Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1409/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1409/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 64633/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1409 R
Ședința publică din data de 02.10.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți D. D. V., D. Ș., P. E. V., P. S. D. și P. E. împotriva sentinței civile nr.1794/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având, ca obiect, „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în cauză fiind efectuate două strigări, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că intimatul pârât a fost citat cu mențiunea că s-a recalificat calea de atac din apel în recurs. Constată, de asemenea, că părțile lipsesc, dar nu se impune aplicarea dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ., având în vedere poziția apărătorului apelanților reclamanți consemnată în încheierea de ședință de la termenul anterior, prin care, după ce s-a recalificat calea de atac drept recurs, și-a exprimat dorința de a se judeca în continuare în complet de recurs, iar singurul motiv de amânare a fost acela de a i se aduce la cunoștință părții adverse aspectul legal de recalificarea căii de atac.
În aceste condiții, Curtea consideră că a existat o manifestare de voință din partea apărătorului recurenților reclamanți de a se judeca în lipsă cauza, astfel încât, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 04.10.2011 sub nr._, reclamanții D. Ș., D. D. V., P. E., P. D. D. și P. E. V., în calitate de moștenitori legali ai defunctului T. T., au chemat în judecată pe pârâtul Municipiului București Prin Primar General solicitând obligarea acestui pârât la restituirea imobilului situat în București, ..19, sector 2, fosta D. L. nr.21, sector 1, format din teren în suprafața de 313 mp și construcție având: demisol cu trei camere și dependințe, parter cu trei camere, hol, dependințe, etaj cu trei camere, hol și la mansarda, camerele de servitori, ca urmare a refuzului nejustificat al pârâtei de soluționare a notificării nr. 14 308/16.08.2001 și obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 07.09.2012, reclamanții au arătat că solicită instanței să constate refuzul Primăriei Generale a Municipiului București de a soluționa notificarea nr.2729/14.08.2001 transmisă prin B. A. P. și în consecință instanța să soluționeze pe fond această notificare, constatând în temeiul legii nr.10/2001 calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul ce face obiectul notificării, să acorde măsuri reparatorii pentru acest imobil, prin compensare cu alte imobile.
Prin sentința civilă nr.1794/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă, s-a admis excepția de prematuritate și s-a respins ca prematur formulată acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Cererile de soluționare pe cale judecătorească a notificărilor formulate în temeiul legii nr.10/2001, s-au întemeiat pe faptul că unitatea deținătoare nu a soluționat aceste notificări în termenul de 60 de zile impus de art.25 alin.1 din legea nr.10/2001, precum și pe Decizia nr.XX / 19.03.2007, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanțele judecătorești pot soluționa notificările formulate în temeiul legii nr.10/2001, când constată refuzul nejustificat al unității deținătoare în soluționarea acestor notificări.
Prin dispozițiile art. 33- (1) din legea nr.165 entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri. (2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Astfel, tribunalul a constatat că pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25(1) din legea nr.10/2001, mai mult prin art.32(1) din legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.
În consecință, analiza notificărilor întemeiate pe legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv legea nr.165/2013, începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult, prin disp.art.4.4 din legea nr.165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, tribunalul a apreciat că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut, motiv pentru care cererea a fost respinsă, ca prematur formulată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel recurenții reclamanți D. D. V., D. Ș., P. E. V., P. S. D. și P. E..
În motivarea apelului, reclamanții au arătat că sentința este nelegală și netemeinică, deoarece dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportat la dispozițiile art. 33, 34, 35 din această lege, pe care instanța și-a fundamentat soluția de respingere a cererii ca prematură, încalcă principiul fundamental consacrat prin art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Apelanții au arătat că art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar trebui interpretat în sensul că se aplică doar cererilor aflate în etapa de finalizare a procesului de restituire, cea de a doua etapă pe care trebuie să o parcurgă persoanele ale căror cereri au fost formulate și depuse în termenul legal, după recunoașterea dreptului.
Dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2010 nu au fost abrogate și rămân în continuare aplicabile, astfel că subzistă obligativitatea unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, termenele prevăzute de art. 33, 34 și 35 fiind termene generale destinate entităților învestite de lege, în vederea atingerii scopului legii.
Litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării inițiale, iar faptul că Legea nr. 165/2013 reglementează alte termene și condiții ce urmează a li se aplica cererilor de chemare în judecată în condițiile art. 4, răstoarnă principiul fundamental al neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 6 alin. 1 Cod civil.
Apelanții au mai arătat că la data de 27.02.2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2014 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 nu se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Având în vedere că această decizie este obligatorie, apelanții au solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În drept, au fost invocate disp.art. 292 – 297 din Legea nr. 10/2010.
Prin încheierea din data de 4.09.2014 Curtea a calificat drept recurs calea de atac exercitată în cauză, având în vedere că sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă din anul 1965 și ale Legii nr. 10/2010, care la art. 26 făcea referire la calea de atac a recursului, înainte de a fi modificată prin legea de punere în aplicare a NCPC.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. 88/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 281/16.04.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, reținând că acestea sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, cum este și cazul în speță. În motivarea deciziei menționate, Curtea Constituțională a reținut, printre altele, că în cauzele ce au determinat ridicarea excepției de neconstituționalitate, cererile de chemare în judecată au fost introduse înainte de . Legii nr. 165/2013, acestea aflându-se pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acestui act normativ. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în aceste cauze a fost ridicată problema incidenței dispozițiilor art. 33, respectiv neepuizarea termenelor prevăzute de aceste dispoziții, cu consecința respingerii cauzelor ca "devenite premature". Dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 instituie anumite termene procedurale de soluționare a cererilor de către entitățile învestite de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, termene care încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014 și înăuntrul cărora persoanele îndreptățite nu pot formula cereri în instanță.
Curtea a observat că pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată. Astfel, excepția prematurității acțiunii este acea excepție procesuală prin care se invocă faptul că dreptul subiectiv nu este încă actual. În acest context, Curtea a reținut că prematuritatea este o sancțiune procedurală ce intervine atât pentru neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, cât și pentru încălcarea unui termen dilatoriu sau prohibitiv. Astfel, prematuritatea unei acțiuni se transpune într-o condiționare a exercițiului dreptului la acțiune sub aspect suspensiv sau într-o afectare a dreptului procesual de un termen cu caracter suspensiv. Așadar, prematuritatea unei acțiuni în justiție impune o analiză a condițiilor în care procedura judiciară trebuia demarată, condiții care sunt prevăzute de legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În consecință, Curtea a constatat că prematuritatea nu poate rezulta dintr-o normă procesual civilă posterioară introducerii cererii de chemare în judecată.
Plecând de la aceste constatări, Curtea a observat că, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare [], unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură". Așa fiind, Curtea a constatat că, la momentul introducerii cererilor de chemare în judecată, moment anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele îndreptățite aveau un drept subiectiv actual, care, din punct de vedere procedural, nu era grevat decât de obligația respectării termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Astfel, dispozițiile art. 4, coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, din care rezultă că dispozițiile care instituie noile termene de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, nu fac decât să stabilească o condiție de exercitare a accesului la justiție, care la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu exista. Cu alte cuvinte, o atare ipoteză nu ține seama de faptul că cererea de chemare în judecată trebuie să respecte condițiile de formă și de fond care sunt reglementate de actele normative în vigoare de la momentul introducerii ei. Prin urmare, nu se recunosc efectele consumate ale raporturilor juridice născute în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, în privința condițiilor de exercitare a dreptului la acțiune.
Având în vedere cele reținute, Curtea a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua, care pot fi interpretate în sensul că art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aplică "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor", conferă noilor norme procedurale efecte retroactive, ceea ce contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Curtea a constatat că aplicarea retroactivă a dispozițiilor criticate este de natură să rupă echilibrul procesual, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalității armelor în procesul civil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție. Curtea a reținut că principiul liberului acces la justiție oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanța judecătorească în vederea apărării drepturilor sale. Așa cum s-a subliniat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, simpla sa consacrare legală, chiar și la nivelul suprem, prin Constituție, nu este de natură a asigura și o eficacitate reală a acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. Accesul la justiție trebuie să fie asigurat, în consecință, în mod efectiv și eficace (a se vedea Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011). De asemenea, Curtea a observat că principiul constituțional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiție se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept. Curtea a apreciat că principiul accesului liber la justiție implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale. Curtea a observat că dreptul de acces liber la justiție nu se limitează doar la posibilitatea introducerii unei cereri de chemare în judecată, ci include și dreptul de a beneficia de judecarea și tranșarea pe fond a litigiului existent în fața unei instanțe. Or, în cauzele deduse controlului de constituționalitate, Curtea a reținut că, prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în sensul respingerii acțiunilor menționate ca "devenite premature", constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiție și, prin urmare, o nesocotire a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (2) potrivit cărora "Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". Astfel, Curtea a reținut că introducerea în cadrul unui proces în curs a unui impediment care tinde să nege dreptul de acces liber la justiție al persoanei interesate încalcă prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. În consecință, Curtea a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013.
Având în vedere decizia Curții Constituționale menționată mai sus, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a admis excepția prematurității, interpretarea dată în speță dispozițiilor art. 33 prin raportare la art. 4 teza a II din Legea 165/2013 fiind contrară normelor constituționale evocate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți D. D. V., D. Ș., P. E. V., P. S. D. și P. E., împotriva sentinței civile nr.1794/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București Prin Primarul General
Casează sentința și trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red./Tehnored M.A.M.
Tehnored. T.I./2 ex.
Jud. fond: F. L.
| ← Cereri. Decizia nr. 398/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1805/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
