Validare poprire. Decizia nr. 1037/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1037/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 1037/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA CIVILĂ NR. 1037
Ședința publică de la 09.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. M. G.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 893 A din 25.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, privind pe recurenta – debitoare AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ și recurenta – terț poprit DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în contradictoriu cu intimata – creditoare S. I. E..
P. are ca obiect – validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta – terț poprit solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată că în mod eronat a fost conceptată debitoarea în calitate de recurentă, recursul fiind declarat doar de terțul poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Activitatea de trezorerie și contabilitate publică a Municipiului București. În consecință, dispune rectificarea citativului în sensul că Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă are calitatea de intimat debitor, după care, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._, la data de 06.09.2013, creditoarea S. I.-E., în contradictoriu cu debitoarea Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și cu terțul poprit Activitate de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, a formulat cererea de validare a popririi înființate în dosarul de executare nr. 27/2013 al B.E.J. S. S., solicitând obligarea terțului poprit să îi plătească suma de 428.462,42 lei conform titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1749/06.09.2012 a Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă și decizia civilă nr. 4204/12.02.2012 a Curții de Apel Ploiești, ambele pronunțate în dosar nr._ .
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, prin adresa de înființare a popririi din 21.05.2013, executorul judecătoresc a solicitat terțului poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București să treacă la poprirea tuturor sumelor de bani, a titlurilor de valoare și/sau a tuturor bunurilor mobile incorporale ale debitorului Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă până la concurența sumei de 428.462,42 lei și, totodată, să consemneze întreaga sumă de bani în termen de 15 zile de la comunicarea înființării popririi. Întrucât terțul poprit nu s-a conformat, sunt îndeplinite condițiile validării popririi, conform art. 460 din Codul de procedură civilă.
Intimata debitoare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că, deși datorează reclamantei o sumă de bani, înțelege să critice modul în care s-a întocmit raportul de expertiză contabilă din data de 20.05.2013 și arată că procesul-verbal de calcul al debitului nu are caracterul unui titlu executoriu, aspecte învederate și prin contestația la executare aflată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București.
S-a mai adăugat că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 206/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, republicată, A.N.O.F.M. este o instituție publică, cu personalitate juridică, deținând statutul de organ de specialitate al administrației publice centrale, iar personalul unităților din subordine este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar. În acest context, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 17/2012, plata drepturilor bănești cuvenite reclamantei se va realiza în condițiile prevăzute de O.U.G. 71/2009 astfel că executarea este de drept suspendată, în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 780 alin. 5 lit. b și c din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Terțul poprit nu a formulat întâmpinare în cauză.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea instanței fiind comunicat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare 27/2013.
Prin sentința civilă nr. 1476/24.02.2014, Judecătoria Sectorului 4 București a admis cererea și a validat poprirea înființată la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București prin adresa emisă la data de 27.05.2013 în dosarul de executare nr. 27/2013 al B.E.J. „S. S.”, obligând terțul poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică să plătească creditoarei, în limita creanței de 428.462,42 lei, suma datorată debitorului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1749/06.09.2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă în dosar nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4204/12.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, debitoarea A.N.O.F.M. a fost obligată să plătească creditoarei suma de 294.500 lei, reprezentând salarii brute pe perioada 02.11._12, sumă actualizată cu indicele de inflație de la scadență până la plata efectivă. Totodată, debitoarea a fost obligată să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2000 lei la fond și suma de 1800 lei în recurs.
La data de 14.02.2013 creditorul a sesizat B.E.J. S. S. pentru recuperarea creanței, iar prin Încheierea pronunțată în dosar nr._, la data de 28.02.2013, Judecătoria Sector 4 București a încuviințat executarea silită.
La data de 28.05.2013, s-a comunicat debitorului somația de plată, iar la data de 31.05.2013 a fost transmisă, către terțul poprit Activitate de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, adresa de înființare a popririi asupra conturilor debitoarei până la concurența unei sume totale de 428.462,42 lei, reprezentând creanța actualizată conform procesului-verbal de calcul al debitului și de stabilire a cheltuielilor de executare din 27.05.2013.
Adresa de înființare a popririi a fost primită de terțul poprit la data de 03.06.2013, iar la data de 05.06.2013 acesta a comunicat executorului judecătoresc faptul că a luat act de înființarea popririi, dosarul de executare fiind în așteptare la poziția nr. 14, urmând a se proceda la consemnarea sumei de_,42 lei pe măsura creării de disponibil în conturile debitorului, cu respectarea prevederilor O.M.F.P. nr. 2336/2011.
Analizând criticile privind aplicabilitatea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, instanța de fond a apreciat că dispozițiile legale invocate nu sunt incidente în cauză întrucât vizează eșalonarea plății unor drepturi de natură salarială cum sunt sporurile, primele, precum și alte drepturi care se adaugă la salariul de bază al angajaților din sistemul bugetar ce au obținut hotărâri judecătorești favorabile, dar nu salariul de bază efectiv datorat, ce se achită lunar, aceasta fiind natura drepturilor salariale cuvenite creditoarei S. I. E..
Verificând îndeplinirea condițiilor impuse de art. 460 alin. 2 din codul de procedură civilă de la 1865 pentru validarea popririi, prima instanță a reținut că Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București datorează sume de bani debitorului, ale cărui conturi sunt deschise la această instituție și a apreciat, având în vedere răspunsul transmis executorului judecătoresc la adresa de înființare a popririi, că nu și-a îndeplinit obligațiile legale în condițiile în care trebuia să ia măsura indisponibilizării tuturor conturilor debitorului.
Astfel, acesta a comunicat faptul că a luat act de înființarea popririi, conform anexei I, poziția 14, menționându-se faptul că, pe măsură ce vor exista sume de bani ce trebuie plătite debitorului, cu respectarea prevederilor O.M.F.P. nr. 2336/2011, se va proceda la consemnarea sumei de bani către creditor. Însă, potrivit art. 2 din O.M.F.P. nr. 2336/2011, cel târziu în prima zi lucrătoare de la data primirii de la executorul judecătoresc sau de la organul fiscal competent în executarea silită a adresei de înființare a popririi asupra conturilor unei instituții ori autorități publice, însoțită de copia certificată de pe titlul executoriu, unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va înștiința în scris instituția sau autoritatea publică cu privire la data primirii adresei de înființare a popririi și suma pentru care se dispune poprirea. La adresa care se transmite instituției sau autorității publice se anexează situația disponibilităților de fonduri/creditelor bugetare deschise și neutilizate, după caz, prevăzută în anexa nr. 1, existente la data primirii adresei de înființare a popririi. Art. 3 alin. 1 din O.M.F.P. nr. 2336/2011 menționează că, cel târziu în prima zi lucrătoare de la primirea adresei de înștiințare însoțită de situația prevăzută în anexa nr. 1, instituția sau autoritatea publică are obligația de a comunica în scris unității teritoriale a Trezoreriei Statului informații în legătură cu sumele existente în conturi la data primirii adresei de înființare a popririi care se indisponibilizează.
Art. 3 alin. 2 din O.M.F.P. 2336/2011 prevede că sumele care fac obiectul indisponibilizării vor fi stabilite de instituțiile și autoritățile publice ținând cont de prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și de categoriile de sume care nu sunt supuse executării silite prevăzute la art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare și la art. 452 alin. 2 din Codul de procedură civilă, iar art. 3 alin. 3 din O.M.F.P. 2336/2011 prevede că la efectuarea oricăror plăți din sumele care nu fac obiectul indisponibilizării, instituțiile sau autoritățile publice vor înscrie la rubrica „Reprezentând” din ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (O.P.T.) „plată cf. art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 22/2002”.
Prin urmare, deși a comunicat executorului că ”a luat act de înființarea popririi”, terțul poprit a dat curs numai formal adresei de înființare a popririi, întrucât nu a consemnat la dispoziția executorului nicio sumă de bani și a avut în vedere numai sumele cu privire la care instituția debitoare i-a comunicat că pot fi indisponibilizate, conform O.M.F.P. nr. 2336/2011, ceea ce denotă că indisponibilizarea sumelor de bani poprite a fost lăsată în fapt la latitudinea debitorului.
A reținut judecătorul fondului și că prevederile O.M.F.P. nr.2336/2011 contravin dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și celor ale art. 6 din Convenție, atât sub aspectul atingerii aduse substanței dreptului recunoscut prin titlul executoriu, ce se circumscrie noțiunii de „bun”, în sensul Protocolului 1 cât și sub aspectul dreptului la un proces echitabil, iar conflictul între aplicarea dispozițiilor O.M.F.P. 2336/2011 și aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului însoțită de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, se soluționează în favoarea acestora din urmă, astfel cum dispun art. 11 al. 2 și art. 20 din Constituția României.
Cât privește criticile referitoare la modul în care s-a întocmit raportul de expertiză contabilă din 20.05.2013 și la lipsa caracterului de titlu executoriu al procesului-verbal de calcul al debitului, instanța de fond a amintit că, în cadrul procesului ce are ca obiect validarea de poprire, instanța nu analizează legalitatea înființării popririi, astfel de apărări putând fi formulate numai pe calea contestației la executare. Dacă s-ar accepta posibilitatea invocării în cadrul unei cereri de validare de poprire a apărărilor ce vizează eventuale neregularități ale executării silite, ar însemna recunoașterea în favoarea celui interesat sau vătămat de executare a posibilității de a promova practic o contestație la executare cu eludarea termenului imperativ de 15 zile, precum și permisiunea de a se aduce aceleași critici prin intermediul a două căi de atac.
Prin prisma reglementării înscrise în art. 460 din Codul de procedură civilă, instanța investită cu o cerere de validare poprire examinează numai existența calității de debitor a terțului poprit în raport de debitorul urmărit, toate neregularitățile execuționale putând fi invocate doar pe calea specială a contestației la executare prevăzute de art. 399 și următoarele Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât debitoarea cât și terțul poprit, căile de atac fiind înregistrate pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 22.05.2014.
În motivarea în fapt a apelului (intitulat recurs) declarat de recurenta-debitoare, se arată că sentința civilă atacată a fost dată cu nesocotirea prevederilor legale care reglementează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, precum și plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Aceasta întrucât, fiind o instituție publică, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă i se aplică dispozițiile art. 14 alin. (l) din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare, potrivit cu care, începând cu data intrării sale în vigoare, plata neefectuata a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii in perioada 01.01._12, se realizează în aceleași condiții cu cele prevăzute de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 aprobata cu modificări prin Legea nr. 230/2011, ale cărei dispoziții se aplica in mod corespunzător.
Conform art. 1 alin. (l) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, cu modificările si completările ulterioare, plata sumelor avute in vedere de textul de lege invocat, se va realiza după o procedura de executare care începe astfel: a) in anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) in anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) in anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) in anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) in anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
În conformitate cu dispozițiile imperative ale art. l alin. (2) din OUG nr.71/2009, în cursul termenului prevăzut la alin. (l), orice procedura de executare silita se suspendă de drept. Dispozițiile exprese ale art. l4 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, prevăd ca plata sumelor prevăzute la alin. (l) se va efectua din sumele aprobate la titlul „Cheltuieli de personal”.
Potrivit dispozițiilor exprese ale art. 55 alin. (l) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau in natura obținute de o persoană fizica ce desfășoară o activitate in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitatea temporara de munca. Față de dispozițiile legale invocate, autoritățile si instituțiile publice beneficiază de un termen suspensiv legal pentru a-si executa obligațiile de plata a sumelor prevăzute in titlurile executorii.
Pe de altă parte, în temeiul prevederilor art. l5 alin. (l) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, nr. 6/2013, în anul 2013 plata titlurilor executorii se efectuează in cuantumul prevăzut pentru anul 2013 prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare, precum si prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor masuri in domeniul învățământului si cercetării, precum si in ceea ce privește plata sumelor prevăzute in hotărâri judecătorești devenite executorii in perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, din sumele aprobate la titlul „Cheltuieli de personal”, în mod eșalonat in transe trimestriale egale.
De asemenea, conform art. l5 alin. (l) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, nr. 340/2013, în anul 2014 plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificări prin Legea nr. 230/2011, prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare, aprobata cu modificări prin Legea nr. 280/2013, precum si prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor masuri in domeniul învățământului si cercetării, precum si in ceea ce privește plata sumelor prevăzute in hotărâri judecătorești devenite executorii in perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, din sumele aprobate la titlul „Cheltuieli de personal”, in mod eșalonat in transe trimestriale egale.
Nu în ultimul rând, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 452 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nu sunt supuse executării silite prin poprire: a) sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege si asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție; b) sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanțări primite de la instituții sau organizații internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte; c) sumele necesare plații drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data înființării popririi.
In același sens, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 780 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, cu modificările si completările ulterioare, nu sunt supuse executării silite prin poprire: sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege si asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție; sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale si internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte; sumele aferente plații drepturilor salariale viitoare, pe o perioada de 3 luni de la data înființării popririi. Atunci când asupra aceluiași cont sunt înființate mai multe popriri, termenul de 3 luni in care se pot efectua plați aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singura data de la momentul înființării primei popriri. F. de cele invocate, recurenta a solicitat instanței să constate și să rețină că, față de situația de fapt și drept existentă în ceea ce privește punerea în executare a sentinței civile nr. 1749/06.09.2012, pronunțata in dosarul nr._ de Tribunalul Dâmbovița, Secția Civila, rămasa definitiva si irevocabila prin decizia nr. 4204/12.12.2012, pronunțata de Curtea de Apel Ploiești, Secția I Civila in dosarul nr._, sunt incidente prevederile care reglementează plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, precum si prevederile privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, pe care, fata de statutul de instituție publica de interes național, organ al administrației publice centrale, deținut de A.N.O.F.M. potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 202/2006, republicata, instituția debitoare are obligația de a le respecta.
Pe cale de consecință, în cauză se impunea ca instanța de fond să țină seama că executarea silită este suspendată iar obligațiile de plata stabilite prin titlul executoriu invocat nu pot fi realizate, pe calea executării silite, din sumele destinate pentru acoperirea cheltuielilor de organizare si funcționare, inclusiv a celor de personal, ale A.N.O.F.M., sume de natura celor care nu sunt supuse executării silite prin poprire, potrivit dispozițiilor legale invocate.
A arătat apelanta și că sunt eronate aprecierile primei instanțe cu privire la natura drepturilor salariale vizate de Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, fiind efectuate cu nerespectarea principiului de drept potrivit căruia „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus” întrucât legiuitorul nu a distins între sporuri, prime și alte drepturi salariale de această natură și cele reprezentând salariul de bază, cum este cazul în speță. Instanța de fond trebuia să țină seama că, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 55 alin. (l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau in natura obținute de o persoana fizica ce desfășoară o activitate in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporara de munca.
În drept, au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă de la 1865 și cele ale legilor nr. 202/2006, nr. 6/2013, nr. 340/2013, ale O.U.G. nr. 71/2009, O.G. nr. 17/2012 și H.G. nr. 1610/2006.
Apelanta-terț poprit a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că, în condițiile în care există un act normativ care stabilește o procedura de plata eșalonată a drepturilor salariale stabilite pe cale judiciara pentru personalul din sistemul bugetar, act normativ ce a fost declarat constituțional de Curtea Constituționala, nu se poate considera ca acțiunea terțului poprit - Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publica a Municipiului București, de a se prevala de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 reprezintă un refuz exprimat cu rea credința.
Au fost reiterate dispozițiile art. 460 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cu care „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.” Așadar, dispoziția legala reglementează validarea popririi doar ca o procedură de excepție, determinată de conduita terțului poprit care, prin intermediul obligațiilor sale ar justifica o eventuala validare a popririi, situație care nu se regăsește în speță.
Prin validarea popririi, instanța de fond a nesocotit dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, norme potrivit cărora: „în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept”, întrucât, în raport de data pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, dispozițiile legale menționate sunt aplicabile în cauză. Prin urmare, deși instanța de judecata a încuviințat executarea silita, prin efectul legii orice cerere de executare silita, implicit validarea popririi, este suspendată de drept.
Pe de altă parte, prin dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 a fost eșalonată plata drepturilor salariale stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, prin titluri devenite executorii pana la data de 31.12.2011, astfel că validarea popririi, cu consecința plații drepturilor salariale într-o singura tranșă nu are temei legal.
Consideră apelanta că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 modificată, pe de o parte, și art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, atâta timp cat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 au fost declarate conforme Constituției României, prin respingerea mai multor excepții de neconstituționalitate de către Curtea Constituționala a României. In motivarea Deciziei nr. 206/2010 privind respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, Curtea Constituționala a reținut ca aceste prevederi nu sunt contrare Constituției României, prin raportare inclusiv la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului si la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În acord cu cele de mai sus s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 04.09.2012, în cauza D. D. D. ș.a. contra României, reținând faptul că nu poate fi reproșat Guvernului că prin adoptarea unor acte normative care să eșaloneze plata drepturilor salariale ale personalului din justiție, acesta ar fi refuzat executarea hotărârilor judecătorești prin care au fost recunoscute reclamanților drepturi de natură patrimonială (par. 43). Guvernul a justificat această măsură a eșalonării plății prin degradarea situației economice și financiare a țării începând cu anul 2008, ce a determinat un grav dezechilibru bugetar, într-un context de criză financiară severă, aspect ce a determinat Guvernul să adapteze la realitățile economice plata acestor drepturi prin elaborarea unui mecanism care să acorde aceste drepturi în mod eșalonat. Curtea reamintește că a mai analizat măsuri luate pentru a proteja bugetul și care să asigure un echilibru între veniturile și cheltuielile administrației publice și a considerat că aceste măsuri pot avea un scop de utilitate publică (par. 46-49). De asemenea, Curtea a constat că, deși mecanismul de plată a suferit modificări, Guvernul nu a neglijat punerea în executare a hotărârilor judecătorești, sumele deja plătite fiind indexate (par. 50). Curtea a mai reținut faptul că substanța dreptului reclamanților nu a fost afectată, mecanismul de eșalonare a plăților nefiind unul nerezonabil (par. 51). În consecință, Curtea a considerat că cererea reclamanților este în mod evident nefondată și trebuie să fie respinsă în temeiul art. 35 și art. 4 din Convenție (par. 52).
S-a subliniat și că, în conformitate cu aceeași jurisprudență a instanței europene, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context. Or, în cauza de față, măsura urmărește un scop legitim și se justifică în mod obiectiv și rezonabil.
Totodată, aceste măsuri au un caracter pozitiv, în sensul că se recunosc obligațiile de plată stabilite în sarcina autorităților statale care se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitatea de executare impusă de situații de excepție reprezentate, pe de o parte, de proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului si, pe de altă parte, de stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională si internațională.
Concluzionând, apelanta terț poprit a arătat că, întrucât legea aplicabilă în materie nu permite executarea silită a titlurilor executorii cuprinzând drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, lege declarată constituțională în conformitate cu dispozițiile legii fundamentale, ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate de către Curtea Constituțională cererea de validare a popririi, în prezenta cauză, contravine legii.
O a treia critică adusă hotărârii fondului o reprezintă încălcarea dispozițiilor imperative ale O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 92/2011, arătându-se că actul normativ a instituit un regim derogatoriu de la cadrul juridic general stabilit prin art. 452-461 din Codul de procedură civilă, ce reglementează materia executării silite prin poprire. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, „Creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația respectiva.”
Prin dispozițiile O.G. nr. 22/2002 au fost reglementate condițiile in care se realizează executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute in Constituție și legea finanțelor publice. Astfel, în deplina concordanță cu art. 137 alin. 1 din Constituția României, care prevede ca „Formarea, administrarea, întrebuințarea si controlul resurselor financiare ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege”, Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, a stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de către instituțiile publice a sumelor alocate de la bugetul de stat, in vederea acoperirii cheltuielilor impuse de funcționarea acestora. In acest context, O.G. nr. 22/2002 cu modificările și completările ulterioare are rolul de a reglementa condițiile in care se realizează executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute in Constituție si in legea finanțelor publice.
Ca un argument in plus, apelanta a menționat că, prin Decizia nr. 784/12.05.2009, Curtea Constituționala a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, motivat de faptul că dispozițiile criticate referitoare la procedura executării obligațiilor de plata ale instituțiilor publice se aplica fără nicio discriminare tuturor creditorilor instituțiilor publice, acestea fiind conforme cu prevederile art. 16 si art. 44 alin. (2) din Constituție. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul poate stabili regulile de desfășurare a procedurii de judecata fără sa aducă atingere substanței drepturilor si libertăților fundamentale.
De asemenea, Curtea Constituționala a concluzionat, prin Decizia 213/4.03.2010, că O.G. nr. 22/2002 nu este contrara dispozițiilor art. 6 par. 1 din C.E.D.O., reținând că instituirea termenului de 6 luni nu conduce la împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv de către stat a executării unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa. Deși prin dispozițiile legale invocate se instituie anumite limite ale executării, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor aprobate prin bugete, aceasta nu împiedică executarea silita a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice de vreme ce, potrivit art. 4 din O.G. nr. 22/2002, modificata si completata prin Legea nr. 92/2011, este instituita obligația pentru ordonatorii principali de credite bugetare de a dispune toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii. Indiscutabil, a arătat partea apelantă, O.G. nr. 22/2002 instituie anumite limite ale executării instituțiilor publice, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora aprobate prin bugetele instituțiilor respective. Față de această dispoziție legala imperativă, Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publica, deși deține conturile debitoarei, nu poate opera plăți din aceste conturi fără o dispoziție expresa din partea ordonatorilor de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Urmare a faptului că în bugetul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca aferent anului 2012 nu existau sume aprobate cu destinația plații titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale, executarea urmează a se realiza de către debitor de bună voie, acest fapt constituind temei pentru includerea în bugetul debitorului Ministerul Justiției pentru anul 2014 a sumelor necesare pentru plata transei de 33% din valoarea titlului executoriu. F. de cele învederate, apelanta a arătat că este fără putință de tăgadă că cererea de validare a popririi este neîntemeiată, nerespectându-se prevederile O.G. nr. 22/2002.
În drept, au fost invocate prevederile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata-creditoare a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelurilor și menținerea sentinței de fond privind admiterea cererii de validare a popririi.
S-a arătat, în esență, că în raport de prevederile art. 460 Cod procedură civilă, cererea de validare a popririi este întemeiată, terțul poprit luând act numai formal de adresa de înființare a proprii, fără a consemna la dispoziția executorului nicio suma de bani, indisponibilizarea sumelor de bani poprite fiind, în fapt, lăsată în mod inadmisibil la latitudinea debitorului A.N.O.F.M.
Se mai arată că debitoarea A.N.O.F.M., instructând în același sens și pe terțul poprit Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publica a Municipiului București, a refuzat constant sa aducă la îndeplinire o hotărâre judecătoreasca irevocabila privind plata salariului de baza pentru perioada noiembrie 2009-mai 2012 (deci lipsind creditoarea de salariul de baza timp de aproape 5 ani), astfel cum rezulta din înscrisurile de la dosarul cauzei, deși hotărârea de la fond a Tribunalului Dâmbovița este executorie de drept încă din data de 06.09.2012. Titlul executoriu in dosarul de executare nr. 27/2013 este reprezentat de o hotărâre judecătorească, aflata în puterea lucrului judecat, iar în cadrul procedurii de validare a popririi nu pot fi formulate de către debitor si terțul poprit apărări ce privesc fondul cauzei.
A arătat intimata că este îndreptățită să își primească salariul în egala măsura cu ceilalți angajați salariați ai instituției publice, neputându-se invoca o eșalonare a plații salariului în condițiile in care salariul constituie unui dintre elementele definitorii ale contractului de munca.
Terțul poprit si debitoarea A.N.O.F.M. nu se pot prevala de dispozițiile O.G. 22/2002 pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații stabilite printr-un titlu executoriu, ordonatorul de credite A.N.O.F.M. fiind obligat sa includă si sa prevadă in bugetul de plăți sumele necesare pentru achitarea sumelor datorate si stabilite prin titluri executorii. In caz contrar, astfel de titluri rămân ineficiente si nu ar putea fi executate in mod silit având in vedere ca decizia privind efectuarea plații ar reveni in exclusivitate debitorului ordonator de credite si nu poate fi o condiție pur potestativa in acest sens pentru tergiversarea plații.
Interpretarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 nu poate fi de natura sa duca la o imunitate de executare silita a statului si instituțiilor publice si nu poate determina o imposibilitate perena de executare.
Intenția legiuitorului, a arătat intimata, nu a fost in niciun caz aceea a lipsirii angajaților bugetari, care au obținut hotărâri judecătorești favorabile, de salariul de baza efectiv pentru o anumita perioada de timp, situație care i-ar pune in imposibilitatea asigurării traiului zilnic personal si familial, salariul de baza lunar - remunerația lunara pentru munca efectiv prestata fiind singurul mijloc de subzistenta în cazul său.
Prin neexecutarea integrala si întocmai a creanței stabilite irevocabil pe cale judiciară, a specificat intimata, se aduce atingere dreptului creditorului la un proces echitabil, recunoscut prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care, conform jurisprudenței Curții de la Strasbourg, cuprinde și executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (Ș. contra României, Immobiliare Saffi împotriva Italiei).
Se solicită de către intimată să se constate că există contradicție între prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată, dispozițiile O.U.G. nr. 92/2012 și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 1, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României, si pe cale de consecința sa se dea prevalentă dispozițiilor convenționale în soluționarea litigiului cu care instanța fost investita.
Prin decizia civilă nr. 893/25.06.2014 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a respins ca nefondate ambele apeluri, reținând, în ceea ce privește apelul declarat de debitoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, că aspectele de nelegalitate invocate vizează actele de executare și nu pot face obiectul analizei instanței învestite cu soluționarea unei cereri de validare a popririi.
Astfel, debitoarea face referire la modalitatea în care a fost stabilit cuantumul creanței, fapt pe care îl putea invoca pe calea unei contestații la executare formulate în termen împotriva somației emise în dosarul de executare. De altfel, instanța care soluționează o cerere de validare a popririi nu s-ar putea substitui instanței care ar soluționa astfel de critici, singurele soluții posibile în cauză fiind fie admiterea cererii de validare a popririi (dacă se constată că adresa de înființare a popririi este legal emisă sub aspectul condițiilor de formă, existența debitului terțului față de debitoare și neconformarea terțului față de măsura indisponibilizării), fie respingerea cererii (dacă unul dintre elementele de mai sus nu este întrunit în cauză), neexistând posibilitatea de a statua asupra legalității actelor de executare premergătoare adresei de înființare a popririi.
Nici susținerile referitoare la aplicarea în cauză a dispozițiilor OUG nr.71/2009 nu au fost primite, instanța de apel constatând că și aceste susțineri exced controlului efectuat în mod legal de instanța de executare în procedura validării popririi, ele neputând fi valorificate decât pe calea contestației la executare, aceeași fiind situația și în privința susținerilor privind aplicarea dispozițiilor OG nr.17/2012.
Cât privește invocarea dispozițiilor art. 452 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Tribunalul a reținut că apelanta debitoare se rezumă la a invoca textul de lege fără a proba faptul că executarea silită prin poprire poartă asupra unor sume excluse de la procedura popririi.
S-a apreciat că exced obiectului învestirii instanței și susținerile privind natura salarială a drepturilor cuprinse în titlul executoriu, acestea constituind de asemenea aspecte ce nu pot fi cenzurate prin acest instrument procedural specific executării silite prin poprire.
În ceea ce privește apelul formulat de apelanta – terț poprit, s-a arătat că terțul poprit pornește de la premisa că admiterea cererii de validare a popririi a fost întemeiată pe reaua sa credință, reținută de instanță ca urmare a invocării dispozițiilor OUG nr. 71/2009. Dacă este real că ceea ce se urmărește prin validarea popririi este sancționarea conduitei culpabile a terțului în sensul neconformării față de dispoziția de indisponibilizare și plată a sumelor poprite, simpla invocare a unei dispoziții legale nu stă exclusiv prin sine la baza unei hotărâri de validare a popririi.
Ceea ce a reținut instanța de fond a fost faptul că, prevalându-se de OUG nr. 71/2009 și de OMFP nr. 2336/2011, în realitate terțul poprit a dat curs numai formal adresei de înființare a popririi, cu toate că și dispozițiile Codului de procedură civilă și dispozițiile ordinului invocat obligau la indisponibilizarea efectivă a sumelor poprite. Or, neprocedând în acest sens, terțul poprit nu doar că nu se mai poate prevala de dispozițiile Ordinului, dar nici nu mai poate invoca buna sa credință în raport de obligațiile care îi reveneau potrivit procedurii de executare silită reglementate în dreptul comun.
De altfel, Ordinul nr.2336/2011 prevede o procedură internă prin care instituțiile publice debitoare stabilesc sumele de bani ce pot face obiectul indisponibilizării, procedură ce nu poate fi opusă per se creditorului popritor. Pe de altă parte, terțul poprit nici nu a făcut dovada că ar fi demarat în termenul prevăzut de Ordin procedura de stabilire a fondurilor excluse de la poprire, simpla invocare a Ordinului nefiind suficientă pentru a duce la invalidarea popririi. Mai mult, chiar în cuprinsul aceluiași Ordin se prevede că, în cazul în care instituția publică vizată nu respectă termenele stipulate prin acest act, sancțiunea aplicată este aceea de indisponibilizare a sumelor din conturile instituției sau autorității publice până la nivelul sumei totale înscrise în titlul executoriu, de către Trezoreria Statului.
Revenind la incidența dispozițiilor OUG nr.71/2009, Tribunalul a remarcat faptul că acesta nu a putut fi reținut drept temei al apărărilor terțului poprit în ceea ce privește procedura executării silite, pentru că terțul poprit nu este parte în executarea silită și nu poate invoca aspecte care țin de legalitatea acesteia.
Nici dispozițiile OG nr. 22/2002 nu pot fi reținute în sprijinul terțului poprit, întrucât acestea vizează un termen de 6 luni acordat instituțiilor debitoare în baza titlurilor executorii puse în executare, nu și față de terții popriți care, reiterând cele de mai sus, nu sunt părți în procedură și nici nu sunt asimilați situației debitorului. Simpla calitate de instituție publică a terțului poprit nu atrage aplicabilitatea dispozițiilor OG nr.22/2002 față de acesta în cadrul procedurii de față.
Împotriva aceste decizii, la data de 11.09.2015, a declarat recurs terțul poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, în dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedura civilă, arătându-se următoarele:
1. Validarea de poprire, în general, este admisă și aplicată ca o accelerare a executării silite și, doar în ultima instanță, ca o sancțiune aplicata terțului poprit atunci când acesta nesocotește, cu rea-credință, obligațiile sale prevăzute de actele normative în vigoare in materia executării silite prin poprire.
Or, în condițiile in care exista un act normativ care stabilește o procedura de plata eșalonata a drepturilor salariale stabilite pe cale judiciara pentru personalul din sistemul bugetar, act normativ ce a fost declarat constituțional de Curtea Constituționala, nu se poate considera ca acțiunea terțului poprit - Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publica a Municipiului București, de a se prevala de dispozițiile OUG nr.71/2009 reprezintă un refuz exprimat cu rea-credința.
Recurenta a reiterat dispozițiile art. 460, alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cu care: «Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popriri» și a arătat că punctul de vedere al instanței de apel este eronat, întrucât, prin validarea popririi, au fost nesocotite dispozițiile OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările si completările ulterioare, norme potrivit cărora: "In cursul termenelor prevăzute la alin.1 si indice 1 orice procedura de executare silita se suspenda de drept.", prevederi legale incidente în cauză în raport de data pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite.
Prin urmare, deși instanța de judecata a încuviințat executarea silita, prin efectul legii orice cerere de executare silita, implicit validarea popririi, este suspendata de drept.
Prin dispozițiile OUG nr.71/2009, aprobata si modificata prin Legea nr.230/2011 a fost eșalonata plata drepturilor salariale stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, prin titluri devenite executorii pana la data de 31.12.2011, validarea popririi, cu consecința plății drepturilor salariale într-o singura transa neavând temei legal, întrucât încalcă prevederile actului normativ sus indicat.
Susține recurenta că nu se poate constata existenta unei neconcordante între dispozițiile art.1 din OUG nr.71/2009 și art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului atâta timp cât prevederile art.1 din OUG nr.71/2009 au fost declarate conforme Constituției României, prin respingerea mai multor excepții de neconstituționalitate de către Curtea Constituționala a României.
In motivarea Deciziei nr.206/2010 privind respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 din OUG nr.71/2009, Curtea Constituționala a reținut ca aceste prevederi nu sunt contrare Constituției României, prin raportare inclusiv la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului si la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea în acord cu cele de mai sus arată ca la data de 04.09.2012 Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat În cauza D. D. D. șa. contra României.
Curtea a constat că deși mecanismul de plată a suferit modificări, Guvernul nu a neglijat punerea în executare a hotărârilor judecătorești, sumele deja plătite fiind indexate (par. 50).
Curtea a mai reținut faptul că substanța dreptului reclamanților nu a fost afectată, mecanismul de eșalonare a plăților nefiind unul nerezonabil (par.51).
În consecință, Curtea a considerat că cererea reclamanților este în mod evident nefondată și trebuie să fie respinsă în temeiul art.35 din și art.4 din Convenție (par.52).
In conformitate cu jurisprudența instanței europene, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context.
Or, în cauza de față, măsura urmărește un scop legitim și se justifică în mod obiectiv și rezonabil. Totodată, aceste măsuri au un caracter pozitiv, în sensul că se recunosc obligațiile de plată stabilite în sarcina autorităților statale care se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situații de excepție reprezentate, pe de o parte, de proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului și, pe de altă parte, de stabilitatea economică a statului roman în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Așadar, întrucât legea aplicabilă în materie nu permite executarea silită a titlurilor executorii cuprinzând drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, lege declarată constituțională ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate al Curții Constituționale, solicită să se constate că, în prezenta cauză, cererea de validare a popririi contravine legii, acțiunea sa de a se prevala de dispozițiile OUG nr.71/2009 fiind pe deplin justificată.
Adresa de înființare a popririi din data de 27.05.2013 reprezintă un act de executare silita efectuat în cursul termenului de eșalonare prevăzut de art. 1 din OUG nr.71/2009 în care executarea silita este suspendata de drept și, prin urmare, adresa de înființare a popririi a fost emisa cu nerespectarea dispozițiilor legale, în mod greșit fiind reținut, de către instanța de apel, refuzul terțului poprit de a proceda la indisponibilizarea sumelor de bani datorate debitorului.
Precizează recurenta că, prin dispozițiile OUG nr.71/2009, legiuitorul a dorit sa înlăture dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Având în vedere influența substanțială asupra bugetului de stat pe care o are executarea, în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a respectivei ordonanțe de urgență, a rezultat necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, ținând seama de faptul că nepromovarea acestei ordonanțe de urgență ar fi vizat drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar - aspecte ce nu au fost avute în vedere de instanța de apel.
Învederează și faptul ca dispozițiile imperative ale O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.92/2011, au instituit un regim derogatoriu de la cadrul juridic general stabilit prin art.452-461 Cod Procedura civila, ce reglementează materia executării silite prin poprire.
Potrivit art.1 din O.G. nr.22/2002 astfel cum a fost modificata prin Legea nr.92/2011, „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația respectiva. "
Prin dispozițiile O.G. nr. 22/2002 au fost reglementate condițiile în care se realizează executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute in Constituție si legea finanțelor publice.
Astfel, în deplina concordanta cu art.137 alin.1 din Constituția României, care prevede ca „Formarea, administrarea, intrebu1ntarea si controlul resurselor financiare ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege", Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, a stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de către instituțiile publice a sumelor alocate de la bugetul de stat, in vederea acoperirii cheltuielilor impuse de funcționarea acestora.
In acest context, O.G. nr.22/2002 cu modificările si completările ulterioare are rolul de a reglementa condițiile in care se realizează executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute în Constituție si in legea finanțelor publice.
Ca un argument în plus, se menționează că, prin Decizia nr.784/12.05.2009, Curtea Constituționala a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 motivat de faptul că „dispozițiile criticate referitoare la procedura executării obligațiilor de plata ale instituțiilor publice se aplica fără nici o discriminare tuturor creditorilor instituțiilor publice, acestea fiind conforme cu prevederile art.16 si art.44 alin.(2) din Constituție.
Potrivit art.126 alin.(2) din Constituție, legiuitorul poate stabili regulile de desfășurare a procedurii de judecata fără sa aducă atingere substanței drepturilor si libertăților fundamentale."
De asemenea, Curtea Constituționala a concluzionat, prin Decizia 213/4.03.2010, ca OG nr.22/2002 nu este contrara dispozițiilor art.6 par.1 din CEDO.
Potrivit acestei decizii, Curtea Constituționala a constatat ca OG nr.22/2002 nu contravine art. 6 paragraful 1 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale întrucât s-a reținut ca instituirea termenului de 6 luni nu conduce la împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv de către stat a executării unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa.
Deși prin dispozițiile legale invocate se instituie anumite limite ale executării, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor aprobate prin bugete, aceasta nu împiedică executarea silita a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice de vreme ce, potrivit art. 4 din O.G. nr.22/2002 modificată si completata prin Legea nr. 92/2011 este instituită obligația pentru ordonatorii principali de credite bugetare de a dispune toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Indiscutabil, O.G. nr.22/2002 instituie anumite limite ale executării instituțiilor publice, în sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora aprobate prin bugetele instituțiilor respective.
F. de aceasta dispoziție legala imperativă, Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publică, deși deține conturile debitoarei, nu poate opera plăți din aceste fără o dispoziție expresa din partea ordonatorilor de credite, în limita creditelor bugetare si a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Urmare faptului ca in bugetul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca nu existau sume aprobate cu destinația plății titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale, executarea urmează a se realiza de către debitor de buna voie, acest fapt constituind temei pentru includerea în bugetul debitoarei Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Munca a sumelor necesare pentru plata transelor, astfel cum au fost stabilite de lege, din valoarea titlului executoriu.
Față de cele învederate este fără putința de tăgada ca cererea de validare a popririi este neîntemeiata, nerespectându-se prevederile O.G. nr.22/2002.
In drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr.22/2002 cu modificările si completările ulterioare; O.U.G. nr.71/2009; art.460 și următoarele Cod Procedura Civila; Constituția României.
Intimata creditoare și intimata debitoare nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Dincolo de faptul că reprezintă o reiterare a motivelor apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, ale cărei considerente privind incidența dispozițiilor OUG nr.71/2009 și OG nr.17/2012 au fost înlăturate de Tribunal, întrucât s-a apreciat că analiza efectuată excede controlului de legalitate ce poate fi efectuat în procedura de validare a popririi, după cum nu pot fi cenzurate prin acest instrument procedural nici susținerile privind natura drepturilor salariale pentru realizarea cărora s-a declanșat procedura de executare silită, Curtea reține că prin decizia civilă nr.4141R/24.11.2014, pronunțată în dosarul nr._/4/2013, a fost soluționată irevocabil, fiind respinsă, contestația formulată de ANOFM împotriva executării silite demarate împotriva sa de intimata creditoare.
După cum rezultă din considerentele acestei hotărâri judecătorești, nelegalitatea executării silite a fost susținută de debitoarea urmărită în raport de prevederile OUG nr.71/2009 și de cele ale OUG nr.22/2002, instanța de recurs reținând că, „prin adoptarea OUG nr.71/2009, care prevede un regim diferențiat de executare a obligațiilor în raport cu alți debitori, care stabilește în mod unilateral termene și condiții de plată ale creanțelor, se încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 din CEDO, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, cât și al principiului egalității armelor în proces.”
S-a reținut și că, date fiind modificările succesive ale OUG nr.71/2009, prin care s-a procedat la noi re-re-eșalonări ale drepturilor câștigate, „nu s-ar putea reține existența unor circumstanțe excepționale, care să justifice în mod nelimitat abaterea repetată de la procedura execuțională de drept comun atunci când statul este debitor, situația extraordinară care a determinat constatarea constituționalității actului normativ în forma inițială fiind transformată într-o situație obișnuită în care statul, în calitatea de debitor, intervine în faza executării silite a titlurilor executorii obținute în contradictoriu cu instituțiile sale, prin amânarea în mod repetat și re-eșalonarea obligațiilor stabilite prin acestea.
În aceste condiții se constată existența unui conflict între normele din Convenție și normele interne, care se soluționează în favoarea normelor din Convenție, în conformitate cu prevederile art.20 alin.2 din Constituția României, eșalonările dispuse afectând însăși substanța dreptului, fiind absolut incertă data la care urmează a fi executată obligația.”
S-a răspuns astfel tuturor argumentelor de legalitate și oportunitate pe care terțul poprit a înțeles să își fundamenteze prezentul recurs, iar cele statuate prin hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul contestației la executare se impun cu putere de lucru judecat.
Curtea amintește că, prin decizia nr. 1533/28.11.2011, s-a produs un reviriment al jurisprudenței Curții Constituționale, instanța națională de contencios constituțional, examinând modificările aduse O.U.G. 71/2009 prin legea de aprobare, prin care termenele de plată ale tranșelor au fost amânate până în 2016, reținând că „termenul rezonabil este un concept esențialmente variabil, aprecierea sa urmând a se face în funcție de circumstanțele cauzei, de complexitatea acesteia, de comportamentul reclamantului și de cel al autorităților competente precum și de miza litigiului pentru părțile în cauză, urmând ca acest concept să fie privit atât din perspectiva cetățeanului creditor cât și din cea a statului debitor, cu necesitatea existenței unui just echilibru între interesele ambelor părți”.
Așadar, dacă în primele decizii în care s-a statuat constituționalitatea dispozițiilor O.U.G. 71/2009, s-a analizat de către Curtea Constituțională durata inițială de 3 ani în care se eșalonase plata, reținându-se că aceasta nu ar reprezenta o durată excesivă pentru executarea unei hotărâri judecătorești (deciziile 188, 190,206,712,713,714,766, 823,877, 1107, 1109, 1151, 1171 din 2010), prin Decizia nr. 1533/28.11.2011 Curtea Constituțională lasă posibilitatea ca analiza caracterului rezonabil al duratei în care se realizează executarea silită să se facă de la caz la caz, în funcție de criteriile mai sus menționate.
Numai că o astfel de analiză, care implică verificarea situației de fapt, este specifică unei contestații la executare și nu unei proceduri de validare a popririi, care are un caracter mult abstractizat, desprins de circumstanțele personale ale părților, aceeași fiind situația și în privința criteriilor impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Chiar pornind de la premisa că, astfel cum susține recurenta, în condițiile în care există o procedură specială, derogatorie, care prevede anumite reguli în materia executării unor drepturi bănești, verificarea pe care o efectuează judecătorul în cadrul unei cereri de validare a popririi s-ar putea extinde și asupra legalității formelor de executare, o astfel de verificare ar fi admisibilă numai dacă respectiva procedură nu ar fi existat la momentul la care executarea silită a fost încuviințată, situație ce nu poate fi invocată în prezenta cauză.
Nu pot fi primite nici criticile referitoare la incidența dispozițiilor OG nr. 22/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, întrucât, astfel cum în mod corect a reținut Tribunalul, acest motiv nu poate fi invocat de terțul poprit, ci doar de către debitorul în favoarea căruia legea instituie un termen pentru executarea voluntară a creanței.
Actul normativ nu a instituit și în favoarea terțului poprit vreun termen sau vreun beneficiu, pentru ca acesta să poată susține că nu poate opera plăți din conturile debitoarei; dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă instituie obligații imperative în sarcina terțului poprit, de la care acesta nu se poate sustrage invocând dispoziții legale care nu îi stabilesc nici un beneficiu.
În consecință, constatând că validarea popririi s-a făcut de către instanța de fond cu respectarea dispozițiilor art. 460 Cod procedură civilă, în condițiile în care terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, invocând apărări pe care legea nu le-a pus la îndemână decât debitorului și în condițiile în care debitorul nu a obținut desființarea actelor de executare, contestația la executare fiindu-i respinsă irevocabil, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta – terț poprit DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.893 A din 25.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – creditoare S. I. E. și intimata - debitoare AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. M. G. D. A. F. P.
GREFIER
I. A. G.
Red./th.red. AMG
2 ex/09.11.2015
T.B. Secția a IV-a Civilă – R.S.
- L.G.Z.
Jud. sector 4 București – T.C.R.
| ← Anulare act. Decizia nr. 544/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 1080/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
