Legea 10/2001. Decizia nr. 592/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 592/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 58474/3/2011
Dosar nr._
(454/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.592
Ședința publică din 09.04.2014
Curtea constituită din:
Președinte - Andreea Doris Tomescu
Judecător - M. G. R.
Judecător - E. V.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât P. G. al M. București, împotriva sentinței civile nr.1894 din 25.10.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Cușuta M.-E. și cu intimata pârâtă P. M. București – Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocatul P. C. F. în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante Cușuta M.-E. în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar împreună cu împuternicirea avocatului titular – A. M. și S. A.; lipsesc recurentul pârât P. G. al M. București și intimata pârâtă P. M. București – Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar intimata reclamantă a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.
Avocatul intimatei reclamante arată că nu are cereri prealabile de formulat și nu solicită administrarea unor noi probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul intimatei-reclamante Cușuta M.-E. solicită respingerea recursului ca nefondat. P. M. București susține că dreptul reclamantei la despăgubiri nu s-a născut încă, dar notificarea a fost depusă de circa 10 ani și nu a fost încă soluționată, astfel încât instanța trebuie să soluționeze cererea pe fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, sub nr._, reclamanta CUȘUTA M. - E. a chemat în judecată pe pârâții P. M. BUCUREȘTI - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și P. G. AL M. BUCUREȘTI solicitând obligarea pârâților de a emite dispoziție de acordare de măsuri reparatorii în dosarele înregistrate sub numerele 7687/27.07.2001 și 7688/27.07.2001, obligarea pârâților la plata de daune cominatorii până la executarea hotărârii.
În ședința publică de la 1.02.2013, reclamanta Cușuta M. E. a depus la dosar cerere precizatoare prin care a indicat instanței imobilele ce fac obiectul celor două notificări depuse în temeiul Legii nr.10/2001, precum și paginile dosarului de instanță la care se regăsesc actele de proprietate pentru cele două imobile, actele de moștenire, situația juridică și actul de preluare a celor două imobile.
Astfel, a precizat instanței de judecată faptul că cele două imobilele notificate de reclamantă în baza a Legii nr. 10/2001 și pentru care solicită măsuri reparatorii sunt următoarele:
Teren în suprafața de 384 m.p. situat în .. 4 - Notificarea nr._/27.07.2001 - aflată la dosarul instanței la pag nr. 140.
Teren și construcție situate în .. 3 - Notificarea nr._/27.07.2001 - aflată în dosarul cauzei la pag nr. 32.
Reclamanta a indicat și actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și paginile dosarului instanței unde se regăsesc toate actele invocate: Actele de proprietate: pentru imobilul-teren din .. 4: act vânzare-cumpărare încheiat în anul 1939, înscris sub nr. 6255/21.04.1939 - pag. nr. 114 și pag. nr. 141 - 143 din dosar fond; la pag. 117 se găsește certificatul de aliniere și regim din care reiese faptul că . nr. 4 răspunde în ..
Pentru imobilul construcție și teren din .. 3 (fost L. 269 din fostul Parc al Ministerului de Domenii) - act de vânzare-cumpărare din 1931 autentificat sub nr._/12.11.1931 - pag. nr. 282 din dosar fond, autorizații de construire emise pentru imobilul din .. 3: autorizație de construire nr. 16 C din 30.03.1932 - pentru un corp de clădire - pag. 286 (și pag. 341); o autorizația de construire nr. 126 C privind cel de al doilea corp de clădire, emisă în anul 1936 - pag. nr. 288 (și pag. 343); o autorizația de construire nr. 8P din 1944 - emisă pentru reparații după bombardament - pag nr. 346.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin sentința civilă nr. 1894/25.10.2013, a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată și a obligat pârâții să emită în favoarea reclamantei Cușută M. E., în calitate de persoană îndreptățită, dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, pentru imobilul situat în București, . C. nr. 3, sector 1, compus din teren în suprafață de 387 mp. și 2 corpuri de construcție în suprafață totală construită la sol de 142 mp., imposibil de restituit în natură.
A obligat pârâții să emită în favoarea reclamantei Cușută M. E., în calitate de persoană îndreptățită, dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, pentru imobilul situat în București, . C. nr. 4, sector 1, compus din teren în suprafață de 438 mp, imposibil de restituit în natură și a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii, ca inadmisibilă.
A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că:
Prin notificările depuse la dosar de reclamantă, la filele 17, 19 și 21 volumul II, Cușută M.-E., a solicitat în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau, în cazul în care aceasta nu este posibilă, prin echivalent a terenului situat în .. 4, precum și a terenului și a construcției situate pe teren din .. 3, sector 1 București, notificările fiind înregistrate la executorul judecătoresc M. D. cu nr. 661, 662 și 663/26.07.2001 și comunicate Primăriei M. București la data de 27.07.2001, potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele 18, 20 și 22 din volumul II al dosarului.
Potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/12.04.1939, imobilul din București, . nr. 4, în suprafață totală de 384 m.p., a fost dobândit de M. N. Pațac, actul aflându-se la filele 141 - 143 din volumul I al dosarului.
Tribunalul a constatat că la fila 117 din volumul I al dosarului, se regăsește Certificatul de Aliniere și Regim nr. 9C/5.07.1945, pentru proprietatea numitului M. N. Pațac, din care rezultă faptul că . nr. 4, răspunde în ..
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8011/1944, M. N. Pațac, a dobândit o porțiune de teren situată în București, .. 6, vecină cu proprietatea cumpărătorului de la aceeași adresă, în suprafață totală de 49,48 m.p., înscris aflat la filele 110, 111, 112 din volumul I al dosarului.
Așa cum rezultă din planul de situație aflat la fila 113 din volumul I, ce face parte din actul autentic nr. 8011/1944, rezultă că, terenul proprietatea numitului M. N. Pațac situat pe . prelungea cu terenul în suprafață de 49,48 m.p., în formă triunghiulară, cu una dintre laturi situată pe . care se intersecta cu .>
În baza acestor acte de proprietate și a măsurătorilor de la fața locului, expertul a identificat suprafața de teren totală a terenului situat pe .. 4, având o suprafață rezultată din acte de 433,48 m.p., și o suprafață de 438 m.p. rezultată din măsurători, tribunalul urmând a reține că, terenul ce face obiectul notificărilor reclamantei, este cel identificat pe punctele 1, 2, 3, 6, 7 (1CC) conform schiței Anexă 1 a raportului de expertiză, pentru care aceasta a prezentat acte de proprietate și pentru care a pretins măsuri reparatorii prin echivalent.
Expertul B. C. G. a arătat că întregul teren din .. 4 este în suprafață de 680 m.p., din care reclamanta a pretins măsuri reparatorii doar pentru . întregul teren este edificată o construcție P+2E (. construită la sol de 234 m.p., . de construcție și alee de acces, trotuare și nu poate fi restituită în natură.
De asemenea, tribunalul a mai reținut că, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/12.11.1931, M. N. Pațac a dobândit și terenul situat în București, ., formând lotul nr. 269 din Parcul Ministerului de Domenii, în suprafață totală de 384 m.p..
Așa cum rezultă din autorizația de construire nr. 16C/30.03.1932, pe acest teren, M. N. Pațac a construit un corp de clădire, cu pivniță, parter și etaj, din zid, conform planului aprobat, iar potrivit autorizației nr. 126 C, M. N. Pațac, tot pe terenul din . nr. 3, a construit o clădire cu subsol și parter din zidărie acoperită cu țiglă, conform noilor planuri depuse și aprobate.
Și acest teren a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul B. C.-G., în baza actului de proprietate și a măsurătorilor de la fața locului, din acte rezultând o suprafață de 384 m.p., iar din măsurători rezultând o suprafață de 387 m.p.
Pe teren sunt edificate două construcții definitive (locuințe P+1E), în suprafață totală construită la sol de 142 m.p., din înscrisurile depuse la dosar cu privire la situația juridică a acestora, și din concluziile expertului S. C., tribunalul a reținut că au fost înstrăinate în totalitate, în baza Legii 112/1995, împrejurare în raport de care, în cauză devin incidente disp. art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
În privința modalității de preluare a imobilului situat pe .. 3, tribunalul a reținut că, acesta a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, la poziția 6282 din tabelul anexă a decretului, figurând Pațan N. M. cu trei apartamente.
În ceea ce privește terenul din . nr. 4, tribunalul a constatat că din adresele privind situația juridică a acestuia nu a rezultat în concret modalitatea de preluare a terenului, acesta aflându-se însă în proprietatea statului, situație în care, față de dovedirea deținerii legale a imobilului notificat, soluționarea notificării s-a făcut în raport de prezumția potrivit căreia, în cazul în care imobilul se regăsește în proprietatea statului, aceasta constituie o prezumție de preluare abuzivă.
Mai mult decât atât, tribunalul a avut în vedere adresa nr.3911/21.06.2001 emisă de Direcția impozite și taxe locale sector 1 București cu privire la datele existente în evidențele acestei instituții referitoare la imobilele din ..3 și nr.4, din care rezultă că în perioada1942 - 1944, a figurat cu rol fiscal M. N. Pațac, pentru imobilul din ..3, înscris la matricola 46, poziția 1071 cu mențiunea „Imobil distrus la bombardament”, iar în perioada 1945 - 1949 înscris la poziția 1360, cu construcție compusă din apartament 1 și apartament 2.
În perioada1942 - 1949, a figurat cu rol fiscal M. N. Pațac, pentru terenul viran în suprafață de 348mp, situat în ..4, înscris la matricola 46, poziția 1033, iar din anul 1949 se face impunerea pentru construcție și este făcută mențiunea „se comasează cu imobilul de la matricola 1360, colț cu nr.3” și este naționalizat la 20.04.1950.
Rezultă, așadar, fără echivoc, din datele prezentate atât deținerea celor două imobile de către autorul reclamantei, cât și preluarea abuzivă a acestora de către stat.
Referitor la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, tribunalul a constatat că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 2078 emis la data de 11.12.1990, Pațac M. a decedat la data de 25.04.1986, iar potrivit certificatului de naștere aflat la fila 148 din volumul I al dosarului, Pațac F. este fiica lui Pațac M., aceasta decedând la data de 27.12.1986, în calitate de moștenitoare rămânând reclamanta Cușută M.-E..
Cu privire la certificatul de moștenitor nr. 2078 emis de notariatul de Stat Sector 1 București în urma decesului bunicului matern Pațac M., în care s-a reținut că mama reclamantei, Pațac F., este străină de succesiune potrivit art. 700 C.civ., tribunalul a reținut că, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
Potrivit disp. art.4.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prima teză a alin. (3) al art. 4 din lege este de strictă interpretare și vizează numai ipoteza în care cu privire la succesiunea fostului proprietar al imobilului solicitat în procedura administrativă a avut loc o dezbatere succesorală finalizată printr-un certificat de moștenitor.
Pentru succesibilii neacceptanți noul termen de acceptare pentru care a operat repunerea de drept este cel rezultat în urma prelungirii termenelor inițiale, respectiv 12 luni (6, 3, 3), deci până la 14 februarie 2002. A considera că în acest caz termenul respectiv ar fi de numai 6 luni (termenul de drept comun) ar crea un regim discriminatoriu între persoane egal îndreptățite de lege la restituire.
Având în vedere că textul legal face referire numai la succesibilii neacceptanți, per a contrario, rezultă că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii (deci se recunoaște valabilitatea renunțării exprese a unuia sau a unora dintre succesori, urmând ca de cota care a făcut obiectul renunțării exprese să profite succesibilii acceptanți notificatori împreună cu cei neacceptanți notificatori, care au fost repuși de drept în termen).
Or, imediat după apariția Legii nr. 10/2001, reclamanta Cușuta M. E., care nu a dat o declarație de renunțare la moștenirea autorului ei, ci a declarat doar că mama acesteia nu acceptat în termenul prevăzut de art.700 c.civ., moștenirea defunctului Pațac M., a formulat notificările evidențiate mai sus, prin care a solicitat restituirea a două imobile ce au aparținut autorului reclamantei, Pațac M., notificări înregistrate la P. M. București - Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001.
Astfel, prin efectul art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, reclamanta a acceptat - în mod expres și legal - moștenirea de pe urma bunicului Pațac M., notificările respective operand ca o repunere în termen cu privire la acceptarea moștenirii.
Tribunalul a reținut totodată că pe parcursul soluționării cauzei (și a notificării) a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care a stabilit o anumită procedură pentru acordarea de măsuri compensatorii în cazurile în care restituirea în natură nu mai este posibilă, procedură distinctă și subsecventă procedurii de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare (ori de către instanța civilă, în condițiile deciziei nr.20/2007 a I.C.C.J.).
Astfel, la art. 4 se prevede că dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii - pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, iar la art. 50 lit. a prevede că la data intrării în vigoare a prezentei legi sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România".
Așa fiind, față de considerentele expuse și având în vedere disp. art. 26 alin. 3 coroborat cu art. 2 alin.1 lit. c și art. 25 din Legea 10/2001, precum și dispozițiile Deciziei nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, dar și disp. art. 4 și 50 lit. a din Legea nr. 165/2013, tribunalul a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată, a obligat pârâții să emită în favoarea reclamantei Cușută M. E., în calitate de persoană îndreptățită, dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, pentru imobilul situat în București, . C. nr. 3, sector 1, compus din teren în suprafață de 387 mp și 2 corpuri de construcție în suprafață totală construită la sol de 142 mp, imposibil de restituit în natură.
De asemenea, a obligat pârâții să emită în favoarea reclamantei Cușută M. E., în calitate de persoană îndreptățită, dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, pentru imobilul situat în București, . C. nr. 4, sector 1, compus din teren în suprafață de 438 mp, imposibil de restituit în natură.
Tribunalul a considerat că se impune a se arăta că pentru aceleași imobile a formulat notificare și numita N. E., de asemenea moștenitoare a defunctului Pațac M., conform certificatului de moștenitor nr.2078/11.12.1990, dar care nu a participat la judecata acestui dosar, urmând ca în cazul în care se va stabili calitatea de persoană îndreptățită și a acestei notificatoare, să se stabilească întinderea drepturilor celor două moștenitoare potrivit dreptului comun. Aceasta, întrucât, față de întârzierea în soluționarea notificărilor emise de reclamantă, tribunalul a apreciat ca oportună emiterea de dispoziții cu privire la propunerea de acordare a de măsurilor compensatorii pentru cele două imobile în întregime și nu pe cote părți. De altfel, prin cererile depuse de reclamantă în dosarul administrativ, pe parcursul soluționării acestuia (filele 274, 275 vol. I), măsurile reparatorii solicitate de aceasta, în calitate de persoană pretins îndreptățită, au fost pentru cota de 50% din cele două imobile, astfel că nimic nu le împiedică pe cele două moștenitoare să-și stabilească întinderea drepturilor cuvenite pe calea dreptului comun.
Având în vedere disp. art. 5803 alin. 1 și alin. 5 C.pr.civ., potrivit cărora pentru neexecutarea obligațiilor care nu pot fi îndeplinite prin alte persoane decât debitorul nu se pot acorda daune cominatorii, tribunalul a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul.
Prin motivele de recurs se arată că hotărârea este nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și a Legii nr. 165/2013.
Conform art.1 alin.1 și 2, art.4, art.16, art.50 lit.b din Legea nr.165/2013 Municipiul București urmează să fie obligat sa emită dispoziția, în sensul art.1 alin.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin art.4 al Legii nr.165/2013 se arata in mod expres ca aceasta lege este aplicabila cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată, la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Prin dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.165 entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. 1 curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Se constată că pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din Legea nr.10/2001, mai mult prin art.32.1 din Legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.
În consecință, câtă vreme analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv Legea nr.165/2013, începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult prin dispoziția art.4 din Legea nr.165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii - pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, apreciază că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Mai mult decât atât, prin raportare la dispozițiile art.33 alin.4 „cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin.1, respectiv entitățile investite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr.10/2001”.
Față de textul de lege invocat, recurentul - pârât consideră că nu poate fi obligat la a soluționa dosarul reclamantei, câtă vreme legiuitorul a stabilit ca rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001 să se facă în ordinea depunerii acestora.
Pentru aceste motive recurentul - pârât solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Printr-un prim motiv de recurs se critică sentința pentru că instanța nu era competentă să se pronunțe pe fondul notificării, singura abilitată fiind unitatea deținătoare.
Critica este neîntemeiată, întrucât această problemă a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr.20/2007, prin care s-a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În ceea ce privește excepția prematurității raportată la Legea nr.165/2013, instanța constată că este neîntemeiată întrucât:
Cauza de față a fost înregistrată pe rolul instanței judecătorești, la data de 31.08.2011, anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 și a avut ca temei legal Legea nr. 10/2001, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în ultimul rând Decizia nr.XX/2007, pronunțată in interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, acte normative sub imperiul cărora s-a născut raportul juridic dedus judecății. Recurenta - reclamantă a procedat la învestirea instanței, în raport de dispozițiile legale în vigoare la acel moment și urmare refuzului de soluționare din partea autorităților, care au ignorat termenele legale înlăuntrul cărora trebuia soluționată notificarea, prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr.10/2001, termene ce au ca dată de început al curgerii lor, data depunerii notificării la autoritățile administrative învestite, sau după caz, data completării dosarului administrativ.
Astfel, deși recurenta - reclamantă a formulat notificarea în anul 2001 și dosarul aferent notificării este apt de soluționare, entitatea învestită a refuzat să soluționeze notificarea, fapt ce i-a determinat să introducă cererea de chemare în judecată, întemeindu-și cererea pe Decizia nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii declarat de Procurorul G., potrivit căreia, instanțele pot proceda la soluționarea pe fond a notificărilor, cererea de chemare în judecată fiind interpretată ca o contestație împotriva refuzului nejustificat de soluționare a notificării.
Pe cale de consecință, recurenta - reclamantă a contestat refuzul nejustificat de a soluționa notificarea depusa în termenul prevăzut de lege.
Contestația nu putea fi amânată sine die, recurenta - reclamantă exercitându-și acest drept recunoscut de lege, drept născut, legitim și actual în momentul declanșării procedurii judiciare.
Din această perspectivă, instanța supremă a statuat că într-o asemenea situație, sunt aplicabile disp. art. 25 din Legea nr.10/2001, raportat la obligația pe care o au entitățile învestite cu soluționarea notificării în conformitate cu disp. art. 26 din aceeași lege specială de reparație.
Deci, atât reglementările legale sub imperiul cărora s-a născut dreptul recurenților - reclamanți, cât și noile reglementări pe care le invoca recurentul - pârât prin excepția de prematuritate, prevăd fără putință de tăgadă instituția contestației împotriva refuzului de soluționare a notificării.
Așadar, la momentul înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată, interesul reclamanților era născut, actual și legitim,
Legea nr. 165/2013 stabilește prin art. 33-34, termene variabile în interiorul cărora se pot soluționa notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 și care sunt adresate entităților învestite de lege. Aceste termene nu sunt termene imperative, ele au caracter administrativ, iar nu judiciar, în interiorul cărora autoritățile administrative au obligația să soluționeze toate dosarele, nefiind termene menite să instituie o atitudine pasivă prelungită, la nivel global al autorităților administrative.
Legea nr. 165/2013 este o lege specială care reglementează „măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist", altfel spus stabilește modalitățile de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii ce se vor acorda persoanelor îndreptățite, al căror drept la reparație a fost recunoscut și analizat în conformitate cu disp. Legii nr. 10/2001.
Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 - privind aplicabilitatea dispozițiilor acestei legi și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată - trebuie interpretate corelat cu întregul act normativ, astfel încât rezultă cu evidență că, cererile aflate pe rolul instanțelor se vor soluționa în concordanță cu noua lege, atunci când se stabilește modalitatea de despăgubire.
Prin urmare, o interpretare corectă a dispozițiilor Legii nr. 165/2013 nu atrage si nu poate conduce la ideea unei prematurități a cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât această excepție trebuie analizată în raport de legislația în vigoare la momentul introducerii cererii - respectiv Legea nr. 10/2001, neabrogată și Decizia XX/2007 a ICCJ, potrivit principiului neretroactivității legii.
Excepția prematurității unei cereri de chemare în judecată, trebuie analizată din perspectiva condițiilor prevăzute de lege, pe care trebuie să le îndeplinească exercitarea dreptului material la acțiune.
La momentul introducerii cererii de chemare în judecată, dreptul reclamanților de exercitare privind introducerea cererii de chemare în judecată, îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, prealabile cererii.
Apariția legii noi, pe parcursul exercitării dreptului legitim și actual, nu poate să schimbe condițiile pe care le îndeplineau reclamanții la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, pentru că in caz contrar, ar însemna o încălcare a dreptului privind accesul la justiție și mai mult decât atât, un abuz asupra dreptului procesual.
De altfel, Curtea Constituțională, prin decizia nr.88/2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.4 teza a II-a din Legea nr.165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art.33 din aceeași lege nu se aplicau și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Or, prezenta acțiune a fost promovată pe rolul instanțelor judecătorești la data de 31.08.2011, iar Legea nr.165 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.278/17.05.2013.
Este întemeiat însă motivul de recurs ce se referă la greșita sa obligare la emiterea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în condițiile titlului VII din Legea 247/2007 pentru imobilul în litigiu. În urma intrării în vigoare a Legii 165/2013, unica modalitate de acordare a măsurilor reparatorii, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, este acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte care se determină potrivit art. 21 alin. 6 și 7 din lege.
În aceste condiții, întrucât conform art. 4 dispozițiile Legii 165/2013 se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor, atunci când se stabilește modalitatea de despăgubire, Curtea va constata că se impune admiterea recursului sub acest aspect.
Față de cele reținute, Curtea, în temeiul art. 312 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica sentința recurată în sensul că va constata că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii ce urmează a fi stabilite conform Legii nr. 165/2013. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul pârât P. G. AL M. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1894 din 25.10.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CUȘUTA M.-E. și cu intimata pârâtă P. M. BUCUREȘTI - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001.
Modifică în parte sentința.
Constată că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii stabilite conform Legii nr. 165/_.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la data de 09 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. D. T. M. G. R. E. V.
GREFIER,
E. C.
Red.VE
Tehnored. GIA
2 ex./05.06.2013
T.B. - S. a III-a Civ. - I. L. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 566/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 114/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
