Revendicare imobiliară. Decizia nr. 165/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 2938/300/2008
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 165 R
Ședința publică de la 28.01.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – F. C.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
……………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă R. C. și de recurenta reclamantă C. D. (moștenitoarea defunctei H. M. E. C.),împotriva deciziei civile nr. 454A/24.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. S., M. E., M. M., M. București prin Primarul General și Primăria Municipiului București prin Primarul General, având ca obiect „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentele reclamante R. C. și C. D. reprezentate de avocat Anișoara F., cu împuternicire avocațială la dosar, intimații pârâți C. S. și M. E. reprezentați de avocat A. I., cu împuternicire avocațială la dosar și intimata pârâtă M. M. personal și asistată de același avocat, lipsind intimații pârâți M. București prin Primarul General și Primăria Municipiului București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimații pârâți C. S., M. E. și M. M. întâmpinare, în 4 exemplare.
Curtea pune în discuția părților excepția nulității, față de nesemnarea cererii de recurs.
Apărătorul recurentelor reclamante R. C. și C. D. depune la dosar o copie a certificatului de moștenitor nr. 23/20.08.2013 de pe urma defunctei H. M. E. C. și precizează că moștenitoarea acesteia este C. D.. Mai depune la dosar o copie a actului de identitate a acesteia și o copie a contractului de asistență juridică încheiat cu reclamantele.
Se semnează în fața instanței cererea de recurs de către apărătorul recurentelor reclamante R. C. și C. D..
După deliberare, Curtea dispune introducerea în cauză a moștenitoarei defunctei H. M. E. C. în persoana recurentei C. D..
Apărătorul intimaților pârâți C. S., M. E. și M. M. arată că la instanța de apel a depus la dosar o copie a certificatului de calitate de moștenitor, instanța a luat act de transmisiunea calității și a introdus în cauză moștenitorii, respectiv C. S., M. E. și M. M., iar ulterior în hotărârea de apel a fost menținută și C. E.. Consideră că nu împietează asupra drepturilor procesuale pentru că cei trei moștenitori au fost citați și reprezentați în mod legal la soluționarea apelului. Solicită scoaterea din citativ a intimaților C. E. și C. M., aceștia fiind decedați.
După deliberare, Curtea dispune scoaterea din citativ a intimaților C. E. și C. M., calitatea acestora fiind preluată de intimații pârâți C. S., M. E. și M. M..
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentelor reclamante R. C. și C. D. arată că nemulțumirea lor față de hotărârea instanței de apel reiese din interpretarea eronată a actului juridic pe care l-au opus în calea apelului ca reprezentând o hotărâre judecătorească care să ateste neîncadrarea lor în cauza A. contra României, în ceea ce privește justificarea unui bun actual. Susțin că instanța de apel nu s-a aplecat cu atenție asupra actului juridic dedus judecății, având în vedere motivarea și susținerile în ceea ce privește neîncadrarea lor în dispozițiile legilor și a C.E.D.O.
Arată că Dispoziția Primarului General nr. 4640/26.09.2005, depusă la instanța de fond, reprezintă în opinia lor o hotărâre judecătorească definitivă, un act juridic definitiv care își poate produce efectele în mod valabil, în sensul recunoașterii dreptului lor de proprietate și a nevalabilității titlului statului. Acest lucru s-a petrecut prin Dispoziția Primarului General și nu urmare a primului ciclu procesual în care se constatase nevalabilitatea titlului statului și s-a dispus restituirea, soluție care nu a rămas definitivă și irevocabilă. P. Dispoziția Primarului General s-a constatat neconstituționalitate Decretului nr. 92/1950 și se recunoaște calitatea de proprietar a imobilului și se dispune restituirea în deplină proprietate și posesie a ceea ce nu fusese vândut în baza Legii nr. 112/1995, astfel încât sunt în situația în care ei sunt proprietarii imobilului, mai puțin a apartamentului ce s-a vândut intimaților.
Să se constate că instanța de apel susține că acest juridic nu este un act care a intrat în circuitul civil, nu este un act care să poată fi asemuit cu o hotărâre judecătorească, astfel încât ei nu se pot prevala de un just titlu, de un bun actual și de o speranță legitimă în virtutea cererii A. contra României.
Consideră că această dispoziție este nelegală, având în vedere calitatea actului juridic reprezentat de această dispoziție de a fi în circuitul civil, de a atesta calitatea lor de proprietari și de a atesta nevalabilitatea titlului statului.
Să se constate că instanța de apel a considerat în mod legal instanța de fond nu a mai purces la compararea celor două titluri de proprietate, având în vedere încadrarea pârâților referitor la cauzele A. contra României și R. contra României.
Apreciază că în mod greșit, având în vedere actul de care ei s-au prevalat, respectiv Dispoziția nr. 4640/2005, lăsând la o parte acele hotărâri judecătorești, care atestau la nivelul anului 2006 nevalabilitatea titlului statului și calitatea lor de proprietari. Arată că se prevalează doar de această dispoziție și susțin că având în vedere constatarea nevalabilității titlului statului, pe de o parte și restituirea întregului imobil, pe de altă parte, instanța de apel trebuia să analizeze cele două drepturi de proprietate și să de-a preferabilitate titlului mai bine caracterizat. Consideră că nefăcându-se acest lucru, li se încalcă dreptul la un proces echitabil, fiind încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, desființarea deciziei atacate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Apărătorul intimaților pârâți C. S., M. E. și M. M. precizează că înțeleg să nu mai susțină excepția autorității de lucru judecat. Pe fond solicită admiterea recursului și menținerea deciziei atacate ca temeinică și legală.
Arată că recurenții susțin că instanța de fond și de apel au interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, respectiv Dispoziția Primarului General nr. 4640/26.09.2005, ori tocmai prin această dispoziție se restituie în natură moștenitorilor foștilor proprietari imobilele libere cu excepția apartamentului vândut. Instanța de fond și de apel au menționat că în condițiile în care reclamanții nu sunt beneficiarii unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile privind constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, intimații dețin un bun.
Arată că în anul 2006 când a început acest proces, față de forma dispozițiilor legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001, s-a impus o anumită soluție, iar ulterior datorită modificărilor legislative primul capăt de cerere privind constatarea nevalabilitatea titlului statului a rămas fără obiect urmare a menționării în mod expres în legea specială că toate bunurile preluate sunt considerate ca fiind fără titlu.
Consideră că cele două instanțe în mod legal au comparat cele două titluri de proprietate și făcând aplicarea tuturor normelor incidente în prezenta cauză, atât cele interne, respectiv Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, Decizia RIL nr. 33/2008, jurisprudența C.E.D.O. au constatat că este exclusă de la restituirea în natură bunul în cauză și că reclamanții au un drept la despăgubire.
Arată că cel de-al doilea motiv referitor la nelegalitatea hotărârii prin prisma modificărilor legislative referitoare la acordarea măsurilor reparatorii este nefondat pentru că nu se critică soluția instanței de apel în fondul acesteia ca proces de deliberare, ci se face o interpretare a posibilităților de încasare a măsurilor reparatorii, datorită ultimilor modificări din 2013 în ceea ce privește acordarea acestor măsuri.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
P. cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 14.04.2006 sub nr._ reclamanții H. M. E. C. și R. D. E., au chemat în judecată pe pârâții C. M. și C. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului situat în București, .. 30, sector 2, obligarea pârâților sa le lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul în litigiu, compus din trei camere, două holuri, trei bucătării, vestibul, două holuri (intrari), WC, trei pivnițe în suprafață utilă de 108,51 mp și 108,09 mp teren situat sub construcție, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul situat în București, .. 30, sector 2, a fost dobândit în proprietate de către autoarea acestora, numita R. D. E. P., în urma dotei primite de la părinți, cum rezultă din procesul verbal nr._/1940/68 al Comisiunii pentru Înființarea Cărților Funciare în București.
Conform procesului verbal nr._/1940/68 al Comisiunii pentru Înființarea Cărților Funciare în București, figurează ca proprietara a imobilului situat în București, .. 30, sector 2, colț cu Scheiul de Sus nr. 18, sector 2, numita R. D. E. P. cu o suprafață de 750 mp.
S-a mai arătat ca acest imobil a fost preluat de către stat în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950 și anexă.
Conform notificărilor nr. 1381/2001 și nr. 1382/2001 depuse la Primăria Municipiului București în baza Legii 10/2001 a fost emisă Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 4640/26.09.2005, prin care s-a restituit reclamanților în natură imobilul din București, .. 30, sector 2, compus din construcție tip B (P,P+1), garaj și teren în suprafață de 423,89 mp, din care 53,01 mp teren construit și 370,88 teren liber, recunoscându-li-se calitatea de proprietari.
. comunicat ca imobilul din București, .. 30, sector 2, a fost vândut către pârâții în cauză, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 3958/17.07.1997.
În anul 1997, . vândut imobilul cu rea credință, având în vedere ca a fost depusă cerere de retrocedare inca din anul 1996 prin notificarea 1278/1996.
Reclamanții au arătat ca de pe urma defunctei Nicoreanu P. decedata la data de 19.08.1995, au rămas ca mostenitori H. M. E. C. și R. D. E. astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor 177/06.06.1996, eliberat de Biroul Notarului Public A. Subaru. Au precizat de asemenea ca au calitate procesuală având în vedere ca sunt nepoți ai defunctei.
În ceea ce privește nevalabilitatea titlului pretins de către stat și acțiunea în revendicare formulată, reclamanții au arătat ca statul român a preluat în mod abuziv imobilul, în baza Decretului 92/1950, astfel că el nu a dobândit niciodată „de iure” dreptul de proprietate asupra imobilului ci doar a intrat în posesia acestuia în mod ilegal și abuziv, exercitata prin intermediul autorităților publice locale.
Reclamanții au mai arătat ca proprietarii de drept au fost lipsiți de folosința bunurilor nu insa și de proprietatea acestuia, având în vedere disp. art. 480 – 481 C civil, precum și art. 8 din Constituția din 1948.
P. sentința civilă nr.8080/27.10.2006 s-a anulat cererea reconvenționala si cererea de intervenție, ca netimbrate s-a respins excepția lipsei de interes a primului capăt al cererii de chemare in judecata, invocata de M. București, ca neîntemeiata s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii in revendicare, ca neîntemeiata, și s-a admis acțiunea formulata de reclamanții, s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului situat in București, ..30, sectorul 2, iar pârâții au fost obligați sa lase reclamanților in deplina proprietate si liniștita posesie apartamentul situat in București, ..30, sectorul 2 compus din trei camere, doua holuri, trei bucătarii, vestibul, doua holuri - intrări, WC, trei pivnițe in suprafața utila de 108,09 mp teren situat sub construcție.
P. decizia civilă nr. 1398/07.11.2007 a Tribunalului București, s-a luat act de renunțarea intervenienților la judecarea apelului, s-a admis apelul formulat de pârâți, s-a desființat sentința și cauza a fost trimisă la rejudecare. Instanța superioară a dispus administrarea de probe.
Dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
P. sentința civilă nr.5223/05.04.2012,Judecătoria Sectorului 2 București a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată; a admis în parte cererea principală formulată de reclamantele H. M. E. C. și R. C., în contradictoriu cu pârâții C. M., C. E. și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL; a constatat nevalabilitatea titlului Statului asupra apartamentului situat în București .. 30, sector 2; a respins ca neîntemeiat capătul al doilea al cererii de chemare în judecată; a respins cererea reconvențională ca fiind rămasă fără obiect și a obligat reclamanți la plata către pârâți a sumei de 4200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel,prima instanță a constat faptul că imobilul a fost înstrăinat de către Stat în anul 1997, anterior dobândirii de către reclamanți a Dispoziției emise de Primarul Municipiului București, în anul 2005, în urma notificărilor din anul 2001, nefiind dovedită o notificare anterioară sau faptul că pârâții au cunoscut la momentul cumpărării, intenția de redobândire a imobilului de către reclamanți.
În cauză, pârâții au cumpărat bunul de la un terț, persoană fizică de drept public, statul înstrăinând bunul în anul 1997, în baza unei legi în vigoare la acea dată, iar nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare al pârâților, nu a fost stabilită până acum în justiție, termenul prevăzut de art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001 fiind, oricum, depășit la acest moment.
P. urmare, pârâții au o speranță legitimă că vor putea păstra acest bun, apreciindu-se că dețin un bun în sensul jurisprudenței CEDO, iar în situația deposedării lor, s-ar ajunge ca acești să fie făcuți răspunzători de faptul că statul a preluat imobilul în timpul regimului politic anterior și că l-a vândut.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele H. M. E. C. și R. C. și pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL, cereri înregistrate pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 17.07.2012, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
P. decizia civilă nr.454 A/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantele-reclamante H. M. E. C., și R. C.,împotriva sentinței civile nr.5223/05.04.2012,pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ ,în contradictoriu cu apelanta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL, și cu intimații-pârâți C. M., decedat la data de 23.05.2012, moștenit de M. E., M. M. și CEFOI S., și C. E.; s-a admis apelul declarat de apelantul-pârât M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu apelantele-reclamante H. M. E. C. și R. C. și cu intimații-pârâți C. M., decedat la data de 23.05.2012, moștenit de M. E., M. M. și CEFOI S. și C. E.; s-a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că s-a admis excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului;s-a respins primul capăt de cerere privind nevalabilitatea titlului statului ca fiind lipsit de interes; s-a menținut în rest sentința civilă atacată; a obligat apelanții-reclamanți la plata către intimații-pârâți a sumei de 4.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut în esență următoarele:
În ceea ce privește apelul formulat de apelantul pârât M. București prin Primarul General, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, sunt considerate proprietate publică sau privată de stat, ori aparținând unităților administrativ - teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării de către stat.
În cazul în care un litigiu fundamentat pe prevederile dreptului comun se referă la un bun imobil ce face parte din categoria imobilelor al căror regim juridic este stabilit de legea specială de reparație - Legea nr. 10/2001 - titularul acțiunii nu poate valorifica pretenții referitoare la constatarea nevalabilității titlului statului, întrucât, legea specială de reparație acordă caracter abuziv tuturor preluărilor pe care statul le-a efectuat în perioada de referință a legii, fie că ar corespunde unei preluări cu titlul valabil, fie că ar corespunde unei preluări cu titlu nevalabil, instituind măsuri reparatorii identice pentru ambele cazuri.
Tribunalul a reținut așadar, că atâta timp cât prin legea specială se constată preluarea fără titlu valabil a imobilului, un atare capăt de cerere, prin care se solicită a se constata nevalabilitatea titlului statului, este lipsit de interes.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanții reclamanți, tribunalul reține incidență deciziei nr. 33/2008 pronunțată în recurs în interesul legii, ICCJ a statuat că în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Din motivarea deciziei amintite se desprinde cu claritate faptul că ICCJ a considerat inadmisibile acțiunile în revendicare întemeiate pe dreptul comun doar în situația în care nu a fost formulată o notificare în temeiul Legii 10/2001.
D. în această situație reclamantei i s-ar fi închis orice cale de valorificare a dreptului de proprietate pe care îl invocă, însă în speța de față, după cum rezultă din actele dosarului o astfel de notificare a fost formulată și soluționată prin Dispoziția nr. 4640/2005 a P..
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții reclamanți R. C. și C. D., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind lăsarea în deplina proprietate si posesie a imobilului situat în Bucuresti, .. sector 2 compus din 3 camere, doua holuri, trei bucatarii, vestibul, doua intrari, wc, pivnite, în suprafata utila de 108,51 mp si teren situat sub constructie.
În motivarea recursului se susține că instanta de apel a pornit de la premisa unui titlu valabil, că si statul roman ar fi putut transmite valabil dreptul său nul de proprietate, considerând prin urmare ca paratii au un contract valabil, astfel încât reclamantele nu mai putea pretinde încalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, nemaiexistand un bun în patrimoniul său.
Astfel,instanta de apel a considerat ca reclamantele nu aveau un bun actual întrucat nu putea sa se prevaleze de o hotarare judecatoreasca definitiva prin care sa se fi cunoscut calitatea de proprietar si sa se fi dispus restituirea bunului.
Recurentele dovediseră ca în anul 2005 prin Dispozitia Primarului General nr. 4640/2005,i se recunoscuse atat calitatea de proprietare ale imobilului, dispunandu-se totodata restituirea bunului, adica exact ipoteza retinuta de Curtea Europeana în decizia A. c. Romaniei de către instanța de apel în interpretarea deciziei A. c.România, întrucât după cum rezultă din această decizie, aprecierea existenței unui „bun" în patrimoniul reclamanților implică recunoașterea în conținutul noțiunii explicitate jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cea dezvoltată, atât a unui "bun actual", cât și a unei "speranțe legitime"de valorificare a dreptului de proprietate.
În cadrul unei acțiuni în revendicare, ambele sintagme trebuie să se refere la însuși dreptul la restituirea bunului, dată fiind finalitatea unei asemenea acțiuni de cunoaștere a posesiei, ca stare de fapt.
Anterior deciziei A. c. Romaniei Curtea Europena considera ca simpla enunțare a unei hotărâri judecătorești, chiar dacă aceasta nu avea caracter definitiv, în care se constata nelegalitatea preluării de către stat a unui imobil preluat înainte de anul 1989, reprezenta o privare nejustificată de proprietate (cauza S., cauza P., cauza A. M. și alții, etc.).
In cauza A. insa Curtea Europeana considera că un "bun actual" există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronuntat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că a recunoscut calitatea de proprietar ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului.
D. în lipsa unei asemenea hotarari, constatarea nelegalității titlului statului constituit asupra imobilului în litigiu poate valora doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire, respectiv, dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiția inițierii procedurii administrative și a îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații
Recurentele au mai susținut că sunt beneficiare a unui act juridic de recunoaștere a dreptului său si de restituire în proprietate si posesie a bunului, astfel încât se încadrează în ipoteza reținută de Curtea Europeana în cauza A..
Nu are relevanta împrejurarea ca Dispozitia de restituire nu se intituleaza hotarare judecatoreasca, important fiind doar ca prin acel act juridic ce este supus controlului, dar care nu a fost niciodata atacat pana în prezent, s-a recunoscut preluarea abuzivă și s-a dispus restituirea imobilului cu excepția apartamentului pârâților.
Or, Dispozitia de restituire întruneste toate conditiile legale, toate cerintele Curtii mentionate în cauza A. c. Romania .
A interpreta altfel actul juridic de care ne prevalam ar insemna sa lipsim de continut efectele Dispozitiei de restituire, puterea actului administrative fiind echivalenta puterii hotararii judecatoresti, ambele fiind supuse controlului judiciar.
Hotararea instantei de apel este nelegala si în raport de interpretarea legilor de reparatie urmare considerarii justificarii în patrimoniul său a unui drept la despăgubire art..304 pct. 8 c.proc. civ.
Instanta de apel, prin decizia 454A din 24.04.2013 a recunoscut faptul ca imobilul nu a iesit niciodata în mod valabil din patrimoniul autorului petentei, prin urmare nu a intrat vreodata in mod valabil in patrimoniul statului.
Titlul de proprietate al autorilor său a fost si ramane valabil nefiind atins de cetele nationalizarii( care a fost neconstitutionala, deci fara efecte).
Dispozitia interna de restituire nr._ a P. atesta faptul ca autorii reclamantelor au fost deposedati fara titlu valabil nepierzand niciodata dreptul de proprietate astfel încat existand o speranta legitima pentru subsemnatele la restituirea imobilului.
Cu toate acestea, instanta de fond si de apel nu dispune restituirea bunului sub pretextul ca ratiuni de stabilitate a raporturilor juridice impun lasarea bunului în posesia, chiriasilor cumparatori de la stat, adica de la neproprietar !
Aceasta motivare nu constituie motiv de utilitate publica care sa justifice deposedarea efectiva a adevaratului proprietar, recunoscut ca atare printr-o hotarare judecatoareasca ramasa irevocabila.
Instanta de apel considera astfel nu numai ca paratilor din prezenta cauza li s-ar recunoaste un bun, ci si ca acesta trebuie protejat de orice ingerintă pe motiv ca ei ar beneficia de o speranta legitima dedusa din legile speciale,la despagubiri.
Mai mult, ca urmare a aparitiei Legii 165/2013, speranta de a obtine despagubiri este si mai incerta si mai îndepartata si in mod evident diminuata, ca urmare dispozitiilor noii legi de reparatie ( care actioneaza retroactiv, deci neconstitutional), în timp ce chiriasii cumparatori au o vocatie mult mai sigura la o despagubire integrala, la valoarea de piata a imobilului si în bani, nu în puncte!
S-a considerat ca decizia atacata este nelegala si netemeinica, vatamandu-se în mod evident drepturile, ea însasi reprezentand un act de expropriere actual, astfel încat s-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 454a ?24.04.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti sectia a IV a Civila, în sensul admiterii actiunii în revendicare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea a constatat că recursul este nefondat, fiind respins pentru considerentele ce succed :
Reclamanții au formulat la data de 14.04.2006 în contradictoriu cu pârâții acțiune solicitând constatarea nevalabilității titlului statului și obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu. Aceștia nu au solicitat și anularea titlului pârâților încercând pe calea dreptului comun să recâștige imobilul pierdut. Critica privind analizarea relei credințe a pârâților estre nefondată. Posesori a unui titlu a cărui valabilitate nu a fost contestată iar buna credință la obținerea titlului nu a fost răsturnată. analizarea relei credințe fiind o situație de fapt analizată deja de instanele anterioare în sensul neretinerii relei credințe a anulării titlului pârâților.
Așa cum a constatat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 33/2008 dată în soluționarea recursului în interesul fostul proprietar poate iniția o acțiune de drept comun, dacă este exceptat de la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001,(în speță nu se aplică dispozițiile acestei legi dat fiind data introducerii cererii) sau dacă din motive independente de voința sa, nu a putut să utilizeze această procedură în termene legale, cu condiția ca imobilul să nu fi fost cumpărat cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 de către chiriași.
Urmare a schimbării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza M. A. si alții împotriva României), nu se mai recunoaște în patrimoniul foștilor proprietari deposedați un ”bun”, respectiv un vechi drept de proprietate asupra bunului preluat abuziv, ci este adusă în discuție existenta unui nou drept de proprietate, care își are originea în temeiul unei legislații adoptate de către un stat, prin care se urmărește restituirea totala sau parțiala a unor bunuri confiscate anterior (paragraful 136 din cauza M. A. si alții împotriva României). Dacă în jurisprudența anterioară anului 2010, Curtea a subliniat în toate cauzele împotriva României că, în patrimoniul fostului proprietar se afla un drept de proprietate vechi si că hotărârile judecătorești prin care se constata nelegalitatea naționalizării reprezenta o recunoaștere explicita si retroactiva a supraviețuirii vechiul drept, în cursul anului 2010, si-a schimbat viziunea, fără a mai recunoaște în favoarea fostului proprietar un drept de proprietate vechi, referindu-se la existenta unui nou drept ce se naște în temeiul legislației adoptate de către statele membre.
Concluzia Curții este in concordanta cu art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, ce asigura protectia dreptului asupra bunului indiferent de titularul sau, nefiind loc de crearea unor noi neajunsuri cu consecinte asupra securitatii raporturilor juridice stabilite deja in cadrul circuitului civil, prin vanzarea apartamentelor catre parati .
Or, in cauza pârâții sunt titularii dreptului de proprietate pentru care nu s-a stabilit nevalabilitatea actului de înstrăinare deținut de acestia, incat si din acest punct de vedere sunt ocrotiți, decizia instantei supreme gasindu-si deplina aplicare.
Si Curtea Europeana accepta ca, in genere actele de preluare in proprietatea Statului R. au caracter abuziv, de cele mai multe ori dreptul de proprietate fiind uzurpat in desconsiderarea oricaror principii, dar restabilirea situatiei anterioare nu poate fi realizata prin nesocotirea altui drept incat sa se ajunga la procese interminabile generatoare de situatii pagubitoare si bulversante pentru parti .
Instanța de control judiciar are de apreciat asupra împrejurării dacă, în situația dată, confirmarea și valorificarea dreptului de proprietate, în mod irevocabil, prin dispoziția emisă în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, mai permite sau nu, celor interesați, să recurgă la protecția aceluiași drept de proprietate, asigurată pe calea dreptului comun, prin acțiunea în revendicare, întemeiată pe art. 480 Cod civil.
În privința acestor imobile, după data de 14.02.2001, în măsura în care persoanele interesate au urmat procedura instituită de legea specială de reparație, acțiunea în revendicare de drept comun nu mai este deschisă, aceasta fiind practic înlăturată de legea specială.
P. urmare, Curtea reține că instanța anterioară, a făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt stabilită, corelat cu respectarea principiului de drept, „specialia generalibus derogant” și a regulii „electa una via”.
Totodată, problema raportului dintre legea specială și legea generală, a fost rezolvată în mod unitar de Înalta Curte de Casație și Justiție și prin Decizia în interesul legii nr. XXXIII (53) din 4 iunie 2007, iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. (3) C.proc.civ.
În considerentele acestei din urmă decizii în interesul legii s-a statuat, în mod expres: „Cu atât mai mult sunt, deci, inadmisibile și acțiunile în revendicare introduse după . Legii nr. 10/2001 de persoanele care au utilizat procedura din această lege specială, soluție conformă cu regula non bis in idem și cu principiul securității juridice consacrat în jurisprudența C.E.D.O. (Brumărescu-1997 ș.a.).
Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar, acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.”
P. urmare, instanța supremă constată că valorificarea dreptului dedus pretins în baza Legii nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și că, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, Legea nr. 10/2001 constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
În consecință, acțiunea în revendicare formulată de reclamanți nu poate fi primită, făcându-se abstracție de faptul că aceasta a uzat de reglementările speciale existente cu privire la dreptul de proprietate și modalitatea de ocrotire a acestuia.
Închiderea acestei căi, a acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, de care au beneficiat recurentele reclamante în cauză, nu echivalează cu închiderea accesului la justiție pentru persoana interesată.
Accesul la justiție nu implică și admiterea cererii. Astfel, împrejurarea că reclamanții se adresează instanței pentru a obține restituirea bunului în natură, după ce în prealabil, au solicitat restituirea aceluiași bun în procedura legii speciale,, reprezintă o analiză a contestației ce poartă asupra unui drept civil și nu constituie o încălcare a dreptului garantat de art. 21 din Constituție și de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Conform principiilor ce se degajă din jurisprudența C.E.D.O., "bunul actual" presupune existența unei decizii administrative sau judecătorești definitive prin care să se recunoască direct ori indirect dreptul de proprietate.
"Speranța legitimă", în schimb, presupune ca o creanță să aibă valoare patrimonială, adică să se bucure de o bază suficientă în dreptul intern.
La momentul sesizării instanței de judecată, în cadrul contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamantul nu are un "bun actual", pentru că nu există o decizie administrativă sau judecătorească definitivă care să îi recunoască direct ori indirect dreptul de proprietate asupra pății din imobilul în litigiu.
El a inițiat doar o procedură administrativă prin care a urmărit să beneficieze de măsuri reparatorii, sub forma restituirii în natură sau prin echivalent, pentru bunul preluat de stat înainte ca România să ratifice Convenția, procedura administrativă astfel declanșată fiind supusă controlului judecătoresc.
P. decizia administrativă ,organul administrativ ținând cont de faptul că din imobilul în litigiu au fost vândute două din apartamentele aflate la adresa imobilului în litigiu a limitat restituirea în natură restituindu-se din imobil doar la ceea ce nu se vându-se ,respectiv garajul ocupat cu contract de închiriere și o, parte din teren. Critica potrivit căreia doar o hotarare judecatoreasca definitiva prin care sa se fi cunoscut calitatea de proprietar iar nu și o decizie administrativă îi conferă calitatea de „bun „ în sensul CEDO este fondată. Într-adevăr potrivit decizie A. contra României CEDO recunoaște existența bunului actual constatata chiar și printr-o deciziei adminstrativă însă deși fondat acest argument nu poate duce la schimbarea solutiei întrucât decizia administrativă nu poate fi valorificată în sensul de bun actual decât cu privire la bunurile nevândute conform legii 112/2005.
Reclamantul nu se poate prevala nici de o speranță legitimă, deoarece "creanța de restituire", în sensul jurisprudenței C.E.D.O., pe care reclamantul ar putea-o invoca, este o creanță sub condiție.
Chiar dacă problema întrunirii condițiilor legale pentru restituirea imobilului este analizată în cadrul procedurii administrative, atunci când se fac propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, această chestiune este soluționată irevocabil în cadrul demersului judiciar întemeiat pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată. P. urmare, la momentul sesizării instanței de judecată, creanța nu poate fi considerată ca fiind suficient stabilită pentru a avea o valoare patrimonială ocrotită de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.
De asemenea, având în vedere principiul securității raporturilor juridice, consacrat constant în jurisprudența europeană, persoanele care au urmat și beneficiat de procedura Legii nr. 10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiune în revendicare, fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil și stabilității raporturilor juridice (Cauza Brumărescu contra României – 1997, Cauza D. și N. contra României – 2009 ș.a.).
În ceea ce privește aplicabilitatea legislației internaționale, invocată de recurenții reclamanți, Curtea constată că prioritatea normei convenționale poate fi dată în raport cu procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, care constituie norma internă, numai în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială.
În circumstanțele speței, nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului pentru că titlul de proprietate al intimaților pârâți, respectiv contractul de vânzare – cumpărare încheiat la data de 17.07.1997 în condițiile Legii nr. 112/1995, nu a fost anulat, iar bunul imobil se află în posesia acesteia.
Reclamanții, nemulțumiți de decizia administrativă aveau calea contestării acesteia însă așa cum recunosc nu au contestat-o.
Faptul că după apariția Legii 165/2013, speranța de a obține despăgubiri este mai anevoioasă în timp ce chiriasii cumparatori au o vocatie mult mai sigura la o despagubire integrala, la valoarea de piata a imobilului si în bani, nu în puncte nu reprezintă un motiv de admitere a acțiunii în revendicare.
Recunoașterea calității de persoane îndreptățite prin decizia administrativă nu are efect asupra modalității de despăgubire.
Pe de lată parte,în mod legal tribunalul a reținut așadar, că atâta timp cât prin legea specială se constată preluarea fără titlu valabil a imobilului, un atare capăt de cerere, prin care se solicită a se constata nevalabilitatea titlului statului, este lipsit de interes.
Dreptul la un proces echitabil instituit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se analizează în opoziție cu obligațiile stabilite de un stat prin acte normative. Dreptul de a se adresa liber unui tribunal, în sensul art. 6 din Convenția Europeană și art. 25 din Constituție, implică obligativitatea părții interesate de a respecta procedurile instituite de state pentru a obține recunoașterea și protecția dreptului material pretins. Aplicarea normelor de drept stabilite prin lege de un stat garantează siguranța socială și nu poate constitui motiv de încălcare a prevederilor art. 6 cât timp aceeași normă se aplică tuturor persoanelor care reclamă o anumită ingerință cum este și cazul speței supusă analizei.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.
Văzând și dispoziuțiile art 274 c pr civ ,Curtea obligă pe recurenți la 4.500 lei cheltuieli de judecată către intimatul C. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă R. C. și de recurenta reclamantă C. D. (moștenitoarea defunctei H. M. E. C.),împotriva deciziei civile nr. 454A/24.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. S., M. E., M. M., M. București prin Primarul General și Primăria Municipiului București prin Primarul General.
Obligă pe recurenți la 4.500 lei cheltuieli de judecată către intimatul C. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. C. D. L. M. D. F. G.
GREFIER
S. V.
RED.FC/06.02.2014
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
4.02.2014
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1300/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1910/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
