Partaj judiciar. Decizia nr. 1860/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1860/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 7694./301/2007*

Dosar nr._

(189/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.1860

Ședința publică de la 09.12.2014

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - MARIANA HORTOLOMEI

JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU

JUDECĂTOR - C. G.

GREFIER - S. R.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul – reclamant A. O., împotriva deciziei civile nr. 865 A din data de 27.09.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă GULEANIȚCHI M., cu intimații – pârâți P. A., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, L. R. – D. și cu intimații – intervenienți AL F. J., G. E..

Obiectul pricinii – partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat titular T. B., în calitate de reprezentant al recurentului – reclamant A. O. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emisă de Baroul București (fila 9) și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, lipsind intimata – reclamantă GULEANIȚCHI M., intimații – pârâți P. A., S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, L. R. – D. și intimații – intervenienți AL F. J., G. E..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură s-a depus,la data de 11.11.2014, din partea recurentului – reclamant, dovada, în copie, a citării intimatelor interveniente prin publicitate lărgită.

Recurentul – reclamant, prin apărător, depune originalul dovezii citării intimatelor interveniente prin publicitate lărgită.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Recurentul – reclamant A. O., prin apărător, având cuvântul, solicită, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanța de apel, având în vedere că tribunalul nu a analizat cauza pe fond, reținând că, față de împrejurarea că în ciclul procesual anterior nu a formulat recurs, instanța de apel nu era învestită cu soluționarea apelului după casarea cu trimitere spre rejudecare.

Critica de nelegalitate vizează o problemă de greșită aplicare a legii de drept procesual sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă.

Arată că, în al treilea ciclu procesual, a intervenit decesului apelantei G. A. M., în urma căruia au fost introduși în cauză A. O. (în calitate de cesionar) și Guleanițchi M. (în calitate de moștenitor universal) cu calități diferite. Până în prezent, nici o instanță nu a stabilit cine este continuatorul decedatei G. A. M., nu există o încheiere pronunțată în acest sens. Apelul formulat de G. A. M. și continuat de cele două persoane menționate, a fost respins, iar Guleanițchi M. a declarat recurs ce a fost respins, cauza fiind casată cu trimitere spre rejudecare.

Au fost introduși în cauză A. O. și Guleanițchi M.. A fost declarat apelul de autoarea G. A. M., instanța soluționând acest apel, nefiind însă stabilit care dintre cele două persoane este continuatorul decedatei.

Prin urmare, actele procesuale ale lui Guleanițchi M. profită și lui A. O., având în vedere că instanța a dispus introducerea ambilor în cauză.

În aprecierea sa, au fost încălcate regulile privind coparticiparea procesuală și efectele acesteia și, în cauză, nu au fost formulate două apeluri declarate de Guleanițchi M. și A. O..

De asemenea, au fost încălcate și regulile privind casarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât instanța de apel a apreciat că este vorba despre o casare parțială; or, în realitate, în raport de motivul invocat, era vorba despre o casare totală.

Față de cea dea treia critică, arată că aceasta se referă la nerespectarea limitelor casării stabilite prin decizia civilă nr.1045 din data de 07.06.2012, în sensul că în recurs se face vorbire de casarea fără a se face vreo altă distincție, însă casarea parțială trebuie prevăzută expres, și este de strictă interpretare.

Având în vedere ultimul motiv de recurs, consideră că instanța de apel, în mod greșit, a interpretat dispozițiile legale ce conferă ordonanței de adjudecare calitatea de titlu de proprietate, indiferent dacă ne aflăm în procedura Legii nr.10/2001 sau în procedura revendicării întemeiată pe dreptul comun.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, având în vedere următoarele argumente:

Apreciază că, problema de drept evidențiată de reprezentantul recurentului – reclamant se referă la împrejurarea calificării casării în sensul dacă este parțială sau totală, având în vedere că recursul declarat în anteriorul ciclu procesual a fost promovat doar de Guleanițchi M., și doar acest recurs a fost admis, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

În opinia sa, raționamentul instanței de apel a fost corect, în condițiile în care situația de drept dedusă judecății este mai complexă și față de decesul survenit pe parcursul procesului al lui G. A. M..

În subsidiar, solicită casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru judecarea ambelor apeluri.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la 24.10.2005, reclamanta G. A.-M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. A. și M. București prin Primarul General, constatarea calității de coproprietar a reclamantei cu privire la cota de 2/6 din imobilul situat în București, . sector 3, compus din: teren în suprafață 534 mp. și construcție cu parter, 4 prăvălii și etaj cu 22 de camere; ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul menționat prin atribuirea către reclamantă a 2 prăvălii de la parter, a 7 camere de la etajul I și a suprafeței de 178 m.p. teren din suprafața totală de 534mp, restul imobilului revenind pârâtului P. A..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat căeste moștenitoarea autoarelor sale M. V. și D. (D.) M., având o cotă de 2/6 (1/3) din masa succesorală rămasă de pe urma defunctelor decedate la data de 03.06.1976, respectiv 22.01.1979, conform certificatelor de moștenitor nr. 543/1976 și 60/1979, cote de proprietate ale acestora fiind prevăzute în procesul verbal de carte funciară în dosar nr. 72/1940 întocmit de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București. Astfel, autoarele reclamantei, au deținut câte 1/6 fiecare, restul fiind deținut de mama acestora -M. A. P., în cotă de 3/6, iar 1/6 de o anume E. Leonardescu.

Imobilul a fost preluat de către stat, în Decretul nr. 92/1950, fiind naționalizate 16 apartamente de la P. A. M..

Prin notificarea nr.3043/2001, pârâtul, ca moștenitor al M. A P., conform certificatului de moștenitor nr.245/1958 și 30/1993, a cerut cota de 3/6 reprezentând doar o parte din moștenire, deși avea împuternicire ca în numele și pe seama reclamantei să facă demersuri și pentru recunoașterea calității de coindivizar a acesteia și pentru restituirea imobilului și către reclamantă în calitate de succesor cu titlu universal al autoarelor menționate. Prin acceptarea succesiunii mamei sale și mătușii sale, a devenit proprietara asupra unei cote părți din imobil, naționalizarea și restituirea în baza Legii 10/2001 neputând înlătura dreptul de coproprietar al reclamantei pentru cota de 1/3 din imobilul din ..

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 111 C.p.c, art.480 C.civ., 481 C.civ., art.728 Cciv.și pe dispozițiile Codului de procedură civilă.

Reclamanta a formulat cerere de modificare a acțiunii, cu privire la primul capăt de cerere, solicitând ca în contradictoriu cu S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate existența dreptului de proprietate asupra cotei părți din imobil în virtutea calității de coproprietar pentru cota de 1/3 și corelativ, a inexistenței dreptului de coproprietate al statului pentru cota de 1/3 din imobilul în litigiu.

În motivarea acestei cereri s-a arătat ca Decretul 92/1950 nu este aplicabil reclamantei, lista anexa necuprinzând numele proprietarilor în viata la momentul naționalizării, respectiv al autoarelor sale, D. (D.) M. și M. V.. Pe cale de consecința, statul nu a dobândit proprietatea imobilului litigios, cel puțin corespunzător cotei de indiviziune arătate.

Astfel, potrivit art. 2 alin. 2 din legea 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat, fara titlu valabil, isi pastereaza calitatea de proprietar.

La data de 17.11.2005, pârâtul P. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neintemeiata.

A arătat ca, la data de 10.08.2001 a înaintat Primăriei Mun.București, așa cum prevăd disp.Legii 10/2001, notificarea nr. 3043/2001 prin intermediul B. S. și N., împreună cu un set de acte doveditoare, cererea sa fiind în curs de soluționare. Actul care stă la baza revendicării pe care a formulat-o în temeiul legii speciale este procesul verbal al Comisiei pentru înființarea Cărților Funciare unde în partea a II a cărții funciare sunt menționate date cu privire la proprietatea imobilului.

Pârâtul a susținut că are calitatea de moștenitor al bunicii sale P. M., și în această calitate a formulat cerere de restituire strict pentru cota de 3/6 părți din imobil. La momentul introducerii notificării nu avea cunoștință de faptul că de pe urma celorlalți defuncți proprietari au mai rămas sau nu moștenitori. Susținerea reclamantei că ar fi avut înțelegere -împuternicire- în anul 2001 ca pârâtul să formuleze notificare și pentru valorificarea drepturilor reclamantei cu privire la retrocedarea imobilului este falsă, și făcută cu rea credință, deoarece numai în anul 2005 a aflat despre persoana reclamantei. Pe cale de excepție, pârâtul a invocat lipsa legitimării sale procesuale pasive deoarece are chemare la succesiunea bunicii sale P. M., iar reclamanta susține că este moștenitoarea defunctelor D. D., M., M. V..

Tot pe cale de excepție, pârâtul a invocat prematuritatea cap.II din cererea reclamantei, astfel cum a fost modificată, prin care aceasta a cerut ieșirea din indiviziune, atât timp cât nu se poate face dovada că reclamantei și pârâtului le-a fost restituit în natură imobilul, pentru a se putea dispune ieșirea din indiviziune în modalitatea cerută de reclamantă.

La data de 16.11.2005, pârâtul M. București a formulata intampinare prin care a invocat excepția inadmisibilitații acțiunii, sub două aspecte:

Pe de o parte, acțiunea reclamantei nu îndeplinește toate condițiile de exercițiu în sensul că este lipsită de una dintre condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea acțiunii în constatarea existenței sau inexistenței unui drept și anume, caracterul subsidiar al acestei acțiuni în constatare în raport cu acțiunea în realizarea dreptului, iar al doilea aspect este acela care decurge din dispozițiile Legii 10/2001, și care prevede o procedură de restituire administrativă în cazul imobilelor ce intră sub incidența acestei legi speciale. Această procedură prealabilă este supusă controlului judecătoresc la secția civilă a tribunalului, după parcurgerea sa de către persoana îndreptățită.

Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, pârâtul a susținut că este prematur introdus întrucât din actele de la dosar nu rezultă că s-ar fi dispus restituirea în natură a imobilului către persoanele îndreptățite, potrivit legii, pentru ca acestea să formuleze cerere de ieșire din indiviziune pe calea acțiunii de față.

Prin sentința civila nr._ din data de 19.12.2005, Judecătoria Sector 3 București a admis excepțiile de inadmisibilitate și de prematuritate invocate de parați, respingând ca inadmisibil capătul I din cererea modificata formulata de reclamanta și respingând ca prematur capătul II din cererea de ieșire din indiviziune asupra imobilului din ., nr.22, sector 3.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Garleșteanu A. M. a formulat apel la data de 17.02.2006.

Prin decizia civila nr.1086 A/23.06.2006 pronunțata de Tribunalul București- Secția a V a civila a fost respins ca nefondat apelul astfel declarat.

Împotriva deciziei nr. 1086A/23.06.2006 pronunțata de către Tribunalul București, reclamanta Garleșteanu A. M. a formulat recurs la data de 24.10.2006.

Prin decizia civila nr.523 pronunțata de către Curtea de Apel București la data de 15.03.2007, a fost admis recursul declarat și a fost casând decizia civila recurată; a fost desființată sentința, și s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționarea fondului la Judecătoria Sectorului 3.

Pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, cauza a fost înregistrata sub nr._ la data de 13.06.2007.

La termenul din data de 08.11.2007 instanța a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului P. A., pe primul capăt de cerere, potrivit motivării din incheierea de ședința de la acea data.

La data de 10.12.2007, reclamanta a depus la dosar cerere de modificare a acțiunii, precum și de chemare în judecata a altor persoane, arătând ca ii cheamă în judecata pe numiții V. I C. și G. M., motivat de faptul ca S. R. prin . a vândut apartamentele cu nr. 18, 25 și 5, intervenientilor V. C. și G. M., solicitând ieșirea din indiviziune și în contradictoriu cu aceștia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.111 cod proc.civ., art. 480 cod civil, art. 481 cod civil și art 728 cod civil coroborat cu disp. art. 2 alin.2 din Legea 10/2001, art.6 din Legea 213/1998

Prin sentința civilă nr. 5466/29.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, s-a admis exceptia lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român, prin Ministerul Finantelor Publice; s-a respins cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtului S. Român, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuala pasiva; s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect revendicare și partaj judiciar, formulată de reclamantă în contradictoriu cu paratii P. A., M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL, și L. R. D., și cu intervenientii AL F. J. și G. E.; s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit înscrisului depus la fila 101, de pe urma defunctului I. M., decedat în anul 1885, au rămas ca moștenitori M. A P., M. Diamandy și V. M..

Reclamanta G. A.-M. este, potrivit certificatelor de moștenitor nr. 543/1976 emis de notariatul de Stat sector 2 și nr. 60/1979 emis de Notariatul de Stat sector 5, moștenitoare legală a defunctelor M. (Diamandy) D. și V. M..

La rândul său, pârâtul P. A. este, potrivit sentinței civile nr. 8108/18.05.1995 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 moștenitor legal al defunctului P. A. N., care este menționat ca unic moștenitor legal al defunctei P. M., potrivit certificatului de moștenitor nr. 8245/1958 emis de Notariatul de Stat Raionul Lenin.

Pârâta L. R. D., este, potrivit certificatului de calitate succesorală nr. 66/10.05.2000, moștenitor legal al pârâtului P. A. A., frate al pârâtului P. A. și moștenitor legal al defunctului P. A. N., potrivit certificatului de moștenitor nr. 670/1979, acesta din urmă fiind - așa cum s-a menționat -, unic moștenitor legal al defunctei P. M..

Înscrisul invocat de reclamantă ca dovadă a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 3 constă în procesul verbal nr. 72/18.03.1940 întocmit de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare prin care s-a înscris în cartea funciară provizorie dreptul de proprietate asupra acestui imobil, fiind menționați ca proprietari: P. A. M., în calitate de moștenitor de pe urma tatălui său, I. M., mort în 1885, cu o cotă de 3/6, D. M. și M. V., în calitate de moștenitoare de pe urma mamei lor, A. B., decedată în 1918, cu o cotă de 1/6 fiecare, și Leonardescu E., în urma cumpărării de la I.GH. B., cu o cotă de 1/6.

La momentul întocmirii acestui înscris, sistemul de publicitate imobiliară era bazat pe regimul transcripțiunilor și inscripțiunilor prevăzut de art. 710 și urm. din codul de procedură civilă și pe regimul de carte funciară prevăzut de Decretul – lege nr. 115/1938.

Sistemul de publicitate imobiliara bazat pe cărțile funciare, asa cum a fost reglementat prin dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938 este un sistem de publicitate absolut și constitutiv de drepturi reale, conform art. 17, 32 și 33 din acest act normativ.

Potrivit art. 147 din Decretul Lege nr. 115/1938 acest sistem se aplică doar în Transilvania și Bucovina, iar în Vechiul Regat și Basarabia, doar în condițiile prev. de art. 148, respectiv în anumite comune identificate printr-un jurnal al Consiliului de Miniștri și cu avizul Ministerului de Domenii și Agricultura, publicat în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele răspândite din București.

În aplicarea acestui decret-lege, a fost adoptată Legea nr. 242/1947, care a reglementat un sistem intermediar al cărților de publicitate funciara, aplicabil doar într-un număr redus de localități din jurul Bucureștiului, identificate în acest act normativ.

Instanța a constatat că, deși reclamanta a invocat faptul că procesul verbal invocat are efect constitutiv de drepturi, nu a făcut dovada că imobilul în cauză este situat în raza teritorială în care s-a aplicat acest sistem intermediar.

Mai mult, potrivit art. 5 din Legea nr. 242/1947, drepturile dobândite anterior intrării în vigoare a acestei legi rămân supuse regimului de transcripțiuni și inscripțiuni, sistem de publicitate personala, neconstitutiv de drepturi.

În raport de toate aceste aspecte, instanța a apreciat că procesul verbal în cauză nu valorează titlu de proprietate, și, în consecință, reclamanta nu a făcut dovada existenței în patrimoniul autorilor săi, a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 3.

Aceeași este și situația înscrisurilor depuse de reclamantă la filele 97-100 din dosar, mențiunea din opisul alfabetic de inscripții și transcripții din anul 1883 (fila 100) și actul de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat sub nr._/15.12.1933 (filele 98 și 99) nefăcând, prin ele însele, dovada dobândirii proprietății imobilului de către autorul reclamantei.

În același timp, instanța a avut în vedere că pârâtul P. A. a formulat cerere de restituire a imobilului, potrivit cotei cuvenite, invocând ca dovadă a dreptului său de proprietate același proces verbal nr. 72/1940 întocmit de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare, cererea sa fiind admisă prin Dispoziția nr._/11.06.2010.

Valoarea probantă acordată acestui înscris depinde, așadar, de calea procedurală aleasă pentru valorificarea dreptului de proprietate. Legea nr. 10/2001 conține dispoziții favorabile în ceea ce privește proba dreptului de proprietate, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, fiind prezumată a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Investind instanța cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun – art. 480 C.civ., reclamanta trebuie să se supună regimului probator specific acestei căi procedurale, neputând face dovada dreptului de proprietate decât prin depunerea înscrisului constitutiv sau translativ al dreptului.

În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că procesul verbal menționat valorează titlu de proprietate întrucât îndeplinește întrutotul dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938, pentru aceeași rază teritorială aceeași instanță omologând ca titlu de proprietate procesul verbal de carte funciară nr. 66/1940 prin sentința civilă nr. 1748/01.03.2007, instanța a reținut faptul că în dosarul nr._/301/2006 situația de fapt era diferită de cea din prezenta cauză. Astfel, prin decizia civilă nr. 563A/2005 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă, îi fusese deja recunoscut reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului, așa încât dovada dreptului de proprietate al acesteia în raport de pârâta B. M. nu a fost făcută prin procesul verbal de carte funciară din data de 16.11.1943.

Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor, instanța a admis excepția invocată de acesta în întâmpinare, având în vedere că din ansamblul probator administrat în cauză nu s-a făcut dovada că bunul imobil se află în domeniul public al statului, așa încât să fie aplicabile dispozițiile art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998, ori în posesia acestuia. De asemenea, instanța a mai avut în vedere faptul că S., prin Ministerul Finanțelor, are calitate procesuală pasivă conferită de Legea nr. 10/2001 numai în situațiile prevăzute expres de aceasta, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Pentru toate aceste motive, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 3, și, în consecință, nu poate solicita nici partajarea acestuia, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de aceasta, având ca obiect revendicarea și partajarea imobilului.

Prin decizia civilă nr. 1183/22.09.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă, în dosarul nr._ s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.8980/28.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.

Prin decizia civilă nr. 1120/ 06.07.2009, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV – a Civilă, în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1183/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă.

S-a modificat decizia în sensul că a fost admis apelul declarat de reclamanta G. A. M. împotriva sentinței civile nr.5466/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București .

S-a desființat sentința și s-a trimis cauza pentru judecarea pe fond la instanța de fond, Judecătoria Sectorului 3 București.

Prin sentința civilă nr. 8980/ 28.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._ s-a admis exceptia lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român, prin Ministerul Finantelor Publice; a fost respinsa cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtului S. Român, prin Ministerul Finantelor Publice, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuala pasiva; a fost respinsa, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect revendicare și partaj judiciar, formulată în contradictoriu cu paratii P. A., M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL, și L. R. D., și cu intervenientii AL F. J. și G. E..

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, de pe urma defunctului I. M., decedat în anul 1885, au rămas ca moștenitori M. A P., M. Diamandy și V. M..

Reclamanta G. A.-M. este moștenitoare legală a defunctelor M. (Diamandy) D. și V. M..

La rândul său, pârâtul P. A. este moștenitor legal al defunctului P. A. N. care este menționat ca unic moștenitor legal al defunctei P. M., potrivit certificatului de moștenitor nr. 8245/1958 emis de Notariatul de Stat Raionul Lenin (fila 26).

De asemenea, pârâta L. R. D. este moștenitor legal al pârâtului P. A. A., frate al pârâtului P. A. și moștenitor legal al defunctului P. A. N. potrivit certificatului de moștenitor nr. 670/1979 (fila 27), acesta din urmă fiind așa cum s-a menționat, unic moștenitor legal al defunctei P. M..

Înscrisul invocat de reclamantă ca dovadă a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 3 constă în procesul verbal nr. 72/18.03.1940 întocmit de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare (fila 46) prin care s-a înscris în cartea funciară provizorie dreptul de proprietate asupra acestui imobil, fiind menționați ca proprietari: P. A. M., în calitate de moștenitor de pe urma tatălui său, I. M., mort în 1885, cu o cotă de 3/6, D. M. și M. V., în calitate de moștenitoare de pe urma mamei lor, A. B., decedată în 1918, cu o cotă de 1/6 fiecare, și Leonardescu E., în urma cumpărării de la I.GH. B., cu o cotă de 1/6.

La momentul întocmirii acestui înscris, sistemul de publicitate imobiliară era bazat pe regimul transcripțiunilor și inscripțiunilor prevăzut de art. 710 și urm. din Codul de procedură civilă și pe regimul de carte funciară prevăzut de Decretul – lege nr. 115/1938.

Potrivit art. 147 din Decretul Lege nr. 115/1938, acest sistem de publicitate imobiliară reală se aplică doar în Transilvania și Bucovina, iar în Vechiul Regat și Basarabia, doar în condițiile prev. de art. 148, respectiv în anumite comune identificate printr-un jurnal al Consiliului de Miniștri și cu avizul Ministerului de Domenii și Agricultura, publicat în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele răspândite din București.

Legea nr. 242/1947 a reglementat un sistem intermediar al cărților de publicitate funciara, aplicabil doar într-un număr redus de localități din jurul Bucureștiului, identificate în acest act normativ.

Deși reclamanta a invocat faptul că procesul verbal invocat are constitutiv de drepturi, nu a făcut dovada că imobilul în cauză este situat în raza teritorială în care s-a aplicat acest sistem intermediar.

Valoarea probantă acordată acestui înscris depinde, așadar, de calea procedurală aleasă pentru valorificarea dreptului de proprietate.

În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că procesul verbal menționat valorează titlu de proprietate întrucât îndeplinește întrutotul dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938, pentru aceeași rază teritorială aceeași instanță omologând ca titlu de proprietate procesul verbal de carte funciară nr. 66/1940 prin sentința civilă nr. 1748/01.03.2007 (fila 2 din motivele de apel împotriva sentinței civile nr. 5466/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București), instanța a reținut faptul că în dosarul nr._/301/2006 (filele 6 și 7 din dosarul format pentru judecarea apelului împotriva sentinței civile nr. 5466/29.05.2008) situația de fapt era diferită de cea din prezenta cauză. Astfel, prin decizia civilă nr. 563A/2005 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă, îi fusese deja recunoscut reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului, așa încât dovada dreptului de proprietate al acesteia în raport de pârâta B. M. nu a fost făcută prin procesul verbal de carte funciară din data de 16.11.1943.

Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor, instanța urmează să admită excepția invocată de acesta în întâmpinare, având în vedere că din ansamblul probator administrat în cauză nu s-a făcut dovada că bunul imobil se află în domeniul public al statului, așa încât să fie aplicabile dispozițiile art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998, ori în posesia acestuia. De asemenea, instanța a mai avut în vedere faptul că S., prin Ministerul Finanțelor, are calitate procesuală pasivă conferită de Legea nr. 10/2001 numai în situațiile prevăzute expres de aceasta, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Pentru toate aceste motive, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de aceasta, având ca obiect revendicarea și partajarea imobilului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

În motivarea apelului s-a susținut în esență că:

Instanța de fond nu a procedat în mod corect considerând Procesul-verbal de Carte Funciara nr. 72/1940, ca unic act depus în dovedirea dreptului de proprietate. Actul de proprietate al imobilului îl reprezintă actul de adjudecare nr. 2776/30.04.1883, emis de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, transcris la 30.04.1883 cu număr de ordine 758 și dosar nr. 1399/81, prin care se atesta dreptul de proprietate al străbunicului său, I. G. Mânu, asupra imobilului în cauza. De asemeni, prin incheierea din 06.03.1951 a Judecătoriei 3 Populara București, pronunțata în Dos. Nr. 1029/1951, se atesta ca moștenitoare ale defunctului I. Mânu - M. A. P., M. Diamnady și V. M..

În privința numitelor M. Diamandy și V. M., a depus la dosar certificatele de moștenire, prin care se arata ca este unica moștenitoare a acestora.

În aceste condiții, în baza principiului semel herres, sempere herres, nu și-a modificat niciodată poziția fata de autorii săi.

Mai mult, s-a dovedit ca 1/2 din imobilul de mai sus aparține ca moștenitoare directa a lui I. G. Mânu, fiicei acestuia - P. A. M. -, iar cealaltă jumătate, prin Carte Funciara, s-a decupat în 3 cote-parti. Acest aspect este confirmat și prin actul de vanzare-cumparare aut. sub nr._/15.12.1933, prin care asupra unei parti de 1/6 a devenit proprietară Leonardescu C. E..

Restul de proprietate (2/6) a revenit M. Diamandy (mama sa) și Vioricai M. (matusa sa).Cum cota de 2/6 s-a reductionat cu dreptul soțului supraviețuitor Manoleescu N., a ajuns sa pretinda 1/4 în loc de 1/3.

În acest fel, a dovedit din plin dreptul său de proprietate.

O altă critică a fost în sensul că: în opinia instanței de fond, Cartea Funciara sta la temelia restituirii proprietății numai în lumina Legii nr. 10/2001.

Astfel se creeaza premiza ca exista cetățeni care-și pot dovedi mai ușor dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, și cetățeni care nu pot face uz de aceasta legislație favorabila, în alte condiții de judecata.

Au fost invocate dispozițiile art. 16 din Constituție.

Deși este vorba de un imobil care încă se află în proprietatea statului, apelanta nu-și poate obține drepturile asa cum s-a intamplat cu varul acesteia, în baza unor raționamente juridice forțate și străine de voința legiuitorului.

Pentru acest motiv a invocat prevederile Ordonanței nr. 137/2000, privind sancționarea discriminării și în materia dreptului de proprietate privata.

A mai susținut apelanta că hotărârile Judecătoriei Sectorului 3 București, au fost casate cu îndrumare de doua ori.

Contrar dispozițiilor instanțelor de recurs, prin care calitatea procesuala era implicit considerata ca dovedita, și se punea problema doar a faptului ca „nu avea obligația sa apeleze la procedura Legii 10/2001", aceasta a 3-a instanța de fond s-a limitat tot la procesul-verbal de Carte Funciara.

Din toate actele de la dosar rezulta ca procesul-verbal de Carte Funciara se coroborează irevocabil și peremptoriu cu actele de proprietate ale autorului său - I. G. Mânu.

Pe parcursul solutionarii apelului a decedat apelanta Garlesteanu A. M., respectiv la data de 24.01.2011, astfel ca a fost introdusa în cauza în calitate de legatara cu titlu universal Guleanitchi M. și A. O., ca urmare a contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 2664/20.09.2007 incheiat cu Garlesteanu A. M., prin care aceasta ii cedeaza toate drepturile cu privire la acest imobil.

Prin decizia civila nr. 1086A/20.12.2011 pronuntata de Tribunalul B.-Sectia a III a Civila în dosarul nr._ a fost respins, ca nefondat, apelul formulat împotriva sentinței civile nr.5466/29.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că din probatoriile administrate în cauză nu rezultă că ar exista identitate între imobilul solicitat și cel al autorilor; . este diferit de ..

Nu se pot retine prezumțiile impuse de Legea 10/2001, care este o procedură specială ce derogă de la dreptul comun și în privința probatoriului, atâta vreme cât reclamantul are demersul întemeiat pe dreptul comun, care impune alte rigori cu privire la probatoriu, neputându-se combina cele două proceduri pentru a rezulta o lex tertia.

În plus, nu există critică privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a statului. Or, atâta vreme cât această soluție a intrat în puterea de lucru judecat, nefăcând obiectul unei critici în apel, iar obiectul acțiunii îl reprezintă ieșirea din indiviziune asupra unui bun care se află în indiviziune cu statul, tribunalul nu poate dispune asupra ieșirii din indiviziune.

Referitor la cesiunea de creanță, contractul depus privește cesiunea asupra drepturilor rezultate din litigiile izvorâte din aplicarea Legii 10/2001, or, în prezenta acțiune ne aflăm într-o procedură întemeiată pe dreptul comun.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Guleanitchi M..

Prin decizia civila nr. 1045/07.06.2012 pronuntata de catre Curtea de Apel B.-Sectia a III a Civila și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost admis recursul astfel declarat.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut ca în apel a fost depus și actul de adjudecare din anul 1883, iar în categoria de titlu, care reprezinta actul translativ de proprietate este inclusa și ordonanta de adjudecare în cond art. 551 Cod proc. Civ., în forma în vigoare la data de 30.04.1883. S-a retinut ca tribunalul nu a raspuns expres criticilor din apel, insa a retinut implicit valoarea de titlu de proprietate a actului de adjudecare, de vreme ce a aratat ca motivul pentru care se impune menținerea soluției este faptul ca din probele administrate nu rezulta identitatea imobilului.

Cu toate acestea, Curtea a retinut ca instanta de apel nu a expus considerentele pentru care a înlăturat argumentele invocate de reclamanta și nu a analizat nici celelalte înscrisuri depuse de reclamanta în dovedirea dreptului sau de proprietate cu privire la cota de ¼.

Pe lângă aceste considerente, instanța de recurs a mai avut în vedere și aspectul potrivit căruia împrejurarea că hotărârea supusă controlului judiciar nu cuprinde cel puțin motivele decisive pe care se sprijină, cu privire la aspectele menționate, ceea ce se constituie într-o încălcare a dispozițiilor art. 261 Cod procedură civilă, și totodată reliefează o necercetare a fondului cauzei din perspectiva stabilirii situației de fapt, cu relevanță asupra textelor de lege aplicabile, care excede competenței instanței de recurs.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului București-Secția a III a Civila sub nr._ la data de 17.10.2012.

Prin sentința civilă nr.865/A/27.09.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă, ca nefondat

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:

Sub un prim aspect, deși în al treilea ciclu procesual în apel au fost introduși - ca urmare a decesului apelantei Garlesteanu A. M. -, în calitate de legatara cu titlu universal reclamanta Guleanitchi M., și A. O., ca urmare a contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 2664/20.09.2007 încheiat cu Garlesteanu A. M., prin care aceasta i-a cedat toate drepturile cu privire la acest imobil, doar Guleanitchi M. a declarat recurs împotriva acestei decizii, astfel ca instanța a analizat doar apelul ce a fost formulat de aceasta, având în vedere ca s-a trimis cauza spre rejudecare doar cu privire la apelul acesteia, cel formulat de A. O. a intrat în puterea de lucru judecat nerecurare.

Pe de alta parte, tribunalul a reținut ca autoarea apelantei, Garlesteanu A. M., a incheiat cu A. O. contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 2664/20.09.2007, prin care aceasta a cedat toate drepturile cu privire la acest imobil, astfel ca la data deschiderii succesiunii acesteia, drepturile cu privire la acest imobil nu se mai regăseau în masa succesorală, iar legatara cu titlu universal nu mai deținea nici un drept cu privire la acest imobil; singurul care putea continua acțiunea pornita de reclamantă era A. O., însa instanța de apel și cea de casare au trecut peste acest aspect, astfel că, în rejudecarea apelului acesteia, instanța de apel nu mai poate dispune scoaterea acesteia din cauza, ci va avea în vedere acest aspect la soluționarea pe fond a cauzei.

Nu în ultimul rand, tribunalul a retinut ca reclamanta și-a modificat actiunea cu privire la cota detinuta, de la 1/3 la ¼ din imobil, în al treilea ciclu procesual, desi dupa casarea cu rejudecare nu mai este posibila modificarea actiunii.

În ceea ce priveste primul motiv de apel, referitor la faptul ca instanta de fond a avut în vedere doar Procesul-verbal de Carte Funciara nr. 72/1940, ca unic act depus în dovedirea dreptului de proprietate, s-a reținut ca actul de adjudecare reprezinta titlu de proprietate, insa acest aspect nu este de natura sa conduca la modificarea hotararii apelate, daca solutia pronuntata este legala și temeinica, aceasta putand fi substituita de instanta de control judiciar.

Astfel, desi la instanta de fond nu exista depus actul de adjudecare nr. 2776/30.04.1883, emis de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, transcris la 30.04.1883 cu număr de ordine 758 și dosar nr. 1399/81, acesta fiind depus în apel în al treilea ciclu procesual; la instanta de fond fusese depus un extras de pe acesta, din care rezulta ca IG M., în calitate de creditor, a obtinut garantia prin ordonanta de adjudecare din 30.04.1883 asupra imobilului din .), nr. 22.

Tribunalul a retinut ca prin incheierea din 06.03.1951 a Judecătoriei 3 Populara București, pronunțata în Dos. Nr. 1029/1951, se atesta ca moștenitoare ale defunctului I. M., decedat în anul 1885, sunt: M. A. P., M. Diamnady și V. M..

Prin actul de vanzare-cumparare din 15.12.1933 autentificat de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat, Joan G. Boamba a vandut numitei E. Leonardescu, cota de 1/6 din imobilul teren și constructii situat în B., .. 22, fosta Garboveni, pe care a dobandit-o de la mama sa A. Boamba iar restul de ½ a ramas M. P., și cate 1/6 M. Diamandy D. și Vioricai M..

Cu privire la imobilul situat în București, ., sector 3 s-a întocmit procesul verbal nr. 72/18.03.1940, de către Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare, prin care s-a înscris în cartea funciară provizorie dreptul de proprietate asupra acestui imobil, fiind menționați ca proprietari: P. A. M., în calitate de moștenitor de pe urma tatălui său, I. M., mort în 1885, cu o cotă de 3/6, D. M. și M. V., în calitate de moștenitoare de pe urma mamei lor, A. B., decedată în 1918, cu o cotă de 1/6 fiecare, și Leonardescu E., în urma cumpărării de la I.GH. B., cu o cotă de 1/6.

Defuncta G. A.-M. este moștenitoare legală a defunctelor M. (Diamandy) D. și V. M..

În ceea ce priveste dovada de catre aceasta a dreptului de proprietate al autorilor sai, tribunalul a retinut că instanța de rejudecare în al treilea ciclu procesual a retinut ca în categoria de titlu, care reprezinta actul translativ de proprietate este inclusa și ordonanta de adjudecare în cond art. 551 Cod proc. Civ., în forma în vigoare la data de 30.04.1883. Sustinerea instantei de fond a fost corecta în ceea ce priveste dovada dreptului de proprietate a unei actiuni intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, respectiv actiune în revendicare, care este distinctă de cea intemeiata pe Legea nr. 10/2001. Acest aspect nu inseamna ca se incalca principiul egalitatii în fata legii, ci faptul ca exista dispozitii speciale în Legea 10/2001, care deroga sub aspect probator de la normele de drept comun.

Astfel, potrivit art. 23 din legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării iar potrivit art. 22.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice ce atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, orice acte juridice care atestă deținerea proprietății.

Ca atare, în privința dovedirii dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită, textul legii speciale nu impune ca dovada să se facă în condițiile dreptului comun, fiind admisibile orice dovezi care atestă aceste calități.

Astfel, faptul ca paratul P. A. a formulat cerere de restituire a imobilului, potrivit cotei cuvenite, invocând ca dovadă a dreptului său de proprietate același proces verbal nr. 72/1940 întocmit de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare, cererea sa fiind admisă prin Dispoziția nr._/11.06.2010, nu inseamna ca pentru dovedirea calitatii de proprietar în cadrul unei actiuni în revendicare este sufficient a se invoca acest aspect, proba dreptului de proprietate fiind necesar a fi facuta prin dovada existentei unui titlu de proprietate.

Pentru aceste considerente, tribunalul a retinut ca cel de-al doilea motiv de apel nu este intemeiat.

Totodata, tribunalul a retinut ca imobilul a fost preluat de către stat, în Decretul nr. 92/1950, fiind naționalizate 16 apartamente de la P. A. M..

Prin notificarea nr.3043 din 10 august 2001 comunicată prin intermediul B. S. și N., pârâtul P. A., ca moștenitor al M. A P., conform certificatului de moștenitor nr.245/1958 și 30/1993, a cerut cota de 3/6 reprezentând doar o parte din moștenire.

La rândul său, pârâtul P. A. este moștenitor legal al defunctului P. A. N., care este menționat ca unic moștenitor legal al defunctei P. M., potrivit certificatului de moștenitor nr. 8245/1958 emis de Notariatul de Stat Raionul Lenin.

Pârâta L. R. D. este moștenitor legal al pârâtului P. A. A., frate al pârâtului P. A. și moștenitor legal al defunctului P. A. N., acesta din urmă fiind unic moștenitor legal al defunctei P. M..

În același timp, pârâtul P. A. a formulat cerere de restituire a imobilului, potrivit cotei cuvenite, invocând ca dovadă a dreptului său de proprietate același proces verbal nr. 72/1940 întocmit de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare, cererea sa fiind admisă prin Dispoziția nr._/11.06.2010.

Prin urmare, imobilul a fost preluat de la autoarea paratului, respectiv de la P. M., în actul de nationalizare nefiind incluse și autoarele reclamantei.

Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, se instituie o prezumție de proprietate, în absența unor probe contrare, atât în ceea ce privește calitatea de proprietar cât și în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, în persoana care a fost individualizată în actul prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Însă, paratul P. A. a formulat notificare si cerut doar o cota de 3/6 cu privire la acest imobil, acesta a recunoscând implicit faptul ca exista și alti mostenitori cu privire la imobil, iar reclamanta a dovedit ca anterior preluarii imobilului existau și alti proprietari cu privire la imobil.

Totodata, tribunalul a retinut ca urmare a decesului numitei G. A.-M., potrivit certificatului de legatar nr.2/08.02.2011, de pe urma defunctei au ramas ca mostenitori numitii: Almajeanu M. în calitate de legatar cu titlu particular conform testamentului autentificat sub nr. 389/28.09.2010, Guleanitchi M., în calitate de legatar cu titlu particular și legatar cu titlu universal conform testamentului autentificat sub nr. 389/28.09.2010 și M. O. F. în calitate de legatar cu titlu particular conform testamentului autentificat sub nr. 389/28.09.2010.

În masa succesorala de pe urma acestei defuncte nu a fost inclus și dreptul de proprietate cu privire la acest imobil, și nici nu avea cum sa fie din moment ce cota de ¼ din imobilul situate în B., ., sector 3, compus din terenul de 534 mp și constructia edificata pe acesta, fusese instrainat de defuncta prin contractual de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 2664/20.09.2007 catre A. O.. Astfel, la data deschiderii succesiunii acesteia, drepturile cu privire la imobil nu se mai regaseau în masa succesorala, iar legatara cu titlu universal nu mai detinea nici un drept cu privire la acest imobil; singurul care putea continua actiunea pornita de reclamanta era A. O..

Prin urmare, cum A. O. nu a formulat recurs impotriva deciziei de respingere a apelului, și hotararea a ramas irevocabila în privinta sa, tribunalul a reținut ca actiunea reclamantei Guleanitchi M., de revendicare a unei cote determinate și iesire din indiviziune, este neintemeiata, astfel ca și apelul formulat de catre aceasta este nefondat.

Pe de alta parte, referitor la incalcarea disp. art. 315 Cod proc. Civ., tribunalul a retinut ca insasi instanta de rejudecare a stabilit ca instanta de apel nu a incalcat dispozitiile art. 315 Cod proc. Civ., avand în vedere ca instanta de recurs a statuat numai regula potrivit careia persoana de la care a fost preluat bunul nu a pierdut niciodata dreptul de proprietate cu privire la bun, astfel ca în conditiile art. 480 Cod civil are posibilitatea sa il revendice, fara a analiza și situatia de fapt, anume daca reclamanta are sau nu calitatea de coproprietara a imobilului iar cea de-a doua instanta a stabilit ca aplicarea acestei reguli este obligatorie. Astfel, avand în vedere ca apelanta nu este coproprietară cu privire la acest bun, din moment ce acesta nu facea parte din masa succesorala a autoarei sale la deschiderea succesiunii, fiind vandut anterior, iar mostenitorul legatar universal culege doar emolumentul existent la momentul deschiderii succesiunii, tribunalul a constatat ca reclamanta nu este coproprietara a bunului.

Față de aceste considerente, instanta a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A. O..

În motivare, recurentul reclamant susține că:

În mod greșit instanța de apel a apreciat că ar exista două apeluri distincte. În cauză există un apel unic, al reclamantei G.. În locul acesteia, au fost introduși în cauză, atât apelanta Guleanițchi, cât și reclamantul Omor A.. În lipsa stabilirii, până la momentul judecății, a calității de succesor în drepturi a unuia singur dintre cei doi, cu consecința scoaterii celuilalt din cauză, exista o coparticipare procesuală necesara, forțată.

Admiterea recursului formulat de către reclamanta Guleanițchi își extinde automat efectele și asupra lui A. O..

Se mai susține că în mod greșit instanța a apreciat că limitele casării se raportează numai la situația lui Guleanițchi.

Motivul pentru care s-a casat în ciclul anterior a fost inexistența motivării (pct. 7 al art. 304). Acesta este un motiv de ordine publică ce ține de valabilitatea intrinsecă a hotărârii. În acest caz special, motivul de casare impune, prin el însuși, rejudecarea integrală a hotărârii.

Mai este criticată decizia instanței de apel în sensul că instanța a încălcat normele care reglementează casarea și limitele ei.

Orice chestiuni derogatorii trebuie expres menționate în hotărâre, fie în dispozitiv, fie în considerente.

Faptul că instanța de recurs a decis casarea, și nu casarea în parte, fie și doar față de un singur apelant, iar considerentele se coroborează cu un atare dispozitiv, demonstrează clar că prin ultima decizie de recurs s-a casat în tot decizia recurată. În consecință, ultima instanță de apel a aplicat greșit norma privitoare la obligativitatea deciziei de casare - pct.9 al art.304 C.proc.civ.

Se mai susține că instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile legale ce conferă ordonanței de adjudecare calitatea de titlu de proprietate, indiferent dacă ne aflăm în procedura edictată de Legea 10/2001 sau în procedura revendicării întemeiată pe dreptul comun (art.480 C.Civ). Totodată, instanța a motivat contradictoriu în acest sens, ajungând la concluzia opusă (este titlu de proprietate, dar nu poate face dovada proprietății, conform dreptului comun).

Recurentul reclamant arată că, pornind de la prevederile legale, în doctrină s-au delimitat două tipuri de coparticipare procesuală (sau litisconsorțiu procesual) - facultativă (sau voluntară) și obligatorie (sau necesară-forțată).

Litisconsorțiul necesar există atunci când coparticipanții se află într-o legătură - materială sau formală - care reclamă soluționarea litigiului printr-o hotărâre uniformă - unitară - în privința tuturor, indiferent dacă ea este în contră sau în profitul lor.

În cazul litisconsoțiului necesar, instanța va pronunța o hotărâre prin care va decide în mod uniform față de toți participanții.

În timpul judecării cauzei în apel, reclamanta G. a decedat. Atât O. A., cât și d-na Guleanițchi au formulat cerere de introducere în cauză, fiecare invocând un alt titlu - în temeiul contractului de cesiune de drepturi, încheiat cu reclamanta G. sau ca succesor cu titlu universal al acesteia. Deși instanțele au făcut diverse observații în acest sens, niciuna dintre ele nu a tranșat chestiunea, prin stabilirea transmiterii calității de apelant uneia și scoaterea celuilalt din cauză.

În consecință, a existat un apel unic, instanța fiind cea care ar fi trebui să tranșeze în prealabil transmiterea calității de apelant către unul sau altul dintre introdușii în cauză. Până la acel moment, poziția procesuală a acestora este caracterizată prin unitate procesuală, specifică unui litisconsorțiu procesual, efectele pozitive ale actelor făcute de unul extinzându-se și asupra celuilalt, în niciun moment instanța nu a fost învestită cu două apeluri, ci cu unul singur, în care, doar unul dintre aceștia putea avea calitate procesuală.

Acesta este și motivul pentru care, atunci când Curtea de Apel București a dispus casarea hotărârii recurate doar de dna Guleanițchi, aceste efecte s-au extins și asupra recurentului reclamant, în lumina consorțiului procesual în care se află.

Motivul casării - nemotivarea hotărârii - este unul ce atrage nulitatea deciziei recurate în integralitatea sa.

În speță decizia de casare se referă, fără nicio distincție, la întreaga hotărâre ca fiind nemotivată.

Totodată, se arată că regula este casarea totală, iar excepția este casarea parțială; în consecință, excepția, fiind de strictă interpretare, trebuie expres menționată.

În cazul unei casări totale, instanța de trimitere reia judecarea pricinii în tot complexul ei, deoarece hotărârea n-a dobândit în niciuna din părțile sale autoritate de lucru judecat.

În speță, motivul de recurs analizat și admis vizează nemotivarea hotărârii. De asemenea, hotărârea a fost atacată în integralitatea sa.

Astfel, lipsa motivării este sancționată de către instanța de casare, arătându-se că "împrejurarea că hotărârea nu cuprinde nici cel puțin motivele decisive pe care se sprijină, cu privire la aspectele menționate, nu numai că se constituie într-o încălcare a disp.art.261 C., ci reliefează și o necercetare a fondului din perspectiva stabilirii situației de fapt".

Acest motiv de casare, chiar în lipsa unei coparticipări procesuale forțate, este unul care presupune casarea în tot a deciziei recurate.

Lipsa motivării atrage nulitatea deciziei recurate, astfel încât se impune rejudecarea integrală și față de toate părțile apelului.

Decizia nr. 1045 pronunțată de Curtea de Apel București a casat în tot decizia nr. 1086A a Tribunalului București.

Acest fapt, rezultă și din interpretarea teleologica a deciziei de casare.

În primul rând, dispozitivul hotărârii de casare nu vorbește despre o casare în parte, sau despre o casare a deciziei pronunțate în apelul formulat de Guleanițchi. Decizia din recurs vorbește despre casarea deciziei, fără a face vreo altă distincție.

Dispozitivul se coroborează și cu considerentele hotărârii - acestea vorbesc în mod unitar despre nemotivarea deciziei apelate, nu exista niciun fel de limitare intrinsecă a hotărârii de casare, ce ar putea duce la concluzia că a fost vizată o casare parțială, nu totală.

Instanța de apel, în ultima rejudecare, a judecat doar apelul formulat de Guleanițchi M., iar nu și pe cel al reclamantului A. O., în ciuda faptului că, în realitate, nu există 2 (două) apeluri diferite. Instanța de apel, în temeiul dispozițiilor hotărârii de casare totală pronunțate de instanța de recurs, avea obligația de a stabili în primul rând calitatea de succesor în drepturile defunctei G. A.-M., iar mai apoi să dispună asupra apelului în contradictoriu cu acela pe care îl considera a avea calitate.

Pe cale de consecință, au fost încălcate dispozițiile art. 315 din Codul de Procedură Civilă, nesocotind dispozițiile instanței de casare.

Mai arată recurentul că, în respingerea apelului, instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile legale ce conferă ordonanței de adjudecare calitatea de titlu de proprietate. Totodată, instanța a motivat contradictoriu în acest sens, ajungând la concluzia opusă.

Această critică este relevantă – în opinia recurentului - indiferent de modul de admitere a recursului, pentru a nu se putea invoca, ulterior, ca și dacă reclamantul are dreptul la rejudecarea apelului, prin necriticarea argumentației din decizia recurată aceasta ar fi intrat în autoritatea de lucru judecat.

Astfel, instanța a reținut ca ca reclamanta autoare G. a făcut dovada dreptului de proprietate prin depunerea ordonanței de adjudecare nr.2776/30.04.1883, emisă de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, transcris la 30.04.1883 cu numărul de ordine 758 - act translativ de proprietate - în condițiile art. 551 C.proc.civ. vechi., în forma în vigoare la data de 30.04.1883.

Motivul menținerii soluției de respingere a acțiunii fost, în principal, lipsa calității procesuale a dnei Guleanițchi, dar și acela că "tribunalul reține că susținerea instanței de fond a fost corectă în ceea ce privește dovada dreptului de proprietate a unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, respectiv acțiune în revendicare, care este distinct de cea întemeiată pe Legea 10/2001. Acest aspect nu înseamnă că se încalcă principiul egalității în fața legii, ci faptul că există dispoziții speciale în Legea 10/2001, care derogă sub aspect probator de la normele de drept comun. Astfel, potrivit dispozițiilor art.23 din Legea nr.10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și în cazul moștenitorilor, cele care atesta această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării iar potrivit art. 22.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice ce atestă calitate de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, orice acte juridice care atestă deținerea proprietății".

Consideră recurentul că această motivare este contradictorie cu ceea ce, chiar instanța de apel a reținut un paragraf mai sus în sensul că, deși se face dovada dreptului de proprietate cu ordonanța de adjudecare, aceasta nu ar reprezenta totuși un act doveditor suficient pe dreptul comun, ci doar pe regimul derogator al Legii 10/2001. Această motivare este complet eronată, întrucât, indiferent de forma codurilor de procedură civilă, actul de adjudecare a fost dintotdeauna titlu de proprietate cu efecte depline, în primul rând pe dreptul comun.

În consecință, nu se poate considera că, deși există acest document, el nu este suficient pentru a dovedi pretențiile reclamantei emise în acțiunea în revendicare. Pe cale de consecință, recurentul solicită a se constata și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, din Codul de Procedură Civilă, hotărârea atacată cuprinzând motive contradictorii cu privire la același motiv de apel.

Recurs scutit de taxa de timbru.

Intimații nu au formulat întâmpinare la recursul astfel susținut.

Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304 din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Soluția de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei la instanța de apel, ce a fost pronunțată în recurs în precedentul ciclu procesual, a fost determinată de constatarea instanței de control judiciar în sensul că instanța de apel a concluzionat că probele administrate nu fac dovada identității între imobilul în litigiu – situat în . - și cel care a aparținut autorilor acesteia (situat în .), fără a expune însă considerentele pentru care a înlăturat argumentele invocate de reclamantă în susținerea tezei contrare, și fără a analiza toate înscrisurile depuse la dosar de reclamantă în dovedirea susținerilor relative la dobândirea cotei de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Astfel, a concluzionat instanța de casare că hotărârea supusă controlului judiciar nu conține motivele decisive pe care se sprijină cu privire la aspectele menționate, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei din perspectiva stabilirii situației de fapt, cu relevanță asupra dispozițiilor legale aplicabile.

Pe de altă parte, se impune a fi observat că apelul ce fusese soluționat prin decizia casată pentru considerentele expuse în precedent a fost exercitat – la data de 11.08.2010 - de reclamanta apelantă G. A. M..

Ca urmare a decesului acestei din urmă părți, intervenit la data de 24.01.2011, în fața instanței de apel - sesizată prin cererea depusă de reclamanta apelantă G. A. M. -, au formulat cereri de introducere în cauză numiții Guleanitchi M. și A. O., prima invocând calitatea de legatar universal, iar cel de-al doilea invocând calitatea de beneficiar al contractului de cesiune autentificat sub nr. 2664/20.09.2007 prin care reclamanta apelantă (ulterior decedată) i-a transmis drepturile decurgând din procedura prevăzută de Legea 10/2001 în privința cotei de ¼ din imobilul situat în ., sector 3.

Urmare a cererilor astfel formulate de cei doi terți ce au invocat calitatea de succesori în drepturile apelantei decedată, ei au fost introduși în proces, procedura de judecată derulându-se în continuare față de aceștia.

Curtea notează că nu a existat vreo dispoziție a instanței (de apel) ce a dispus schimbarea cadrului procesual în aceste coordonate, prin care să se fi realizat o delimitare a drepturilor pe care fiecare dintre cele două părți introduse în proces le-ar fi dobândit ca efect al actelor și faptelor juridice – convenția de cesiune consimțită de apelantă, și respectiv decesul apelantei asociat cu legatul universal constituit în favoarea legatarei Guleanitchi M. - pe care și-au fundamentat calitatea de succesori în drepturi.

Or, în absența unei astfel de dispoziții a instanței ce a dispus introducerea în proces a persoanelor care s-au prevalat de statutul de succesori (în sensul de continuatori prin subrogare) în dreptul a cărui valorificare era urmărită de partea decedată prin demersul procesual reprezentat de formularea cererii de apel, acest act de procedură nu și-a pierdut caracterul unitar, astfel că raportul juridic procesual născut între cele două persoane introduse în cauză era unul de coparticipare procesuală forțată.

În aceste condiții, demersul întreprins de oricare dintre apelanții care s-au subrogat în drepturile pe care autoarea lor le-a dobândit odată cu formularea căii de atac a apelului, demers având scopul de a asigura finalitatea admiterii respectivei căi de atac, era de natură a produce efecte cu privire la ansamblul acestor drepturi, iar nu numai cu privire la o parte (a drepturilor respective) ce ar corespunde interesului propriu al fiecăruia dintre succesori (interes grefat pe actul/faptul juridic translativ de drept).

Un astfel de demers a fost și recursul care a fost exercitat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către succesoarea apelantă Guleanitchi M., recurs în cadrul căruia s-a decis casarea hotărârii și trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelului.

Instanța de rejudecare – a cărei decizie este supusă recursului pendinte - a dat o greșită interpretare prevederilor art. 315 din C.pr.civ., în sensul că a procedat la o rejudecare parțială a apelului, și anume în limitele interesului procesual al succesoarei care a exercitat calea de atac a recursului.

Apreciind că în privința unuia dintre succesorii/continuatorii în drepturi ai apelantei nu produce efecte decizia de casare, instanța de rejudecare nu numai că a realizat o judecată parțială a apelului fără ca o atare dispoziție (limitativă) a instanței de casare să existe, dar, fără a avea vreun temei, a analizat unica cerere de apel – formulată de G. A. M. – ca având valențele a două cereri formulate de fiecare dintre cei doi succesori.

O atare apreciere a instanței este și expresia unei greșite aplicări a prevederilor art. 48 alin. 2 din C.pr.civ. – normă aplicabilă și în apel, potrivit art. 298 C.pr.civ -, potrivit căruia „… dacă prin natura raportului juridic (…), efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviințate unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc și celorlalți”.

În lumina acestei din urmă norme procedurale, Curtea constată că cererea de recurs formulată de apelanta succesoare Guleanitchi M. împotriva deciziei (cu nr. 1086/20.12.2011) prin care a fost soluționat apelul declarat de reclamanta apelantă decedată (G. A. M.) a constituit un act de procedură ce a folosit și apelantului A. O., în considerarea poziției procesuale pe care acesta a avut-o în procedura apelului finalizat prin decizia respectivă, pentru că nu a existat o măsură procesuală care să constituie temei al stabilirii întinderii vocației efective a fiecăruia dintre aceștia relativ la drepturile asupra cărora s-a hotărât prin decizia nr. 1086/2011 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 din C.pr.civ., instanța de apel soluționând calea de atac - cu care fusese investită ca efect al apelului declarat de reclamanta decedată Gârleșeanu A. M. și al deciziei civile (de casare) nr. 1045/2012 a C. secția a III-a – fără a cerceta ansamblul drepturilor care au fost reclamate prin această cale de atac și care au fost continuate de ambii succesorii în drepturi ai apelantei decedate.

Față de situația astfel reținută, se impune casarea deciziei recurate potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 5 din C.pr.civ. – în forma în care această normă era în vigoare la data introducerii acțiunii.

Atâta vreme cât instanța de apel nu a analizat fondul dreptului recurentului apelant A. O. în relație cu forța probantă a ordonanței de adjudecare ce a fost invocată de autoarea sa ca și act doveditor al dreptului de proprietate, Curtea constată că lipsește suportul unei analize de legalitate a deciziei din perspectiva argumentelor expuse în motivele de recurs sub acest aspect. Astfel fiind, nu va proceda la analiza acestor argumente.

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea va dispune casarea integrală a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, urmând ca în rejudecarea apelului să fie analizată și întinderea drepturilor care s-au transmis în patrimoniul recurentului apelant prin efectul contractului de cesiune încheiat între acesta și apelanta decedată G. A. M. și, raportat la aceste drepturi, criticile care au fost aduse de autoarea sa hotărârii pronunțate în primă instanță. În analiza ce se va realiza în aceste coordonate, instanța va avea în vedere și prevederile art. 316 raportat la art. 296 teza a II-a din C.pr.civ., precum și constatările care au fost făcute prin decizia casată relativ la limitele drepturilor ce ar fi fost transmise coapelantei de pe urma defunctei G. M., constatări care nu au fost contestate/criticate în calea de atac a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul reclamant A. O. împotriva sentinței civile nr.865/A/27.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații intervenienți AL F. J., G. E., intimații pârâți P. A., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, L. R. D. și intimata reclamantă GULEANIȚCHI M..

Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 09.12.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. H. G. S. C. G.

GREFIER

S. R.

Red.G.S.

Tehnored.G.S/B.I.

2 ex/

----------------------------------------

T.B.-Secția a III-a – I.P.

- I.L.M.

Jud.Sector 3 – A.I.T.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1145/2014. Curtea de Apel...		Pretenţii. Decizia nr. 841/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Partaj judiciar. Decizia nr. 1860/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 1860/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI