Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1082/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 1082/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 1082/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

(_ )

DECIZIA CIVILĂ NR. 1082

Ședința publică de la 16.10.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - A. M. G.

JUDECĂTOR - D. A.

JUDECĂTOR - F. P.

GREFIER - I. A. G.

S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenta - reclamantă I. S. și de recurenții - pârâți M. BUCUREȘTI P. PRIMAR G. și ADMINISTRAȚIA S. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 1075A din 23.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI prin PRIMAR G., C. G. AL M. BUCUREȘTI prin PRIMAR G., S. 3 BUCUREȘTI - prin PRIMARUL SECTOR 3 BUCUREȘTI, PRIMĂRIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - prin PRIMARUL SECTOR 3 BUCUREȘTI, C. L. AL S. 3 BUCUREȘTI - prin PRIMARUL SECTOR 3 BUCUREȘTI și A. I. SA.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 09.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea cauzei la 16.10.2015, hotărând următoarele:

CURTEA,

deliberând, constată:

P. sentința civilă nr.7903/06.06.2014 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Sector 6 București:

-a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților Primăria Sectorului 3 București, C. L. al Sectorului 3 București, C. G. al Municipiului București și Primăria Municipiului București și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. București, S. 3 București, Primăria Sectorului 3 București, C. L. al Sectorului 3 București și Administrația S. București;

-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată împotriva pârâților S. 3 București, P. Sectorului 3 București și C. L. al S. 3 București;

-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta I. Ș. în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar G., Primăria Municipiului București prin Primar G., C. G. al Municipiului București, S. 3 București prin Primarul sector 3, Primăria Sector 3 București prin Primarul sector 3, C. L. al Sectorului 3 București prin Primarul sector 3, A. I. SA și Administrația S. București, dispunând obligarea pârâților M. București, Primăria Municipiului București, C. G. al Municipiului București, Administrația S. și A. I. S.A. la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 50.000 lei, reprezentând daune morale și a unei rente lunare de 2.056 lei, începând cu data de 19.04.2012 și până la 17.05.2014, reprezentând diferența dintre venitul net din salariu și venitul net din pensia de invaliditate.

-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 35.000 lei, reprezentând prejudiciu material precum și cererea de obligare la plata unei rente viagere după data de 17.05.2014.

-a obligat pârâții M. București, Primăria Municipiului București, C. G. al Municipiului București, Administrația S. și A. I. SA la plata către Stat a sumei de 1.035,5 lei, reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta sub forma reducerii taxei judiciare de timbru.;

-a obligat pârâții M. București, Primăria Municipiului București, C. G. al Municipiului București, Administrația S. și A. I. SA să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.035,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În ceea ce privește capacitatea procesuală de folosință a pârâților Primăria S. 3 București, C. L. al S. 3 București C. G. al Municipiului București și Primăria Municipiului București, s-a reținut că, în privința autorităților publice, capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii, reflectarea în planul raporturilor procesuale conferind autorităților publice capacitatea de a sta în proces.

Având în vedere că, potrivit art.22 din OG nr.43/1997 „Administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora. Fac excepție sectoarele de drumuri județene, situate în intravilanul localităților urbane, inclusiv lucrările de artă, amenajările și accesoriile aferente, care vor fi în administrarea consiliilor locale respective.”, rezultă că atât pârâtul C. L. al Sectorului 3 București, cât și pârâtul C. G. al Municipiului București au capacitate procesuală de folosință.

În privința celorlalte două pârâte în raport de care s-a invocat această excepție, Primăria sectorului 3 București și Primăria Municipiului București, s-a reținut că Primăriile se implică in administrarea patrimoniul unității administrativ teritoriale prin încheierea de acte juridice, iar la încheierea contractului nr. 256/07.09.2006, ce a vizat efectuarea lucrărilor de „Reabilitare a străzilor și utilităților din Zona Pilot Centrul Istoric București”, Primăria Municipiului București a avut calitatea de autoritate contractantă, asumându-și inclusiv obligația de a achita costurilor lucrărilor realizate de antreprenor, împrejurare față de care nu se poate considera că ar fi fost o simplă structură funcțională fără personalitate juridică.

Argumentele invocate de pârâții M. București, S. 3 București, Primăria Sectorului 3 București, C. L. al Sectorului 3 București și Administrația S. București, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive au fost considerate apărări pe fondul acțiunii și au fost analizate ca atare, pe baza probatoriului administrat în cauză stabilindu-se că vinovați de prejudiciul cauzat reclamantei au fost, alături de pârâta A. I. SA și pârâții M. București, Primăria Municipiului București, C. G. al Municipiului București și Administrația S., a căror faptă ilicită constă în omisiunea de a acționa în sensul asigurării unor condiții de siguranță pentru desfășurarea traficului pietonal pe . revenea această obligație în calitatea de proprietar al străzii, de autoritate care a contractat lucrări care au vizat această stradă și, respectiv de administratori ai străzii.

Din probatoriul administrat nu a rezultat că pârâții S. 3 București, Primăria Sectorului 3 București și C. L. al S. 3 București au săvârși o fapta ilicită, motiv pentru care, în lipsa acestui element esențial al răspunderii delictuale, acțiunea îndreptată împotriva acestora a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a reținut că prejudiciul suportat de către reclamanta a fost cauzat de starea de degradare a podețului de lemn (ce reprezenta singura cale de acces pietonal pe . fost folosit de către reclamantă potrivit destinației sale.

Din cauza degradării podețului de lemn, care era neasigurat în mod suficient pe sub partea din lemn, fără o mână curentă fixă și asigurată în puncte de sprijin și fără plasă de protecție, reclamanta s-a dezechilibrat când podețul a intrat in balans și a căzut în groapa de sub podeț, pentru că nu a avut posibilitatea de a se sprijini în mâna curentă.

P. urmare, s-a reținut că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a pârâților M. București, Primăria Municipiului București, C. G. al Municipiului București, Administrația S. și A. I. SA și prejudiciul suportat de reclamantă.

Faptele ilicite astfel stabilite au fost săvârșite cu vinovăție ce s-a manifestat sub forma neglijenței, fiind întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în ceea ce o privește pe pârâta A. I. SA și pentru fapta lucrului, în ceea ce-i privește pe pârâții M. București, Primăria Municipiului București, C. G. al Municipiului București, Administrația S. (dată fiind calitatea de paznici juridici ai lucrului).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta I. Ș., cât și pârâții Administrația S. București, M. București prin Primar G., Primăria Municipiului București și C. G. al Municipiului București.

Apelul declarat de reclamantă a vizat cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale, apreciată ca nejustificat de mică în raport de prejudiciile suferite, limitarea rentei viagere și neacordarea daunelor materiale.

P. încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2015, reținând că apelanta reclamantă nu s-a conformat obligației de achitare a taxei judiciare de timbru stabilită provizoriu la suma de 1005,5 lei, Tribunalul a admis excepția de netimbrare a apelului declarat de reclamantă.

Pârâta ADMINISTRAȚIA S. BUCUREȘTI a criticat respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi angajată răspunderea sa civilă delictuală.

A susținut apelanta, că instanța de fond a reținut în mod netemeinic că îi revenea obligația de a întreține rețeaua stradală în condițiile în care din probele administrate rezulta clar faptul că în zonă se efectuau lucrări de către proprietarul domeniului public, respectiv M. București, conform contractului nr. 2938/7.09.2006 încheiat între M. București și societatea Sedesa Obras Y Servicios SA.

Deși . în administrarea sa, atâta vreme cât proprietarul străzii, M. București, efectua lucrări pe respectiva stradă, Administrația S., serviciu public subordonat Municipiului București, nu putea sa ia decizii împotriva proprietarului sau peste măsurile dispuse de acesta.

Mai mult decât atât, potrivit art. 1000 din Codul civil, paza juridică a lucrului, adică puterea de direcție, control și supraveghere pe care o persoană o exercită asupra unui lucru, revine proprietarului, în speță, M. București, care a transmis-o către societatea Sedesa Obras Y-Servicios SA, prin încheierea contractului nr. 2938/7.09.2006.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că pretențiile intimatei-reclamante nu sunt susținute de dovezi concludente sub aspectul dovedirii elementelor care pot conduce la angajarea răspunderii civile, având în vedere caracterul incert al acestora.

Aceasta întrucât nu se poate reține vinovăția Administrației S., deoarece reclamanta a ales pentru deplasare un traseu unde se desfășurau lucrări, într-o zonă semnalizată și amenajată drept șantier in lucru.

Din probele administrate în cauză rezultă faptul că în zonă se efectuau lucrări în baza contractului nr. 2938/7.09.2006, încheiat între M. București, în calitate de proprietar și autoritate contractanta și societatea Sedesa Obras Y Servicios SA, astfel că în mod greșit acțiunea reclamantei a fost îndreaptată împotriva Administrației S..

Conform O.G. nr.195/2002 art. 5 punct 2 si 6: ,, ... executantul lucrărilor este obligat sa semnalizeze corespunzător, orice obstacol aflat pe partea carosabila care pune in pericol siguranța circulației ...”,iar in cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării precum si a obstacolelor ori lucrărilor care se executa pe acesta răspunde după caz administrativ, contravențional, civil sau penal in condițiile legii.

S-a reținut de prima instanță faptul că între M. București si societatea Sedesa Obras Y Servicios SA, a avut loc o transmitere, prin convenție, a calității de administrator care fundamentează răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, constând în omisiunea culpabila de a întreține rețeaua stradala si de a semnaliza orice deteriorări tehnice in suprafața, in carosabil, care pot conduce la stânjenirea sau întreruperea traficului ori deteriorări tehnice potrivit contractului, ceea ce retine in sarcina societății contractate răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie constând in omisiunea culpabila de a întreține rețeaua stradala si de a semnaliza orice obstacol existent în carosabil.

Societatea contractata de către M. București in vederea execuției lucrări de reabilitare, avea obligația de a semnaliza corespunzător pe toata durata de execuție lucrările contractate in așa fel încât sa fie înlăturat orice pericol privind siguranța circulației, orice posibilitate de avariere sau de vătămare a persoanelor.

Criticând modalitatea în care prima instanță a stabilit prejudiciul suferit de reclamantă și a acordat despăgubiri, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, apelanta arată că nu au fost aduse argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură au fost afectate drepturile personal nepatrimoniale ale reclamantei și subliniază faptul că, în calitate de instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Municipiului București, ce are buget alocat din venituri publice, este scutită de achitarea oricăror taxe de timbru privind cererile si acțiunile în justiție, astfel cum dispune art. 17 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art.26 alin.2 si 3 din Normele Metodologice ale Legii nr. 146/1997.

Totodată, a arătat că partea care a pierdut procesul nu poate fi obligata sa plătească de doua ori cheltuieli de judecată precum și faptul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constata realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, considerente în raport de care consideră că instanța de fond in mod greșit a obligat pârâtele să plătească de două ori suma de 1035,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv atât statului cât și reclamantei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.466-482 Cod procedură civilă, O.G. nr.195/2002.

Apelanții-pârâți M. București, Primăria Municipiului București și C. G. al M. București și-au circumscris motivele apelului, declarat în comun, modalității de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, solicitând să se observe că, în urma contractului încheiat cu pârâta A. I. SA, aceasta avea obligația de a asigura întreținerea podețurilor din lemn menite a înlocui pe durata lucrărilor trotuarele, astfel că răspunderea civilă delictuală îi aparține în totalitate.

Mai mult decât atât, aceasta avea obligația a asigura întreținerea în siguranță a acestor trotuare până la recepția de către M. București a lucrărilor.

Or", cum pârâta A. I. SA nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile nici măcar până la momentul la care contractul încheiat cu M. București s-a reziliat, urmează să observe că aceasta se face răspunzătoare de accidentul suferit de către reclamantă și, implicit, urmează a fi obligată să suporte contravaloarea tuturor daunelor.

Se arată și că ADP sector 3, în calitate de administrator, avea obligația să supravegheze buna desfășurare a lucrărilor și efectuarea acestora în siguranță, fapt ce atrage de asemenea răspunderea sa delictuală.

Pentru aceste considerente, au solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile apelate și respingerea acțiunii, în principal ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.282-298 din Codul de procedură civilă.

P. decizia civilă nr. 1075A/23.03.2015 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanta-reclamantă I. Ș., consecință a admiterii excepției de netimbrare la termenul din 18 ianuarie 2015 și a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții-pârâți Administrația S. București, M. București prin Primar G., Primăria M. București și C. G. al M. București.

In ceea ce privește apelul declarat de apelanta-pârâtă Administrația S., se arată că în mod corect prima instanța a apreciat ca această pârâta are calitate procesuală pasivă în cauza.

Astfel, așa cum a reținut instanța de fond, argumentele pentru care Administrația S. consideră că nu are calitate procesuală pasivă, reprezintă chestiuni care țin de analiza fondului cauzei, întrucât implica verificarea existentei unei fapte ilicite a paratei și culpa acesteia, elemente care împreuna cu prejudiciul si legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, constituie condițiile răspunderii civile delictuale.

In concluzie, susținerile apelantei pe aspectul lipsei calității sale procesuale pasive au fost apreciate nefondate, fiind analizate însă ca motive de apel asupra fondului cauzei, context în care Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

La momentul producerii evenimentului prejudiciabil pentru reclamantă, . în administrarea Administrației S., fiind înregistrată la poziția nr. 2529 în anexa HCGMB nr. 186/2008 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului București, aspect de altfel recunoscut de această pârâtă.

Potrivit anexei la nr.1 la Hotărârea CGMB nr. 254/29.05.2008, la poziția nr.243 este menționata și . acestei hotărâri a CGMB fiind stabilite ca atribuții în sarcina apelantei-pârâte repararea și întreținerea rețelelor stradale aflate în administrarea sa.

P. contractul nr. 256/07.09.2006 încheiat între P. M. B. - Direcția Transporturilor Publice, în calitate de Autoritate contractantă și Sedesa Obras y Servicios SA, în calitate de Antreprenor, aceasta din urma s-a obligat sa efectueze lucrări de reabilitare a străzilor si utilităților din Zona Pilot a Centrului Istoric București.

La data de 18.11.2008, antreprenorul a notificat Primăria Municipiului București cu privire la sistarea lucrărilor în acesta zona, precum si retragerea din șantier începând cu data de 21.11.2008, față de neîndeplinirea, de către Primărie, a obligațiilor de plată a lucrărilor executate. Din înscrisurile atașate la dosar, si anume adresa emisa de Directa Generala Infrastructura si Servicii Publice – Direcția Transporturi, Drumuri si Sistematizarea Circulației, a rezultat ca aceste lucrări au fost sistate iar executantul s-a retras de pe șantier, iar la data de 02.10.2009, contractul intre Primăria Municipiului București si antreprenorul Sedesa Obras y Servicios SA a încetat.

Așadar, la momentul producerii evenimentului, 27.04.2009, șantierul era părăsit de aproximativ 5 luni. Or", dat fiind acest context, indiferent de obligațiile asumate de către antreprenor prin contract, cu referire la asumarea responsabilității pentru eficiența, siguranța si întreținerea lucrărilor până la eliminarea acestor lucrări si față de situația ivită, administratorul bunului nu se poate prevala de existenta contractului încheiat între primărie și antreprenor pentru a-si justifica inacțiunea. Față de abandonarea acestor lucrări pentru o perioada îndelungată, este evident pericolul la care au fost expuși trecătorii în lipsa luării unor masuri pentru prevenirea producerii accidentelor.

Apelanta-parata, ca administrator al acestui bun avea obligația, împreuna cu proprietarul, apelantul-parat M. București, sa efectueze orice fel de lucrări care sa înlăture acest pericol, cel puțin prin conservarea lucrărilor abandonate, in condițiile in care circulația pietonilor era permisă, fiind amenajate podețe de trecere. Nu se poate accepta apărarea apelantei-parate care susține ca reclamanta este in culpa întrucât a ales un traseu unde se desfășurau lucrări, în condițiile în care circulația pitonilor era permisa, podețele fiind instalate tocmai in acest scop.

Deși circulația putea fi restricționata în zonă, apelanta-pârâtă nu s-a preocupat de acest aspect, considerând, fără temei, că orice s-ar întâmpla culpa nu poate sa îi revină față de existența contractului încheiat între proprietarul bunului si antreprenor.

In concluzie, responsabilitatea pentru producerea acestui eveniment aparține atât Municipiului București cât și apelantei-pârâte, în speța fiind întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale, fiind dovedit atât prejudiciul cauzat reclamantei, fapta ilicita a apelantei-pârâte, culpa acesteia, precum si legătura de cauzalitate între fapta și prejudiciu.

Referitor la criticile privind imposibilitatea obligării apelantei-pârâte la plata daunelor morale și la plata unor prestații periodice motivat de faptul că ar putea fi acordate doar printr-o suma globală, nefiind permisă obligarea persoanei responsabile la plata unor sume periodice, Tribunalul a reținut că nu a fost adus niciun argument în sprijinul acestor susțineri și a arătat că obligațiile stabilite de instanța decurg din prejudicii diferite, renta viagera reprezentând contravaloarea prejudiciului material suferit de reclamanta si nicidecum prejudiciul moral.

Răspunderea în cazul delictului civil este solidara, față de dispozițiile art.1003 C.civ., așa încât ambele persoane responsabile de prejudiciile aduse reclamantei trebuie să îl repare.

A fost apreciată nefondată și critica referitoare la plata cheltuielilor de judecată, reținându-se că nicio dispoziție legală nu înlătură posibilitatea obligării unei instituții publice la plata cheltuielilor de judecată, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 274 din codul de procedură civilă iar în ceea ce privește suma datorată statului, reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru, s-a arătat că a fost pusă în sarcina pârâților în conformitate cu prevederile art. 18 din OUG nr. 51/2008, întrucât reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar.

In ceea ce privește apelul declarat de apelantul-pârât M. București, Tribunalul arată că, și în acest caz, argumentele aduse în sprijinul criticii referitoare la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive reprezintă chestiuni care țin de analiza fondului cauzei, asupra căruia s-a pronunțat în analiza apelului declarat de pârâta Administrația S..

Împotriva acestei decizii, la data de 19.05.2015 au declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul G., la 26.05.2015 reclamanta I. Ș. și la 25.05.2015 pârâta Administrația S. care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 25.05.2015.

  1. Recursul declarat de recurenta-reclamantă I. Ș.

Invocând motivele de casare prevăzute la art. 304 pct.5, 7 și 9 din Codul de procedură civilă, se arată că instanța de apel a pronunțat o încheiere interlocutorie de admitere a excepției netimbrării (19.01.2015), de respingere a cererii de repunere în termen ca inadmisibilă (16.03.2015) și o decizie de anulare a apelului ca netimbrat nule, conform art.105 alin.2 din Codul de procedură civilă.

Susține recurenta că încheierea interlocutorie de anulare a apelului ca netimbrat (19.01.2015), este nulă fiindcă taxa a fost achitată la 15.01.2015 dovada fiind transmisă prin fax și mail la 19.01.2015.

Conform art.20 alin. 3 din Legea nr.146/1997, cu anularea apelului se sancționează neîndeplinirea obligației de plată, iar cazul său obligația de plată a fost îndeplinită și dovada plății a fost transmisă în ziua judecății, zi în care avocatul, din motive mai presus de voința sa, nu a ajuns la sediul instanței în timp util.

După anularea apelului, s-a formulat cerere de repunere în termenul de depunere a taxei la dosar, potrivit art.103 Cod procedură civilă însă instanța de apel a analizat o altă cerere decât cea formulată, pe care a numit-o de repunere în termenul de plată, respingând-o ca inadmisibilă.

Susține recurenta că această soluție este nulă deoarece, pe de o parte a lăsat nesoluționată cererea sa de repunere în termenul de depunere a taxei la dosar, fiind soluționată o cerere străină de cauză - repunere în termen de plată a taxei (plătită anticipat) și pe de altă parte, cererea nu era inadmisibilă, fiindcă taxa era plătită anticipat, iar art.103 stipulează în concret că orice act neefectuat în termen (depunerea taxei la dosar fiind un act procesual al părții) poate face obiectul cererii de repunere în termen.

Recurenta a solicitat și aplicarea direct în recurs a art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul înlăturării de la aplicare a normelor din codul de procedură civilă și din Legea nr.146/1997 incompatibile cu normele Convenționale, arătând că măsura anulării apelului este incompatibilă cu liberul acces la justiție în condițiile în care a achitat anticipat taxa de timbru și a depus-o în chiar ziua judecății la dosar, iar cauza nu a fost soluționată la acel termen, ci la un termen ulterior.

  1. Recursul declarat de recurentul-pârât M. București

Invocând prevederile art. 304 punctele 7 și 9 din Codul de procedură civilă, recurentul pârât solicită modificarea în tot a deciziei atacate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând următoarele:

2.1. Instanța a soluționat cu încălcarea legii excepția lipsei capacității de folosință invocată în ceea ce privește Primăria Municipiului București și C. G. al Municipiului București

Subliniind faptul că lipsa capacității de folosință este o excepție absolută, peremptorie, de fond care poate fi invocată în orice stare a pricinii, recurentul arată că, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 215/2001: „Comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale". De asemenea, art.21 din aceeași lege dispune, la alin.(1) că "unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii".

Potrivit alin. (2) al art. 21 din același act normativ „În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean".

Invocând decizia nr.1005/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția a I-a Civila, se arată că instanța de judecată a reținut că Primăria unității administrativ - teritoriale este, conform art. 77 din Legea nr.215/2001, o structură funcțională cu activitate permanentă constituită din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ - teritoriale și aparatul de specialitate al primarului, structura care duce la îndeplinire hotărâri le consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale. Se deduce că primăria nu are personalitate juridică pentru a avea calitate de parte în judecată, așa cum prevăd dispozițiile art. 56 alin. (1) Cod procedură civilă.

Conform art.62 alin.(1) din Legea 215/2001 "Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție."

Curtea Suprema de Justiție, prin Decizia 1956/2012 a Secției a II-a civilă, a reținut faptul că numai unitatea administrativ-teritorială este înzestrată cu personalitate juridică și numai aceasta poate sta în judecată în nume propriu.

În speță, unitatea administrativ-teritorială este M. București, iar Primăria Municipiului București nu este persoană juridică și nu are un patrimoniu propriu. Fiind numai o structura administrativă, nu are capacitate de folosință a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată, conform art.56 alin.(1) Cod procedură civilă. Primăria este doar o structură administrativă care-l ajută pe primar să-și îndeplinească atribuțiile ce-i revin potrivit legii și hotărâri lor consiliului local.

C. G. al Municipiului București, în conformitate cu art. 23 din Legea nr.215/2001, este autoritate deliberativă, fără personalitate juridică și care are capacitate procesuală de folosință numai în litigiile privind actele emise în calitate de autoritate deliberativă.

2.2. Instanța a soluționat cu încălcarea legii excepția lipsei calității procesual pasive a Municipiului București.

Făcând trimitere la doctrină, recurentul arată că, în speța dedusă judecății, nu are calitate procesual pasivă în condițiile în care a încheiat un Contract de achiziție publică de lucrări, potrivit căruia responsabilitatea executării lucrărilor definitive și a lucrărilor temporare, specificate în contract, se regăsește în totalitate în sarcina antreprenorului. P. urmare, paza juridică a lucrărilor aparținea Antreprenorului, conform contractului de achiziție publică de lucrări si Caietului de sarcini.

La art.2 al Actului Adițional nr. 1 la Contractul nr. MB2938/07.09.2006 s-a prevăzut necesitatea executării lucrării în concordanță exactă cu prevederile contractuale și cu cele ale legislației românești și toate clauzele contractuale asumate de către Antreprenor sunt în sensul asigurării și degrevării Autorității contractante cu privire la calitatea și securitatea execuțională a acestor lucrări.

Doctrinar, în acest sens s-a considerat că este necesar a fi instituit criteriul potrivit căruia paza juridică a unui lucru aparține persoanei care are, în mod independent, puterea, folosința, diriguirea, controlul și supravegherea asupra lucrului. Această pază decurge, de regulă, dintr-un drept și ea se constituie într-un raport juridic (astfel precum regăsim si în cauză), ceea ce presupune obligația de a preîntâmpina producerea vreunui prejudiciu, prin mijlocirea lucrului.

Clauzele contractuale prin care paza juridică a tuturor elementelor de pe șantier era în sarcina Antreprenorului (cu atât mai mult a lucrărilor temporare care se pare că au condus la accidentarea reclamantei), conform înțelegerii părților semnatare, sunt următoarele:

Capitolul "CERINȚE GENERALE, Descriere generală"

"În fiecare etapă ordinea reamenajării stradale se află sub răspunderea integrală a ANTREPRENORULUI. "

"Accesul pe șantier - antreprenorul va monta zone de acces temporare inclusiv toate lucrările de deviere temporară și pod urile necesare în partea afectată a șantierului (..) antreprenorul va păstra aceste zone de acces într-o condiție corespunzătoare pentru accesul sigur și ușor (..)

"În scopul acestui contract, toate drumurile, drepturile de trecere, trotuarele și altele similare care fac parte din lucrările permanente însă de care Antreprenorul are nevoie pe șantier sau în vecinătatea șantierului, care sunt legate direct sau indirect de lucrări conform Contractului, vor fi denumite străzi de legătură .. Aceste străzi vor fi considerate Lucrări Temporare.

Antreprenorul va construi străzile de construcție la un standard la care să poată fi utilizate în mod normal și în siguranță în toate condițiile atmosferice."

Din cuprinsul acestor clauze se poate constata faptul că responsabilitatea întreținerii și orice altă obligație decurgând din lucrările definitive dar și din cele temporare aparține exclusiv antreprenorului . SERVICIOS SA SPANIA - SUCURSALA ROMÂNIA.

2.3. Instanța a soluționat cu aplicarea greșită a legii cererea de atragere a răspunderii civile delictuale a Municipiului București, Consiliului G. al Municipiului București, Primăriei Municipiului București, apreciind în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, s-a apreciat, de către cele două instanțe, că sunt aplicabile dispozițiile art. 998, 999 și ale art.1000 alin.1 din Codul civil și că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, însă, deși sunt menționate două feluri de răspundere, nu s-a precizat dacă este atrasă răspunderea pentru fapta proprie sau răspunderea pentru lucruri.

Susține recurentul că, în privința sa, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale nici pentru fapta proprie și nici pentru lucruri.

În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie, arată că nu există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, dar și că nu există faptă ilicită întrucât, chiar dacă deține calitatea de proprietar al drumurilor (domeniul public), paza juridică a străzii Lipscani era încredințată prin contract, legal încheiat, unei societăți comerciale.

Așadar, toate obligațiile reținute de instanța de fond și apel erau în sarcina societății cu care s-a contractat.

Mai mult, în cauză nu este vorba despre lucrări definitive care au contribuit la accidentarea reclamantei I. Ș., ci despre lucrări temporare instalate de antreprenor pentru executarea lucrărilor definitive, lucrări ce se aflau în paza exclusivă a antreprenorului SEDE SA OBRAS Y SERVICIOS până la ridicarea acestora (conform Contractului de achiziție publică).

Având în vedere că antreprenorul avea obligația de a efectua lucrările cu propriile materiale și pe riscul său, potrivit dispozițiilor contractului de achiziție de lucrări publice privind "Reabilitarea străzilor și utilităților din Zona Pilot a Centrului Istoric București nr. MB2938" (o parte dintre acestea fiind menționate la filele 6-9 din Notele scrise depuse la termenul de judecată din 16.03.2015) paza juridică a lucrărilor de orice natură subzistă până la momentul ridicării șantierului/semnării procesului-verbal de recepție finală.

În același sens prevede și art. 1479 din Codul Civil vechi potrivit căruia: "Când lucrătorul dă materia, dacă lucrul piere, fie în orice chip, înainte însă de a se fi trădat, dauna rămâne în sarcina sa, afară numai dacă comitentele au întârziat de a-l primi". Acest articol fiind aplicabil oricăror lucrări definitive nepredate, a fortiori devine aplicabil celor temporare care niciodată nu pot face obiectul unei recepții finale si care rămân în PAZA si PROPRIETATEA lucrătorului.

Doctrinar, s-a stabilit faptul că este necesar a fi instituit criteriul potrivit căruia paza juridică a unui lucru aparține persoanei care are, în mod independent, puterea, folosința, diriguirea, controlul și supravegherea asupra lucrului. Această pază decurge, de regulă, dintr-un drept și ea se constituie . (astfel precum regăsim si în cauză), ceea ce presupune obligația de a preîntâmpina producerea vreunui prejudiciu, prin mijlocirea lucrului.

Concluzionând, atragerea oricărei răspunderi civile delictuale a Municipiului București, nu poate interveni în situații cauzate de lucrări temporare instalate, exploatate, administrate și niciodată predate de antreprenor pentru folosința publică sau domeniului public, întrucât nu există faptă ilicită imputabilă Municipiului București și care să constituie temei pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Aceste lucrări temporare sunt proprietatea antreprenorului iar paza juridică aparține acestuia până la ridicarea șantierului. Astfel, unica răspundere civilă delictuală aparține antreprenorului având în vedere că bunul său a cauzat eventualul prejudiciu pe care apelanta-reclamantă I. Ș. susține că l-a suferit.

Nu există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, chiar dacă s-ar admite că exista o obligație legală care subzista chiar și în cazul în care paza juridică era încredințată contractual altei persoane juridice.

P. nici un înscris administrat la dosar nu s-a făcut dovada că invaliditatea este cauzată de accident, afecțiunile de care suferă reclamanta fiind fără cauzalitate directă cu accidentul. Nu s-a stabilit nici ce accident a suferit, nici ce urmări a suferit, singurul document depus - raportul, făcând vorbire despre luxație și entorsă.

În ceea ce privește răspunderea pentru lucruri, reglementată la art.1000 din Codul civil, se arată că instanța a aplicat greșit dispozițiile legale atunci când a apreciat că, deși paza juridică a bunului care se pare că a facilitat accidentul aparține societății care a contractat lucrările, totuși răspunde delictual pentru fapta proprie și pentru lucru și autoritatea, fapta ilicită constând în omisiunea de a acționa în sensul asigurării unor condiții de siguranță, în calitate de proprietar.

Judecând probabil în echitate, instanța a stabilit că trebuie să răspundă autoritățile având în vedere că societatea se află în insolvență, însă dreptul românesc nu recunoaște judecata în echitate, ci judecată în temeiul legii, judecătorii fiind obligați să respecte principiul legalității (art.123 din Constituție, art.129 alin.2 Codul de procedură civilă)

Susține recurentul și că nu există raport de solidaritate între M. București și ceilalți pârâți, în cauză nefiind aplicabilă prevederea care reglementează imposibilitatea de individualizare a autorului faptei ilicite și nici dispozițiile art.1003 cod civil privind răspunderea solidară.

Acesta întrucât M. nu a săvârșit nicio faptă ilicită pentru care să poate fi ținut răspunzător și mai mult decât se prevede prin contract.

Totodată, arată că, întrucât instanțele anterioare nu au calificat felul răspunderii aplicabil în speță, respectiv răspundere pentru fapta proprie sau răspundere pentru lucruri, din modul cum au fost redactate hotărârile anterioare nu se poate determina care dispoziții legale sunt aplicabile și, astfel, să poată fi analizată în concret îndeplinirea sau nu a condițiilor de admisibilitate a acțiunii în răspundere delictuală.

2.4. Instanța a încălcat principiul disponibilității

Arată recurentul că, deși reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul în care M. București și Primăria Municipiului București răspund pentru fapta proprie, iar CGMB pentru fapta proprie și ruina edificiului, instanța, fără a califica în drept acțiunea, apreciază practic că paza juridică, probabil, era în sarcina tuturor pârâților, reține solidaritatea și totodată apreciază că sunt aplicabile ambele forme de răspundere civilă, atât cea reglementată de art. 998, 999 Cod civil, cât și răspunderea pentru lucruri reglementată de art.1000 alin.l Cod civil.

Deși s-a apreciat în general în practică și doctrină, că instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat de către reclamant, totuși în situația în care reclamantul insistă pe un anumit temei de drept, instanța este obligată a judeca în consecință, cu atât mai mult în situația în care reclamantul este reprezentat convențional și i s-a pus în vedere să precizeze temeiul de drept.

2.5. Hotărârea cuprinde motive contradictorii (art. 304 punctul 7 din Codul de procedură civilă)

Se arată că, deși sunt invocate două temeiuri de drept care reglementează doua feluri de răspundere civilă distincte, cu condiții distincte, respectiv răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie și răspundere civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de lucruri, instanțele de fond și apel nu au calificat felul răspunderii în speță, limitându-se la a menționa numai faptul că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și invocând ca și temei de drept, atât dispozițiile art. 998,999 și 1000 alin. 1 din Codul civil.

Consideră recurentul că instanțele anterioare erau obligate să califice felul răspunderii și să analizeze îndeplinirea condițiilor răspunderii în raport de această calificare și arată că, deși în hotărârea instanței de fond, menținută și în apel, se reține că fapta ilicită săvârșită de M. București, Primăria Municipiului București, C. G. al Municipiului București și Administrația S. constă în omisiunea de a acționa în sensul asigurării unor condiții de siguranță pentru desfășurarea [...], ceea ce ar părea că tinde la calificarea răspunderii ca fiind pentru faptă proprie, la finalul considerentelor sunt reținute toate temeiurile de drept, respectiv art. 998,999 și art. 1000 alin.1 din Codul civil ca temei de drept al răspunderii, fără a se analiza distinct prevederile articolelor 998, 999 din Codul civil care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, de prevederile articolului 1000 alin.1 din Codul civil care reglementează răspunderea pentru lucruri.

  1. Recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația S.

Fără a indica motivul de casare căruia îi circumscrie criticile aduse deciziei Tribunalului, recurenta arată că în mod netemeinic s-a reținut că are calitate procesual pasivă în cauză.

Aceasta întrucât, deși . în administrarea sa, la momentul producerii presupusului accident, M. București, în calitate de proprietar al acestei străzi, efectua lucrări, prin fonduri B., la sistemul de canalizare precum si săpături arheologice, astfel cum rezulta din contractul nr.2938/07.09.2006 încheiat cu Sedesa Obras Y Servicios SA. Dreptul și obligația de administrare fac parte din dreptul de proprietate, care aparține Municipiului București, aceasta entitate fiind răspunzătoare la rândul sau pentru transmiterea administrării acestei străzi prin încheierea contractului mai susmenționat către Sedesa Obras Y Servicios SA care nu si-a îndeplinit obligațiile în mod corespunzător.

Arată că art.1000 C.civ. vizează paza juridica a lucrului, adică puterea de direcție, control si supraveghere pe care o persoana o exercita asupra unui lucru, ce revine proprietarului, în speță M. București, care a transmis-o către societatea Sedesa Obras Y-Servicios SA, prin încheierea contractului nr. 2938/7.09.2006.

Pe cale de consecința, Sedesa Obras Y Servicios SA a exercitat controlul, direcția si supravegherea străzii ce face obiectul prezentului dosar pana la data de 02.10.2009, data rezilierii contractului, sub autoritatea Municipiului București.

Din cuprinsul contractului mai sus menționat reiese, ca și principiu prioritar, acela că punerea în aplicare a contractului va provoca un nivel minim de disconfort localnicilor si întreprinderilor comerciale, că accesul pietonilor va fi permis doar pentru străzile deschise pentru construcție, că antreprenorul va trimite un desen si un plan de management al circulației pe șantier împreuna cu oferta sa pentru lucrările de construcție, plan ce va fi actualizat pentru a fi aprobat de către inginer după adjudecarea contractului, ca proiectarea structurilor va include funcții care sa permită desfășurarea în siguranță a lucrărilor de exploatare si mentenanță.

Mai mult decât atât, s-a prevăzut ca înainte de începerea oricărei parți din lucrări, antreprenorul va monta zone de acces temporare, inclusiv toate lucrările de deviere temporara si podurile necesare in partea afectata a șantierului, toate cu aprobarea inginerului. Antreprenorul va păstra acele zone de acces de o condiție corespunzătoare pentru accesul sigur si ușor al instalațiilor si vehiculelor pana când acestea nu mai sunt necesare in scopul contractului. Părțile contractante au convenit ca toate drumurile, trotuarele si altele similare care nu fac parte din lucrările permanente sa fie denumite „străzi de legătura”, acestea urmând a fi considerate „lucrări temporare” ce au fost proiectate de către antreprenorul pe cheltuiala acestuia.

Din cuprinsul autorizației de construire nr.13/24. 01.2007, în baza căreia au fost executate lucrările pe . ca beneficiarul acestora a fost Primăria Municipiului București - Direcția Transporturi, Drumuri si Sistematizarea Circulației, iar regimul juridic al domeniului pe care s-au autorizat lucrările a fost indicat ca fiind « Domeniul Public în administrarea ADP3 II. Mai mult decât atât, în cuprinsul aceleiași autorizații se prevede obligația, în sarcina titularului autorizației, de desființare a construcțiilor provizorii de șantier la terminarea efectua a lucrărilor.

Contractul încheiat între Primăria Municipiului București si Sedesa Obras Y Servicios SA a încetat la data de 02.10.2009, aflându-se în derulare la data producerii incidentului doamnei I. Ș., iar organizarea de șantier a fost realizată de constructor, inclusiv podul de lemn pe care se asigura circulație pietonala pe . din interiorul șantierului, si deci aparțineau acestuia.

In conformitate cu prevederile OUG 195/2002, executantul lucrării răspunde în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum si a obstacolelor ori lucrărilor care se executa pe acesta.

In plus, art.52 alin.1 din OG 43/1997 prevede faptul ca proiectarea, construcția sau amenajarea căilor de acces deschise circulației publice se face potrivit legislației in vigoare de către cei interesați, cu acordul prealabil al administratorului drumului public si cu avizul politiei rutiere.

Menționează ca nu deține vreo solicitare sau notificare din partea Primăriei Municipiului București cu privire la lucrările ce s-au desfășurat pe . că nu a fost notificată cu privirea la sistarea lucrărilor din zona pilot Centrul Istoric București și de retragerea executantului din șantier, astfel că, în baza contractului mai sus menționat, părțile contractante răspund pentru pagubele materiale si morale suferite de către I. Ș. în perioada de derulare a acestuia.

Arată recurenta și că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului material estimat la suma de 35.000 lei și nu a depus la dosarul cauzei nici un document privind internările sau intervențiile suferite anterior datei introducerii acțiunii.

In dovedirea prejudiciului adus stării de sănătate, a depus buletin de examinare terapia durerii, bilet de externare, referat medical din data de 20.02.2013, scrisoare medicala din data de 03.03.2014, buletine de analize, precum și alte înscrisuri care sa ateste investigațiile medicale, însa pe baza acestora nu s-a putut stabili legătura între cele atestate de acele acte medicale si prejudiciu.

In ceea ce privește costurile suportate de către apelanta-reclamanta se constata ca din actele de puse nu se pot stabili costurile intervenției, a tratamentului medicamentos sau a altor servicii de îngrijire.

P. urmare, în baza art.1169 din Codul civil, instanța nu poate reține că apelanta-reclamantă a dovedit că a suportat un prejudiciu material generat de plata costurilor cu îngrijirea medicala, medicamentație si alimentație.

Cu privire la prejudiciul moral, evaluat de către apelanta-reclamanta la 350.000 lei, arată că reclamanta trebuia sa aducă un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte în ce măsura drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate și consideră acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat, nefiind probată existența prejudiciului moral afirmat.

Învederează ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial trebuie avut in vedere consecințele negative suferite de către reclamanta pe plan fizic si psihic, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectata situația familiala, profesionala si sociala. Însă, după luarea în considerare a acestor criterii, se va pronunța o soluție de obligare a persoanei răspunzătoare de faptul prejudiciabil, la plata unei sume globale, care trebuie sa reprezinte repararea integrala a suferințelor produse. Natura însăși a prejudiciului moral a cărui reparare se cere, influențează modalitatea de reparare a acestuia, in sensul ca se acorda o singura data o suma globala echivalenta cu suferințele de ordin moral produse, nefiind permisa obligarea persoanei răspunzătoare la plata periodica de daune morale.

Precizează că nu se poate retine că, anterior pensionarii pentru invaliditate, s-a făcut dovada ca apelanta-reclamanta ar fi suferit vreun prejudiciu constând în diminuarea veniturilor și, de asemenea, nu se poate reține nici ca s-ar fi dovedit că, după împlinirea vârstei de pensionare, apelanta va suferi un prejudiciu cert, care sa poată fi estimate la 400 lei/luna.

Pentru toate aceste motive, se solicită admiterea recursului și modificarea deciziei civile recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

În recurs nu s-au formulat întâmpinări și nu s-au administrat probe.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat în cauză, Curtea reține:

  1. Nu mai poate fi pusă în discuție, în această fază procesuală, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului București și a Consiliului G. al Municipiului București, invocată de recurentul M. București.

Sunt corecte susținerile apărătorului recurentului în sensul că, fiind o excepție de fond, peremptorie și absolută, poate fi invocată în tot cursul procesului. Însă faptul că poate fi invocată direct în recurs, nu înseamnă și că soluția dată de prima instanță asupra acestei excepții poate fi criticată omisso medio, fără a fi constituit motiv de apel.

Or", în speță, considerentele de fapt și de drept pentru care prima instanță a respins această excepție nu au fost contestate în apel, astfel că, sub acest aspect, soluția primei instanțe are autoritate de lucru judecat iar argumentele invocate de recurent nu mai pot fi supuse analizei instanței de control judiciar.

  1. Este corectă soluția dată de instanțele de fond și apel excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților pârâți M. București și Administrația S.. (critică invocată de ambii recurenți pârâți)

Într-adevăr, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana chemată în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății însă, fiind vorba despre un raport juridic întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, argumentele invocate de cei doi pârâți în susținerea acestei excepții – ambii susținând, în esență, că singurul vinovat este executantul lucrărilor, căruia i se delegase paza juridică a străzii pe care a avut loc accidentul – nu justifică soluționarea acțiunii pe calea excepției. Atâta vreme cât M. București este proprietarul străzii, iar Administrația S. are calitatea de administrator al acesteia, era necesar a se verifica întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale în privința fiecăreia dintre cele două autorități publice, apărările opuse de acestea fiind analizate pe fondul cauzei.

  1. Contrar susținerilor recurentului Municipiului București, decizia tribunalului nu cuprinde motive contradictorii, nefiind incident motivul de casare prevăzut la art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă.

Susține recurentul că, deși sunt invocate două temeiuri de drept care reglementează două feluri de răspundere civilă distincte, cu condiții distincte, respectiv răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie și răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de lucruri, instanțele de fond și apel nu au calificat felul răspunderii în speță, limitându-se la a menționa numai faptul că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și invocând ca și temei de drept atât dispozițiile art. 998,999 din Codul civil cât și pe acelea ale art. 1000 alin. 1 din Codul civil, ceea ce face contradictorie motivarea.

Curtea constată că în considerentele deciziei din apel nu se face referire nici la prevederile art.998 – art.999 din Codul civil și nici la cele ale art.1000 alin.1 din Codul civil, ci numai la cele ale art.1003 din Codul civil, ce reglementează răspunderea solidară în cazul delictului civil.

Pentru a respinge ca nefondate apelurile declarate de M. București și Administrația S., Tribunalul a reținut că la data producerii accidentului, 27.04.2009, șantierul era părăsit de aproximativ 5 luni, context în care, indiferent de obligațiile asumate de către antreprenor prin contract, cu referire la asumarea responsabilității pentru eficiența, siguranța si întreținerea lucrărilor până la eliminarea acestor lucrări și față de situația ivită, administratorul bunului nu se poate prevala de existenta contractului încheiat între primărie și antreprenor pentru a-și justifica inacțiunea.

Apelanta-pârâtă Administrația S., ca administrator al acestui bun avea obligația, împreuna cu proprietarul, apelantul-parat M. București, să efectueze orice fel de lucrări care să înlăture acest pericol, cel puțin prin conservarea lucrărilor abandonate, în condițiile în care circulația pietonilor era permisă, fiind amenajate podețe de trecere.

Rezultă deci că, în privința celor doi recurenți pârâți, Tribunal a reținut întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reprezentată de lipsa de preocupare pentru a lua toate măsurile necesare înlăturării pericolelor la care trecătorii au fost expuși după abandonarea șantierului de către antreprenor.

Atâta vreme cât sunt întrunite condițiile delictului civil, faptul că prima instanță reținuse, în privința recurenților-pârâți, întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale pentru fapta lucrului, dată fiind calitatea acestora de paznici juridici, nu justifica o altă soluție decât aceea pronunțată de Tribunal, considerentele deciziei instanței de apel venind să completeze și, acolo unde este cazul, să înlocuiască motivarea primei instanțe.

  1. Considerentele redate anterior răspund și criticii privind încălcarea principiului disponibilității (motiv de recurs invocat tot de pârâtul M. București), Tribunalul analizând responsabilitatea acestui pârât prin prisma condițiilor impuse de lege pentru răspunderea pentru fapta proprie.
  2. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.998 – art.999 din Codul civil, reținând, în raport de situația de fapt, responsabilitatea proprietarului drumului public și a administratorului acestuia pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin accidentul din data de 27 aprilie 2009.

După cum s-a arătat, ambele răspund pentru fapta proprie, săvârșită ulterior abandonării șantierului de către executantul căruia municipalitatea nu i-a achitat contravaloarea lucrărilor executate, constând în neluarea tuturor măsurilor necesare evitării oricărui pericol în deplasarea trecătorilor pe drumul aflat în paza și, respectiv, administrarea lor.

În condițiile în care șantierul, aflat în centrul municipiului București, era abandonat de 5 luni de zile (din data de 21 noiembrie 2008), nu s-ar putea reține că municipalitatea și administratorul străzii nu aveau cunoștință de riscul la care sunt supuși trecătorii, al căror acces în zonă nu era restricționat, astfel că, independent de obligațiile asumate de executant prin contract, trebuiau să asigure securitatea căilor de acces.

Legătura de cauzalitate între faptă – omisiune și prejudiciul cauzat reclamantei, care s-a dezechilibrat și a căzut în groapa peste care era amplasat podețul degradat și lipsit de mână curentă ori plasă de protecție, este indiscutabilă, neglijența/dezinteresul manifestat de cei doi recurenți având drept consecință vătămarea integrității fizice a acesteia, astfel că în mod corect s-a stabilit răspunderea lor, în solidar cu cea de a treia pârâtă, A. I. SA

  1. Criticile vizând întinderea prejudiciului, cuantumul despăgubirilor și modalitatea în care au fost stabilite de instanță țin de situația de fapt și de aprecierea probatoriului și, de altfel, nici nu au fost circumscrise de recurenta pârâtă Administrația S. vreunui motiv de casare.

Susținerile recurentei nu corespund exigențelor căii de atac a recursului, mijloc procedural menit să asigure un control de legalitate asupra hotărârilor instanței de apel, exclusiv pentru motivele limitativ enumerate la punctele de la 1 la 9 ale art.304 din Codul de procedură civilă.

  1. În raport de prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, potrivit cu care „Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”, Curtea apreciază fondat recursul declarat de recurenta reclamantă în condițiile în care taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamantei la termenul din 13 octombrie 2014, fără a se preciza termenul în care/data până la care urmează a fi achitată, a fost plătită la 14 ianuarie 2015, anterior termenului de judecată ce a urmat stabilirii sale, din 19 ianuarie 2015.

Așa fiind, chiar dacă în mod corect, prin încheierea, interlocutorie, de la termenul din 19 ianuarie 2015, s-a luat măsura de anulare a cererii de apel ca netimbrată, dovada achitării taxei judiciare de timbru, transmisă prin fax la ora 16,51, după terminarea programului de lucru al instanței, fiind înregistrată a doua zi (fila 63 dosar apel), în cauză sunt incidente prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă rap. art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

În consecință, în temeiul art.312 alin.1 și alin.3 din Codul de procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, fiind nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâții M. BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA S. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr.1075A din 23.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI P. PRIMAR G., C. G. AL M. BUCUREȘTI P. PRIMAR G., S. 3 BUCUREȘTI - P. PRIMARUL SECTOR 3 BUCUREȘTI, PRIMĂRIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - P. PRIMARUL SECTOR 3 BUCUREȘTI, C. L. AL S. 3 BUCUREȘTI - P. PRIMARUL SECTOR 3 BUCUREȘTI și A. I. SA.

Admite recursul declarat de recurenta reclamantă I. Ș. împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a apelului reclamantei.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. M. G. D. A. F. P.

GREFIER

I. A. G.

Red./th.red. AMG

2 ex/19.11.2015

T.B.Secția a III-a Civilă – C.V.

- A.G.

Jud.sector 3 București – S.L.

← Partaj judiciar. Decizia nr. 1080/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI  Actiune in regres. Decizia nr. 468/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1082/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI