Legea 10/2001. Decizia nr. 534/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 534/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 2210/3/2008*
Dosar nr._
(1005/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 534 A
Ședința publică de la 02.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- C. G.
JUDECĂTOR- I. S.
GREFIER- N. - C. I.
*********
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel (după casare) formulate de apelanta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE S.A. împotriva sentinței civile nr. 989 din 12.07.2010, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. H..
P. are ca obiect - contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 18.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, în vederea deliberării, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a amânat succesiv pronunțarea la 25.11.2014 și la 02.12.2014.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.01.2008 pe rolul Tribunalului București -Secția a V-a Civilă sub nr._, reclamantul S. H., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Îmbunătățiri Funciare S.A., a formulat contestație împotriva refuzului tacit al pârâtei de restituire în natură a imobilului - teren și construcție - situat în . C. M., județul C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului - teren în suprafață de 2.511 m.p. și construcție edificată pe acesta, compusă din trei camere, antreu, anexă, grajd și bucătărie de vară cu beci, magazie, suprafața construita fiind de 98,65 m.p., precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 989/12.07.2010, Tribunalul București - Secția V-a Civilă a admis acțiunea; a constatat calitatea acestuia de persoană îndreptățită la restituire pentru imobilul teren în suprafață de 2.511 m.p. și construcțiile edificate pe acesta, situat în . C.; a dispus restituirea în natură a acestuia și a obligat pârâta la 3.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 05.11.2001, S. Gh. G., S. V. V. și S. V. M. au depus la Primăria comunei M. K., jud. C., notificare în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 7340/07.11.2001, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în localitatea M. K., jud. C., compus din construcții cu destinația fermă și teren aferent în suprafață de 3.333 m.p. Ulterior, la data de 06.10.2005, reclamantul S. H., în calitate de unic moștenitor al tatălui său, S. G., decedat la data de 24.02.2003, conform certificatului de moștenitor nr. 39 din 16.06.2003 eliberat de B.N.P. A. F., a modificat această notificare, prin notificarea înregistrată sub nr. 924/06.10.2005, solicitând restituirea în natură a casei de locuit și a terenului în suprafață de 2.000 m.p. situate în .. C., pe care bunicul său S. G. le-a primit de la părinții săi prin donație.
Deși reclamantul a făcut mai multe demersuri în sensul soluționării de către pârâtă a notificării, prin emiterea unei decizii motivate, aceasta nu a respectat dispozițiile legii, refuzând să comunice un răspuns, astfel că Tribunalul a avut în vedere dispozițiile obligatorii ale deciziei în interesul legii nr. XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Imobilul în litigiu a fost proprietatea autorului reclamantului, S. G., dobândit în baza actului de donație autentificat sub nr. 812 din 4.04.1913 la Tribunalul județului C., transcris sub nr. 1131 din 04.04.1913.
La data de 24.02.2003 a decedat S. G., reclamantul S. H. rămânând singurul moștenitor de pe urma acestuia, potrivit actelor de stare civilă și certificatului de moștenitor depuse în copie la dosar.
Din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert ing. Suna Timur, instanța a reținut că imobilul a fost identificat ca fiind situat în prezent în partea de sud a .. C., șoseaua principală C.-București, în sensul de mers spre București, în partea stângă la circa 700 m și se compune din: casă cărămidă în suprafață construibilă de 98,65 m.p., anexă din chirpici lipită de casa veche în suprafață construibilă de 90,00 m.p., construcție nouă BCA nefinisată în suprafață construibilă de 14,55 m.p., magazie din chirpici în suprafață construibilă de 13,50 m.p., bucătărie de vară în suprafață de 17,10 m.p., beci în suprafață de 15,0 m.p. și teren în suprafață de 2.511 m.p.
De asemenea, din Nota cu propuneri privind soluționarea notificărilor întocmită sub nr. 2972 din 15.05.2007 chiar de către pârâtă, instanța a reținut că imobilul este înscris în prezent în lista mijloacelor fixe ale S.N.I.F. S.A. – Sucursala C. și că nu s-au efectuat măsurătorile topografice în vederea obținerii certificatului de proprietate, precum și faptul că atâta timp cât pârâta nu a putut invoca în favoarea sa un titlu legal cu privire la imobilul înscris în patrimoniul său, se prezumă că acesta a fost preluat de stat fără titlu valabil, prezumție ce nu a fost răsturnată în speță.
Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, de regulă, imobilele preluate abuziv se restituie în natură, consacrându-se principiul restituirii în natură. Având în vedere că în cauză a fost identificat imobilul ce se solicită a fi restituit potrivit raportului de expertiză, Tribunal a constatat că nu există impedimente la restituirea în natură a acestuia.
Împotriva acestei sentințe, la data de 23.09.2010, pârâta S. Națională de Îmbunătățiri Funciare S.A. a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 24.03.2011.
Prin motivele de apel depuse la 10.01.2011, apelanta-pârâtă a arătat că nici certificatul de moștenitor nr. 39/16.06.2003 și nici actul de donație autentificat sub nr. 1131/14.04.2013 nu fac dovada calității procesuale active a intimatului-reclamant, excepție pe care a și invocat-o.
Din certificatul de moștenitor nr. 39/16.06.2003 al defunctului S. G. reiese numai dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de10 ha, situat în . C., teren aflat în administrarea S.C. Ceres S.A., fără a se face referire la imobilul care face obiectul cererii de revendicare.
Actul de donație autentificat sub nr. 1131 din 4.04.1913, prin care s-a considerat că defunctul S. G. ar fi obținut dreptul de proprietate de la părinții săi asupra unui imobil din . C., prevede că soții G. C. S. și M. G. S. dăruiesc fiului lor G. G. S. imobilul sus-menționat, neapărând în acest act de donație nicio persoană cu numele G. S..
Persoana care beneficiază de actul de donație că are două prenume, respectiv G. G. și numele de S., iar părinții sunt G. C. S. și M. G. S..
Această precizare referitoare la numele și prenumele persoanelor din actul de donație este necesară, întrucât din actul de naștere al reclamantului S. H. reiese că părinții acestuia sunt soții S. G., în vârstă de 28 ani, și S. F., în vârstă de 21 ani, și nu persoanele prevăzute în contractul de donație.
Mai mult decât atât, defunctul S. G., conform certificatului său de naștere, s-a născut la data de 03.07.1915, părinții acestuia fiind soții S. G., în vârstă de 30 de ani, și S. E., în vârstă de 26 ani, astfel încât nu avea cum să semneze contractul de donație cu soții G. C. S. și M. G. S., nefiind părinții acestuia și nefiind născut la data încheierii contractului. Acest fapt demonstrează că nu există nicio legătură cu persoanele prevăzute în contractul de donație și implicit dreptul de a revendica proprietatea din . C., cum este prevăzută și descrisă în contractul de donație.
De asemenea, apelanta-pârâtă a învederat că tribunalul a dispus restituirea în natură a 2511 m.p. și a construcțiilor edificate pe acesta depășind limitele și obiectul contractului de donație autentificat sub nr. 1131/04.04.1913, precum și suprafața ce a fost solicitată de reclamant prin notificarea transmisă prin B.E.J. P. S. la data de 06.10.2005 și nu a analizat dacă imobilul revendicat a fost luat în mod abuziv, așa cum prevăd art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Apelanta-pârâtă a invocat și excepția puterii de lucru judecat ca urmare a nerespectării de către intimatul-reclamant a procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 10/2001, în acest sens depunând sentința civilă nr. 2188/09.11.2006 pronunțată de Tribunalul C..
La data de 26.04.2011, intimatul-reclamant S. H. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
1. În motivare, a arătat că, prin actul de donație autentificat de Tribunalul Județului C. sub nr. 812 din data de 04.04.1913 și transcris în registrul de transcripțiuni sub nr. 1131 din data de 04.04.1913, soții G. C. S. și M. G. S. (fiica lui R. T.) au donat fiecare fiului lor G., botezat G., născut la data de 27.10.1884, câte un bun imobil. În afara fiului G./G., soții G. C. S. și M. Gh. S. au mai avut următorii copii: I., A., M., V., V. și R..
Tatăl, G. C. S., cunoscut și ca G. C. S., a donat fiului său G. „(…) una casă de locuit, (…) în . C., compusă din: trei odăi, un antreu, una bucătărie cu cămară, toate acestea fiind într-un corp; apoi, una bucătărie de vară cu un beciu, împreună cu curtea, având toate o suprafață de 2000 m.p. aproximativ, având de vecini pe: I. F., D. B., iar în celelalte două părți cu . redactat de avocatul C. D. B., personal cunoscut judecătorului care a autentificat, și a fost semnat de părțile implicate astfel: tatăl donator, G. C. S., a semnat G. C. S., mama donatoare a semnat M. G. S., iar fiul donatar a semnat G. G. S..
Donatorul G./G. C. S. este străbunicul intimatului-reclamant, iar donatarul G./G. Gh./G. S. (născut la 27.10.1884, decedat la 20.12.1961) este bunicul său.
Donatarul G./G. Gh./G. S. (născut la 27.10.1884, decedat la 20.12.1961) a fost căsătorit cu E. și împreună au avut fiu, pe G. S. (născut la 03.07.1915, decedat la 24.02.2003), care este tatăl intimatului-reclamant.
Fiul donatarului, G. S. (născut la 03.07.1915, decedat la 24.02.2003), a fost căsătorit cu F. și din căsătoria lor (desfăcută la data de 10.06.1957) a rezultat intimatul-reclamant S. H. (născut la 19.05.1943).
Intimatul-reclamant a arătat că este unicul moștenitor al numitului G. S., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 39 din 16.06.2003, în care nu putea fi indicat imobilul în speță pentru că acesta nu se afla în patrimoniul autorului său la data decesului acestuia, ci făcea obiectul cererii (notificării) sale de restituire în natură, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001(art. 4 alin. 3).
2. Tatăl său, G. Ghe. S. (născut la 03.07.1915, decedat la 24.02.2003) este cel care în termen legal, respectiv la data de 05.11.2001, a semnat notificarea înregistrată sub nr. 1775/2001 la B.E.J. M. A. din C. și sub nr. 7340/07.11.2001 la Primăria Comunei M. K., județul C., prin care, în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitor al tatălui său, G./G. Gh. S. (născut la 27.10.1884, decedat la 20.12.1961) și alături de S. V. M. și S. V. V., moștenitori ai numitului S. V. V., a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren, în suprafață de 3.333 m.p. și construcțiile aflate pe acesta, preluat în mod abuziv de Statul Român, fără titlu, invocând actul de partaj voluntar întocmit la data de 25.11.1946 și transcris în registrul de transcripțiuni sub nr. 3417/26.11.1946 la Grefa Tribunalului C..
În urma decesului tatălui său, intimatul-reclamant a modificat conținutul notificării nr. 1775/2001, astfel cum rezultă din cererea nr. 751/10.03.2005 înregistrată la S. Națională „Îmbunătățiri Funciare" S.A. Sucursala C. și din notificarea nr. 924/06.10.2005 transmisă către S. Națională „Îmbunătățiri Funciare" S.A. București, în care a învederat decesul tatălui său și a precizat că titlul de proprietate al fostului proprietar al imobilului (bunicul său patern) este actul de donație autentificat de Tribunalul Județului C. sub nr. 812 din data de 04.04.1913 și transcris în registrul de transcripțiuni sub nr. 1131 din data de 04.04.1913, pe care l-a depus la dosarul notificării împreună cu alte înscrisuri relevante.
Cu toate că tatăl intimatului-reclamant a început demersurile de recuperare a actului de donație înaintea anului 2001, acesta a fost recuperat după moartea lui, când reclamantul a completat notificarea inițială. După depunerea actului de donație, S.N.I.F. S.A. a disjuns notificarea inițială, considerând că S. V. M. și S. V. V. nu au calitate în respectivul dosar, singurul proprietar al bunului menționat în actul de donație fiind tatăl reclamantului, S. G. (născut în 1915, decedat în 2003). Acesta este motivul pentru care toată corespondența ulterioară în legătură cu notificarea a fost adresată de S.N.I.F. S.A. numai intimatului-reclamant.
3. Până la data sesizării instanței de judecată cu cererea înregistrată sub nr._ (18.01.2008), apelanta-pârâta i-a solicitat să facă dovada trecerii abuzive a imobilului în patrimoniul Statului Român, recunoscând că îl deține înregistrat ca „mijloc fix" fără a avea cunoștință despre existența unui titlu care să justifice . patrimoniul statului.
În Nota nr. 2927 din 15.05.2007 întocmită de Direcția Juridică de Dezvoltare Organizațională din cadrul Societății Naționale „Îmbunătățiri Funciare” S.A. s-au invocat expres, deci în cunoștință de cauză, dispozițiile cap. I pct. 1 lit. e din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
4. Prima instanță nu a acordat mai mult decât s-a cerut. Notificarea inițială a vizat terenul în suprafață de 3.333 m.p. și construcția existentă pe acesta, suprafața fiind modificată la 2.000 m.p., prin cererea intimatului-reclamant, ulterior descoperii actului de donație care vorbește despre aproximativ 2.000 m.p. Expertiza efectuată la fața locului - necontestată de apelanta-pârâtă S.N.I.F. S.A. și însușită de aceasta prin cele două note depuse - a stabilit o suprafață de 2.511 m.p., în condițiile în care titlul de proprietate al autorului meu menționează o suprafață de aproximativ (reprezentând mai mult sau mai puțin de) 2.000 m.p. iar martorii care au semnat declarația autentică nr. 5639/29.11.2006 menționează tot o suprafață de aproximativ 2.000 m.p.
5. Totodată, prima instanță a apreciat corect că imobilul este supus dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fiind preluat abuziv de Statul Român, în modalitatea fără titlu = în fapt.
6. În ceea ce privește excepția de lucru judecat invocată de apelanta-pârâtă, a solicitat să fie respinsă, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 1201 Cod civil. În realitate, apelanta-pârâtă invocă cu titlul de practică judecătorească o hotărâre pronunțată în anul 2006, care nu are vreo legătură cererea de chemare în judecată în speța (formulată la data de 18.01.2008) și care a fost pronunțată anterior deciziei în interesul legii nr. XX/2007.
Prin decizia civilă nr. 257A/08.10.2012, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.400 lei (1.000 lei onorariu de avocat, 1.400 lei onorariu experți).
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, referitor la calitatea de persoană îndreptățită și care să justifice solicitarea imobilului, că există nenumărate înscrisuri la dosar (actul de donație nr. 113 din 04 aprilie 1913, precum și acte de stare civilă) care fără tăgadă dovedesc acest lucru, iar motivul de apel nu poate fi primit.
De asemenea, nu este neîntemeiat motivul prin care se susține că s-ar fi dat mai mult decât s-a cerut prin notificare (cei 2511 m.p. teren și construcțiile edificate), în acest sens fiind acțiunea formulată la Tribunalul București la 18.01.2008.
Nici invocarea excepției lucrului judecat, bazat pe sentința civilă nr. 2188 din 09.11.2006 a Tribunalului C., nu a fost acceptată. Nu sunt întrunite cele trei elemente: identitate de părți, obiect și cauză și aceasta din motivul că este o sentință de speță și nu are legătură cu cauza de față.
De altfel, din expertiza efectuată în cauză (e adevărat că extrajudiciară, dar necontestată, fiind un mijloc de probă) rezultă cert situația imobilului, iar în celelalte acte (nota de propuneri de soluționare a notificărilor nr. 2972/15.05.2007) se arată că imobilul se află în evidența patrimoniului pârâtei.
Ca atare, corect prima instanță a reținut situația de fapt și corect în temeiul dispozițiilor legale aplicate la situația de fapt (Legea nr. 10/2001) a dat o soluție temeinică și legală.
Împotriva acestei decizii, la data de 22.06.2012 a declarat recurs pârâta S. Națională „Îmbunătățiri Funciare" S.A., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14.08.2012.
Prin decizia nr. 1305/12.03.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că imobilul a cărui restituire în natură s-a solicitat de către reclamantul intimat, S. H., a fost dobândit de autorul G. S. prin actul de donație autentificat la Grefa Tribunalului Județului C. sub nr. 1131 din 4.04.1913, fiind compus dintr-o casă de locuit, corp compus din trei odăi, antreu și bucătărie cu cameră și un alt corp – bucătărie de vară cu beci, împreună cu curtea, toate în suprafață de 2.000 m.p., situate în . C..
Prin notificarea nr. 1775 din 5.11.2001 înregistrată la B.E.J. M. A. din C., S. Gh. G., S. V. și S. M., în calitate de moștenitori ai defunctului S. V., au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în localitatea M. K., județul C., compus din construcții cu destinația fermă și teren aferent în suprafață de 3.333 m.p., imobil dobândit în baza actului de partaj voluntar întocmit la 25.11.1946 între G., I., A., M., V., V. și R. S..
Prin cererea înregistrată la B.E.J. P. S. sub nr. 924 din 6.10.2005, adresată pârâtei S.N.I.F. S.A., reclamantul S. H. a înțeles să revină la notificarea nr. 1775 din 5.11.2001, în sensul precizării că solicită restituirea casei de locuit și a terenului în suprafață de 2.000 m.p., ce a aparținut autorului său S. G., conform actului de donație autentificat sub nr. 812 din 4.04.1913 de Grefa Tribunalului Județului C..
La solicitarea pârâtei S.N.I.F. S.A., reclamantul S. H. a anexat cererii sale de restituire raportul de expertiză tehnică imobiliară extrajudiciară întocmit de expertul ing. Suna Timur și declarația notarială a numiților Ș. G. și P. I., autentificată sub nr. 5639 din 29.11.2006, în sensul că imobilul în litigiu, compus din locuință și terenul aferent în suprafață de aproximativ 2.000 m.p., situat în localitatea C. M., în prezent M. K., județul C., a aparținut lui G. S. și a fost abandonat în anul 1945, în urma invaziei rusești.
Expertiza extrajudiciară a identificat imobilul, precizând că acesta se află în partea de sud a comunei M. K., Șoseaua principală C. – București, pe partea stângă (de la C. spre București), la circa 700 m, menționând vecinătățile și compunerea acestuia: trei camere, antreu, anexă, grajd, bucătărie de vară cu beci și o construcție nouă și magazie din BCA, învelit cu azbociment.
Contrar expertizei depuse în fața primei instanțe, expertiza tehnică judiciară efectuată în faza apelului a concluzionat că imobilul a cărui restituire s-a solicitat se află în extravilanul comunei M. K. la circa 5 km depărtare de comună, pe partea stângă a Șoselei Naționale 2 A (. că o parte din anexele casei sunt construcții noi (numerotate în anexa la expertiză cu nr. 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 și 16).
Ca urmare a obiecțiunilor formulate de părți, s-a depus la dosar o completare la raportul de expertiză a expertului tehnic, ing. O. V., care a arătat că terenul identificat se află în folosința S.N.I.F.
La solicitarea reclamantului, Primăria comunei M. K. i-a comunicat acestuia că imobilul Canton M. K. este situat în intravilanul comunei, conform H.C.L. 15 din 26.01.2012.
Într-adevăr, prin obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică C. M. depuse la 25.10.2011, pârâta S.N.I.F. S.A. a solicitat respingerea pe fond a cererii reclamantului S. H. ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, invocând în susținerea acestei excepții concluziile expertizei efectuate în apel.
Excepția menționată a fost reiterată prin notele scrise depuse de pârâta apelantă S.N.I.F. S.A. la 20.01.2012.
Curtea a constatat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției, hotărârea recurată fiind practic nemotivată în ceea ce privește apărarea pârâtei S.N.I.F. cu privire la incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, având în vedere situarea imobilului în extravilanul Comunei M. K..
Se impune, astfel, lămurirea amplasamentului imobilului în litigiu, eventual prin suplimentarea probatoriului, pentru a se stabili dacă acesta este situat în extravilanul sau intravilanul Comunei M. K., având în vedere concluziile contradictorii ale expertizelor efectuate în cauză și adresa Primăriei acestei localități.
De asemenea, Curtea a constatat că în cauză nu a rezultat cu certitudine modul de preluare de către Stat a imobilului în litigiu, spre a se putea verifica caracterul abuziv al preluării, singura probă în acest sens constituind-o declarația autentică în sensul că ar fi fost abandonat ca urmare a invaziei rusești.
Urmează ca, în soluționarea acestei chestiuni, instanța de apel să aibă în vedere răspunsul Primăriei comunei M. K. către S.N.I.F. S.A., în sensul că nu deține în arhivă registre de rol fiscal anterioare anului 1959, iar în cele ulterioare anului 1959 nu figurează numitul S. G..
Ca atare, urmează să se verifice incidența art. 2 din Legea nr. 10/2001, raportat la dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a și art. 23, spre a se verifica dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se putea dispune restituirea în natură, cu atât mai mult cu cât o parte din construcțiile edificate pe teren sunt construcții noi, ce nu au aparținut autorului reclamantului.
Cauza a fost reînregistrată la data de 21.05.2013 pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr._ .
La data de 18.06.2014 apelanta-pârâtă a depus la dosar precizări privind situația juridică a imobilului, la care a atașat adresele nr. R2512/27.02.2007 și nr. R15045/04.01.2007 emise de Primăria comunei M. K., adresa nr. 98/30.09.1992 emisă de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate din cadrul Consiliului Local M. K. și lista analitica privind conturile 212 și 2812 la anexa 11 din Protocolul din anul 2004 încheiat între S.N.I.F. SA. și A.N.I.F. R.A. în baza Legii nr. 138/2004.
La solicitarea instanței, a fost depusă la dosar adresa nr. R/20.06.2014 emisă de Primăria comunei M. K. (cu care au fost înaintate, în copie, hotărârea Consiliului Local nr. 15/26.01.20.12; dosarul fiscal; adresa nr. R6876/19.06.2014 privind situația terenului) și au fost întocmite un supliment la raportul de expertiză și un răspuns la obiecțiuni, de către expert V. O..
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 și art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. În mod corect a reținut prima instanță în ceea ce privește situația de fapt că, la data de 05.11.2001, S. Gh. G., S. V. V. și S. V. M. au depus la Primăria comunei M. K., jud. C., notificare în baza Legii nr. 10/2001, trimisă sub nr. 7340/07.11.2001 prin executor judecătoresc M. A., solicitând restituirea în natură a imobilului situat în localitatea M. K., jud. C., compus din construcții cu destinația fermă și teren aferent în suprafață de 3.333 m.p., arătând că ar fi fost dobândit prin actul de partaj voluntar din 25.11.1946 transcris la grefa Tribunalului C. sub nr. 3417/26.11.1946.
Ulterior, la data de 06.10.2005, reclamantul S. H., în calitate de unic moștenitor al tatălui său, S. G., decedat la data de 24.02.2003, conform certificatului de moștenitor nr. 39 din 16.06.2003 eliberat de B.N.P. A. F., a modificat această notificare, prin notificarea trimisă sub nr. 924/06.10.2005 prin executor judecătoresc P. S., înregistrată la S. Națională „Îmbunătățiri Funciare” S.A., solicitând restituirea în natură exclusiv în favoarea sa a casei de locuit și a terenului în suprafață de 2.000 m.p. situate în .. C., pe care bunicul său S. G. le-a primit de la părinții săi prin donație, prin actul de donație autentificat sub nr. 812/4.04.1913 de Tribunalul C., pe care l-a descoperit după decesul tatălui său.
Această notificare nu a fost soluționată până la data introducerii cererii cu care a fost învestită instanța, iar prin decizia în interesul legii nr. XX din 9 martie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care, s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate”.
În aceste condiții, instanțele sunt competente să analizeze pe fond notificarea.
2. Imobilul în litigiu a fost proprietatea lui S. G., fiind dobândit în baza actului de donație autentificat sub nr. 812 din 4.04.1913 la Tribunalul județului C., transcris sub nr. 1131 din 04.04.1913, de la părinții acestuia, conform mențiunii din act, respectiv S. G. C. și S. M.. Potrivit „Protocolului botezaților” eliberat de Direcția Județeană B. a Arhivelor Naționale sub nr. C 655/17.06.2009, S. G., fiul lui S. G. C. și al numitei T. R. M., s-a născut la data de 27.10.1884. Conform certificatului de deces nr. 5496/30.10.1978 de fostul Consiliu Popular al comunei O., S. G., născut la 27.10.1884 în . B., fiul lui G. și al M., a decedat la data de 20.12.1961.
Potrivit certificatului de naștere nr. 9520/23.11.1963 eliberat de fostul Consiliu Popular al Raionului T. Vladmirescu, la data de 3.07.1915 s-a născut S. G., fiului lui S. G., în vârstă de 30 ani (deci născut în 1884 sau în 1885) și al numitei S. E., în vârstă de 26 de ani. S. G., cel născut la data de 3.07.1915, s-a căsătorit la data de 7.08.1941 cu Latiș F.-I., conform certificatului de căsătorie nr. 2210/7.08.1941 eliberat de fostul Sfat Popular al Raionului T. V., și a decedat la 24.02.2003, potrivit certificatului de deces eliberat sub nr. 875/25.02.2003 de Primăria Sectorului 1 București. Acesta are calitate de moștenitor al donatarului în temeiul art. 669 cod civil 1864.
Conform certificatului de naștere nr._/29.08.1956 eliberat de fostul Sfat Popular al Orașului București Raion Grivița Roșie, la data de 19.05.1943 s-a născut intimatul-reclamant S. H., fiul lui S. G., în vârstă de 28 ani (deci născut în 1914 sau 1915). Potrivit certificatului de moștenitor nr. 39/16.07.2003 eliberat de notar public A. F., de pe urma defunctului S. G., decedat la 24.02.2003, intimatul-reclamant a rămas singurul moștenitor.
Prin urmare, donatarul din actul de donație intervenit la 4.04.1913 este bunicul, iar nu tatăl reclamantului, aspect care reiese și din declarația de notorietate dată de P. R. și de Ș. G., autentificată sub nr. 273/20.05.2010 de notar public C. N.-L..
3. În condițiile în care intimatul-reclamant a dovedit existența dreptului de proprietate în patrimoniul autorului său la nivelul anului 1915, este în sarcina apelantei-pârâte probarea ieșirii lui din acel patrimoniu. O altă soluție ar însemna a impune intimatului-reclamant obligația de a face dovada unui fapt negativ general, ceea ce nu poate fi admis.
Pe de altă parte, în situația în care imobilul s-a aflat în stăpânirea unei întreprinderi agricole de stat cel mai târziu din anul 1985 (astfel cum rezultă din Registrul cadastral al posesorilor întocmit în acel an, atașat la suplimentul la raportul de expertiză, întocmit în acest ciclu procesual de expertul O. V.), iar Statul nu a dovedit modalitatea de preluare, concluzia care se impune este aceea că a fost preluat fără titlu, deci în fapt, încadrându-se în categoria imobilelor preluate în mod abuziv, conform prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește data preluării imobilului, Curtea constată, în primul rând, că nu poate avea în vedere declarația extrajudiciară dată de Ș. G. și de P. I., autentificată sub nr. 5639/29.11.2006 de notar public D. G., din care rezultă că imobilul a fost abandonat în anul 1945 în urma invaziei rusești, întrucât declarațiile extrajudiciare nu fac parte din mijloacele de probă enumerate limitativ în art. 1171- 1206 vechiul Cod civil 1864 și art. 172-225 Cod procedură civilă 1865.
Din adresa nr. R_/04.01.2007 emisă de Primăria comunei M. K. rezultă că aceasta deține registre cu rol fiscal începând din anul 1959 și că cercetând fondul arhivistic a constatat că numitul S. G. nu figurează înscris. Dacă se poate reține că la nivelul anului 1959 autorul intimatului-reclamant nu mai deținea imobilul în cauză (pentru că nu mai plătea impozite), în schimb nu rezultă că acesta era stăpânit de stat, putând fi în posesia (abuzivă) a oricărei alte persoane. Este posibil și ca imobilul să fi fost cooperativizat, având în vedere că această ultimă modalitate de preluare pe scară largă a bunurilor aflate în proprietate particulară s-a realizat în cadrul „transformării socialiste a agriculturii" (colectivizarea, potrivit terminologiei folosite în epocă), care a fost inițiată în urma Plenarei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie 1949, realizată pe baza H.C.M. 308/1953 și a Decretului nr. 115/1959 și finalizată potrivit datelor istorice de notorietate în anul 1962, mai ales că autorul său a figurat, conform adresei nr. C75/28.01.2010 emise de Arhivele Naționale – Serviciul Județean C., în „Tabelul nr. 2 a terenurilor, semănăturilor din tarlaua nr. 2, șeful tarlalei I. N. G.” (suprafață ce posedă: 10 ha) și în „Tabel Nominal de plugarii care au însămânțat și arat pentru ogoare în toamna anului 1948 conf. Ord. Preturii Plășia Cța nr. 2051/948 la data de 27 nov. 1948” (suprafață arabilă ce are: 41 ha; însămânțat grâu: 14 ha; ogorât plan: 14 ha; arat: 5 ha), iar terenuri învecinate au fost restituite intimatului-reclamant în temeiul Legii nr. 18/1991.
Cu toate acestea, constatând că proba care atestă cea mai veche informație privind deținerea a însuși imobilului în litigiu de către stat este Registrul cadastral al posesorilor întocmit în anul 1985, care vorbește de I.A.S. (întreprindere agricolă de stat) M. K., Curtea reține că acesta a fost preluat de stat în acel an.
4. Astfel cum s-a stabilit cu titlu obligatoriu, conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, prin decizia instanței de recurs, prioritar este necesară lămurirea amplasamentului imobilului în litigiu, pentru a se verifica incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit de expertul C. M. în primul ciclu procesual, imobilul se află în partea de sud a comunei M. K., în extravilanul acestei comune, fiind situat la cca 5 km depărtare de comună, pe partea stângă a Șoselei Naționale 2A în sensul de mers dinspre C. spre comună și la cca 500 m. de această șosea. Imobilul este situat în plin câmp, pe . vecinătățile sale sunt: Nord – teren agricol, proprietate S. G. și S. V.; Sud – drum de exploatare nr. 652; Est – teren la dispoziția S.N.I.F. S.A., Vest – teren agricol, proprietate S. G. și S. V..
Terenul a fost inclus în intravilanul comunei M. K. prin Hotărârea Consiliului Local nr. 15 din 26.01.2012 pentru aprobarea Planului Urbanistic General și Regulamentului Local de Urbanism, așa cum rezultă din suplimentul la raportul de expertiză întocmit în al doilea ciclu procesual de expertul O. V., plan întocmit în baza Legii nr. 15/1991 - act normativ ce se referă în anexă la planuri urbanistice. Acest fapt nu conduce la concluzia univocă în sensul că anterior terenul s-ar fi aflat în extravilan.
Astfel cum s-a arătat de către expert, organele administrației de stat și apoi autoritățile administrației publice locale nu au delimitat concret, prin acte administrative, terenul intravilan care aparține localității M. K., cum ar fi avut obligația conform actelor normative succesive în vigoare (Legea pentru organizarea Cadastrului Funciar în Vechiul Regat și Basarabia, promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 1110/1933 și publicată în Monitorul Oficial din 20.04.1933, Decretul nr. 151/1950, Decretul nr. 221/1950, Decretul nr. 281/1955, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1240/1955, Legea nr. 144/1958, Decretul nr. 545/1958, Legea nr. 12/1968, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1539/1968, Legea nr. 59/1974), asemenea acte neregăsindu-se în arhivele instituțiilor abilitate (adresa nr. R_/16.09.2014 emisă de Primăria Comunei M. K. – Departamentul Fond Funciar Administrare Domeniu Public și Privat, conform căreia în arhiva instituției nu se regăsesc extrase de plan de sistematizare sau plan general anterioare anului 2012 și nici documente din care să rezulte că CC 656 constituia corp distinct ca făcând parte din perimetrul construibil al localității potrivit prevederilor Legii nr. 58/1974; adresa nr. 3024/16.04.2007 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C., din care rezultă că nu deține planul cadastral al localității din anul 1913 și că lucrarea de cadastru intravilan pentru localitatea M. K. nu este întocmită) pentru perioada anterioară anului 1985. În condițiile date, această chestiune se stabilește, pe bază de probe, de la caz la caz, pornind de la sensul comun al noțiunii de „intravilan”, nedefinită juridic pentru anumite perioade: zonă care cuprinde suprafața construită a unui oraș sau a unui . Limbii Române) sau definită juridic generic într-un mod asemănător pentru alte perioade. Prin urmare, categoria de folosință (construcții, iar nu agricol) nu atrage prin sine însăși situarea terenului în intravilan, esențial fiind ca acesta să se afle în zona care cuprinde majoritatea construcțiilor dintr-o localitate, comasate. Or, din expertiza specialitatea topografie, care cuprinde constatările personale ale expertului C. M., precum și din extrasul din planul cadastral al comunei M. K. scara 1: 10.000 unde se regăsește amplasamentul Cc 656 reiese inexistența unor construcții și a unor străzi în întreaga zonă vizată, care se află și la o distanță considerabilă de localitate (5 km). Includerea zonei în intravilan din anul 2012 se raportează la viitor, având semnificația că se vor putea realiza construcții începând din acel moment. Pentru a putea considera că o zonă este în intravilan, deși nu este construită, fiind doar construibilă, este necesar un act administrativ expres, pentru că o asemenea situație excede regulii care derivă din definiția noțiunii de „intravilan” și în cauză nu a fost identificat vreunul anterior anului 2012.
Din suplimentul la raportul de expertiză mai rezultă că, având la bază Instrucțiunile de introducerea cadastrului funciar, organizarea activității și modul de gestionare a lucrărilor de cadastru funciar, întocmite conform Legilor nr. 12/1968 și nr. 59/1974 începând cu anul 1970 și reactualizate periodic până în anul 1989, în cauză prezintă relevanță lucrarea de întreținere a Cadastrului Funciar realizată în anul 1985 (atașată la suplimentul la raportul de expertiză, cu denumirea „registru cadastral”). Ținând seama de metodologia de întocmire a lucrărilor de evidență funciară (se stabileau schița generală a hotarelor teritoriilor administrative, perimetrele intravilanelor și numerotarea cadastrală pentru extravilanul și intravilanul localităților; numerotarea intravilanelor se făcea plecând de la localitatea de reședință și în continuare pentru restul localităților din cadrul aceluiași teritoriu administrativ: apoi se făcea numerotarea separată pentru tarlalele din extravilanul localităților, se continua cu numerotarea parcelelor, categoria de folosință a acestora, întocmirea planurilor cadastrale la scări convenabile 1: 5.000 sau 1: 10.000, precum și întocmirea registrelor cadastrale; întocmirea registrelor cadastrale se făcea pentru calculul suprafețelor parcelelor; registrul cadastral al parcelelor se făcea în ordinea numerotării parcelelor, nominalizându-se numărul parcelei, numărul tarlalei din care face parte . de folosință a terenului, precum și suprafața; registrul cadastral al parcelelor se întocmea separat pentru intravilan – volumul II și separat pentru extravilan – volumul I; registrul cadastral al posesorilor cuprindea toate parcelele ce erau în posesia unui singur posesor: întreprinderi agricole de stat, cooperative agricole de producție, consilii poluare, Căile Ferate Române etc.), precum și de constatările expertului în urma consultării registrelor, Curtea reține că terenul în litigiu era situat în extravilan la nivelul anului 1985, având categoria construcții.
Pe de altă parte, chiar dacă apelanta-pârâtă ar fi achiesat prin nota nr. 2972/15.07.2007 la susținerile intimatului-reclamant privind situarea imobilului în intravilan, (deși la acest aspect nu s-a făcut referire expresă în cuprinsul notei), această poziție nu are relevanță, pentru că nu privește un drept (ci o calificare juridică) de care aceasta poate să dispună. Aceeași este și situația referatului emis în anul 2006 de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. În adresa nr. R 4136/26.04.2012 emisă de Primăria Comunei M. K. s-a arătat că imobilul se află în intravilan conform H.C.L. nr. 15/26.01.2012, indicându-i-se astfel regimul juridic numai ulterior acestui moment. În adresa nr. R2512/27.02.2007 emisă de Primăria Comunei M. K. nu s-a arătat că imobilul în litigiu ar fi situat în intravilan, ci a fost sesizată o neconcordanță între ceea ce a dedus instituția respectivă din actul de donație, făcând o prezumție simplă (că, fiind de o construcție, terenul pe care este edificată era situat în vatra statului) și ceea ce a dedus din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de ing. Suna Timur (că, imobilul constituind un trup izolat, nu este situat în intravilanul localității), punând implicit în discuție dacă amplasamentul imobilului stabilit de expert este cel corect. Este de menționat că expertiza specialitatea construcții a stabilit identitatea între construcția din actul vechi de donație și cea deținută în prezent de apelanta-pârâtă.
De altfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3509/05.12.2008 de notar public, intimatul-reclamant a înstrăinat S.C. „Enisala Invest” S.R.L. un teren dobândit în temeiul Legii nr. 18/1991, situat în ., menționându-se că este vorba de un teren extravilan, categoria de folosință „arabil” și grupa de destinație „teren destinație agricolă”.
În concluzie, indiferent de anul preluării (1945, 1959, 1985), terenul era situat în extravilan la momentul respectiv. De asemenea, era situat în extravilan la data formulării notificării (05.11.2001).
5. Subsecvent, se pune problema dacă regimul juridic al imobilului care formează obiectul notificării este reglementat de dispozițiile Legii nr. 10/2001 sau de cele ale Legii nr. 18/1991.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data sesizării instanței: „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.
Prin urmare, este exclusă din domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 nu numai categoria terenurilor ce formează obiectul legilor de restituire enumerate de textul de lege citat, ci și o a doua categorie, cea a terenurilor situate în extravilanul localităților (la oricare dintre cele două momente indicate alternativ de textul de lege: data preluării abuzive sau data notificării), care nu se confundă în totalitate cu prima. Rezultă astfel că, deși Legea nr. 10/2001 ar fi trebuit să fie nu numai de aplicabilitate subsidiară, ci și complementară, există și terenuri a căror restituire, în natură sau în echivalent, nu este dispusă nici de prevederile Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, și nici de cele ale Legii nr. 10/2001.
În această situație se regăsește și terenul din speță, care era situat în extravilan la ambele momente.
Tocmai pentru a acoperi această lacună legislativă, prin dispozițiile art. V alin. 2 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, intitulat „Modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989” s-a prevăzut că notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a respectivului titlu, având ca obiect terenurile prevăzute la art. 8 alin. 1 se vor înainta în vederea soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât sintagma „terenurile prevăzute la art. 8 alin. 1” acoperă nu numai terenurile ce formează obiectul legilor de restituire la care face referire textul de lege menționat, ci și pe acelea situate în extravilanul localităților, iar art. V alin. 2 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 nu face nicio distincție, rezultă că în această modalitate este reglementat și regimul juridic al terenurilor a căror restituire nu era dispusă nici de prevederile Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, și nici de cele ale Legii nr. 10/2001.
Se realizează astfel o modificare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum reiese chiar de titulatura Titlului I al Legii nr. 247/2005, care are totuși ca finalitate extinderea competențelor comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991. Această concluzie este impusă și de interpretarea sistematică a art. V din Titlul I al Legii nr. 247/2005, atât norma cuprinsă în primul alineat, cât și cea cuprinsă în cel de-al doilea alineat trebuind să exprime aceeași intenție a legiuitorului. Or, o modificare de natură similară, constând într-o schimbare a soluției legislative, operează și în temeiul alineatului 1, ce se referă la „construcțiile de orice fel, situate în extravilanul localităților, aparținând exploatațiilor agricole și care au fost trecute în proprietatea statului, construcțiile de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în proprietatea statului”, deoarece raportat la art. 31 din Legea nr. 1/2000, în forma existentă la data de 25.07.2005, nici construcțiile aferente fostelor exploatații agricole (ci numai cele aferente fostelor exploatații forestiere) nu intrau în domeniul de reglementare al legilor adoptate în materia fondului funciar.
Dacă anterior modificării intervenite prin dispozițiile Legii nr. 247/2005 s-a încercat căutarea unei soluții care să acopere lacuna legislativă constatată, după acest moment reglementarea modalității de restituire a unor asemenea terenuri este suficient de clară și precisă pentru a nu mai lăsa loc la interpretări.
Totodată, Curtea mai reține că, în virtutea caracterului lor accesoriu (dedus din prevederile art. 488 și 492 Cod civil 1864), și construcțiile situate pe aceste terenuri urmează același regim juridic.
Față de aceste considerente, reținând nelegalitatea hotărârii primei instanțe sub aspectele învederate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul și să schimbe în parte sentința apelată, în sensul că, în temeiul art. V alin. 2 din titlul I din Legea nr. 247/2005, va dispune înaintarea dosarului format în baza notificării nr. 7340/07.11.2001, în vederea soluționării, Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei M. K..
De asemenea, în temeiul art. 298 cu referire la art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va respinge cererea intimatului-reclamant, care se află în culpă procesuală, privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE S.A., cu sediul în București, Șoseaua Olteniței nr. 35-37, sector 4, în insolvență, reprezentată prin consorțiul format din AGENȚIA DE INSOLVENȚĂ S.P.R.L., cu sediul în București, . nr. 15, sector 5 și B. & ASSOCIATES Insolvency S.P.R.L., cu sediul în București, . nr. 70, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 989 din 12.07.2010, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. H., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 3.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
În temeiul art. V alin. 2 din titlul I din Legea nr. 247/2005, dispune înaintarea dosarului format în baza notificării nr. 7340/07.11.2001, în vederea soluționării, Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a orașului M. K..
Respinge cererea intimatului-reclamant privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
C. G. I. S. N. C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./CG
Ex.6/30.01.2015
T.B. Secția a V-a Civilă - I. G.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 574/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Declararea judecătorească a morţii. Decizia nr. 1764/2014.... → |
|---|
