Acţiune în constatare. Decizia nr. 1226/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1226/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 7099/300/2008**
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1226 R
Ședința publică din data de 04.09.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți H. I. și M. A. I. împotriva deciziei civile nr.1328A/19.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte ALIMĂNEȘTIANU I., ALIMĂNEȘTIANU K. H., ALIMĂNEȘTIANU P. FAYE și D. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenții reclamanți, prin avocat B. R., cu împuternicire avocațială la fila 21, și intimatele pârâte prin avocat D., fără împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurenților reclamanți H. I. și M. A. I. solicită admiterea recursului, modificarea, în tot, a deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea sentinței și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, respectiv constatarea nulității absolute a certificatului de calitate succesorală nr. 56/1998 emis de BNP B. E. și a certificatului de moștenitor nr. 11/2002 emis de BNP T. C., constând că intimatele nu au calitate de moștenitoare de pe urma defunctei A. N., fiind străine de moștenire.
În susținerea recursului, apărătorul recurenților reclamanți arată că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât aceasta nu a efectuat în mod legal controlul judiciar, nu a stăruit în cercetarea tuturor probelor administrate, ci s-a limitat la a copia motivarea sumară instanțelor de fond. Mai arată că această nemotivare a sentinței instanței de fond a constituit o critică adusă în fața instanței de apel, care a înlăturat-o în totalitate și a apreciat că există anumite idei similare între cele două sentințe. În opinia sa este vorba despre o nemotivare a hotărârii instanței de fond, iar instanța de apel nu a făcut altceva decât să ignore criticile aduse de apelanți cu privire la acest aspect. Din acest punct de vedere, apreciază că s-au încălcat disp. art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind exercitarea dreptului la un proces echitabil, iar sub acest aspect Curtea Europeană a statuat că nu este motivată hotărârea în măsura în care aceasta este identică cu hotărârea pronunțată în alt ciclu procesual.
În ceea ce privește critica referitoare la controlul judiciar exercitat de instanța de apel, apreciază că aceasta a încălcat dispozițiile art. 700 C.civ., art. 689 C.civ. și art. 76 alin. 3 din Legea nr. 36/1995, întrucât sarcina probei pe aspectul acceptării tacite a succesiunii ar fi revenit recurenților. Din acest punct de vedere arată că în primul ciclu procesual, Curtea de Apel București, când a dispus rejudecarea cauzei pe aspectul verificării, de către instanța de fond, a acceptării tacite a succesiunii, a dispus audierea martorilor propuși de intimate, însă în cadrul audierii nu s-a făcut nicio referire la momentul acceptării succesiunii de către intimate și de către autorii acestora.
Apărătorul recurenților reclamanți apreciază că au fost încălcate disp. art. 700 C.civ., instanța reținând că dezbaterea succesiunii se putea efectua în orice moment, iar certificatele de calitate de moștenitor și certificatul de moștenitor au fost emise în condiții legale. Sub acest aspect, arată că la momentul dezbaterii succesiunii notarul este obligat să verifice dacă succesiunea a fost acceptată în termenul de 6 luni, termen prevăzut de art. 700 C.civ., iar nerespectarea acestei obligații atrage nelegalitatea înscrisului.
În ceea ce privește împrejurarea că instanța de apel a apreciat că recurenții sunt străini de succesiune, astfel încât nu pot aduce critici cu privire la certificatele de moștenitor, apărătorul recurenților reclamanți arată că recurenții justifică un interes pentru că prin emiterea acestor certificate s-a pus problema restituirii imobilului ce le aparține, fiind cumpărat de la stat în baza Legii nr. 112/1995. Acesta a fost motivul pentru care a invocat cauza imorală în invocarea motivelor de nulitate a acestor certificate.
Cu privire la competența notarului, apărătorul recurenților reclamanți arată că instanța nu a avut în vedere susținerile părților pe acest aspect și nu există o motivare a hotărârii judecătorești cu privire la acest aspect, iar în ceea ce privește procurile prin care intimatele le-au mandatat pe E. N. și C. L., apreciază că acestea nu îndeplinesc condițiile prev. de art. 1536 alin. 2 și nici ale art. 58 din Legea nr. 36/1995, în care se menționează în mod expres că în privința actelor de dispoziție, mandatarul trebuie să aibă o procură specială, or la dosar nu există o asemenea procură, ci procuri cu caracter general, cele două mandatare fiind împuternicite să dezbată succesiunea de pe urma oricăror persoane pe care intimatele le moștenesc în România. Sub acest aspect, chiar instanța de apel a reținut că există posibilitatea depășirii limitelor mandatului de către cele două mandatare.
Pentru toate aceste motive, apărătorul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea sentinței și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
Apărătorul intimatelor pârâte Alimăneștianu I., Alimăneștianu K. H., Alimăneștianu P. Faye și D. S. solicită respingerea recursului, arătând că recurentele invocă o nemotivare a hotărârilor judecătorești, în condițiile în care suntem în al doilea ciclu procesual și de fiecare dată reclamanții invocă aceleași motive. Mai arată că prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar s-a urmărit și s-a obținut blocarea acțiunii în revendicare a foștilor proprietari, fiind o acțiune promovată de foști chiriași care au dobândit imobilul revendicat în virtutea Legii nr.112/1995. Mai arată că în rejudecare, conform deciziei de casare s-au audiat martori, care au confirmat situația de fapt, iar instanțele de fond și apel, în al doilea ciclu procesual, au apreciat corect faptul că cele două certificate de moștenitor au fost legal emise. Mai arată că Alimăneștianu N. care a avut în proprietate imobilul, a fost încarcerată în perioada regimului comunist, iar la momentul eliberării a plecat la fiii săi, în Statele Unite, acceptarea moștenirii sale fiind demonstrată cu depozițiile martorilor.
Solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea din data de 11.03.2008 înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București sub nr._ reclamanta H. I. și H. V. S. Justina au chemat în judecată pe pârâtele Alimăneștianu I., Alimăneștianu K. H., Alimăneștianu P. Faye și D. (născută Alimăneștianu S., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a certificatului de calitate succesorală nr. 56 din 10.03.1998 emis de BNP E. Buroi, pentru fraudă la lege și cauză imorală, să constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 11 din 20.03.2002 emis de BNP T. C. pentru fraudă la lege și cauze imorale și să constate că pârâtele nu au calitate de moștenitoare de pe urma numitei Alimăneștianu N., fiind străin de succesiune.
Prin sentința civilă nr. 3723/22 mai 2008 Judecătoria Sector 5 a admis excepția necompetentei teritoriale, declinând competența de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei sectorului 2 București
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București cauza a fost înregistrată la data de 18.06.2008 sub nr._, iar la data de 10.02.2009 acțiunea a fost respinsa prin sentința civilă nr. 1120.
Împotriva sentinței civile nr. 1120/10.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 2 au declarat apel reclamanții.
Pe parcursul soluționării apelului, ca efect al decesului reclamantei H. V. S. Justina a fost introdusă în cauză moștenitoarea acesteia, M. A. I., în temeiul art. 243 C.p.c.
Tribunalul București Secția a IV-a civila a pronunțat decizia civilă nr. 363 A/18.03.2010 prin care a respins apelul formulat.
Împotriva deciziei civile nr. 368A/18.03.1010 au declarat recurs recurenții-reclamanți. Recursul a fost admis prin decizia civila nr. 1486 R/23.11.2010 pronunțata de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civila prin care s-a casat decizia, s-a admis apelul, s-a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În fond după casare, Judecătoria Sector 2 a pronunțat sentința civila nr._/25.10.2012 prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 10.03.1998 a fost eliberat certificatul de calitate de moștenitor nr. 56/10.03.1998, în dosarul succesoral nr. 70/1998 al BNP „E. B.” privind pe defunctul Alimăneștianu M., decedat la data de 19.09.1989, cu ultimul domiciliu în Ciad, potrivit căruia unica moștenitoare legală era pârâta Alimăneștianu I. în calitate de soție supraviețuitoare. Acesteia din urmă îi revenea întreaga masă succesorală, în componența căreia este inclus, printre altele, imobilul situat în mun. București, ., sector 2.
Ulterior, la data de 20.03.2002, a fost eliberat certificatul de calitate de moștenitor nr. 11/20.03.2002, în dosarul succesoral nr. 14/2002 al BNP „T. C.” privind pe defuncta Alimăneștianu N., decedată la data de 17.12.1975, cu ultimul domiciliu în New York, lăsând ca moștenitori legali pe numiții Alimăneștianu Ș., în calitate de fiu, Alimăneștianu C., în calitate de fiu, Alimăneștian I., în calitate de soție supraviețuitoare a fiului defunctei Alimăneștianu M., decedat la data de 19.09.1989, și Alimăneștianu P., în calitate de soție supraviețuitoare a fiului defunctei Alimăneștianu C., decedat la data de 31.10.2000.
Prima instanță a reținut că numitul Alimăneștianu M. a decedat la data de 19.09.1989, fiind căsătorit la acea dată cu pârâta Alimăneștianu (fostă F.) I. și având ca descendenți pe numiții Alimăneștianu M. Nicholas J., Alimăneștianu F. Joanna, Alimăneștianu I. N. și Alimăneștianu Alexander Antony. Din cuprinsul cererii de deschidere a procedurii succesorale pentru dezbaterea succesiunii acestui defunct, coroborată cu încheierea finală din data de 10.03.1998, a rezultat că numai pârâta în calitate de soție supraviețuitoare a acceptat moștenirea defunctului său soț. Fiind astfel recunoscută drept unică moștenitoare a acestuia.
Din al doilea dosar succesoral a rezultat că numita Alimăneștianu N. a decedat la data de 17.12.1975, lăsând ca moștenitori legali pe numiții Alimăneștianu Ș., Alimăneștianu C., Alimăneștianu M. și Alimăneștianu C., în calitate de descendenți de gradul I (fii),. Cu toate acestea, în cazul ultimilor doi, s-a constatat că nu au mai fost menționați ca moștenitori legali în certificatul de moștenitor eliberat la data de 20.03.2002, întrucât la acel moment erau decedați ( Alimăneștianu M. a decedat la data de 19.09.1989, iar Alimăneștianu C. a decedat la data de 13.10.2000), subliniindu-se că aceștia au decedat ulterior mamei lor, dar înainte de dezbaterea succesiunii. Ca o consecință a acestui fapt, în calitate de moștenitori legali au fost menționați moștenitorii celor doi defuncți, respectiv pârâta Alimăneștianu I., în baza certificatului de calitate de moștenitor nr.56/10.03.1998, și pârâta Alimăneștianu P. Faye, în baza certificatului de calitate de moștenitor nr. 9/20.03.2002 eliberat de BNP „T. C.” în dosarul succesoral nr. 13/2002.
Prima instanța a mai reținut din certificatele de stare civilă atașate la dosar că moștenitorul Alimăneștianu Ș. a decedat la data de 21.10.2005, lăsând ca moștenitoare legală pe soția supraviețuitoare, respectiv pe pârâta Alimăneștianu K. H., iar moștenitorul Alimăneștianu C. a decedat la data de 12.02.2005, lăsând ca moștenitoare legală pe fiica sa, respectiv pârâta D. S..
Împotriva sentinței civile mai sus menționate, în termen legal au formulat apel reclamanții H. I. si M. A. I..
Intimații-pârâți Alimăneștianu I., Alimăneștianu K. H., Alimăneștianu P. Faye, D. S. au formulat întâmpinare la apelul declarat de către reclamanți și au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 1328 A/19.12.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanți H. I., M. A. I. împotriva sentinței civile nr._/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în contradictoriu cu intimații-pârâți Alimăneștianu I., Alimăneștianu K. H., Alimăneștianu P. Faye și D. S..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu face parte din categoria imobilelor preluate abuziv prin Decretul 92/1950. Reclamanții sunt comparatorii acestuia in baza Legii 112/1995, fiind chemați în judecată într-o acțiune în revendicare.
In ceea ce privește cauzele de nulitate invocate, Tribunalul a apreciat că acestea nu sunt incidente in speța și în mod corect nu au fost reținute de prima instanță.
Tribunalul a reținut în ceea ce privește frauda la lege, că în mod corect judecătoria a reținut faptul că pârâtele personal sau prin autorii lor au obținut cele două certificate de calitate de moștenitori de pe urma defunctei Alimăneștianu N. în scopul dovedirii calității lor de moștenitoare legale și revendicării bunului pe care îl consideră proprietatea autoarei lor. Acest demers nu constituie in sine fraudarea legii, prima instanță analizând probele suplimentare inclusiv în ceea ce privește problema de drept reținuta de instanța de casare. Astfel, prima instanța a arătat că din audierea martorilor a rezultat că defuncta a plecat definitiv din România în USA, la fii săi, fiind îngrijită de ei până la deces. Casa avută în proprietate în România a fost preluata de stat, defuncta a fost la închisoare, neavând alte bunuri în proprietate, decât cele cu care a plecat în USA și care au rămas fiilor săi, aceștia acceptând astfel tacit succesiunea de pe urma mamei lor. In aceste condiții, având in vedere că reclamanții nu au produs la rândul lor dovezi concludente precum și faptul că certificatele de moștenitor garantează o prezumție simplă și de natură relativă în sensul că cei indicați în cuprinsul lor au acceptat succesiunea, nu se poate considera ca legea a fost fraudata prin obținerea acestor certificate.
Tribunalul a reținut faptul că defuncta a locuit la fiii acesteia in străinătate, iar familia sa a continuat să locuiască în USA si după decesul său situație care conduce la prezumția ca acceptarea succesiunii s-a realizat în mod tacit, familia nefiind preocupată să inițieze demersurile legale pentru dezbaterea succesiunii decât mult mai târziu. Cum autorii paratelor nu mai locuiau în țară, iar imobilul a fost preluat de stat, nu mai existau bunuri succesorale in Romania, așa încât, nu s-a pus problema calității de moștenitor.
Reclamanții sunt cu totul străini de aceste succesiuni, astfel încât afirmațiile acestora in sensul ca niciunul din copiii defunctei nu a acceptat succesiunea nu puteau fi reținute, întrucât nu aveau niciun suport, sunt doar presupuneri. Prin motivele de apel s-a arătat că în materie de drept succesoral, în ceea ce privește domeniul de aplicare al reprezentării succesorale, Alimanestianu I. (căsătorită cu Alimanestianu M.), Alimanestianu K. H. (căsătorita cu Alimanestianu S.) si Alimanestianu P. Faye (căsătorita cu Alimanestianu C.) nu pot beneficia de reprezentare pentru a putea moșteni părinții soților predecedați (soacra acestora, în speța). Apelanții au susținut că potrivit art. 665, 666 si 672 C.Civ, reprezentarea succesorala este admisa in privința descendenților copiilor defunctului și în privința descendenților de frați si surori, dispoziții ce sunt de stricta interpretare. In consecința nici o alta persoana nu poate beneficia de reprezentare, iar in speța niciunul dintre copiii defunctei, nu a acceptat succesiunea de pe urma acesteia.
Tribunalul nu a putut să primească aceste critici exprimate în apel câtă vreme nu erau susținute decât teoretic, fără a avea vreun suport probator. Probele dosarului conturau, așa cum s-a arătat prezumția unei acceptări tacite a succesiunii defunctei Alimanestianu N. de către Alimanestianu M. precum si acceptarea tacita a succesiunii defuncților Alimanestianu M. si Alimanestianu C..
Așa cum s-a arătat și în hotărârile anterioare, Tribunalul a apreciat eliberarea certificatelor de moștenitor mult după deces nu constituie un motiv de nulitate, termenul de opțiune succesorala fiind o chestiune distinctă de posibilitatea de a se dezbate succesiunea si ulterior.
Relativ la cauza imorală Tribunalul a observat că motivarea reclamanților în privința acestei cauze de nulitate nu este diferita de primul motiv de nulitate, în esența susținându-se că certificatele de moștenitor sunt nule întrucât succesibilii menționați nu au această calitate prin neacceptarea moștenirii.
Tribunalul a apreciat legală soluția primei instanței în sensul acceptării tacite a succesiunii.
Motivele de apel privitoare la necompetența notarului public nu au putut fi primite, deoarece, așa cum a arătat prima instanță, potrivit art.68 alin.2 din Legea nr.36/1995, „în cazul decesului unei persoane care nu a avut ultimul domiciliu în țară, procedura succesorală se poate îndeplini de notarul public din circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și-a avut bunurile cele mai importante ca valoare”. Or, din cuprinsul certificatului de calitate nr.56/10.03.1998 emis de BNP „E. B.” rezultă că în masa succesorală se include imobilul situat în Mun. București, ., sector 2 în privința căruia autorii paratelor dețin un titlu de proprietate.
In ceea ce privește procurile si limitele mandatului Tribunalul a apreciat criticile lipsite de relevanta față de obiectul acțiunii. Depășirea limitelor mandatului si posibilitatea ratificării tine de raporturile dintre părțile contractului de mandat si nu poate atrage nulitatea certificatelor de moștenitor.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții H. I. și M. A. I..
Recursul a fost declarat în termen și a fost legal timbrat cu suma de 28,5 lei timbru judiciar.
Intimații au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma și în limita motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Posibilitatea terților de a ataca certificate de moștenitor emise în succesiuni la care cei dintâi nu puteau veni sub nici o formă este o chestiune care a fost tranșată prin decizia pronunțată în recurs în primul ciclu procesual. Astfel, prin decizia civilă nr. 1846/R/23 noiembrie 2010 s-a reținut implicit că reclamanții au interes pentru formularea acțiunii introductive. Prin urmare prezenta instanță se va rezuma la a constata că cele statuate în primul ciclu procesual cu privire la îndeplinirea condițiilor generale de exercițiu pentru introducerea unei acțiuni civile au intrat în puterea lucrului judecat.
Față de cele arătate, Curtea constată că recursul declarat de către reclamanți conține, în cea mai mare parte, critici care vizează temeinicia deciziei pronunțate în apel prin raportare la modul în care au fost interpretate probele. Astfel, Curtea observă că din însăși formularea motivelor de recurs și anume „instanța de apel … nu a stăruit în cercetarea probelor administrate în fața instanței de fond, pentru a putea dispune cu privire la temeinicia sentinței apelate”, „deși au fost audiate două martore în cauză … acestea nu au reușit să dovedească faptul că, în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 700 Cod civil, Alimăneștianu M., Alimăneștianu C. și Alimăneștianu I. au făcut acte de acceptare a succesiunilor menționate anterior”, „am arătat instanței de apel că în mod nelegal instanța a considerat că subsemnatul nu a făcut dovada …”, „intimatele nu au acceptat succesiunea”, „declarațiile martorilor nu sunt determinante în aprecierea unei acceptări tacite de către moștenitori, în mod neîndoielnic”, „cauza imorală nu trebuia demonstrată de către subsemnații, ea rezultând din înscrisuri”, etc. rezultă fără nici un dubiu neîncadrarea în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă care se referă exclusiv la critici de nelegalitate.
Prin urmare, ținând seama de limitarea legală a criticilor admisibile în recurs, Curtea constată că în speță nu se impune reanalizarea modului în care instanțele de fond au analizat probele administrate pentru a reține că dreptul de opțiune succesorală a fost exercitat sub forma acceptării tacite în cadrul termenului legal.
În privința chestiunilor de fapt subsumate modului în care și-au dovedit părțile pretențiile, inclusiv din perspectiva motivului de nulitate reprezentat de cauza imorală, Curtea se rezumă la a constata că atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut în mod corect că sarcina probei aparține celui care face o afirmație și nu celui care beneficiază de aparența de drept rezultată din existența certificatelor de moștenitor eliberate de către organele abilitate.
Susținerile recurenților conform cărora cauza imorală ar consta tocmai în faptul că „nurorile încercau să vină la succesiunea soacrei lor, chiar dacă știau foarte bine că nu aveau vocație succesorală”, sunt suficiente prin ele însăși pentru a demonstra și justifica procedeul instanțelor de fond de a nu primi motivul de nulitate absolută menționat, deoarece reclamanții nu au administrat dovezi care să răstoarne prezumția de validitate a cauzei.
Exercitarea unor drepturi prevăzute de lege și urmarea procedurilor succesorale, care pot fi finalizate cu emiterea unui certificat de moștenitor doar dacă notarul constată îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege, nu pot constitui aspecte care să fie încadrate în ilicitul sau imoralul civil chiar dacă persoanele care exercită drepturile sau urmează procedurile sunt nurorile persoanei a cărei succesiune s-ar dezbate.
Având în vedere cele arătate, Curtea reține că instanțele de fond au aplicat corect dispozițiile legale la situația de fapt rezultată din interpretarea probelor, atât atunci când au reținut acceptarea în termen a succesiunii, cât și atunci când a reținut că ambele certificate de moștenitor au o cauză ilicită.
De asemenea, Curtea observă că certificatele de moștenitor atacate de către recurenții – reclamanți au fost emise de către două birouri notariale din România în baza și cu respectarea dispozițiilor legii nr. 36/1995, inclusiv a dispozițiilor art. 76 din respectiva lege care prevăd că notarul analizează și aspectul legat de acceptarea succesiunii în termenul legal pe baza probelor. În speță, instanțele de fond au reținut la fel ca și notarii publici care au eliberat certificatele de moștenitor că probele administrate demonstrează în mod neîndoielnic acceptarea tacită a succesiunii.
Curtea observă că recurenții se referă la competența notarului prin raportare la existența în patrimoniul defunctului a unui anumit bun deși Legea nr. 36/1995 nu stabilește competența notarului în cazul procedurilor succesorale prin raportare la locul situării bunului. În realitate recurenții urmăresc să demonstreze că notarul ar fi trebuit să observe că imobilul din București, ., sector 3, nu ar fi făcut parte din masa succesorală pentru că Alimăneștianu M. și Alimăneștianu C. nu ar fi acceptat succesiunea de pe urma mamei lor. Or, aceste aspecte nu țin de competența notarului public iar, eventualul lor caracter litigios poate face obiectul unor proceduri contencioase cum este cazul celei de față.
Susținerile recurenților conform cărora instanța de apel nu și-ar fi motivat hotărârea sau ar fi preluat în mod identic sau similar susținerile regăsite în hotărârea primei instanțe, nu sunt reținute de către Curte deoarece în considerentele deciziei de apel sunt analizate în detaliu criticile apelanților cu privire la modul în care prima instanță a cercetat fiecare motiv de nulitate invocat de către reclamanți cu privire la certificatele de moștenitor. Astfel, în debutul prezentării propriilor raționamente ale instanței de apel se face prezentarea pe scurt a obiectului litigiului după care se analizează modul în care prima instanță a tranșat chestiunile referitoare la frauda la lege, respectiv modul în care prima instanță a analizat cauza imorală. Atât prima instanță, cât și instanța de apel au analizat chestiunile legate de acceptarea succesiunii în termen prin raportare la probele administrate, inclusiv prezumții, acestea fiind mijloacele legale de probă.
Reținând că instanța de apel și-a expus raționamentele avute pentru a reține competența notarului public, arătând totodată motivele pentru care susținerile relative la nelegalitatea procurilor și limitele mandatului nu sunt relevante în cauză, Curtea consideră că sunt vădit nefondate criticile recurenților prin care se invocă nemotivarea hotărârii și se susține că instanța de apel s-ar fi rezumat la preluarea ideilor din hotărârea primei instanțe. Din contră, la o atentă lecturare a motivelor de recurs se observă că acestea au un conținut similar cu cel al motivelor de apel deși obiectul apelului este diferit de obiectul recursului. Astfel, în apel se analizează inclusiv temeinicia hotărârii primei instanțe, această cale de atac fiind devolutivă, pe când în recurs se analizează exclusiv aspectele de legalitate regăsite în decizia pronunțată în apel. Or, diferența de regim juridic dintre cele două căi de atac se reflectă vag în conținutul cererii de recurs formulată de către reclamanți. D. petitul recursului și preambulul fiecărui motiv de recurs demonstrează că ceea ce critică recurenții sunt cele asertate de către instanța de apel. După cum s-a arătat anterior, în cea mai mare parte a dezvoltării motivelor de recurs se insistă pe modul în care a fost interpretat probatoriul de către instanțele de fond.
Având în vedere toate cele arătate anterior, Curtea reține că soluția instanțelor de fond este legală și temeinică, în speță făcându-se o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materia dreptului succesoral.
În concluzie, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți H. I. și M. A. I. împotriva deciziei civile nr. 1328A/19.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte Alimăneștianu I., Alimăneștianu K. H., Alimăneștianu P. Faye și D. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red. GDM
Tehnored. GC – 2 ex
19.09.2014
Jud. apel: T. S.
R. M. C.
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 345/2014. Curtea de Apel... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
