Legea 10/2001. Decizia nr. 1593/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1593/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 4822/2/2014
Dosar nr._
(1712/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1593
Ședința publică din 29.10.2014
Curtea constituită din:
Președinte - R. M. G.
Judecător - B. A. P.
Judecător - H. M.
Grefier - I. N. - C.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă C. L., împotriva încheierii din 29.05.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a IV - a Civilă în dosarul nr._/3/2009, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin Primar General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza are ca obiect: acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primar General, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind recurenta-reclamantă și reprezentantul intimatului –pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul dosarului, împrejurarea că motivele recursului declarat în cauză au fost comunicate intimaților-pârâți, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primar General solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 23.11.2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, sub nr._/3/2009, reclamanta C. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, soluționarea în fond a notificării nr. 274/2001 și a dosarului nr._/2001 și obligarea pârâților în solidar la plata unor despăgubiri pentru imobilul construcție și teren situat în ., sector 5, imobil care face obiectul notificării nr. 274/2001 și al dosarului nr._/2001, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a aparținut tatălui ei, I. D. P., dobândit prin Actul autentic de schimb, autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr._/04.06.1936 și transcris sub nr._/1936. Imobilul a devenit proprietatea tatălui ei prin schimbul efectuat cu J. și C. V. M.. În actul de schimb este menționată suprafața de 447 m.p. teren.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că din anul 1936 și până în anul 1950 imobilul s-a găsit în proprietatea și posesia familiei ei. În anul 1950 imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, aflându-se la poziția nr. 5787 din Anexa decretului. La aceasta poziție figurează proprietar I. D. P., căruia i s-au naționalizat un număr de 8 apartamente în București, .. Din Adresa nr. 106/03/02.2003 emisă de S.C.A.V.L. Berceni S.A. reiese că imobilul construcție și teren era compus la data naționalizării, din: suprafață utilă locuința - 127 m.p.; suprafață utilă prăvălii – 133 m.p.; atelier – 24 m.p.; suprafață construcție – 221 m.p., teren de 437 m.p.
Pentru imobilul din ., sector 4 a fost deschisă Carte Funciară nr._/1940 și întocmit procesul-verbal din data de 24 septembrie 1941. În alin. 2 al procesului-verbal, imobilul construcție din București, ., colț cu . identificat astfel: "...o casă având la parter 6 prăvălii, gang și 5 camere; la etaj 2 apartamente a câte 2 camere, vestiar, hall, baie, bucătărie și cămara". Se menționează: "Fundația de beton, clădirea făcută de zid și acoperită cu tablă", proprietarul P. D. I. având domiciliul în imobil.
A mai arătat reclamanta că în actele de proprietate, precum și în acte anexe, numele autorului ei se găsește menționat sub mai multe forme, cu inițială sau nu. Pentru a demonstra că în fapt, este vorba despre aceeași persoană, la dosarul cauzei există atașată Declarație de notorietate dată de N. I. și A. E. Eugenie, declarație autentificată sub nr.762/20 februarie 2008 la B.N.P. Danacica M..
Reclamanta a mai menționat că pentru restituirea în echivalent a imobilului construcție și teren, situat în București, ., sector 5, a formulat Notificarea nr. 724/20.06.2001, transmisă către Prefectura Municipiului București la data de 20.06.2001, prin executor judecătoresc Casagranda S. A.. Potrivit modificărilor Legii nr. 10/2001, dosarul privind imobilul în litigiu a fost transmis Primăriei Municipiului București/Comisia de Aplicare a Legii 10/2001, unde s-a format Dosarul nr._.
Totodată, a mai precizat reclamanta că începând cu anul 2003 a făcut numeroase demersuri pe lângă Primăria Municipiului București pentru soluționarea cererii ce face obiectul Dosarului_, dar Primăria Municipiului București a refuzat soluționarea notificării nr. 274/2001 ce formează Dosarul_, pe numele C. L., cu toate că sunt de multă vreme îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr.10/2001.
A mai arătat reclamanta faptul că Primăria Municipiului București ar fi trebuit să elibereze o dispoziție motivată, chiar dacă dosarul nu îndeplinea condițiile necesare.
Pe cale de consecință, reclamanta a solicitat a dispune soluționarea în fond a Notificării nr. 274/2001, Dosar nr._, în sensul de a obliga pârâtele la acordarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul proprietatea părinților ei, imobil naționalizat și ulterior demolat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.10/2001 (art. 25, art. 26, etc.), Decizia nr. XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, Constituția României – art. 21, art. 44, art. 20, art. 148, etc., H.G. nr.34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, H.G. nr. 283/2009 din 26.03.2009, art. 6 din Convenția Europeană, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri, respectiv procură autentificată sub nr. 4822/05.12.2002; CI. C. L.; CI. C. G. H.; notificare 274/2001; Act de Schimb autentificat sub nr._/1938 și transcris sub nr._/1936; proces-verbal de Carte Funciară - 4252/1940; fișă imobil; plan de situație I; plan de situație II; planșă - imagine imobil; declarație autentificată sub nr. 64/20.02.2008; declarație autentificată sub nr. 762/20.02.2008; certificat de deces - P. I. D.; certificat naștere - P. I.; certificat de deces - P. N.; certificat de naștere - P. N.; certificat de naștere - P. L.; certificat de căsătorie - P. L.; certificat de moștenitor nr. S/244/1959; certificat de moștenitor 1228/1988; certificat de moștenitor 1229/1988; adresa nr._ emisă de Administrația Financiar Sector 4; adresa nr._/1999 emisă de Administrația Financiară Sector 5; adresa nr._/1999 emisă de P.M.B. - Departamentul Patrimoniul Imobiliar; adresa nr._ emisă de P.M.B. - Departamentul Patrimoniu Imobiliar; adresa nr. 106/2003 emisă de S.CA.V.L. Berceni S.A.; demersuri de soluționare a Notificării 274/2001.
De asemenea, în cauză a fost administrată proba cu expertiza specialitatea construcții și topografie, fiind atașate la dosar rapoartele de expertiză efectuate de experții tehnici D. Patriciia, specialitatea construcții și D. V.I., specialitatea topografie.
La data de 26.10.2010, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.1975/22.12.2010, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C. L., în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul din București, ., intersecție cu . compus din teren în suprafață de 386 mp, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic D. I. și pentru construcție demolată, suprafață utilă 127 mp, suprafață utilă prăvălii – 133 m.p.; suprafață atelier – 24 m.p.; suprafață construită – 221 m.p., a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâților în solidar la plata directă a despăgubirilor și a obligat pârâtul M. București prin Primar General la plata a 3.000 lei cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. 3 și art. 276 Cod de procedură civilă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive invocate de Stat prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a constatat următoarele:
Pârâtul a invocat această excepție raportat la dispozițiile speciale ale Legii nr.10/2001, precum și la cele ale titlului VII din Legea nr. 247/2005, susținând că revine unității administrativ-teritoriale competența soluționării notificării, iar stabilirea și acordarea efectivă a despăgubirilor se face în cadrul unei proceduri distincte în fața Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Tribunalul a constatat că, deși aceste aspecte corespund realității, ele nu justifică lipsa de calitate pasivă a acestui pârât în cererea formulată de reclamantă privind plata directă a despăgubirilor.
Reclamanta invocă faptul că Fondul Proprietatea nu este funcțional, situație în care i-ar fi încălcat dreptul de proprietate prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel încât solicită acordarea directă a despăgubirilor de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, fără parcurgerea suplimentară a procedurii administrative prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Or, tribunalul a constatat că dacă, conform normelor interne și internaționale, este posibilă acordarea despăgubirilor în această formă, reprezintă o chestiune ce ține de fondul cauzei și că, dacă cererea reclamantei ar fi întemeiată, în mod evident pârâtul Stat prin Ministerul Finanțelor Publice ar fi persoana obligată în cadrul raportului juridic, deci persoana cu calitate pasivă.
Față de aceste considerente, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pe fondul cauzei, a reținut următoarele aspecte:
În ceea ce privește primul aspect care trebuie dovedit de reclamantă în prezenta cauză, respectiv cel al calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, tribunalul a constatat următoarele:
Astfel, s-a reținut că prin notificarea nr. 274/20.06.2001, formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, notificatoarea C. L. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii-despăgubiri bănești pentru imobilul care a aparținut părinților săi, I. și M. P., teren și construcție, situat în București, ., sector 5, București.
Prin urmare, având în vedere faptul că pârâtul nu a respectat termenul legal de 60 zile prevăzut de Legea nr.10/2001 pentru soluționarea notificării, tribunalul a constatat că este competent să soluționeze pe fond cererea de despăgubiri formulată de reclamanți, având în vedere și dispozițiile deciziei nr. XX/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Cu privire la calitatea reclamantei notificatoare de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001 pentru imobilul sus-menționat, tribunalul a reținut că aceasta a făcut această dovada, în condițiile art. 3 alin.1 lit.a și art. 4 alin.2 din Legea nr.10/2001 coroborate cu art. 23 și 24 din Legea nr.10/2001 și art. 22/1 din Normele Metodologice de aprobare a Legii nr.10/2001, dovedind așadar, calitatea de proprietari a autorilor ei la data preluării abuzive a imobilului.
Astfel, imobilul a devenit proprietatea lui I. D. P., fiind dobândit prin actul de schimb autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr._/04.06.1936 și transcris sub nr._/1936. Imobilul a devenit proprietatea tatălui reclamantei prin schimbul efectuat cu J. și C. V. M., iar în actul de schimb este menționată suprafața de 447 m.p. teren.
Pentru imobilul din ., sector 4, a fost deschisă Cartea Funciară nr._/1940 și întocmit procesul-verbal din data de 24 septembrie 1941. În alin. 2 al procesului-verbal, imobilul construcție din București, ., colț cu . identificat astfel: " ...o casă având la parter 6 prăvălii, gang și 5 camere; la etaj 2 apartamente a câte 2 camere, vestiar, hall, baie, bucătărie și cămara". Se menționează: "Fundația de beton, clădirea făcută de zid și acoperită cu tablă", proprietarul P. D. I. având domiciliul în imobil. De asemenea, în acest proces-verbal se arată că suprafața terenului este de 360 mp.
Calitatea de proprietar a lui P. I. rezultă și din faptul că preluarea acestui imobil a fost efectuată de stat de la acesta, conform situației juridice comunicate de . (fila 52 din dosar), imobilul intrând în proprietatea statului de la fostul proprietar P. I. în baza Decretului nr. 92/1950, poziția nr. 5787 și având o suprafață utilă locuințe de 127 mp, suprafață utilă prăvălii de 133 mp, suprafață utilă atelier de 24 mp, suprafață construită de 221 mp, o suprafață de teren de 438 mp.
În aceeași adresă s-a reținut demolarea construcției în anul 1962.
Trecerea în proprietatea statului s-a făcut fără plata vreunei despăgubiri pentru teren sau pentru casă.
Aceeași situație rezultă și din istoricul de rol fiscal atașat la dosar.
Prin urmare, tribunalul a constatat că reclamanta a dovedit preluarea abuzivă a imobilului sus-menționat de la P. I..
De asemenea, reclamanta a dovedit și calitatea sa de succesoare a autorului P. I., așa cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 244/1959 și nr. 1229/1988 - filele 42-47 din dosar.
Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a analizat în continuare dacă este posibilă restituirea în natură a acestui imobil compus din teren și construcții.
Potrivit raportului de expertiză specialitatea topografie, necontestat în prezenta cauză, terenul care a făcut obiectul actului de schimb autentificat sub nr._/1936 este situat în prezent la intersecția arterelor Șoseaua Viilor cu ., având o suprafață totală de 386 mp și fiind ocupată în totalitate de . adiacentă blocului de locuințe, suprafață ocupată de trotuar, suprafață zonă verde.
Așadar, raportat la dispozițiile art. 10 alin.2 din Legea nr.10/2001, constatând că terenul care a aparținut autorului reclamantei este în totalitate afectat de amenajări de utilitate publică, se impune stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent. Evident, aceeași este situația și pentru construcțiile de pe teren, care au fost demolate în anul 1962, fiind imposibilă restituirea în natură.
Față de aceste aspecte, tribunalul a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul din București, ., intersecție cu . compus din teren în suprafață de 386 mp, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic D. I. și pentru construcție demolată, suprafață utilă 127 mp, suprafață utilă prăvălii – 133 m.p.; suprafață atelier – 24 m.p.; suprafață construită – 221 m.p..
În ceea ce privește suprafața terenului pentru care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, tribunalul a reținut suprafața rezultată din raportul de expertiză, respectiv 386 mp (deși în actul de proprietate era trecută o suprafață mai mare), suprafață care corespunde și cu cea din evidențele de carte funciară, având în vedere că s-a efectuat o reconstituire a suprafeței deținute cu luarea în considerare a actului de proprietate, iar acest raport de expertiză nu a fost contestat de niciuna dintre părți.
Cu privire la cererea de obligare directă, în solidar, a celor doi pârâți la plata directă a despăgubirilor, tribunalul a constatat următoarele aspecte:
La momentul sesizării instanței de judecată, conform art. 26 alin.3 din Legea nr.10/2001, reclamanta are o creanță sub condiție, notificarea sa nefiind încă soluționată. În aceste circumstanțe, creanța nu poate fi considerată ca fiind suficient stabilită pentru a fi considerată ca având o valoare patrimonială ocrotită de art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție. În aceste condiții, obligarea Statului R. la plata despăgubirilor (pentru că de obligarea unității administrativ-teritoriale oricum nu poate fi vorba, aceasta având doar competența soluționării notificărilor în sensul recunoașterii sau nu a calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii), motivat de faptul că reclamanta beneficiază de garanțiile oferite de art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție, nu poate fi primită.
Mai mult, tribunalul a reținut că admiterea acțiunii direct împotriva pârâtului S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice nu reprezintă o măsură de natură a asigura coerența și certitudinea impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele pronunțate împotriva României.
Astfel, prin ignorarea reglementării existente - respectiv procedura administrativ jurisdicțională prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-ar schimba doar debitorul, în condițiile în care și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este tot un reprezentant al Statului, fără a realiza un mecanism eficient pentru plata în termen rezonabil a despăgubirilor, singura consecință fiind cea a creării unei noi practici neunitare și nesigure pentru creditori.
Pe de altă parte, așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, mecanismul de acordare a despăgubirilor există, el urmând a deveni eficient prin listarea la bursă Fondul Proprietatea pe data de 25 ianuarie 2010, asigurând posibilitatea stabilirii și acordării despăgubirilor în mod unitar, pentru toate persoanele îndreptățite, fără a crea discriminări în funcție de cum au fost formulate diferite acțiuni în justiție.
Față de toate aceste aspecte, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâților în solidar la plata directă a despăgubirilor.
În baza art. 274 C.pr.civ., a obligat pârâtul M. București prin Primar General (singurul pârât care a căzut în pretenții) să plătească reclamanților suma de 3.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând 1.000 lei-onorariu expertiză topografie și 2.000 lei-onorariu de avocat redus conform art. 274 alin.3 și 276 C.pr.civ.; tribunalul a apreciat că suma de 8.584,6 lei-onorariu avocat conform chitanței de la fila 59 din dosar este deosebit de mare raportat la dificultatea pricinii (practic probele fiind înscrisurile deținute de parte) și la faptul că pricina s-a soluționat în doar 4 termene de judecată; mai mult, s-a avut în vedere că acest onorariu de avocat nu poate fi acordat decât în parte, conform art. 276 C.pr.civ., deoarece acțiunea a fost admisă doar în parte. Totodată nu a fost inclusă în suma reprezentând cheltuieli de judecată, onorariul expertului construcții, acesta fiind achitat exclusiv pentru dovedirea părții de pretenții respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General și reclamanta C. L..
Reclamanta a criticat sentința deoarece nu s-a reținut în considerentele acesteia că s-a solicitat omologarea celor două rapoarte de expertiză, respectiv cea topografică și cea de evaluare pentru construcțiile demolate și a terenului în suprafață de 386 mp. Expertiza evaluatorie efectuată de expert D. Patriciia a stabilit valoarea construcțiilor demolate din București, . ca fiind de 1.450.436 lei (echivalentul a 347.999 euro), precum și valoarea terenului în suprafața de 386 m.p. situat în București, ., de 704.122 lei (echivalentul a 166.640 Euro).
Arată că instanța a stabilit în mod corect calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei la despăgubiri „conform raportului de expertiză…”, dar aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 la nivelul ANRP nu este posibilă fără arătarea în clar a cuantumului despăgubirilor stabilite prin expertiză.
Astfel pentru o corectă soluționare a cererii era necesar stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent, impunându-se arătarea sumei de 704.122 lei – echivalent a 166.640 euro la 16.06.2010 pentru teren și a sumei de 1.470.436 lei – echivalentul a 347.999 euro la 16.06.2010 pentru construcțiile demolate.
O altă critică formulată de reclamantă privește neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate, respectiv a onorariilor celor două expertize și onorariul de avocat, în drept invocându-se nelegalitatea aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
M. București prin Primarul General a criticat sentința apreciind că nu există culpa sa la nesoluționarea notificării, întrucât pct. 23.1.din HG nr.498/2003 prevede că persoana îndreptățită trebuie să precizeze că nu mai deține alte probe, precizare care condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării, iar pct.28.1. din aceiași hotărâre condiționează pronunțarea de existența unei declarații în mod expres că nu mai sunt alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptățite la restituire. Termenul de 60 de zile în acest caz, nu curge decât de la data depunerii actelor doveditoare.
Prin decizia civilă nr.652 din ședința publică de la 30 mai 2011, Curtea de Apel București - Secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat, recursul formulat de pârâtul M. BUCUREȘTI. A admis recursul formulat de recurenta reclamantă C. L.. A modificat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâtul M. BUCUREȘTI la 10.784 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, a arătat în privința recursului reclamantei:
Reclamanta solicită prin recurs obligarea pârâtului la plata efectivă a sumei de 704.122 lei reprezentând valoarea terenului și 1.470.436 lei valoarea construcțiilor preluate și demolate de statutul român, apreciind că această modalitate de despăgubire este singura efectivă, astfel cum a prevede Legea nr. 247/2005.
Această opinie nu va fi primită având în vedere că reclamanta se află în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005.
Prin decizia LII(52)/ 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis că prin titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Astfel, în titlul menționat, prin art.16 alin.(1) din cap.V, privind procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, s-a stabilit că "deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi".
Tot în acest cadru s-a mai precizat, în cuprinsul alin.(2) al aceluiași articol, că "notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin.(1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor".
Legiuitorul a înțeles să facă distincție între notificările care erau deja soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziții a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire, ipoteză la care se referă alin.(1), și notificările care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate, în privința cărora s-a reglementat, în cuprinsul alin. (2), să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de documentele cu propuneri de acordare a despăgubirilor.
În cauză, Curtea a constatat că ne aflăm în ipoteza unei notificări nesoluționate până la . Legii nr.247/2005, situație în care instanțele sunt obligate să le soluționeze pe fondul lor, având plenitudine de competență, atât pentru constatarea calității de persoană îndreptățită, cât și pentru stabilirea modalității de restituire, în natură ori prin echivalent.
Cuantumul sumei și modalitatea efectivă de plată rămân însă supuse legii speciale – Legea nr.247/2005, în procedura reglementată de capitolul VII.
În consecință, nu se impunea nici omologarea expresă a rapoartelor de expertiză în cauză, tribunalul făcând referire la aceste probe în cuprinsul considerentelor, iar această parte a hotărârii are putere de lucru judecat deoarece explică dispozitivul hotărârii.
Recursul este însă fondat, în ceea ce privește neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în primă instanță.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Intimatul pârât este cel care a căzut în pretenții și datorită conduitei sale procesuale, a determinat efectuarea unor cheltuieli cu expertizele efectuate și onorariul de avocat, astfel încât trebuie obligat să achite în întregime aceste speze ale procesului.
Astfel fiind, Curtea a modificat în parte sentința în sensul că a obligat pârâtul M. București prin Primarul General, la 10.784 lei cheltuieli de judecată către reclamantă și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin cererea înregistrată la data de 16.05.2014, reclamanta a solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivului sentinței civile nr. 1975/22.12.2010 pronunțate de Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2009, în sensul că numele corect al străzii, în ceea ce privește amplasamentul imobilului care face obiectul dosarului este . nu Hapites cum din eroare s-a menționat. Totodată, reclamanta a mai invocat și omisiunea instanței de a menționa în considerentele hotărârii pronunțate, efectuarea expertizei tehnice în specialitatea evaluare proprietăți imobiliare prin care s-a stabilit valoarea ipotetică a construcțiilor demolate și valoarea terenului.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 281 Cod Procedură Civilă.
Prin încheierea din ședința din Camera de Consiliu din data de 29.05.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1975/22.12.2010 pronunțate de Tribunalului București - Secția a IV-a civilă în dosarul nr._/3/2009, formulată de reclamanta C. L., în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1975/22.12.2010 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă în sensul că numele corect al străzii este “.” și nu “Ș. Hapites”, cum din eroare s-a menționat și a respins în rest cererea.
Analizând cererea formulată, tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată în parte, în ceea ce privește numele străzii pe care se află imobilul, într-adevăr, numele corect al străzii este “.” și nu “Ș. Hapites”, cum din eroare s-a menționat, sub acest aspect fiind îndeplinite condițiile art. 281 Cod Procedură Civilă.
În ceea ce privește omisiunea instanței de a menționa în considerentele sentinței, efectuarea expertizei evaluatoare efectuate de expert D. Patriciia, tribunalul a reținut că cererea este neîntemeiată, în condițiile în care efectuarea expertizei a fost menționată în cadrul probelor administrate de instanță, la pagina 3 a sentinței, iar lipsa menționării ulterioare se datorează faptului că s-a dovedit a fi o probă neutilă cauzei, în condițiile în care cererea de obligare a pârâților în solidar la plata directă a despăgubirilor a fost respinsă.
Împotriva încheierii din ședință din Camera de Consiliu din data de 29.05.2014 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă a declarat recurs reclamanta C. L., solicitând admiterea recursului, inserarea în considerentele sentinței civile nr.1975/22.12.2010 a mențiunii privind efectuarea expertizei evaluare construcții de către exp. ing. D. P., prin care s-a stabilit că valoarea construcțiilor demolate din București, . este de 1.450.436 lei (echivalentul a 347.999 euro), precum și că valoarea terenului în suprafața de 386 m.p. situat în București, . este de 704.122 lei (echivalentul a 166.640 Euro), cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Prin cererea introductivă de instanță, s-a solicitat instanței să dispună completarea considerentelor sentinței civile nr.1975/22.12.2010 cu menționarea expertizei efectuate de expert evaluator D. P..
Solicitarea este în deplină consonanță cu prevederile art. 261 Cod Procedură Civilă, având în vedere că în considerentele hotărârii, instanța trebuie să redea toate actele, faptele, constatările întreprinse de către părți și instanță, în litigiul dedus judecății.
Pentru corecta soluționare a cauzei, instanța a obligat reclamanta la plata unei expertize deosebit de costisitoare pentru veniturile sale, expertiza pe care constată recurenta că nu o descrie în considerente. Expertiza cu obiective și concluzii, trebuia inclusă în considerente, chiar dacă ea nu a stat la baza formării convingerii instanței, și chiar dacă nu se regăsește în dispozitiv.
În aceste împrejurări, recurenta – reclamantă arată că nu înțelege pentru ce a mai dispus instanța efectuarea acestei expertize: pentru soluționarea dosarului sau pentru a aduce niște venituri expertului ?!
Respectând soluția judecății pe fond a cauzei, reclamanta a solicitat instanței să dispună includerea datelor în considerente și nu în dispozitiv, înțelegând care este logica refuzului de neincludere în dispozitiv.
Dar nu poate fi înțeles refuzul de inserare în considerentele sentinței civile nr. 1975/22.12.2010, a mențiunii privind efectuarea expertizei evaluare construcții de către exp. ing. D. Patriciia, prin care s-a stabilit că valoarea construcțiilor demolate din București, . este de 1.450.436 lei (echivalentul a 347.999 euro), precum și că valoarea terenului în suprafața de 386 m.p. situat în București, . nr. 95 este de 704.122 lei (echivalentul a 166.640 Euro), cu atât mai mult cu cât expertul nu a făcut decât să răspundă solicitării instanței și cu atât mai mult cu cât expertiza nu a fost contestată în instanță.
Considerentele reprezintă acea parte a hotărârii judecătorești la care se refera art. 261 alin. 4 Cod Proc.Civ. în care se face motivarea în fapt și în drept a hotărârii pronunțate. În motivarea în fapt, trebuiesc cuprinse toate aspectele judecate, chiar și cele care nu duc la finalizarea hotărârii potrivit dispozitivului pronunțat.
Considerentele reprezintă oglinda tuturor lucrărilor efectuate de către instanță în dosar. În mod întemeiat, reclamanta a solicitat instanței de judecată să dispună includerea în considerentele sentinței civile nr. 1975/22.12.2010 a mențiunii privind efectuarea expertizei evaluare construcții de către exp. ing. D. Patriciia, prin care s-a stabilit că valoarea construcțiilor demolate din București, . este de 1.450.436 lei (echivalentul a 347.999 euro), precum și că valoarea terenului în suprafață de 386 m.p. situat în București, . este de 704.122 lei (echivalentul a 166.640 Euro).
Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu în data de 29.05.2014, instanța respinge cererea cu motivarea că „efectuarea expertizei a fost menționată în cadrul probelor administrate de instanță, la pag. 3 a sentinței”.
Analizând pag. 3 la care face trimitere instanța, se constată că reținerea instanței este greșită.
Nu se face vorbire de evaluarea efectuată în cauză, după cum cu ușurință se poate constata.
Acest aspect se cere îndreptat atât pentru acuratețea actului juridic, cât și pentru utilitatea acestuia.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, deși avea această obligație procesuală, potrivit art. 308 al.2 Cod Procedură Civilă.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 305 Cod Procedură Civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Sub un prim aspect, Curtea observă că potrivit prevederilor art. 1201 Cod Civil: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.
În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea pronunțată este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Fundamentul lucrului judecat rezidă în necesitatea de a da eficiență hotărârii judecătorești și de a evita o nouă judecată asupra aceleiași chestiuni litigioase.
Printre efectele lucrului judecat, sunt și exclusivitatea care exclude posibilitatea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, precum și obligativitatea conform căreia părțile trebuie să se supună hotărârii judecătorești. Autoritatea de lucru judecat (concept juridic distinct de puterea de lucru judecat a cărei parte este) reprezintă efectul evocat al exclusivității.
Raportat la efectele puterii de lucru judecat, s-a admis în principiu, că partea din hotărâre care interesează această instituție juridică, este dispozitivul, pentru că în dispozitiv este cuprinsă soluția, iar dispozitivul este cel care se execută. Totuși, în lipsa unei reglementări legale în acest sens, doctrina și practica judiciară (inclusiv cea a instanței supreme) au recunoscut în mod unanim, acest efect și considerentelor hotărârii, în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă în el (în același sens, D., I.; D., V.– „Hotărârea judecătorească”, Editura Servo-.. 79-80) sau „altfel spus, vor beneficia de puterea lucrului judecat, acele considerente în lipsa cărora n-ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului hotărârii, acele considerente decisive, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta” (Decizia civilă nr. 7222/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală).
Având în vedere aceste considerente, pe cale de consecință, se constată că existența unei hotărâri judecătorești anterioare irevocabile va putea fi invocată în cadrul unui alt proces, inclusiv în referire la considerentele care explicitează dispozitivul, fie cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, fie cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie neapărat aceleași părți, să se discute același obiect sau aceeași cauză.
Concluzia expusă este impusă cu evidență, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cadrul jurisprudenței sale. Reamintind că textul Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificate de România prin Legea nr. 30/1994, nu poate fi disociat de jurisprudența dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, formând împreună un „.> obligatoriu pentru autoritățile statale, deci, inclusiv pentru instanțele judecătorești, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 11 și 20 din Constituția României, dar și al articolului 46 din Convenție, Curtea prezentă consideră că neaplicarea acestei jurisprudențe în cauza dedusă judecății, ar determina premisa încălcării articolelor convenționale incidente.
Astfel, în cadrul Hotărârii din 23 septembrie 2008, pronunțate în cauza A. împotriva României, nr. 4351/02, instanța de contencios european a arătat sub aspectul dreptului fundamental reglementat de art.6 din Convenție, că „dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art.6 alin.1 din Convenție, trebuie interpretat conform părții introductive a Convenției, care enunță supremația dreptului drept element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care dorește, între altele, ca soluția definitivă pronunțată de instanțe la orice controversă să nu mai fie rejudecată (Brumărescu împotriva României [GC], nr._/95, paragraful 61, CEDH 1999-VII). În plus, statele au obligația de a se înzestra cu un sistem juridic capabil să identifice procedurile conexe și să interzică deschiderea de noi proceduri asupra aceluiași subiect (a se vedea, mutatis mutandis, Gjonbocari și alții împotriva Albaniei, nr._/02, paragraful 66, 23 octombrie 2007).
Din această perspectivă, Curtea EDO a arătat în cadrul paragrafului 31 din hotărârea evocată, că „instanțele ar fi trebuit să țină cont de constatările făcute anterior de instanțe, asupra situației” imobilului, iar în cadrul paragrafului 32, că „instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare, nu ar fi trebuit să rejudece constatările instanțelor precedente”, concluzionând în sensul că „permițând admiterea acțiunii în revendicare pe baza argumentelor prezentate deja în cadrul altor litigii dintre părți, sistemul pus la dispoziția părților nu a îndeplinit cerințele prevăzute la art.6 alin.1 din Convenție interpretat în lumina principiului securității raporturilor juridice, instanțele încălcând astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție” (paragrafului 37).
2. În virtutea tuturor acestor argumente inclusiv de ordin convențional, Curtea apreciază că statuările relevante ale instanțelor anterioare de judecată din același litigiu în cadrul căruia atât pârâtul M. București, cât și reclamanta petentă din prezenta cauză au fost părți, statuări ilustrate prin Decizia civilă nr.652 din 30 mai 2011 a Curții de Apel București Secția a III – a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie (filele 29-33 dosarul nr._/3/2009 al Curții de Apel București – Secția a III – a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie), vor fi obligatorii pentru prezenta instanță de judecată.
Astfel, în cadrul recursului declarat împotriva sentinței civile a cărei îndreptare se solicită, respectiva instanță de recurs a constatat față de critica reclamantei petente (recurente în acel dosar) în sensul greșitei neomologări inclusiv a raportului de expertiză evaluatorie realizat de expert D. Patriciia prin care s-au stabilit valorile construcției demolate și a terenului, următoarele: „Cuantumul sumei și modalitatea efectivă de plată rămân însă supuse legii speciale – Legea nr.247/2005, în procedura reglementată de capitolul VII.
În consecință, nu se impunea nici omologarea expresă a rapoartelor de expertiză în cauză, tribunalul făcând referire la aceste probe în cuprinsul considerentelor, iar această parte a hotărârii are putere de lucru judecat deoarece explică dispozitivul hotărârii” (pagina 10 a deciziei).
Întrucât aceste considerente expuse explicitează dispozitivul respectivei hotărâri judecătorești din recurs, în lipsa lor neputând fi pronunțată respectiva soluție, de modificare doar în parte a sentinței recurate, sub aspectul exclusiv al cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță de judecată, Curtea constată în virtutea argumentelor expuse la punctul 1, că ele beneficiază de putere de lucru judecat în prezentul litigiu de îndreptare eroare materială, în condițiile în care așa cum am precizat, suntem în prezența aceluiași cadru procesual subiectiv.
Așadar, întrucât în cadrul Deciziei civile nr.652 din 30 mai 2011 a Curții de Apel București Secția a III – a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, privind aceleași părți, s-a reținut irevocabil, faptul că proba cu expertiză judiciară evaluatorie efectuată de expert D. Patriciia a fost menționată în cuprinsul considerentelor sentinței civile nr.1975/22.12.2010, prezenta instanță de recurs constată că cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către petenta recurentă, prin care se solicită același lucru, respectiv completarea considerentelor sentinței cu menționarea acestei expertize evaluatorii, este nefondată, în mod corect fiind respinsă de către instanța de fond.
Din această perspectivă, Curtea constată caracterul nefondat al tuturor criticilor petentei recurente din cadrul prezentelor motive de recurs, ele vizând de fapt, reevaluarea sentinței sub aspectul menționat, contrar însă, puterii de lucru judecat evocate.
Pentru ansamblul acestor considerente și substituind motivarea sub acest element, a tribunalului din cuprinsul încheierii recurate, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o încheiere judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă C. L., împotriva încheierii din 29.05.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2009, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A. P. B. M. H.
GREFIER
N. C. I.
Red.M.H.
Tehdact.R.L./M.H.
2 ex./28.11.2014
TB-S.4 – A.G.Țambulea
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 374/2014. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 1957/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
