Revendicare imobiliară. Decizia nr. 176/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 176/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 7203/3/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIAA IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 176 A
Ședința publică de la 15.04.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
…………………
Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții pârâți P. C., P. C. și P. V., toți cu domiciliul ales la SCA L. și Asociații în București, .. 2, ..1, ., sector 1 și de apelanții revizuenți N. A. și N. G., ambii cu domiciliul ales la CAv. D. D. E. din București, .. 9, corp A, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1791/15.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. G. al Municipiului București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și . sediul în București, .. 32, corp B, sector 2 și în București, .. 34, sector 2, având ca obiect „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții pârâți P. C., P. C. și P. V. reprezentați de avocat L. Ș. și apelanții revizuenți N. A. și N. G. reprezentați de avocat D. D. E., lipsind intimații pârâți C. G. al Municipiului București și .>
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către apelanții revizuenți N. A. și N. G. înscrisuri, în 2 exemplare.
Apărătorul apelanților revizuenți N. A. și N. G. arată că a comunicat celorlalte părți câte un exemplar al înscrisurilor depuse la dosar.
Instanța comunică apărătorului apelanților pârâți P. C., P. C. și P. V. o copie a înscrisurilor depuse de apelanții revizuenți.
Apărătorul apelanților pârâți P. C., P. C. și P. V. arată că la fila 128 s-a depus traducerea declarației din limba franceză. Maia arată că la dosar este depus și înscrisul în limba franceză și precizează că traducerea depusă nu este exactă, respectiv la rândul 8 se referă la faptul că urmează a se acoperi tot prejudiciul, moral și material, iar în traducere se referă doar la prejudiciul moral.
Apărătorul apelanților revizuenți N. A. și N. G. arată că este o greșeală a traducătorului. Precizează că nu se discută pe prejudiciul moral și material referitor la încălcarea art. 6. consideră că nu este o chestiune care să afecteze cererea de revizuire.
Apărătorul apelanților pârâți P. C., P. C. și P. V. consideră că trebuie depusă în extenso hotărârea C.E.D.O. în baza căreia se solicită revizuirea.
Apărătorul apelanților revizuenți N. A. și N. G. arată că nu există o hotărâre în extenso, ci există doar o declarație unilaterală pe o situație de fapt. Arată că a depus documente prin care și-a asumat răspunderea Guvernul României.
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul apelanților revizuenți N. A. și N. G. solicită admiterea cererii de revizuire, admiterea apelului, schimbarea în tot sentința apelată și rejudecând să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului – teren și construcție și atribuirea în natură a acestuia apelanților revizuenți N. A. și N. G., care deține ¾ din acest imobil, cu obligarea la sultă către pârâtul P. C..
Precizează că și-au întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 alin. 9 C.pr.civ. confirmat de decizia Curții Constituționale nr. 233/2011, care prevede că în măsura în care nu s-ar permite revizuirea unei hotărâri judecătorești s-ar produce încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale statuate de C.E.D.O. Arată că părțile pe care le reprezintă s-au judecat timp de 20 de ani pe teritoriul României și li s-a recunoscut un drept de proprietate de ¾ asupra unui imobil construit de familia N., însă i s-a atribuit unui terț care a cumpărat ulterior regimului comunist, pe Legea nr. 112/1995. În acest context au formulat o plângere la C.E.D.O. pe două capete de cerere și au solicitat să se constate că li s-a încălcat dreptul de proprietate pentru că nu li s-a restituit în natură imobilul confiscat de regimul comunist și să se constate că s-au încălcat dispozițiile art. 6 indice 1, referitor la dura procedurii, pentru că în hotărârea instanței naționale, care este titlul pârâtului, se spune că i s-a atribuit terțului în considerarea faptului că a ocupat imobilul timp de 18 ani.
În acest context dosarul a fost comunicat Guvernului României pe procedura prevăzută de C.E.D.O., agentul guvernamental și-a asumat răspunderea pentru încălcarea art. 6 alin. 1 din C.E.D.O. și anume faptul că motivarea hotărârii de atribuire a imobilului unui terț a fost durata ocupării. În aceste condiții pe această procedură există posibilitatea statuată de C.E.D.O., mai întâi în cauza Sfrijeană vs. România, iar în hotărârea depusă este explicit expusă la paragraful 48, care spune că atunci când C.E.D.O. constată o încălcare pe art. 6 alin. 1 reclamantul are posibilitatea la recuperarea prejudiciul generat de încălcarea celorlalte articole, care sunt ulterioare art.6 pe o procedura națională internă. Această explicație apare detaliat în Hotărârea Bern sau Siegle vs. României, unde în paragraful 47 se constată încălcarea art. 6, identic ca și în cazul de față, și se trimite la recuperarea prejudiciul pe Noul Cod de procedură civilă pentru că n-ar exista nici o rațiune pentru care C.E.D.O. să constate încălcarea unui articol, guvernul să-și asume responsabilitatea, iar partea păgubiră să piardă un imobil.
Arată că atunci când există un prejudiciu constatat de C.E.D.O. există mecanisme naționale prin care se fac expertize, se administrează probe și se stabilește prejudiciul.
În cazul în care instanța ar considera că cererea lor de revizuire ar fi inadmisibilă, ar fi în situația în care C.E.D.O. a constatat o încălcare, a constatat că hotărârea națională este greșită și că intimatul nu a plătit nici sulta la care a fost obligat, prevalându-se de faptul că a trecut timpul, motiv pentru care la acest moment revizuenții nu au nici imobilul nu au nici sulta, doar o hotărâre prin care a câștigat la C.E.D.O., dar nu poate obține nici un prejudiciu pentru că se invocă un formalism excesiv, în sensul în care hotărârea care este titlul părții advserse nu poate fi revizuită.
Să se constate că situația de fapt rămâne, respectiv revizuentul a câștigat la C.E.D.O. și Guvernul Român și-a asumat răspunderea.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul apelanților pârâți P. C., P. C. și P. V. arată că la baza cererii de revizuire este o hotărâre de expedient, pentru că s-a pronunțat în baza recunoașterii Gurvernului României cu privire la durata excesivă a procedurii. Culpa duratei excesive nu aparținea decât revizuenților de astăzi. Să se constate că s-a lămurit și prejudiciul ce rezulta din declarația Guvernului României și anume că suma respectivă reprezintă în totalitate prejudiciul material și moral pe care înțelege statul român să-i despăgubească pe petenți.
Arată că revizuenții au înțeles că au calea deschisă a revizuirii potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 9 C.pr.civ., dar revizuenții nu au precizat dacă în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură de la 1865 aveau sau nu deschisă această cale. Consideră că nu se poate formula o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C.pr.civ. pentru că fondul pretenției dedusă judecății a rămas definitiv prin neapelare sau prin anularea sau respingerea pe o excepție procesuală, ceea ce nu este cazul în speța de față.
În cazul în care se trece peste situația invocată și se judecă cauza pe fond, arată că nu există un interes pentru a se ajunge la judecata pe fond pentru simplul motiv că situația de fapt nu este așa cum a fost prezentată de revizuenți, adică pe de o parte clientul său P. C. nu este un terț, ci era copărtaș, pe de altă parte acesta locuia în imobilul respectiv și a fost singurul care a solicitat atribuirea imobilului în natură.
În ce privește apelul propriu solicită admiterea acestuia, având în vedere că acesta vizează doar cheltuielile de judecată. Arată că judecătorul de la fond a redus cuantumul onorariului de avocat, care nu este exagerat de mare, raportat la munca depusă și raportat la faptul că revizuenții înțeleg în continuarea să-și susțină niște chestiuni care trebuie combătute cu argumente juridice. Având în vedere criteriile prevăzute de art. 274 alin. 3 C.pr.civ. și munca depusă în susținerea acestei cauze, consideră că apelul trebuie admis.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul apelanților revizuenți N. A. și N. G. arată că niciodată statul român nu își asumă responsabilitatea pentru o situație care nu există. Consideră că au lămurit de ce C.E.D.O. a acceptat responsabilitatea Guvernului României. Să se constate că până la acest moment intimatul nu a plătit sulta, deci această încălcare este continuă.
Cu privire la apelul declarat de pârâți arată că au fost două termene de judecată, iar la primul termen cauza s-a amânat pentru lipsa dosarului de fond, iar la al doilea termen s-au pus concluzii orale. Consideră că suma acordată de instanța de fond este mai mult decât rezonabilă. Din punctul lor de vedere solicită respingerea apelului pârâților ca neîntemeiat.
CURTEA
Soluționând apelurile civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului sub nr._ la data de 18.02.2013, revizuienții A. N. și G. N. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C. G. al Municipiului București, . C. și P. C. și P. V., revizuirea sentinței civile nr. 784/03.10.2013 a Tribunalului București Secția IV Civilă pronunțată în dosarul nr. 7392/2002.
În motivarea acțiunii reclamanții au indicat că solicită revizuirea sentinței civile, schimbarea în parte a sentinței și rejudecând să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului teren și construcție din București, . sector 2, atribuirea în natură a întregului imobil reclamanților cu obligarea acestora la sultă către P. C.. Prin sentința civilă nr. 784/03.10.2003 atacată cu revizuire, a fost admisă acțiunea demarată la 25.10.1999, formulată de autorii reclamanților, N. C. și N. M. (tată și unchi), fiind recunoscut dreptul de proprietate asupra unei cote de ¾ din imobilul situat în . sector 2, a fost dispusă ieșirea din indiviziune asupra imobilului teren și construcție cu atribuirea în natură a întregului imobil intervenientului P. C., acesta din urmă fiind obligat la plata sumei de 2._ lei vechi cu titlu de sultă pentru cota de ¾ din imobil. Sentința civilă nr. 784/03.10.2003 a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1878/01.10.2004 și irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 24/R/17.01.2008 a Curții de Apel București Secția IX Civilă. Împotriva acestor hotărâri, arată reclamanții au formulat în anul 2008 plângere la CEDO pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil. LA 10.04.2012 Curtea Europeană a constatat prin decizie încălcarea art. 6 par. 1 CEDO, respectiv încălcarea dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil având în vedere faptul că durata procedurii interne a fost excesivă. Tocmai durata excesivă a procedurii a determinat instanța națională să atribuie imobilul unui terț, pentru singurul motiv că pe toata durata celor 18 ani de procese.
Reclamanții au arătat că instanța de la Strasbourg a statuat în decizia pronunțată că recunoașterea făcută de Guvern este suficientă pentru a se constata încălcarea art. 6 par. 1 CEDO, respectiv dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că pentru înlăturarea consecințelor grave ale acestor încălcări, reclamanții au la dispoziție procedura revizuirii prev. de art. 509 pct. 10 C.pr.civ.. Apreciază reclamanții că în prezent, consecințele grave ale încălcărilor constatate de Curtea Europeană continuă să existe și să producă efecte și nu pot fi remediate decât prin revizuirea Deciziei Civile nr. 1878/01.10.2014 a Curții de Apel București.
Intimații P. C. și P. C. și P. V. au depus întâmpinare în care au solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de A. N. și G. N. ca inadmisibilă, în principal. Astfel, au arătat intimații, revizuirea poate fi exercitată împotriva hotărârilor date în primă instanță prin care s-a analizat fondul pretenției și care au rămas definitive prin neapelare, prin anularea sau respingerea apelului în temeiul unei excepții procesuale ori prin perimarea apelului. Reclamanții au solicitat revizuirea sentinței civile nr. 784/03.10.2003 care nu a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare sau prin anularea ori respingerea apelului în temeiul unei excepții procesuale ori prin perimarea apelului, dimpotrivă atât apelul cât și recursul au fost respinse ca neîntemeiate, păstrându-se situația de fapt reținută de instanța de fond. Așadar cererea de revizuire e inadmisibilă, fiind formulată împotriva unei hotărâri nesusceptibile de revizuire. Prin sentința a cărui revizuire se solicită, Tribunalul a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului din București, . sector 2 atribuind în natură imobilul către P. C. cu obligarea acestuia la plata sultei. Instanța a avut în vedere că imobilul era ocupat la acea de intimați, iar reclamanții, deși dețineau o cotă majoritară de ¾ nu au solicitat expres atribuirea acestuia. În apel, Curtea de apel a notat că nu se poate reține o cotă majoritară de ¾ pentru reclamanți deoarece fiecare dintre aceștia era copărtaș asupra bunului indiviz având cote distincte, or procedura partajului are ca scop finalizarea stării de indiviziune, astfel că pozițiile reclamanților nu pot fi luate în calcul decât în mod distinct. Prin hotărârea CEDO la care revizuienții fac referire, Curtea Europeană a decis sancționarea Statului Român pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul duratei excesive a procedurii judiciare, raportat la recunoașterea formulată în acest sens de către Statul Român, fapt ce a determinat scoaterea de pe rolul Curții a cauzei, declarând celelalte capete de cerere ca inadmisibile. Așadar, prin hotărârea Curții Europene nu s-a stabilit o încălcare a dreptului a proprietate al reclamanților pentra ca aceasta să aibă vreo relevanță într-o eventuală cerere de revizuire raportată la atribuirea bunului imobil în natură către reclamanți. Durata îndelungată a procesului nu poate fi imputată intimaților și nici instanței raportat strict la atribuirea imobilului în natură, de vreme ce nu s-a avut în vedere pentru hotărârea pronunțată durata îndelungată de folosință a imobilului de către P. C., ci un cumul de factori, printre care acela că la data pronunțării hotărârii, acesta din urmă locuia în imobil, iar reclamanții nu aveau domiciliul în România. Având în vedere că prin hotărârea CEDO statul a fost obligat la plata unor despăgubiri pentru atingerea adusă dreptului la un proces echitabil, consecințele produse de această încălcare au încetat la momentul la care Guvernul a consemnat la dispoziția reclamanților sumele aferente reparațiilor. Așadar nu există în prezent consecințe grave care se produc în patrimoniul reclamanților din cauza încălcării dreptului lor la un proces echitabil. Pe cale de consecință, de vreme ce prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, nu s-a încălcat nici dreptul la un proces echitabil al reclamanților, nici dreptul de proprietate al reclamanților, nu este aplicabilă ipoteza art. 322 pct. 9 C.pr.civ., cererea de revizuire fiind neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1791 din 15.10.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire și a obligat revizuienții la plata către intimat P. C. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această sentință, instant de fond a reținut că prin decizia Curții Europene a Drepturilor Omului I. S. împotriva României și 16 alte cereri, din 10.04.2012, Curtea a luat notă de declarațiile Guvernului Român pârât în temeiul art. 6 par. 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor și modalitățile de asigurare a respectării angajamentelor la care se face referire în acestea, dispunând scoaterea cererilor de pe rol în legătură cu capătul menționat și respingerea restului cererilor ca inadmisibile. Prin declarațiile menționate, autoritățile române au admis că durata procedurilor în cauzele reclamanților nu au respectat cerința termenului rezonabil prevăzută de art. 6 din Convenție și au declarat că sunt pregătite să plătească reclamanților sumele prezentate în tabele, dintre care pentru cauza conexată N. c. României, pentru o durată a procedurii de 9 ani și 5 luni pentru 3 grade de jurisdicție, despăgubiri de 2000 EUR.
Potrivit art. 326 alin. 3 C.pr.civ. dezbaterile în cadrul soluționării cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
Intimații au susținut inadmisibilitatea cererii de revizuirii din perspectiva hotărârii judecătorești atacată prin această cale și apoi din perspectiva neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 9 C.pr.civ. relativ la lipsa consecințelor grave ale unei încălcări constatate de Curtea Europeană ce continuă să se producă.
Din prima perspectivă, tribunalul a reținut că obiect al revizuirii îl pot forma doar hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță care au rămas definitive prin neapelare, prin anularea sau respingerea apelului în temeiul unei excepții procesuale ori prin perimarea apelului. Hotărârile instanței de apel care evocă fondul pot face obiectul cererii de revizuire, iar după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 233/2011 chiar dacă nu evocă fondul dacă prin însăși decizia din apel s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, ceea ce interesează este ultima analiză a chestiunii cu privire la care se invocă aspectul că ar fi produs consecința încălcării constatate de CEDO.
În speță, soluționarea partajului a fost efectuată prin sentința civilă nr. 784/03.10.2003 a Tribunalului București Secția IV Civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1878/01.10.2004 și irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 24/R/17.01.2008 a Curții de Apel București Secția IX Civilă.
Decizia Civilă nr. 1878/01.10.2004 cu privire la care se observă că revizuienții au și solicitat revizuirea, deși au formulat-o în cadrul unei cereri de revizuire a sentinței civile nr. 784/03.10.2003, a soluționat apelul pe fond. Instanța de apel a respins ca nefondat apelul analizând inclusiv motivul de apel relativ la varianta de partajare dispusă de prima instanță. Decizia civilă nr. 24R/07.01.2008 a C. a soluționat recursul prin respingerea lui ca nefundat și constatând ca nefundat motivul vizând aplicarea greșită a legii de către instanța de apel relativ la varianta de partajare a imobilului. Prin urmare, instanța care a analizat ultima chestiunea litigioasă supusă judecății și despre care se invocă că ar fi consecința încălcării termenului rezonabil de soluționare a cauzei este instanța de recurs. Ceea ce a trecut în autoritatea de lucru judecat a fost așadar decizia instanței de recurs prin care s-a analizat aplicarea legii la soluționarea cererii de partajare a imobilului, recursul fiind respins ca nefondat. Tribunalul a reținut astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă din perspectiva obiectului căii de atac.
Din a doua perspectivă, a admisibilității cererii de revizuire pentru îndeplinirea condiției existenței unei încălcări grave a drepturilor și libertăților fundamentale datorată hotărârii judecătorești atacate ale cărei consecințe grave continuă să se producă, tribunalul a notat cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. În speță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut recunoașterea de către Guvern a celor invocate de petenți cât privește încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nesoluționarea cauzei privind partajul în termen rezonabil. Această recunoaștere a determinat pronunțarea unei Decizii CEDO prin care s-a luat act de poziția Guvernului și au fost stabilite despăgubiri în mod direct de către Curte. Curtea Europeană nu a constatat și analizat vreo încălcare a Convenției relativ la care să se rețină că subzistă în continuare fiind necesară redeschiderea procedurii judiciare astfel cum a fost cazul situațiilor privind încălcarea dreptului de acces la instanță (L. c. României, Weissmann c. României etc.). În aceste din urmă situații, singura cale de înlăturare a consecințelor produse de lipsa accesului la instanță a reprezentat-o redeschiderea procedurii asigurată de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C.pr.civ.
Evident că nu orice încălcare constatată de Curtea Europeană prilejuiește incidența motivului de revizuire, ci doar motivele care determină necesitatea redeschiderii procedurii pentru a se asigura repararea încălcării. Or, nesoluționarea cauzei în termen rezonabil nu conduce la nicio consecință de natură să necesite redeschiderea procedurii. Chiar și în speța de față, argumentul că modalitatea de partaj a fost stabilită urmare a parcurgerii unei perioade de timp considerată nerezonabilă de Curte nu reprezintă o astfel de consecință. Criteriile avute în vedere de instanțe s-au raportat la dispozițiile art. 6739C.pr.civ. privind mărimea cotelor părți ce revine fiecărui coindivizar și raportat la scopul partajul – delimitarea unei părți materiale de atribuit efectiv din masa partajabilă. Afirmația privind aspectul că perioada lungă de timp a determinat pronunțarea unei anumite soluții nu este întemeiată și din perspectiva aspectului că instanțele nu au schimbat soluția privind modalitatea de atribuire, menținând soluția primei instanței în cadrul tuturor căilor de atac. Așadar au fost avute în vedere criterii existente la un anumit moment care au rămas neschimbate.
Prin urmare, tribunalul a reținut ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire formulată, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru incidența art. 322 pct. 9 C.pr.civ..
Reținând culpa procesuală a revizuienților în formularea cererii de revizuire și având în vedere căderea lor în pretenții, tribunalul a constatat că cererea intimatului P. C. de obligare a revizuienților la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată. Cât privește cuantumul cheltuielilor solicitate tribunalul a apreciat că un cuantum de 9920 lei, cât este cel solicitat, depășește limita rezonabilă față de complexitatea dosarului și actele procedurale realizate efectiv în cauză. Tribunalul a dispus plata cheltuielilor de judecată parțiale în cuantumul de 1.000 lei, apreciind acest cuantum ca fiind rezonabil și proporțional cu actele de procedură realizate în cauză de avocatul intimatului P. C. (depunerea întâmpinării, formularea de concluzii verbale) precum și față de complexitatea redusă a cauzei soluționată în acest stadiu procesual.
În termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art.284 Cod procedură civilă, împotriva acestei sentințe au declarat apel atât revizuenții A. N. și G. N. cât și intimații P. C. și P. C. și P. V..
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții revizuenți au arătat că în mod absolut gresit Tribunalul Bucuresti a considerat ca au solicitat revizuirea Deciziei Civila nr.1878 din data de 01 octombrie 2004 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila.
Astfel cum a solicitat expres prin cererea de chemare în judecata si reiterat prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, apelanții revizuenți au formulat o cerere de revizuire a sentintei civile nr. 784 din data de 03 octombrie 2003, ramasa definitiva prin respingerea apelului (fondul cauzei nu a fost schimbat în apel).
Astfel, întreaga analiza a Tribunalului Bucuresti cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire este gresita, de vreme ce instanta s-a raportat la o alta hotarare decat cea la care au solicitat în mod expres revizuirea.
Considerentele pentru care Tribunalul Bucuresti a respins ca inadmisibila cererea de revizuire sunt vadit nefondate, avand în vedere sentinta civila nr. 784 din data de 03 octombrie 2003, ramasa definitiva prin respingerea apelului (fondul cauzei nu a fost schimbat în apel), a cărei revizuire au solicitat-o.
Or, este limpede ca din perspectiva obiectului caii de atac, revizuirea sentintei Civile nr. 784 din data de 03 octombrie 2003, ramasa definitiva prin respingerea apelului, este admisibila, raportat la dispozitiile art. 322 pct. 9 din vechiul cod de procedura civila.
Motivarea inadmisibilitatii cererii de revizuire pentru faptul ca ultima instanta care a analizat chestiunea litigioasa despre care se invoca consecinta încalcarii termenului rezonabil de solutionare a cauzei, a fost instanta de recurs, este nefondata. Astfel, Tribunalul Bucuresti a considerat gresit că ceea ce a trecut în puterea autoritatii de lucru judecat este hotararea instantei de recurs.
Hotararea instantei de recurs nu a facut decat sa confirme, ca irevocabila, autoritatea de lucru judecat a sentintei civile nr. 784 din 03 octombrie 2003 a carei revizuire a solicitat-o) pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a Civila în dosarul nr. 7392/2002, ramasa definitiva prin respingerea apelului de catre Curtea de Apel Bucuresti.
Astfel, sentinta civila nr.784 din 03 octombrie 2003, ramasa definitiva prin respingerea apelului (situatia de fapt ramanand cea retinuta de instanta de fond), este titlul prin care instanta de judecata a constatat ca revizuenții dețin o cota de 3/4din imobil, insa a decis sa atribuie imobilul unui tert care detinea doar un sfert din imobil, cu motivarea ca acesta ocupa la acel moment imobilul.
Sentinta civila nr. 784 din 03 octombrie 2003 este titlul de proprietate intabulat in Cartea Funciara a paratului P. C..
Astfel, ceea ce a trecut in puterea lucrului judecat este hotararea instantei de fond, a carui revizuire a solicitat-o si pentru care revizuenții s-au plans Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Instanta de la Strasbourg, prin decizia pronuntata în cauza N. vs. Romania, solutionata in cadrul cauzei S. si altii vs. Romania, a luat act de recunoasterea facuta de Guvemul R., care a admis ca în prezenta cauza a exista o incalcare a dreptului la un proces echitabil ..
Insa tocmai durata excesiva a acestor proceduri interne, totalizand în final 18 ani de procese, a determinat instanta de judecata nationala să atribuie imobilul unui terț.
Este limpede astfel ca, doar prin revizuirea sentintei civile nr. 784 din 03 octombrie 2003, ramasa definitiva prin respingerea apelului, si pronuntarea unei hotarari pe fondul cauzei, care sa analizeze esenta cazului dedus judecatii si să nu fie ținută de durata procedurii la nivel național si de faptul ca, familia P. este cea care a ocupat imobilul pe durata acestor procedurilor judiciare, pot fi înlaturate consecintete grave ale încalcarilor recunoscute de Guvernul R. si constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza N. vs. Romania.
Pentru toate aceste considerente, solicită Instanței de apel sa se constate ca hotararea Tribunalului Bucuresti de respingere ca inadmisibila a cererii de revizuire, este vădit nelegala.
Pe de alta parte, a considera ca nu este admisibila o cerere de rezivuire a unei hotarari de fond, în conditiile în care tocmai faptele retinute în acea hotarare au fost ele care au determinat condamnarea de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, îngrădește în mod nejustificat liberul acces la justitie si nu permite utilizarea în mod efectiv a unei noi cai de atac,
Acelasi rationament a fost aplicat si de Curtea Constitutionala a Romaniei, în decizia nr. 233/2011, prin care a statuat ca dispozitiile art. 322 pct. 9 Cod procedura civila sunt neconstitutionale în masura în care nu permit revizuirea unei hotarari judecatoresti în care, fara a se evoca fondul, s-au produs încalcari ale unor drepturi si libertati fundamentale încalcari constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
In plus, Curtea Europeana de la Strasbourg a statuat în mod constant ca, "atunci când constata ca un reclamant nu a avut parte de un proces echitabil, redresarea cea mai potrivita ar fi, în principiu, rejudecarea sau redeschiderea procedurii în timp util, cu respectarea cerintelor art. 6 din Conventie" (hotărârea din data de 26 ianuarie 106, pronuntata în Cauza L. împotriva Romaniei; hotărârea din data de 21 februarie 2008, pronuntata în Cauza .. si Jacobs împotriva Romaniei, hotararea din data de 8 ianuarie 2009, pronuntata în Cauza R. împotriva Romaniei, Hotararea din data de 16 aprilie 2013, pronuntata în Cauza Siegle împotriva Romaniei).
Apelanții revizuenți apreciază că hotărârea instanței de fond încalca accesul liber la Justitie si dreptul la un proces echitabil, garantate de 21 alin. 2 si 3 din Constitutia Romaniei si Articolul 6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Astfel, în primul rand, este vadit nelegala o analogie precum ca s-ar permite redeschiderea procedurii nationale pe calea revizuirii, doar în dosarele în care instanta europeana constatat încalcarea dreptului de acces la o instanta.
Codul de procedura civila prevede în mod clar ca revizuirea unei hotarari se poate cere pentru înlaturarea consecintelor grave ale încalcarilor constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, consecinte care continua sa existe, produc efecte si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii.
In prezenta cauza, toate aceste conditii sunt în mod limpede îndeplinite.
Prin Decizia din data de 10 aprilie 2012, pronuntata în cauza N. vs. Romania (solutionata în cauza S. I. si altii vs. Romania) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a luat act de recunoașterea facuta de Guvernul R., care a admis ca, in prezenta cauza, există o încălcare a Articolului 6 par. 1 din Conventia Europeana (dreptul la un proces echitabil .) avand în vedere faptul ca durata procedurii interne in prezenta cauza a fost excesiva.
In fapt, tocmai durata excesivă a procedurilor interne a determinat instanta de judecata nationala să atribuie imobilul dovedit a fi proprietatea apelanților revizuenți în cotă de 3/4, unui tert, pentru singurul motiv ca, pe toata durata celor 18 ani de procese "imobilul a fost ocupat de familia P.".
Instanta de la Strasbourg a statuat ca, recunoasterea facuta de Guvernul R. este suficienta pentru a se constata încalcarea Articolului 6 par. 1 din Conventia Europeana (dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil) si a hotarat sa nu mai analizeze alte aspecte ale cauzei, in considerarea faptul ca, pentru înlaturarea consecintelor grave ale acestor încalcari, reclamantii au la dispozitie procedura revizuirii prevazuta de Codul de procedura civila roman.
Avand în vedere faptul ca, tocmai durata excesiva a procedurilor interne, totalizand in final 18 ani de procese, a determinat instanta de judecata nationala sa atribuie imobilul dovedit proprietatea noastra unui tert (si doar pentru motivul ca, pe durata acestor proceduri, familia P. a fost cea care a ocupat imobilul este limpede ca, doar prin revizuirea deciziei si pronuntarea unei hotarari pe fondul cauzei, care sa analizeze esenta cazului dedus judecatii si sa nu fie ținută de durata procedurii la nivel national si de faptul ca, familia P. este cea care a ocupat imobilul pe durata acestor procedurilor judiciare, pot fi înlaturate consecintele grave ale încalcarilor recunoscute de Guvernul R., in cauza N. vs. Romania, consecinte care exista si continua sa produca efecte.
Solicită instantei de apel sa constate ca, raportat la cauza concreta dedusă judecatii, este absolut gresita aprecierea instantei de fond, precum ca nesolutionarea în termen rezonabil nu conduce la o consecinta de natura sa necesite redeschiderea procedurii.
Instanta de fond nu a inteles ca tocmai durata excesiva a acestor proceduri inteme a determinat pronuntarea Sentintei Civila nr. 784, sentinta care a produs incalcarile drepturilor si libertatilor fundamentale recunoscute de Guvemul R. in fata Curtii Europeane a Drepturilor Omului.
Practic, daca nu s-ar permite revizuirea Sentintei Civila nr. 784 din 03 octombrie 2003, atat recunoasterea facuta de Guvernul R. cat si decizia Instantei de la Strasbourg, ar ramane fara nici un efect, si aceasta din cauza formalismului exagerat al instantei de judecata.
Apelanții intimați P. C. și P. C. și P. V. au criticat prin apelul declarat, soluția dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, care a fost admisă doar în parte.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că în mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond că apelanții intimați au efectuat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, într-un cuantum nerezonabil raportat la complexitatea dosarului, procedând la reducerea acestora de la 9920 lei și 1000 lei.
Dimpotrivă, cauza a ridicat problematici diverse și complexe, întrucât, pentru redactarea întâmpinării, în vederea formulării unei apărări, a fost necesară studierea dosarului în care a fost pronunțată sentința civilă nr.784/03.10.2003 pentru a înțelege contextul în care aceasta a fost pronunțată, și pentru a aprecia în ce manieră revizuirea formulată este sau nu admisibilă.
Pentru soluționarea acestui dosar au fost pronunțate, pe lângă sentința a cărei revizuire s-a solicitat, încă alte două hotărâri, respectiv decizia nr. 1878/01.10.2004 de către Curtea de Apel București Secția a IV- a Civilă, și decizia nr. 24R a Curții de Apel București Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, fapt ce a necesitat o atentă și judicioasă analiză a considerentelor acestora și implicit un volum de muncă mult peste medie, din partea avocatului.
Așadar, pentru a combate argumentele revizuienților, în sensul că, în cauză a intervenit o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor și liberalităților fundamentale prin hotărârea judecătorească a cărei revizuire s-a solicitat ale cărei efecte grave continuă să se producă și în prezent și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii respective, avocatul apelanților intimați a fost nevoit să analizeze pe lângă cererea de revizuire de 8 pagini, și informațiile ce se desprind din cuprinsul dosarului nr. 7392/2002, însumând 3 volume.
Astfel cum se poate observa din cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, au format obiect al analizei avocatului apelanților intimați motivarea instanțelor cu privire la criteriile stabilite potrivit art. 6739 Cod de Procedură Civilă, consorțiul procesual ce a suferit modificări în cursul procesului și care a adus în discuție problematici precum moștenirea, caducitatea donației și nu în ultimul rând considerente hotărârii CEDO invocate de către revizuienți ca temei al cererii lor.
Pe cale de consecință complexitatea dosarului nu a fost dată de actele procedurale realizate efectiv în cauză, astfel cum în mod neîntemeiat apreciază instanța de fond, ci de natura și întinderea actelor procedurale anterioare ce au condus la soluțiile asupra cărora avocatul apelanților intimați trebuia să se informeze temeinic pentru a putea redacta întâmpinarea și a susține oral respingerea cererii de revizuire, fapt pe care instanța de fond nu l-a avut În vedere la momentul la care a dispus reducerea cheltuielilor de judecată.
Observând considerente hotărârii atacate, rezultă fără putință de tăgadă faptul că, instanța de fond a pronunțat hotărârea luând în considerare argumentele invocate de către apelanții intimați în întâmpinarea formulată, acestea reprezentând de altfel însăși motivarea dată soluției de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Astfel, apelanții intimați au solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă raportat la faptul că sentința civilă nr.784/03.10.2003 pronunțată de către Tribunalul București secția a IV-a Civilă, nu a rămas definitivă prin neapelare sau prin anularea apelului sau respingerea apelului în temeiul unei excepții procedurale ori prin perimarea apelului, dimpotrivă atât apelul cât și recursul au fost respinse ca neîntemeiate, păstrându-se situația de fapt reținută de către instanța de fond, așadar cererea de revizuire fiind îndreptată împotriva unei hotărâri nesusceptibile de revizuire, este inadmisibilă.
Instanța de fond a reținut tocmai acest argument și a motivat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, din perspectiva obiectului căii de atac, respectiv hotărârea care se atacă neputând fi supusă revizuirii, pentru aceste argumente, demersul procesual al apelanților intimați, realizat prin avocat, apare ca deplin justificat, fapt ce nu poate conduce la reducerea cheltuielilor de judecată, astfel cum în mod neîntemeiat a procedat instanța de fond.
Mai mult decât atât, al doilea motiv pentru care au solicitat respingerea cererii de revizuire, a fost reprezentat de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.322 pct. 9 Cod de Procedură Civilă, de asemenea un argument pe care instanța de fond l-a apreciat ca fiind întemeiat, și a respins cererea de revizuire având în vedere faptul că nu există consecințe grave care se produc în patrimoniul reclamanților din cauza încălcări! dreptului lor la un proces echitabil În prezent pentru a justifica redeschiderea procedurii.
Pe cale de consecință, de vreme ce prin apărarea formulată de către apelanții intimați prin avocat, au putut aduce argumente instanței de judecată în vederea respingerii cererii de revizuire, argumente primite de către aceasta, și care au constituit motivarea dată soluției adoptate, apreciază că nu se impunea reducerea cheltuielilor de judecată astfel cum în mod neîntemeiat s-a procedat.
Pe de altă parte, potrivit art.132 din Statutul Profesiei de Avocat, la stabilirea onorariului sunt avute în vedere mai multe aspecte, respectiv: timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului, natura și dificultatea cauzei, notorietatea, experiența, reputația și titlurile avocatului, situația financiară a clientului precum și constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei pentru a asigura servicii legale performante. Așadar, instanța de fond trebuia să aibă în vederea experiența și notorietatea apărătorului, de faptul că acesta deține titlul de doctor în drept, că deține funcția de decan al Baroului Ilfov, precum și experiența acestuia, acumulată în aproximativ 15 ani de exercitare a profesiei, conform înscrisurilor atașate prezentului apel, precum și natura și complexitatea cauzei.
Așadar, având în vedere aceste aspecte, precum si diligentele depuse de apărătorul apelanților intimați pentru obținerea unei solutii favorabile în cauza ce a avut ca obiect "revizuire" - redactare cereri, prezenta la termenele de judecata, rezultă că onorariul perceput nu este unul nepotrivit de mare, ci dimpotriva, unul corespunzator reputatiei dar si muncii depuse de avocatul ales.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.322 alin.1 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Prin urmare, din textul citat, rezultă că, în sfera hotărârilor „rămase definitive în instanța de apel”, trebuie incluse atât hotărârile date în apel, cât și cele rămase definitive prin neapelare, și prin care se rezolvă fondul pricinii, întrucât acestea se bucură de atributul de a fi definitive, ca și cele pronunțate în primă instanță, împotriva cărora nu se poate exercita decât recurs.
Totodată, Curtea are în vedere și dispozițiile art. 377 alin. (1) din C.proc.civ., potrivit cărora „Sunt hotărâri definitive: hotărârile date în primă instanță, potrivit legii, fără drept de apel; hotărârile date în primă instanță care nu au fost atacate cu apel sau, chiar atacate cu apel, dacă judecata acestuia s-a perimat ori cererea de apel a fost respinsă sau anulată; hotărârile date în apel; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu apel”
În speță, apelanții revizuenți au solicitat revizuirea sentinței civile nr. 784 din 03.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 7392/2002, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1878/01.10.2004, prin care a fost respins apelul, ca nefondat și irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 24/R/17.01.2008 a Curții de Apel București Secția IX Civilă, prin care a fost respins recursul, ca nefondat.
Sentința împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire se încadrează în sfera hotărârilor susceptibile de a fi atacate cu revizuire, contrar celor reținute de prima instanță, întrucât este o hotărâre dată în primă instanță, atacată cu apel, cererea de apel fiind respinsă ca nefondată.
Cu toate acestea, Curtea nu va admite apelul revizuenților, menținând și completând argumentele primei instanțe privind neîndeplinirea condițiilor art. 322 pct. 9 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art.322 pct.9 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitive precum și a unei hotărâri a unei instanțe de recurs când evocă fondul se poate cere și în situația în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorate unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Una din condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă este aceea ca încălcarea constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi produs consecințe grave, consecințe ce continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. În speță această condiție nu este îndeplinită.
Observând hotărârea pronunțată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de care se prevalează recurenții revizuienți, se constată că instanța europeană a luat act de recunoasterea facuta de Guvernul R., care a admis ca în cauza a existat o incalcare a dreptului la un proces echitabil ..
În raport de conținutul și dispozitivul hotărârii instanței europene este indiscutabil că s-a reținut încălcarea prevederilor art. 6 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a faptului că nu a fost finalizată într-un termen rezonabil procedura de partaj.
Însă, în cadrul procedurii declanșată la instanța europeană nu s-a reținut încălcarea de către instanțele naționale, în litigiul ce s-a purtat între părți, litigiu soluționat prin sentința civilă nr. 784/2003 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, a cărei revizuire se cere, a vreunui alt drept reglementat de Convenție.
Din cele expuse mai sus rezultă că în cauză nu sunt întrunite cerințele art.322 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv nici aceea ca hotărârea a cărei revizuire se cere să fi produs prin ea însăși o încălcare a drepturilor apelanților revizuenți și nici aceea ca încălcarea constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului să continue să se producă, iar consecințele acestei încălcări să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Mai mult, redeschiderea procesului pe calea prezentei revizuiri și rejudecarea cauzei ar conduce la prelungirea duratei procedurilor jurisdicționale, iar consecințele încălcării constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea de care se prevalează recurenta revizuientă nu ar înceta să se producă, ci, dimpotrivă, s-ar perpetua pe o durată incerta.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a considerat că cererea de revizuire nu poate fi primită.
În ceea ce privește apelul declarat de intimații pârâți, Curtea reține că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C.proc.civ. este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”.
Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, observăm că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
Așadar natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
Pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel care a câștigat procesul are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat, fapta ilicită fiind săvârșită de către cel care a pierdut procesul, în sensul că, datorită atitudinii sale a avut loc procesul respectiv.
Astfel, sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Este adevărat că reclamantul într-o astfel de acțiune nu poate obține integral pretențiile sale constând în valoarea cheltuielilor de judecată, decât în măsura în care dovedește caracterul real, necesar și rezonabil al valorii lor, instanța fiind cea care stabilește în mod corespunzător temeinicia acțiunii, respectiv cuantumul cheltuielilor de judecată datorate, apreciind însă, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei, în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, restul acestui onorariu rămânând în mod definitiv în sarcina clientului.
În acest sens sunt dispozițiile art. 274 alin. 3 din C.proc.civ., potrivit cărora „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, când constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
În speță, însă, procedând la reducerea onorariului de avocat achitat de apelanții intimați, tribunalul nu a ținut seama de criteriile la care se referă aceste dispoziții legale, respectiv de complexitatea pricinii și de munca depusă de avocat.
Astfel, deși obiectul litigiului îl constituie o cerere de revizuire, aceasta nu înseamnă că o astfel de cerere are întotdeauna o complexitate redusă. În speță, revizuirea sentinței civile nr. 784/2013 a Tribunalului București – secția a IV-a Civil a fost solicitată pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 9 C.proc.civ., hotărârea instanței europene, de care s-au prevalat revizuenții fiind atipică, încălcarea art. 6 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție fiind constatată pe baza recunoașterii facute de Guvernul R. în mai multe cauze aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, printre care și cea promovată de apelanții revizuenți.
Atipicul situației a necesitat din partea avocatului apelanților pârâți studierea jurisprudenței și doctrinei, problemele de drept puse în discuție în revizuire fiind diferite de cele avute în vedere la soluționarea fondului litigiului purtat între părți.
Mai mult, instanța de fond a îmbrățișat soluția de inadmisibilitatea a cererii de revizuire și motivele invocate de apelanții intimați prin întâmpinare în susținerea acestui fine de neprimire.
Nu în ultimul rând, Curtea va avea în vedere și dispozițiile 132 din Statutul Profesiei de Avocat, care prevăd că la stabilirea onorariului sunt avute în vedere mai multe aspecte, respectiv: timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului, natura și dificultatea cauzei, notorietatea, experiența, reputația și titlurile avocatului. Așadar, instanța de fond trebuia să aibă în vedere experiența și notorietatea apărătorului apelanților intimați, de faptul că acesta deține titlul de doctor în drept, că deține funcția de decan al Baroului Ilfov, criterii în raport de care se apreciază că reducerea cheltuielilor de judecată, realizată de instanța de fond în temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ., este excesivă.
Prin urmare, avand in vedere natura cauzei, documentele depuse si criteriile mentionate anterior, Curtea apreciază că un onorariu avocațial în cuantum de 6.000 lei corespunde gradului de complexitate a cauzei precum și eforturilor depuse de către avocatul apelanților intimați pentru soluționarea prezentei cauze, suma acordată de prima instanță cu titlu de cheltuieli de judecată fiind considerată de instanța de apel sub limita unui cuantum rezonabil.
Față de cele reținute, în conformitate cu dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuenți, va admite apelul declarat de intimați, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va obliga pe revizuienți la plata către intimatul P. C. a sumei de 6.000 lei cheltuieli de judecată reduse conform art.274 pct.3 Cod procedură civilă .
Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții revizuenți N. A. și N. G., ambii cu domiciliul ales la CAv. D. D. E. din București, .. 9, corp A, ., împotriva sentinței civile nr. 1791/15.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. G. al Municipiului București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și . sediul în București, .. 32, corp B, sector 2 și în București, .. 34, sector 2.
Admite apelul declarat de intimații P. C., P. C. și P. V., toți cu domiciliul ales la SCA L. și Asociații în București, .. 2, ..1, ., sector 1 împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Obligă pe revizuienți la plata către intimatul P. C. a sumei de 6.000 lei cheltuieli de judecată reduse conform art.274 pct.3 Cod procedură civilă .
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. L. M. D. F. G.
GREFIER
S. V.
RED.DLM
Tehnored.DLM/ MȘ/ 10 ex.
15.05.2014
| ← Evacuare. Decizia nr. 1208/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1637/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
