Conflict de competenţă. Sentința nr. 58/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 58/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 23988/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.58F
Ședința din Camera de Consiliu de la 27 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - PAVEL FILIP
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Teleorman și Tribunalul București, în cauza civilă privind pe reclamanta G. I. M. E., domiciliată în București, . nr.138A, sector 1 și pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1421 din 04.12.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a declinat judecarea cererii formulată de reclamanta G.-I. M. E. în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Pentru a dispune în acest sens, analizând excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București s-au reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamata G.-I. M. E. în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă la data de 10.07.2014, aceasta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie anulată Decizia de validare parțială nr. 1123/24.04.2014, emisă de către pârâtă și să se dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de ½ din imobilul situat în Municipiul Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman.
Analizând excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, instanța a reținut că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții, prevalându-se de prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 au formulat contestație împotriva deciziei de validare parțială nr. 1123/24.04.2014 emisă de pârâta C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor, solicitând anularea acesteia și să se dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de ½ din imobilul situat în Municipiul Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman.
Tribunalul a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Art. 34 alin. 1 din același act normative prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. A.. 2 stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite, potrivit alin. 3.
Tribunalul a constatat că acest text de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate”, în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii. Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, tribunalul a reținut competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de față Tribunalul Teleorman. S-a considerat că această instanță este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului.
Sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor constituie, în opinia tribunalului, un element mai puțin important, care nu este în măsură a atrage competența, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. 5 și 6 din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora. Astfel, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor are atribuții de verificare și de validare a lucrărilor efectuate de entitățile arătate la lit. a pct. 4 din Legea nr. 165/2013, și de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale.
Pentru a conchide în acest fel s-a reținut în primul rând principiul celerității care guvernează derularea procedurii judiciare (art. 6 Cod procedură civilă), care, în materia partajării competențelor teritoriale între diferite instanțe, implică și impune proximitatea în administrarea probatoriului și în consecință preîntâmpinarea avansării unor costuri suplimentare pentru parte.
În al doilea rând, o interpretare contrară ar echivala cu stabilirea unei competențe teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului București în soluționarea tuturor contestațiilor promovate în exercitarea controlului legalității tuturor hotărârilor Comisiilor Județene de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atâta timp cât acest control se realizează exclusiv de Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, organism unic, cu sediul în municipiul București.
Or, dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, aceasta ar fi fost clar exprimată prin indicarea Tribunalului București ca unică instanță învestită cu soluționarea contestațiilor promovate conform art. 35 raportat la art. 34 și 33 din Legea nr. 165/2013, cât timp această soluție legislativă nu ar fi fost singulară (fiind prevăzută expres în alte situații spre exemplu art. 18 alin. 2 din Legea nr. 14/2003, art. 48 din Legea nr. 84/1998, etc.).
În al treilea rând, o interpretare contrară a art. 35 ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii.
În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 131 și art. 132 raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat judecarea contestației în favoarea Tribunalului Teleorman.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Teleorman sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 78 din 18.02.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Teleorman, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman, invocată de reclamant, s-a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza spre soluționarea conflictului negativ de competență la Curtea de Apel București.
Pentru a dispune în acest sens, analizând actele dosarului, s-au reținut următoarele:
Sub aspectul naturii de ordine publică sau privată a normelor ce reglementează competența în speța de față, instanța a reținut că acestea sunt norme de ordine publică, întrucât competența este expres determinată prin lege specială, respectiv art. 35 din Legea nr. 165/2013, părțile neputând deroga de la acestea.
Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 130 Cod procedură civilă competența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți sau de instanță la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Cum la data de 16.02.2015, cauza s-a aflat la primul termen după declinarea competenței, dispozițiile legale mai sus enunțate au fost respectate.
Cu privire la competența Tribunalului Teleorman de soluționare a prezentei cauzei, instanța a apreciat că din contră, față de actul contestat și sediul unității emitente care se află în municipiul București, competența aparține secției civile a Tribunalului București.
Pentru a justifica o astfel de soluție, prezenta instanță se raportează la prevederile art. 33, 34, art. 3 alin. 1 pct. 3 și 4 lit. g din Legea nr. 165/2013 coroborate cu cele ale art. 2 din H.G. nr. 250/2007 constatându-se că procesul de restituire presupune conlucrarea diferitelor autorități ale căror competențe sunt clar delimitate, după cum este vorba de restituire în natură sau despăgubiri.
Legea enumeră entitățile implicate în acest amplu proces de restituire, printre acestea, astfel cum prevede art. 3 pct. 4 lit. g din Legea nr. 165/2013, fiind și această Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Pe de o parte, aveam alături de această prevedere și o enumerarea exhaustivă a autorităților competente, unde în teza finală a art. 2 din HG nr. 250/200, legiuitorul folosește formula generică de entități implicate în restituirea în natură sau acordarea altor măsuri reparatorii stabilite de lege pentru imobilele preluate în mod abuzivi, iar pe de altă parte, avem dispozițiile art. 33, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013 care vorbesc de entitățile învestite de lege și ale căror hotărâri pot fi contestate la secția civilă a tribunalului în circumscripția cărora se află sediul entității.
În speța dedusă judecății au fost implicate, pe de o parte, autoritățile publice locale, respectiv Primarul municipiului Roșiorii de Vede, cel care a emis dispoziția de nr. 186/23.03.2005 de admitere a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru acordarea de despăgubiri, dispoziție definitivă, respectiv C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cea care a fost obligată potrivit sentinței civile nr. 2422/28.03.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel București (f. 14-42), irevocabilă prin decizia civilă nr. 1049/28.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (f. 23-27) la evaluarea imobilelor și acordarea despăgubirilor în acord cu dreptul fiecărui solicitant.
Cum aceste două entități au competențe distincte, fiind deopotrivă învestite de lege, nu se poate aprecia că noțiunea ca atare nu este clarificată.
Aprecierea Tribunalului București în sensul că noțiunea de entitate nu este clarificată, fapt pentru care competența s-ar determina, practic, în raport de autoritatea locală învestită cu notificarea nu poate fi primită, întrucât într-un mod cât se poate de clar, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor este individualizată distinct în ca entitate învestită de lege cu atribuții distincte în acest proces de restituire.
Mai mult decât atât, în cauză obiectul contestării îl reprezintă decizia nr. 1123/24.04.2014 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și nicidecum dispoziția Primarului municipiului Roșiorii de Vede.
Entitatea învestită de lege cu obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 și de care face vorbire art. 33 din Legea nr. 165/2013 este și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă la evaluarea imobilelor și acordare de despăgubiri.
Contestându-se un act emis de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, al cărei sediul se află în București, competența aparține Tribunalului București și nicidecum, Tribunalului Teleorman.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman și s-a declinat cauza spre soluționare Tribunalului București, instanță apreciată ca fiind competentă.
În raport de dispozițiile art. 133 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, fapt pentru care în raport de dispozițiile art. 135 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel București.
Curtea, verificând dispozițiile art. 34 și 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, constată că în speță competența teritorială de a soluționa nulitatea deciziei de validare parțială nr. 1123 din 24.04.2014, aparține Tribunalului București – secția civilă, motivat de faptul că entitatea care a emis această decizie este pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor care își are sediul în circumscripția Tribunalului București, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013.
Văzând și dispozițiile art. 135 din Noul Cod de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 135 (4) Noul Cod de procedură civilă:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta G. I. M. E., domiciliată în București, . nr. 138A, sector 1 și pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, în favoarea Tribunalului București – secția civilă, conform art. 35 din Legea nr. 165/2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. F. G.-M. V.
Red. PF
Tehnored. PS 4 ex./30.03.2015
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 379/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 314/2015. Curtea... → |
|---|
