Obligaţie de a face. Decizia nr. 1228/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1228/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 3319/2/2014
DOSAR NR._
(1169/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1228
Ședința publică de la 10.09.2014
Curtea constituită din:
P. - C. B. T.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă P. R. M., împotriva sentinței civile nr.72 din 21.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/3/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și M. FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect acțiune civilă pentru obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat G. N., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante P. R. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2011, emisă de Baroul București – S.P.A.R.L., aflată la fila 6 dosar Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, lipsind intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și M. FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare la Tribunalul București și în subsidiar, reținerea dosarului pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Solicită să se aibă în vedere faptul că instanța de fond s-a pronunțat pe excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, excepție care a fost soluționată de către Curtea Constituțională prin admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor incidente în cauză.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, sub nr._/3/2008, reclamanta D. C. a chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și Statul Român prin M. Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata diferenței de valoare pentru locuința demolată din .. 15-17, sectorul 1, să fie obligați pârâții la plata de despăgubiri bănești pentru terenul aferent construcției demolate, iar în subsidiar, în cazul respingerii cererii de acordare a despăgubirilor bănești, să fie obligat pârâtul M. București prin Primarul General la emiterea unei dispoziții de acordare de despăgubiri astfel cum acestea au fost solicitate la punctele 1 și 2.
Prin sentința civilă nr. 1399/_ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, acțiunea fiind respinsă în consecință, în raport de dispozițiile art. 13 titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Apelul declarat dereclamanta D. C., a fost admis prin decizia civilă nr. 55A/29.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie, dispunându-se anularea sentinței și trimiterea cauzei pentru judecare în fond la aceeași instanță.
Recursul declarat depârâtul Statul Român prin M. Economiei și Finanțelor a fost respins prin decizia civilă nr. 336/25.01.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și Proprietate Intelectuală.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 678 din 31.03.2011, acțiunea, continuată de doamna P. R. M., moștenitoarea reclamantei ce a decedat la data de 03.04.2010, a fost respinsă ca nefondată reținându-se că, deși s-a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul din .. 15-17, nu s-au depus la dosar actele de proprietate cu privire la teren și construcție, istoric de rol fiscal, situația despăgubirilor încasate, precum și dovada preluării abuzive a imobilului pentru a se putea reține că reclamanta are un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, ci numai certificate de moștenitor de pe urma defuncților D. C. și D. E., înscrisuri insuficiente în lipsa actelor de proprietate pentru a dovedi calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 alin. 1 lit. a) coroborat cu art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată.
În ceea ce privește pârâtul Statul Român, s-a reținut și că acesta nu este entitatea învestită cu soluționarea notificării (art. 20 alin. 5 din Legea nr. 10/2001), astfel că nu are competența de a stabilit despăgubiri conform art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin decizia nr.217R/03.02.2012, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a admis recursul și a casat sentința civilă recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
A reținut instanța de recurs că, deși acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, conform dispozitivului, din considerente rezultă că s-a apreciat că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită deoarece nu a depus actele necesare în vederea notificării, iar Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, nefiind entitatea investită cu soluționarea notificării și neavând competența de a stabili despăgubiri, conform Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
S-a constatat că, în privința fondului cauzei, Tribunalul nu și-a exercitat rolul activ, în baza art. 129 Cod procedură civilă, pentru a obține suplimentarea relațiilor pe care le considera necesare în vederea soluționării cauzei, dar și că la dosar se regăsesc înscrisurile care probează calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, chiar dacă nu a fost depus actul de vânzare-cumpărare.
Aceasta întrucât la fila 53 din dosarul de fond se află autorizația de înstrăinare nr. 7208 din 09.10.1976 emisă pe numele reclamantei, din care rezultă că obiectul acesteia îl reprezintă imobilul din .. 15-17 compus din 4 camere, hol, antreu, bucătărie și vestiar și anexa 1, magazie și WC, având un teren neconstruit în suprafață totală de 318 mp, ce a urmat regimul prevăzut de Legea nr. 58/1974. Din acest înscris emis de M. București, Consiliul Popular al Sectorului 8, rezultă neîndoielnic că reclamanta a fost proprietara acestui imobil compus din construcție și teren moștenit de la părinții săi, D. C. și D. E., conform certificatelor de moștenitor nr. 952/1973 și nr. 1082/1974 și care l-au dobândit prin actul de vânzare-cumpărare nr._/1936 transcris la Tribunalul Ilfov Secția notariat.
Totodată, s-a constatat că instanța de fond nu a analizat solicitările reclamantei, privind acordarea de despăgubiri pentru terenul de 318 mp ce a intrat în proprietatea statului conform Legii nr. 58/1974 și completarea despăgubirilor pentru construcția demolată, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum aceasta și-a precizat cererea la data de 10.03.2011 (fila 59 dosar), ci în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, parte care nu are calitate procesuală pasivă impunându-se trimiterea spre rejudecarea fondului cauzei de către aceeași instanță, Tribunalul București.
În rejudecare nu s-au administrat probe noi, iar prin încheierea de la termenul din 23.04.2013 Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice pe primele două petite ale cererii precizate, respectiv: obligarea la plata diferenței de valoare pentru locuința demolată și obligarea la plata despăgubirilor pentru terenul aferent construcției demolate, pretinse în temeiul Legii nr.10/2001, reținând că singurele situații în care, prin actul normativ invocat de reclamantă, se stabilesc obligații de plată în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, în nume propriu, sunt cele prevăzute de art.50 alin.3 raportat la art.50 alin.2 și alin.21 din lege și vizează restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, ipoteză ce nu se regăsește în prezenta cauză. (file 12,13)
Urmare a admiterii acestei excepții, instanța a rămas învestită cu cel de al treilea capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu M. București, având ca obiect obligarea acestui pârât la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor pentru teren și construcție, petit cu privire la care, la data de 28.05.2013, din oficiu, a fost invocată excepția de prematuritate în raport de prevederile art.33 din Legea nr.165/2013.
Prin sentința civilă nr.72/21.01.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, pentru lipsa calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, petitele 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată, a admis excepția prematurității cererii formulate de reclamanta D. C. și continuată de moștenitoarea acesteia, P. R.-M., de obligare a pârâtului M. București, la emiterea dispoziției de acordare a despăgubirilor pentru imobilul în litigiu și respinge cererea în consecință.
Analizând excepția prematurității cererii, invocată din oficiu prin raportare la dispozițiile art.33 din Legea nr.165/2013, aplicabilă, conform art.4 din actul normativ, și cauzelor aflate în curs de judecată, Tribunalul a apreciat-o întemeiată și, pentru considerentele ce succed, a admis-o și a respins în consecință cererea reclamantelor:
La data de 20.05.2013, anterior soluționării cauzei de față, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Art. 3 lit a) din această lege prevede că prin noțiunea de „cereri” se înțeleg (și) notificările formulate în temeiul Legii nr.10/2001 aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Art. 4 din actul normativ prevede că dispozițiile sale se aplică tuturor cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12.10.2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României.
Potrivit art. 33 alin. 1 din legea 165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr.10/2001 republicată, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingerea a acestora, c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care au de soluționat un număr de peste 5000 de cereri, acesta fiind cazul Primăriei Municipiului București.
Art.35, dispune: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării;
(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi,” prevederi care au dat eficiență legislativă deciziilor 9/2006 și 20/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Actul normativ, de imediată aplicare, a introdus noi termene în procedura administrativă, astfel că, având de soluționat peste 5000 de notificări, Primăria Municipiului București are la dispoziție un termen de 36 de luni pentru soluționarea notificării, termen care, conform art.33 alin. 2 din Legea nr.165/2013, începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2014, astfel că, aflându-se în interiorul termenului legal de soluționare a notificării, nu poate fi reținut, la acest moment, refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a notificării.
Totodată, Tribunalul a reținut că nici o prevedere legală nu a suspendat procedura administrativă în cazul notificărilor nesoluționate până la momentul apariției Legii nr.165/2013 și în privința cărora a fost sesizat tribunalul pentru soluționarea pe fond a notificării (față de considerentele deciziei XX/2007); dimpotrivă, procedura administrativă se desfășoară în continuare, pârâtul având obligația soluționării notificării, dar, aflându-se în interiorul noului termen de 36 luni, secția civilă a tribunalului nu are căderea a se pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și de a dispune restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, termenul fiind unul prohibitiv.
Împotriva sentinței civile nr.72/21.01.2014 a declarat recurs reclamanta, prin care a solicitat modificarea sentinței recurate, în tot, în sensul admiterii acțiunii, pentru următoarele motive:
Instanța de fond, din oficiu, a invocat excepția de prematuritate în raport de prevederile art.33 din Legea nr.165/2013, excepție pe care a admis-o și în consecință, a respins acțiunea reclamantei.
Hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât prevederile legale în baza cărora a fost pronunțată sentința civilă au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională prin Decizia nr.88/27.02.2014.
Pentru motivele arătate, recurenta – reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente.
Singurul motiv de recurs vizând greșita admitere a excepției prematurității cererii de chemare în judecată, prin raportare la dispozițiile legii 165/2013 este fondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată de la data de 30.07.2008, reclamanta a solicitat - față de refuzul nejustificat al pârâtului chemat în judecată de a proceda la soluționarea în cadrul procedurii administrative a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001- aplicarea Deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, analiza în fond a cererii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent formulate de acestea conform Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, este incontestabil că la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 10/2001, era născut, ca urmare a refuzului nejustificat al persoanei notificate de a răspunde la notificare, în intervalul de timp nerezonabil scurs între data formulării notificării și data sesizării instanței de fond și a interpretării obligatorii date art. 26 din Legea nr. 10/2001 respectiv a art. 6 din Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de către instanța supremă, dreptul reclamantei de a se adresa instanței de judecată pentru ca aceasta să soluționeze pe fond notificarea adresată pârâtului, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Este cert că, în cauză, până la data introducerii acțiunii în fața instanței de judecată, notificarea formulată de reclamantă nu a fost soluționată de către pârâtă, deși trecuse un interval de timp de circa șapte ani. Pentru o astfel de ipoteză, instanța supremă a statuat cu consecvență că absența răspunsului persoanei juridice deținătoare la notificarea persoanei îndreptățite are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10 /2001, refuz ce trebuie cenzurat de instanța de judecată.
De asemenea, Curtea apreciază că Legea nr. 165/2013 nu conține norme de procedură care înlătură normele anterior reglementate prin Legea nr. 10/2001 pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziții de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, în sensul aplicării principiului neretroactivității fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic v. Croația, paragraful 81).
Într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că puterea legiuitoare poate adopta reglementări cu efect retroactiv în materie civilă; preeminența dreptului și noțiunea de proces echitabil exclud însă orice ingerință a puterii legiuitoare într-un proces deja existent în vederea influențării soluționării litigiului de către puterea judiciară, cu excepția cazului în care există motive extrem de importante de interes general (Zielinski, Pradal, Gonzales și alții împotriva Franței, hotărârea din 28 octombrie 1999).
Singurul motiv acceptat până acum de Curte, când intervenția legislativă a corespuns unei „evidente și imperioase justificări a interesului general” a fost „umplerea unui vid juridic”, adică îndreptarea unei situații create printr-o eroare sau lacună a legiuitorului. În aceste cazuri, Curtea a considerat că intervenția a fost previzibilă, era de așteptat și reclamanții nu puteau pretinde că ar fi avut un drept de a beneficia de situația astfel creată (cauza Eeg-Slachthuis Verbis împotriva Belgiei, hotărârea din 10 noiembrie 2005). În același sens, în cauza Gigli Construzioni împotriva Italiei, hotărârea din 1 aprilie 2008), Curtea nu a constatat o încălcare a principiului egalității armelor, reținând că „intervenția legiuitorului avusese ca scop înlăturarea unei erori de tehnică legislativă”.
Din această perspectivă, se constată că la expirarea termenului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 - ca situație juridică -, s-a născut - ca efect al acesteia - dreptul persoanei care a formulat notificarea de a se solicita instanței examinarea acesteia pe fond. Acest drept câștigat instantaneu de notificatoare - corelativ obligației entității notificate care intră în conținutul răspunderii civile, de a se supune hotărârii instanței fără să mai emită o dispoziție, care are titlu de sancțiune, în contextul celor anterior reliefate - nu a fost înlăturat prin nici o dispoziție legală ulterioară.
În situația contrară ar însemna că Legea nr. 165/2013 ar reglementa, în sensul negării (suprimării) dreptului notificatorului de a se adresa instanței la expirarea termenelor sus menționate, efecte pe care situația juridică (în concret, faptul juridic) constând în nesoluționarea notificării le-a produs înainte de . și deci ar fi retroactivă, ceea ce nu poate fi admis întrucât contravine art. 6 alin. 2 Noul Cod Civil.
În același sens, curtea are în vederea faptul că prin decizia nr. 88/27.02.2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale, în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 312 C. pr. civ. curtea admite recursul, casează în parte sentința civilă recurată și trimite spre rejudecare la aceeași instanță, cererea reclamantei de obligare a Municipiului București prin Primarul General la emiterea dispoziției .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă P. R. M., împotriva sentinței civile nr.72 din 21.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/3/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și M. FINANȚELOR PUBLICE.
Casează în parte sentința civilă recurată și trimite spre rejudecare la aceeași instanță cererea reclamantei de obligare a Municipiului București prin Primarul General la emiterea dispoziției.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. B. T. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L.
2 ex./23.09.2014
TB-S.5 – A.M.G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 413/2014. Curtea de Apel... | Validare poprire. Decizia nr. 886/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
