Succesiune. Decizia nr. 149/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 11930/301/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.149R
Ședința publică de la 30 ianuarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.899A/ 27.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți I. C. și I. E. și intimații-pârâți M. București prin Primarul General și S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, cauza având ca obiect „succesiune”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 23 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 30 ianuarie 2015.
CURTEA
Asupra cererii de recurs reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 03.04.2012, reclamanții I. C. și I. E. au chemat în judecată pe pârâtul S. Român și pe pârâtul M. București pentru ca prin hotărârea instanței să se constate vacanța succesorală de pe urma defunctului I. F.; să se constate calitatea de moștenitor a Statului Român; să se constate că reclamanții au dobândit, prin uzucapiune de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 156 de mp situat în .. 20, sector 4 și că au dobândit, prin accesiune, dreptul de proprietate asupra construcției ridicate pe acest teren.
Prin sentința civilă nr._ din 23.12.2013, Judecătoria Sectorului 3 București a admis cererea formulată de reclamanții I. C. și I. E., în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și M. București prin Primarul General, a constatat deschisă succesiunea după defunctul I. F. și a constatat că succesiunea este vacantă și că S. Român prin Ministerul Finanțelor are calitate de moștenitor. Totodată, a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de 30 ani de către reclamanți asupra terenului situat în .. 20, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat și a constatat dobândirea prin accesiune a dreptului de proprietate de către reclamanți asupra construcției ridicate pe acest teren, așa cum a fost identificată prin raportul de expertiză în construcții.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
„Potrivit extrasului din registru de deces aflat la fila 42, la data de 16 iulie 1968, a decedat I. F., cu ultim domiciliu în București, ., sector 3. Instanța, în temeiul art. 651 Cod civil, a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului I. F., decedat la data de 16 iulie 1968, cu ultim domiciliu în București, sector 3. Acesta a decedat fără a avea moștenitori. Această împrejurare rezultă din depozițiile martorilor audiați. Potrivit art. 680 Cod civil, bunurile defuncților fără moștenitori trec în proprietatea statului. Pentru aceste motive, în baza art. 680 Cod civil, instanța a constatat calitatea de succesiune vacantă a moștenirii lui I. F. și, pe cale de consecință, calitatea de succesor a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Reclamanții au cumpărat în anul 1959 de la I. F. terenul în litigiu, pe care l-au alipit la proprietatea lor. Astfel, au stăpânit terenul situat în .. 20, în suprafață de 156 mp, peste 30 de ani, posesia exercitată fiind utilă și sub nume de proprietar. Pe acest teren, au edificat o construcție constând în corp 1 – 3 camere și bucătărie, și corp 3 – garaj. Astfel, potrivit art. 1890 Cod civil, pentru a se putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune, cel care invocă acest mod de dobândire a proprietății trebuie să îndeplinească două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, anume 30 de ani și posesia să fie utilă, în sensul că posesia nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității și echivocului. Referitor la prima dintre condițiile enunțate anterior, instanța a reținut din declarațiile celor doi martori audiați în cauză că reclamanții au exercitat acte materiale cu privire la terenul în litigiu, constând din edificarea unor construcții, începând cu peste 30 de ani în urma. În consecință, fiind astfel dovedit în cauză elementul material al posesiei, instanța a constatat că, drept urmare a aplicării prezumției instituite de art. 1854 Cod civil, care face din elementul material al posesiei dovada elementului intențional, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară, reclamanții au probat exercitarea posesiei timp de 30 de ani. În privința celei de a doua condiții a uzucapiunii de 30 de ani, instanța a reținut că posesia este utilă, fiind exercitată în mod continuu și public, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, precum și în mod pașnic, nefiind administrate în cauză probe din care să rezulte că posesia a fost dobândită sau conservată prin acte de violență. De asemenea, instanța a constatat că posesia reclamanților a fost exercitată și fără echivoc. În consecință, constatând că sunt îndeplinite în cauză cele două cerințe prevăzute de art. 1890 Cod civil, instanța a apreciat întemeiată acțiunea formulată de reclamanți în privința constatării dreptului de proprietate asupra terenului astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul tehnic topograf. În ceea ce privește capătul de cerere privind accesiunea, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 492 Cod civil, „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala lui și că sunt ale lui până ce se dovedește din contră”. Acest text de lege instituie o prezumție legală relativă, susceptibilă de a fi răsturnată prin dovada contrară, potrivit căreia o construcție edificată pe un teren se consideră a fi fost ridicată de către proprietarul terenului respectiv, în nume propriu și pe cheltuiala sa. Astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, instanța constată că pe suprafața de teren în litigiu reclamanții au edificat o construcție. S-a constatat astfel că, referitor la aceasta, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică imobiliară, devin incidente dispozițiile art. 492 cod civil și, având în vedere că prezumția de proprietate asupra construcției respective în favoarea reclamanților nu a fost răsturnată în cauză prin dovada contrară, instanța a reținut că reclamanții au dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare, și dreptul de proprietate asupra construcției edificate. În raport de toate aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a constatat deschisă succesiunea după defunctul I. F., a constatat că succesiunea este vacantă și că S. Român prin Ministerul Finanțelor are calitate de moștenitor, a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de 30 ani de către reclamanți asupra terenului situat în .. 20, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat, a constatat dobândirea prin accesiune a dreptului de proprietate de către reclamanți asupra construcției ridicate pe acest teren, așa cum a fost identificată prin raportul de expertiză în construcții.”
Împotriva sentinței menționate a declarat apel S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar prin decizia civilă nr. 899 din 27.06.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele motive:
„Analizând apelul prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 294 – 295 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat că este nefondat și l-a respins, în baza art. 296 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente: Este nefondată excepția de inadmisibilitate a acțiunii. În acest sens, tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. 82 din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la data promovării prezentei acțiuni, 03.04.2012, în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanță succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii. Nu există o prevedere legală care să oblige la dezbaterea succesiunii vacante numai în procedură necontencioasă; de altfel, o asemenea prevedere ar echivala cu încălcarea accesului liber la justiție al persoanelor interesate în constatarea vacanței succesorale și stabilirea calității Statului Român de moștenitor al patrimoniului persoanei decedate fără moștenitori, tocmai pentru realizarea unor drepturi născute în legătură cu acest patrimoniu. Astfel, în condițiile în care reprezentantul statului rămâne în pasivitate și nu solicită notarului public eliberarea certificatului de vacanță succesorală, conform art. 82 din Legea nr. 36/1995, persoana interesată are posibilitatea de a se adresa justiției pentru ca, urmare eliberării certificatului susmenționat, să își realizeze drepturile născute în legătură cu moștenirea vacantă. Au fost apreciate nefondate excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și, respectiv, excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al statului în prezentul demers judiciar. În acest sens, tribunalul a avut în vedere faptul că S. Român are calitate procesuală pasivă în temeiul art. 82 din Legea nr. 36/1995, în sensul că are, potrivit legii, inițiativa dezbaterii succesiunii vacante. Astfel, în procesul în care pretențiile sunt în legătură cu o succesiune vacantă, statul, chemat în judecată ca pârât, poate formula apărări care să înlăture alegațiile privind caracterul vacant al succesiunii. În sprijinul acestei interpretări vin și dispozițiile art. 72 alin. 4) din Legea notarilor publici nr. 36/1995, în forma în vigoare la data promovării prezentei acțiuni, conform cărora, în cadrul procedurii succesorale notariale, în cazul succesiunii care urmează a fi declarată vacantă, notarul public citează autoritatea administrației publice competente a prelua bunurile. Tribunalul a mai apreciat că, în speță, nu sunt incidente statuările instanței supreme din decizia nr. 2/2011, dată în recursul în interesul legii, deoarece această decizie a avut în vedere acțiunile în care reclamanții, fără parcurgerea procedurii succesorale notariale, pentru recunoașterea vocației lor succesorale concrete, au solicitat să se constate calitatea lor de unici moștenitori; în toate aceste situații, întrucât succesiunile nu erau vacante, iar S. Român sau unitatea administrativ-teritorială nu au opus un drept propriu asupra succesiunii și nici nu existau alți moștenitori legali sau testamentari în cauză, cu excepția reclamanților, s-a pus problema calității procesuale pasive a pârâților, S. Român sau unitatea administrativ-teritorială. Cât privește calitatea Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului Român în prezentul demers judiciar, tribunalul a apreciat că este dovedită de dispozițiile art. 3 alin. 1 pct. 81 din HG nr. 34/2009, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, potrivit cărora acest minister reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ. În concluzie, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul ca nefondat.”
Împotriva deciziei pronunțate în faza apelului a declarat recurs S. Român pentru următoarele motive: a) S. Român nu are calitate procesuală pasivă, deoarece, în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, S. este reprezentat direcțiile generale ale finanțelor publice județene, în speță, de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și nu de către Ministerul Finanțelor Publice; de aceea, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de reprezentant al Statului Român; b). reclamanții nu au dovedit că ultimul proprietar al imobilului a fost S. Român și că uzucapiunea a curs împotriva acestuia; conform dispozițiilor art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, terenurile persoanelor care au decedat fără moștenitori trec în proprietatea comunei, orașului sau municipiului și în administrarea primăriilor; statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și a celorlalte instituții de stat, dacă este ele sunt persoane juridice; statul nu are calitate procesuală pasivă în cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune, în raport de Legea nr. 50/1991, ci unitatea administrativ-teritorială de la locul situării imobilului; c) cererea de constatare a vacanței succesorale de pe urma defunctului I. F. este inadmisibilă.
Recursul nu este fondat.
Sub aspectul inadmisibilității acțiunii în constatare a vacanței succesorale, instanța de recurs observă că această critică a fost invocată și în faza apelului, iar recurentul nu a adus nici o critică în raport de considerentele instanței de apel, care au justificat respingerea acestei excepții. Dimpotrivă, S. Român a invocat aceleași critici cu singura diferență că excepția inadmisibilității acțiunii a fost invocată în recurs, după criticile privind excepția lipsei calității procesuale pasive, deși excepția inadmisibilității acțiunii are prioritate în ordinea invocării excepțiilor. Oricum, în raport de împrejurarea că recurentul a invocat aceleași aspecte de drept, deja analizate de instanța de apel, prezenta instanță face trimitere la considerentele instanței de apel, în care au fost interpretate corect dispozițiile legale aplicabile, inclusiv sub aspectul dreptului de acces la instanță, din perspectiva modului în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului interpretează art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, și celelalte critici formulate în recurs au fost invocate în faza apelului și reiterate în faza recursului.
Instanța de recurs, în majoritate, susține motivarea prezentată de instanța anterioară, sub toate aspectele analizate.
În plus, conform dispozițiilor art. 680 Cod civil (1865) aplicabil în speță, în lipsă de moștenitori legali sau testamentari bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului, acesta fiind principiul legal care stabilește, fără echivoc, calitatea procesuală a Statului Român în acest proces. Celelalte dispoziții legale invocate de recurent privesc procedurile de preluare a bunurilor și de declarare a vacanței succesorale, proceduri care nu au fost efectuate de organele statului, conform art. 101 din Legea nr. 36/1995 republicată, iar procedurile menționate sunt neclare, insuficient reglementate și ambigue, aspecte care au condus la impunerea persoanelor interesate de valorificarea drepturilor lor de a formula acțiuni în justiție, iar practica judiciară este unitară sub aspectele invocate în speță de recurent (vezi și decizia civilă nr. 1335 din 19.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel București).
Problema reprezentării Statului în justiție nu are o relevanță juridică ce ar putea conduce la modificarea hotărârilor pronunțate, deoarece dacă a fost stabilită calitatea procesuală pasivă a Statului Român, iar acesta a fost citat în proces prin Ministerul Finanțelor Publice, acest minister era în măsură să stabilească un reprezentant al Statului potrivit dispozițiilor legale, astfel cum a și procedat, deoarece recursul a fost promovat de subordonați ai Ministerului de Finanțe, respectiv de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, exact direcția invocată în motivele de recurs ca fiind reprezentantul Statului potrivit dispozițiilor HG nr. 731/2007, dată în aplicarea OG nr. 14/2007.
Oricum, ceea ce este relevant pentru instanță, în acest proces, este împrejurarea ca S. să fie apărat corespunzător, de persoane calificate, aflate în subordinea Ministerului de Finanțe, care reprezintă, de principiu, S. Român, în litigiile civile, la care S. participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la data promovării procesului.
Față de cele menționate, recursul analizat în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat, iar recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în baza art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge, ca nefondată, cererea de recurs formulată de recurentul-pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 899A/27.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți I. C. și I. E. și intimații-pârâți M. București prin Primarul General și S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Obligă pe recurentul S. Român la plata sumei de 2000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimații I. C. și I. E..
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 30.01.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. P. A. V.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. RP
Tehnored. PS 2 ex.
06.03.2015
Jud. apel TB: D. E.
C. C. D.
Cu opinia separată a domnului judecător F. P.
Opinia separată a judecătorului F. P. în sensul admiterii recursului, modificării deciziei civile nr.899A/27.06.2014, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței civile nr._/23.12.2013 în sensul respingerii acțiunii în uzucapiunea terenului de 156 mp ca nefondată și menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței de fond.
În opinia noastră este fondat motivul de recurs, numit în subsidiar, prin care se critică că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.1847 și 1890 Cod civil.
Astfel din examinarea atât a sentinței de fond cât și a deciziei recurate se constată că în sentința de fond greșit s-a reținut faptul că reclamanții ar fi cumpărat terenul de 150 mp în condițiile în care nu există nici o probă în acest sens, instanța fiind în eroare cu privire la acest teren, eroare determinată de contractul vânzare – cumpărare din 18.05.1959 prin care reclamanții a cumpărat doar 273 mp.
Cu privire la . terenului de 156 mp nu exista nici o probă care să confirme momentul la care reclamanții au intrat în posesie, astfel că nu se poate determina, momentul începerii curgerii prescripției.
De asemenea nu exista nici o probă din care să rezulte, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.1847 Cod civil -1864, depozițiile martorilor referindu-se doar la terenul de 274 mp care a fost cumpărat în 1959 și la casa existentă pe teren.
În aceste condiții apreciez că nu sunt întrunite dispozițiile art.1847 și 1890 Cod civil -1864 motiv pentru care recursul trebuie admis cu consecința admiterii apelului și schimbării sentinței de fond în sensul respingerii capătului de cerere în uzucapiunea terenului de 156 mp.
JUDECĂTOR
P. F.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
26.03.2015
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 13/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 13/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
