Pretenţii. Decizia nr. 283/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 283/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 72098/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 283 R
Ședința publică de la 12.02.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE: - P. F.
JUDECĂTOR: - A. C. B.
JUDECĂTOR: - M. STELUȚA C.
GREFIER: - F. J.
………………………….
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-reclamanți C. M., I. I., I. P., I. E. și M. F. și recurentul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 1208/31.05.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, având ca obiect, pretenții – despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-reclamantă C. M. personal, lipsă fiind recurenții-reclamanți I. I., I. P., I. E. și M. F. și recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurenta-reclamantă C. M. declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta-reclamantă C. M. personal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică și respingerea recursului formulat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București consideră întemeiat recursul formulat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,, motiv pentru care solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris și respingerea recursului formulat de recurenții-reclamanți C. M., I. I., I. P., I. E. și M. F. ca nefondat.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1208/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei I. E., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I. I., I. P., M. (fostă I.) F., C. M., I. E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat caracterul politic al condamnării numitului I. D. prin sentința nr. 490/17.10.1960 pronunțată de Tribunalul M. București, definitivă prin Decizia nr. 1875/13.12.1960 și s-au respins, ca nefondate, capetele de cerere vizând daunele morale și materiale, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, ca prescris, capătul de cerere privitor la daunele morale întemeiat pe art. 998-999 cod civil și, ca neîntemeiată, acțiunea în ceea ce-o privește pe numita I. G..
Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate în condițiile art. 137 Cod procedură civilă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei I. E., invocate la termenul din data de 15.03.2013, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată. Pentru a concluziona astfel, s-au avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. 1 și cele ale art. 5 din Legea nr. 221/2009 care deschid oricărei persoane interesate calea unei acțiuni în justiție pentru constatarea caracterului politic al unei condamnări (în accepțiunea art. 1 și art. 3), iar descendenților persoanelor condamnate calea unei acțiuni în dezdăunare pentru pagubele produse. În acest context, probatoriul administrat relevă faptul că reclamanta I. E. este fiica defuncților I. D. și I. Grigorița (certificat de naștere – fila 371 vol. II), astfel că aceasta justifică legitimare procesuală activă în raport de toate capetele de cerere formulate.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin sentința penală nr. 490/17.10.1960 pronunțată de Tribunalul M. București, definitivă prin Decizia nr. 1875/13.12.1960, defunctul I. D. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinei sociale prevăzute de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal (fila 202, vol. I, fila 329-337, vol. II). Prin aceeași hotărâre de condamnare, defunctului i s-a confiscat averea personală.
Astfel cum reiese din procesul-verbal de percheziție corporală efectuată la data de 16.07.1960 aflat la fila 115 – vol. I, defunctului I. D. i s-au ridicat o . bunuri (acte și obiecte vestimentare, portofel – fila 121, vol. I), ce au fost date spre păstrare numitului I. G. (fila 117).
Tribunalul a reținut totodată, faptul că organele de anchetă au instituit măsura sechestrului asigurator asupra averii defunctului (fila 125, vol. I), bunurile sechestrate fiind, potrivit procesului-verbal de sechestru din data de 13.08.1960: 7,64 ha pământ, o casă cu două camere, un grajd de vite construit din cărămidă și mai multe animale (fila 323,324, vol. II). Aceste bunuri au fost răscumpărate de soția defunctului, I. Grigorița, aspect care reiese din faptul că aceasta a introdus o acțiune de partaj cu privire la ele (filele 365-366, vol. II), soluționată prin sentința civilă nr. 233/26.03.1963 (fila 367, vol. II), aspect de altfel menționat și de reclamanți în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
De asemenea, potrivit recunoașterii reclamanților, tribunalul a constatat că bunurile imobile „naționalizate” au făcut obiectul unor reconstituiri ale dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale.
În ceea ce privește numele defunctului, instanța a avut în vedere că acesta este consemnat alternativ în actele de urmărire efectuate ca fiind I. sau I., fiind însă vorba despre una și aceeași persoană (fila 229).
Având în vedere situația de fapt astfel cum a fost expusă în cele ce preced, tribunalul a apreciat întemeiată în parte cererea de chemare în judecată în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, condamnarea suferită de tatăl reclamanților pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinei sociale prevăzute de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal are caracter politic, împrejurare ce a fost constatată prin sentința tribunalului.
În același timp, probatoriul administrat nu relevă existența vreunei condamnări a defunctei I. Grigorița, în accepțiunea art.1 sau art. 3 din Legea nr. 221/2009, motiv pentru care acțiunea a fi respinsă ca neîntemeiată în raport de aceasta.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea despăgubirilor materiale în cuantum 400.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, tribunalul a apreciat deopotrivă neîntemeiat acest capăt de cerere întrucât, în acord cu considerentele Deciziei nr. 6/2013 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, condiția premisă a obținerii unor despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 este aceea de a nu se fi obținut deja o reparație în baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005.
Or, în cauza de față, reclamanții au recunoscut faptul că au obținut despăgubiri (se înțelege în natură) pentru imobilele confiscate în perioada regimului comunist.
Mai mult decât atât, prin faptul că ulterior condamnării suferite de autorul lor, defuncta I. Grigorița a răscumpărat bunurile confiscate – înțelegând prin aceasta că le-a readus în patrimoniul comun – pretenția reclamanților este nefondată, practic aceștia urmărind obținerea sumei plătite pentru răscumpărare, actualizate. Or, art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu deschide părților o astfel de posibilitate. De asemenea, din perspectiva dreptului comun, pretențiile materiale afirmate de reclamanți au fost apreciate tot neîntemeiate deoarece aceștia nu au probat existența prejudiciului și nici caracterul său de a nu fi fost reparat la data formulării acțiunii de față.
Referitor la solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1.000.000 euro, tribunalul a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care dădeau dreptul la o reparație morală pentru condamnarea politică suferită.
Astfel fiind, conform art. 147 alin. 1 din Constituția României dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale fiind suspendate de drept.
Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar, de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Având în vedere că în intervalul de timp prevăzut de Constituția României, Parlamentul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii supreme, tribunalul a constatat că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezintă temeiul de drept al petitului examinat, și-a încetat efectele juridice, motiv pentru care a fost respins ca nefondat.
Totodată, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter obligatoriu că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Având în vedere modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire daunele morale întemeiat pe art. 998-999 Cod civil prin încheierea de la data de 14.09.2012, tribunalul a respins acest capăt de cerere ca prescris.
Împotriva sentinței tribunalului au declarat recurs reclamanții C. M., I. I., I. P., I. E. și M. F. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă reclamanții I. I., I. P., M. F. (fostă I.), C. M. (fostă I.) și I. E. au susținut în sinteză următoarele critici:
Printr-un prim motiv s-a arătat că solicitarea acordării de daune materiale a vizat contravaloarea răscumpărării casei, grajdului și a animalelor la valoarea lor actualizată a sumei plătite, care inițial au fost confiscate în baza hotărârii penale astfel că în mod greșit instanța a reținut că bunurile imobile au făcut obiectul unor reconstituirii ale dreptului de proprietate.
Printr-un al doilea motiv s-a arătat că solicitarea de daune morale, este întemeiată față de suferința și privațiunile îndurate de toți reclamanții împreună cu mama lor, în perioada în care bunurile au fost confiscate.
Recurenții arată că atât daunele materiale cât și cele morale pot fi date atât, în baza Legii nr.221/2009 cât și în baza art.998 – 999 Cod civil deoarece s-a dovedit fapta ilicită a statului, constând în preluarea abuzivă s-a dovedit prejudiciul cauzat prin scoaterea din patrimoniul a bunurilor și prin răscumpărarea lor,s-a dovedit raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Printr-un al treilea motiv s-a arătat că instanța de fond nu a manifestat rol activ în sensul că trebuia să dispună administrarea de probe pentru evaluarea bunurilor, cum ar fi o expertiză pentru stabilirea daunelor materiale.
Printr-un al patrulea motiv s-a susținut că instanța de fond nu a făcut distincția între daunele morale solicitate ca urmare a confiscării și răscumpărării bunurilor și daunelor morale de 1000.000 euro solicitate pentru suferințele îndurate de autorul I. D. și de familie din cauza condamnării politice și a executării pedepsei privative de libertate.
Printr-un al cincilea motiv s-a susținut că în mod greșit s-a respins cererea de acordare de despăgubiri materiale și morale în baza art.998 – 999 Cod civil cu motivarea că ar fi prescrise, deoarece termenul de prescripție a început să curgă de la adoptarea Legii nr.221/2009.
Printr-un al șaselea motiv s-a susținut că în mod greșit s-a respins constatarea caracterului politic al arestării mamei I. G. cu motivarea că nu este vorba de o condamnare în accepțiunea art.1 sau 3 din Legea nr.221/2009. Recurenții arată că chiar dacă nu există o hotărâre de condamnare I. G. a fost arestată aproximativ 3 luni, în aceeași perioadă cu arestarea tatălui și pentru aceleași motive.
Printr-un al șaptelea motiv s-a susținut că în mod greșit s-a respins capătul de cerere de acordare de daune morale în sumă de_ euro pentru condamnarea și executarea politică de către tatăl I. D. cu motivarea că art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 și a încetat efectele deoarece aceste dispoziții au fost în vigoare în perioada anterioară Deciziei nr. 1358/2010 iar declararea caracterului neconstituțional încălca dreptul la un proces echitabil.
În motivarea cererii de recurs întemeiată pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a susținut, în sinteză, următoarele critici:
Primul capăt de cerere care privește constatarea caracterului politic al condamnării la care a fost supus autorul reclamanților este lipsit de interes.
În dezvoltarea motivului se arată că atâta timp cât printr-o lege s-a statuat că măsura la care a fost supus autorul reclamanților constituie de drept condamnare cu caracter politic potrivit art.1 din Legea nr.221/2009 instanța nu mai poate să constate altceva decât ceea ce prevede legea și deci reclamanții nu mai justifica un interes.
Ambele recursuri sunt nefondate pentru următoarele argumente:
Referitor la recursul reclamanților.
Primul motiv de recurs astfel cum a fost susținut și dezvoltat este nefondat pentru că Legea nr.221/2009 nu reglementează dreptul de a se restitui prețul plătit actualizat pentru răscumpărarea unor bunuri. Art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 se referă doar la bunuri care au fost confiscate care nu au fost restituite și nu la bunuri răscumpărate.
Al doilea motiv de recurs este nefondat pentru că temeiul de drept respectiv art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 și a încetat efectele și deci nu se mai pot acorda daune morale.
În ce privește dispozițiile art.998 – 999 Cod civil, orice cerere vizând un drept de creanță patrimonial s-a prescris, pentru că termenul de 3 ani de prescripție a început să curgă cel mai târziu la 22.12.1989 și deci în baza operării prescripției s-a stins orice drept de creanță patrimonial.
Al treilea motiv de recurs este de asemenea nefondat pentru că dispunerea administrării unor probe trebuie să fie în primul rând utile cauzei. Cum în speță dreptul de creanță era prescris proba cu expertiză nu era utilă și astfel s-a exercitat practic rolul activ al judecătorului.
Și cel de al patrulea motiv de recurs este nefondat pentru că în cererea de chemare în judecată s-a solicitat daune morale de_ euro pentru abuzurile, suferințele fizice și traumelor la care recurenții și autorii lor au fost supuși în perioada anchetei, a arestului preventiv a detenției, cât și a perioadei de după detenție. Nu s-au solicitat daune morale pentru confiscarea și răscumpărarea de bunuri.
Cel de al cincilea motiv de recurs este de asemenea nefondat pentru că prescripția dreptului a început să curgă, cel mai târziu la 22.12.1989, atunci când se are în vedere dispozițiile art.998 – 999 Cod civil, recurenții fiind în eroare că prescripția a început să curgă la adoptarea Legii nr.221/2009.
Și cel de al șaselea motiv de recurs este nefondat pentru că nu exista nici o probă din care să rezulte că I. Grigorița ar fi fost condamnată cu o pedeapsă la care se face referire prin art.1 și 3 și din Legea nr.221/2009.
Și ultimul motiv de recurs – al șaptelea – este nefondat de vreme ce textul art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 a fost declarat neconstituțional și deci nu mai produce efecte la data pronunțării sentinței de fond.
Susținerea recurenților că nu ar fi avut parte de un proces echitabil este nefondată pentru că după constatarea caracterului neconstituțional al art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 nu s-au mai putut acorda daune morale pe acest temei de drept.
Pentru toate aceste argumente nefiind incidente art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă,în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.
Referitor la recursul Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, motivul de recurs astfel cum a fost susținut și dezvoltat de nefondat deoarece norma de drept având caracter general că ocrotește deopotrivă un interes general. În schimb într-o acțiune în justiție se are în vedere un interes personal. Norma de drept și deci interesul general legitimează interesul personal. În speță, reglementările din art.1 și 3 din Legea nr.221/2009 au legitimat interesul personal al reclamanților de a cere constatarea caracterului politic al arestării autorului lor.
Pentru aceste argumente nefiind incidente art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în temeiul art.312 Cod procedură civilă se va respinge și acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, ambele recursuri formulate de recurenții-reclamanți C. M., I. I., I. P., I. E. și M. F. și recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.1208/31.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02. 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. F. A. C. M. Steluța
B. C.
GREFIER,
F. J.
Red. PF
Tehnored. PS/MȘ/ 2 ex.
13.03.2014
Jud. fond: A. C.
| ← Cereri. Decizia nr. 147/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 402/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
