Legea 10/2001. Decizia nr. 1571/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1571/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 46592/3/2012*
Dosar nr._
(422/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1571
Ședința publică de la 24.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-pârât, M. BUCUREȘTI PRIN P. G., precum și de recurenta-reclamantă, I. S. V., împotriva sentinței civile nr.911/09.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât, P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – contestație la Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, R. I. B., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât, M. București prin P. G., în baza delegației de la dosar, recurenta-reclamantă, I. S. V., personal, legitimată, cu C.I. . nr._/29.05.2007, asistată de avocatul, Gafiuc V., în baza delegației de la dosar lipsește intimatul-pârât, P. G. al Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită a se lua act că recurentul-pârât, M. București prin P. G., nu a formulat o întâmpinare la recursul acesteia și dorește să precizeze dacă înțelege să mai formuleze sau nu întâmpinare.
Consilierul juridic al Municipiului București prin P. G., având cuvântul, arată că nu înțeleg să mai formuleze întâmpinare la recursul reclamantei la acest moment.
Avocatul recurentei-reclamante, având din nou cuvântul, arată că față de împrejurarea că le-a fost respinsă proba cu o expertiză prețuitoare a terenului în litigiu, consideră necesar ca în această fază procesuală să se administreze această probă, pentru a se face o evaluare corectă a acestuia.
Consilierul juridic al recurentului-pârât, M. București, prin P. general, având cuvântul, arată că se opune încuviințării probei cu expertiza prețuitoare la acest moment, considerând că despăgubirile ce trebuie acordate se fac conform Legii 165/2013.
Curtea, în urma deliberării, având în vedere prevederile art. 305 C.p.civ. va respinge proba cu expertiză în această fază a recursului și acordă cuvântul pe recursurile declarate.
Având cuvântul avocatul recurentei-reclamante, face mai întâi o precizare și anume că, temeiul de drept al motivelor de recurs, sunt prevederile art. 304 ind. 1 C.p.civ.
Arată că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică. Argumentul esențial în acest dosar se referă la un înscris care a fost minimalizat . În realitate, pentru terenul din ., sector 6, există o înțelegere expresă, după dezbaterea succesiunii lui D. C., iar, ulterior frații, s-au înțeles între ei, urmare a unei cărți poștale trimise de pe front de acesta, în care acesta arată care este adevărata situație cu terenul.
Cei doi frați, D. F., tatăl reclamantei și D. S. au înțeles să respecte dorința tatălui și pe cale de consecință, întreaga suprafață de teren din . revină lui D. F..
Din acest punct de vedere, instanța fondului a considerat că dreptul de despăgubiri pe care doamna I., ar trebui să le primească este acela de 1900 mp, așa cum de altfel s-a stabilit în certificatul de moștenitor, numai că înțelegerea dintre frați a intervenit ulterior succesiunii defunctului D. C..
În atare situație, terenul care i se cuvine recurentei reclamante, respectiv acordarea de despăgubiri, trebuie să se raporteze la înțelegerea dintre frați și a voinței celui dispărut pe front.
Concluzionând, solicită în principal, admiterea recursului, desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea dosarului la aceeași instanță pentru efectuarea expertizei pe care au solicitat-o la acest termen.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea dosarului la comisia respectivă, în condițiile în care se va valida corespunzător înțelegerea dintre frați cu privire la suprafața de teren în discuție.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Municipiului București, având cuvântul, solicită admiterea recursului instituției pe care o reprezintă, modificarea în parte a sentinței recurate; să se constate calitatea recurentei de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii, conform Legii nr. 165/2013 și înlăturarea obligației de înainta dosarul la Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.
Solicită respingerea recursului recurentei-reclamante și consideră că acel înscris despre care s-a făcut vorbire nu are nicio relevanță, având în vedere că la dosar există un document care atestă faptul că suprafața cu care persoana a fost expropriată este de 1019 mp.
Avocatul recurentei-reclamante, având din nou cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de M. București prin P. G., considerând că nu sunt argumente suficiente pentru a fi admis.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.911/09.05.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. S. V., în contradictoriu cu pârâții P. G. al Municipiului București și M. București prin Primar G., a constatat calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art.3 alin. 1, art. 4 alin. 2 ale Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, a reclamantei I. S. Virgina pentru imobilul situat în București, ., sector 6, format din teren în suprafață de 1019 mp, a obligat pârâtul M. București prin Primar G. să transmită Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, de îndată după rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, dosarul nr._ aferent notificării nr. 1113/13.08.2001, însoțit de prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin notificarea formulată, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 3840 mp situat în București, ., sector 6. A arătat reclamanta notificatoare în cuprinsul notificării că terenul a fost expropriat în baza Decretului nr.437/1978, iar construcția de pe el a fost demolată.
Prin adresa nr. 6847/07.06.2005 (fila 92 dosar) eliberată de PMB Serviciul Evidența Proprietății s-a menționat că imobilul situat în București, ., sector 6 a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 437/1978.
Potrivit extrasului din Decretul nr. 437/1978 al Consiliului de Stat al RSR și Anexei la decret în extras (filele 69, 70 dosar), la poziția nr. 54 este menționată naționalizarea de la fostul proprietar D. F. a imobilului teren în suprafață de 1019 mp situat în București, ., sector 6.
Față de cele mai sus expuse, tribunalul a apreciat că imobilul teren în suprafață de 1019 mp situat în București, ., sector 6 expropriat de la numitul D. F. în baza Decretului nr. 437/1978 este un imobil preluat abuziv, în sensul Legii nr. 10/2001, art.2 alin.1 lit.f), imobil pentru care moștenitoarea fostului proprietar – reclamanta I. S. Virgina a formulat în termen notificare, potrivit legii speciale de reparație.
Relativ la calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii (restituire în natură sau prin echivalent) în sensul Legii nr. 10/2001, tribunalul a reținut, în acord cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. a) și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 că reclamanta I. S. Virgina are calitatea de persoană îndreptățită, în accepțiunea Legii nr.10/2001, fiind moștenitoare prin retransmitere a proprietarului de la care imobilul construcție a fost preluat abuziv, respectiv de la numitul D. F..
Calitatea reclamantei de moștenitor al fostului proprietar D. F. este susținută de certificatul de moștenitor nr. 175/1979/3.04.1979 - fila 90 dosar și certificatul de moștenitor nr. 882/1980/21.10.1980 - fila 72 dosar, în calitate de fiică a acestuia.
Relativ la suprafața de teren pentru care tribunalul a recunoscut reclamantei calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, a observat instanța că reclamanta a pretins o suprafață de 3.840 mp atât în notificare, cât și în prezenta acțiune, deși în actul de preluare este indicată suprafața de 1.019 mp.
Însă, reclamanta omite a arăta că potrivit actelor de proprietate și certificatelor de moștenitor rezultă o altă situație juridică. Astfel, potrivit certificatului de moștenitor nr. 146/956/08.04.1958 după defunctul D. C. a rămas ca moștenitori L. S. și D. F., în calitate de frați care au moștenit fiecare jumătate din masa succesorală. În masa succesorală a acestui defunct este indicat terenul în suprafață de 3840 mp din ., București, teren dobândit prin actul de vânzare - cumpărare din 2.12.1936 încheiat cu V. B. – fila 52 și 101 dosar. Așadar, din start D. F. a dobândit doar jumătate din suprafața de 3840 mp, adică doar 1.920 mp.
Însă, potrivit actului de preluare, fostul proprietar D. F. a fost menționat cu suprafața de teren de 1019 mp, astfel că aceasta a fost avută în vedere și de tribunal, reclamanta neprobând cu acte din epoca actului de preluare o altă situație juridică asupra suprafeței de teren pretinsă.
Expertiza topografică efectuată în cauză a concluzionat că în prezent întreg terenul solicitat a fi restituit este ocupat de blocuri și elemente de sistematizare.
Relativ la pretențiile reclamantei vizând obligarea directă a pârâților la plata despăgubirilor ca măsură reparatorie prin echivalent, față de imposibilitatea restituirii în natură, tribunalul a reținut netemeinicia acestora față de reglementarea specială cuprinsă în Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Astfel, măsurile reparatorii prin echivalent urmează a fi primite efectiv de către reclamantă în condițiile acestor prevederi speciale, după procedura reglementată de aceste prevederi, iar nu pe calea prezentului demers judiciar. De asemenea, față de soluționarea notificării de către instanța de judecată prin chiar prezenta sentință, Tribunalul a apreciat că este lipsită de fundament și pretenția vizând obligarea pârâtului la emiterea unei Dispoziții de propunere acordare măsuri reparatorii.
Pentru rațiuni de celeritate și în baza art. 16 alin 2 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, tribunalul a obligat pârâtul M. București prin Primar G. să transmită Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, de îndată după rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, dosarul nr._ aferent notificării nr. 1113/13.08.2001, însoțit de prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta I. S. V., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv instanța a respins efectuarea unei expertize prețuitoare privind valoarea reală la momentul judecării cauzei a suprafeței de teren pretinse de 3.840 mp și a omis să se pronunțe asupra înscrisului intitulat „înțelegere” din care rezultă că D. F. urma să primească în totalitate terenul din . M. București prin P. G., care a solicitat ca instanța să facă aplicarea Legii nr.165/2013 și să înlăture obligarea transmiterii directe a dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin întâmpinarea depusă la 19.05.2014 reclamanta I. S. V. a solicitat respingerea recursului Municipiului București prin P. G. ca nefondat, deoarece criticile vizează exclusiv procedurile administrative, necesar a fi parcurse pentru a se ajunge la transmiterea dosarului Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Verificând legalitatea sentinței recurate, Curtea a constatat că recursul promovat de reclamantă este nefondat și l-a respins în condițiile art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs, Curtea a constatat că probele au fost încuviințate și administrate în condițiile art.167 Cod de procedură civilă, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 31.01.2013, aflată la fila 115 din dosarul de fond. În ședința publică mai sus menționată instanța fondului a încuviințat proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie, obiectivele fiind stabilite în condițiile art.201 Cod de procedură civilă, respectiv identificarea terenului în suprafață de 3.840 mp situat în ., sector 6 prin determinarea amplasamentului, a vecinătăților, dacă este liber de construcții sau dacă este afectat de lucrări de utilitate publică sau alte elemente de sistematizare.
Concluziile expertului au fost depuse la fila 128 din dosarul de fond.
Din practicaua sentinței recurate rezultă că instanța fondului a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.10 din Legea nr.10/2001 coroborat cu Legea nr.247/2005, apreciind, cu respectarea art.167 Cod de procedură civilă, relevanța acestei probe, respingând efectuarea unei expertize evaluatorie a terenului în litigiu pentru a se stabili cuantumul despăgubirilor.
Față de aceste considerente, Curtea nu a reținut primul motiv de recurs.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că instanța fondului a reținut că suprafața expropriată a fost de 1.019 mp, așa cum rezultă din fila 64-65 din dosarul de fond, unde în extrasul din Decretul nr.437/1978 rezultă că autorului reclamantei i-a fost expropriată o suprafață de teren de 1.019 mp, situată în ..
Din fila 71 a dosarului de fond rezultă că din suprafața deținută de D. F. acesta a înstrăinat cu chitanțe sub semnătură privată trei suprafețe a câte 240 mp în intervalul 1958 – 1960 – adresa nr.117 – 11 –_/2011 a Serviciului Public pentru Finanțe Publice Locale a Consiliului Local Sector 6.
Tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.2 alin.1 lit.f și art.24 din Legea nr.10/2001 care instituie prezumția întinderii dreptului de proprietate în raport de cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, stabilind calitatea reclamantei de persoană îndreptățită pentru aplicarea legilor speciale pentru imobilul situat în ., sector 6, format din teren în suprafață de 1.019 mp.
Cum nici cea de-a doua critică privitoare la nepronunțarea instanței asupra înscrisului încheiat între autorii săi nu a fost reținută de Curte, recursul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat. Tribunalul a analizat calitatea reclamantei de moștenitor al autorului său D. F., raportat la cele două certificate de moștenitor încheiate în anul 1979 și 1980 care, coroborate cu actele de proprietate, au relevat o altă situație juridică. Așa cum s-a arătat mai sus, autorul recurentei a înstrăinat din teren și prezumția instituită de art.24 din Legea nr.10/2001, coroborată cu ansamblul probator, conduce la determinarea unei suprafețe de teren de 1.019 mp.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul M. BUCUREȘTI prin P. G., Curtea a constatat că este fondat și în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă l-a admis, pentru următoarele considerente:
Recurentul a invocat ca temei juridic prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă care vizează nelegalitatea sentinței recurate.
Este fondată critica recurentului în sensul că notificatoarea este îndreptățită la măsuri reparatorii potrivit Legii nr.165/2013, deoarece la data de 25.05.2013 această lege a intrat în vigoare. Ea a adus modificări importante în ceea ce privește procedura de acordare a măsurilor compensatorii, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, astfel încât Curtea urmează să modifice sentința recurată sub aspectul modalității de acordare a măsurilor compensatorii.
Sub acest aspect, Curtea reține că, potrivit art.4 teza a II-a din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, dispozițiile acestei legi se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, iar capitolul III al legii introduce o nouă modalitate de acordare a măsurilor compensatorii persoanelor îndreptățite sub forma echivalării valorii imobilului preluat abuziv cu un număr de puncte, astfel că sentința recurată va fi modificată în acest sens.
De asemenea, în analiza criticii de nelegalitate vizând soluționarea capătului de cerere referitor la înaintarea dosarului aferent notificării direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, critică invocată de recurentul M. București prin recursul declarat, Curtea reține incidența art.16 alin. 21 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe, la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate, de către acesta.
Potrivit acestui text de lege, P. Municipiului București nu poate fi obligat la a înainta dispoziția cu propuneri la despăgubiri împreună cu dosarul întocmit direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci trebuie să înainteze dispoziția către Prefect, acesta din urmă fiind abilitat să înainteze dispoziția respectivă către Comisie.
Într-adevăr, în cauză s-a pronunțat de către prima instanță o hotărâre judecătorească prin care s-a soluționat pe fond notificarea, însă, la fel de adevărat este și faptul că aceeași instanță a dispus obligarea unității deținătoare la emiterea unei alte dispoziții administrative în baza acestei hotărâri. Așa fiind nu este vorba doar de o hotărâre judecătorească, ci și de o dispoziție ce urmează a fi emisă de unitatea administrativă.
Textul de lege sus-enunțat face o trimitere clară la dispoziția autorității administrației publice locale, fără a distinge după cum aceasta reprezintă soluționarea notificării de însăși unitatea deținătoare sau aceasta a fost emisă în baza unei hotărâri judecătorești. Ca urmare, cum textul de lege nu distinge, nici instanța fondului nu trebuia să distingă.
Mai mult, din interpretarea teleologică a textului de lege mai sus-enunțat rezultă că legiuitorul a dorit ca toate aceste dispoziții de soluționare a notificării să fie evidențiate într-un centralizator, de natură a oferi date statistice și de a fi înaintate după un criteriu comun, fără a lăsa la îndemâna autorității administrației publice posibilitatea de a oferi discreționar, nici măcar exprimate în unități de timp, situații de avantaj unora dintre notificatori.
Din interpretarea Legilor nr. 10/2001 și nr. 247/2005, rezultă că procedura prealabilă sesizării instanței s-a scindat în două etape, respectiv, unitatea deținătoare emite decizie/dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, iar Comisia Centrală stabilește valoarea finală a despăgubirilor, pe baza căreia se emite și titlul de despăgubiri.
Rezultă că legiuitorul a înțeles să facă distincție între notificările ce erau deja soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi - prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziții a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire, ipoteză la care se referă alin. 1 al art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 - și notificările care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate - în privința cărora s-a prevăzut, în cuprinsul alin. 2, să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de documentele cu propuneri de acordare a despăgubirilor.
Câtă vreme prin dispoziții legale exprese se instituie un anumit mecanism de soluționare a notificărilor și, mai mult, etapele pe care acestea trebuie să le urmeze pentru a căpăta finalitate acest mecanism, judecătorului instanței civile nu-i este permis, potrivit art. 4 Cod civil, să statueze pe cale de norme generale, să creeze dreptul într-o materie în care nu există lacună legislativă. Acesta este chemat doar să tranșeze litigii prin interpretarea legii și aplicarea normei de drept incidente, întrucât dacă ar stabili alte procedee și căi în locul celor stabilite de legiuitor judecătorul și-ar aroga, practic, o funcție normativă.
Mai mult, soluționarea pe fond a notificării de către instanța de judecată nu justifică suprimarea unei proceduri administrative legale pentru a pune în locul ei o alta, creată pe cale jurisprudențială, întrucât astfel nu se asigură o eficacitate a măsurilor dispuse prin hotărârile judecătorești, câtă vreme ele sunt în afara oricărei previziuni și prospecțiuni bugetare.
Centralizarea de care textul de lege sus-enunțat vorbește are în intenția legiuitorului un anume scop, de a asigura eficiența dispozițiilor administrațiilor locale, titlurile executorii pe care le-ar obține partea să aibă o garanție de executare, în acest sens oferind o imagine centralizată a mecanismului legal al mijloacelor reparatorii și deci, situarea lor în interiorul bugetului de stat proiectat.
Existența unei legislații speciale de restituire a bunurilor preluate de regimul anterior, nu vine în conflict cu norma europeană, ci se înscrie în cadrul soluțiilor adoptate și asumate de stat în cadrul marjei sale suverane de apreciere cu privire la acestea. De altfel, în cauza P. împotriva României, s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției.
Transmiterea dosarului prefectului pentru emiterea avizului de legalitate nu vizează, în sine, un control de legalitate a însăși hotărârii judecătorești, legiuitorul nereglementând o astfel de situație. Ca urmare, trebuia avut în vedere un control de legalitate efectuat de prefect și care se referă și la împrejurarea în care dispoziția de acordare a despăgubirilor este emisă în urma rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătorești de recunoaștere a acestui drept la despăgubiri. Prefectul are, fără îndoială, obligația controlului dispoziției emise conform hotărârii pronunțate și raportat la datele și împrejurările de fapt și de drept reținute de instanță.
Curtea constată că și după . Legii nr.165/2013 care aduce modificarea Legii nr.10/2001 se menține procedura verificării legalității de către prefect în cazul emiterii dispoziției cu propunere de acordare măsuri compensatorii exprimate în puncte (art.21 alin.3 din Legea nr.165/2013), dispoziții emise de autoritățile publice locale urmând a fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins capătul de cerere privitor la înaintarea dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă I. S. V., împotriva sentinței civile nr.911/09.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurentul-pârât M. BUCUREȘTI prin P. G. și intimatul-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Admite recursul pârâtului M. BUCUREȘTI prin P. G., împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința recurată, astfel:
Obligă pârâtul M. BUCUREȘTI prin P. G. la emiterea dispoziției cu propunere de acordare măsuri compensatorii prin puncte, în beneficiul reclamantei, conform Legii nr.165/2013, pentru terenul în suprafață de 1.019 mp, situat în București, ., sector 6.
Respinge cererea de obligare a pârâtului la înaintarea dosarului aferent notificării, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – ca nefondată.
Menține soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată – din sentința recurată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./19.11.2014
TB-S.5 – L.I.G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 596/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 566/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
