Legea 10/2001. Decizia nr. 402/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 402/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 9279/3/2012
Dosar nr._
(2406/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 402
Ședința publică de la 11.03.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenta reclamantă S.C. R. G. INVEST S.A. și de recurentul pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 496 din data de 08.03.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă I. G. A..
Obiectul pricinii - contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune și avocat P. Toia, în calitate de reprezentant al intimatei reclamante I. G. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București (pe care o depune), lipsind recurenta reclamantă S.C. R. G. INVEST S.A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte probe de solicitat și administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Recurentul pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii atacate privind acordarea măsurilor reparatorii prin raportare la dispozițiile noii legi și cenzurarea criticilor privind cheltuielile de judecată.
Mai solicită respingerea recursului declarat de recurenta reclamantă ca nefondat și menținerea dispoziției privind înaintarea dosarului administrativ.
Intimata reclamantă I. G. A., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului propriu, modificarea în parte a sentinței recurate și admiterea capătului de cerere prin care s-a solicitat transmiterea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu mențiunea că atribuțiile acestei instituții au fost preluate, conform art. 15 și 17 din Legea nr. 165/2013, de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Cu privire la recursul formulat de M. București, arată că motivul referitor la cheltuielile de judecată neîntemeiat, fiind vorba de onorariul expertului, care nu poate fi redus.
În ce privește primul motiv de recurs, arată că, într-adevăr, legea se aplică și în cauzele aflate pe rolul instanțelor, cu excepția, astfel cum a decis Curtea Constituțională, celor deja introduse, în ceea ce privește procedura de stabilire a măsurilor compensatorii. Astfel, doar sub acest aspect recursul este admisibil.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26.03.2012 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, reclamantele I. G. A. și S.C. R. G. Invest S.A. au chemat în judecată pârâții M. București, prin Primar General, și S. R., prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța: 1. să fie soluționată pe fond notificarea nr. 25/31.05.2001, privind cota de 13/16 din imobilul situat în București, ., sector 6, format din teren în suprafață de 350 m.p. și construcție; 2. să fie obligat pârâtul M. București să transmită imediat și direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul nr._ aferent notificării 25/31.05.2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză; 3. să fie obligat pârâtul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să înregistreze dosarul transmis de M. București.
În ședința publică din data de 05.11.2012, reclamantele și-au modificat cererea, solicitând, în subsidiarul celui de-al doilea capăt de cerere, obligarea pârâtului M. București să transmită dosarul aferent notificării Prefecturii Municipiului București și au renunțat la soluționarea celui de-al treilea capăt de cerere, tribunalul luând act în consecință.
Prin sentința civilă nr. 496 din data de 08.03.2013, Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a admis în parte cererea astfel cum a fost modificată; a obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent către reclamante, potrivit cotelor fiecăreia, constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în București, ., sector 6, compus din teren în suprafață de 350 m.p. și construcție demolată, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză imobiliară în specialitatea topografie întocmit de expertul judiciar D. M. D.; a obligat pârâtul să înainteze Prefecturii Municipiului București dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menționat în precedent, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, în vederea exercitării controlului de legalitate (dosarul administrativ_, format în urma notificării nr. 25/31.05.2001); a respins cererea reclamantelor de transmitere directă a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără exercitarea controlului de legalitate, ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, comunicată prin intermediul B.E.J. S. D. sub nr. 25/31.05.2001, reclamanta I. G. A. a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sectorul 6, compus din teren și casă demolată.
În ceea ce privește dovada calității reclamantelor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat că prin actul de vânzare autentificat sub nr._/20.09.1941 de Tribunalul Ilfov, Secția notariat, numiții E. G. și A. G. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 350 m.p., situat în prezent în București, ., sector 6. Construcția situată pe acest teren, menționată în cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 27/22.03.1961 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Gh. G. D., dobândită în timpul căsătoriei, a fost demolată de autorități în anul 1974, nefiind acordate despăgubiri.
Moștenitorii legali ai numitului G. A. sunt numiții G. E., G. I. și Schon A. (în prezent I. G. A.), ultima având o cotă de 3/8 din masa succesorală formată de ½ din imobilul menționat în precedent, potrivit mențiunilor certificatului de moștenitor nr. 27/22.03.1961 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Gh. G. D..
De pe urma numitei G. E., decedată la data de 24.04.1991, a rămas ca moștenitoare reclamanta I. G. A., căreia îi revine întreaga masă succesorală, potrivit certificatului de moștenitor nr. 1218/12.07.1993 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 6 București.
Reclamantei I. G. A. îi revenea o cotă de 13/16 din imobil (1/2 x 3/8 + 5/8).
Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 730/19.03.2012 de B.N.P. F. M. și Asociații, reclamanta I. G. A. a cesionat reclamantei S.C. R. G. Invest S.A. cota-parte de 27% din drepturile la măsuri reparatorii aferente imobilului situat în București, ., sector 6.
În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, tribunalul a reținut că numiții G. E., Schon A. și G. I. au formulat ofertă de donație a terenului în suprafață de 350 m.p., ce a fost acceptată prin decizia nr. 1439/04.11.1974, emisă de Consiliul Popular al Municipiului București, în temeiul Decretului nr. 478/1954, astfel că a avut în vedere dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001.
În concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expertul judiciar D. M. D. se menționează faptul că imobilul este ocupat de o școală generală, astfel încât nu poate fi restituit în natură.
Tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată și art. 25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum și decizia nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, astfel încât, constatându-se competent să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea notificării acesteia, a apreciat că reclamantele au făcut dovada calității lor de persoane îndreptățite, a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului aflat sub incidența Legii nr. 10/2001, precum și a imposibilității de restituire în natură a acestuia, conform art. 26 alin. 1 din lege.
În aplicarea dispozițiilor art.16 alin. 2 ind. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, tribunalul a obligat pârâtul M. București să înainteze Prefecturii Municipiului București dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menționat în precedent, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, în vederea exercitării controlului de legalitate.
Solicitarea reclamantelor de înaintare a dosarului astfel constituit de pârât direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără exercitarea controlului de legalitate de către Prefect, nu a fost încuviințată de către tribunal, reținând că ar contraveni dispozițiilor legale, iar o atare măsură nici nu ar fi în folosul reclamantului, controlul în cauză vizând inclusiv aspectul dacă dispoziția ce va fi emisă respectă măsurile statuate prin hotărârea judecătorească.
Prin cererea formulată la data de 11.09.2013, reclamanta S.C. R. G. Invest S.A. a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile recurate în sensul de a se preciza și faptul că suprafața construcției este de 94 m.p.
Prin încheierea din 28.10.2013, Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a admis cererea și a dispus lămuirirea dispozitivului sentinței civile menționate anterior în sensul că suprafața construcției demolate este de 94 m.p.
Împotriva aceseti sentițe civile, la data de 04.09.2013 a declarat recurs pârâtul M. București, prin Primarul General, iar la 05.09.2013 a declarat recurs reclamanta S.C. R. G. Invest S.A., cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 11.12.2013.
În motivarea cererii sale, recurentul pârât a arătat că potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legii.
Conform art. 1 alin. 1 și 2, art. 4, art. 16 și art. 50 din Legea nr. 165/2013, M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția în sensul art. 1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Referitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurentul pârât a arătat că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a parții; or, în cazul de față nu se poate reține culpa sa, reclamanta având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării.
În subsidiar, a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii sale, recurenta reclamantă a arătat că recursul privește capătul de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului M. București, prin Primarul General, să înainteze direct către Comisia Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul administrativ aferent notificării.
În speță, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, precum și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate fi restituit în natură s-a realizat de către instanța judecătorească competentă, în urma acestui control de legalitate stabilindu-se calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, astfel că nu se impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate.
Instanța de judecată are plenitudine de competență în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atât de Primarul General al Municipiului București, cât și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării.
Recurenta reclamantă a mai solicitat să se aibă în vedere că în situația dosarelor soluționate de alte unități deținătoare (ministere, alte intituții centrale) sau de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, dosarele aferente notificărilor, însoțite de deciziile emise, sunt înaintate direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor care nu pot să fie restituite în natură și emiterii titlurilor de despăgubire.
Deoarece la data formulării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 și prin decizia nr. 229/30.05.2013 s-a stabilit componența Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, a înțeles să solicite ca dosarul aferent notificării nr. 25/31.05.2001 însoțit de hotărârea judecătorească să fie transmis direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În drept. au fost invocate dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I. Referitor la recursul declarat de recurentul pârât, sub un prim aspect, Curtea reține că, într-adevăr, în temeiul art. 4 din Legea nr. 165/2013, care prevede că: „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor” și în contextul în care Fondul „Proprietatea” s-a dovedit a fi nefuncțional, măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 au fost înlocuite prin compensarea prin puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013.
În speță, instanța de fond s-a referit la despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, astfel că motivul de recurs este întemeiat, hotărârea urmând a fi modificată în mod corespunzător.
În al doilea rând, având în vedere că pârâtul M. București nu și-a îndeplinit obligația legală ce îi revenea de a soluționa notificarea, punându-le astfel pe reclamante în situația de a solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești și implicit de a efectua cheltuieli în legătură cu desfășurarea procesului, acesta se află în culpă procesuală, astfel că în mod legal a fost obligat, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, la suportarea lor.
Cât privește critica privind neaplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură privind reducerea cheltuielilor reprezentând onorariul avocatului, Curtea constată că este lipsită de obiect (obiectul fiind reprezentat în acest caz de dispozițiile instanței), în condițiile în care tribunalul nu a procedat astfel, ci a obligat pârâtul numai la suportarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul expertului.
II. În ce privește recursul formulat de recurenta reclamantă, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, aplicabile și cauzelor aflate pe rolul instanțelor în temeiul art. 4 din același act normativ: „În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate”, iar conform art. 21 alin. 3: „Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect”. Prin urmare, acest din urmă text de lege instituie o excepție de la regula înaintării dosarului administrativ format în urma notificării direct către Secretariatul Comisiei Naționale, excepție aplicabilă în ipoteza în care entitatea notificată este o autoritate a administrației publice locale.
Curtea are în vedere faptul că, dacă soluționarea pe fond a notificării implică luarea direct de către instanță a măsurilor prevăzute de lege în sarcina unității deținătoare (indiferent de natura acesteia: autoritate a administrației publice locale sau centrale, regie autonomă, societate comercială), practic instanța substituindu-se în atribuțiile entității în discuție, adică preluându-i îndatoririle, în schimb nu există niciun argument de ordin logico-juridic pentru ca hotărârea judecătorească să fie asimilată sub aspectul regimului juridic aplicabil unei dispoziții emise de acea unitate și deci nici uneia emise de o autoritate a administrației publice locale, pentru a-i fi incidentă prevederea legală derogatorie stabilită prin art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013.
Pe de altă parte, în condițiile în care legalitatea actului juridic prin care se finalizează cercetarea judecătorească a dosarului administrativ nu mai poate fi pusă în discuție, hotărârea pronunțată de instanță având putere de lucru judecat, în temeiul art. 1200 pct. 4 vechiul Cod civil, singura rațiune a aplicării dispoziției legale în discuție ar rămâne realizarea unei centralizări pe județe a situației soluționării notificărilor. Centralizarea se poate realiza însă, în conformitate cu principiul potrivit căruia mijloacele folosite trebuie să fie proporționale cu obiectivul urmărit, și fără această procedură cu efect dilatoriu asupra termenului de obținere în mod efectiv a măsurilor reparatorii de către notificatori. De aceea, textul de lege citat, care se referă în termeni expreși numai la dispozițiile autorităților administrației publice locale, nu poate fi nici extins prin analogie, ci este de strictă interpretare și aplicare.
Prin urmare, în ipoteza în care notificarea adresată unei autorități a administrației publice locale este soluționată de o instanță judecătorească nu sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. 3, ci cele cu valoare de regulă ale art. 21 alin. 1, care prevăd înaintarea dosarul administrativ direct Secretariatului Comisiei Naționale.
Față de aceste considerente, reținând nelegalitatea hotărârii atacate numai sub aspectele învederate, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să admită recursurile și să modifice în parte sentința recurată, în sensul că măsurile reparatorii se vor acorda în condițiile Legii nr. 165/2013, iar nu în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și că va fi admisă cererea reclamantelor de transmitere directă a dosarului către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, fără exercitarea controlului de legalitate și va fi obligat pârâtul să înainteze direct acesteia dispoziția privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, precum și documentația aferentă acestuia, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentul pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General și de recurenta reclamantă S.C. R. G. INVEST S.A. împotriva sentinței civile nr. 496 din data de 08.03.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă I. G. A..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Măsurile reparatorii se vor acorda în condițiile Legii nr. 165/2013, iar nu în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Admite cererea reclamantelor de transmitere directă a dosarului către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, fără exercitarea controlului de legalitate și obligă pârâtul să înainteze direct acesteia dispoziția privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, precum și documentația aferentă acestuia.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Ia act că recurenta reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. G. S.
GREFIER
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex. 2/11.04.2014
T.B. Secția a IV-a Civilă - D .N. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 283/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 574/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
