Pretenţii. Decizia nr. 185/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 185/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 44913/3/2012
Dosar nr._
(634/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 185 A
Ședința publică de la 5 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – C. O.
JUDECĂTOR - M. C.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1664 din 20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. F., cu intimații-pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, . și cu intimatul –intervenient C. M..
Cauza are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și intimatul-intervenient C. M., personal, lipsind apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, intimata-reclamantă C. F. și intimata-pârâtă ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Intimatul-intervenient C. M. învederează că dosarul se află pe rolul instanțelor de foarte mult timp și datorită acestor împrejurări situația locativă a acestuia este și azi una incertă, astfel încât nefiind modificate datele de fond ale speței nu înțelege să solicite amânarea pricinii.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primarul General învederează că nu are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de apel.
Intimatul-intervenient C. M. solicită respingerea apelului ca nefondat și a se constate că soluția pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică și se impune a fi menținută.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primarul General, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, apreciind că nu pot fi primite criticile formulate de apelantul-pârât în raport de temeiul de drept invocat, respectiv art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Consideră că, instanța de fond, după rejudecare a obligat în mod corect pârâtul la plata către intervenient a prețului achitat pentru imobilul în litigiu, în cuantumul stipulat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 534 din 30.09.1996, actualizat cu indicele de inflație la momentul plății efective.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3797 din data de 02 iulie 2008, Judecătoria Sectorului 4 București a admis acțiunea formulată de reclamanta C. F. împotriva pârâților Statul Român, prin M. Economiei și Finanțelor, M. București, prin Primarul General și ., a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C. M. și a obligat pe pârâtul Statul Român, prin M. Economiei și Finanțelor, să restituie reclamantei și intervenientului suma de 17.409.350 lei (rol), actualizată la data plății, reprezentând prețul din contractul de vânzare-cumpărare nr. 534 din data de 30 septembrie 1996, privind apartamentul nr. 1 din imobilul situat în București, ., parter, sectorul 4.
Prin decizia civilă nr. 33 din data de 13 ianuarie 2009, Tribunalul București – Secția a V-a civilă a admis apelurile declarate de apelanta - reclamantă C. F., apelantul - intervenient în nume propriu C. M., a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza instanței de fond, spre rejudecare.
Investită cu rejudecarea cauzei, prin sentința civilă nr. 55 din data de 05 ianuarie 2010, Judecătoria Sectorului 4 București a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului București, dat fiind că în această fază procesuală reclamanta a mărit cuantumul pretențiilor formulate.
Prin sentința civilă nr.978 din data de 25 iunie 2010, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea promovată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții și intervenientul în interes personal.
S-a reținut că, prin decizia civilă nr. 33 din data de 13 ianuarie 2009, a fost fixat obiectul pricinii ca fiind obligarea pârâților de a achita reclamantei și intervenientului contravaloarea apartamentului menționat în petitul cererii, la valoarea de circulație a bunului, decizia fiind irevocabilă prin nerecurare, deci obligatorie pentru instanța fondului învestită cu rejudecarea cauzei.
Prin decizia civilă nr. 127/A din data de 15 aprilie 2011, Curtea de Apel București – Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate, a admis apelul declarat de intervenient și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea cererii de intervenție; au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Recursul declarat împotriva acestei decizii de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 4497 din data de 15 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 7 decembrie 2012.
Intervenientul în interes personal și-a precizat cererea la data de 13 septembrie 2013, sub aspectul cadrului procesual, solicitând obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului achitat pentru apartamentul cumpărat.
Prin sentința civilă nr. 1664 din data de 20 septembrie 2013, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a admis cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească intervenientului în interes propriu prețul achitat pentru apartamentul nr. 1 din imobilul situat în București, ., sectorul 4, în cuantum de 17.409.350 lei (rol), stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 534 din data de 30 septembrie 1996, actualizat cu indicele de inflație, de la data de 30 septembrie 1996, la data plății efective.
A reținut Tribunalul că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 534 din data de 30 septembrie 1996 încheiat între Primăria Municipiului București prin ., în calitate de vânzător și C. M. și C. F., în calitate de cumpărători, s-a transmis proprietatea apartamentului nr. 1 din imobilul situat în București, ., parter, sector 4.
Prin sentința civilă nr.3281 din data de 6 iunie 2003, Judecătoria Sectorului 4 București a constatat cu caracter irevocabil nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare evocat, reținându-se încălcarea prevederilor imperative ale art. 9 din Legea nr. 112/1995 la momentul perfectării actului.
Prin decizia civilă nr.127A din data de 15 aprilie 2011, Curtea de Apel București – Secția a IX/a civilă a constatat că prima instanță a omis cercetarea fondului cauzei în privința cererii de intervenție, dar nu a procedat la desființarea sentinței apelate, de vreme ce aceasta a soluționat exclusiv cererea principală, apelul declarat de reclamantă fiind respins, ca nefondat.
Pe de altă parte, chestiunea incidenței dispozițiilor art. 501 și art. 50 alin. 21 și 3 din Legea nr.10/2001, astfel cum au fost introduse, respectiv modificate prin Legea nr. 1/2009, a fost examinată în primul ciclu procesual, intrând în puterea lucrului judecat, sens în care considerentele instanțelor de control judiciar, sub acest aspect, se opun examinării pretenției formulate și precizate de intervenient din perspectiva prevederilor art. 1337 din Codul civil.
Tribunalul a analizat, astfel, cererea în lumina dispozițiilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, care deschid calea restituirii prețului actualizat chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, cum este cazul în speță.
A reținut, totodată, tribunalul că, potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului actualizat se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 din Legea nr. 112/1995, dispoziție care se completează cu art. 50 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001.
De vreme ce intervenientul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu cu eludarea dispozițiilor legii speciale, aspect stabilit cu caracter irevocabil prin sentința civilă nr. 3281/2003 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 948/2004 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă, în persoana sa devin incidente prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, a fost stabilită în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația de restituire către intervenient a prețului de achiziție a bunului, prevăzut în contract, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul a arătat că în mod greșit a apreciat instanța cu privire la legitimarea sa procesuală pasivă, stabilind în sarcina sa obligația de restituire a prețului, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
A susținut că nu a fost parte la încheierea contractului dintre reclamantă și Primăria Municipiului București, prin . și, din această perspectivă, nu îi poate reveni obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului constatat nul; statul nu poate interveni într-un raport juridic de drept privat cu scopul de a determina o schimbare a debitorului obligației.
Dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, a precizat apelantul, nu sunt norme cu caracter procesual, astfel încât, intervenția legiuitorului pentru modificarea Legii nr. 10/2001 nu poate produce consecințe asupra efectelor actului juridic; prin modificarea textului menționat s-a urmărit doar determinarea sursei din care urmau a fi restituite sumele de natura celor solicitate.
Cu privire la legitimarea procesuală pasivă, apelantul apreciază că ea nu poate rezulta ex lege, pentru că într-o astfel de ipoteză s-ar realiza o novațiune de debitor, iar această operațiune nu poate interveni decât cu acordul expres al creditorului și dacă este prevăzută expres.
În al doilea rând, apelantul a susținut că pricina a fost soluționată pe fond cu ignorarea prevederilor art. 1337 din Codul civil care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială, prin fapta unui terț.
Dispozițiile menționate nu pot fi înlăturate prin norme speciale contrare, fiind aplicabile cauzei, cu atât mai mult cu cât contractul a fost desființat, fiind reținută reaua credință a dobânditorului bunului.
Deposedarea reclamantei de imobil are semnificația unei tulburări de drept prin fapta terțului, ori în atare situație este angajată răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv M. București.
Examinând legalitatea de temeinicia sentinței din perspectiva criticilor formulate, Curtea apreciază că apelul este nefondat.
Atât motivul de apel ce vizează greșita apreciere asupra legitimării procesuale pasive, cât și critica relativă la soluționarea pricinii în fond, urmează a fi analizate din perspectiva incidenței dispozițiilor legale speciale, Curtea reținând că prezenta cauză a făcut obiect de analiză pe parcursul mai multor cicluri procesuale, statuându-se cu puterea lucrului judecat asupra unor aspecte de ordin procesual, între care și chestiunea calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Evaluarea s-a realizat din perspectiva prevederilor legale incidente în legătură cu debitorul obligației de plată a sumelor reprezentând prețul actualizat al imobilelor dobândite în temeiul unor contracte de vânzare cumpărare anulate pe cale judiciară pentru nesocotirea prevederilor legale imperative care au stat la baza întocmirii lor.
Astfel, prin decizia civilă nr. 127A/2011, Curtea de Apel București – Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 978/2010 a Tribunalului București – Secția a IV-a civilă, admițând apelul declarat de intervenient și dispunând trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea cererii de intervenție.
A reținut instanța de control judiciar că, în speță, garanția pentru evicțiune nu operează, în raport cu constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul în litigiu, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind deja dezlegate problemele de drept ținând de valabilitatea contractului, de aspectul bunei credințe, dar și de posibilitatea de aplicare a regulilor evicțiunii.
În egală măsură s-a statuat și asupra incidenței prevederilor art. 501 și art. 50 alin. 21 și 3 din Legea nr. 10/2001, chestiune examinată în primă instanță și necriticată de părțile litigante, sens în care aspectul a intrat în puterea lucrului judecat.
Or, prin recursul promovat împotriva deciziei civile arătate recurentul, Statul Român – reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu avea la îndemână niciun instrument procedural sau procesual prin care să tindă la modificarea limitelor desființării primei sentințe pronunțate în cauză, respectiv ale rejudecării acesteia, împrejurare surprinsă, de altfel, fără echivoc, și în cuprinsul considerentelor deciziei nr.4497/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă.
Din perspectiva considerațiilor de ordin procesual și procedural expuse, Curtea apreciază că susținerea apelantului în privința lipsei calității sale procesuale pasive nu poate fi primită.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun care disciplinează răspunderea pentru evicțiune, astfel încât nici raportul juridic stabilit cu ocazia perfectării contractului desființat nu este guvernat în întregime de regulile care cârmuiesc modalitatea de îndeplinire a obligațiilor rezultate din repunerea în situația anterioară, subsecvent anulării actului.
Inaplicabilitatea prevederilor referitoare la evicțiune atrage după sine și lipsirea de suport a susținerilor relative la operațiunea de novație prin schimbarea debitorului obligației de plată a prețului imobilului, de vreme ce, într-o ipoteză cum este cea în cauză, această obligație a fost stabilită fără echivoc în sarcina Ministerului Finanțelor Publice.
Astfel cum corect a reținut și tribunalul, prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 dau posibilitatea chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, să obțină restituirea prețului actualizat al imobilului.
Art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 stabilește fără echivoc că restituirea prețului actualizat se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 din Legea nr. 112/1995.
Este lesne de observat că, în cuprinsul normei speciale legiuitorul indică nu numai sursa de proveniență a fondurilor necesare pentru plata sumelor reprezentând prețul actualizat al imobilelor, ci denominează fără putință de tăgadă și debitorul obligației de plată în persoana Ministerului Finanțelor Publice.
În consecință, legitimarea procesuală pasivă a acestuia într-o astfel de împrejurare este de necontestat.
Cum în cauză s-a stabilit cu puterea lucrului judecat că raportul juridic în discuție nu este disciplinat de regulile dreptului comun, sens în care instituția răspunderii pentru evicțiune nu operează, argumentele expuse în combaterea motivului de apel ținând de lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice servesc, deopotrivă, și pentru combaterea susținerilor referitoare la greșita soluționare a pricinii în fond.
În temeiul considerațiilor arătate și în baza prevederilor art. 296 și următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 și în București, . Gerota, nr.13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.1664 din 20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. F. cu domiciliul ales în București, Calea 13 Septembrie, nr.59-61, ., sector 5 cu intimații-pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6, . cu sediul în București, ..45, sector 4 și cu intimatul – intervenient C. M. cu domiciliul București, ., ..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. O. M. C.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.C.O.
Tehnored.CF.O/cs
Ex.8/2014
T.B.Secția a IV-a Civilă – A.C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1186/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 143/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
