Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 496/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 496/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 34993/3/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 496 A
Ședința publică de la 02.12.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
…………………….
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanții reclamanți G. L. Nicușor și M. L., ambii cu domiciliul ales la SCA Drakopoulos și Asociații din București, . P. nr. 7, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 954/14.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți N. R. și B. C., ambii cu domiciliul ales la ., cu sediul în București, .. 6, corp A, parter, sector 2 și ., cu sediul în București, .. 6, corp A, parter, sector 2, având ca obiect „Legea 10/2001”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 02.12.2014, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 04.09.2012 sub nr._, reclamanții G. L. N. si M. L., în temeiul art.58, 72, 73, 74 si 1349 din Noul cod civil si art.28, 30, 31 alin.4 si 57 din Constituția României, i-a chemat în judecată pe pârâții: N. R., B. C. și . - București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați in solidar pârâții la:
1. plata de daune morale in cuantumul reprezentat de echivalentul in lei al sumei de 500.000Euro;
2. publicarea hotărârii . larga circulație sub sancțiunea de amenzi civile de 10.000 de lei pe fiecare zi de întârziere
3. plata cheltuielilor ocazionate de judecata.
Pârâta . a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea acțiunii reclamanților G. L. N. si M. L., ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 954 din 14.05.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în ediția de Luni 27 august 2012 a Ziarului „Libertatea” (filele 9-10 și 214-225 din dosar), pe prima pagină a ziarului, sub titlul: „Băse socru, P. naș”, însoțit de fotografiile celor doi oameni de stat, s-a publicat știrea potrivi căreia, „La sfârșitul săptămânii, cei doi politicieni sunt în chefuri!”
În continuarea articolului anunțată la paginile 4-5, sub același titlu însoțit de fotografiile Președintelui și ale Premierului, s-a publicat știrea: „Potriveală la petreceri: sâmbătă au nuntă și președintele și premierul”.
S-a mai menționat că „Premierul o cunună pe fiica deputatului PSD de C.-S., I. M.”, fiind atașată fotografia deputatului.
De asemenea, sub știrea: „Finul premierului, fiul unui lider interlop din V.”, s-a detaliat că: „L. G., viitorul soț al Larisei M. și desigur, finul soților P., este un avocat celebru din București, dar nu numai. El e fiul vitreg al liderului interlop vâlcean V. G. zis „V.”, care a fost reținut în 2007, pentru spălare de bani, furt calificat, fals sub semnătură privată, infracțiuni informatice și cu mijloace de plată electronice”.
Deși articolul de presă nu a fost semnat, pârâții N. R. și B. C., atât prin răspunsul la e-mail-ul reclamantului G. L. Nicușor, cât și prin atitudinea procesuală pasivă în cadrul procesului, în care nu au înțeles să formuleze apărări proprii, nu au negat că ei ar fi autorii articolului incriminat, ci, dimpotrivă, față de întâmpinarea depusă de către editorul-pârât . – București și-au asumat calitatea de jurnaliști în care l-au publicat.
Prin Întâmpinarea sa, pârâta ., a solicitat, în esență, respingerea acțiunii reclamanților G. L. N. si M. L., ca nefondată, considerând, din motivele arătate pe larg mai sus, că nu sunt întrunite cumulativ, cele patru condiții generale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale împotriva celor doi jurnaliști și a sa în calitate de editor, conform art. 1349 C. civil, respectiv: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției jurnaliștilor.
Referitor la dreptul la replică solicitat de către reclamantul G. L. Nicușor, tribunalul a reținut că, prin reprezentanții săi, pârâta . i-a solicitat reclamantului unele explicații legate de articolele de presă anterioare, în care s-au publicat știri similare, explicații pe care, reclamantul nu a fost dispus ca să le dea, astfel că dreptul la replică în aceleași condiții în care a fost publicat articolul incriminat de către reclamanți, nu a fost acordat efectiv, însă, nu se poate reține culpa pârâților.
Analizând articolul de presă menționat mai sus și având în vedere concluziile trase în mod concret din probele administrate în cauză, astfel cum au fost redate mai sus, tribunalul a constatat că știrile furnizate de către pârâți (jurnaliști și editor), cuprind:
1. o mențiune care nu a fost verificată de către pârâți și care nu corespunde realității, respectiv, faptul că tatăl reclamantului G. L. Nicușor, „V. G. zis V., a fost reținut în 2007, pentru spălare de bani, furt calificat, fals sub semnătură privată, infracțiuni informatice și cu mijloace de plată electronice”.
2. o mențiune care ar putea constitui o ingerință nejustificată în viața privată a reclamantului G. L. Nicușor, respectiv, mențiunea că „El e fiul vitreg al liderului interlop vâlcean V. G. zis V.”.
Astfel, tribunalul a constatat că fapta prejudiciabilă pretinsă de către reclamanți – condiție a răspunderii civile delictuale – există, tribunalul verificând și îndeplinirea celorlalte condiții necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Mențiunea că tatăl reclamantului G. L. Nicușor, „V. G. zis V., a fost reținut în 2007, pentru spălare de bani, furt calificat, fals sub semnătură privată, infracțiuni informatice și cu mijloace de plată electronice” nu corespunde adevărului, însă are la bază o anumită realitate faptică infracțională anterioară în care a fost antrenat tatăl reclamantului, care nu a fost atent verificată de către pârâți (jurnaliști și editor) și care, în condițiile în care nu corespunde realității prezente, ar putea sta la baza antrenării răspunderii civile delictuale.
Mențiunea că „V. G. zis V., a fost reținut în 2007, pentru spălare de bani, furt calificat, fals sub semnătură privată, infracțiuni informatice și cu mijloace de plată electronice” nu corespunde adevărului, întrucât, din Adresa nr. 130/2013 din 17 ianuarie 2013 înaintată de DIICOT – Structura Centrală (fila nr. 128 din dosar), rezultă că pe rolul acestei instituții nu există în prezent dosare penale privindu-l pe numitul G. V..
Nu s-a dovedit însă, dacă la nivelul anului 2007, au existat sau nu anumite măsuri de reținere luate de această instituție împotriva sus-numitului.
Din hotărârile judecătorești care au fost depuse în copie la dosar, respectiv: din Sentința penală nr. 41/9 aprilie 1998 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr. 1580/1997 (filele 290-297) și Decizia penală nr. 1816/21.04.2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție Secția Penală în dosarul nr. 4334/1999, rezultă condamnarea inculpatului G. V. pentru infracțiuni de ultraj; din Sentința penală nr. 444/21.12.1998 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, în dosarul nr. 457/1996, rezultă condamnarea inculpatului G. V. pentru infracțiunile de: asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, șantaj, vătămare corporală și lipsire de libertate (filele 298-352 din dosar), pentru fapte deosebit de violente săvârșite împreună cu apropiați din familia sa, ori cu angajați ai firmei sale .” SRL Rm. V..
Tribunalul a constatat că astfel de condamnări, au fost pronunțate de către instanțele respective, anterior anului 2007, iar în acel an, din probele administrate în cauză, nu rezultă că numitul G. V. ar fi fost „reținut pentru spălare de bani, furt calificat, fals sub semnătură privată, infracțiuni informatice și cu mijloace de plată electronice”, cum s-a menționat în articolul publicat în Cotidianul Libertatea nr. 7292 din 27 august 2012.
Din dispozitivul Sentinței penale nr. 671 din 7 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Rm. V. în dosarul nr._/288/2011, s-a reținut însă, că prin această hotărâre, s-a pronunțat reabilitarea numitului G. V. privind pedepsele aplicate: prin Sentința penală nr. 41/9 aprilie 1997 a Tribunalului V., astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 216/A/5.10.1999 a Curții de Apel Pitești, definitivă prin Decizia penală nr. 1816/21.04.2000 a Curții Supreme de Justiție; prin Sentința penală nr. 444/21.12.1998 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 347/A/30.07.1999 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 993/26.02.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; și prin Sentința penală nr. 1544/12.12.2001 a Judecătoriei Rm. V., astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 277/A/23.10.2002 a Tribunalului V., modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 146/14.01.2003 a Curții de Apel Pitești.
Legat de același aspect, la dosar a fost depus și Certificatul de cazier judiciar nr._ din 3 octombrie 2012 din care s-a reținut că numitul G. V., nu este înscris în cazierul judiciar.
Rezultă astfel, că tatălui reclamantului, numitul G. V., nu-i mai pot fi imputate oficial condamnările anterioare, pentru care a intervenit reabilitarea judecătorească.
Tribunalul a cercetat dacă pârâții jurnaliști N. R. și B. C., respectiv, pârâta editor . – București, aveau vreo justificare legitimă să-i impute aceste fapte prin articolul publicat în Cotidianul Libertatea nr. 7292 din 27 august 2012, dacă știrea respectivă a reprezentat un element de noutate, care au fost consecințele prejudiciabile pentru reclamanți și dacă poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală împotriva jurnaliștilor care au publicat o știre insuficient verificată.
Așa cum rezultă din transcrierile publicațiilor electronice anterioare: www.saptamana.net din 6 august 2012 (filele 46-48 din dosar); www.arenavalceana.ro din 27 iulie 2012 (fila 49 din dosar); www.indiscret.ro din 1 august 2012 (fila 50 din dosar); www.adevarul.ro din 8 iunie 2010 (filele 51-53 din dosar); www.antena3.ro din 8 iunie 2010 (fila 54 din dosar); www.romanialibera.ro din 8 iunie 2010 (fila 55din dosar); www.mediafax.ro din 8 iunie 2010 (filele 56-57 din dosar); www.newssocial.ro din 8 iunie 2010, www.ramnic.ro din 9 iunie 2010 (fila 58 din dosar); www.ziaruldevalcea.ro din 8 iunie 2010(filele 59-60 din dosar) și www.ziarulring.ro din 9 iunie 2010 (filele 190-191 din dosar), sub titlul „I. G., spaima firmelor de leasing”, tribunalul a reținut că în toate aceste publicații anterioare publicării articolului din 27 august 2012 din Ziarul Libertatea, au fost relatate aspecte despre gruparea infracțională condusă de I. G., „nepotul lui V. G., zis V., lider al lumii interlope vâlcene”, făcându-se constant aceeași mențiune că, „G. V. a fost condamnat în primăvara anului 2000, la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru ultragierea unor polițiști din Râmnicu V. veniți să-i percheziționeze locuința.
În aceleași publicații, în mod constant, s-a menționat că „în iulie 2007, V. G. a fost reținut alături de alte șase persoane, de procurorii DIICOT, în urma unei ample acțiuni și a unei monitorizări care a durat mai multe luni, fiind acuzat de constituirea unui grup criminal organizat, spălare de bani, furt calificat, fals sub semnătură privată, infracțiuni informatice și cu mijloace de plată electronice”.
Toate aceste publicații anterioare datei de 27 august 2012 nu au fost combătute sau infirmate în vreun alt mod, nici de către reclamantul G. L. Nicușor, atunci când i s-au cerut anumite explicații pentru acordarea dreptului la replică și nici de către numitul G. V., făcând astfel credibile informațiile de presă, atât pentru alți jurnaliști care ar fi dorit să abordeze aceeași problematică, cât și pentru opinia publică.
S-a constatat astfel că prin articolul publicat în Cotidianul Libertatea nr. 7292 din 27 august 2012, de către pârâții jurnaliști N. R. și B. C., respectiv, pârâta editor . – București, știrea că: „V. G. zis V., a fost reținut în 2007, pentru spălare de bani, furt calificat, fals sub semnătură privată, infracțiuni informatice și cu mijloace de plată electronice”, nu a reprezentat un element de noutate, nici pentru presă și nici pentru opinia publică.
Totodată, tribunalul a constatat că, legat de reclamanți ori de familiile acestora, de statutul legal al reclamantului G. L. Nicușor, de nunta acestora și de faptul că nașii de cununie au fost V. P. (prim ministru al României) și D. S. (europarlamentar), au apărut mai multe articole de presă ulterioare evenimentului de la 1 septembrie 2012, prin care erau scoase în evidență legăturile oarecum nepotrivite, care s-au legat între cei doi oameni de stat, care exercită funcții de demnitate publică la cel mai înalt nivel privind puterea politică și executivă și persoana numitului V. G., catalogat ca făcând parte din „lumea interlopă”.
Din transcrierile publicațiilor electronice ulterioare, apărute pe site-urile: www.evz.ro sub titlul „P. se pune bine cu fiul lui Dumnezeu” (filele 61-63, 67 din dosar); www.cotidianul.ro, sub titlul „V. P. – nașul fiului vitreg al interlopului V. G.”; www.nasul.tv din 1 septembrie 2012, sub titlul „V. P. și D. S. îl cunună pe fiul unui interlop” (fila 174 din dosar);www.romanicablues.wordpress.. 2012, sub titlul „V. și D. P. – nașii alianței maritale dintre PSD C. S. și mafia vâlceană” (filele 175-176 din dosar); www.lumealuiarm.wordpress.. 2012, sub titlul „V. și D. P. – nașii alianței maritale dintre PSD C.-S. și mafia vâlceană” (filele 194-198 din dosar), tribunalul reține că aceste publicații, nu indică drept sursă a informațiilor, Ziarul Libertatea din 27 august 2012, iar din alte probe administrate în cauză, nu rezultă că ar constitui o reacție a presei scrise și audio-vizuale la știrile apărute prin articolul incriminat de către reclamanți.
Atât din publicațiile amintite mai sus, cât și din alte publicații, cum ar fi cele reținute din transcrierile publicațiilor electronice: www.danielsavu.ro, www.stirileprotv.ro, www.revista22.ro, www.blog.nouadreapta.org, www.favor.ro, www.ziarulring.ro, www.gds.ro (filele 172- 198), tribunalul a reținut că în perioada 2010-2012, s-a declanșat și s-a derulat o adevărată campanie cuprinzând o . articole de presă scrisă și audiovizuală, prin care jurnaliștii încearcă să demaște și să aducă la cunoștința opiniei publice, posibile legături dintre persoane angajate în viața publică și mai ales, politică a României, la cel mai înalt nivel și diverse persoane din așa-numita „lume interlopă”, devenită notorie prin apartenența la diferite „clanuri” remarcate prin activitatea infracțională desfășurată pe teritoriul României.
În aceeași campanie se înscrie și articolul publicat în Cotidianul Libertatea nr. 7292 din 27 august 2012, de către pârâții jurnaliști N. R. și B. C., respectiv, pârâta editor . – București, astfel că tribunalul nu a reținut alt scop, prejudiciabil pentru reclamanți, decât acela al informării opiniei publice despre relațiile și conduita celor doi oameni politici, V. P. (prim ministru al României) și D. S. (europarlamentar).
În același context, s-a făcut și mențiunea că reclamantul G. L. Nicușor este „fiul vitreg al liderului interlop vâlcean V. G. zis V.”, mențiune care, așa cum s-a reținut mai sus, ar putea constitui o ingerință nejustificată în viața privată a reclamantului.
Tribunalul a constatat însă, că și această știre a apărut, atât în publicații anterioare datei de 27 august 2012, cât și în publicațiile ulterioare, iar sursa informațiilor nu a fost Ziarul Libertatea.
Afirmația nu a fost făcută însă, într-un scop defăimător, ci, pur și simplu, pentru informare, unele publicații încercând chiar să explice faptul meritoriu, pozitiv, că fiul adoptiv și-a urmat cursul său în viață și a stat departe, atât de anturajul personal, cât și de „zona infracțională” în care s-a aflat tatăl său adoptiv într-un trecut nu prea îndepărtat.
În raport de starea de fapt reținută mai sus și de dispozițiile legale aplicabile în materie, tribunalul a reținut, în ceea ce privește antrenarea răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1349 alin. 1 C. civil, că fapta pârâților de publicare a articolului prin care s-au adus la cunoștința publicului interesat aspecte privind activitatea infracțională anterioară a tatălui reclamantului G. L. Nicușor, condamnările suferite, în condițiile în care acesta a beneficiat de reabilitarea judecătorească, legăturile de rudenie dintre fiul reclamant și tatăl său, precum și legăturile statornicite între familia reclamanților și nașii acestora V. P. și D. S., respectiv, asocierea dintre politicieni și lumea interlopă reprezentată prin tatăl reclamantului, există, dar nu se poate reține caracterul ilicit al acestei fapte.
Tribunalul a apreciat că nu li se poate cere jurnaliștilor pârâți în cazul dat, ca prezentarea informațiilor din articolul de presă incriminat, să aibă rigoarea și precizia actelor și faptelor prezentate într-o hotărâre judecătorească.
Afirmațiile făcute privind reținerea pentru pretinse fapte ilicite în anul 2007, are o puternică bază factuală anterioară, sunt strâns legate de persoane din anturajul sau familia extinsă a numitului G. V., au beneficiat de aceeași prezentare în multe publicații anterioare datei de 27 august 2012, necombătute nici de către reclamanți și nici de către pretinsul făptuitor, iar hotărârea judecătorească de reabilitare din anul 2011, nu a fost adusă la cunoștința jurnaliștilor sau a agențiilor de presă scrisă sau audiovizuală care propagau această știre, făcând astfel, credibile știrile publicate.
Hotărârea judecătorească de reabilitare din anul 2011, nu le-a fost adusă la cunoștință nici jurnaliștilor și editorului pârâți din această cauză, atunci când reclamantului G. L. Nicușor i s-au cerut anumite explicații și lămuriri privind articolele de presă anterioare, în vederea acordării dreptului la replică, astfel că reclamanții nu pot invoca propria lor culpă pentru repararea eventualului prejudiciu de imagine suferit.
În caracterizarea afirmațiilor făcute de jurnaliștii în cauză, ca fiind delicte de presă, dreptul publicului la informare constituie un element esențial privind evaluarea caracterului licit sau ilicit al informațiilor conținute de articolul de presă incriminat.
Așa cum s-a reținut mai sus, autorii articolului au preluat o . informații similare intrate în spațiul public, cu mult înainte de data de 27 august 2012 și care nu au fost infirmate de către reclamanți.
Mai mult, pe site-ul www.saptamana.net.ro, articolul 813 din 6 august 2012, a fost publicată știrea: „fiul adoptiv al lui vasile gorun – fin pentru premierul ponta”, în care se menționează că: L. G., fiul adoptiv al fostului interlop de temut al Vâlcii, V. G., va deveni pe 1 septembrie finul premierului român V. P.. În ciuda unui trecut întunecat al tatălui vitreg, L. G. a reușit să își găsească o cale care să nu îl lege de isprăvile lui V. G.. De altfel, și acesta din urmă a abandonat o cale a violenței, fiind marcat mai degrabă, în ultimii ani, de cele sfinte decât de afacerile dubioase și scandalurile care îl consacraseră în Râmnicul anilor ”80 – ”90.
În același context, au fost redate chiar afirmațiile reclamantului G. L. Nicușor, în care acesta arăta că: „Nu am legături cu cei care se învârteau pe lângă tatăl meu vitreg. Nici nu vreau să atrag prea mult atenția asupra acestui nume pentru că poate fi dăunător pentru imaginea mea sau a celor apropiați mie”.
Astfel, titulatura de „fiu vitreg” sau „fiu adoptiv”, a fost folosită și acceptată în sensul său obișnuit, pozitiv, prin care se atestă legătura de rudenie dintre tată și fiu.
În același sens și cu bună-credință, a fost folosită și de către pârâții-jurnaliști N. R. și B. C., respectiv, de către editorul . – București prin articolul de presă publicat în cotidianul "Libertatea"nr.7292 din 27.08.2012, iar reaua-credință sau aspectul tendențios, rău-voitor, care să lezeze cumva persoana reclamantului G. L. Nicușor, nu au fost dovedite de către reclamanți.
Publicând articolul ce face obiectul dezbaterii, pârâții au vizat în mod special, activitatea publică și privată a nașilor reclamanților (prim ministru și europarlamentar), conduita și relațiile acestora, astfel că având în vedere interesul general al publicului de a fi informat cu privire la aceste aspecte ce vizează persoanele care exercită funcții de demnitate publică, tribunalul apreciază că ingerințele în viața privată a acestor persoane, dar și a celor cu care acestea intră în diverse relații, respectiv, critica admisibilă, sunt mult mai permisive din perspectiva limitelor stabilite de art. 10 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale.
Tribunalul a constatat că articolul pretins defăimător, nu-i vizează în mod special pe soții reclamanți sau pe reclamantul G. L. Nicușor, ci se referă la cele două persoane publice din spațiul politic românesc, ce exercită funcții de demnitate publică la cel mai înalt nivel în cadrul puterilor politică și administrativă.
Afirmațiile cu privire la persoana numitului G. V., tatăl reclamantului, respectiv, catalogarea lui drept „fost interlop”, precum și cele legate de împrejurarea că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni, corespunde realității.
Chiar dacă în mod oficial astfel de fapte și condamnări nu mai pot fi imputate, întrucât a intervenit reabilitarea judecătorească, din perspectiva verificării conduitei, moralității și relațiilor în care intră persoanele în cauză, care exercită funcții de demnitate publică, tribunalul a apreciat că există interesul general al publicului de a fi informat cu privire la aceste aspecte astfel că ingerințele în viața privată a acestor persoane și a celor cu care intră în relații în acest context, este legitim justificată, constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru protecția moralei publice, situație care nu împiedică, chiar divulgarea unor informații confidențiale în măsură să lezeze reputația sau drepturile persoanelor care intră în relații cu demnitarii.
Când au intrat în aceste relații, în contextul în care tatăl reclamantei M. L. îndeplinește funcția de deputat iar nașii acestora sunt prim ministru al României, respectiv, europarlamentar, reclamanții și-au asumat riscul unor imixtiuni permisibile și rezonabile ale presei în viața lor privată care interferează într-o anumită măsură cu viața privată a persoanelor care exercită funcții de demnitate publică.
Informația prin care, cu câteva zile înainte de nunta părților, care constituie un eveniment deosebit pentru familia reclamanților, s-a adus la cunoștința publicului interesat, legătura oarecum nefirească stabilită între oameni politici de prim rang și tatăl reclamantului, catalogat ca „fost interlop”, chiar dacă le-a creat reclamanților, nașilor acestora și întregii familii, suferințe și un real disconfort, s-a plasat în limitele rezonabile, permisibile ale ingerinței, dictate de necesitatea publică a informării populației interesate cu privire la conduita, relațiile și moralitatea persoanelor publice.
Știrea din 27 august 2012, publicată în Ziarul Libertatea, nu prezintă un element de noutate și de inedit, în condițiile în care a apărut integral în alte publicații anterioare, din perioada iunie-august 2012 și nu s-a dovedit că ar fi avut drept scop denigrarea nunții reclamanților sau provocarea unui conflict între familiile mirilor.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că fapta pârâților nu are caracter ilicit, se circumscrie limitelor libertății de exprimare conturate de doctrina și jurisprudența CEDO, potrivit cărora „libertatea de exprimare este aplicabilă nu numai informațiilor sau ideilor care sunt primite favorabil sau cu indiferență, ori considerate inofensive, ci și acelora care ofensează, șochează sau deranjează”, astfel că nu se înscrie în categoria delictelor de presă în măsură să atragă răspunderea civilă delictuală în cauză, ingerința fiind proporțională și rezonabilă în raport cu scopul legitim urmărit de informare a publicului și de protecție a moralității publice.
Tribunalul a constatat că prejudiciul moral invocat de către reclamanți există, chiar dacă întinderea acestuia nu se ridică la dimensiunile invocate de către aceștia.
Articolul de presă publicat în Ziarul Libertatea nr. 7292 din 27 august 2012, chiar dacă nu prezintă un element de noutate și de inedit, în condițiile în care a apărut integral în alte publicații anterioare, din perioada iunie-august 2012, a fost în măsură să genereze și să le cauzeze reclamanților prejudicii reale, în cauza de față vorbind despre prejudiciile morale.
Astfel, o parte dintre invitații care confirmaseră participarea la nunta reclamanților, nu au mai onorat acest eveniment, întrucât nu au fost dispuși să fie asociați cu persoane de tipul celor indicate în articolul de presă.
Între membrii celor două familii au avut loc discuții care, în mod obișnuit nu-și aveau locul în această împrejurare deosebită din viața celor doi tineri, iar reclamanții au fost puși în situația stânjenitoare de a le oferi unora dintre invitați explicații privind acest scandal de presă.
Aceeași situație i-a determinat pe cei doi tineri să renunțe la o vacanță ce urma să se desfășoare imediat după nuntă, conform obiceiului („luna de miere”), în condițiile în care, din punct de vedere financiar și-ar fi permis să se bucure de o astfel de vacanță unică din viața unui cuplu și care dă prilejul unor amintiri plăcute pentru tot restul vieții de familie. Se poate vorbi astfel, că din acest punct de vedere, reclamanții au suferit un prejudiciu hedonist, de plăcere, care se înscrie în sfera daunelor morale.
Chiar dacă reclamanții ar fi fost puși în situația stânjenitoare de a le oferi și unor colegi de profesie sau chiar unor clienți, explicații privind știrile din presă, tribunalul nu a constatat în mod real, un prejudiciu moral constând în scăderea prestigiului profesional, în condițiile în care, ținând cont de vârsta și vechimea reclamanților în profesiile de avocat și de notar public, se reține că aceștia se află încă, la începutul acestor profesii și nu se poate vorbi despre cariere profesionale cu adevărat definite, în legătură cu care să suporte prejudicii insurmontabile.
Mai mult, se constată că informații legate de tatăl reclamantului, G. V., au fost publicate timp de mai mulți ani în presa românească, atât locală, cât și centrală, chiar cu câteva luni sau zile înainte de nuntă și de articolul publicat de către pârâți, astfel că, nu se poate reține cu certitudine, că numai articolul pretins defăimător publicat la 27 august 2012 în Ziarul Libertatea, a fost în măsură să le producă prejudicii.
Cât despre articolele ulterioare apărute în alte publicații, așa cum s-a reținut mai sus, acestea au alte surse independente de informație și nu au nici-o legătură cu articolul publicat în Ziarul Libertatea.
Conform art. 1353 C. civil, cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale, nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care dreptul este exercitat abuziv”.
Jurnaliștii și editorul pârâți au acționat cu bună-credință, au abordat un subiect de interes major pentru opinia publică, ce vizează conduita publicației în raport cu publicul cititor și cu relațiile cel puțin nefirești dintre oamenii politici și persoane care au săvârșit infracțiuni, astfel că sancționarea atitudinii acestora prin obligarea la repararea prejudiciului suferit de către reclamanți ar avea un efect inhibitoriu cu privire la discutarea acestei probleme de interes public major.
Cum pârâții au exercitat însă cu bună-credință dreptul la liberă exprimare și dreptul de a informa în mod obiectiv opinia publică, cu respectarea art. 10 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, tribunalul a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 75 C. civil, fapta pârâților nu constituie un delict de presă, astfel că aceștia nu pot răspunde pentru repararea prejudiciului moral suferit de către reclamanți.
Sancționarea atitudinii pârâților prin obligarea la plata unor despăgubiri, așa cum solicită reclamanții, nu este necesară într-o societate democratică în înțelesul art. 10 paragraful 2 din CEDO, nu există „nevoia unei presiuni sociale pentru ca libertatea de exprimare să fie limitată”, ci, dimpotrivă, iar această ingerință în viața privată a reclamanților este proporțională cu scopul legitim urmărit prin campania de presă amintită mai sus.
În condițiile în care nu se reține în sarcina pârâților, comiterea unui delict de presă, pentru motivele arătate mai sus, nu se poate reține nici existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, astfel că nu este îndeplinită nici această condiție a răspunderii civile delictuale.
Nu se poate reține nici vinovăția pârâților, atât jurnaliștii, cât și editorul ., invocând cu bună-credință o situație publicată în multe alte articole de presă anterioare, necontestată nici de către reclamanți și nici de către persoana vizată – G. V. – care puteau aduce la cunoștința jurnaliștilor și chiar a opiniei publice, hotărârea judecătorească de reabilitare, informațiile publicate de către pârâți, având și o reală bază factuală anterioară.
Tribunalul a apreciat astfel că acțiunea reclamanților privind obligarea pârâților la plata unor daune morale în cuantum de 500.000 Euro, este nefondată și a fost respinsă.
Privind solicitarea reclamantului G. L. Nicușor de acordare a dreptului la replică, se reține că pârâta ., în principiu, a fost de acord, solicitând lămurirea unor aspecte factuale referitoare la faptele anterioare imputate tatălui acestuia, însă reclamantul nu a răspuns acestor solicitări (fila 71 din dosar), astfel că nu se impune obligarea pârâtei pe cale judecătorească și nici obligarea celor trei pârâți la publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulație sub sancțiunea unei amenzi civile de 10.000 de lei pe fiecare zi de întârziere
În consecință, acțiunea reclamanților a fost respinsă și cu privire la aceste cereri.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții G. L. N. si M. L.
Prin motivele de apel s-a arătat, în esență, că, în cauză, sunt întrunite toate condițiile antrenării răspunderii civile delictuale.
Astfel, publicarea articolului în discuție, care prezintă informații nereale, reprezintă, în mod evident o faptă ilicită, contravenind nu numai normelor juridice, dar mai ales normelor de conviețuire socială și principiilor deontologice ale profesiunii de jurnalist. Este vorba, astfel cum s-a arătat, despre prezentarea unor false informații cu privire la tatăl apelantului reclamant, L. G. și menționarea unor informații cu caracter strict personal privitoare la apelantul reclamant, fără nicio legătură cu pretinsul scop al articolului în discuție.
Apelanții mai arată că jurnalistul avea îndatorirea profesională de a investiga cu atenție informațiile și de a înfățișa realitatea. Or, în cauză, jurnalistul a mixat informațiile, prezentând o denaturare a realității.
Apelantul apreciază că hotărârea atacată este contradictorie, întrucât, deși reține inițial existența faptei ilicite, mai apoi, judecătorul revine și susține că nu poate fi reținut caracterul ilicit al faptei.
Or, libertatea de exprimare nu poate justifica furnizarea unor informații greșite.
În ceea ce privește prejudiciul, apelanții reclamanți au arătat că, prin publicarea articolului în discuție s-a adus atingere imaginii și prestigiului acestora, fiindu-le prejudiciate interesele.
Astfel, desfășurarea activităților lor profesionale (notar și, respectiv, avocat) implică o . relații bazate nu numai pe interese materiale, dar și pe un complex de sentimente, aprecieri, opinii, în urma cărora se nasc și se păstrează considerația reciprocă, respectul, încrederea, simpatia.
Or, înfățișarea publică a unei imagini deformate de realitate afectează fără discuție doi profesioniști ai dreptului, prin posibilitatea modificării relațiilor sociale ca urmare a pierderii încrederii și respectului partenerilor din viața profesională.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, apelanții au arătat că aceasta este evidentă, prin realizarea și publicarea articolului în discuție, conținând informații false și dezvăluiri nejustificate privind viața de familie a unei persoane, fără acordul acesteia (fapta ilicită) s-a adus atingere intereselor reclamanților, dreptului acestora la integritate psihică, la demnitate, la propria imagine și la respectarea vieții private (prejudiciul).
În ceea ce privește vinovăția, apelanții au arătat că, în cazul informațiilor ce privesc viața privată a unei persoane, regulile deontologiei profesionale impun ca atenția și vigilența ziaristului să fie sporite, pentru a nu expune persoana disprețului public nemeritat.
Totodată, apelanții arată că angajarea răspunderii civile delictuale nu este condiționată de existența intenției, simpla culpă fiind suficientă pentru reținerea vinovăției.
Mai mult, apelanții arată că informațiile au fost prezentate tendențios, au fost denaturate pentru a se atrage atenția, astfel că nu se poate accepta existența bunei credințe a pârâților.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Prin aceeași întâmpinare a fost invocată excepția tardivității apelului, în raport de data comunicării sentinței la domiciliul ales (06.02.2014) și dispozițiile art. 98 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de excepția invocată, conform art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Curtea constată că apelul este tardiv declarat.
Astfel, Curtea constată că, atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin cererea de preschimbare a termenului, adresată instanței la data de 14.09.2012, apelanții reclamanți și-au ales domiciliul în vederea comunicării actelor de procedură la adresa din P., .. 36 B, județul Ilfov.
Apelanții reclamanți au fost citați pe parcursul desfășurării procesului în fața instanței de fond, la această adresă, iar aceștia, deși prezența lor, prin apărător, la primul termen de judecată din 13.11.2012, nu s-a datorat îndeplinirii procedurii de citare la adresa indicată în cererea introductivă, nu au contestat modul în care au fost citați.
De asemenea, apelanții reclamanți nu au indicat, pe parcursul judecății în fond, o altă adresă la care să fie comunicate actele de procedură, deși, conform dispozițiilor art. 98 C.pr.civ., „schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului”.
Așa fiind, întrucât reclamanții nu au comunicat în scris o altă adresă pentru comunicarea actelor de procedură, așa cum statuează art. 98 C. proc. civ., comunicarea sentinței la adresa indicată în petitul acțiunii și neschimbată pe parcursul procesului s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 93 Cod procedură civilă, de situația creată fiind culpabili în exclusivitate apelanții.
Mai mult, prin declarația de apel, apelanții reclamanți au indicat adresa din P., .. 36 B, județul Ilfov, ca fiind domiciliul lor.
Este adevărat că ulterior comunicării hotărârii primei instanțe, respectiv la data de 05.03.2014, apelanții reclamanți, prin același apărător care i-a reprezentat în fața primei instanțe, au înregistrat la dosarul cauzei o cerere de studiere și fotocopiere a documentelor din dosar, însă, în raport de neîndeplinirea de către apelanții reclamanți a obligației prevăzută de art. 98 C.proc.civ., nici această dată și nici data recomunicării sentinței prin afișare la ușa instanței nu pot fi luate în considerare la calculul termenului de declarare a apelului.
De asemenea, nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 92 C.proc.civ., cum susțin apelanții reclamanți, dovada de comunicare a sentinței întorcându-se pentru inexistența adresei „în raza oficiului P.”, situație în care afișarea în condițiile acestor dispoziții legale era imposibilă.
Față de cele reținute, Curtea apreciază că hotărârea atacată a fost comunicată apelanților reclamanți cu respectarea dispozițiilor art. 93 Cod procedură civilă, astfel încât termenul de apel curgea de la data acestei comunicări, rezultată din dovezile de la filele 389 și 404 din dosarul de fond, respectiv la 18.02.2014.
Față de dispozițiile art. 284 Cod procedură civilă potrivit cărora termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, coroborate cu dispozițiile art. 101 alin. (1) Cod procedură civilă potrivit căruia termenele se calculează pe zile libere, fără a se socoti ziua în care încep să curgă și nici ziua în care acestea se sfârșesc, Curtea constată că în speță termenul legal de apel a expirat la data de 06.03.2014.
Or, apelanții reclamanți au înregistrat apelul la data de 21.03.2014, peste termenul prevăzut de lege, motiv pentru care Curtea va respinge apelul reclamanților, ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv formulat, apelul declarat de apelanții-reclamanți G. L. Nicușor și M. L., ambii cu domiciliul ales la SCA Drakopoulos și Asociații din București, . P. nr. 7, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 954/14.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. R. și B. C., ambii cu domiciliul ales la ., cu sediul în București, .. 6, corp A, parter, sector 2 și ., cu sediul în București, .. 6, corp A, parter, sector 2.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. L. M. D. Z.
GREFIER,
S. V.
Red. DLM
Tehnored. DLM/PS 7 ex.
10.12.2014
Jud. fond: S. V.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 647/2014. Curtea de Apel... | Evacuare. Decizia nr. 1208/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
