Acţiune în constatare. Decizia nr. 122/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 122/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 34438/3/2012

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 122 R

Ședința publică de la 27.01.2015

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU

JUDECĂTOR – D. Z.

JUDECĂTOR – D. F. G.

GREFIER – S. V.

…………………..

Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentele reclamante C. M., decedată pe parcursul procesului și C. A., în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctei C. M.), împotriva deciziei civile nr. 735A/12.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. N. A. G. E., N. A., B. G. A., B. F. și B. A. M., având ca obiect „acțiune în constatare”.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 06.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 13.01.2015, la 20.01.2015 și apoi la 27.01.2015, hotărând următoarele:

CURTEA

Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia – M., sub nr._, reclamantele C. M. și C. A. au chemat în judecată pe pârâții C. N. A. G. E., N. A., B. G. A., B. A. M. și B. F., solicitând să se constate dreptul de proprietate exclusiv asupra unei case cu 4 camere și hol, construită de C. M., constatarea inexistentei dreptului de proprietate al pârâtului C. N. A. G. E. cu privire la bunurile ce au aparținut defunctului C. M., constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare încheiată între C. M. și C. N. A. G. E. din 23.05.2005 cu privire la imobilul situat în Strehaia – Comanda, identificat în certificatul de moștenitor nr. 69/1997 și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului loc de casă și a casei cu două camere și sală menționată în certificat, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1045/2008 încheiat între C. N. A. G. E. și B. G. A., constatarea inopozabilității contractului de vânzare-cumpărare nr. 1045/2008 față de reclamanta C. M., radierea dreptului de proprietate din cartea funciară nr. 1285/N la poziția 813 și intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei C. M..

Prin sentința civilă nr. 977/17.06.2009, Judecătoria Strehaia – M., a respins, ca nefondată, acțiunea formulată și precizată de reclamantele C. M. și C. A., împotriva pârâților C. N. A. G. E., B. G. A. și B. A. M.; a respins acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâtelor N. A. și B. F., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; în baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat reclamantele în solidar la câte 3516,45 lei cheltuieli de judecată către pârâții C. N. A. G. E. și N. A. și la 600 lei cheltuieli de judecată către pârâții B. G. A. și B. A. M..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea formulată de reclamante, așa cum a fost precizată, este neîntemeiată, fiind respinsă, apreciind că prin acțiunea ce formează obiectul cauzei, reclamantele au solicitat să se constate dreptul de proprietate exclusiv asupra unei case cu 4 camere și hol, situata la nr. 73, construită de C. M., înscrisă în certificatul de moștenitor nr. 23/1995, constatarea inexistentei dreptului de proprietate al pârâtului C. N. A. G. E. cu privire la bunurile ce au aparținut defunctului C. M., înscrise în certificatul de moștenitor nr. 23/1995, constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare încheiată între C. M. și C. N. A. G. E. din 23.05.2005 cu privire la imobilul situat în Strehaia – Comanda, identificat în certificatul de moștenitor nr. 69/1997 și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului loc de casă și a casei cu două camere și sala menționată în certificat, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1045/2008 încheiat între C. N. A. G. E. și B. G. A., constatarea inopozabilității contractului de vânzare-cumpărare nr. 1045/2008 față de reclamanta C. M., radierea dreptului de proprietate din cartea funciara nr. 1285/N la poz. 813 și intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei C. M..

Din concluziile raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit de expert I. M. G., a rezultat ca imobilul din Strehaia-Comanda, . (fost nr. 53 A), județul M., are următoarele dimensiuni și vecinătăți: N – . de 23,50 m gard lemn, E – B. S. (din .) pe distanța de 105,51 m gard lemn și sârmă, V – T. T. pe distanța de 26,30 gard lemn, C. G., pe distanța de 78,85 m gard sârmă, suprafața totala fiind de 2516 mp, iar pe acest teren sunt amplasate două construcții: locuința de 73 mp și anexa de 33 mp.

Starea de fapt care a fost constatată de expert este aceeași cu cea rezultată din adresa nr. 2066/13.03.2009 emisă de Primăria Strehaia, în care la pct. 1 se precizează ca imobilul din Strehaia, nr. 53 a devenit nr. 73.

Reclamantele au precizat în acțiunea introductivă că pârâtul C. N. A. G. E. nu are nici un drept asupra bunurilor înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții B. G. și B. A.-M..

Instanța a constatat ca, ., autorul pârâtului C. N. G. E. a renunțat la succesiunea tatălui său, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 23/1995, însă imobilul descris în actul respectiv, în suprafață de 2100 mp, pe care se afla construită o casă cu două camere, situat în . – actual 100, nu are legătură cu prezenta cauză.

Din actele dosarului, nu a rezultat că soțul reclamantei C. M., C. M. ar fi deținut în proprietate terenul în suprafața de 2500 mp (din măsurători 2516 mp) pe care este edificată casa cu 4 camere.

Susținerea acesteia referitoare la faptul că certificatul de moștenitor nr. 23/1995 este în vigoare, nefiind atacat, a fost apreciată ca fiind fără relevanță juridică, întrucât pârâtul C. N. G. E. nici nu ar fi avut vreun interes în acest sens, imobilul respectiv nefiind același cu cel înscris în certificatul de moștenitor nr. 69/1997.

Din certificatul de moștenitor nr. 47/1972, emis în urma dezbaterii succesiunii defunctei C. I., autoarea lui C. M., a rezultat ca moștenitori numiții P. A. M. și C. E., renunțătorii fiind C. N. M. și P. A. E.. În masa succesorală a rămas un teren loc de casa în suprafața de 800 mp, situat în Strehaia-Comanda, ., cu vecinii N – . T., V – Catanescu I. și E – P. V., pe care se află edificată o casă cu două camere, bunuri moștenite de la părinții săi de peste 45 de ani.

Observând înscrisurile și raportul de expertiză, instanța a constatat că în certificatul de moștenitor nr. 69/1997 s-a trecut în mod eronat că imobilul înscris la masa partajabilă este situat în ., întrucât în mod corect trebuia trecut nr. 73, tarlaua 178, parcelele 53a, 53 a/1 și 53 a/2, în acest sens corespunzând cu mențiunile înscrise în T.P._/1995.

Din adresa nr. 3641/03.04.2009 emisă de Primăria Orașului Strehaia, a rezultat că la poziția de rol de pe ., actual 73, au figurat înregistrați în evidențele fiscale în anii 1980-1997 C. E., 1997-2008 C. N. A. G. E. și din 07.04.2008 B. G. și B. A..

La adresa din Strehaia, ., a figurat la poziția de rol C. M. în perioada 1980-1995 și ulterior, în urma decesului acestuia, reclamanta C. A..

Toate aceste aspecte, respectiv faptul că imobilele din Strehaia, . și . sunt imobile de sine stătătoare, nu se învecinează și sunt de o parte și de alta a străzii Grădinilor, au condus la concluzia rezonabilă că reclamantele nu au avut în posesie imobilul în litigiu și nu dețin înscrisuri care să ateste altă stare de fapt.

Prin urmare, capetele de cerere nr. 1 și 2 au fost respinse ca neîntemeiate, întrucât imobilul înscris în certificatul de moștenitor nr. 23/1995 nu este același cu cel înscris în certificatul de moștenitor nr. 68/1997.

În ceea ce privește petitul nr. 3 al acțiunii, instanța l-a respins ca neîntemeiat, întrucât prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1045/07.04.2008, odată cu înscrierea în cartea funciară, efectele acestuia au devenit opozabile tuturor.

O astfel de cerere ar fi fost admisibilă doar în condițiile în care în antecontract nu era prevăzută o clauza de răzgândire și doar dacă bunul se mai afla în posesia debitorului obligației. Or, în condițiile în care acesta s-a răzgândit, instanța nu mai poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1045/07.04.2008 încheiat între C. N. A., G. E. și B. G. A., este menționat că imobilul ce se înstrăinează este amplasat în Strehaia-Comanda, . (fost 53 A), județul M., cu suprafața din acte de 2500 mp, iar din măsurători 2516 mp cu vecinătăți: N – . S., S – Pislea T., V – T. T. și C. G..

Instanța de fond a respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractului mai sus menționat, întrucât, contrar susținerilor reclamantelor, pârâtul a înstrăinat imobilul înscris în certificatul de moștenitor nr. 69/1997, și nu cel deținut de reclamante, respectiv cel situat în ., actual 100, aspect evidențiat din împrejurarea că vecinii nu corespund.

Pe aceleași coordonate, instanța de fond a respins și petitele având ca obiect constatarea inopozabilității contractului și, respectiv, radierea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, întrucât, actul fiind valabil încheiat, prin înscrierea în cartea funciară efectele sale, devenind, așa cum s-a arătat, opozabile erga omnes.

De asemenea, instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședința din data 06.11.2008, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor N. A. și B. F., având în vedere că acestea nu justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care a respins acțiunea formulată de reclamante împotriva acestor pârâte, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele C. M. și C. A., cereri înregistrate pe rolul Tribunalului M. sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din data de 30.10.2009, Tribunalul M. a admis excepția, a rectificat calea de atac din apel în recurs, apreciind în raport de minuta din data de 24.06.2009 de uniformizare a căilor de atac și de dispozițiile Codului de procedură civilă și având în vedere valoarea petitului principal de 2.500 lei, precizată la termenul anterior.

Recurentele-reclamante C. M. și C. A. au formulat în temeiul dispozițiilor art. 37 alin. 2 Cod procedură civilă, cerere de strămutare a judecării acestui proces, pe motiv de bănuială legitimă și pentru motivul că una din părți are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistrații instanței, de la Tribunalul M. la o altă instanță egală în grad, cu refacerea actelor de procedură săvârșite până în prezent, iar până la soluționarea acestei cereri, s-a solicitat suspendarea judecării pricinii, fără citarea părților.

Prin încheierea de ședință din data de 07.05.2010, Tribunalul M. a scos cauza de pe rolul Tribunalului M. și a înaintat-o Tribunalului București, având în vedere că prin încheierea de ședință nr. 2625/28.04.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală s-a admis cererea formulată de recurentele-reclamante Cațan M. și C. A., s-a dispus strămutarea cauzei de pe rolul Tribunalului M. pe rolul Tribunalului București.

După strămutare, recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 17.05.2010.

Prin decizia civilă nr. 709 din 17.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante C. M. și C. A., împotriva sentinței civile nr. 977/17.06.2009, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. N. A. G. E., N. A., B. G. A., B. A. M. și B. F. și au fost obligate recurentele-reclamante la plata către intimații-pârâți C. N. A. G. E. și N. A., a sumei de 2975 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții Cațan M. și C. A. la data de 29.03.2010, recurs nemotivat.

Prin decizia civilă nr. 600 R/21.03.2012, Curtea de Apel București a respins excepția nulității recursului, a admis recursul formulat de recurenții-reclamanți Cațan M. și C. A., a casat decizia recurată și a trimis cauza la Tribunalul București, spre rejudecarea apelului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 26.06.2012.

Prin decizia civilă nr. 735 A din 12.07.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat, a obligat apelantele-reclamante la plata către intimații-pârâți C. N. A. G. E. și N. A. a sumei de 2975 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și a respins cererea intimatului-pârât B. G. A. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, cu privire la primul motiv de apel, constând în faptul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat în dispozitiv asupra fiecăruia dintre capetele de cerere, că acest motiv nu este întemeiat, deoarece prima instanță a respins în întregime cererea de chemare în judecată, dar a motivat în fapt și în drept toate capetele de cerere prin dezvoltarea considerentelor care au condus instanța la pronunțarea hotărârii atacate.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, și anume menționarea greșită a căii de atac, aceasta a făcut obiectul analizei Curții de Apel București, care a pronunțat decizia nr. 600R/21.03.2012, astfel încât Tribunalul nu a mai analizat acest motiv, fiind ținut de soluția instanței de casare.

Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel privind greșita soluționare a calității procesuale pasive a intimatelor-pârâte N. A. și B. F., Tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a analizat motivat în încheierea din ședința publică de la 06.11.2008 calitatea procesuală a acestora în raport cu toate capetele de cerere și a admis excepția, iar pe de altă parte, având în vedere contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1045/2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. A. M., ca nefondată.

Tribunalul a reținut că pârâta N. A. divorțase de Cățan E., autorul pârâtului Cățan-N. A. G. E., prin sentința civilă nr. 8255/13.12.1985, căsătoria acestora fiind încheiată la data de 30.12.1983. Succesiunea după defuncta Cățan I. a revenit numitului Cățan E., potrivit Certificatului de moștenitor nr. 47/31.05.1972, iar succesiunea numitului Cățan E. a fost culeasă exclusiv de fiul său, pârâtul Cățan-N. A. G. E., în temeiul Certificatului de moștenitor nr. 69/8 mai 1997, în care pârâta N. A. apare doar în calitate de curator al minorului Cățan-N. A. G. E..

De asemenea, cu privire la numita B. F., Tribunalul a reținut că aceasta a donat cumpărătorului B. G.-A. suma ce a constituit prețul vânzării imobilului situat în Strehaia, ., jud. M., conform contractului de donație nr. 981/2008 al BNP I. M., astfel cum se reține prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1045/7.04.2008 de BNP I. M.. Prin această donație, numita B. F. nu devine parte în contractul de vânzare-cumpărare și nu dobândește nici un drept asupra imobilului cumpărat de fiul său, astfel încât nu va avea calitate procesuală pasivă în cauza având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare menționat.

Dimpotrivă, pârâta B. A.-M. are calitate procesuală pasivă, deoarece la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1045/7.04.2008 de BNP I. M., această pârâtă era soția pârâtului B. G. A., iar în temeiul art. 30 Codul familiei, în vigoare la acea dată, operează comunitatea de bunuri între soți.

Cu privire la al patrulea motiv de apel, referitor la refuzul instanței de a administra proba cu interogatoriul pârâților B. G.-A. și B. A.-M., Tribunalul a reținut că este nefondat, deoarece prima instanță a reținut în încheierea de ședință din data de 4.12.2008 faptul că aceștia s-au prezentat pentru luarea interogatoriului, însă apărătorul reclamantelor nu a prezentat interogatoriul scris.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță, având în vedere adresa nr. 2066/13.03.2009 emisă de Primăria Strehaia și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, a constatat că imobilul din Strehaia . (53A), devenit ulterior 73, nu este unul și același cu imobilul situat în .>

Deși în Certificatul de moștenitor nr. 69/8 mai 1997, de pe urma defunctului Cățan E., se menționează că masa succesorală se compune din imobilul din Strehaia, ., în realitate acesta se referă la .. Imobilul aflat în masa succesorală consta într-un teren loc de casă în suprafață de 2.500 mp având ca vecini: la Est, B. S., la Vest, moștenitorii lui C. G., la Sud, Pâslea T. pși la Nord, . casă de locuit compusă din 2 camere și sală construită din cărămidă și dobândită de defunct de la părinții săi.

Acest imobil fusese dobândit de Cățan E. prin Certificatul de moștenitor nr. 47/31 mai 1972, de pe urma defunctei Cățan I., imobilul purtând la acea dată nr. 53, devenit ulterior 73.

Ulterior, intimatul-pârât Cățan-N. A. G. E. a vândut intimaților-pârâți B. G.-A. și B. A. imobilul situat în Strehaia, ., jud. M., compus din teren în suprafață de 2.500 mp și construcție cu 4 camere și hol, înscris în cartea funciară, cu un drept de uzufruct și acces la dependințe în favoarea bunicii sale, Cățan M.. În mod corect se prevede în Contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1045/2008 încheiat între Cățan-N. A. Gabiel E. și B. G. A. că imobilul este situat pe ., făcându-se referire la actul anterior de dobândire a proprietății de către vânzător, și anume Certificatul de moștenitor nr. 69/1997.

Imobilul de pe . are alt amplasament și figurează în Certificatul de moștenitor nr. 23/1995, de pe urma defunctului Cățan M., la a cărui succesiune a venit Cățan (C.) A., iar renunțători au fost Cățan M. și Cățan E.. Cererea apelantelor-reclamante se referă de fapt la imobilul din ., și nu 72. În acest certificat de moștenitor este menționat un teren loc de casă în suprafață de 2.100 mp, situat în Strehaia ., având ca vecini la Est pe moștenitorii lui Ș.; la Vest, R. G. la Sud . Nord teren C.F.R., imobilul casă de locuit fiind compus din 2 camere, sală, cămară și marchiză și a fost dobândit de defunctul Cățan M. ca bun comun în cote egale cu soția sa, Cățan M..

Tribunalul a reținut, de asemenea, faptul că apelanta-reclamantă Cățan M. pretinde că a construit pe terenul proprietatea fostului său soț Cățan M. o casă compusă din 4 camere, hol și dependințe. Această casă se află de fapt în Strehaia, ., și nu 72, astfel cum s-a reținut și în raportul de expertiză topografică, construcțiile constând în locuință de 73 mp și anexă de 33 mp.

Aceste construcții au fost transmise prin succesiune, odată cu terenul de 2500 mp (2516 mp în schița cadastrală), în temeiul Certificatului de moștenitor nr. 47/31.05.1972, a Certificatului de moștenitor nr. 69/8 mai 1997 și ulterior, prin Contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1045/2008. Inițial, casa a avut două camere și un hol, astfel cum apare menționat în cele două certificate de moștenitor, însă la data vânzării către pârâtul B. G.-A., imobilul avea 4 camere. Din probele administrate nu rezultă că apelantele-reclamante ar fi edificat încă două camere sau că ar fi dărâmat vechea construcție și au edificat una nouă cu patru camere.

Pentru aceste motive, Tribunalul a reținut că proprietari ai construcțiilor edificate pe terenul din . sunt proprietarii acestui teren, în temeiul prezumției instituite de art. 492 din vechiul Cod civil.

Din probele administrate, Tribunalul reține că la data de 23.05.2005, anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1045/07.04.2008, intimatul-pârât Cățan-N. A. G. E. a încheiat o înțelegere cu bunica sa, Cățan M., prin care a acceptat să-i vândă acesteia imobilul situat în .. M. deținut de la tatăl său Cățan E., potrivit certificatului de moștenitor nr.69/1997.

În această înțelegere este prevăzută o clauză specială de răzgândire pentru vânzător, în sensul că acesta va înapoia suma încasată până la momentul respectiv + 10% din valoarea sumei încasate.

Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că în lipsa încheierii contractului de vânzare – cumpărare și a existenței clauzei de răzgândire, Cățan M. are dreptul doar la despăgubiri. Încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare dă naștere unui drept de creanță în patrimoniul promitentului-cumpărător de a solicita în viitor de la promitentul-vânzător încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau despăgubiri în caz de neîncheiere a contractului. În cauza de față, se reține imposibilitatea executării în natură a obligației de a face născută în sarcina promitentului-vânzător, constând în încheierea contractului de vânzare-cumpărare, imposibilitate determinată de faptul că intimatul-pârât Cățan-N. A. G. E. a vândut imobilul unei alte persoane, respectiv intimatului-pârât B. G.-A.. Prin urmare, în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare, care este valabil încheiat, apelanta-reclamantă Cățan M. poate pretinde doar despăgubiri, ceea ce însă nu a făcut obiectul prezentei cereri de chemare în judecată.

De asemenea, Tribunalul a reținut că apelantele-reclamante nu au dovedit niciun motiv de nulitate absolută al contractului de vânzare – cumpărare încheiat între Cățan-N. A. G. E. cu B. G. A. și B. A. M., fiind transmis un bun aflat în patrimoniul cumpărătorului, ca efect al transmiterii succesiunii legale. Contractul de vânzare-cumpărare a fost legal înscris în cartea funciară nr. 1285/N, astfel încât a devenit opozabil față de terți, inclusiv față de apelantele-reclamante.

În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele C. M. și C. A..

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, nu s-au pronunțat cu privire la unele dintre capetele de cerere formulate de ele, lăsând nesoluționate mai multe cereri deduse judecații (minus petita).

Astfel, recurentele au arătat că cele două instanțe nu s-au pronunțat cu privire la cererea lor prin care au solicitat să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâului C. N. A. G. E. cu privire la bunurile care au aparținut lui C. M., C. M. renunțând la succesiunea tatălui său, adică exact proprietatea în litigiu.

Or, pârâtul nu putea să dobândească dreptul de proprietate asupra gospodăriei care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare pentru că această gospodărie provine de la soțul reclamantei, iar tatăl pârâtului a renunțat la succesiunea acestuia.

Recurentele apreciază că nu se face nici un fel de referire în hotărârile instanțelor de fond și apel la această problemă dedusă judecații.

De asemenea, recurentele au arătat că cele două instanțe nu s-au pronuntat cu privire la cererea de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului loc de casă și a casei cu două cerere și sală menționată în certificatul de moștenitor și care a făcut obiectul antecontractului și nici cu privire la radierea dreptului de proprietate din Cartea funciară nr.128S/N – poziția 813.

Recurentele arată că instanțele nu s-au pronunțat nici cu privire la cererea de intabulare a dreptului de proprietate în favoarea lor, ele fiind singurele moștenitoare acceptante ale succesiunii lui C. M..

Cu privire la cererea de a se constata dreptul de proprietate exclusivă asupra unei case cu patru camere și hol, recurentele arată că cele două instanțe au refuzat administrarea de probe prin care să se lămurească că această construcție a fost edificată prin contribuția sa exclusivă.

Precizează că apelul declarat împotriva sentinței instanței de fond a vizat și faptul că, în dispozitivul hotărârii, instanța de fond trebuia să se pronunțe în legătură cu fiecare dintre capetele de cerere formulate în acțiunea introductivă dar și faptul că nu au fost soluționate mai multe cereri deduse judecații.

Recurentele au arătat că soluționarea de către instanța de fond a acțiunii, fără să precizeze prin dispozitiv soluția în privința fiecărui capăt de cerere duce la imposibilitatea de a beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să asigure dreptul la apărare.

În mod greșit Tribunalul București a considerat că instanța de fond nu are obligația de a soluționa fiecare capăt de cerere prin dispozitiv și că ar fi motivat și argumentat în cuprinsul hotărârii fiecare capăt de cerere în considerentele hotărârii. În realitate, nu s-a motivat nimic în legătură cu capetele de cerere la care s-a făcut referire mai sus.

Arată recurentele-reclamantă că au solicitat să se constate că mențiunea instanței în sensul că respinge acțiunea nu este suficientă. Soluționarea altfel decât presupune legea a fiecărui capăt de cerere duce la imposibilitatea lor de a beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea procesului într-un termen rezonabil.

Necesitatea pronunțării prin dispozitiv asupra fiecăruia dintre capetele de cerere este imperativă și cu privire la acest aspect s-au pronunțat numeroase soluții în practica judiciară.

Tribunalul București pretinde că în cuprinsul hotărârii se răspunde, prin considerente, fiecărei susțineri formulate de ele, ceea ce nu este real. Nu există nici un argument al instanței care să combată susținerile din primul capăt de cerere și anume, că imobilul casă de locuit cu patru camere a fost construit în exclusivitate de recurenta-reclamantă C. M..

Cu privire la acest capăt de cerere nu s-a pronuntat nici una din cele două instanțe care au pronuntat hotărârile recurate.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro sau contra, de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată.

Argumentele juridice ale instanței trebuie să se raporteze pe de o parte la dispozițiile legale aplicabile (cadrul legal), iar pe de altă parte la susținerile și apărările făcute de părți.

Judecătorul are obligația de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce motiv a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare.

Această obligație a judecătorului este esențială și încălcarea ei trebuie să ducă la desființarea hotărârii.

Cu aplicarea greșită a legii a fost soluționată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor B. F. și N. A..

Întrucât acțiunea introductivă cuprindea mai multe capete de cerere, calitatea procesuală pasivă trebuia stabilită în raport de fiecare cerere, și nu "Ia grămadă", așa cum au procedat instanțele de fond și apel.

La fila 104, se află încheierea de ședință din 06.11.2008, prin care instanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive în mod nelegal.

În privința capătului de cerere privind calitatea de proprietar asupra casei cu patru camere, atât N. A., cât și B. F. aveau legitimare procesuală, ele fiind persoane care au intervenit în mod direct în întocmirea unor acte false pentru această casă.

Instanța avea obligația să se pronunțe cu privire la acest capăt de cerere în contradictoriu cu toți pârâții chemați în judecată, inclusiv în legătura cu cele două pârâte.

Tribunalul București a considerat, în contra legii, că nu există motive de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de C. N. A. G. cu B. G. A. și B. A. M..

Prin decizia recurată, Tribunalul București a greșit susținând că cele două gospodarii – de la nr. 73 și de la nr. 72 – sunt situate peste stradă una de alta și nu au nici un fel de legătură.

Instanța a încălcat vădit principiul disponibilității, refuzând să judece cererea cu care a fost investită, iar prin prisma acestui refuz a încercat încurcând în mod evident situația celor două imobile să demonstreze că s-au judecat pe altceva decât ceea ce au cerut.

Obiectul contractului l-a constituit casa reclamantei C. M. cu patru camere, construită exclusiv de aceasta, fapt recunoscut de vânzător la interogatoriu.

Potrivit dispozițiilor legii, nimeni nu poate transmite mai mult decât are el însuși (nemo plus iuris ad allium trasfere potest sau nemo dat qvod non habet).

Vânzătorul nu era proprietarul imobilului înstrăinat, iar certificatul de moștenitor nr. 69/1997 este un act declarativ de drepturi și nu constitutiv de drepturi. Acest certificat nu ne este opozabil iar Tribunalul București a considerat că este greșit întocmit și trebuie rectificate.

Contractul de vânzare-cumpărare este acel contract prin care una dintre părți, numită vânzător, transmite celeilalte părți, numită cumpărător, dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unei sume de bani, numită preț.

Având în vedere că vânzarea-cumpărarea este un contract translativ de proprietate, pentru validitatea sa trebuie ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului individual determinat care formează obiectul contractului.

În cauză, atât vânzătorul cât și cumpărătorii cunoșteau că bunul vândut nu era proprietatea vânzătorului actul fiind încheiat prin fraudă la lege. Frauda la lege a fost invocată ca motiv de nulitate iar instanțele de fond și de apel nu s-au pronuntat cu privire la aceste motive.

Dacă ambele părți sau cel puțin cumpărătorul a fost în eroare, respectiv a considerat că lucrul vândut este proprietatea vânzătorului, vânzarea este anulabilă pentru eroare asupra calității esențiale a vânzătorului.

În cazul în care părțile știau că bunul vândut nu aparține vânzătorului, contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, având o cauză ilicită.

Cauza ilicită a vânzării răzbate din cuprinsul întregului dosar.

Astfel, la fila 137 se află interogatoriul luat lui C. N. A. E. în care acesta a recunoscut încheierea vânzării, plata integrală a prețului și faptul că, atât el, cât și cumpărătorii B. G. A. și B. F. au știut că imobilul fusese vândut către C. M. (a se vedea răspunsurile la întrebările 1-7 din interogatoriul instanței).

La întrebarea nr. 8 cu privire la numărul imobilului vândut, pârâtul C. N. A. G. E. menționează și recunoaște că, actul este o eroare, ca numărul 72 trebuia să fie 73 și că a fost numărul 53.

La întrebarea numărul 11, acesta menționează expres că el a intenționat să vândă imobilul de la numărul 73, deci nu era o eroare, ci era intenția manifestată cu rea-credință de a vinde imobilul proprietatea sa și nu imobilul din certificatul său de moștenitor.

În acest sens, este răspunsul la întrebarea 11, fila 138 din interogatoriu, coroborat cu mențiunile din contractul de vânzare-cumpărare de la fila 11 a dosarului și cu contradicțiile din hotărârea judecătorească, care constată altceva.

Pentru considerentele expuse mai sus, recurentele-reclamante solicită admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței, în principal, trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței și a deciziei recurate și admiterea acțiunii, cu obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

După data promovării recursului, respectiv la data de 12.06.2014 a intervenit decesul recurentei C. M., calitate de moștenitori de pe urma acesteia având C. A. și C. N. A. G. E., conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 176/03.10.2014.

La termenul din 06.01.2015 intimatul C. N. A. G. E. a depus la dosar declarație notarială, în sensul că nu iși însușește recursul declarat de autoarea sa, C. M., Curtea luând act de această declarație, calitatea de recurentă a defunctei M. fiind preluată, în această situație, doar de C. A., la rândul său recurentă alături de defunctă, în cererea de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor invocate, Curtea urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate dreptul de proprietate exclusiv asupra unei case cu 4 camere și hol, construită de C. M., constatarea inexistentei dreptului de proprietate al pârâtului C. N. A. G. E. cu privire la bunurile ce au aparținut defunctului C. M., constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare încheiată între C. M. și C. N. A. G. E. din 23.05.2005 cu privire la imobilul situat în Strehaia – Comanda, identificat în certificatul de moștenitor nr. 69/1997 și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului loc de casă și a casei cu două camere și sală menționată în certificat, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1045/2008 încheiat între C. N. A. G. E. și B. G. A., constatarea inopozabilității contractului de vânzare-cumpărare nr. 1045/2008 față de reclamanta C. M., radierea dreptului de proprietate din cartea funciară nr. 1285/N la poziția 813 și intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei C. M..

Atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut, ca motiv de respingerea a acțiunii, respectiv a apelului, că între imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1045/2008 încheiat între C. N. A. G. E. și B. G. A., situat la adresa din ., proprietatea intimatului C. N. A. G. E. în baza certificatului de moștenitor nr. 69/1997 și imobilul de la adresa din ., dobândit de recurenta reclamantă C. A. prin moștenire de la defunctul C. M., în baza certificatului de moștenitor nr. 23/1995, nu există identitate, cele două imobile fiind, fără putință de tăgadă, diferite.

Este corectă această constatare, însă, Curtea constată că obiectul litigiului nu îl formează imobilul situat în ., pentru care recurenta reclamantă C. A. opune ca titlu de proprietate certificatul de moștenitor nr. 23/1995, ci imobilul de la nr. 73, dobândit de intimatul C. N. A. G. E. în baza certificatului de moștenitor nr. 69/1997, de la defunctul C. E., unde recurenta reclamantă C. M. susține că a construit, cu acordul acestui intimat, construcția compusă din 4 camere, hol și dependințe și care a format obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată cu această reclamantă, la data de 23.05.2005.

De altfel, chiar reclamantele au arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că locuiesc la nr. 72 -73. Această susținere este justificată tocmai de faptul că la adresa din . locuiește recurenta C. A., imobilul fiind cel menționat în certificatul de moștenitor nr. 23/1995, iar la adresa din . locuia recurenta C. M., în imobilul compus din 4 camere, hol și dependințe, construit de aceasta pe terenul menționat în certificatul de moștenitor nr. 69/1997, proprietatea intimatului C. N. A. G. E..

Mai mult, în răspunsul a interogatoriu, însuși intimatul pârât recunoaște că imobilul construcție existent la adresa din ., compus din 4 camere, hol și dependințe, a fost construit de bunica sa,C. M..

Instanțele de fond nu au dat eficiență acestei recunoașteri, care trebuia coroborată și cu certificatul de moștenitor nr. 69/1997, ce constituie titlul intimatului pârât C. N. A. G. E., unde se menționa o construcție formată din doar două camere și sală, reținând în mod greșit că probele administrate în cauză nu au relevat edificarea de către reclamanta C. M. a unei construcții noi, cu patru camere.

Limitându-se a reține neconcordanța dintre cele două imobile, instanțele de fond au lăsat nesoluționată cererea pe fondul său, respectiv nu au analizat, din perspectiva acordului proprietarului terenului, calitatea de constructor de bună credință a defunctei C. M. și nici efectele pe care le poate avea această calitate asupra nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare ce a avut ca obiect atât terenul situat în . cât și construcția compusă din 4 camere, hol și dependințe, construită de C. M..

Este adevărat că dispozițiile art. 492 cod civil prevăd că „Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până se dovedește în contra".

Art. 493 și art. 494 Cod civil reglementează însă situațiile în care poate fi răsturnată această prezumție, astfel încât, dacă sunt întrunite elementele de fapt care configurează ipotezele reglementate prin aceste dispoziții, este răsturnată nu numai această prezumție, ci și prezumția de proprietar.

Pe de altă parte, reclamantele au invocat ca motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1045/2008 încheiat între C. N. A. G. E. și B. G. A. și cauza ilicită și imorală.

Dispozițiile art. 968 C. civ., stipulează mai multe situații ce atrag caracterul ilicit al cauzei și anume prohibirea cauzei de către lege, caracterul contrar bunelor moravuri și ordinii publice.

Prin decizia nr. 106 din 2 aprilie 2002 Curtea Constituțională a statuat, referitor la cauza actului juridic, că „Orice act juridic fraudulos – indiferent dacă obiectul fraudei este un interes public sau privat – are o cauză ilicită. Eficiența distructivă iremediabilă a fraudei, în ceea ce privește actul juridic afectat în întregul său se concentrează totdeauna la nivelul cauzei ca o condiție de validitate a oricărui act juridic. Acesta este lipsit de eficiență juridică, prin efectul nulității, pentru că, încheiat în considerarea unei finalități frauduloase, are o cauză ilicită”.

Întemeiat pe dispozițiile art. 968 C. civ. pot fi anulate acte a căror cauză, deși nu încalcă o dispoziție legală determinată cu privire la ordinea publică sau la morală, este totuși ilicită și imorală.

Moralitatea cauzei presupune concordanța acesteia cu regulile de conviețuire socială, indiferent dacă acestea sunt sau nu consacrate într-o dispoziție legală expresă.

În speță, instanțele de fond nu au analizat nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 1045/2008 prin prisma mențiunilor din acest act juridic, potrivit cărora pârâtul B. G. A., cumpărător al imobilului, avea cunoștință la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentic cu pârâtul C. N. A. G. E., de existența antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între acesta din urmă și reclamanta C. M. la data de 23.05.2005.

De asemenea, tribunalul avea obligatia, in conformitate cu prevederile art. 129 alin. 5 Cod pr. civila, sa staruie pentru aflarea adevărului și stabilirea situației de fapt, având în vedere că imoralitatea cauzei actului juridic poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, sens în care administrarea probei cu interogatoriul pârâților cumpărători B. G. A. și B. A. M. era absolut necesară, refuzul acestora de a se prezenta pentru administrarea acestei probe putând fi socotit, potrivit dispozițiilor art. 225 C.proc.civ. „ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice”.

Prin urmare, instanțele anterioare au lăsat neanalizat dacă ambii pârâți au acționat în cunoștință de cauză, încheind un contract de vânzare cumpărare autentic prin care au adus atingere dreptului reclamantei C. M., respectiv nu au analizat nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentic pentru caracterul ilicit al cauzei ce derivă din imoralitatea acesteia, conform art. 966 C.civ.

Această analiză și efectele sale asupra valabilității contractului de vânzare cumpărare nr. 1045/2008 prezintă importanță și asupra capătului de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, știindu-se că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 „în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”.

Or, principala consecință a nulității unui act de vânzare cumpărare este restabilirea situatiei anterioare, astfel incat partile sa aiba o situatie identica cu cea dinainte de incheierea contractului. Prin urmare, în situația în care în cauză s-ar aprecia că actul de vânzare cumpărare nr. 1045/2008 este lovit de nulitate absolută, bunul ce a făcut obiectul contractului ar reveni în patrimoniul vânzătorului – intimatul C. N. A. G. E. – astfel încât s-ar impune analizarea temeiniciei cererii de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.

De asemenea, soluția dată cererilor în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare și de pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, prezintă relevanță pentru soluționarea cererii de radiere a dreptului de proprietate din cartea funciară nr. 1285/N la poziția 813 și intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei C. M., în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 7/1996.

Față de cele reținute, Curtea apreciază că instanțele de fond nu au lamurit situatia de fapt in cauza dedusa judecatii și nu au analizat fondul capetelor 1, 3, 4, 5 și 7 de cerere, ceea ce conduce inevitabil la pronuntarea unor hotarari afectata de nelegalitate. In aceste conditii, Curtea nu poate exercita un control judiciar eficient care sa asigure respectarea dreptului recurentei reclamante la un proces echitabil in sensul art. 6 din CEDO si art. 21 alin. 3 din Constitutia Romaniei.

Prin urmare, Curtea, cu majoritate, apreciază că sunt incidente dispozițiile art.312 pct.3 Cod procedură civilă, motiv pentru care va admite recursul, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că urmare admiterii apelului se va desființa sentința apelată și se va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Strehaia pentru soluționarea unitară a acestor cereri, aflate în strânsă legătură.

Va fi păstrată sentința apelată cu privire la respingerea cererii reclamantelor împotriva pârâților N. A. și B. F. pentru lipsa calității procesuale pasive și soluția dată capetelor 2 și 6 de cerere (constatarea inexistenței dreptului de proprietate al lui C. N. A. G. E. cu privire la bunurile lui C. M. și constatarea inopozabilității contractului de vânzare-cumpărare nr. 1045/2008) în contradictoriu cu ceilalți trei pârâți.

Sub acest aspect, Curtea reține că în mod corect s-a apreciat că, atâta vreme cât N. A. nu a fost parte nici în înțelegerea încheiată la data de 23.05.2005 și nici în contractul de vânzare cumpărare nr. 1045/04.07.2008, aceasta nu justifică legitimare procesuală pasivă.

În ceea ce o privește pe intimata B. F., în mod corect s-a reținut că aceasta are doar calitatea de donatoare a sumei de bani ce a reprezentat prețul imobilului, ea nefiind parte contractantă în actul de vânzare cumpărare, raporturile juridice între aceasta și cumpărătorul B. G. A. născându-se doar în baza actului de donație, iar nu a contractului de vânzare cumpărare, pentru a-i conferi acesteia calitate procesual pasivă în cauză.

Se va păstra dispoziția din sentință privind obligarea reclamantelor la 3.516,45 lei cheltuieli de judecată către N. A., față de soluția de menținere a admiterii excepției calității procesual pasive a acestei pârâte.

Va fi înlăturată din sentința apelată obligația reclamantelor la cheltuieli de judecată către pârâții C. N. A. G. E., B. G. A. și B. A. M., întrucât față de aceștia nu a fost soluționat fondul pretențiilor, pentru a se stabili calitatea de parte câștigătoare, îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C.proc.civ.

De asemenea, având în vedere soluția de admitere a apelului, va fi înlăturată din decizia recurată obligația apelanților la cheltuieli de judecată către C. N. A. G. E. și N. A. și va fi menținută, din aceeași decizie, dispoziția privind respingerea cererii intimatului B. G. A. privind cheltuielile de judecată în apel, care nu au fost dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Cu majoritate:

Admite recursul formulat de recurentele-reclamante C. M., decedată pe parcursul procesului și C. A. (în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctei C. M.), împotriva deciziei civile nr. 735A/12.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. N. A. G. E., N. A., B. G. A., B. F. și B. A. M..

Modifică în parte decizia recurată, astfel:

Admite apelul formulat de reclamantele C. M. și C. A. împotriva sentinței civile nr. 977 din 17.06.2009, pronunțată de Judecătoria Strehaia – M..

Desființează în parte sentința apelată și trimite spre rejudecare la Judecătoria Strehaia cererea reclamantei C. A. în contradictoriu cu pârâții C. N. A. G. E., B. G. A. și B. A. M. având ca obiect capetele 1, 3, 4, 5 și 7 de cerere.

Păstrează sentința apelată cu privire la respingerea cererii reclamantelor împotriva pârâților N. A. și B. F. pentru lipsa calității procesuale pasive și soluția dată capetelor 2 și 6 de cerere (constatarea inexistenței dreptului de proprietate al lui C. N. A. G. E. cu privire la bunurile lui C. M. și constatarea inopozabilității contractului de vânzare-cumpărare nr. 1045/2008) în contradictoriu cu ceilalți trei pârâți.

Păstrează dispoziția din sentință privind obligarea reclamantelor la 3.516,45 lei cheltuieli de judecată către N. A..

Înlătură din sentința apelată obligația reclamantelor la cheltuieli de judecată către pârâții C. N. A. G. E., B. G. A. și B. A. M..

Înlătură din decizia recurată obligația apelanților la cheltuieli de judecată către C. N. A. G. E. și N. A..

Menține din decizia recurată dispoziția privind respingerea cererii intimatului B. G. A. privind cheltuielile de judecată în apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. L. M. D. F. G.

GREFIER,

S. V.

Red. DLM

Tehnored. DLM/PS 2 ex.

23.03.2015

Cu opinia separată a d-nei judecător Z. D.,

în sensul respingerii recursului ca nefondat.

În opinia separată, se apreciază că recursul trebuie respins, având în vedere că motivele de recurs invocate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 6) din codul de procedură civilă este nefondat, având în vedere următoarele:

Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6).

Prin acest motiv de recurs, este sancționatã încãlcarea de cãtre instanțã a principiului disponibilitãții, în virtutea cãruia reclamantul este acela care stabilește limitele judecãții, prin obiectul cererii de chemare în judecatã, respectiv pretenția concretã formulatã. În acest sens, prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ. se stipuleazã cã, în toate cazurile, judecãtorii hotãrãsc numai asupra obiectului cererii deduse judecãții. Dacã, prin hotãrârea datã, instanța de fond nu s-a pronunțat în limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecatã, acordând mai mult decât s-a cerut (plus petita) ori ceea ce nu s-a cerut (ultra petita), hotãrârea este susceptibilã de modificare, în temeiul art. 304 pct. 6, exceptând acele situații în care instanța este obligatã sã statueze din oficiu cu privire la anumite aspecte ale cauzei, chiar în absența unor cereri exprese ale reclamantului.

Se observã cã, în actuala reglementare, modificarea hotãrârii nu poate fi cerutã pentru situația în care instanța de fond a omis sã se pronunțe asupra unui capãt de cerere (minus petita), caz în care reclamantul va putea solicita completarea hotãrârii, pe temeiul și în condițiile art. 281 indice 2 C. proc. civ.

În cauza de față, recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs, invocă faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra următoarelor capete de cerere:

-pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul compus din teren și casă cu 2 camere de locuit, menționată în cuprinsul certificatului de moștenitor și care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare;

- constatarea unui drept de proprietate exclusivă asupra unei case de locuit compusă din 4 camere și hol;

-radierea dreptului de proprietate din cartea funciară nr. 1285/N-poziția 813;

-intabularea dreptului de proprietate în favoarea lor, fiind singurele moștenitoare acceptante ale succesiunii lui C. M..

Opinia separată constată că recurenta se află într-o gravo eroare, deși beneficiază de asistență juridică, cu privire la incidența motivului de recurs invocat, deoarece, pe de o parte, invocă nesoluționarea capetelor de cerere menționate, iar pe de altă parte, susține că nu hotărârea judecătorească nu cuprinde motivele pentru au fost respinse cererile formulate.

În ceea ce privește nesoluționarea capetelor de cerere sus-menționate, se arată că acestea au fost soluționate de către primă instanță, prin respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar achiesa la susținerea recurentei (nesoluționarea capetelor de cerere sus-menționate), această împrejurare nu se circumscrie motivului de recurs menționat. Singura cale aflată a îndemna părții, în ipoteza nesoluționării unor capete de cerere, este de a formula cerere de completare a hotărârii, neputând fi invocate aceste împrejurări în căile de atac exercitate, respectiv apel sau recurs.

Pentru toate aceste motive, se constată că nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 6) din Codul de procedură civilă.

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7) din Codul de procedură civilă este nefondat, având în vedere următoarele:

În principiu, hotãrârea trebuie sã cuprindã motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlãturat cererile pãrților. În acest sens sunt dispozițiile imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar excepțiile sunt de strictã interpretare și aplicare [spre exemplu, nu se motiveazã hotãrârea datã asupra strãmutãrii – art. 40 alin. (4) C. proc. civ. – sau hotãrârea prin care se pronunțã divorțul, dacã ambele pãrți o cer – art. 617 alin. (2) C. proc. civ.].

Trei sunt ipotezele normei supuse analizei, și anume:

a) hotãrârea atacatã nu cuprinde motivele pe care se sprijinã, în sensul cã acestea lipsesc cu desãvârșire sau existã o motivare, dar ea este insuficientã, nu rãspunde tuturor cererilor sau, dupã caz, criticilor aduse hotãrârii de primã instanțã;

b) motivele hotãrârii recurate sunt contradictorii. Contradicția poate fi constatatã în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilã ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din contrã, îl contrazic;

c) hotãrârea cuprinde motive strãine de natura pricinii, ceea ce echivaleazã

practic cu o nemotivare.

În actuala reglementare a art. 312 alin. (3), nemotivarea determinã soluția modificãrii hotãrârii atacate, iar nu casarea acesteia.

Doctrina și jurisprudența au statuat, cu caracter unitar, cã judecãtorul nu este obligat sã rãspundã fiecãrui argument din cele pe care pãrțile le invocã în susținerea uneia și aceleiași cereri.

Motivul este unul de ordine publicã și admiterea recursului pe acest temei determinã modificarea deciziei recurate și complinirea motivelor hotãrârii ori chiar substituirea acestora cu propria motivare, în mãsurã sã susținã rezolvarea datã litigiului.

În cauza de față, se constată că, în realitate, recurenta-reclamantă susține că motivarea instanței de judecată este insuficientă, deoarece nu menționează, în mod expres, argumentele care au determinat respingerea capetelor de cerere, separat pentru fiecare în parte.

Curtea constată că, într-adevăr instanțele de fond au prezentat global argumentele avute în vedere la soluționarea tuturor capetelor de cerere, fără a le structura separat pentru fiecare capăt de cerere, însă această împrejurare nu echivalează cu nemotivarea, deoarece prima instanță a prezentat argumentele avut în vedere la soluționarea cauzei.

Astfel, cu privire la capătul de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul compus din teren și casă cu 2 camere de locuit, menționată în cuprinsul certificatului de moștenitor și care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, prima instanță a învederat că „Din certificatul de moștenitor nr. 47/1972, emis în urma dezbaterii succesiunii defunctei C. I., autoarea lui C. M., a rezultat ca moștenitori numiții P. A. M. și C. E., renunțătorii fiind C. N. M. și P. A. E.. În masa succesorală a rămas un teren loc de casa în suprafața de 800 mp, situat în Strehaia-Comanda, ., cu vecinii N – . T., V – Catanescu I. și E – P. V., pe care se află edificată o casă cu două camere, bunuri moștenite de la părinții săi de peste 45 de ani.

La adresa din Strehaia, ., a figurat la poziția de rol C. M. în perioada 1980-1995 și ulterior, în urma decesului acestuia, reclamanta C. A..

Această motivare a primei instanțe a fost menținută de către instanța de apel și reprezintă o argumentare clară și susținută de probatoriul administrat în cauză cu privire la capătul de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul compus din teren și casă compusă din 2 camere.

În ceea ce privește capătul cerere având ca obiect constatarea unui drept de proprietate exclusivă asupra unei case de locuit compusă din 4 camere și hol, instanța de apel a motivat soluția pronunțată pe acest capăt de cerere în sensul că „Tribunalul reține, de asemenea, faptul că apelanta-reclamantă Cățan M. pretinde că a construit pe terenul proprietatea fostului său soț Cățan M. o casă compusă din 4 camere, hol și dependințe. Această casă se află de fapt în Strehaia, ., și nu 72, astfel cum s-a reținut și în raportul de expertiză topografică, construcțiile constând în locuință de 73 mp și anexă de 33 mp. Aceste construcții au fost transmise prin succesiune, odată cu terenul de 2500 mp (2516 mp în schița cadastrală), în temeiul Certificatului de moștenitor nr. 47/31.05.1972, a Certificatului de moștenitor nr. 69/8 mai 1997 și ulterior, prin Contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1045/2008. Inițial, casa a avut două camere și un hol, astfel cum apare menționat în cele două certificate de moștenitor, însă la data vânzării către pârâtul B. G.-A., imobilul avea 4 camere. Din probele administrate nu rezultă că apelantele-reclamante ar fi edificat încă două camere sau că ar fi dărâmat vechea construcție și au edificat una nouă cu patru camere. Pentru aceste motive, Tribunalul reține că proprietari ai construcțiilor edificate pe terenul din . sunt proprietarii acestui teren, în temeiul prezumției instituite de art. 492 din vechiul Cod civil”.

Mai mult, se constată că instanțele de judecată au motivat mult mai amplu soluțiile date pe capetele de cerere formulate decât însăși recurenta-reclamantă, care în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu a prezentat temeiurile de fapt și de drept structurate pe fiecare capăt de cerere formulat.

În raport de conținutul hotărârilor pe cele două capete de cerere, se constată că sunt fondate susținerile recurentei-reclamante cu privire la nemotivarea celor două capete de cerere.

În ceea ce privește celelalte două capete de cerere, se învederează că modul de soluționare al acestora rezultă în mod direct din modalitatea de soluționare a primelor 2 capete de cerere.

Având în vedere toate aspectele menționate, se învederează că argumentele invocate de către recurenta-reclamantă, în susținerea acestui motiv de recurs, nu sunt fondate, motiv pentru care era nefondat și acest motiv recurs.

Ultimul motiv de recurs invocat de către recurenta-reclamantă este art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de procedură civilă.

Dispozițiile legale menționate reglementează două ipoteze:

a) hotãrârea recuratã este lipsitã de temei legal. Se au în vedere acele situații în care considerentele hotãrârii nu permit identificarea normelor juridice care susțin rezolvarea datã litigiului sau hotãrârea nu este motivatã în drept;

b) hotãrârea atacatã a fost datã cu încãlcarea sau aplicarea greșitã a legii. Sunt vizate situațiile în care instanța evocã normele de drept substanțial incidente situației de fapt în cauzã, dar le încalcã „în litera sau spiritul lor” 3) ori le aplicã greșit, consecințã a unei interpretãri eronate a legii.

Încãlcarea sau aplicarea greșitã a legii trebuie să fie reflectatã în dispozitivul hotãrârii, pentru cã numai aceastã situație justificã recursul întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În realitate, prin invocarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă invocă critici cu privire la modul de interpretare a probatoriului administrat de către prima instanță, critici care nu se circumscriu motivului de recurs invocat, deoarece tinde la modificarea situației de fapt, împrejurare care excede limitele recursului, dar și posibilitatea instanței de control judiciar de a verifica legalitatea hotărârii atacate.

Pentru a clarifica pentru recurenta-reclamantă soluția pronunțată în opinia separată, este necesar să precizeze anumite aspecte, așa cum au fost reținute de către instanțele de fond, prin probatoriile administrate:

a) Obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23.05.2005 a fost reprezentat de imobilul dețin în localitatea Comnada-Strehaia, moștenit prin certificatul de moștenitor nr. 69/08.05.1997 de la defunctul C. E., decedat la data de 28.02.1996.

Astfel, obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare era reprezentat de imobilul compus din casă cu 2 camere și hol, situat în ., care a aparțin lui C. E. și a fost dobândit de către C. N. A. G. E., prin moștenire.

Obiectul antecontractului, respectiv casa cu 2 camere este necontestat de către recurenta-reclamantă, care invocă acest aspect atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și prin motivele de apel și de recurs.

Acest imobil exista fără dubiu la data încheierii antecontractului, așa cum recunosc atât promitentul-cumpărător, cât și promitentul-vânzător.

b) Pe . se află o casă veche, alcătuită din 2 camere, care se află în proprietatea lui C. A., ca efect al moștenirii după defunctul C. M.. Acest imobil nu formează obiectul prezentei cauze, deoarece C. N. A. G. E. nu invocă nici un drept de proprietate asupra cestui imobil. De asemenea, este clar că acest imobil este diferit de imobilul, care a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23.05.2005.

c) La data promovării cererii de chemare în judecată, pe . nu mai exista casa de locuit compusă din 2 camere, ci o casă de locuit compusă din 4 camere.

Concluzii:

Este evident că casa de locuit din 2 camere, aflată pe ., moștenită de la C. E. și care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nu mai există în prezent, deoarece a fost transformată prin adăugarea a încă 2 camere. Astfel, în locul casei de 2 camere, prin adăugarea a încă 2 camere, s-a format un alt imobil compus din 4 camere.

În această situație, nu mai există fizic imobilul (casă cu 2 camere) care a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, motiv pentru care, în lipsa fizică a obiectului nu se mai poate solicita executarea antecontractului de vânzare-cumpărare.

De pe altă parte, imobilul existent compus din 4 camere reprezintă un tot unitar și nu a format niciodată obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.

Astfel, pe lângă argumentele avute în vedere de către instanțele de fond la soluționarea capătului de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul compus din teren și casă cu 2 camere de locuit, trebuie să se țină cont și de imposibilitatea obiectivă de a solicita executarea antecontractului pentru inexistența fizică a obiectului contractat.

În ceea ce privește noul imobil format prin adăugarea a încă 2 camere, se constată că recurentele-reclamante solicită să se constate că au un drept de proprietate exclusivă, deoarece a fost construit de către C. M..

În primul rând, se constată că cele două capete de cerere sunt divergente, deoarece, pe de o parte se invocă un drept care decurge din antecontract cu privire la cele 2 camere (camerele inițiale din imobil), care au făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare (deci nu au fost construite de către C. M., fiind dobândite de intimat de la C. E.), iar pe de altă parte se invocă un drept de proprietate exclusivă asupra imobilului compus din 4 camere (respectiv cele 2 camere inițiale dobândite prin moștenire de la C. E. + cele două camere, adăugate ulterior).

Cele două capete de cerere se exclud reciproc, deoarece în justificarea acestora se invocă drepturi contrare care nu pot coexista (dreptul de creanță, care decurge din antecontract vs un drept de proprietate exclusivă).

În al doilea rând, este evident că 2 din cele 4 camere ale imobilului situat în Grădinilor nr. 73 este dobândit prin moștenire de la C. E., împrejurare care exclude de plano existența vreunui drept de proprietate exclusivă asupra acestora în favoarea reclamantei.

În ceea ce privește criticile formulate de către recurentă referitoare la modul de soluționare al capătului de cerere având ca obiect nulitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat între C. N. A. G. E. și B. Geoerge A., se constată că singurul motiv de nulitate invocat constă în faptul că a fost vândut un imobil, care anterior formase obiectul înțelegerii-antecontract încheiate la data de 23.05.2005.

Împrejurarea că titularul dreptului de proprietate asupra unui imobil încheie un antecontract de vânzare-cumpărare și, ulterior, transmite unei alte persoane imobilul, care a format obiectul antecontractului, nu este de natură a atrage nulitatea absolută/relativă a contractului de vânzare-cumpărare încheiat ulterior, deoarece, prin antecontractul încheiat se transmite numai un drept de creanță, nu dreptul de proprietate asupra imobilului.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare dă naștere unui drept de creanță în patrimoniul promitentului-cumpărător de a solicita în viitor de la promitentul-vânzător încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau despăgubiri în caz de neîncheiere a contractului. În cauza de față, s-a reținut imposibilitatea executării în natură a obligației de a face născută în sarcina promitentului-vânzător, constând în încheierea contractului de vânzare-cumpărare, imposibilitate determinată de faptul că intimatul-pârât Cățan-N. A. G. E. a vândut imobilul unei alte persoane, respectiv intimatului-pârât B. G.-A.. Prin urmare, în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare, care este valabil încheiat, recurenta C. M. poate pretinde doar despăgubiri.

De asemenea, nu se poate susține că există o fraudă la lege, deoarece nu este încălcată nicio dispoziție legală imperativă, deoarece titularul dreptului de proprietate are dreptul de a dispune de bunul său în orice moment și oricând, drept care implică și posibilitatea de a se răzgândi, până în momentul în care dreptul de proprietate iese din patrimoniul său.

Astfel, C. N. A. G. E. a încheiat acel antecontract de vânzare-cumpărare, însă înainte de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare, s-a răzgândit și a dorit să înstrăineze dreptul de proprietate asupra imobilului către o altă persoană. Răzgândirea promitentului-vânzător nu poate fi considerată o fraudă la lege, deoarece acesta a dispus de bunul său, o îngrădire a posibilității sale de a înstrăina bunul ar reprezenta o încălcare gravă a dreptului său de proprietate, în substanța sa.

Bineînțeles, că promitentul-cumpărător trebuie să fie ocrotit în cazul în care promitentul-vânzător se răzgândește și nu mai dorește să-i înstrăineze imobilul. Această ocrotire se realizează prin restituirea avansului și plata penalităților, așa cum au prevăzut părțile în dispozițiile art. 3 din înțelegea încheiată la data de 23.05.2005.

În nici un caz, protejarea promitentului-cumpărător nu se poate realiza prin nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat, deoarece manifestarea de voință a promitentului-vânzător nu este contrară nici unei dispoziții legale imperative, ci din contră se subsumează exercitării dreptului său de proprietate.

Independent de imposibilitatea juridică de a constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. N. A. G. E. și B. Geoerge A., se învederează că explicația oferită de către C. N. A. G. E. referitoare la motivele care l-au determinat să nu respecte antecontractul de vânzare-cumpărare ilustrează buna sa credință.

Astfel, s-a învederat că, prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, se urmărea ca imobilul să fie dobândit de către Busoi G. A., împrejurare care rezultă din modul de redactare al înțelegerii și că, odată de acesta a decedat, la data de 20.09.2007, a dorit să desființeze antecontractul de vânzare-cumpărare.

De asemenea, C. N. A. G. E. a transmis lui C. M. suma plătită cu titlu de avans și penalitățile stabilite prin înțelegerea intervenită între ei, prin mandatul poștal nr. 1157/14.08.2008.

Opinia separată învederează că explicația oferită coroborată cu restituirea avansului și a penalităților ilustrează atitudinea subiectivă de bună-credință a lui C. N. A. G. E..

Având în vedere toate aspectele menționate, se constată că nu este fondată nicio critică formulată, nefiind incident niciunul dintre motivele de recurs invocate, motiv pentru care va fi respins, ca nefondat, recursul declarat.

JUDECĂTOR

D. Z.

#Judecator Daniela Laura Moraru

← Pretenţii. Decizia nr. 56/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Validare poprire. Decizia nr. 58/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 122/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 122/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI