Pensie întreţinere. Decizia nr. 923/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 923/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 9090/303/2012
Dosar nr._
(1172/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 923
Ședința publică de la 02.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
****************
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta - pârâtă M. M., împotriva deciziei civile nr. 389 A din 11.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant P. G. - D. și autoritate tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 6 BUCUREȘTI.
P. are ca obiect - exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26.05.2013, 02.06.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 389 A din 11.04.2013 Tribunalul București - Secția a III-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă M. M., împotriva sentinței civile nr. 9407/05.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, de către Judecătoria Sectorului 6 București, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. G.-D. și intimat - autoritatea tutelată P. SECTORULUI 6 BUCUREȘTI.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut în esență că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 09.04.2012, reclamantul P. G.-D. a chemat în judecată pe pârâta M. (P.) M., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se reîncredințarea minorului P. E. A., către sine, având în vedere dispozițiile art. 44 Codul familiei.
Prin sentința civilă nr. 9407/05.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, de către Judecătoria Sectorului 6 București, s-a admis în parte cererea reclamantului; s-a stabilit ca autoritatea părintească asupra minorului P. E. A., născut la data de 30.06.2002, să se exercite în comun de ambii părinți; s-au respins capetele de cerere privind stabilirea domiciliului minorului la reclamant și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, ca neîntemeiate; a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta M. M..
În motivarea apelului, s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate și, pe fondul cauzei, respingerea în tot a acțiunii precizate a intimatului-reclamant P. G. D. ca neîntemeiată.
Intimatul reclamant P. G. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, arătând că primul termen de judecata al cauzei la fond a fost stabilit de către Judecătoria Sectorului 6 București la mai puțin de o luna de zile de la momentul introducerii acțiunii (09.04.2012), iar intimatul nu a avut posibilitatea să își angajeze un avocat în acest timp, astfel că la primul termen de judecată instanța a amânat cauza pentru ca intimatul să își angajeze un apărător, iar ulterior, la data de 27.04.2012, intimatul a încheiat un contract de asistență juridica cu Cabinetul de avocat M. M. G. pentru a fi reprezentat în dosar, dar următorul termen de judecată a fost acordat de către instanța la data de 28.05.2012, iar noul apărător al intimatului a fost angajat în data de 27.05.2012, acesta neavând posibilitatea sa facă nicio precizare în scris până la acel termen, deși sesizase faptul că cererea de chemare în judecată era greșit întemeiată pe dispozițiile Codului Familiei care era abrogat la acel moment.
La termenul de judecata din data de 28.05.2012 instanța a amânat cauza pentru ca intimatul să ia cunoștință de întâmpinarea depusă, dar, totodată, în ședința publică din data de 28.05.2012, intimatul a precizat verbal că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Noului cod civil și a solicitat, în consecință, exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantul intimat, iar în subsidiar exercitarea autorității părintești împreună, de către ambii părinți, și stabilirea locuinței minorului la domiciliul reclamantului, precum și stabilirea unei pensii de întreținere în sarcina pârâtei, respectiv în favoarea minorului. La precizarea reclamantului apărătorul intimatei s-a opus cu vehemență, susținând că intimatul reclamant a depășit termenul prevăzut de art. 132 C.pr.civ, iar ulterior, deși instanța de fond a luat act de precizarea făcută verbal (la termenul din data de 28.05.2012), la termenul din data de 19.07.2012 reclamantul a depus și o cerere precizatoare în scris, care cuprindea aceeași precizare, dar sub altă formulare, din conținutul cererii putându-se deduce că se solicita exercitarea autorității părintești comune, iar instanța de fond nu a pus în discuție o eventuala clarificare a cererii precizatoare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat cu privire la critica din apel prin care apelanta susține că în mod greșit a stabilit instanța fondului ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, de ambii părinți, deși reclamantul nu a avut capăt de cerere în acest sens, că nu este fondată această critică. Astfel, instanța a fost investită cu o astfel de cerere, deoarece obiectul acțiunii formulate de reclamant îl constituie exercitarea autorității părintești, reîncredințarea minorului, iar la termenul din 28.05.2012 instanța de fond a amânat cauza pentru ca reclamantul să-și precizeze în scris cererea întemeiat pe dispozițiile din Noul Cod civil. Prin cererea precizatoare reclamantul a menționat în temeiul art. 398 C.civ. că solicită exercitarea autorității părintești numai de către acesta, iar în subsidiar solicită în temeiul art. 400 alin.2 NCC stabilirea locuinței minorului la acesta și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere. Este astfel evident că reclamantul pârât a precizat cererea sa în raport de noile dispoziții din Codul familiei, fiind subânțeles că dacă instanța nu stabilește acordarea autorității părintești numai reclamantului, se poate acorda autoritatea părintească în comun de către instanța de judecată.
În consecință, tribunalul a înlăturat ca nefondată această critică, iar cu privire la susținerea apelantei privind faptul că nu sunt incidente disp. art. 403 cod civil în cauză, tribunalul a constatat că se prevede în acest articol că în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a altor persoane prevăzute de lege. Astfel, tribunalul constată că împrejurarea că reclamantul nu realizează venituri nu poate impieta asupra măsurilor pe care le dispune instanța cu privire la legăturile personale pe care părintele divorțat le poate și trebuie să le aibă cu copilul său. În ce privește situația locativă a reclamantului, instanța a reținut că aceasta este bună și în măsură să ofere condiții corespunzătoare minorului pe perioada când acesta se află în locuința reclamantului. Instanța fondului a reținut din referatul de anchetă sociala, precum și din răspunsurile la interogatoriu că reclamantul nu are loc de muncă în prezent, obținând ocazional venituri, iar situația locativă a acestuia este una relativ bună, locuind cu chirie, împreună cu concubina sa și fiica acesteia, într-un imobil compus din două camere și dependințe, cu condiții socio-locative bune, deci și la locuința mamei și la locuința tatălui, minorul beneficiază de condiții relativ asemănătoare, diferența fiind aceea că la locuința pârâtei minorul dispune de propria lui cameră.
Tribunalul a înlăturat în raport de cele expuse mai înainte și această critică, iar cu privire la ultima susținere, referitor la contradicția dintre considerentele reținute de instanță și dispozitivul sentinței atacate, tribunalul a constatat că s-a nu există nici o contradicție între situația de fapt cu privire la care instanța de fond a aplicat dispozițiile legale incidente în baza cărora a dispus în mod corect, ținând cont și de interesul superior al copilului că se impune ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți, potrivit disp. Art. 397 C.civil (după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți), neputându-se reține nici o împrejurare pentru care să se dispună altfel. Instanța fondului a reținut că nu s-au schimbat împrejurările de fapt de la data pronunțării divorțului între părți, dar tatăl copilului trebuie să aibă posibilitatea să contribuie la creșterea și educarea acestuia prin implicarea financiară și afectivă, trebuind să aibă posibilitatea să ia decizii cu privire la minor.
În consecință, față de toate considerentele excpuse mai înainte, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, în baza disp. art. 296 C.pr.civ.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs M. M..
În esență și-a motivat recursul în sensul că s-au aplicat greșit art. 397, 398 și 404 C.civ. în lumina art. 46 din Legea nr. 71/2011 nefiind incidente dispozițiile art. 403 C.civ. și întemeindu-se recursul pe art. 304 pct. 9 C.pr.civ. (filele 2 - 4 dosar recurs).
Recursul este nefondat.
Noul cod de procedură civilă a intrat în vigoare la 30.01.2013, iar Noul cod civil, conform art. 2664 din cod, în anul 2011.
Sub acest aspect acțiunea fiind formulată la 09.04.2012, reglementările aplicabile sunt ale Noului cod civil.
Susținerile recurentei în recurs că nu s-au schimbat împrejurările existente la data divorțului în ce privesc părțile divorțate - 26.05.2009 - și copilul lor minor P. E. A., născut la 30.06.2002, nu s-au schimbat, nu sunt susținute de probele administrate în cauză.
Atât prima instanță, cât și instanța de apel au avut în vedere la pronunțarea soluțiilor, interesul superior al copilului, așa cum au fost precizate și prin Legea nr. 272/2004 în vigoare și în prezent.
Astfel conform noilor reglementări ale Codului civil (care a abrogat dispozițiile Codului familiei), autoritatea părintească ca regulă se exercită de ambii părinți și numai prin excepție de unul din părinți (aceasta pentru motive bine întemeiate).
Or, în cauză, instanțele de fond și apel, au procedat corect stabilind exercitarea autorității părintești (raportat la noile reglementări legislative).
În speță, nu numai schimbarea legislativă a fost avută în vedere de instanța de fond și mai ales de cea de apel (a cărei decizie este recurată), întrucât practic nu a fost schimbată o sentință civilă anterioară, cum se susține în recurs, ci potrivit probatoriului de la dosar la situația de fapt reținută s-a aplicat normele legale în vigoare.
Susținerile din recurs ale recurentei că nu s-a schimbat programul de vizitare al minorului, că reclamantul - intimat nu realizează nici un venit, că eventual concubinul recurentei ar fi exercitat acte de violență (cât și recurenta) asupra minorului, că minorul este ocazional supravegheat de tată când își petrece timpul c acesta ar fi eronate, sunt susținute în recurs, care este o cale de atac de reformare (privește numai legalitatea hotărârii recurate și nu și temeinicia, anume interpretarea probelor și situația de fapt reținută în decizia recurată).
Fiind o cale de atac ce privește exclusiv legalitatea deciziei recurate și nu temeinicia ei, motivele de recurs în mare parte referitor la situația de fapt (deci la temeinicie) nu pot fi primite și nu vor fi analizate sub aspectul temeiniciei.
Examinând decizia recurată raportat la motivele de nelegalitate cât și motivele de recurs, se reține că acestea nu sunt întemeiate.
În consecință, conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 316 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă M. M., împotriva deciziei civile nr. 389 A din 11.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant P. G. - D. și autoritate tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 6 BUCUREȘTI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 2.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. T. D. A. F. P.
GREFIER
Rădița I.
Red.TCM
Tehnored.GIA
2 ex./8.07.2014
TB - S. a III-a civ. - A. D. B., C. M.
Judecătoria Sect. 6 București - D. F. A.
| ← Situaţie juridică minor. Decizia nr. 1391/2014. Curtea de Apel... | Actiune în constatare. Decizia nr. 1567/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
