare eroare materială susținând că era necesar ca instanța să aibă în vedere suprafața de teren de 150,38 mp, așa cum s-a stabilit de către expertul topografic, prin raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe.
Curtea învederează că, în mod corect, a respins prima instanță cererea de îndreptare a erorii materiale cu privire la acest aspect, reținând că, în actele de proprietate, notificarea formulată și în relațiile comunicate de către instituțiile statului, se menționează suprafața de 150 mp, nu suprafața de 150,38 mp.
Instanța de recurs constată că au fost aplicate, în mod corect dispozițiile art. 281 și 2811 din Codul de procedură civilă, având în vedere și relațiile comunicate în faza procesuală a recursului.
De asemenea, Curtea va înlătura susținerile recurentului-reclamant în sensul că ne aflăm în ipoteza unor neconcordante datorate mijloacelor rudimentare de măsurare existe în anul 1946, cu motivarea că proba dreptului de proprietate s-a realizat numai pentru suprafața de 150 mp, nu și pentru suprafața de 150,38 mp.
Pentru aceste motive, constatând că au fost aplicate în mod corect dispozițiile art. 281 și 2811 din Codul de procedură civilă, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1), pct. 9) din Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-reclamant P. M. împotriva încheierii din data de 18.02.2014.
Pentru toate considerentele expuse cu privire la ambele recursuri declarate, în conformitate cu art. 312 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1776/04.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu P. M., va modifica sentința civilă recurată, astfel: va constata dreptul reclamantului la măsuri compensatorii pentru suprafața de teren de 12,96 mp, situat în situat în București .. 4 sector 5, va respinge cererea în contradictoriu cu M. București prin Primar General pentru suprafața de 137,42 mp teren pentru lipsa calității de unitate deținătoare. De asemenea, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-reclamant P. M. împotriva încheierii din data de 18.02.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1776/04.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu P. M..
Modifică sentința civilă recurată, astfel:
Constată dreptul reclamantului la măsuri compensatorii pentru suprafața de teren de 12,96 mp, situat în situat în București .. 4 sector 5.
Respinge cererea în contradictoriu cu M. București prin Primar General pentru suprafața de 137,42 mp teren pentru lipsa calității de unitate deținătoare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-reclamant P. M. împotriva încheierii din data de 18.02.2014.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. Z. G. D. FlorelaMoraru D. L.
GREFIER,
S. V.
Red. DZ
Tehnored. DZ/PS 2 ex.
07.05.2014
Jud. fond: M. S.
| ← Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 354/2014. Curtea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1251/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
