Anulare act. Decizia nr. 559/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 559/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 37609.01/299/2006
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 559 R
Ședința publică de la 12.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentul reclamant C. „S. Studențesc” București și recurentul intervenient M. București prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 443A/03.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul intervenient . SA și intimații pârâți M. T. și Sportului (Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret – MTS), B. de T. și Tineret SA și M. Educației, Cercetării, T. și Sportului (MEN), având ca obiect „anulare act”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 21.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 28.04.2015, la 05.05.2015 și apoi la 12.05.2015, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
1. Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 16.01.2006, sub nr._, număr vechi 1442/2006, reclamantul C. S. Studențesc București a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională pentru Sport (fost MTS), . și Tranzacții SA, solicitând instanței să constate nulitatea absoluta a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.0053/22.12.1999 emis de M. T. și Sportului.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.948, 966, 968 Cod civil.
Prin sentința civilă nr.3005/20.02.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a admis excepția necompetentei materiale a instanței și s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București - Secția de C. Administrativ.
Prin decizia civilă nr.1296/R/30.06.2006, pronunțată de Tribunalul București, s-a admis recursul declarat de recurentul reclamantul C. S. Studențesc București, s-a casat sentința civilă nr.3005/20.02.2006 și s-a trimis cauza la Judecătoria Sectorului 1 București pentru continuarea judecații.
2. La Judecătoria Sectorului 1 pricina a fost reînregistrată la 07.11.2006, sub nr._/299/2006.
La data de 13.12.2006 ( f. 7 dosar fond ) s-a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtelor de către . SA, prin care s-a solicitat respingerea cererii principale.
La data de 02.02.2007 (f. 42 dosar fond ) reclamantul și-a modificat acțiunea, solicitând chemarea în judecată în calitate de pârâta și a . SA și anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2152/28.07.2003.
În ședința publică de la 02.02.2007, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie și a luat act de modificarea cererii de chemare in judecată.
Prin sentința civilă nr.8757/1.06.2007, Judecătoria sectorului 1 București a respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată; a respins cererea principală astfel cum a fost modificată, formulată de reclamant, ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtelor; a respins cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in esenta, urmatoarele:
Reclamantul are un interes personal și direct în prezenta cauză, constând în posibilitatea de a-și desfășura activitatea în baza nautica Herăstrău, având în vedere că invocă îngrădirea drepturilor sale de către pârâta . și Tranzacții SA și pârâta intervenientă accesorie . SA, care au dobândit dreptul lor de proprietate în baza actelor juridice a căror nulitate se invocă asupra unei părți din terenul unde reclamantul își realizează activitatea sportivă.
Asupra fondului cauzei, instanța a constatat, cu prioritate, că Legea din 10 decembrie 1910, referitoare Ia înființarea Parcului Național, Legea pentru asanarea Lacului Herăstrău din 1912, Înaltul Decret Regal al MS Regele F. din 9 octombrie 1925 se referă, într-adevăr, la actualul parc Herăstrău, fostul Parc Național, însă nu reiese că ar privi strict la zona din acest parc ce face obiectul prezentei cauze (ultimul act vorbind despre suprafață de 45 ha, din NV Parcul Național).
Primul act cu incidență directă asupra regimului juridic al terenului ce a făcut obiectul înscrisurilor a căror anulare se solicita și care permite identificarea acestuia, este Decizia nr.94 din 19 ianuarie 1984 a Biroului Permanent al CE al CPMB, prin care s-au transmis, fără plată, din administrarea Direcției Domeniului Public din subordinea Consiliului Popular al Municipiului București, în administrarea Comitetului Central al Uniunii T. Comunist, pe durată nedeterminată, mijloacele fixe, obiectele de inventar și suprafața de 70.000 mp., toate situate în Parcul Herăstrău, predarea-primirea făcându-se pe bază de proces verbal încheiat în data de 5 august 1985. După anul 1989, B. de T. pentru Tineret a preluat patrimoniul UTC - ului.
Prin HG nr.357/1990 s-a înființat Compania Autonomă de T. pentru Tineret (CATT), cu capital de stat, prin reorganizarea BTT, care s-a desființat, iar, prin HG nr.91/1991, s-a înființat Compania de T. pentru Tineret SA (. preia activul si pasivul CATT - ului, cu excepția fracțiunii din patrimoniu reprezentând Complexul Sportiv Turistic și de Agrement Herăstrău București.
Prin HG nr.718/1992, patrimoniul Companiei de T. pentru Tineret SA s-a întregit cu Complexul Sportiv Turistic și de Agrement Herăstrău București, care urma să își păstreze obiectul activității privind sportul de performanță, conform Protocolului – anexă, încheiat între MTS și . data de 02.12.1992, Compania de T. pentru Tineret SA și-a schimbat denumirea în . și Tranzacții SA (. prezent pârâta . pentru Tineret SA .
La data de 22.12.1999 s-a emis, în favoarea pârâtei . și Tranzacții SA, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate . 15 nr.0053 asupra terenului în suprafață de 69.982,40 m.p.. Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2152/28.07.2000, suprafața de teren de 62.722,44 mp, care formează activul Baza BTT Tenis Club Herăstrău, s-a transmis către pârâta intervenientă accesorie . SA, iar proprietatea construcțiilor de pe teren, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1761/20.07.2000.
În ceea ce privește susținerea reclamantului potrivit căreia, față de prevederile din HG nr.239/01.04.1999, M. T. și Sportului nu reprezenta minister de resort pentru . și Tranzacții SA (anexa 2), nefiind îndrituit a elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat, a reținut instanța că anexa 2 din actul normativ menționat face o enumerare a unităților care funcționează în subordinea Ministerului T. și Sportului. În enumerarea arătată sunt cuprinse direcții pentru tineret și sport, federații, cluburi sportive, așadar anumite unități care depind organizatoric de M. T. și Sportului, nefiind, față de scopul legiferării, cuprinse persoanele juridice care se bucurau de independenta administrativă și patrimonială față de ministerul menționat, cum era și pârâta, societate comercială.
Mai mult, noțiunea de „minister de resort” din art.1 al HG nr.834/1991 este distinctă de cea de minister, ca organ ierarhic superior, care are în subordine anumite unități; ministerul de resort desemnează, astfel cum a arătat și pârâta, acel minister în a cărui raza de specialitate (în speță, tineret și sport) se încadrează obiectul de activitate pentru o anumită entitate juridică, condiție îndeplinită așadar, confirmată, de altfel, și prin adresa nr.6496/30.11.1993.
Instanța a mai apreciat, totodată, că este neîntemeiată și critica reclamantului privind faptul că terenul de 69.982,40 mp, aferent Parcului Herăstrău, nu putea face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât făcea parte din domeniul public. Cu prioritate, subliniază instanța că niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar de către reclamant nu atestă fără echivoc această natură juridică a terenului în litigiu. Mai mult, prin dispozițiile art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, aplicabilă și pârâtei . pentru Tineret SA (Compania Autonomă de T. pentru Tineret, cu capital de stat, s-a transformat, prin HG nr.91/1991 în Compania de T. pentru Tineret SA, care a preluat activul și pasivul primei), bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.
Prin HG nr.718/1992, patrimoniul Companiei de T. pentru Tineret SA s-a întregit cu Complexul Sportiv Turistic și de Agrement Herăstrău București.
Instanța a reținut, așadar, că, față de dispozițiile art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, în condițiile în care Compania de T. pentru Tineret SA a preluat, printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial, în patrimoniul său Complexul Sportiv Turistic și de Agrement Herăstrău București, a dobândit, prin efectul actelor normative arătate, dreptul de proprietate asupra imobilului menționat, indiferent care ar fi fost regimul juridic al acestuia anterior.
Regula o reprezintă, așadar, existența dreptului de proprietate al societății comerciale reorganizată dintr-o unitate economică de stat asupra tuturor bunurilor din patrimoniul său. Excepția dobândirii cu alt titlu a unor bunuri trebuie, ca orice excepție, să fie expres prevăzută, iar în HG nr.718/1992 nu se face nicio precizare în acest sens; așadar, întrucât Complexul Sportiv Turistic și de Agrement Herăstrău București era în patrimoniul pârâtei și nu s-a stabilit dobândirea cu alt titlu, atunci pârâta era titulara deplină a dreptului de proprietate, bineînțeles privată, în raport de titular.
Mai mult, prin sentința civilă irevocabilă nr._/12.06.2000, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/2000, s-a admis acțiunea reclamantei . SA în contradictoriu cu pârâta . și Tranzacții SA, fiind obligată aceasta din urmă să vândă reclamantei activul deținut în baza contractului de asociere nr.183/23.09.1999. În temeiul acestei hotărâri judecătorești s-a încheiat între părțile arătate contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2152/28.07.2000, pentru suprafața de teren de 62.722,44 mp, care formează activul Baza BTT Tenis Club Herăstrău.
Așadar, contractul a cărui anulare s-a solicitat, în urma modificării acțiunii, de către reclamantă, a fost impus părților prin hotărârea instanței, care a apreciat asupra îndeplinirii cerințelor de valabilitate pentru acordul de voința al părților și a apreciat, implicit, și cu privire la valabilitatea dobândirii de către . și Tranzacții SA a dreptului de proprietate asupra activului teren de 62.722,44 mp, reprezentat de Baza BTT Tenis Club Herăstrău, ce urma a fi transmis, știut fiind că una dintre condițiile vânzării, în situația transmiterii unui drept real, este calitatea vânzătorului de titular a dreptului înstrăinat. În condițiile în care, pentru ambele acte juridice ce se solicită a fi anulate s-a mai pronunțat, în mod indirect, o instanța judecătorească, realitatea juridică consfințită de aceasta nu ar mai putea fi ulterior modificată, față de principiul securității raporturilor juridice, esențial într-un stat de drept. Totodată, emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate s-a realizat și cu avizul Primăriei Municipiului București - C. pentru Urbanism si Amenajarea Teritoriului, care a participat la întocmirea „Situației privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat”, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze dacă terenul în discuție se afla sau nu, la momentul respectiv, în proprietatea sa, publică sau privată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul C. S. Studențesc București, iar prin decizia civilă nr.1685/18.12.2008, Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a admis apelul formulat de reclamantul C. S. Studențesc București, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis cererea principală astfel cum a fost modificată, a constatat nulitatea absolută a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.0053/22.12.1999 emis de M. T. și Sportului, precum și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2152/28.07.2003, pentru suprafața de_,44 mp., situată în Șoseaua Nordului 7-9, sector 1, a respins cererea de intervenție accesorie, ca neîntemeiată, a menținut dispozițiile sentinței civile privind respingerea excepției lipsei de interes, a obligat pârâtele și intervenienta la cheltuieli de judecată către apelant.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a motivat, in esenta, urmatoarele:
Mai intai, se retine că nu s-a promovat calea de atac a apelului în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției lipsei de interes, a tardivității depunerii cererii modificatoare privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu .>
SE face referire la prevederile HG nr.357/02.04.1990, HG nr.994/03.09.1990, HG nr.91/04.02.1991, HG nr.718/10.11.1992, pentru modificarea HG nr.91/04.02.1991 si se retine că și la momentul apariției HG nr.718/10.11.1992 era în vigoare HG nr.994/03.09.1990 de organizare si funcționare a MTS - ului, iar . în subordinea acestui minister. Protocolul anexa la HG nr.718/1992 între MTS și .-a încheiat având în vedere acest raport de subordonare. La momentul apariției HG nr.834/14.12.1991 privind stabilirea si evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, . ca unitate aflată în subordinea MTS - ului, fiind în vigoare HG nr.994/03.09.1990. Prin apariția HG nr.800/17.12.1992, de organizare și funcționare a MTS, care abroga HG nr.994/1990, . mai este nominalizată ca unitate subordonata acestui minister.
Tribunalul a arătat că la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv 22.12.1999, M. T. și Sportului își desfășura activitatea în baza HG nr.239/01.04.1999, . nominalizata ca unitate subordonată acestuia.
Se citeaza disp. art.1 din HG nr.834/14.12.1991, „terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate se determină pentru societățile comerciale înființate prin hotărârea guvernului de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor conform modelelor anexate se eliberează de către ministerele de resort și vor fi semnate de miniștrii, pentru societățile comerciale cu capital de stat”.
În primul rând, se constată că, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, M. T. și Sportului își desfășura activitatea în baza HG nr.239/01.04.1999, iar . mai era nominalizată ca unitate subordonată acesteia, iar unitățile menționate în anexa la hotărârea de guvern sunt unitățile subordonate atât ierarhic, cât și administrativ față de MTS, care nu posedă independență bugetară, patrimonială sau organizatorică, activitatea lor fiind supravegheată și îndrumată de către MTS. . o persoană juridică independentă, organizată sub forma unei societăți pe acțiuni, având independență patrimonială și organizatorică, funcționând atât în temeiul actului propriu de înființare, cât și în temeiul Legii nr.15/1990.
În opinia tribunalului, stabilirea calității de minister de resort nu înseamnă un raport de subordonare, ci ministerul de resort reprezintă ministerul în a cărei sferă de funcționare se înscrie și obiectul de activitate al persoanei juridice nesubordonată ierarhice față de acest minister, așadar ministerul de resort este diferit de ministerul ca organic ierarhic superior care are în subordine anumite unități.
Sunt avute in vedere disp. art. 5 si 6 din HG nr.91/1991 si se concluzioneaza ca obiectul de activitate al . la data de 02.12.1992 și-a schimbat denumirea în . poate încadra și în activitatea Ministerului Turismului, prin urmare nu se poate considera că M. T. și Sportului reprezenta ministerul de resort pentru ., de altfel, din referatul privind eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, cu nr.393/15.03.2000, întocmit de Direcția Patrimoniu și Investiții MTS, care a analizat evoluția în timp a . apartenența sa la MTS, s-a concluzionat că acesta nu reprezintă minister de resort pentru ., în consecință, nu poate emite certificat de atestare a dreptului de proprietate, referat caruia tribunalul ii reține valoarea probatorie, întrucat se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Cu privire la cel de-al doilea motiv pentru care se solicită constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv acela că terenul face parte din domeniul public al statului, Tribunalul constata ca este întemeiat.
Prin adresele transmise Tribunalului București la data de 13.11.2008, respectiv 18.11.2008, privind situația juridica a terenului din Municipiului București, . - 9, sector 1 (în incinta Parcului Herăstrău), în suprafață de 69.982,40 mp, se menționează că aceasta secțiune de teren a făcut parte din Parcul Național, ulterior Parcul Herăstrău, înființat prin legile din anii 1910 și 1912. De asemenea, se arată că parcul Herăstrău, exceptând această secțiune, a fost intabulat în anul 2004 în favoarea Primăriei Municipiului București.
Tribunalul a arătat că, în art. Il din Legea pentru schimb de imobile și stingere de drepturi între stat și Primăria Comunei București, din 23.12.1910, se prevede că „tot sau parte din terenul de 480 ha ce se cedează Primăriei Capitalei din M. Herăstrău, va servi pentru a face schimb cu locuitorii împroprietăriți de stat pe această moșie”. Terenul ce va mai rămâne Primăriei din întinderea cedată, în urma schimbului, cum și cel ce se va lua în schimb trebuie să fie transformat în parc, în termen de 12 ani, în care primăria este obligată să asaneze și lacul. În art.6 din Legea din 19.04.1912 se arată că destinațiunea parcului numit Parcul Național ce se creează va fi mai cu deosebire pentru concursuri hipice, jocuri naționale, exerciții sportive, expoziții agrare și alte asemenea, iar în art.7 se precizează că „Primăria comunei București intră de drept și de fapt în posesiunea atât a porțiunii de teren ce i se cedează de către M. Domeniilor prin prezenta lege, cât și a Moșiei Herăstrău care i-a fost cedată În baza legii din 1910, îndată după promulgarea prezentei legi”. Ca urmare a faptului că Primăria București s-a aflat în imposibilitate să execute lucrările pentru înființarea Parcului Național, prin Înaltul Decret Regal al M.S. Regele F. din 09.10.1925, . să cedeze Federației Societăților de Sport din România, pe termen de 19 ani, începând cu 01.06.1923, amenajarea și întreținerea porțiunii de teren de 45 ha din N - V Parcului Național ce urmează a se crea potrivit Legilor din 1910 și 1912. Până în anul 1984 terenul în suprafața de 70.000 mp., situat în Parcul Herăstrău, s-a aflat în administrarea Direcției Domeniului Public din subordinea Consiliului Popular al Municipiului București.
Ținând seama de prevederile art.1 alin.1 lit.a și b din Decretul nr.149/1970 privind reglementarea transmiterii bunurilor de la și către UTC, prin decizia nr.1509/05.08.1982, decizia nr.94 din 19.01.1984, procesul-verbal din 05.08.1985, decizii ale C.P.M.R. - Comitetul Executiv, se transmit, fără plată, din administrarea Direcției Domeniului Public din subordinea C.P.M.B., în administrarea C.C. al U.T.C., pe durată nedeterminată, mijloace fixe, obiecte de inventar și suprafața de 70.000 mp, teren situat în Parcul Herăstrău, fără a se schimba natura juridică a bunului, acesta aparținând tot domeniului public.
De asemenea, ținând seama de dispozițiile Decretului nr.149/1970, prin Decizia nr.386/13.03.1984 a C.P.M.R. - Comitetul Executiv se transmite, în folosința gratuită, pe durată nedeterminată, din administrarea Clubului Sportiv nr.1, în administrarea C.C. al U. T.C., terenul în suprafața de 2.000 mp., situat în Parcul Herăstrău.
Potrivit dispozițiilor art.2 din Decretul nr.149/1970„ la încetarea folosinței, bunurile primite de U.T.C., conform art.I lit.a (terenurile cu sau fără construcții se transmit în folosința gratuită, fără termen sau pe durată determinată), trec în administrarea directă a comunelor, orașelor sau municipiilor pe teritoriul cărora sunt situate”.
După anul 1989, patrimoniul U.T.C., proprietate publica a statului, a fost preluat de B. de T. pentru Tineret, iar, ulterior, așa cum s-a arătat, în raport de hotărârile de guvern menționate, terenul aflat în patrimoniul . poate fi decât proprietate publică, regimul juridic al acestui imobil nefiind schimbat.
În aplicarea dispozițiilor art.19 și 20 din Legea nr.15/1990 s-a emis HG nr.834/1991, ce cuprindea procedura prevăzută de lege pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar, potrivit art.3 din HG nr.834/1991, prevederile art.1 nu se aplică terenurilor care fac parte din domeniul public al statului, prin urmare, dată fiind natura juridica a bunului ca aparținând domeniului public, nu se poate considera decât că anterior datei de 22.12.1999, când s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, terenul figura în patrimoniul societății, însă aceasta nu era titulara dreptului de proprietate, conform prevederilor art.20 din Legea nr.15/1990, aceste dispoziții legale nefiind aplicabile în cazul bunurilor proprietate publică, iar bunurile din patrimoniul societății care aparțin domeniului public nu pot constitui obiect al dreptului de proprietate privată.
La momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate era în vigoare Legea nr.213/1998 privind domeniul public al statului, iar, potrivit art.3 alin.1, „domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art.135 alin.4 din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din lege”, iar, la art.3 alin.4, se arată că „domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct.III din anexă”. La pct.III.2 din anexă se precizează că „domeniul public local este alcătuit din ( ... ) parcurile publice, precum și zonele de agrement”.
Tribunalul a mai reținut, din procesul-verbal din 05.11.1991 întocmit de către inspectorii de specialitate din cadrul D.G.F.P. a Municipiului București, în urma contestației înregistrată de . contestă stabilirea taxei asupra folosirii terenurilor proprietate de stat, că la pct.2 din acest proces-verbal figurează Baza Turistica Herăstrău, . - 9 Sector 1 (suprafața totală înscrisă în evidență și declarată 72.000 mp., terenuri sport și alimentație publica 3.300 mp, parc public 68.700 mp.)
În Raportul de evaluare al obiectivului BTT - Herăstrău - București, întocmit la solicitarea expresa a . care a avut drept scop realizarea analizei diagnostic din punct de vedere juridic, comercial, financiar-contabil și tehnic al bazei de agrement Herăstrău - activ al . prezentat patrimoniul acesteia, iar, în privința suprafeței de teren aferentă bazei, în primul alineat al paginii 6 din raport se face următoarea mențiune „suprafața de teren aferent bazei este preluata de . folosință gratuită, pe termen nelimitat, de la Primăria Municipiului București”. La pag.9 din același raport, la capitolul „Diagnostic juridic și patrimonial”, subcapitolul „Situația juridică a terenurilor” se precizează „terenul aferent bazei de sport și agrement BTT Herăstrău este domeniu public, administrat de Primăria București . preluat în mod gratuit pe o perioada nedeterminată”. În completare, pe același aspect, în contractul de asociere în participațiune nr.183/23.09.1999, . calitatea sa de asociat participant, vine în asociere cu activele aparținând Bazei B.T.T. Tenis - Club Herăstrău și cu folosința terenului aferent activelor. Și din analiza planurilor topografice rezultă că aceasta secțiune de teren face parte integrantă din Parcul Herăstrău.
Tribunalul a arătat că prin preluarea imobilului de către . s-a schimbat natura juridică, imobilul făcând parte din domeniul public al Municipiului București, prin urmare nu se poate considera că, dacă imobilul nu este cuprins într-un inventar întocmit de CGMB în temeiul Legii nr.213/1998, terenul nu are calitatea de proprietate publică atâta vreme cât are calitatea de bun de uz și interes public.
Tribunalul a constatat că este întemeiată și cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2152/27.07.2003 la BNP M. E., întrucât nu se poate reține că acest contract s-a încheiat în temeiul sentinței civile nr._/12.06.2000 a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Prin contractul de asociere în participațiune nr.183/23.09.1999,.-a asociat cu . SA în vederea dezvoltării unui program de investiții și exploatări în comun a activelor bazei BTT - Tenis Club Herăstrău. În această asociere, . calitate de asociat participant, a intrat cu activele clădiri construcții speciale și terenuri de tenis din baza BTT, inclusiv cu folosința terenului aferent activelor și, respectiv, cu bunurile materiale de natura dotări lor. . . SA drept de preemțiune în cazul vânzării sau încheierii unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare având ca obiect bunurile asociate art.31 coroborat cu art.51 din contract. Ulterior încheierii contractului de asociere nr.183/23.09.1999, prin cererea având ca obiect obligația de a face, . SA solicita Judecătoriei Sectorului 1 ca .-i vândă activul deținut în baza contractului de asociere. S-a pronunțat sentința civila nr._/12.06.2000 a Judecătoriei Sector 1 București, prin care . fost obligată să vândă . SA, în rate, activul deținut în baza contractului de asociere nr.183/23.09.1999, conform Raportului de evaluare, raport existent la dosarul cauzei. În privința terenului aferent activelor, la pag.6 din Raport se face mențiunea că „suprafața de teren aferenta bazei este preluată de . folosință gratuită pe termen nelimitat de la Primăria Municipiului București”.
Având în vedere contractul de asociere în participațiune nr.183/23.09.1999 și sentința civilă nr._/12.06.2000 a Judecătoriei Sector 1, între . . SA s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1769/20.07.2000 la B.N.P. L. S.. Prin acest contract, . vândut către . SA bunurile individualizate la art.1, la prețul stabilit prin hotărârea judecătorească, respectiv 5._ lei. Prin sentința civila nr._/12.06.2000, . a fost obligată să vândă . SA și terenul aferent activelor.
În baza hotărâri Adunării Generale a Acționarilor a ..24/04.07.2003, a procesului-verbal de negociere nr.1455/28.05.2003, a Raportului de evaluare nr.1078/14.04.2003 și, în conformitate cu art.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr.1761/20.07.2000, între . calitate de vânzătoare, și . SA, în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2152/28.07.2003 la B.N.P. M. E., având ca obiect terenul în suprafață de 62.722,44 mp, aferent activelor ce formează Baza B.T.T. Tenis Club Herăstrău, situat în . - 9, sector 1, prețul vânzării fiind de 1.442.617 USD. Din analiza acestui contract se observă că nu s-a încheiat în temeiul sentinței civile nr._/12.06.2000 a Judecătoriei Sector I București.
Tribunalul a arătat că atâta vreme cât certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu a fost emis cu respectarea condițiilor de validitate prevăzute de lege, așa cum s-a motivat anterior, . putea înstrăina în mod valabil, iar, în favoarea subdobânditoarei cu titlu particular, nu se poate reține buna-credință, aceasta deoarece, anterior, între aceleași părți se încheiase un contract de asociere în participațiune, astfel că intervenienta cunoștea situația juridică a terenului, respectiv faptul că . doar un drept de folosința asupra terenului la data încheierii contractului de asociere în participațiune, că nu era emis certificatului de atestare a dreptului de proprietate, și, prin urmare, intervenienta, cu minime diligențe, putea cunoaște faptul că terenul aparține domeniului public, dat fiind și amplasamentul acestuia și față de modalitatea în care a intrat în patrimoniul . de guvern fiind publicate în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurspârâtul M. T. și Sportului, în calitate de continuator al Agenției Naționale pentru Sport (fost MTS), pârâta . pentru Tineret SA (. pârâta intervenientă . SA,prin decizia civilă nr. 323/09.03.2010 Curtea de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis recursurile formulate, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Sub aspectul primei chestiuni in discutie, anume calitatea de minister de resort a fostului Minister al T. și Sportului, Curtea a apreciat că soluția instanței de apel nu este legală, tribunalul făcând o greșită interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, prin Decizia nr.94/1984, B. Permanent al CE al CPMB, având în vedere cererea formulată de CC al UTC, transmite, fără plată, din administrarea DDP din subordinea CPMB, în administrarea CC al UTC, pe durată nedeterminată, mijloacele fixe, obiectele de inventar și suprafața de 70.000 mp., toate situate în Parcul Herăstrău, predarea primirea având loc pe baza procesului verbal încheiat la 05.08.1985.
După anul 1988, B. de T. pentru Tineret (BTT) a preluat patrimoniul UTC - ului.
Prin HG nr.357/1990 se înființează Compania Autonomă de T. pentru Tineret (CATT), cu capital de stat, prin reorganizarea BTT, care se desființează, iar, prin HG nr.994/1990, CATT apare ca unitate publică în subordinea Ministerului T. și Sportului.
Ulterior, prin HG nr.91/1991 se înființează Compania de T. pentru Tineret SA (CTT SA), care preia activul și pasivul CATT - ului, mai puțin fracțiunea din patrimoniul reprezentând Complexul Sportiv, Turistic și de Agrement Herăstrău București. Prin HG nr.718/1992, patrimoniul CTT SA se întregește și cu acest obiectiv, care își păstrează obiectul activității privind sportul de performanță.
La data de 02.12.1992, CTT SA își schimbă denumirea în . și Tranzacții SA (. din prezenta cauză,.
Art.1 al HG nr.834/1991 prevede că terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființare prin hotărâre de Guvern, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort.
De asemenea, art.5 din HG nr.834/1991 stabilește că organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Curtea reține, din interpretarea acestor norme, că noțiunea de „minister de resort” nu se limita, la acel moment, doar la cea de minister, ca și organ ierarhic superior, în subordinea căruia trebui să funcționeze persoana juridică îndrituită a i se elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, ci desemna, cum constată și prima instanță, acel minister în a cărui rază de specialitate (în speță, sport și tineret) se încadra obiectul de activitate pentru entitatea juridică în cauză. A interpreta altfel aceste dispoziții legale înseamnă a considera că pentru societățile comerciale înființate în baza Legii nr.15/1990 nu se putea niciodată elibera un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în aplicarea prevederilor art.19 și 20 din lege.
În plus, o societate comercială, astfel cum era pârâta . putea funcționa în subordinea Ministerului T. și Sportului, care avea o structură organizatorică determinată prin art.6 din HG nr.239/1999.
În anexa 2 a acestui act normativ sunt enumerate, limitativ, unitățile care funcționează sub subordinea Ministerului T. și Sportului, ce depind organizatoric de acest minister, nefiind cuprinse, față de scopul legiferării, și societățile comerciale – persoane juridice ce se bucură de independență administrativă și patrimonială față de orice minister, inclusiv față de cel menționat.
Argumentele tribunalului relativ la noțiunea de minister de resort sunt greșite.
Astfel, în HG nr.994/03.09.1990 de organizare și funcționare a Ministerului T. și Sportului se menționează că în subordinea acestui minister funcționează și Compania Autonomă de T. pentru Tineret (CATT); la data de 04.02.1991 se înființează . pentru Tineret, societate pe acțiuni, care încheie un protocol cu M. T. și Sportului, în baza relațiilor de colaborate, iar nu de subordonare, cum reține tribunalul.
Transformarea în societate comercială a CATT justifică astfel de ce, la abrogarea HG nr.994/03.09.1990 prin HG nr.800/1992, . mai este nominalizată în anexa la hotărâre, ceea ce nu implică însă necompetența ministerului în cauză de a elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Cel de-al doilea motiv pentru care s-a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului emis în favoarea . fost justificat pe faptul că terenul face parte din domeniul public al statului, fiind astfel incidente dispozițiile art.3 din HG nr.834/1991.
Curtea a apreciat că, în ceea ce privește analiza acestei critici de nulitate, situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, niciuna dintre instanțe neprocedând la identificarea imobilului în cauză prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, dar soluționând excepția lipsei de interes în lipsa elementelor de natură să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și cea pasivă ori apartenența terenului litigios la domeniul privat sau public în funcție de datele contradictorii prezentate de înscrisurile administrate, singular, ca probă.
Identificarea terenului în litigiu se impune cu atât mai mult cu cât din datele existente la dosar, respectiv procesul verbal de vecinătate încheiat la 14.06.1996, reiese faptul că terenul în cauză este în patrimoniul . inclus în domeniul public.
Pe de altă parte, tribunalul nu a ținut cont de faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nu este constitutiv de drepturi, ci, astfel cum este intitulat, atestă dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate/deținute în folosință în patrimoniul societății la data înființării acesteia și nu la momentul eliberării certificatului.
În speță, instanța de apel a avut în vedere momentul eliberării certificatului, respectiv 22.12.1999, arătând că la acea data era în vigoare Legea nr.213/1998, ce definea domeniul public și privat. Or, înființarea societății în cauză, pârâta . intervenit anterior anului 1999, moment în raport de care trebuia să se verifice regimul juridic al terenului înscris în certificatul contestat (când nu erau aplicabile dispozițiile Legii nr.213/1998) .
Astfel, cum susține și recurenta . SA, tribunalul era obligat, față de data înființării . stabilească dacă terenul în litigiu era, potrivit legii sau prin natura lui, de uz sau interes public, cât timp, anterior anului 1989, se putea vorbi de noțiunea de domeniu public în sens larg (cuprinzând toate bunurile statului) și noțiunea de domeniu public în sens restrâns (cuprinzând numai bunurile de uz sau interes public, în opoziție cu bunurile din domeniul privat).
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că nu s-a intrat în cercetarea fondului în vederea stabilirii regimului juridic al terenului, astfel încât se impune administrarea de noi probe – înscrisuri și expertiză tehnică în specialitatea topografice pentru identificarea prin laturi și vecinătăți a imobilului înscris în certificatul contestat, precum și a celui asupra căruia reclamantul invocă un drept de folosință, probe incompatibile cu structura recursului, fiind insuficiente înscrisurile la care a făcut trimitere tribunalul.
Cu privire la celelalte motive de recurs, Curtea a reținut următoarele:
Curtea a apreciat că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă, formulat de pârâtul MTS, privește, de fapt, același aspect cenzurat anterior de instanța de recurs, cu referire la calitatea Ministerului T. și Sportului de a emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru .>
Referitor la excepția de necompetență materială a instanței civile față de instanța de contencios administrativ, critică formulată de recurenta . a reținut că prin decizia civilă nr.1296/30.06.2006 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, a fost tranșată, în mod irevocabil, această problemă de drept, situație în care instanța de recurs este ținută de măsura dispusă prin hotărârea menționată
Critica invocată de recurenta pârâta . depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către tribunal prin delimitarea domeniului public al Municipiului București s-a apreciat că nu se susține, având în vedere că instanța era obligată a verifica, astfel cum s-a precizat anterior, prin raportare la dispozițiile art.3 din HG nr.834/1991, regimul juridic al terenului litigios.
Curtea însă a apreciat legitime apărările pârâtei . referire la dobândirea ope legis a dreptului de proprietate asupra terenului din patrimoniul său, la incidența dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, la inexistența distincției privind bunurile ce intră în patrimoniul societății comerciale (domeniul public ori privat), ce pot fi transmise acesteia, la data apariției Legii nr.15/1990, critici asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat, față de stabilirea unei situații de fapt incomplete, și care vor fi analizate de tribunal după administrarea noilor probe în cauză.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială a tribunalului dată de valoarea obiectului dedus judecății, cu referire la decizia nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea a reținut că intervenienta . SA, cea care a antamat această chestiune prin recursul declarat, a înțeles să renunțe a mai susține prezentul motiv de recurs în fața instanței de control juridic, aspect consemnat în încheierea de ședință de la 23.06.2009.
S-a mai invocat de intervenienta . SA neanalizarea de către tribunal a modalității de soluționare a excepțiilor lipsei de interes și a tardivității formulării cererii modificatoare în fața instanței de fond.
Față de modalitatea de susținere a acestor critici, Curtea a reținut că intervenienta nu a contestat, exercitând calea de atac a apelului, sentința instanței de fond privind excepția tardivității, ce o privea în mod direct în calitate de pârâtă, astfel încât această cerere este inadmisibilă în faza procesuală a recursului.
In final, Curtea a aratat ca acele critici ale recurentei interveniente . SA privind valabilitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2152/28.07.2003 pot fi cenzurate doar în situația în care se constată nevalabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, instanța de apel urmând a verifica buna credință a subdobânditorului cu titlu particular, care a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, precum și efectele pe care le-ar produce, asupra convenției încheiată de intervenientă cu . titlului invocat de cea din urmă (sens în care se vor avea în vedere toate celelalte argumente din recurs, inclusiv cele ce vizează prescripția dreptului la acțiune în rectificarea cărții funciare și efectele unei hotărâri judecătorești anterioare).
3. În rejudecarea apelului, pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă, cauza a fost reînregistrată la data de 09.08.2010 sub nr._/299/2006 si, ulterior, sub nr._ .
Prin decizia civila nr. 323/ 09.03.2010 pronuntata de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă au fost respinse, ca nefondate, apelul formulat de apelantul reclamant C. S. STUDENȚESC si cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul M. BUCUREȘTI si au fost obligati apelantul - reclamant la plata către intimatul - pârât B. de T. pentru Tineret S.A. a sumei de 48.626, 72 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, și la plata către intimatul - intervenient accesoriu . SRL a sumei de 100.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul reține următoarele:
Tribunalul reține că, potrivit art. 315 alin. 1 C.proc.civ. Curtea, prin decizia de casare, a statuat cu putere de lucru judecat că Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis de ministerul de resort, astfel că această chestiune nu mai poate fi repusă în discuție.
Tribunalul constată că și chestiunea privind existența interesului reclamantului a făcut obiectul instanței de control judiciar, rezultând că soluționarea cauzei urmează a fi făcută pe fondul ei.
Continuand analiza cauzei, tribunalul retine ca, în rejudecare, urmează a stabili dacă terenul în litigiu avea natura juridică de bun aparținând domeniului public, însă nu în sens larg, generic, ci concret, urmând ca în acest sens să verifice, dacă din vastul material probatoriu administrat în cauză, rezultă că la data apariției Legii nr.15/1990, terenul care face obiectul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate era declarat ca fiind un bun aparținând domeniului public, precum și, în caz afirmativ, care este relevanța acestei distincții, în raport cu dispoziții art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990.
Potrivit art. 1 din HG nr. 834/1991: „Terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea administrativă publică județeană.”
De la această regulă, făceau excepție terenurile care se încadrau în dispozițiile art. 3 din acest act normativ.
Pe situația de fapt, tribunalul reține că La data de 22.12.1999, M. T. și Sportului emite Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0053, prin care terenul în suprafață de 69.982,40 mp, situat în .-9, sector 1 a trecut în proprietatea S.C. B. DE T. ȘI TRANZACȚII S.A.
. pentru Tineret ” SA a fost înființată prin HG nr. 91/04.02.1991, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 38/23.02.1991.
Or, potrivit art. 5 din acest act normativ „Activul și pasivul Companiei autonome de turism pentru tineret, care se desființează, se preia de Societatea comercială "Compania de turism pentru tineret" - S.A., cu excepția fracțiunii din patrimoniu reprezentând Complexul sportiv, turistic și de agrement "Herăstrău" București.”
Cu referire la Complexul sportiv, turistic și de agrement "Herăstrău" București, tribunalul reține ca fiind pertinente susținerile intimatului . sensul că acesta a revenit ulterior în patrimoniul intimatului . în baza art. II HG nr. 718/1992.
Potrivit art. 5 din HG nr. 718/1992: „ Activul și pasivul Companiei Autonome de T. pentru Tineret, care se desființează, se preiau de Societatea Comercială "Compania de T. pentru Tineret" - S.A."
Așa fiind, tribunalul respinge ca nefondate susținerile apelantului-reclamant fondate doar pe art. 5 din HG nr. 91/1991, în sensul că „Complexul sportiv, turistic si de agrement „Herăstrău” București nu face parte din bunurile transferate de la fosta Companie Autonoma de T. pentru Tineret.”
Din interpretarea actelor normative amintite, rezultă fără putință de tăgadă că la nivelul anului 1992, . în patrimoniul său imobilul în litigiu.
De asemenea, potrivit art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 (forma la data intrării în vigoare, dar și la data emiterii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, potrivit principiului tempo regit actum): „Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.”
În acest sens, tribunalul reține și considerentele Curții din decizia de casare, Curtea apreciind că sunt „legitime apărările pârâtei . referire la dobândirea ope legis a dreptului de proprietate asupra terenului din patrimoniul său”.
În sfârșit, potrivit art. 19 din Legea nr. 15/1990: „Inventarierea patrimoniului unităților economice de stat supuse transformării în societăți comerciale, precum și evaluarea și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate pe această cale se fac în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului.”, însă în ceea ce o privește pe intimata . a dobândit imobilul în patrimoniul însă în baza unor hotărâri care o priveau în mod direct, amintite anterior de tribunal, respectiv HG nr. 91/1991 și HG nr. 718/1992.
Cu referire la natura juridică a terenului ca fiind domeniu public al statului, tribunalul apreciază ca fiind nefondate susținerile apelantului-reclamant în sensul că „HG nr. 91/04.02.1991, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 38/23.02.1991”, prin care s-a înființat . pentru Tineret ” SA (. intrat in vigoare ulterior Legii nr.18/1991 si pe cale de consecința nu putea transmite in patrimoniul entităților de drept privat terenuri aparținând domeniului public”.
Așa fiind, Tribunalul nu va primi apărările fondate pe dispozițiile art. 5 din Legea nr.18/1991, întrucât dispozițiile sunt cu caracter general, rezultând că nu toate imobilele care au destinațiile amintite, dintre care de interes în cauză sunt „parcuri publice”, având în vedere că, potrivit textului de lege citat, ele trebuie să îndeplinească, în principal, condiția prevăzută în alin. 2 al acelui articol, respectiv să facă parte din domeniul public.
Potrivit art. 101 alin. (1) din Constituția României (1991) „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice.”, iar potrivit 107 alin. 1 din Constituție „Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe.”
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României: „(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.”
Tribunalul are in vedere si dispozitiile Legii nr. 69/1991, mai exact ale art. 79 si 80 si Legea nr. 63/1991, art. 82, 84 și 127, precum și H.G. nr. 113/1992.
Mai reține tribunalul că, în legislația apărută după anul 1990, sunt prevăzute reglementări privind trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat.
Astfel de reglementări sunt cuprinse în art. 5 din Legea nr. 18/1991, care prevede că terenurile proprietate publică “nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public”; art. 10 din Legea nr. 213/1998, care de principiu, statuează că “dreptul de proprietate publică încetează dacă bunul a pierit ori a fost trecutîn domeniul privat “. Modalitatea de trecere a bunurilor în domeniul privat este de natură administrativă, respectiv prin acte juridice de drept administrativ, care sunt hotărârile guvernului, hotărârile consiliilor județene sau locale, care reprezintă autoritățile administrative titulare, după caz.
Conform sistemului proprietății, proprietatea privată este regula, iar proprietatea publică constituie excepția de la această regulă. Or, la dosar nu a fost identificată nicio probă din care să rezulte că la nivelul anului 1990 imobilul în litigiu aparținea domeniului public, altfel decât restul terenurilor.
De asemenea, tribunalul are în vedere că în decizia de casare, „Curtea a constatat că tribunalul nu a ținut cont de faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nu este constitutiv de drepturi, ci, astfel cum este intitulat, atestă dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate/deținute în folosință în patrimoniul societății la data înființării acesteia și nu la momentul eliberării certificatului”.
Așa fiind, dispozițiile Legii nr. 213/1998 nu pot fi avute în vedere cu privire la stabilirea naturii juridice a terenului la momentul trecerii acestuia în patrimoniul . de recurs menționând că înființarea . avut loc anterior intrării în vigoare a acestei legi, astfel că dispozițiile ei nu pot fi aplicate în cauză fără a se încălca principiul neretroactivității legii civile.
Cu toate acestea, tribunalul reține că art. 10 din Legea nr. 10/1998, în vigoare la data emiterii Certificatului, prevedea că: „(2) Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel.”
Așa fiind, tribunalul apreciază că emiterea Certificatului de proprietate, nu numai că atestă dreptul asupra terenului, dar confirmă, o dată în plus, natura juridică de bun propriu a terenului, stabilită prin hotărârile de guvern, în principal și în special de HG nr. 718/1992.
În sfârșit, chiar în ipoteza în care terenul ar făcut parte din domeniul public la nivelul anului 1990, el a trecut în domeniul privat, implicit, prin hotărâri de guvern, respectiv prin HG nr. 91/1991 și HG nr. 718/1992, hotărâri prin care imobilul a trecut în patrimoniul intimatului în cauză . astfel natura juridică a unui bun proprietate privată, susceptibil de apropriere.
Tribunalul apreciază că stabilirea naturii juridice a terenului în litigiu ca fiind domeniu privat nu mai poate fi pusă în discuție, întrucât această situația a fost stabilită prin acte normative, ceea ce face inutil orice demers în sensul de analiza sub aspect istoric, anterior emiterii actelor normative amintite, care era natura juridică a terenului.
Pentru aceleași considerente, tribunalul va respinge și susținerile privind nelegalitatea Certificatului ca urmare a faptului că terenul face parte din Parcul „Herăstrău”, întrucât sunt aspecte cunoscute de legiuitor și au fost avute în vedere la data editării hotărârilor de guvern amintite.
Apelantul-reclamant nu poate opune cu succes dreptul său de folosință datând anterior anului 1990, întrucât aceste acte de atribuire în folosință au fost lipsite de efectele juridice anterior acestei date.
În acest sens, tribunalul reține că chiar apelantul reclamant a susținut în cererea introductivă la instanță că „Prin Decizia nr.94 din 19 ianuarie 1984, B. Permanent al CE al CPMB, având în vedere cererea formulate de CC al UTC, „se transmit, fără plată, din administrarea DDP din subordinea CPMB, în administrarea CC al UTC, pe durată nedeterminată, mijloacele fixe, obiectele de inventar și suprafața de 70.000 mp, toate situate în Parcul Herăstrău”, predarea-primirea făcându-se pe baza de proces verbal încheiat în data de 5 august 1985. După anul 1989, B. de T. pentru Tineret a preluat patrimoniul UTC - ului, patrimoniu aflat în proprietate publică.”(filele348-351 vol. 2).
Din această adresă rezultă că terenul nu se mai afla în administrarea unității administrativ teritoriale încă din 05.08.1985, astfel că tribunalul va respinge și apărările invocate de intervenientul accesoriu care se pretinde proprietar, ori cel puțin administrator al terenului.
Mai reține tribunalul că, de la momentul trecerii terenului în patrimoniul . ulterior .-reclamant a pierdut orice drept asupra acestui teren, dreptul de proprietate fiind de neconceput în lipsa atributelor sale fundamentale, respectiv dreptul de folosință, de a-i culege fructele și de a-l înstrăina.
Pentru aceleași considerente, Tribunalul nu va primi nici susținerile intervenientului accesoriu M. București, în sensul că Parcul Herăstrău a fost intabulat ca proprietate publica a Municipiului București in anul 2004, așa cum rezultă din Încheierile nr._/2004, nr._/2004 si nr._/2004 ale Judecătoriei Sectorului 1- B. de Carte Funciara, cu mențiunea ca terenul in litigiu nu se regăsește in perimetrul intabulat, deoarece anterior acestui moment, respectiv 22.12.1999, s-a emis de către MTS Certificatul de atestare . nr.0053.
De asemenea, mai reține tribunalul că dreptul de proprietate poate exista concomitent în patrimoniul mai multor persoane, situație rezolvată în doctrină și jurisprudență pe calea acțiunii în revendicare.
Așa fiind, dacă intervenientul accesoriu M. București considera că terenul este proprietatea sa și nu a ieșit din patrimoniul său în mod valabil, avea deschisă calea unei acțiuni în revendicare.
Intervenientul accesoriu M. București a rămas însă în pasivitate încă din anul 1992, când a fost dată HG nr. 718/1992, prin care terenul în litigiu a trecut în patrimoniul . prin inventarea care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a Parcului Herăstrău, fără terenul care formează obiectul prezentului litigiu, a recunoscut în mod tranșant, fără echivoc, natura juridică de proprietate privată a acestuia.
În sfârșit, tribunalul apreciază ca fiind lipsit de relevanță juridică în cauză faptul, necontestat de părți, că terenul în litigiu se situează în spațiu, sub aspect geografic, topografic, în cadrul Parcului Herăstrău, fapt constatat și de către Tribunal cu ocazia cercetării la fața locului, dar cunoscut și de legiuitor la edictarea celor două hotărâri de guvern.
Așa fiind, tribunalul apreciază ca având o valoare probatorie scăzută expertiza tehnică efectuată în cauză, întrucât stabilirea naturii juridice a terenului nu depinde în principal de situarea lui în incinta Parcului „Herăstrău”, cu sau fără distincția „Herăstrău Vechi” și Herăstrău Nou”, ori planurile topografice executate de ., este atributul instanței și a depins în principal de actele depuse la dosar, precum și de actele normative, care nu au fost declarate ca fiind nelegale, nici modificate ulterior prin alte acte normative, astfel cum deja s-a reținut.
Mai reține tribunalul că, din cercetarea la fața locului a rezultat că intimata intervenientă . SRL a păstrat aleile parcului și le-a lăsat libere accesului publicului, iar spații cu alte destinații (exemplu baruri, terenuri de sport, restaurante, etc.) mai sunt ocupate și de alte societăți comerciale, cu acordul apelantului intervenient. În sfârșit, în ipoteza în care intervenientul accesoriu apreciază că terenul trebuie redat domeniul public și reintegrat în parc, poate, eventual, dispune exproprierea acestuia, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire actualului proprietar.
Tribunalul nu va analiza susținerile care exced cadrului procesual fixat la trimiterea cauzei spre rejudecare, respectiv nevalabilitatea Certificatului pentru lipsa unor acte din dosarul administrativ care a stat la baza emiterii Certificatului de atestare . nr.0053, ori lipsa cvorumului la acordarea avizului de către Primăria Municipiului București, întrucât ele nu fac obiectul cercetării judecătorești.
Tribunalul reamintește că este învestit să verifice dacă imobilul în litigiu avea natura juridică de bun public la data intrării acestuia în patrimoniul .>
Odată ce a fost constată valabilitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, tribunalul apreciază că nu se mai impune analiza capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare autentificat sub nr.2152/28.07.2003.
În acest sens, tribunalul a reținut că în decizia de casare Curtea a arătat că „criticile recurentei interveniente . SA privind valabilitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2152/28.07.2003 pot fi cenzurate doar în situația în care se constată nevalabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.”, ipoteză în care nu ne aflăm.
In final, au fost avute in vedere disp. art. 274 C.pr.civ..
Impotriva acestei ultime decizii s-au formulat, in termenul legal, prezentele recursuri de catre reclamantul C. S. Studențesc Bucuresti si intervenientul accesoriu M. BUCURESTI, invocand dispozitiile art. 304 punctele 5, 6, 7, 8 și 9 C.pr.civ. si dezvoltand, in esenta, urmatoarele critici:
Se face initial o prezentare a istoricului dosarului si a situației de fapt si a situatiei juridice a terenului in discutie, anterior si ulterior datei de 01.01.1990.
Se arata, sub acest aspect, ca terenul de circa 70 000 mp. reprezinta o sectiune dintr-o suprafata mai mare de teren expropriat pentru cauza de utilitate publica in baza Legii pentru crearea Parcului N. (ulterior Parcul Herastrau), infiintat prin Legile din anul 1910 si 1912, ca Parcul Herastrau a fost intabulat ca proprietate publica a Municipiului Bucuresti in anul 2004 asa cum rezulta din Incheierile nr._/2004, nr._/2004 si nr._/2004 ale Judecatoriei Sectorului 1- B. de Carte Funciara, cu mentiunea ca terenul in litigiu nu se regaseste in perimetrul intabulat deoarece anterior acestui moment, respectiv 22.12.1999, s-a emis de catre MTS Certificatul de atestare . nr.0053.
Se face referire la adresa nr.2827/12.06.2013 a PMB (fil.1490- dosar apel rejudecare), completare a adresei nr.3140/16.05.2013 sunt individualizate si proprietatile expropriate peste care se suprapune terenul ce face obiectul Certificatului, precum si la adresa nr. 4951/1073/ 12.04.2012 a PMB –Directia Patrimoniu, prin care s-a raspuns solicitarii apelantului-reclamant de a i se comunica istoricului proprietatii terenului in litigiu, se arata ca ,,terenul este inclus in suprafata ce a facut obiectul Legii nr. 2412/1912 (publicata in M.O nr. 18/1912), lege prin care se declara de interes general exproprierea pentru utilitate publica a terenurilor ce inconjoara lacul Herastrau in scopul asanarii si amenajarii lacului si acestor terenuri in vederea crearii Parcului N., actual Parcul Herastrau .”
Se face apoi referire la Decretul Regal 2030/1933 (publicat in M.O nr.163/1933), Legea pentru schimb de imobile si stingere de drepturi intre stat si Primaria Comunei Bucuresti din decembrie 1910 (fil.81-83 dosar_/299/2006 al TB), Legea nr.2412/19.04.1912 la art.1 (fil.84-dosar nr._/299/2006 al TB), Legea nr.2430/ aprilie 1912 ( fil.85 –dosar nr._/299/2006 al TB ), Inaltul Decret Regal din 09.10.1925 al MS Regele F. si se sustine ca terenul in litigiu s-a aflat pe toata perioada de timp intre datele fiecarei exproprieri si data emiterii certificatului de atestare in proprietatea Municipiului Bucuresti / Statului R., raportat la oranduirea sociala din fiecare perioada.
In data de 26.03.1970 s-a publicat in Buletinul Oficial nr.26 Decretul nr.149/1970 privind reglementarea transmiterii bunurilor de la si catre Uniunea T. Comunist ( fil.100 –dos. Nr._/299/2006 al TB ). Potrivit art.1 lit.a din Decretul nr.149/1970 ,, terenurile cu sau fara constructii se transmit in folosinta gratuita, fara termen sau pe durata derminata ’’ iar potrivit art.2 ,, la incetarea folosintei, bunurile primite de Uniunea T. Comunist potrivit art.1 lit.a trec in administrarea directa a comunelor, oraselor sau municipiilor pe teritoriul carora sunt situate.”
Prin Decizia nr. 94/ 19.01.1984 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al CPMB (fil.103-dos.nr._/299/2006 al TB), in baza cererii formulate de CC al UTC, prin care solicita transmiterea fara plata, pe durata nedeterminata a unor mijloace fixe si a suprafetei de 70 000 mp, teren din Parcul Herastrau, aflate in administrarea Directiei Domeniului Public, tinand cont de prevederile art.1 lit.a si b din Decretul nr.149/1970, ,,se transmit, fara plata, din administrarea Directiei domeniului public din subordinea Consiliului popular al municipiului Bucuresti, in administrarea Comitetului Central al Uniunii T. Comunist, pe durata nedeterminata, mijloacele fixe, obiectele de inventar si suprafata de 70 000 mp teren situat in Parcul Herastrau... ”(art. 1).
Predarea-primirea bunurilor se face in baza Procesului-Verbal din 05.08.1985 (fil.104 –dos.nr._/299/2006).
Prin Decizia nr. 386/ 13.03.1984 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al CPMB, in baza solicitarii CC al UTC, avandin vedere dispozitiile art.1 lit.a din Decretul nr.149/1970 ,,se transmit in folosinta gratuita pe durata nedeterminata, din administrarea Clubului sportiv scolar nr.1 coordonat de Inspectoratul scolar al municipiului Bucuresti, in administrarea Comitetului Central al Uniunii T. Comunist imobilul compus din 2000 mp teren si un corp de cladire in valoare de 834.205 lei, situate in Parcul Herastrau, sector 1 .”(fil.106 –dos.nr._/299/2006).
Desi in cuprinsul celor doua decizii susmentionate se foloseste exprimarea ,, in administrarea CC al UTC ” ceea ce s-a transmis in realitate este ,,folosinta’’ motivat de faptul ca art.1 lit.a din Decretul nr.149/1970 care reglementeaza transmiterea acestor bunuri catre CC al UTC vorbeste de transmiterea in folosinta gratuita, fara termen sau pe durata determinata. Asadar prin respectivele decizii nu se putea transmite decat ceea ce prevede legea, respectiv folosinta.
In ceea ce priveste Baza nautica Herastrau in care apelantul-reclamant isi desfasoara si in prezent activitatea, prin Ordinul nr.7520/22.05.1989 al Ministrului Educatiei si Invatamantului (fil.44-45 dosar fond) privind organizarea activitatii de performanta in cluburile sportive universitare, folosinta acesteia apartine Ministerului Educatiei si Invatamantului, minister caruia C. S. Studentesc Bucuresti ii era subordonat la aceasta data asa cum rezulta din art.2 din Ordin.
. a actelor care reglementeaza folosinta Bazei Nautice Herastrau, Ordinul sus mentionat este ultimul pana la 01.01.1990.
Dupa 1990, apelantul-reclamant ramane tot unitate de invatamant subordonata Ministerului Invatamantului si Stiintei potrivit Ordinului nr.8536/18.10.1991 al Ministrului Invatamantului si Stiintei, folosind in continuare Baza Nautica Herastrau, folosinta care ii este garantata si prin art. 6 din Protocolul dintre MTS si CTT SA parte integranta a HG nr.718/10.11.1992 .
Dupa HG nr.718/1992 nu a intervenit nicio reglementare legala care sa priveze C. S. Studentesc Bucuresti de dreptul de folosinta asupra bazei in care sectiile nautice isi desfasoara activitatea.
La 01.01.1990 terenul in litigiu reprezenta o sectiune din Parcul Herastau, acesta avand statut de parc public, in lumina tuturor actelor normative la care s-a facut referire mai sus.
Faptul ca dupa instaurarea regimului comunist administrarea acestei sectiuni din Parcul Herastrau s-a facut de catre Directia Domeniului Public din subordinea CPMB iar incepand cu anul 1984 s-a transmis folosinta catre CC al UTC nu au schimbat natura juridica a acestui teren, aceea de parc public .
Ulterior datei de 01.01.1990 nu a intervenit un act normativ care sa schimbe natura juridica a acestui teren, respectiv Hotarare de CGMB care sa scoata terenul din domeniul public al Municipiului Bucuresti.
Ca urmare a incidentei prevederilor art.2 din Decretul nr.149/1970, in vigoare la data adoptarii HG nr.357/1990, prin care se desfiinteaza BTT si se infiinteaza Compania Autonoma de T. pentru Tineret ( CATT ), din moment ce a incetat folosirea de catre UTC ( prin BTT al UTC), ca efect al desfiintarii BTT, terenul a trecut ca efect al legii in patrimoniul si administrarea directa a Municipiului Bucuresti incepand cu data de 10.04.1990( ( data la care a fost desfiintat BTTal UTC ).
Se invoca disp. art. 5 din Legea nr.18/1991 si se arata ca, potrivit textului de lege citat mai sus apartin domeniului public, printre altele, si parcurile publice. Prin acest act normativ se instaura pentru prima data dupa inlaturarea regimului comunist o distinctie intre proprietatea publica si proprietatea privata a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale, parcurile publice fiind incluse in cadrul proprietatii publice.
Prin urmare apartenenta la domeniul public este data de lege, fie prin enumerare, cum este si situatia parcurilor publice, fie prin precizarea unui criteriu cu ajutorul caruia ele sa se poata determina, anume al utilitatii publice.
Cum Parcul Herastrau, la data aparitiei Legii nr.18/1991, are statut de parc public, fiind creat ca urmare a exproprierii pentru utilitate publica, iar terenul in litigiu este parte integranta a acestuia, rezulta fara putinta de tagada ca acesta apartine domeniului public al Municipiului Bucuresti.
Apartenenta parcurilor publice la domeniul public de interes local este data si de Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, pct.III.2 din Anexa, in vigoare la momentul emiterii certificatului contestat.
De altfel, analizand si planurile topografice ulterioare aparitiei Legii nr.18/1990 si anume la Planul zonei, scara 1:2000, cartografiere actualizata la nivelul anului 1991-luna decembrie, Planul cadastral compus 1:500 intocmit in anul 1995, actualizat in 1990, cartografiere actualizata in 1991, planuri ce au fost depuse in vederea ilustrarii grafice a adresei nr._/_/1436/16.09.2009 emisa de PMB –Directia Evidenta Imobiliara si Cadastrala, se poate constata apartenenta terenului in litigiu la Parcul Herastrau.
F. cunostinte topografice, la o simpla privire se poate constata ca exista identitate intre conturul terenului in litigiu asa cum este astazi, aratat in raportul de expertiza, si conturul acestei sectiuni din Parcul Herastrau asa cum este reprezentata topografic in toate planurile aflate la dosarul cauzei, pe langa cele mentionate mai sus si Planul Regiunei Parcului N. scara 1:4000, executat pentru aducerea la indeplinire a prevederilor Legii pentru crearea Parcului N., Planul 1:2000 cuprinzand proprietatile expropriate in vederea realizarii Parcului N., Planul regiunei Parcul N. 1:4000 –octombrie 1941 (depus color la dosarul cauzei-apel dupa casare), Parcul N. proprietati expropriate scara 1:2000 din 17.01.1939 ( depus color-apel dupa casare), Parcul N. proprietati expropriate scara 1:2000 din iulie 1941 ( depus color-apel dupa casare ), Parcul N. proprietati expropriate scara 1: 2000 din octombrie 1941 ( depus color la dosarul cauzei –apel dupa casare ).
Recurentii fac apoi istoricul inființarii intimatei BTT, aratand, in esenta, ca la data de 02.04.1990 Guvernul Romaniei a adoptat HG nr. 357/1990, privind inființarea Companiei Autonome de T. pentru Tineret, cu mențiunea ca aceasta hotarare nu a fost publicata niciodata in Monitorul Oficial. HG nr. 357/1990 a fost abrogata prin HG nr. 475/1999 privind declararea ca abrogate a unor acte normative nepublicate. Așa fiind, singurul act ce putea sa justifice reorganizarea fostei entitați de stat nu a fost niciodata in vigoare, HG nr. 357/1990 nefiind publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, iar la data de 15.07.1999 a fost abrogata in mod expres. Aceasta Companie Autonoma a primit la infiintare patrimoniul Biroului de T. pentru Tineret din cadrul UTC.
In baza HG nr. 91/1991, a fost desfiintata Compania Autonoma de T. si Tineret si a fost infiintata Compania de T. pentru Tineret SA. Ulterior, aceasta societate comerciala si-a schimbat denumirea, devenind B. de T. si Tranzactii in data de 02.12.1992.
Constituirea noii entitați juridice de drept privat s-a realizat in baza prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societațile comerciale și nu in baza dispozițiilor Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitaților economice de stat ca regii autonome și societați comerciale. Actul de inființare al Societații Comerciale Compania de T. pentru Tineret SA nu conține nicio trimitere expresa la dispozițiile Legii nr. 15/1990 pentru a dovedi reorganizarea entitații juridice anterioare. Din dispozitiile legii rezulta cu certitudine faptul ca reorganizarea fostelor entitați inființate anterior anului 1989 se realiza conform dispozițiilor Legii nr. 15/1990, mențiune cuprinsa in mod expres in actul de inființare.
Așa fiind, din succesiunea actelor normative, rezulta ca vorbim de amai multe entitați juridice distincte, fara continuitate legala, respectiv:
i)B. de T. pentru Tineret din cadrul UTC, organ central cu personalitate juridica in cadrul Uniunii T. Comunist, infiintat prin Hotararea Consiliului de Ministri nr.2170/1968.
i) Compania Autonoma de T. pentru Tineret (CATT), entitate juridica de drept privat ce a funcționat in perioada cuprinsa intre -02.04.1990 si și 23.02.1991, și
ii) . pentru Tineret SA, aaa(actuala BTT SA) ce a fost constituita in baza HG nr. 91/1991 și a Legii nr. 31/1990, incepand cu data inregistrarii acesteia la Oficiul Registrului Comerțului conform Legii nr. 26/1990.
Chiar daca denumirea concreta a aentitaților juridice susmentionate este similara, intimata . este și nu poate fi continuatoarea persoanei juridice care și-a incetat funcționarea la data inființarii societații, in speta CATT. De asemenea, nici CATT nu poate fi considerata drept continuatoare a BTT al UTC.
Deși s-a invocat instantei de apel aceasta situatie, instanța de apel nu a analizat situația juridica a BTT SA și implicit indreptațirea acesteia la emiterea Certificatului in baza Legii nr. 15/1990 și a HG nr. 831/1991, generand grave prejudicii de ordin faptic și procedural in contextul litigiului.
În plus, chiar și în situația în care am presupune, prin reducere la absurd, faptul că HG nr. 357/1990 ar fi produs efecte juridice (deși nu a fost publicată în Monitorul Oficial), distincția între CATT și CTT (BTT) se menține în temeiul HG nr. 91/1991 în care se arată (art. 1) că CTT se înființează ca persoană juridică română de sine stătătoare, în vreme ce CATT se desființează (art. 5). Ca atare, CTT (BTT) nu a fost înființată prin reorganizarea CATT (spre deosebire de aceasta care s-a înființat prin reorganizarea Biroului de T. pentru Tineret). Singura legătură dintre CATT și CTT (BTT) se referă la preluarea, de către nou înființata entitate, a activului și pasivului CATT. Însă, o transmitere de patrimoniu nu echivalează cu o reorganizare a unei persoane juridice.
Totodată, un fapt esențial este ca în patrimoniul CATT, care a fost preluat de către CTT, nu se regăsea vreun drept de proprietate asupra terenului ce constituie obiectul Certificatului, ci cel mult un drept de administrare provizorie a Complexului sportiv, turistic și de agrement ”Herăstrău” București.
In ce priveste presupusul moment al „intrarii” bunului imobil in patrimoniul BTT, recurentii invoca urmatoarele:
Se invoca art. 3 si 5 din actul de infiintare al BTT SA, respectiv HG nr. 91/1991 si se arata ca, la momentul inființarii, presupunand ca acest moment ar fi determinat de publicarea Hotararii de Guvern in Monitorul Oficial (23.02.1991), in patrimoniul societații BTT SA nu era inclus terenul din parcul Herastrau, chiar si trecand peste prevederile Decretului nr. 149/1970.
Din inscrisul denumit „Anexa la cererea de inscriere de mențiuni privind inregistrarea transmiterii a 30% și 70% din capitalul social al Societații Comerciale B. de T. și Tranzacții SA (. Fondul Proprietații Private/Fondul Proprietații de Stat” depus la Oficiul Registrului Comerțului rezulta ca imobilul Complexul Sportiv Turistic si de Agrement Herastrau Bucuresti -CSTA Herastrau Bucuresti – (fara nicio mentiune referitoare la teren, dupa cum se va arata pe larg mai jos) ar fi intrat in patrimoniul BTT ca urmare a inscrierii mențiunii nr. 8865/26.07.1991 – Marirea capitalului social inițial al CTT SA prin preluarea fracțiunii de patrimoniu cu valoare de 31.217 mii lei reprezentand Complexul Turistic și de Agrement Herastrau.
Conform inscrisului anterior menționat „Cauza și actul care a dispus modificarea” – rubrica menționata in Anexa anterior citata – este „HG 718/10.11.1992 Hot. 5/10.07.1991 a CIS Preluarea fracțiunii de patrimoniu a CSTA Herastrau”.
Este lesne de observat faptul ca actul ce a stat la baza „trecerii” imobilului (de fapt doar a bazei sportive) situat in parcul Herastrau in patrimoniul BTT SA este reprezentat de o hotarare de guvern, respectiv HG nr. 718/10.11.1992 hotarare care la data inscrierii mențiunii la Registrul Comerțului, respectiv la 26.07.1991, nu era adoptata -. HG nr. 718 a fost adoptata la 10.11.1992 și a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei la 27.11.1992, data la care a intrat in vigoare.
HG nr. 718/1992 modifica HG nr. 91/1991 de inființare a BTT SA in privința patrimoniului societații cu privire la imobilul ce ce se afla situat pe terenul in litigiu.
Așa fiind, rezulta cu certitudine faptul ca la momentul constituirii BTT SA, -chiar si admitand prin reducere la absurd ca HG 718/1992 se refera si la teren- terenul pentru care a fost emis Certificatul nu era in patrimoniul societații, fapt ce determina inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 15/1990 si a HG 834/1991. Mai mult decat atat, imobilul Baza Sportiva a fost dat BTT SA in baza Protocolului anexa la HG nr. 718/1992 cu o anumita destinație, or, chiar in lumina modificarii actului de inființare, BTT nu avea cum sa se comporte ca proprietar asupra terenului, ci sprijinea doar activitatea cluburilor sportive din zona, precum și pe cea a Ministerului T. și Sportului și/sau a Municipiului București prin investițiile realizate, fara sa se puna problema transmiterii terenului in patrimoniul BTT.
I.Dezvoltarea motivelor ce conduc la admiterea recursului declarat impotriva Deciziei Civile nr. 443A/ 03.04.2014.
- Limitele casarii au fost stabilite in mod eronat de instanța de apel, fapt ce a determinat lipsa unei analize concrete a motivelor de nulitate a Certificatului, aspect ce conduce la casarea hotararii și trimiterea cauzei pentru rejudecare in apel.
Cu încălcarea art. 315 alin. (1) C.pr.civ., instanța de apel a stabilit in mod eronat limitele casarii, aceasta situație determinand pronunțarea unei hotarari vadit nelegale din perspectiva dispozițiilor art. 315.
Instanța de control judiciar in primul ciclu procesual a casat Decizia din apel a Tribunalului București nr. 1685A din 18.12.2008 și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel, cu urmatoarele limite asupra problemelor de drept dezlegate:
i).instanța de control judiciar in primul ciclu procesual nu a inlaturat necesitatea analizarii motivelor de nelegalitate din perspectiva noțiunii de „minister de resort” prin raportare la aria/raza de specialitate (sport și tineret) in care se incadra entitatea juridica, reținand numai faptul ca nu se impunea existența unei subordonari a entitații fața de organul ierarhic superior
Stabilind faptul ca instanța de control judiciar a impus Tribunalului sa cerceteze motivele de nulitate ale Certificatului pornind de la situația certa ca M. T. și Sportului deținea calitatea de „minister de resort”, a determinat instanța de apel sa inlature de plano analiza asupra ariei/razei de specialitate a BTT. Cu alte cuvinte, motivul de nulitate invocat de C. S. Studențesc privitor la nulitatea Certificatului determinat de emiterea acestuia de un minister ce nu se situa in aria/raza de specialitate este inlaturat de plano in apel, fara sa existe posibilitatea instanței de control judiciar sa verifice legalitatea hotararii recurate.
ii)instanța de casare a impus instanței de apel obligativitatea cercetarii patrimoniului BTT la momentul inființarii acesteia pentru a stabili daca emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost realizata cu respectarea intocmai a prevederilor Legii nr. 15/1990
Or, instanța de apel, deși dovedita situația patrimoniului BTT la momentul inființarii – lipsa bunului din patrimoniu, astfel cum s-a aratat cu ocazia prezentarii situației de fapt, ignora faptul ca in patrimoniul intimatei nu se regasea terenul ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, BTT dispunând de imobil în conivență cu D. 94 I., deși nu era proprietarul acestuia.
iii).instanța de apel in mod nelegal stabilește faptul ca prin Decizia nr. 323/2010 s-a constatat dobandirea dreptului de proprietate ope legis
Ceea ce a stabilit instanța de control judiciar a fost faptul ca in lumina dispozițiilor Legii nr. 15/1990 s-ar putea dobandi proprietatea, insa sub rezerva verificarii incidenței acestui act normativ „critici asupra carora instanța de apel nu s-a pronunțat, fața de stabilirea unei situații de fapt incomplete, și care vor fi analizate de tribunal dupa administrarea noilor probe in cauza” – Decizia nr. 323/2010 a Curții de Apel București data in primul ciclu procesual, pagina 32, paragraful 1.
Singurul motiv de casare stabilit corect de instanța de apel este cel referitor la apartenența sau nu a bunului imobil (teren) la domeniul public. Deși acest motiv de casare a fost corect identificat, hotararea recurata este nelegala, in condițiile in care analiza motivului de casare nu se raporteaza la obligația instanței de apel de a administra probele indicate de instanța de recurs. Astfel, instanța de apel nu staruie in administrarea probei cu inscrisuri, iar in privința probei cu expertiza topografica apreciaza ca are o forța probanta redusa. Altfel spus, instanța de apel deși avea obligația de a stabili corect situația de fapt, prin ignorarea probelor impuse de instanța de control judiciar, nu procedeaza la administrarea acestora, lipsind de efecte hotararea din recurs.
- Hotararea data in recurs in primul ciclu procesual nu are autoritatea de lucru judecat și nici putere de lucru judecat in fața instanței investite cu soluționarea prezentului recurs
Din redactarea alin. (1) al art. 315 C.pr.civ. rezulta o obligație exclusiva in sarcina instanțelor de fond (prima instanța și cea de apel). In privința instanței de recurs decizia anterioara data in aceeași cauza nu este obligatorie, deoarece judecatorii sesizați cu un nou recurs nu sunt „judecatorii fondului”. Mai mult decat atat, o astfel de soluție se impune in prezenta cauza in condițiile in care, judecatorii ce realizeaza controlul de legalitate sunt puși in situația in care au de cercetat o hotarare ce nu le-a respectat dispozițiile de casare.
In doctrina s-a statuat ca „… soluția de casare cu trimitere spre rejudecare (de fapt, dezlegarea de drept ori obligativitatea administrarii de probe) nu este obligatorie și pentru judecatorii sesizați cu un nou recurs in aceeași pricina, pentru ca ei nu sunt „judecatorii fondului”. D. urmare, judecatorii unui nou recurs pot da o alta dezlegare problemei de drept dedusa judecații, ceea ce va face ca hotararea de recurs anterioara, fara sa fie desființata, sa ramana lipsita de efecte juridice. Fața de conținutul art. 315 alin. (1), nu se poate spune ca, procedandu-se astfel, are loc, implicit, un control judiciar al hotararii anterioare din recurs și cu atat mai puțin ca ar fi un recurs la recurs” – M. Tabarca, G. B., Codul de procedura civila, ediția a II – a, revizuita și adaugita, Editura Universul Juridic, 2008, p. 954 .
- Instanța de apel nu a administrat intregul probatoriu stabilit de instanța de control judiciar cu ocazia primului ciclu procesual, respectiv proba cu inscrisuri și a ignorat obligativitatea administrarii probei cu expertiza tehnica, motiv de casare prevazut de dispozițiile art. 312 alin. (3) C.pr.civ..
Cu ocazia rejudecarii pricinii in apel, Tribunalul București a procedat la soluționarea pe fond a pricinii, fara insa sa dispuna administrarea concreta a probelor stabilite de instanța de control judiciar, respectiv proba cu inscrisuri și proba cu expertiza tehnica in specialitatea topografie.
Deși Tribunalul București a încuviințat probele, administrarea acestora a avut doar un rol formal, in realitate probele impuse de instanța de control judiciar au reprezentat o simpla formalitate pentru instanța de apel. Ca este așa, rezulta din chiar motivarea hotararii Tribunalului București privitoare la proba cu expertiza tehnica reținandu-se ca „…tribunalul apreciaza ca avand o valoare probatorie scazuta expertiza tehnica efectuata in cauza, intrucat stabilirea naturii juridice a terenului nu depinde in principal de situarea lui in incinta Parcului „Herastrau”, cu sau fara distincția „Herastrau Vechi” și „Herastrau Nou”, ori planurile topografice executate de .…”.
Aceste aprecieri sunt făcute de către instanța de apel, in condițiile in care instanta de casare a stabilit ca se impune efectuarea unui raport de expertiza care sa determine situația juridica a terenului la momentul inființarii BTT –in fapt, instanta de recurs a stabilit ca se impune a stabili daca bunul apartinea ori nu domeniului public la momentul infiintarii BTT SA pentru a determina daca dreptul de proprietate asupra terenului putea intra in patrimoniul acestei societati la momentul infiintarii.
Mai mult, spre deosebire de prima hotarare data in apel, cand s-a stabilit situația juridica a terenului la data eliberarii Certificatului, in rejudecarea apelului Tribunalul inlatura obligația stabilita de Curte și analizeaza situația juridica a terenului și existența acestuia în patrimoniul BTT la o dată ulterioară constituirii, respectiv la data adoptari HG nr. 718/1992[1].
In mod evident, dincolo de obligația impusa de Curte, Tribunalul era ținut sa cerceteze legalitatea Certificatului in raport de momentul inființarii BTT, respectiv la data adoptarii HG nr. 91/1991. Aceasta situație juridica nu a fost cercetata, deși experții desemnați in cauza au aratat in cuprinsul raportului de expertiza ca, in ipoteza in care nu era emis Certificatul, terenul s-ar fi aflat in domeniul public.
In privința probei cu inscrisuri, se impune administrarea acestei probe in continuare, sens in care intimatele trebuie sa depuna la dosarul cauzei dosarul administrativ intocmit cu ocazia evaluarii solicitarii privind eliberarea Certificatului contestat. Simpla mențiune pro causa a intimatelor potrivit careia „nu mai dețin acest dosar” nu poate conduce la ideea ca proba cu inscrisuri a fost administrata.
- Dezvoltarea argumentelor ce conduc la admiterea recursului din perspectiva dispozițiilor art. 304 C.pr.civ..
Subsidiar motivelor de casare anterior indicate, hotararea recurata este nelegala pentru motivele dezvoltate in continuare.
4.1.Hotararea instanței de apel este nelegala din perspectiva dispozițiilor art. 304 punctul 6 C.pr.civ., instanța de apel pronuntandu-se asupra unor aspecte care depasesc prezentul cadru procesual
Tribunalul a retinut in considerentele decizorii ca „la momentul trecerii terenului in patrimoniul . ulterior . reclamant a pierdut orice drept asupra acestui teren” desi acest aspect excede cadrului procesual, instanta nefiind investita cu o cerere avand ca obiect analizarea dreptului de folosinta al subscrisei asupra terenului.
eE arata si ca dreptul de folosinta al subscrisei C. S. Studentesc Bucuresti asupra imobilului aferent bazei nautice Herastrau (ce face parte din Complexul Sportiv Turistic si de agrement Herastrau Bucuresti) este intemeiat pe prevederile Protocolului Anexa la HG 718/1992, protocol ce face parte din HG mentionat. Subliniem astfel ca drepturile subscrisei se intemeiaza pe acelasi act normativ (aflat in vigoare inclusiv la momentul actual) ca si drepturile BTT SA.
De fapt, aspectul privind dreptul de folosinta al subscrisei C. S. Studentesc Bucuresti, care justifica interesul in promovarea prezentei cereri, a intrat in autoritate de lucru judecat ca urmare a neapelarii (pe acest aspect) a sentintei Judecatoriei Sector 1 – nr 8757/01.06.2007 prin care a fost respinsa exceptia lipsei de interes a subscrisei in promovarea actiunii.
D. fiind ca interesul subcrisei se intemeiaza pe folosirea in fapt a terenului, dezlegarea exceptiei lipsei de interes nu poate duce la respingerea argumentelor intemeiate pe Decretul 149/1970.
4.2.Hotararea recurata este nelegala din perspectiva dispozițiilor art. 304 punctul 7 C.pr.civ., fiind data pe temeiul unor motive contradictorii
In primul rand, sub pretextul unei analize privitoare la situația juridica a terenului, Tribunalul reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 1 din HG nr. 834/1991 potrivit carora „terenurile aflate in patrimoniul societaților comerciale cu capital de stat la data inființarii acestora, necesare desfașurarii activitații conform obiectului lor de activitate, se determina, pentru societațile comerciale inființate prin hotarare a Guvernului, de catre organele care, potrivit legii, indeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societațile comerciale inființate prin decizia organului administrației locale de stat, de catre autoritatea publica județeana”, insa din dezvoltarea motivelor ce au condus la respingerea apelului rezulta ca terenul a trecut in patrimoniul BTT la un moment ulterior, respectiv la 27.11.1992.
Cu privire la momentul trecerii terenului in patrimoniul BTT Tribunalul reține: „cu referire la Complexul sportiv, turistic și de agrement „Herastrau” București, tribunalul reține ca fiind pertinente susținerile intimatului BTT, in sensul ca acesta a revenit ulterior in patrimoniul intimatului . in baza art. II HG nr. 718/1992” – pagina 28 paragraful 11 din hotararea recurata.
Consecința contradicției intre cele doua considerente este aceea ca, deși constata fara echivoc faptul ca la data inființarii BTT nu a deținut in patrimoniu terenul, se impune respingerea apelului motivat de faptul ca acesta (terenul) a intrat in patrimoniul BTT la o data ulterioara.
Or, de esența cercetarii legalitații Certificatului din perspectiva dispozițiilor art. 1 din HG nr. 834/1991 era stabilirea momentului la care terenul ar fi intrat (ori daca acesta a intrat) in patrimoniul entitații beneficiare a acestuia, acesta fiind un moment ulterior celui prevazut de art. 1 din HG nr. 834/1991.
Dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 reținute de instanța de apel in argumentarea soluției date nu pot fi interpretate distinct de prevederile art. 1 din HG nr. 834/1991, ci in deplina concordanța cu acestea.
In al doilea rand, cand analizeaza natura juridica a terenului din perspectiva neretroactivitații legii civile, Tribunalul reține ca nu poate avea in vedere prevederile Legii nr. 213/1998 deoarece acest act normativ a intrat in vigoare ulterior inființarii BTT. Cu toate acestea, la pagina 29 paragraful 4 instanța de apel nu mai are in vedere același raționament juridic susținand ca „… tribunalul apreciaza ca fiind nefondate susținerile apelantului reclamant in sensul ca „HG nr. 91/04.02.1991, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 38/23.02.1991”, prin care s-a inființat . pentru Tineret SA (. intrat in vigoare ulterior Legii nr. 18/1991 și pe cale de consecința nu putea transmite in patrimoniul entitaților de drept privat terenuri aparținand domeniului public”.
Mai mult decat atat, sub pretextul cercetarii naturii juridice a terenului, Tribunalul reține ca acesta se afla in domeniul privat și ca putea face obiectul Legii nr. 15/1990, in condițiile in care la pagina 30 paragraful 3 partea finala reține ca „… la dosar nu a fost identificata nicio proba din care sa rezulte ca la nivelul anului 1990 imobilul in litigiu aparținea domeniului public…”. In egala masura, contrar celor anterior reținute, la pagina 30 paragraful 8 instanța reține, contrar celor amintite anterior, ca imobilul ar fi intrat in domeniul privat și in patrimoniul BTT ulterior anului 1990 prin HG 91/1991 și HG 718/1992.
În acest context trebuie să subliniem faptul că netemeinicia unora dintre considerentele instanței de apel este lesne probată prin corecta amplasare în timp a acestora. Astfel, la pag. 30 paragraful 3 din Decizia recurată, instanța statuează: „conform sistemului proprietății, proprietatea privată este regula, iar proprietatea publică constituie excepția de la această regulă”. Această aserțiune ar putea, în măsura în care ar fi adevărată, să întemeieze teza că, în lipsa probelor privind apartenența imobilului în litigiu la domeniul public, regula fiind proprietatea privată, acesta făcea parte, în 1990-1991 din proprietatea privată.
Esențial în ceea ce privește netemeinicia afirmației instanței este faptul că, anterior anului 1989, regula o constituia proprietatea socialistă de stat așa cum rezultă, în mod neechivoc, din prevederile Constituției României de la 1965, care a fost în vigoare între 21.08._91. Regula proprietății private devine aplicabilă o dată cu . Constituției României din 1991, adică începând cu 21.11.1991. Prin urmare, raportat la data înființării BTT, 23.02.1991, regula, în ceea ce privește proprietatea, era cea a proprietății socialiste de stat, iar nu cea a proprietății private.
În lumina celor de mai sus, afirmația instanței referitoare la faptul că „la dosar nu a fost identificată nicio probă din care să rezulte că la nivelul anului 1990 imobilul în litigiu aparținea domeniului public, altfel decât restul terenurilor” se impune a fi reformulată: „la dosar nu a fost identificată nicio probă din care să rezulte că la nivelul anului 1990 imobilul în litigiu aparținea domeniului privat, altfel decât restul terenurilor situate în parcul Herăstrău”.
4.3.Hotararea recurata este nelegala din perspectiva dispozițiilor art. 304 punctul 9 C.pr.civ., instanța de apel pronunțand o hotarare lipsita de temei legal, cu incalcarea și aplicarea greșita a legii
Pentru a putea fi beneficiara unui Certificat de atestare a dreptului de proprietate, intimata BTT trebuie sa indeplineasca o . condiții. Aceste condiții sunt regasite in art. 1 din Legea nr. 15/1990 și art. 1 din HG nr. 834/1991, respectiv:
i) societatea comerciala trebuie sa se constituie in baza Legii nr. 15/1990;
ii) terenurile sa fie in patrimoniul societații la momentul inființarii acesteia;
iii) terenurile aflate in patrimoniu nu trebuie sa faca parte din domeniul public,
iv) societatea comerciala trebuie sa justifice necesitatea dobandirii terenului in vederea desfașurarii activitații, și
v) M. ce emite Certificatul trebuie sa dețina calitatea de minister de resort in aria/sfera de activitate a beneficiarului.
Or, in ceea ce privește Certificatul emis pe numele BTT, aceasta nu a indeplinit niciuna dintre condițiile anterior enumerate. Chiar Tribunalul București reține la pagina 29 primul paragraf din hotararea recurata ca „din interpretarea actelor normative amintite, rezulta fara putința de tagada ca la nivelul anului 1992, . in patrimoniul sau imobilul in litigiu”.
Astfel, aplicand metoda logica a reducerii la absurd si stabilind ca adevarata sustinerea instantei de apel conform careia terenul se afla in patrimoniul . nivelul anului 1992, rezulta (atat per a contrario, cat si din prevederile HG 91/1991) ca la momentul infiintarii, respectiv in 1991, BTT nu detinea terenul in proprietate.
4.3.1.Intimata BTT nu a fost inființata in baza dispozițiilor Legii nr. 15/1990, ci potrivit Legii nr. 31/1990, hotararea recurata fiind data cu incalcarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 15/1990
Pentru a stabili legalitatea actului a carui anulare se solicita se impune o analiza concreta a situației juridice a beneficiarului Certificatului:
i) intimata BTT nu a facut dovada faptului ca este continuatoarea Companiei Autonome de T. pentru Tineret, respectiv ca BTT SA a fost constituita prin reorganizarea fostei entitați juridice;
ii) intimata BTT nu a fost inființata conform Legii nr. 15/1990, ci este o persoana juridica infiintata in 1991 in baza dispozițiilor Legii nr. 31/1990, astfel incat nu putem vorbi de o reorganizare, de o transformare a fostei entitați, ci de constituirea unei entitați juridice noi, distincta de cea anterioara anului 1990.
Aceste elemente prezinta relevanța in cauza, in condițiile in care Certificatul putea fi emis in considerarea calitații entitații juridice de continuatoare a fostei organizații existente anterior anului 1990. In prezenta cauza, BTT nu a facut o astfel de dovada. F. a relua argumentele de mai sus (la pct privind Istoricul inființarii intimatei BTT”), sa se constate ca Certificatul este lovit de nulitate absoluta din perspectiva faptului ca BTT SA nu putea fi beneficiara a Certificatului in condițiile Legii nr. 15/1990 si HG 834/1991.
Dispozitiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 reglementeaza situatia juridica a bunurilor din patrimoniul societatilor comerciale la care face referire alin. (1) al art. 20[2], anume cele constituite potrivit art. 17 din acelasi act normativ[3].
Or, la data de 01.01.1990 Guvernul Romaniei a adoptat HG nr. 357/1990, privind inființarea Companiei Autonome de T. pentru Tineret, cu mențiunea ca aceasta hotarare nu a fost publicata niciodata in Monitorul Oficial. HG nr. 357/1990 a fost abrogata prin HG nr. 475/1999 privind declararea ca abrogate a unor acte normative nepublicate. Așa fiind, singurul act ce putea sa justifice reorganizarea fostei entitați de stat nu a fost niciodata in vigoare, HG nr. 357/1990 nefiind publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, iar la data de 15.07.1999 HG nr. 357/1990 a fost abrogata in mod expres.
D. urmare, chestiunea incidentei dispozitiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 se reduce la a determina daca BTT era sau nu, la data infiintarii (23.02.1991, cand avea denumirea de Compania de T. pentru Tineret SA „CTT”) unitate economica de interes republican. Or, asa cum rezulta din chiar art. 1 din HG nr. 91/1991, CTT a luat fiinta la data de 23.02.1991 dar nu ca urmare a transformarii unei unitati economice pre-existente.
CTT (BTT) ar fi fost o societate comerciala in sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990, numai in masura in care „nasterea” acesteia s-ar fi facut ca urmare a transformarii unei unitati economice de stat: adevarul acestei asertiuni se impune, neechivoc si cu deplina claritate, din interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 17, art. 18 alin. (1) lit. c)[4] si a art. 19 din Legea nr. 15/1990[5].
D. fiind ca nu a existat o unitate de stat pre-existenta din a carei organizare ca societate comerciala sa se infiinteze CTT (BTT), rezulta ca aceasta persoana juridica nu se regaseste intre cele la care face referire art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990, de unde rezulta ca nu sunt incidente prevederile art. 20 alin. (2) din acelasi act normativ.
In consecinta, Certificatul de atestare este nul deoarece a fost emis cu incalcarea dispozitiilor imperative ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.
Nu orice societate comerciala inființata in Romania ulterior anului 1989 putea beneficia de prevederile Legii nr. 15/1990, ci numai acele entitați care se reorganizau și deveneau societați comerciale.
Mai mult, nici macar CATT nu indeplinea aceasta cerinta a legii 15/1990. Astfel, BTT al UTC nu era o unitate economica de stat, ci aceasta apartinea unui organ (UTC) al PCR.
4.3.2.La momentul inființarii societații BTT SA, in patrimoniul acesteia nu se regasea terenul pentru care a fost emis Certificatul, hotararea fiind data cu incalcarea dispozițiilor art. 1 din HG nr. 834/1991.
Se redau disp. art. 1 din HG nr. 834/1991 si se arata ca o a doua condiție sine qua non a legalei emiteri a unui Certificat de atestare a dreptului de proprietate este aceea ca terenul sa se fi aflat in patrimoniul societatii comerciale la data infiintarii acesteia. Aceasta conditie rezulta, fara echivoc, din chiar dispozitiile anterior citate, care arata ca acestea se pot emite doar pentru „terenurile aflate in patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat la data infiintarii acestora”. Per a contrario, un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis pentru terenuri care la data infiintarii nu se gaseau in patrimoniul societatii comerciale, este nul absolut.
Curtea de Apel Bucuresti a statuat (pag. 30 din Decizia casata) „ca certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nu este constitutiv de drepturi, ci, astfel cum este intitulat, atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate/detinute in folosinta in patrimoniul societatii la data infiintarii acesteia si nu la momentul eliberarii certificatului”.
Așadar, nu prezinta nicio relevanța situația ulterioara inființarii societații comerciale, respectiv nu prezinta relevanța faptul ca BTT ar fi dobandit un drept/dezmembramant al dreptului de proprietate ulterior inființarii, norma speciala fiind de stricta interpretare și aplicabila numai daca sunt intrunite condițiile la momentul inființarii societații, respectiv daca terenul pentru care se solicita eliberarea Certificatului se afla in patrimoniul societații la momentul inființarii acesteia. Pentru a fi indeplinita o astfel de condiție, BTT ar fi trebuit sa faca dovada faptului ca era continuatoarea fostei entitați juridice, dovada ce nu s-a facut in prezenta cauza.
Or, nefiind vorba de reorganizarea unei entitați preexistente, la data infiintarii BTT, 23.02.1991, in patrimoniul acesteia nu se gasea nici un drept in ceea ce priveste Terenul ce constituie obiectul Certificatului. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 5 din HG nr. 91/1991 (actul de inființare al BTT) terenul ce face obiectul Certificatului de atestare a carui anulare o solicitam a fost exceptat de la includerea in patrimoniul BTT, sens in care se indica explicit faptul ca in patrimoniul BTT intra „activul si pasivul Companiei de turism pentru tineret, care se desfiinteaza, cu exceptia fractiunii din patrimoniu reprezentat de Complexul sportiv, turistic si de agrement „Herastrau” Bucuresti”.
Conform prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 „Bunurile din patrimoniul societații comerciale sunt proprietatea acesteia, cu exceptia celor dobandite cu alt titlu”. Or, in condițiile in care art. 5 din HG nr. 91/1991 a exceptat terenul de la constituirea activului BTT, rezulta cu certitudine faptul ca intimata ar fi trebuit sa il dobandeasca in mod legal cu un alt titlu (de exemplu cumparare). Indiferent de modalitatea ulterioara de modificare a HG nr. 91/1991, rezulta ca terenul ce face obiectul Certificatului de atestare nu a fost inclus in patrimoniul BTT la momentul constituirii acestei societați, astfel incat nu poate face obiectul Certificatului.
Nici in 27.11.1992 BTT nu a dobandit un drept asupra terenului, in condițiile in care scopul pentru care s-a adoptat HG nr. 718/1992 a fost acela de a exploata Complexul sportiv, turistic și de agrement „Herastrau" București in baza bunelor relații de colaborare cu M. T. și Sportului. Rezulta astfel ca BTT a dobandit numai un drept de exploatare a Complexului sportiv (baza materiala a acestui complex), iar nu un drept de proprietate și/sau de folosința asupra terenului.
Mai mult, din chiar inscrisurile ce emana de la BTT rezulta ca la data de 31.01.1991 (data incheierii primului exercițiu financiar), Terenul in cauza nu se afla in patrimoniul acesteia, astfel:
- conform bilantului contabil la 31.12.1991 al BTT, in patrimoniul acesteia nu se regaseste nici un teren;
- la data de 26.07.1991 prin mențiunea nr. 8865 BTT a efectuat la Registrul Comertului modificari in ceea ce priveste majorarea capitalului social. Aceste modificari au fost efectuate in temeiul Hotararii Consiliului Imputernicitilor Statului nr. 5/10.07.1991[6] si al HG nr. 718/1992, care, la data asa-zisei majorari, nu fusese inca adoptata. D. urmare, o majorare de capital social efectuata in temeiul unei HG emisa mult ulterior datei majorarii este inexistenta si nu poate produce efecte, fiind nula absolut;
- prin Incheierea nr. 920 pronuntata in data de 23.02.2000 de catre Judecatorul delegat de Tribunalul Bucuresti la ONRC in dosarul nr._/2000 a fost admisa cererea BTT de inscriere a modificarilor privind capitalul social in conformitate cu cele cuprinse in Actul aditional autentificat sub nr. 98/02.02.2000 de catre N. G. G.. In conformitate cu dispozitiile art. I din acest act aditional al Statutul BTT: „suma cu care se majoreaza capitalul social reprezinta valoarea terenului asupra caruia s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate in favoarea societatii in baza HG nr. 834/1991, respectiv certificat . 15 nr. 0053 pentru terenul in suprafata de 69.982,40 mp aferent bazei Herastrau situata in Bucuresti, .-9”. Or, in masura in care aceasta majorarea a capitalului social cu valoarea Terenului ar fi fost efectiv realizata ca urmare a mențiunii nr. 8865 din 26.07.1991 nu ar mai fi fost necesara o noua majorare, in 23.02.2000, ulterior emiterii Certificatului de atestare, cu valoarea aceluiasi bun imobil.
Din inscrisul denumit „Anexa la cererea de inscriere de mențiuni privind inregistrarea transmiterii a 30% și 70% din capitalul social al Societații Comerciale B. de turism și Tranzacții SA (. Fondul Proprietații Private/Fondul Proprietații de Stat” rezulta ca in anii 1991 – 1992 nu a avut loc o majorare a capitalului social cu valoarea terenului. Astfel:
-potrivit art. 3 din HG nr. 91/1991 capitalul social al BTT era de 1.569.038 mii lei;
-potrivit art. I din HG nr. 718/1992, capitalul social al BTT ce presupune ca ar fi inclus și valoarea terenului era de 1.600.255 lei;
-potrivit incrisului menționat anterior, ce emana de la BTT, la data de 23.07.1992 (mențiunea nr._) și la data de 27.04.1993 (mențiunea nr._) valoarea capitalului social era tot de 1.569.038 mii lei,
ceea ce conduce la o singura concluzie: inexistenta terenului in patrimoniul BTT.
Terenul ce face obiectul Certificatului a facut parte din domeniul public.
S-a aratat anterior ca BTT nu a dobandit un drept special de administrare asupra terenului, ci a dobandit posibilitatea utilizarii Complexului Sportiv Turistic si de Agrement Herastrau. Acest drept conferit nu se transforma in drept de proprietate și nu justifica sub nicio forma cuprinderea imobilului in patrimoniul BTT reflectata in bilanțul contabil.
Se analizeaza aceasta ipoteza prin aplicarea metodei reducerii la absurd si cu ignorarea claritatii neechivoce a HG nr. 91/1991 si HG nr. 718/1992 din care rezulta ca la data infiintarii BTT, in patrimoniul acestuia nu se gasea niciun drept privind terenul ce a constituit obiectul Certificatului de atestare.
Astfel, presupunand prin absurd ca la data infiintarii BTT (23.02.1991), in patrimoniul acestuia se afla vreun drept privind Terenul care a constituit obiectul Certificatului, acest act emis de MTS la data de 22.12.1999 ar fi nul absolut.
In primul rand, dreptul pe care BTT l-ar fi avut asupra terenului in chestiune, ar fi fost, cel mult un drept de folosinta in vederea asigurarii functionarii corespunzatoare si conservarii patrimoniului, dar care nu putea genera prin el insuși proprietatea. Mai mult conform Protocolului adoptat prin HG nr. 718/1992, BTT a beneficiat de un drept de exploatare a Complexului Sportiv Herastrau (construcțiile edificate pe teren). Ca atare, prin chiar natura sa, acest drept de folosinta este vremelnic, limitat in timp. Emiterea Certificatului este nelegala pentru ca vine in contradictie cu acest caracter provizoriu al dreptului de folosinta, prin consacrarea caracterului perpetuu al acestuia.
In al doilea rand, in aceasta situatie ipotetica, emiterea Certificatului nu ar fi fost legala deoarece ar fi contravenit dispozitiilor art. 3 din HG nr. 834/1991 care impun ca certificatele de atestare se pot emite doar pentru terenurile din domeniul privat, fiind prohibita emiterea lor pentru terenurile care fac parte din domeniul public.
Pe cale de consecinta, avand in vedere faptul ca la momentul infiintarii BTT (23.02.1991) terenul era domeniu public, rezulta ca Certificatul de atestare este nul, fiind emis cu incalcarea dispozitiilor imperative ale art. 3 din HG nr. 834/1991.
Faptul ca la data infiintarii BTT (23.02.1991) terenul se afla in domeniul public se impune, cu puterea evidentei, in considerarea urmatoarelor argumente:
(i) Anterior anului 1989, terenul era proprietate socialista de stat, iar acest fapt nu a fost contestat nici macar de partile adverse. In temeiul dispozitiilor art. 1 lit. a) din Decretul nr. 149/1970, prin Decizia Consiliului Popular al Municipiului Bucuresti nr. 94/19.01.1984: „se transmite, fara plata, din administrarea Directiei domeniului public din subordinea Consiliului popular al municipiului Bucuresti, in administrarea Comitetului Central al Uniunii T. Comunist, pe durata nedeterminata, mijloacele fixe, obiectele de inventar si suprafata de 70.000 mp teren situat in Parcul Herastrau, prevazute in planul de situatie si nota Directiei domeniului public anexate”.
Dupa anul 1989, prin adoptarea, la data de 20.02.1991, a Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, legiuitorul a introdus distinctia dintre terenurile apartinand domeniului public si terenurile care pot face obiectul dreptului de proprietate privata. La randul sau, domeniul public poate fi de interes national sau local, insa exercitarea proprietatii in ambele situatii, se face in regim de drept public (art. 4 din Legea nr. 18/1991).
Din analiza urmatoarelor inscrisuri: a) Planului zonei, scara 1:2000, cartografiere actualizata la nivelul anului 1991 (luna decembrie); b) Planul cadastral compus 1:500 intocmit in anul 1955, actualizat in 1990, cartografiere actualizata in 1991; c) Planul regiunii Parcul national 1:4000 octombrie 1941, rezulta ca, in februarie 1991, intreaga zona cuprinsa actualmente intre: S-Bulevardul Maresal C. P.; V-Soseaua Kiseleff, .-.-Soseaua Nordului, Bulevardul Beijing, Bulevardul Aviatorilor, deci si terenul, era incadrata la categoria de folosinta „Curti constructii-parcuri”.
Or, prin efectul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991[7] parcurile publice apartin domeniului public, ceea ce revine la a spune ca terenul era in domeniul public la data de 20.02.1991, cu doua zile anterior infiintarii BTT (23.02.1991), si mult anterior datei la care, in patrimoniul BTT a intrat dreptul de administrare provizorie a terenului (27.11.1992). Iar in temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, Terenul este inalienabil, insesizabil si imprescriptibil, neputand fi introdus in circuitul civil decat daca ar fi fost dezafectat din domeniul public.
Anterior distinctiei operate de Legea nr. 18/1991 intre domeniul public si dreptul de proprietate privata, in data de 10.04.1990 ia fiinta, in temeiul HG nr. 357/02.04.1990, Compania Autonoma de T. pentru Tineret (al catre patrimoniu a fost preluat de CTT (BTT) in data de 23.02.1991). La aceeasi data, 10.04.1990, in temeiul art. 1 din HG nr. 391/1990: „casele, cluburile si bazele de agrement pentru tineret care au apartinut fostelor comitete judetene ale U.T.C., trec in administrarea provizorie a Companiei Autonome de T. pentru Tineret, in vederea asigurarii functionarii corespunzatoare si conservarii patrimoniului”.
Instanțele judecatorești au statuat in mod irevocabil faptul ca „astfel, conform art. 3 din HG nr. 834/1991 procedura instituita prin acest act normativ nu se aplica terenurilor care fac parte din domeniul public, iar potrivit art. 35 din Legea nr. 18/1991, terenurile (cu mențiunea ca sunt vizate toate terenurile prevazute la art. 5 din Legea nr. 18/1991 – n.n.) … sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, acestea aparțin domeniului public și nu pot fi trecute in circuitul civil decat in baza unei legi speciale” – Inalta Curte de Casație și Justiție, Secția de C. Administrativ, Decizia nr. 1740 din 04.05.2004. Mai mult, Curtea Constituționala prin Decizia nr. 61 din 31 martie 1998 a statuat ca „art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 enumera bunurile obiect exclusiv al proprietații publice, precizand ca acestea aparțin domeniului public”.
Așa fiind, rezulta fara putința de tagada ca pana la . Legii nr. 18/1991 (20.02.1991) terenul a facut parte din categoria proprietatii socialiste de stat, iar dupa adoptarea actului normativ, a fost inclus in domeniul public. Avand in vedere faptul ca nu exista nici un act normativ in temeiul caruia terenului sa ii fie schimbat regimul juridic prin dezafectarea din domeniul public, rezulta ca acesta nu putea face obiectul Certificatului.
Mai mult, reținerea instanței de apel cu privire la caracterul general al enumerarii bunurilor ce aparțin domeniului public nu pot fi primite, in condițiile in care inclusiv Legea nr. 69/1991 privind administrația publica locala cuprinde dispoziții referitoare la proprietatea publica, respectiv art. 80 potrivit caruia „Aparțin domeniului public de interes local sau județean toate bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt afectate unei utilitați publice, sunt de uz sau de interes public și nu au fost declarate de interes național. Bunurile domeniului public de interes local sau județean cuprind terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public local sau județean, piețele, rețelele stradale, parcurile publice, cladirile, monumentele de interes public local sau județean, padurile și lacurile care, potrivit legii, nu aparțin domeniului public de interes național. Pot aparține domeniului public de interes local sau județean și alte bunuri dobandite de ., in condițiile legii”.
O astfel de descriere a bunurilor aflate in domeniul public nu poate fi caracterizata ca fiind generala și nu necesita o analiza speciala pentru fiecare bun imobil aflat in domeniul public in mod separat. Este de domeniul evidenței faptul ca parcurile publice, așa cum este cazul parcului Herastrau, nu pot fi decat bunuri aflate in domeniul public servind unui interes general al comunitații locale.
Construcția juridica propusa de instanța de apel potrivit careia „… pot aparține (domeniului public – n.n.) și alte bunuri dobandite…” – regasita la pagina 30 din hotararea recurata – dovedește fara echivoc faptul ca parcurile sunt in domeniul public și ca, pe langa acestea pot fi și alte bunuri in domeniul public, bunuri pe care legiuitorul nu s-a preocupat sa le enumere.
Reținerea instanței de apel potrivit careia HG nr. 91/1991 și HG 718/1992 ar constitui acte de transfer al terenului din proprietatea publica in cea privata este nelegala și eronata. Aceste acte adoptate de Guvern privesc exclusiv constituirea societații BTT și nu pot modifica proprietatea publica in mod implicit. Mai mult decat atat, Guvernul nu poate dispune de bunurile aflate in domeniul public al unitații administrativ teritoriale, M. București.
Instanța de apel s-a raportat la o norma legala inexistenta, respectiv art. 10 din Legea nr. 10/1998 ce ar fi permis o astfel de trecere din domeniul public in domeniul privat, trecere aflata la indemana Guvernului. Mai mult, fiind vorba de o lege presupus a fi in vigoare in 1998, nu prezinta relevanța cu privire la mișcarea bunului imobil in 1992, fiind incalcat principiul tempus regit actum.
O interpretare per a contrario ar conduce la incalcarea ordinii de drept stabilite de Inalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1740 din 04.05.2004, anterior citata. In mod evident, pentru a modifica regimul juridic al unui bun, respectiv pentru a-l transfera din domeniul public al statului in domeniul privat și pentru a-l introduce in circuitul civil este nevoie de o lege speciala, acest transfer nefiind apt sa produca efecte implicite.
Se subliniaza, insa, ca la data infiintarii BTT (23.02.1991) aceasta nu a avut in patrimoniu niciun drept referitor la terenul in litigiu si nici nu a dobandit vreun astfel de drept de la CATT, pentru ca aceasta entitate avea cel mult un drept de administrare a Complexului Sportiv, Turistic și de Agrement ”Herastrau” (exclusiv terenul).
Astfel, prin HG nr.718/10.11.1992 patrimoniul . intregeste cu Complexul Sportiv Turistic si de Agrement Herastrau-Bucuresti care isi pastreaza obiectul activitatii privind sportul de performanta, conform protocolului anexa, parte integranta din hotarare.
Un inventar al bunurilor apartinand CSTA Herastrau Bucuresti la momentul aparitiei HG nr.718/1992 nu exista astfel incat singura descriere si evaluare a patrimoniului BTT-Herastrau o regasim in Raportul de evaluare a obiectivului BTT-HERASTRAU la 31.10.1999 (fil.135-153 –dosar nr._/299/2006 ), raport intocmit la solicitarea .>
La pag.9 din acest Raport la pct. Situatia jurica a terenurilor se mentioneaza: ,,Terenul aferent bazei de sport si agrement BTT Herastrau este domeniu public, administrat de Primaria Bucuresti. . preluat gratuit, pe o perioada nedeterminata.”
In privinta patrimoniului bazei de sport si agrement BTT Herastrau, acesta este descris la pag.5 din Raport, cap. Concluzii fiind format din mai multe tipuri de cladiri, terenuri de sport si amenajari exterioare .
Suprafata de teren aferenta bazei nu face parte din patrimoniul acesteia ,in privinta terenului facandu-se urmatoarea mentiune, la pag.6 din Raport ,,suprafata de teren aferent bazei este preluata de . folosinta gratuita, pe termen nelimitat de la Primaria Municipiului Bucuresti”.
Raportul de evaluare sus aratat a fost depus de intervenienta-parata . facand parte din inscrisurile ce au stat la baza emiterii Certificatului contestat, in apelul initial.
Este important de retinut ca, dupa aparitia HG nr.718/10.11.1992, . exercitat folosinta asupra terenului in litigiu, teren care, asa cum am aratat mai sus, apartinea domeniului public.
(ii) Ca legiuitorul a intentionat, initial, in mod explicit, desi indirect, ca terenul sa ramana in domeniul public, rezulta, neechivoc, din dispozitiile art. 2 din Decretul nr. 149/1970. Dupa ce anterior, prin art. 1 lit. a) din Decretul nr. 149/1970, legiuitorul crease cadrul legal in care terenurile cu sau fara constructii, proprietatea statului, se transmit in folosinta gratuita pe durata nedeterminata, catre U.T.C., art. 2 alin. (1) din acelasi act normativ impune ca „la incetarea folosintei, bunurile primite de U.T.C. potrivit art. 1 lit. a) trec in administrarea directa a comunelor, oraselor sau municipiilor pe teritoriul carora sunt situate”. Decretul nr. 149/1970 a fost abrogat prin Decretul nr. 149/1990, care a intrat in vigoare in data de 12.05.1990 (ulterior desfiintarii BTT al UTC), data la care, dreptul de folosinta provizorie/administrare asupra terenului se afla in patrimoniul Companiei Autonome de T. pentru Tineret. Avand in vedere ca ulterior nu a intervenit nici un act normativ prin care sa fie schimbat regimul juridic al Terenului, rezulta ca acesta a ramas in domeniul public.
(iii) In considerarea Legii din 1912 de expropriere a terenurilor din Mosia Herastrau pentru asanarea Lacului Herastrau si formarea Parcului N., este neindoielnic ca terenul, care s-a format ca urmare a exproprierilor, era grevat de utilitate publica. Or, in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 18/1991: „Terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilitati publice”.
Ca atare, chiar in considerarea scopului pentru care s-a realizat exproprierea imobilelor care au constituit terenul, adica pentru deservirea unei utilitati publice, rezulta apartenenta acestuia in domeniul public.
Din perspectiva analizei de mai sus rezultă că afirmațiile instanței (pag. 30 paragraf 7 și 8) sunt, vădit netemeinice, fiind contradictorii cu normele legale incidente. Astfel, niciunde în cuprinsul HG nr. 91/1991 și al HG nr. 718/1992 nu există dispoziții referitoare la trecerea terenului în litigiu din domeniul public în domeniul privat.
In sfarsit, chiar daca prin absurd s-ar considera faptul că terenul in litigiu nu ar face parte din parcul Herastrau, atunci acesta ar apartine oricum domeniului public în temeiul prevederilor tezei finale a art. 5 din Legea nr. 18/1991, intrucat acest teren este afectat de uz sau interes public. Astfel, am aratat deja faptul ca inainte de 1989 terenul in litigiu a fost destinat ”Pentru desfasurarea activitatii sportive de performanta”[8]. Or, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1967 cu privire la dezvoltarea activitatii de educatie fizica si sport, educatia fizia si sportul constituie activitati de interes national. Astfel, in perioada relevanta (1991-1992) terenul aferent Complexului Sportiv, Turistic și de Agrement ”Herastrau” a fost destinat desfasurarii unor activitati de interes public, national, afectatiune care s-a pastrat in timp pana in prezent.
Legea nr. 29/1967 a fost aborgata la data 28-mai-2004 de subpunctul I, punctul 5. din anexa 1 din Legea 158/2004. Caracterul de interes national al activitatilor de educatie fizica si sport sunt insa pastrate de art. 2 din Legea nr. 69/2000 a educatiei fizice si sportului cat si de prevederile art. 45 alin. 5 din Constitutia din 1991 (reluate de art. 49 alin. 5 din Constitutia revizuita).
4.3.3.BTT nu a dovedit niciodata necesitatea dobandirii terenului in vederea desfașurarii activitații, aspect neanalizat de instanța de apel, contrar prevederilor art. 1 din HG nr. 834/1991
Potrivit dispozițiilor art. 1 din HG nr. 834/1991 pentru a putea beneficia de emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, societatea solicitanta trebuie sa justifice necesitatea acestui bun imobil pentru desfașurarea activitații.
Or, in situația particulara a BTT s-a aratat anterior ca nu deținea decat cel mult un drept de folosința asupra terenului in limitele stabilite prin anexa la HG nr. 718/1992. Terenul ce face obiectul Certificatului nu i-a fost niciodata necesar desfașurarii activitații, in condițiile in care BTT a incheiat un contract de asociere in participațiune cu intimata D..
Refuzul nejustificat al intimatelor de a depune documentația ce a stat la baza emiterii Certificatului, refuz trecut cu vederea de instanța de apel, a determinat pronunțarea unei hotarari nelegale, cu incalcarea dispozițiilor art. 304 punctul 9 C.pr.civ..
4.3.4.MTS nu deținea calitatea de Minister de resort in aria/sfera de activitate a BTT.
Pentru a stabili nelegalitatea Certificatului din perspectiva calității MTS de minister de resort, se impun a fi facute urmatoarele precizari:
Organizarea, funcționarea, atribuțiile și unitațile din subordinea Ministerului T. și Sporturilor au fost stabilite pentru perioada emiterii Certificatului prin HG nr. 239/1999
HG nr. 239/1999 a intrat in vigoare la data de 08.04.1999, fiind publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I nr. 146/08.04.1999 și a ieșit din vigoare la data de 10.01.2001. Certificatul a carui nulitate solicitam a fi pronunțata a fost emis la data de 22.12.1999, respectiv in perioada in care MTS funcționa in baza HG nr. 239/1999.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din HG nr. 239/1999 „M. T. și Sportului este organul administrației publice centrale de specialitate care aplica strategia dezvoltarii și programul Guvernului in domeniile tineretului și sportului”. In anexa nr. 2 la HG nr. 239/1999 erau stabilite unitațile ce funcționau in subordinea MTS, intre acestea nefiind regasita intimata BTT.
La data constituirii BTT prin HG nr. 91/1991, M. T. și Sporturilor funcționa in baza HG nr. 994/03.09.1990 privind organizarea și funcționarea MTS .
In anexa nr. 2 la HG nr. 994/1990 se menționa faptul ca CATT era unitate aflata in subordinea MTS.
Incepand cu data de 28.12.1992, prin Hotararile Guvernului Romaniei privind organizarea și Funcționarea MTS, nici CATT, nici CTT și nici BTT nu erau incluse in anexele privind unitațile aflate in subordinea acestui minister
BTT a fost exclusa din lista unitaților aflate in subordinea MTS in considerarea faptului ca nu desfașura activitați specifice aflate in aria de activitatea a MTS, toate acestea fiind in mod evident incompatibile cu activitatea Ministerului.
Scopul pentru care a fost constituita intimata BTT a fost stabilit prin art. 5 din Statutul CTT aprobat prin HG nr. 91/1991, respectiv „scopul societații il constituie organizarea, stimularea și facilitarea dezvoltarii turismului și a altor forme de petrecere a timpului liber in randul tuturor categoriilor de tineri”.
In egala masura prin art. 6 din Statut s-a stabilit obiectul de activitate a BTT, aceasta activand in turism, iar nu in ceea ce privește sportul.
Așa fiind, rezulta cu certitudine faptul ca MTS nu reprezenta minister de resort pentru BTT sens in care nu avea competența necesara emiterii Certificatului.
In aceste condiții, fața de lipsa analizei chestiunilor de drept stabilite in sarcina instanței de apel de instanta de control judiciar și in lumina normelor ce reglementeaza activitatea MTS in raport de activitatea BTT, se impune modificarea hotararii Tribunalului București nr. 443A pronunțata la data de 03.04.2014.
- Cat privește contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2152/28.07.203 de BNP M. E., in baza principiului resoluto iure dandis, resolvitur ius accipientis, se impune desființarea acestuia
Deși Tribunalul București nu a mai analizat acest motiv de apel in condițiile in care a apreciat ca respingand apelul cu privire la anularea Certificatului nu se mai impune cercetarea legalitații contractului de vanzare cumparare, revine instanței de recurs sarcina sa analizeze legalitatea acestuia, subsidiar motivelor precedente.
Instanta de casare a aratat, neechivoc, faptul ca in raport de certiifcat, Contractul de vanzare este un act subsecvent a carui desfiintare survine in masura in care sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele doua conditii:
- instanta de apel va constata nulitatea Certificatului de atestare, și
- se constata ca D. a fost de rea-credinta la incheierea Contractului de vanzare.
Certificatul este nul absolut, ca atare, prima conditie este indeplinita.
In ceea ce priveste buna sau reaua-credinta a D. la incheierea Contractului de vanzare, intimata intervenienta a fost de rea-credinta.
In primul rand, afirmarea bunei-credinte de catre D. presupune ignorarea, cu buna stiinta, a tuturor actelor normative indicate mai sus, care au reglementat atat regimul juridic al terenului precum si emiterea Certificatului. Or, fie si numai la o sumara analiza a acestor acte normative, D. ar fi constatat ca:
- la data infiintarii BTT Terenul nu se afla in patrimoniul acestei societati comerciale;
- terenul apartinea domeniului public la data infiintarii BTT;
- BTT a fost infiintata in baza dispozitiilor Legii nr. 31/1990, neputand sa ii fie aplicabile dispozitiile Legii nr. 15/1990.
Deoarece D. nu poate invoca necunoasterea legii, este neindoielnic faptul ca, desi pe baza actelor normative incidente, intimata intervenienta a cunoscut și/sau trebuia sa cunoasca faptul ca Certificatul este nelegal emis si, ca atare, nul absolut. Cu toate acestea, deși vorbim in general de acte publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, cu vadita rea credința intimata intervenienta, a ignorat aceste acte si a consimțit la incheierea Contractului de vanzare cu BTT. Acest fapt probeaza fara dubiu reaua-credinta a D..
In al doilea rand, fie si presupunand prin absurd ca D. nu a intreprins o analiza a situatiei juridice a Terenului si a vanzatorului BTT[9], tot nu poate sa isi sustina buna credinta. Astfel, prin Sentinta civila nr._/12.06.2000 pronuntata de catre Judecatoria Sectorul 1 Bucuresti BTT a fost obligata sa vanda catre BTT, activele aduse in asociere in temeiul Contractului de asociere in participatiune nr. 183/23.09.1999. Pentru stabilirea valorii acestor active a fost intocmit de catre Autoritatea N. pentru T. si la solicitarea BTT, Raportul de evaluare a obiectivului BTT-Herastrau (fila 135-153 din dosarul de Apel). La pag. 9 din acest raport se arata, in mod expres, ca: „Terenul aferent activelor bazei de sport si agrement BTT - Herastrau este domeniul public administrat de Primaria Municipiului Bucuresti”.
Pe cale de consecinta, la data incheierii Contractului de vanzare, D. avea suficiente elemente in baza carora cunostea sau putea sa cunoasca faptul ca Terenul apartinea domeniului public si ca Certificatul de atestare a fost emis nelegal. Or, aceste elemente, ar fi determinat, in cazul unui cumparator de buna-credinta, refuzul incheierii Contractului de vanzare. Faptul ca totusi D. a procedat la incheierea acestui contract, probeaza, in mod neechivoc, reaua-credinta a intimatei interveniente, fapt ce conduce la anularea actului subsecvent.
III. Pe aspectul referitor la cheltuielile de judecata acordate, decizia pronuntata de instanta de apel este nelegala prin prisma art.304 pct.5, art.304 pct.8 si art.304 pct.9 teza a II-a C.pr.civ ..
Potrivit dispozitiilor art.274 alin.1 C.pr. civ., pentru rambursarea cheltuielilor de judecata, partea care a castigat procesul trebuie sa fi formulat o cerere expresa in acest sens. Aceasta cerinta este un reflex al principiului disponibilitatii. Partea are dreptul de a obtine restituirea cheltuielilor de judecata, iar daca intelege sa uzeze de acest drept, are obligatia de a cere in mod formal acest lucru. Corelativ, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii (art.129 alin 6 C.pr. civ ).
Tinand seama de caracterul accesoriu al cererii de acordare a cheltuielilor de judecata care respecta regimul oricarei cereri adresate instantei, pentru dovedirea cuantumului cheltuielilor de judecata trebuie respectate dispozitiile art.112 alin.1 pct.5, art.112 alin.2, art.116, art.138 C.pr. civ.
Potrivit art.167 alin.2 C. pr. civ. administrarea dovezilor se va face inaintea inceperii dezbaterilor asupra fondului. In situatia in care dovada de plata a onorariului de avocat se depune si se accepta la inchiderea dezbaterilor si nu este comunicata partilor adverse, cum este si in speta de fata, instanta, in baza rolului activ ce-i este impus si permis totodata,rol instituit de art.129 C. pr. civ, trebuie sa aduca la cunostinta partii adverse cuantumul onorariului, pentru ca aceasta, in masura in care apreciaza necesar, sa solicite aplicarea art.274 alin.3 C. p civ.
Nu poate fi acceptata nicio abatere de la aceasta exigenta deoarece incalcarea ei reprezinta cea mai flagranta nesocotire a principiului contradictorialitatii.
Asa cum se poate observa din cuprinsul Incheierii de sedinta din data de 13.03.2014 ( fil.1993-1995 din Vol. VII – dosar nr._ ) dovezile achitarii onorariilor de avocat, atat pentru . si pentru . SRL, au fost depuse la dosarul cauzei la inchiderea dezbaterilor, dupa acordarea cuvantului partilor pe fondul apelului.
Ca este asa rezulta si din rezolutia de primire aplicata pe dovezile de plata a onorariilor, datata 13.03.2014 (fil.1912-1922 din Vol. VII –dosar nr._ . In raport de momentul depunerii dovezilor de plata a onorariilor de avocat, care este cel aratat mai sus, instanta de apel avea obligatia, impusa si permisa de rolul activ, de a pune in discutia contradictorie a partilor cuantumul onorariilor de avocat astfel incat partile, in situatia in care, prin hotararea ce urma a fi pronunta, ar fi cazut in pretentii, sa poata solicita aplicarea art.274 alin.3 C.pr.civ.
Or, instanta de apel nu a inteles sa exercite rolul activ pe acest aspect, aducand o incalcare grava a principiului contradictorialitatii si in final obligand apelantul-reclamant la plata catre intimatul-parat . intimatul-intervenient accesoriu . SRL, cu titlu de cheltuieli de judecata ( onorarii de avocat ), a unor sume fabuloase, care depasesc cu mult orice suma acordata de CEDO cu titlu de cheltuieli de judecata, in spete de acceasi complexitate sau cu o complexitare mult mai mare.
Un alt principiu incalcat de instanta de apel este cel al egalitatii armelor. In jurisprudenta europeana, acest principiu semnifica tratarea egala a partilor pe toata durata desfasurarii in fata unui tribunal fara ca una din ele sa fie avantajata in raport cu cealalta parte in proces. Dupa cum a decis in mod constant Curtea, acest principiu, unul dintre elementele notiunii mai largi de proces echitabil, impune ca fiecarei parti sa i se ofere posibilitatea rezonabila de a-si sustine cauza in conditii care sa nu o plaseze . net dezavantaj in raport cu ,, adversarul “ si ca exigenta ,, egalitatii armelor “ in sensul unui just echilibru intre parti are, in principiu, acelasi rol atat in procesele civile, cat si in cele penale (Dombo Beheer B. V. c. Pays-Bas, 27.10.2003 ).
De asemenea, instanta de apel a incalcat si principiul oralitatii consacrat prin art.127 C. pr. civ., potrivit caruia pricinile se dezbat verbal, daca legea nu dispune altfel. Prin faptul ca dovezile de plata a onorariilor de avocat nu au fost aduse la cunostinta apelantului-reclamat prin comunicare sau alt mod, solicitarile intimatului-parat . ale intimatului-intervenient accesoriu . SRL de obligare a noastra la plata cheltuielilor de judecata (onorariu de avocat ) nu au fost puse in discutia partilor, pentru a da tuturor posibilitatea de a-si expune motivele, inclusiv de a solicita reducerea onorariilor de avocat in temeiul art.274 alin.3 C. pr. civ.
Prin nesocotirea tuturor acestor principii dreptul de aparare al apelantului-reclamant a fost golit de continut, motiv pentru care sustinem ca nu am beneficiat de o procedura echitabila, fiind nesocotit astfel art.6 din Conventia drepturilor omului si libertatilor fundamentale.
Instanta de apel a dat o gresita interpretare dovezilor de plata a onorariilor de avocat retinand, in contradictie cu solicitarile intimatului-parat . intimatului intervenient-accesoriu . SRL si cu mentiunile facute in cuprinsul dovezilor de plata, ca suma solicitata reprezinta onorarii de avocat pentru trei cicluri procesuale, respectiv: apel initial, recurs, apel in rejudecare.
Asa cum rezulta din dovezile de plata a onorariilor de avocat (fil.1912-1922 Vol. VII –dosar nr._ ), suma de 100.800 lei acordata intimatei -intervenienta accesorie . SRL si suma 48.626,72 lei acordata intimate-parate . onorarii achitate avocatilor pentru prestatia din dosarul nr._ , apel in rejudecare, si nu pentru cicluri procesuale anterioare, asa cum eronat a retinut instanta.
Se fac urmatoarele precizari:
In dosarul nr._/299/2006 al Tribunalului Bucuresti –Sectia a IV-a Civila ( apel initial ) a fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant C. S. Studentesc Bucuresti.
. SA, ulterior SRL, a fost reprezentata de av. G. B. in baza imputernicirii avocatiale nr.288/28.11.2007 ( fil.30, Vol. I – dosar nr._/299/2006 ).
Prin intampinarea depsusa la fil.34-41, Vol.I – dosar nr._/299/2006, semnata de avocatul G. in baza mandatului acordat, se solicita respingerea apelului, mentinerea sentintei apelate ca temeinica si legala si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
La fil.187-196, Vol.II –dosar nr._/299/2006 se depun, prin av. G. B., concluzii scrise si se arata, in cuprinsul acestora, ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
In plus, in dosarul de apel initial nu exista nicio dovada a achitarii onorariului de avocat pentru avocatul G. care a reprezentat . SRL in aceasta faza procesuala.
. apelul initial nu a fost reprezentata de avocat, ci de consileri juridici, a formulat intampinare prin care nu a solicitat obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecata, nu a depus concluzii scrise, nu s-au solicitat cheltuieli de judecata si nu s-a produs vreo dovada in acest sens ( fil.18, 33, 58-59, Vol.I- dosar nr._/299/2006 ).
In dosarul nr._/299/2006 al C.-Sectia a III-a Civila si pentru cauze cu minori si defamilie sau admis recursurile formulate, s-a casat hotararea din apel si s-a trimis cauza Tribunalului Bucuresti- Sectia a IV-a Civila pentru rejudecarea apelului.
In recurs . SRL a fost reprezentata de avocatii V. P. L., cu imputernicire avocatiala la fil.68 din dosarul de recurs, si T. M. C., cu imputernicire avocatiala la fil.104 din dosarul de recurs.
La fil.8-20 se afla recursul formulat de . SRL, prin care se solicita si cheltuieli de judecata, solicitare ce nu a fost reiterata prin concluziile scrise aflate la fil.241-245.
In plus, in dosarul de recurs nu se regaseste nicio dovada a platii onorariilor avocatilor L. si T., pentru acest ciclu procesual.
. fost reprezentata in recurs de consilier juridic V. I. ( fil.72) si de av. G. A. (fil.117 ). Prin recursul formulat s-au solicitat cheltuieli de judecata (fil.23-31 ), pentru ca in concluziile scrise ( fil.237-240 ) sa se faca mentiunea ca vor fi solicitate pe cale separata.
In dosarul de recurs nu se regaseste nicio dovada a achitarii onorariului de avocat pentru acest ciclu procesual .
In mod gresit instanta de apel a retinut caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecata ( onorarii de avocat ) acordate in cauza.
Instanta a apreciat caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecata acordate, respectiv 149 426,72 lei ( aproximativ 33.960 Euro ), raportat la complexitatea cauzei, complexitatea probatoriului, problemele de drept dezbatute, valoarea obiectului, pregatirea profesionala si experienta avocatilor.
In fata tribunalului ne-am aflat . rejudecare, cauza nu a fost analizata sub toate aspectele ci analiza s-a facut in limitele impuse prin decizia civila nr. 323/09.10.2010 a C. –Sectia a III-a Civila si pentru cauze cu minori si familie.
In ceea ce priveste probatoriului, in proportie covarsitoare, acesta a fost administrat de apelantul-reclamant si intervenientul accesoriu M. Bucuresti prin Primarul General.
Complexitatea dosarului nu se apreciaza in raport de numarul filelor pe care le contine si nici in raport de numarul termenelor acordate ci in raport de problemele de drept ce trebuie dezlegate.
Obiectul pricinii, constatarea nulitatii absolute a unor acte juridice civile, nu are, din punctul nostru de vedere, un grad de dificultate foarte ridicat care sa impuna o specializare si pregatire deosebita a aparatorilor.
Faptul ca solutionarea apelului a durat mai mult se explica si prin faptul ca dosarul a suferit numeroase amanari fie pentru lipsa relatiilor solicitate, fie pentru nedepunerea raportului de expertiza sau alte cauze.
Prin urmare, se impune casarea hotararii recurate si sub acest aspect pentru punerea in discutia contradictorie a partilor a cuantumului cheltuielilor de judecata si invocarea dispozitiilor art. 274 alin.3 C. pr. civ.
Invocarea dispozitiilor art.274 alin.3 C. pr. civ. se poate face numai in fata instantei de apel, pentru a se evita incalcarea dublului grad de jurisdictie.
In recurs au fost administrate inscrisuri.
Solutionand recursurile formulate, in raport de criticile dezvoltate, ca si de apararile intimatilor, Curtea constata urmatoarele:
1.In ce priveste criticile recurentilor referitoare la gresita stabilire de catre tribunal a limitelor casarii cu prilejul rejudecarii ( ceea ce ar reprezenta o incalcare a art. 315 C.pr.civ., care, in ultima instanta, s-ar incadra in dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. ), Curtea constata urmatoarele:
a.Curtea constata ca, . casare reprezentata de decizia civila nr. 323/ 2010 a C. a transat faptul ca M. T. si Sportului a reprezentat minister de resort la momentul eliberarii certificatului de atestate a dreptului de proprietate in discutie, solutionand irevocabil cauza cu privire la acest motiv de nulitate.
Sub acest aspect, decizia de casare motiveaza ca ”soluția instanței de apel nu este legală, tribunalul făcând o greșită interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă”, face apoi o analiza a actelor normative incidente, pentru a arata in final ”că noțiunea de „minister de resort” nu se limita, la acel moment, doar la cea de minister, ca și organ ierarhic superior, în subordinea căruia trebui să funcționeze persoana juridică îndrituită a i se elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, ci de asemenea, cum constată și prima instanță, acel minister în a cărui rază de specialitate (în speță, sport și tineret) se încadra obiectul de activitate pentru entitatea juridică în cauză” si ca ” Argumentele tribunalului relativ la noțiunea de minister de resort sunt greșite. … Transformarea în societate comercială a CATT justifică astfel de ce, la abrogarea HG nr.994/03.09.1990 prin HG nr.800/1992, . mai este nominalizată în anexa la hotărâre, ceea ce nu implică însă necompetența ministerului în cauză de a elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.”
Cu prilejul analizarii celui de-al doilea motiv de nulitate invocat cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate, referitor la caracterul terenului de a fi de domeniu public, instanta de casare arata in mod expres ca nu poate analiza aceasta critica, pentru ca situatia de fapt nu a fost pe deplin stabilita, aceasta spre deosebire de primul motiv de nulitate referitor la lipsa calitatii de minister de resort al emitentului, pe care l-a analizat ca atare.
Iar in final, in mod elocvent, solutia data in cauza, de casare cu trimitere spre rejudecare, a fost justificata exclusiv de necesitatea analizarii cauzei de nulitate referitoare la apartenenta bunului la domeniu public ( si, in subsidiar, referitor la nulitatea contractului nr. 2152/ 2003 ), iar nu catusi de putin la aceasta chestiune a ministerului de resort.
Asadar, si Curtea, la acest moment, retine ca aceasta cauza de nulitate invocata cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost transata in ciclul procesual anterior, intrand sub autoritate de lucru judecat si nemaiputand face obiectul discutiei la acest moment.
b.In ce priveste faptul ca instanța de casare a impus instanței de apel obligativitatea cercetarii patrimoniului BTT la momentul inființarii acesteia, pentru a stabili daca emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost realizata cu respectarea intocmai a prevederilor Legii nr. 15/1990, Curtea constata urmatoarele:
. casare in ciclul procesual anterior a facut referire si la necesitatea anumitor verificari cu privire la patrimoniul . infiintarii, dar dintr-o perspectiva limitata, anume din perspectiva de a se verifica regimul juridic al terenului la data infiintarii societatii, daca era un bun de domeniu public sau privat, aceasta motivat de aceea ca certificatul de atestare a dreptului de proprietate ”nu este constitutiv de drepturi, ci, astfel cu este intitulat, atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate/detinute in folosinta in patrimoniul societatii la data infiintarii, iar nu la momentul eliberarii certificatului”. Se dezvolta apoi de catre instanta de casare in alin. 1 si 2 din pag. 31 a deciziei in acelasi sens.
Nu s-a impus de catre instanta de casare verificarea situatiei acestui patrimoniu din perspectiva mai larga a ”respectarii intocmai a prevederilor Legii nr. 15/1990”, asa cum sustin recurentii ( asupra limitelor judecatii se va reveni in cele ce urmeaza ).
Oricum, Curtea constata ca, dezvoltand aceasta critica, recurentii imputa tribunalului ca, deși a fost dovedita lipsa bunului din patrimoniu BTT la momentul inființarii, tribunalul ignora acest fapt si consecintele lui. Curtea constata ca aceasta situatie, care se verifica . deciziei recurate, dupa cum se va dezvolta in continuare, nu reprezinta o incalcare a art. 315 C.pr.civ. si a limitelor fixate prin decizia de casare, astfel cum invoca recurentii, ci vizeaza o interpretare si aplicare gresita a legii, in acest context urmand sa fie analizata de Curte, cu prilejul solutionarii acestui motiv de recurs.
c. Este corecta sustinerea recurentilor ca instanta de recurs, prin decizia de casare nr. 323/ 2010, nu a transat, insa, problema dobandirii ope legis a dreptului de proprietate de catre societatile reorganizate in baza Legii nr. 15/ 1990, lecturarea deciziei relevand ca instanta de casare s-a limitat sa aprecieze ”legitime apărările pârâtei . referire la dobândirea ope legis a dreptului de proprietate asupra terenului din patrimoniul său, la incidența dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, la inexistența distincției privind bunurile ce intră în patrimoniul societății comerciale (domeniul public ori privat), ce pot fi transmise acesteia, la data apariției Legii nr.15/1990, critici asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat, față de stabilirea unei situații de fapt incomplete, și care vor fi analizate de tribunal după administrarea noilor probe în cauză.”
Obligatorii in conditiile art. 315 C.pr.civ. pentru judecatorii instantei de trimitere sunt ”dezlegarile date problemelor de drept” ( si necesitatea administrarii unor probe ), ceea ce semnifica analiza unei chestiuni de drept si transarea ei, ceea ce instanta de casare nu face catusi de putin prin decizia in discutie cand vine vorba de aspectele mentionate mai sus.
Ceea ce se limiteaza a face instanta de recurs este a impune instantei de trimitere sa analizeze aceste chestiuni, ”dupa administrarea noilor probe în cauză”, asa cum se si incheie fraza, asadar este lasata deschisa discutia asupra acestora.
Asadar, Curtea se limiteaza la a enumera apararile partii si incheie prin a spune ca tribunalul va analiza aceste aspecte.
Nu au intrat, in consecinta, sub incidenta art. 315 C.pr.civ. aceste aspecte, prezentul recurs urmand sa dezlege si aceste chestiuni.
Pe de alta parte, se observa ca in cuprinsul recursului formulat la acel moment de . SRL acesta invoca caracterul declarativ, iar nu constitutiv sau translativ de proprietate al certificatului, sustinand in mod concret ca ”actul juridic prin care BTT SA a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului il constituie HG nr. 718 din 1992”.
Se observa ca instanta de casare nu este preocupata sa transeze daca aceasta dobandire ope legis a dreptului de proprietate de catre BTT SA la care face referire in paragraful redat mai sus are loc in baza Legii nr. 15/ 1990 sau in baza HG nr. 718/ 1992 ( sau in baza oricarui alt act normativ existent ), deci sa identifice actul normativ care nastea dreptul de proprietate al BTT SA, ceea ce face ca aceasta chestiune, oricum, sa nu poata fi considerata transata.
Cel mult, . putin exigenta a disp. art. 315 alin. 1 C.pr.civ., s-ar putea stabili ca instanta de casare a transat ca, de principiu, actul juridic reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate are efect declarativ de drepturi preexistente, nascute ope legis, insa ramane deschisa analiza actelor normative care ar fi putut fi izvorul acestui drept de proprietate, precum si, raportat la probele care urmau sa fie administrate in rejudecare, daca in concret, in cauza, certificatul in discutie in cauza prezenta a constatat un drept preexistent sau, dimpotriva, nu a existat un asemenea drept preexistent. Numai in acest fel poate fi interpretata decizia de casare, in conditiile in care mentiunea de” apreciere ca legitime” a acestor aparari este totusi inchisa prin mentiunea ca acest aspect ( alaturi de celelalte enumerate) ”vor fi analizate de catre tribunal dupa administrarea noilor probe in cauza”. Curtea va motiva in cele ce urmeaza, in cadrul motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., asupra consecintelor unor asemenea abordari.
In ce priveste ignorarea probelor a caror administrare a fost impusa de instanta de recurs, Curtea constata ca art. 315 C.pr.civ. impune judecatorilor respectarea doar a dezlegarilor date problemelor de drept si doar administrarea propriu-zisa a probelor impuse, dar nu si modul de interpretare a probelor. Asa fiind, atata timp cat tribunalul a administrat propriu-zis probele impuse de decizia de casare, dar, la momentul analizarii probatoriului administrat nu a dat relevanta unora din ele in ansamblul probatoriului, acesta reprezinta apanajul instantei de fond, fara ca in acest fel sa fie incalcate disp. art. 315 C.pr.civ..
2. Curtea respinge criticile recurentilor in sensul ca hotararea de casare anterioara nu are autoritate sau putere de lucru judecat in fata instantei de recurs in noul ciclu procesual, ci doar in fata judecatorilor instantelor de fond, judecatorii noului recurs putand relua in discutie aspectele transate prin prima decizie de casare.
Astfel, disp. art. 315 alin. 1 C.pr.civ. trebuie interpretate coroborat si cu dispozitiile care reglementeaza recursul ca o cale de atac extraordinara pentru motive de nelegalitate.
Solutionand recursul, instanta de recurs nu mai solutioneaza cererea de chemare in judecata, ci obiectul recursului il constituie insasi hotararea judecatoreasca recurata, al carui control il realizeaza din perspectiva legalitatii.
Or, in acest context, in mod logic, atata timp cat instanta fondului a fost nevoita sa respecte anumite linii trasate de instanta de casare, o noua instanta de recurs nu poate decat sa constate ( eventual in ciuda propriei opinii ), ca hotararea recurata a fost pronuntata legal in raport de situatia existenta la momentul pronuntarii.
O alta interpretare ar semnifica prejudicierea grava a caracterului incontestabil si obligatoriu al unei hotarari judecatoresti irevocabile, cum este decizia de casare, precum si a dreptului la un proces echitabil, cu componenta sa de stabilitate a raporturilor juridice, caci ar permite la infinit reanalizarea unor chestiuni de drept. Aceste principii impun ca o hotarare judecatoreasca irevocabila sa nu mai poata fi contrazisa printr-o hotarare judecatoreasca ulterioara asupra unor chestiuni care au facut obiectul dezbaterii si care au fost transate ca atare.
3. Curtea respinge si criticile referitoare la neadministrarea completa a probatoriului impus de decizia de casare si ignorarea obligativitatii administrarii probei cu expertiza, constatand ca tribunalul, asa cum am aratat deja, a administrat acest probatoriu, respectiv expertiza topografica si inscrisuri. Cum am aratat mai sus, de fapt recurentii critica modul in care probatoriul a fost interpretat, fara a se da relevanta unora din probele administrate, inclusiv proba cu expertiza, insa aceasta vizeaza deja netemeinicia deciziei recurate, care nu poate face obiectul judecatii in recurs, care este conceput ca o cale de atac pentru motive exclusiv de nelegalitate, iar, pe de alta parte, este apanajul instantelor de fond sa interpreteze probatoriul pentru a stabili o anumita situatie de fapt, in aceasta activitate de interpretare probele neavand o valoare prestabilita si fiind la latitudinea judecatorului sa acorde relevanta unora sau altora din probele administrate.
Tribunalul a verificat situatia patrimoniului BTT SA la momentul infiintarii, aratand ca la data HG nr. 91/ 1991 terenul nu a fost inclus in patrimoniul BTT SA, aceasta producandu-se ulterior, prin HG nr. 718/ 1992, iar cu privire la natura de domeniu public sau domeniu privat al acestuia a motivat, de asemenea, in sensul ca nu a fost dovedita natura de domeniu public la nivelul anului 1990 ( alin. 4 al pag. 30 ), motiveaza ca includerea in domeniu public nu decurge automat din prevederile Legii nr. 18/ 1990 si extrage concluzia ca terenul nu a avut natura de domeniu public niciodata. Coerenta si corectitudinea acestor considerente va fi analizata de Curte in contextul analizarii motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 c.pr.civ., insa la acest moment, la care se ia in discutie respectarea limitelor fixate prin decizia de casare, Curtea constata ca aceasta critica nu se verifica in sensul unei incalcari a acestor limite ale deciziei de casare..
4. In ce priveste motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ., Curtea constata ca acesta vizeaza situatiile in care prin dispozitivul hotararii instanta se pronunta cu depasirea limitelor judecatii fixate prin cererile formulate in cauza, iar nu cand in considerente face astfel de aprecieri care depasesc aceste limite.
Oricum, pentru acuratete, Curtea considera necesar sa inlature retinerile tribunalului in sensul ca apelantul reclamant a pierdut orice drept asupra acestui teren la momentul trecerii terenului in patrimoniul . BTT SA, . de catre tribunal neinteresand aceste drepturi de folosinta ( sau de alta natura ) ale reclamantei C. S. Studentesc, de vreme ce exceptia lipsei interesulului a ramas transata in primul ciclu procesual.
. judecata isi poate extinde analiza si asupra unor aspecte de fapt sau de drept care nu au facut obiectul strict al cererilor care au investit instanta, dar aceasta numai in masura in care acea analiza colaterala constituie o chestiune de a carei dezlegare depinde solutionarea pretentiilor cu care instanta a fost realmente investita.
Or, aceste consideratii pe marginea dreptului ( eventual de folosinta ) al reclamantului C. S. Studentesc Bucuresti asupra terenului nu constituiau o analiza necesara in acest stadiu al cauzei, excedeau cu totul obiectului judecatii, singurul interes al unor asemenea analize existand la momentul analizarii interesului reclamantului in formularea cererii. Chestiunea interesului ramasase insa transata irevocabil din primul ciclu procesual.
5.Curtea constata nefondat si motivul de recurs intemeiat pe disp. art. 304 pct. 7 c.pr.civ., analiza deciziei recurate nerelevand motive contradictorii, asa cum sustin recurentii.
Tribunalul motiveaza ca terenul nu a fost in domeniul public si ca acesta a intrat in patrimoniul BTT SA in baza anumitor acte normative ( HG nr. 91/ 1991 si HG nr. 718/ 1992), fiind astfel dobandit dreptul de proprietate al BTT SA, ceea ce conducea la solutia data apelului.
De fapt, toate argumentele dezvoltate de recurenti in sustinerea acestui motiv de recurs vizeaza nu o contradictorialitate intre motivele expuse de tribunal sau intre acestea si solutia pronuntata, ci o interpretare gresita a actelor normative si o raportare gresita a acestora la situatia de fapt, aspecte care vor fi avute in vedere de catre Curte cu prilejul analizarii motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
6.In sfarsit, in ce priveste motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea il constata fondat, tribunalul interpretand si aplicand gresit legea cu prilejul solutionarii cauzei sub aspectul motivului de nulitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate . 15 nr. 0053/ 1999, referitor la regimul bunului de a apartine domeniului public, dupa cum se va dezvolta in cele ce urmeaza.
Curtea are ca punct de plecare al analizei situatia de fapt, astfel cum a fost retinuta de tribunal, iar apoi va analiza, raportat la aceasta situatie de fapt, regimul juridic al terenului, anterior anului 1989 si ulterior acestui reper temporal.
Din punctul de vedere al situatiei de fapt tribunalul retine, fara dubii, ca terenul obiect al certificatului de atestare a dreptului de proprietate, este parte a parcului Herastrau, din punct de vedere topografic.
Tribunalul retine in mod expres ”faptul, necontestat de părți, că terenul în litigiu se situează în spațiu, sub aspect geografic, topografic, în cadrul Parcului Herăstrău, fapt constatat și de către Tribunal cu ocazia cercetării la fața locului, dar cunoscut și de legiuitor la edictarea celor două hotărâri de guvern”. Asadar, se retine aceeasi situatie de fapt si pentru momentele edictarii HG nr. 91/ 1991 si HG nr. 718/ 1992 ( acestea sunt cele doua hotarari de guvern la care se raporteaza tribunalul ).
In ce priveste situarea topografica a lotului de teren in discutie in acel amplasament si anterior, inca de la data actelor de constituire a Parcului N. din anii 1912, 1933 si 1935, Curtea constata ca acest aspect este necontestat de catre parti.
Se observa pe schitele planuri depuse la dosar, ca si din raportul de expertiza intocmit in fata instantei de apel, ca terenul obiect al certificatului de atestare a dreptului de proprietate se afla cumva central inauntrul parcului Herastrau, in sensul ca nu este situat pe limitele parcului, nici macar inspre limita estica nu se intinde pana la limita parcului reprezentata de . ”opreste” inainte de aceasta limita.
Nu s-a sustinut niciodata de catre intimati ca parcul s-a constituit initial, in urma exproprierilor ulterioare anului 1912, avand aceasta ”enclava” care ar fi ramas in afara perimetrului parcului.
De altfel, constituirea Parcului N. si efectuarea exproprierilor pentru constituirea acestuia cu includerea acestui lot de teren este confirmata de suprapunerea partiala cu terenul Societatii petrol Block, referitor la care exista inscrisuri la dosar care dovedesc cert ca terenul acestei societati a fost expropriat in vederea constituirii parcului inca din anul 1912 si declarat de utilitate publica in anul 1935 ( f. 767 si urm. dosar apel ciclul procesual anterior vol. 3), ca si de alte inscrisuri administrate cu privire la exproprierile proprietatilor vecine, si ele suprapuse partial cu terenul obiect al prezentei cauze ( proprietatile M. Tancov, E. R., I. M., G., T., S. A., I. S. S., E. R. etc. – filele 772 si urm. dosar apel ciclul procesual anterior vol. 3 ), toate aceste proprietati fiind invecinate sau apropiate cu cel al societatii Petrol Block si referitor la toate existand inscrisuri care atesta ca au fost preluate de stat cu titlu de expropriere pentru constituirea Parcului N., aspecte necontestate catusi de putin de intimati .
Intimatele . SRL si BTT SA sustin ca terenul este de fapt invecinat pe toate laturile cu Parcul Herastrau ( deci inconjurat propriu-zis de Parcul Herastrau) si sustin apoi alte elemente care vizeaza nu amplasamentul terenului inauntrul ansamblului Parcului N./ Herastrau, ci deja regimul juridic particular al acestuia .
Astfel, ceea ce sustin intimatele sunt urmatoarele aspecte:
Se sustine de catre . SRL ca la nivelul anului 1990 terenul nu era parte a parcului public Herastrau ( fila 8 si urm. intampinare la recurs ), dar cu anumite argumente care vizeaza perioada de dupa anul 1990 ( interventia HG nr. 357/ 1990, a HG nr. 91/ 1991 si a HG nr. 718/ 1992), se contesta ca planurile depuse de recurenti din anii 1955 si 1978 ar face dovada ca terenul era o parte componenta a Parcului Herastrau la nivelul intocmirii acelor planuri ( fila 9-10 din intampinare ), se face referire si la expertiza efectuata in apelul precedent si care vizeaza situatia la nivelul 1991-1999, se sustine ca in anul 1991, la . Legii nr. 18/ 1991, terenul nu era parc public, ci parte a unei baze sportive si de agrement, urmare a actelor de dare in patrimoniu a acestuia catre BTT al UTC si apoi catre noile societati al carui continuator este BTT SA- f. 12,13 intampinare depusa de ., aceasta folosinta o avea, de altfel, terenul inca de dupa anul 1945 (existau inca din anul 1945 pe acest teren anumite terenuri de sport si cluburi sportive si alte amenajari asemanatoare ) – f. 12 intampinare, pentru a se concluziona ca ”inca din perioada preluarii terenului de catre stat si pana in prezent acesta a fost folosit ca baza sportiva si de agrement, iar nu ca parc public” si ca ”nu exista niciun act sau vreun plan din care sa reiasa ca in 1991 sau un alt an din perioada 1989 -pana in prezent terenul era o parte componenta a Parcului Herastrau sau ca ar fi avut destinatia de parc public” – f. 13 intampinare D. I. SRL, ca ”din anul 1984 terenul a fost individualizat fata de terenul care alcatuia Parcul Herastrau si a trecut in administrarea unei entitati diferite decat cea care administra Parcul Herastrau” ( fila 13 intampinare ), ca terenul nu era prin natura sa de uz sau interes public.
Iar intimata BTT SA invoca, in esenta, ca terenul nu a avut regimul juridic de domeniu public, intrucat: nu a existat niciun act normativ sau administrativ care sa stabileasca apartenenta la domeniul public, nu a fost parc public, prin natura sa terenul nu este de uz sau interes public, ca oricum el trebuie considerat ca a trecut in domeniul privat prin HG nr. 91/ 1991 si HG nr. 718/ 1992 ( fila 6 intampinare ), la . Legii nr. 18/ 1991 terenul nu era parc public, ci parte a unei baze sportive si de agrement ( fila 11 intampinare BTT SA).
Mai sustin intimatii urmatoarele aspecte: desi terenul a intrat in proprietatea statului anterior anului 1989, acest lucru nu s-a petrecut anterior anului 1945, cum sustin recurentii, in baza actelor de expropriere invocate de recurenti prin cererea de recurs, ci abia in anul 1949, in baza Decretului nr. 174/ 1949 ( . ) sau nici atunci ( BTT SA), iar aceasta exclusiv pentru motive care tin de nelegalitatea indeplinirii formalitatilor de expropriere, raportat la Constitutia din anul 1923, Legea de expropriere din anul 1864 si Constitutia din anul 1948, si ca ulterior anului 1989, in cadrul procesului de liberalizare a pietei si de privatizare, a avut loc un transfer de drept de proprietate catre BTT SA.
Aceste aparari ale intimatelor nu vizeaza asadar situatia de fapt referitoare la amplasarea lotului de teren in discutie in prezenta cauza inauntrul spatiului constituit ca Parcul N. in baza actelor normative din anii 1912, 1933 si 1935, ci aspecte referitoare la consecintele juridice ale modalitatii de intrare a bunului in patrimoniul Statului si referitoare la interventia unor cauze ulterioare constituirii Parcului N. si care au schimbat natura initiala a bunului, sustrangandu-l de la ansamblul initial constituit ca parc.
Or, atata timp cat este cert, retinut ca atare si de catre tribunal si necontestat de parti, ca la momentul efectuarii exproprierilor pentru realizarea Parcului N., in perioada ulterioara anului 1912, exproprierile au vizat un teren compact, iar realizarea Parcului N. (actual denumit Herastrau ) a vizat, la fel, un teren compact, fara enclave inauntrul acestuia care sa nu fi fost expropriate cu aceasta destinatie sau care sa fi fost sustrase acestei intentii de constituire a Parcului N., din aceasta amplasare a lotului de teren in discutie in prezenta cauza ca o parte interioara in ansamblul lotului de teren care s-a constituit ca Parcul N., nici macar situata pe limita exterioara a parcului ( pentru a se pune in discutie modificari ale perimetrului rezultate din sistematizarile ulterioare ), decurge concluzia fireasca a faptului ca acest teren a facut parte din ceea ce a fost expropriat si s-a constituit ca Parcul N., la momentul exproprierilor efectuate ulterior anului 1912 si la momentul realizarii Parcului N. in baza legilor din anii urmatori anului 1912.
Altfel spus, atata timp cat intregul ansamblu al terenului s-a expropriat cu scopul declarat de realizare a unui parc public si s-a constituit ca Parcul N., in mod compact, fara ”enclave” cu alta destinatie sau sustrase acestor exproprieri si acestei declaratii de utilitate publica, consecinta fireasca este ca partilor componente ale acestui ansamblu i se aplica regulile ansamblului, in sensul ca acest lot trebuie considerat ca facand parte din ansambul expropriat pentru utilitate publica, in vederea constituirii Parcului N..
Aceasta este prima consecinta importanta pe care o extrage Curtea din situatia de fapt retinuta de tribunal si necontestata de parti, anume ca acest lot de teren in discutie a fost parte integranta din ansamblul terenului expropriat pentru utilitate publica, utilitate publica declarata ca atare prin lege, constand in concret in amenajarea Parcului N., si constituit ca atare drept parcul public denumit initial Parcul N..
In ce priveste apararile intimatilor in sensul ca criticile recurentilor ar viza situatia de fapt stabilita de tribunal, ceea ce nu ar putea face obiectul recursului, Curtea constata urmatoarele:
Tribunalul nu a retinut nicaieri ca terenul nu s-ar situa in spatiu, din punct de vedere topografic, inauntrul, ci in afara perimetrului Parcului N./Herastrau, lecturarea deciziei recurate relevand cu evidenta acest lucru, ci, dimpotriva, tribunalul a retinut aceasta situare topografica inauntrul Parcului Herastrau. Iar prin recursul formulat nu se pune in discutie o asemenea retinere a tribunalul, dupa cum nu se pune in discutie niciunul dintre aspectele de fapt pe care le sustin si intimatii prin apararile lor (modalitatea in care a fost folosit in concret terenul la nivelul anului 1945 si ulterior, amenajarea unui complex sportiv si de agrement, trecerea in administrarea BTT al UTC, interventia unor acte normative etc. ), ci se pun in discutie consecintele juridice ale acestor situatii de fapt, modalitatea de interpretare si aplicare a actelor normative incidente la aceasta situatie de fapt pentru a stabili natura juridica a acestui teren, concluziile extrase in acest sens de catre tribunal asupra cauzei, ceea ce reprezinta chestiuni de legalitate a deciziei recurate. In mod esential, stabilirea naturii juridice a terenului este o chestiune care tine de aplicarea si interpretarea legii, deci vizeaza legalitatea deciziei recurate, iar nu situatia de fapt.
Raspunzand mai departe apararilor intimatilor, Curtea constata urmatoarele:
Referitor la modalitatea in care s-ar fi facut exproprierile ( inclusiv a proprietatii fabricii Petrol Block, care se suprapune partial, asa cum rezulta din schitele depuse la dosar, cu terenul obiect al prezentei cauze, si despre care se face referire pe parcusul judecatii ca cererea de expropriere a fost respinsa de catre instanta ), Curtea constata urmatoarele:
Fie ca aceste exproprieri ale terenurilor care au constituit Parcul N. s-au facut, asa cum sustin recurentii, in anii 1912 si urm., oricum anterior anului 1989, fie ca s-au facut in baza Decretului nr. 174/ 1949, preluarea a fost facuta pentru utilitate publica declarata ca atare, pentru constituirea unui parc public.
Nu prezinta nicio relevanta in economia cauzei daca exproprierea a fost facuta legal sau nelegal, in raport de legislatia vremii, daca procedurile de expropriere au fost sau nu finalizate si cand s-au produs acestea, intrucat toate aceste aspecte invocate de intimati exced cu siguranta cadrului procesual al cauzei.
Aceasta pentru ca toate aceste critici ale procedurilor de expropriere puteau fi valorificate si puteau primi consecinte juridice numai la cererea persoanelor ale caror drepturi de proprietate au fost incalcate prin exproprierile pretins nelegale si numai in cadrul procedurilor legale reglementate in acest sens.
In lipsa unor asemenea contestari si in lipsa unei declarari a caracterului nelegal al preluarii, printr-un act al autoritatilor competente (instante sau organe administrative ), terenul care a constituit Parcul N. a intrat in patrimoniul Statului, lucru pe care de altfel il recunosc, expres sau implicit, si intimatii ( care pretind, in definitiv, dobandirea ulterioara de catre ei de la stat ).
Decizia pronuntata de ICCJ sub nr. 6967/ 2009, la care face referire . in intampinarea la cererea de recurs, solutioneaza o contestatie formulata in conditiile Legii nr. 10/ 2001 de catre persoana indreptatita, mostenitor al fostului proprietar de la care s-a facut preluarea, in acest cadru legal putandu-se pune in discutie aceste aspecte referitor la legalitatea formalitatilor de expropriere.
In cauza prezenta nu se pune in discutie insa o asemenea contestare si restituirea imobilului catre fostul proprietar de la care a fost efectuata aceasta preluare abuziva, iar intimatele nu pot invoca cu succes astfel de aparari, intrucat nu le este deschisa aceasta posibilitate legala.
Dupa abolirea regimului comunist legislatia care a permis punerea in discutie a legalitatii preluarilor facute anterior au fost fie dreptul comun reprezentat de art. 480 C.civ., fie legile speciale intervenite in timp, Legea nr. 18/ 1991, Legea nr. 112/ 1995 si Legea nr. 10/ 2001 sau Legea nr. 33/ 1994. A mai existat, in acest sens, reglementare incidenta si in art. 6 din Legea nr. 213/ 1998.
Toate aceste proceduri legale au deschis posibilitatea contestarii modalitatii de preluare fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, in cadrul unor astfel de contestari putand primi relevanta aceste considerente pentru ca imobilul să fie restituit ( in natura sau echivalent ) fostului proprietar, printr-un act al unei autorități competenta, administrativă sau judiciară, . legal reglementate.
In lipsa unei astfel de cauze de declarare a nelegalitatii preluarii de catre stat, fie in cadrul unei cereri in revendicare, fie pe calea legilor speciale, dobandirea dreptului de proprietate de catre stat ramane conservata si bunul și-a păstrat regimul juridic ( de proprietate de stat ) ca atare.
Asadar, chiar si daca se are in vedere actul normativ invocat chiar de catre . SRL, anume Decretul nr. 174/ 1949, terenul trebuie considerat, pentru argumentele expuse mai sus, ca trecut in proprietatea statului, prin expropriere pentru cauza de utilitate publica, respectiv constituirea unui parc public, Parcul N., scop al exproprierii declarat la momentul preluarii.
In ce priveste prevederile Legii nr. 213/ 1998 invocate de BTT SA, Curtea constata ca aceasta intimata da o interpretare inexacta dispozitiilor art. 6 alin. 1 din lege, in sensul ca legalitatea preluarii de catre stat ar fi o conditie pentru dobandirea regimului de domeniu public ( prin opozitie cu domeniul privat ) al statului sau unitatii administrativ teritoriale.
In realitate, sensul textului in discutie este ca sunt proprietate de stat sau a unitatilor administrativ teritoriale ( publica sau privata deopotriva ), acele bunuri care au intrat in patrimoniul statului cu titlu valabil. Asadar, conditionarea referitoare la valabilitatea preluarii este prevazuta nu pentru dobandirea domeniului public, ci pentru dobandirea insusi dreptului de proprietate.
Pe de alta parte, textul art. 6 din Legea nr. 213/ 1998 nu schimba dezlegarea data mai sus, pentru ca alin. 2 al art. 6 se prevede ca ” Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.”
Depasind faptul ca astfel de legi speciale de reparatie au intervenit, circumstantiind aplicarea acestui text, din coroborarea celor doua alineate ale textului rezulta ca nevalabilitatea titlului statului poate fi constatata la cererea proprietarilor sau succesorilor acestora, pe caile oferite de legile speciale de reparatie sau, in lipsa acestora, pe dreptul comun.
Asadar, legalitatea procedurilor de preluare ar fi influentat insasi dobandirea dreptului de proprietate de catre stat, iar nu includerea bunului in domeniul public sau privat, aceasta legalitate a preluarii putea face obiectul contestarii numai de catre fostii proprietari sau succesorii acestora, dar odata ce aceasta contestare nu a intervenit si nelegalitatea preluarii nu a fost declarata ca atare in procedurile legal reglementate si cu rezultatul acolo prevazut, bunul este considerat ca a intrat in proprietatea statului, iar mai departe urmeaza regimul de domeniu public sau privat, dupa natura lui, fara vreo influenta in aceasta calificare in functie de legalitatea modalitatii de preluare.
Pentru aceste motive, nu pot fi primite aceste aparari ale intimatilor.
In ce priveste apararile intimatilor referitoare la schimbarea de regim juridic a terenului intervenita ulterior exproprierii si constituirii Parcului N., Curtea constata urmatoarele:
In discutie sunt, pentru inceput, anumite amenajari efectuate pe teren cu destinatia de desfasurare a unor activitati sportive, anterioare anului 1989.
In primul rand, Curtea constata ca aceste amenajari, in raport de specificul lor, nu sunt incompatibile cu natura si regimul juridic de parc public a spatiului, caci un parc public nu semnifica numai un spatiu verde pe care exista vegetatie si bancute pentru persoanele care se plimba prin parc, ci poate viza orice activitati dechise publicului si amenajari social-urbane care se includ in conceptul de recreere si divertisment, concept care defineste si un parc public. Numai in masura in care in discutie ar fi fost anumite amenajari care, prin natura lor, sunt esentialmente private si incompatibile cu destinatia publica a spatiului, cum ar fi, de pilda, construirea unor locuinte particulare, s-ar pune problema existentei unor amenajari care au schimbat natura si destinatia spatiului in discutie.
Nu este, insa, catusi de putin, in discutie o asemenea destinatie ”privata” data spatiului, ci este vorba de lucrari supraterane, de elemente constructive specifice unor activitati de sport si agrement, care nu semnifica o schimbare a regimului juridic de parc public a spatiului in care sunt edificate.
Pe de alta parte, se observa de catre Curte ca si la constituirea Parcului N. in art. 6 din Legea nr. 2412/ 1912 se prevedea ca ”destinatiunea parcului, numit Parcul N., ce se creaza, va fi mai cu deosebire pentru concursuri hipice, jocuri nationale, exercitii sportive, expozitii agrare si alte asemenea”, ceea ce confirma ca, de fapt, utilizarea spatiului cu destinatia de zona de agrement si sportiva se incadra in conceptul cu care fusese realizat parcul, nereprezentand catusi de putin o modificare a naturii, scopului, utilitatii publice si regimului juridic initial.
Chiar si daca se au in vedere situatiile invocate de intimati, referitoare la existenta pe teren, la nivelul anului 1945, a mai multor amenajari, se constata, de pilda, ca Asociatia Magistratilor si Avocatilor primise prin inchiriere de la Primaria Bucuresti teren despre care se face mentiunea ca fusese expropriat de la Fabrica Petrol Block, si se facea referire la existenta unui ”parc sportiv”, ceea ce releva ca aceste amenajari efectuate de diferite asociatii nu reprezentau o schimbare de destinatie a spatiului, ci, dimpotriva, reprezentau amenajari de utilitate publica de natura celor in vederea carora se constituise Parcul N. ( conform textului citat mai sus ). Aceeasi este situatia si cu privire la amenajarile efectuate de asociatiile sportive la care fac referire intimatii.
La fel, referitor la constituirea ”Complexului sportiv, turistic si de agrement Herastrau”, care avea sa fie dat spre administrare/folosinta catre BTT al UTC la nivelul anului 1984, aceasta amenajare nu constituia o schimbare a naturii, scopului, utilitatii publice si regimului juridic initial, ci se incadra in conceptul general de spatiu de recreere si divertisment care defineste parcul public si, in concret, in scopul declarat al realizarii Parcului N., conform art. 6 din Legea nr. 2412/ 1912.
In consecinta, Curtea constata ca nu pot fi retinute apararile intimatilor ca aceasta zona ar fi fost sustrasa apartenentei si regimului de parc public prin amenajarile efectuate cu caracter de baza sportiva si de agrement anterior anului 1989, acordarea la un moment dat acestui teren a folosintei concrete de baza sportiva si de agrement nesemnificand schimbarea destinatiei de parc public, atata timp cat aceasta folosinta concreta se subsuma in mod coerent destinatiei de parc public.
In concluzia celor expuse mai sus, Curtea retine ca intregul teren care a constituit Parcul N. a fost preluat de stat pentru realizarea acestui parc, pentru utilitate publica declarata ca atare, lotul de teren in discutie in prezenta cauza a fost inca de la data exproprierii si realizarii Parcului N. parte a acestui ansamblu, cu acelasi regim juridic ca intregul, iar dreptul de proprietate al statului si utilitatea publica a terenului, in ansamblul sau si in concret lotul in discutie in prezenta cauza, au fost mentinute ca atare pana in anul 1989 ( atata timp cat nu exista acte care sa fi schimbat proprietatea sau utilitatea publica ).
Asa fiind, la momentul anterior schimbarilor din dec. 1989, terenul reprezenta proprietate socialista de stat si, in concret, din punctul de vedere al utilitatii, teren de utilitate publica, declarata ca atare prin lege, in concret parc public.
Urmeaza ca acestei situatii i se aplice legislatia incidenta din perioada post-decembrista.
Legislația anterioară datei de 22 decembrie 1989 prevedea existența doar a proprietății socialiste de stat (alături de cea personala și cooperatistă, care nu sunt în discuție în cauză ), fără să existe categoriile juridice distincte de „domeniu public” și ”domeniu privat”, astfel cum avea să reglementeze legislația ulterioară anului 1990.
Așadar, exista doar proprietate socialistă de stat, fără ca în cadrul acesteia să se facă distincție între domeniul public și privat al proprietății de stat. Titularul acestui drept de proprietate era statul, vazut ca reprezentant al intregului popor, iar unitatile economice socialiste sau alte institutii care aveau in patrimoniu parti ale acestei proprietati nu aveau niciodata un drept de proprietate, ci dreptul de administrare sau dreptul real de folosinta corespunzator dreptului de proprietate socialista de stat. Existau, desigur, drepturi de creanta, de ”drept comun” ( ca dreptul de folosinta decurgand din contractele de inchiriere etc.).
După înlăturarea regimului comunist, primele acte normative care interesează cauza prezentă sunt Legea nr. 18/1991, Constituția României din 1991 și Legea nr. 69/1991.
Aceste acte normative introduc categoriile juridice de proprietate publică și privată a statului, respectiv a unităților administrativ teritoriale.
La acest moment al introducerii acestei distincții se pune problema delimitării în cadrul proprietății de stat, pe de o parte, a proprietății statului însuși de proprietatea unităților administrativ- teritoriale, iar, pe de altă parte, în cadrul proprietății acestor titulari, delimitarea între proprietatea de domeniu public și proprietatea de domeniu privat.
Cum am arătat mai sus, primele acte normative care schițează aceste delimitări sunt Legea nr. 18/1991, Constituția României din 1991 și Legea nr. 69/1991 ( ulterior a intervenit Legea nr. 213/ 1998, care reglementeaza acest domeniu, prevazand in anexa 1 pct. III si parcurile publice).
În ce privește Constituția României, aceasta nu aduce prea multe lămuriri în cauza prezentă, art. 135 ( actual art. 136 ) făcând referire doar la cele două forme de proprietate, la caracterele lor și, în alineatul trei, referindu-se la bunurile care pot face obiectul exclusiv al proprietății publice, deci referitor la care este exclusă apartenența la proprietatea privată. Se reglementeaza insa in alin. 2 ca bunurile proprietate publica pot fi date in administrare, concesiune sau inchiriere sau chiar folosinta gratuita. Asadar, asupra bunului proprietate publica pot coexista drepturi cu continut diferit.
În ce privește Legea nr. 18/1991 textele relevante sunt cele ale art. 4, 5 și 6.
Articolele 4 și 5 din Legea nr. 18/1991 aduc lămuriri mai precise cele două categorii nou introduse în legislația română, arătând în esență că „terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilități publice” ( art. 4 alin. 4 ) și enumerând în articolul 5 anumite categorii de terenuri care aparțin domeniului public, dintre care unele se regăsesc și în art. 135 alin. 3 din Constituție, textul art. 5 alin. 1 fiind insa mai detaliat, enumarand printre altele ”parcurile publice”. Articolul 5 alin. 1 nu contine însă o enumerare exhaustivă, fapt dovedit de aceea că se încheie prin formularea generală „terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public”.
Iar in alin. 2 se reglementeaza ca ele ”nu pot fi introduse in circuitul civil decat daca, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public”.
In acelasi fel reglementeaza si art. 80 din Legea nr. 69/ 1990: ” Aparțin domeniului public de interes local sau județean toate bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt afectate unei utilități publice, sunt de uz sau de interes public și nu au fost declarate de interes național. Bunurile domeniului public de interes local sau județean cuprind terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public local sau județean, piețele, rețelele stradale, parcurile publice, clădirile, monumentele de interes public local sau județean, pădurile și lacurile care, potrivit legii, nu aparțin domeniului public de interes național. Pot aparține domeniului public de interes local sau județean și alte bunuri dobândite de comună, oraș sau județ, în condițiile legii.”
Se conturează în acest cadru juridic existența a două categorii de bunuri aparținând domeniului public, o categorie reprezentând-o bunurile care pot fi exclusiv obiect al domeniului public, datorită naturii lor specifice (în esență cele arătate în art. 135 alin. 3 din Constituție, dar și altele adăugate prin enumerarea prevăzută de art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 - cum sunt căile de comunicație și rețelele stradale etc.), iar o a doua categorie o reprezintă bunuri care prin natura lor nu sunt neapărat de domeniul public, care nu sunt proprietatea exclusivă a domeniului public, ci pot fi și de domeniul privat și de domeniul public, devenind domeniu public atunci când sunt de uz sau interes public declarat ca atare ”potrivit legii”.
In ce priveste Legea nr. 15/ 1990, Curtea constata ca nu contine reglementari relevante la acest moment al analizei, nefacand referire la bunuri de domeniu public sau privat.
Se pune problema de a stabili ce se intampla cu bunurile proprietate socialista de stat la data instaurarii noului regim, dupa anul 1989, in conditiile acestei noi legislatii.
Făcând aplicarea acestor dispoziții legale care introduc distinctia dintre domeniul public si privat la imobilul în discuție în prezenta cauză, rezultă că terenul care fusese preluat de catre stat si declarat de utilitate publică anterior anului 1989, intră, după momentul adoptării acestei legislații postcomuniste, în categoria „terenuri afectate unei utilități publice”, declarata ca atare prin lege, la care face referire art. 4 alin. final și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/1991. Mai mult, destinatia terenului la momentul acestei legislatii fiind aceea de parc public, terenul se incadra in enumerarea expresa continuta in art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/ 1991 ( am aratat mai sus ca amenajarile supraterane efectuate nu au schimbat natura, destinatia si utilitatea publica initiala ).
Curtea constata ca, pentru bunurile care erau deja in patrimoniul statului la data intrarii in vigoare a acestei legislatii, regimul de domeniu public se dobandea automat in virtutea acestei noi legislatii, deci de indata ce bunul era proprietate de stat la momentul adoptarii acestei legislatii si indeplinea conditia suplimentara de a fi unul care era prin natura sa de utilitate publica exclusiva sau fusese declarat de uz sau de interes public prin lege, inclusiv anterior acestei legislatii post decembriste.
Curtea inlatura interpretarea data de BTT SA, care ar tinde la a considera ca dupa aparitia acestei legislatii era necesara declararea inca o data a utilitatii publice, pentru ca bunul sa devina domeniu public.
Sustine BTT SA ca nu poate fi interpretat art. 4 alin. 4 din Legea nr. 18/ 1991 in sensul ca ”un teren care este grevat de utilitate publica trece ope legis in domeniul public al statului” si ca aceasta interpretare lipseste de efecte prevederile care reglementeaza exproprierea pentru cauza de utilitate publica, ca interpretarea logica este in sensul ca ”bunurile care sunt in domeniul public ( care au dobandit deja aceasta natura in conditiile legii) sunt afectate unei utilitati publice”.
In primul rand, Curtea constata ca aceasta legislatie, odata adoptata, guverna, in mod logic, unitar toate bunurile aflate in patrimoniul statului, fie dobandite dinainte de anul 1989, fie dobandite dupa acest an.
In al doilea rand, aceasta dobandire ope legis a regimului de domeniu public pentru bunurile aflate deja in patrimoniul statului la data aparitiei legii (si care fusesera declarate de utilitate public, in mod inerent, tot anterior anului 1989 ) se impune si dat fiind ca interpretarea contrara ar conduce la o consecinta absurda, anume ca aceste bunuri dobandite de stat anterior anului 1989 raman sustrase acestei noi legislatii, cu un regim juridic aparte (nereglementat, de altfel ), iar pentru supunerea lor regimului legal postdecembrist ar trebui reluate anumite proceduri ( de expropriere, de declarare a naturii lor etc.), ceea ce este, evident, inacceptabil.
In al treilea rand, in lipsa unor prevederi de exceptare de la aceasta legislatie a bunurilor deja aflate in patrimoniul statului/unitatii administrativ teritoriale la data adoptarii ei sau a unor prevederi de circumstantiere a domeniului de reglementare a acestor legi pentru a indica aplicarea acesteia doar pentru bunurile care urmeaza, dupa adoptarea acestei legislatii, sa intre in patrimoniul statului/unitatii administrativ teritoriale, si in lipsa unei legislatii paralele care sa se refere expres si direct doar la bunurile aflate in patrimoniul statului la data instaurarii noului regim, nu exista niciun argument de interpretare care sa conduca la incidenta limitata a acestei noi legislatii doar pentru bunurile intrate ulterior anului 1989 in patrimoniul statului/unitatii administrativ teritoriale, cu excluderea celor existente in acest patrimoniu deja la acest momentul.
Iar in final, trebuie avuta in vedere ratiunea acestei noi legislatii, care era aceea de reglementare a noilor forme de proprietate specifice noului context, ceea ce impunea si o transformare a formelor de proprietate reglementate anterior in forme de proprietate specifice noului regim, ceea ce semnifica a fi avute in vedere, in primul rand, bunurile care existau deja in patrimoniul statului/unitatii administrativ teritoriale dinainte de anul 1989.
Iar legat de ultima afirmatie a intimatei, anume ca interpretarea corecta a textului in discutie este ”bunurile care sunt in domeniul public ( care au dobandit deja aceasta natura in conditiile legii) sunt afectate unei utilitati publice”, Curtea constata ca inverseaza deja logica mecanismului legal, anume prima operatiune este declararea de utilitate publica, aceasta declarare atragand, in conditiile art. 5 din Legea nr. 18/ 1991, regimul de domeniu public, iar nu invers.
In concluzie, Curtea retine ca la data aparitiei acestei legislatii ( Legea nr. 18/ 1991, Legea nr. 69/ 1991 si Constitutia din anul 1991 ) bunul care anterior fusese preluat de catre stat si caruia ii fusese declarata utilitatea publica ca atare, dobandea automat, prin efectul direct al acestor dispozitii legale, regimul juridic de domeniu public.
Asadar, odată câștigat de catre terenul in discutie acest regim juridic de proprietate socialista de stat de utilitate publică ( prin actele anterioare anului 1989, de constituire a parcului ), iar apoi producandu-se, prin efectul Legii nr. 18/1991, consecinta câștigării regimului juridic de domeniul public, „afectat unei utilități publice”, Curtea nu poate identifica vreo cauză juridică care să fi putut produce schimbarea acestui regim juridic anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate in favoarea BTT SA.
Nu există în această perioadă nicio legislație relevantă sau vreun act administrativ care să fi produs vreo schimbare în regimul juridic al terenului în sensul scoaterii lui din domeniul public și introducerii în domeniul privat, dupa cum se va analiza in continuare.
Curtea constată că, dat fiind caracterul inalienabil al proprietatii publice, apartenența la domeniul public și regimul juridic de domeniul public nu pot fi considerate pierdute prin nicio alta modalitate decat declararea expresa a scoaterii din domeniul public.
De altfel, considera Curtea, nici macar declararea expresa a scoaterii din domeniul public nu este suficienta in toate cazurile, fara interventia directa si asupra utilitatii ( publice ) care a atras bunului natura de domeniu public.
De pilda, nu este de conceput simpla declarare de scoatere din domeniu public a unui teren afectat de o autostrada, fara dezafectartea propriu-zisa si a autostrazii in sine, caci atata timp cat subzista utilitatea publica ca atare, supravietuieste si natura de domeniu public a bunului.
Aceasta este si situatia terenului in discutie in prezenta cauza, care, fiind eminamente un parc public, scoaterea lui din domeniu public poate fi dispusa numai conditionat de asumarea scoaterii acestuia si din destinatia de parc public ( ceea ce exclude si o scoatere din domeniu public implicita, cum apreciaza tribunalul ca s-a produs prin HG nr. 718/ 1992, dar asupra acestui aspect se va reveni in cuprinsul prezentei decizii ).
Dar, chiar si daca s-ar depasi acest argument al imposibilitatii scoaterii din domeniul public fara dezafectarea utilitatii publice propriu-zise sau s-ar sustine ca terenul in discutie in prezenta cauza a incetat sa mai aiba efectiv o utilitate publica ( ceea ce Curtea nu retine, insa sustin intimatii ), Curtea constata ca oricum nu a operat vreodata o scoatere din domeniul public, pentru argumentele care vor fi expuse in continuare.
La acest moment Curtea va analiza dispozitiile Legii nr. 15/ 1990, ale HG nr. 91/ 1991, ale HG nr. 718/ 1992, acte normative incidente in cauza si despre care tribunalul retine ca ar fi operat o scoatere din domeniul public si o trecere in domeniul ( privat ) al BTT SA a terenului.
Se observa, in acest sens, ca tribunalul arata ca ”natura juridica de bun propriu” ( probabil o eroare de redactare, intentionandu-se a se scrie ”privat”) a terenului ”a fost stabilita prin hotararile de guvern, ”in principal si in special” de HG nr. 718/ 1992” ( fila 30 alin. 8 din decizia recurata ) si ca, chiar si in ipoteza in care terenul ar fost domeniu public la nivelul anului 1990, el ”a trecut in domeniul privat, implicit, prin hotarari de guvern, respectiv prin HG nr. 91/ 1991 si HG nr. 718/ 1992” ( fila 30 alin. 9 din decizie).
Aceste argumente releva lipsa de preocupare a tribunalului de a analiza actele normative succedate in timp pentru a stabili coerent consecintele juridice ale fiecaruia dintre ele, judecatorii multumindu-se ca faca referire, amestecat, la ”hotararile de guvern”, din care ”in principal si in special HG nr. 718/ 1992” ( de parca ar mai exista un subsidiar ).
Curtea se vede nevoita sa combata aceste consideratii ale tribunalului.
Curtea constata ca, in primul rand, de principiu, nu se putea retine ca trecerea in domeniul privat s-a facut prin HG nr. 91/ 1991, atata timp cat aceasta hotarare de guvern, infiintand societatea comerciala CTT SA (devenita ulterior BTT SA ) excludea in mod expres din patrimoniul acestei societati nou infiintate terenul in discutie.
Apoi, referitor la HG nr. 718/ 1992, care transmite in patrimoniul CTT SA ”Complexul sportiv, turistic si de agrement Herastrau”, Curtea constata ca la acest moment intervine cea mai mare greseala pe care tribunalul o face in analiza cauzei referitor la natura juridica si efectele acestei hotarari.
Astfel, Curtea constata total gresita interpretarea tribunalului, ca si a primei instante, in sensul ca hotararea de guvern nr. 718/ 1992, trecand in patrimoniul CTT SA baza sportiva Herastrau si terenul in discutie, a reprezentat o trecere in patrimoniul CTT SA cu titlu de proprietate a terenului in discutie si aceasta ar reprezenta o scoatere din domeniul public ”implicita”.
Hotararea nr. 718/ 1992 reglementa o simpla trecere in patrimoniu, iar sub acest aspect tribunalul pare sa ignore cu desavarsire ca patrimoniul, universalitate de drepturi si obligatii, nu cuprinde numai drepturi de proprietate si bunuri detinute cu acest titlu, ci, in egala masura, drepturi reale (sau drepturi de creanta ) cu un cu totul alt continut.
In textul acestei hotarari de guvern nu se face referire nicaieri la vreun drept de proprietate sau ceva similar, ci singura mentiune este in sensul ”intregirii patrimoniului”.
F. nicio fundamentare . acestui act normativ reprezentat de HG nr. 718/ 1992 si fara nicio argumentare proprie a judecatorului, tribunalul apreciaza ca acesta a transferat catre BTT SA dreptul de proprietate asupra terenului.
Asadar, Curtea constata ca acest act normativ nu a facut decat sa ”treaca in patrimoniul” CTT SA, devenita BTT SA, terenul, iar nu sa constituie sau transfere un drept de proprietate.
Trebuie avut in vedere ca ”trecerea in patrimoniu” nici nu era incompatibila cu recunoasterea si pastrarea ca atare a naturii de domeniu public a imobilului, de vreme ce si Constitutia din 1991, si Legea nr. 18/ 1990 ( deja adoptate la acel moment al adoptarii HG nr. 718/ 1992) prevad, logic de altfel, ca bunurile de domeniu public pot fi date in administrare, concesionate, date cu chirie si chiar cu titlu gratuit unor alte subiecte de drept, inclusiv de drept privat.
Asadar, nu exista pentru tribunal niciun temei in textul HG nr. 718/ 1992, dar nici prin interpretarea coroborata cu alte acte normative ( pe care tribunalul oricum nu o face ), de a considera ca acest act a reprezentat un transfer/constituire de drept de proprietate in favoarea BTT SA.
Cu atat mai mult este gresita aprecierea tribunalului in sensul ca acest act normativ a reprezentat o scoatere implicita din domeniul public a terenului.
In primul rand, Curtea contrazice de principiu posibilitatea scoaterii din domeniu public a unui imobil pe cale implicita, o asemenea posibilitate neexistand nici macar la nivel teoretic.
Anume, in logica simpla, dar si cea juridica impusa de art. 135 din Constitutie si art. 5 alin. 1 si 2 din Legea nr. 18/ 1991, trecerea bunului din domeniu public in domeniu privat trebuie sa fie intotdeauna expresa, sa se materializeze in exprimarea directa si expresa a vointei organului competent in acest sens.
In masura in care printr-un asemenea act, chiar emis de organul competent, se realizeaza in mod explicit doar un transfer de proprietate, din aceasta nu se poate deduce niciodata vointa ”implicita” de scoatere din domeniu public, ci, dimpotriva, in mod neunivoc, de fapt, actul de transfer de proprietate este lovit de nulitate, este inoperabil, pentru ca proprietatea publica este inalienabila, conform textelor constitutionale si legale deja mentionate.
Asadar, nu poate sa se interpreteze, in niciun caz, ca hotararea de guvern in discutie nr. 718/ 1992, operand transferul dreptului de proprietate (transfer care oricum nu s-a operat, conform celor mentionate mai sus, pentru ca nu se prevede transferul dreptului de proprietate, ci doar trecerea in patrimoniu ), ar fi semnificat ”implicit” scoaterea bunului din domeniu public, ci un asemenea act ar fi fost total lipsit de efecte juridice, pentru ca proprietatea publica este inalienabila.
Curtea considera necesar sa arate ca la acest moment al analizei nu se pune problema verificarii legalitatii acestei hotarari de guvern de catre Curte in prezentul recurs, pentru a se discuta intinderea competentei prezentei Curti ., pentru ca, de fapt, aceasta analiza nu se impune, dat fiind ca hotararea de guvern mentionata nu prevede nicaieri ca se dispune transferul dreptului de proprietate sau scoaterea din domeniul public.
In cauza se pune problema interpretarii si aplicarii acestei hotarari de guvern, operatiune care cu siguranta intra in limitele competentei judecatorului de drept comun si ale prezentului litigiu.
Aceasta interpretare si aplicare trebuie facuta de Curte, de altfel de orice judecator, in mod coroborat, cu luarea in considerare a faptului ca sistemul de drept nu este o suma de acte normative izolate, ci reprezinta un sistem de norme juridice organizate ierarhic, care trebuie interpretate unele prin altele, coroborat, si cu respectarea ierarhiei actelor normative, in fruntea carora se situeaza legea suprema, Constitutia.
Or, atata timp cat Constitutia si apoi, o lege organica, prevad ca domeniul public este inalienabil, fiind in discutie un act de o forta juridica inferioara, cum este o hotarare de guvern si care prevede nu transferul dreptului de proprietate catre un titular privat, ci trecerea in patrimoniu, si care, in mod esential, nu prevede scoaterea din domeniul public, atunci interpretarea si aplicarea acestei hotarari de guvern, pentru a intelege ce semnifica aceasta ”trecere in patrimoniu”, nu poate fi facuta decat coroborat cu restul dispozitiilor legale in materie si, mai presus de toate, cu respectarea imperativului de a da satisfactie normelor juridice cu forta superioara si Constitutiei.
Din aceasta perspectiva, interpretarea tribunalului, ca si a primei instante, care apreciaza ca acest act normativ a transferat catre BTT SA dreptul de proprietate si a scos bunul din domeniul public, interpretare care nu raspunde acestor cerinte si fara suport in HG nr. 718/ 1992, este total gresita.
Curtea va lua in analiza in cele ce urmeaza Legea nr. 15/ 1990 si influenta pe care aceasta o putea avea asupra regimului juridic, de domeniu public sau privat, al terenului.
Legea nr. 15/ 1990 a fost adoptata in conditii de vid constitutional, ca si de lege organica care sa reglementeze proprietatea publica si privata.
S-ar putea sustine, in aceste conditii, ca neputandu-se apela la textele constitutionale si din Legea nr. 18/ 1991 care recunosteau regim de drept public parcurilor publice, terenul aflat in patrimoniul fostei unitati economice de stat astfel reorganizata in temeiul acestei legi, teren care nu fusese incadrat anterior ca domeniu public, pentru simplul motiv ca aceasta distinctie nu exista la acel moment, devenea proprietatea noii societati comerciale infiintate, in conditiile art. 20 alin. 2, indiferent de natura lui de a fi de uz sau de interes public.
Curtea va demonstra de ce, chiar aceasta interpretare drastica a Legii nr. 15/ 1990, nu duce in concret, la speta prezenta, la ideea ca BTT SA a dobandit, in temeiul art. 20 alin. 2 din lege, dreptul de proprietate si ca bunul ar fi capatat astfel, la data aparitiei ulterioare a primelor acte normative care delimitau conceptele de domeniu public si privat, regimul de drept privat.
Astfel, dreptul de proprietate al societatii infiintate in conditiile Legii nr. 15/ 1990 nu se nastea instantaneu din dispozitiile legii, la data intrarii acesteia in vigoare, aceasta lege continand norme generale, ci la data reorganizarii fostei unitati economice de stat, cand se facea acea transformare a dreptului de proprietate socialista de stat in proprietate privata a noii societati comerciale infiintate. Legea in sine nu putea naste direct, instantaneu si necircumstantiat, dreptul de proprietate, nicio lege neputand face aceasta, ci doar indica vocatia la un drept, care vocatie urma sa se concretizeze ulterior .
Or, acest act ulterior era chiar hotararea de reorganizare a fostei unitati economice de stat si infiintare a noii societati comerciale, care, in consecinta, avea sa fie guvernata nu singular de Legea nr. 15/ 1990, ci si de legislatia intervenita ulterior legii insasi nr. 15/ 1990 si care, eventual, amenda sau modifica Legea nr. 15/ 1990.
Curtea constata ca primul act de infiintare pe care BTT SA il poate invoca in cronologia lucrurilor ca reprezentand actul sau de infiintare in baza Legii nr. 15/ 1990 este HG nr. 91/ 23.02.1991, adoptata deja ulterior aparitiei Legii nr. 18/ 1991, lege organica care reglementa deja distinctia dintre domeniul public si domeniul privat si care prevedea expres parcurile publice ca reprezentand domeniu public.
Legea nr. 18/ 1991, adoptata anterior HG nr. 91/ 1991 ( care se pretinde a fi actul de infiintare intocmit in temeiul Legii nr. 15/ 1990 de catre BTT SA, dar ulterior Legii nr. 15/ 1990), continand astfel de reglementari, trebuie considerata ca a modificat implicit sau chiar abrogat dispozitii contrare anterioare, conform regulilor de aplicare in timp a actelor normative si conform principiilor interpretarii sistematice, coroborate, a normelor juridice.
De aceea, in masura in care Legea nr. 15/ 1990 nu produsese consecinte juridice concrete cu privire la situatia unui subiect de drept anume, acel subiect de drept nu mai poate beneficia de prevederile nealterate ale Legii nr. 15/ 1990, fara amendamentele, circumstantierile, modificarile sau chiar abrogarile implicite intervenite ulterior.
Oricum, Curtea constata ca nici prin HG nr. 91/ 1991 terenul in discutie nu intra in patrimoniul societatii comerciale noi infiintate, fiind exclus in mod expres in dispozitiile art. 5 din acest act normativ, ceea ce face si mai pregnanta concluzia.
Ulterior, este adoptata HG nr. 718/ 10.11.1992, prin care patrimoniul CTT SA se ”reintregea” cu terenul in discutie, acest act normativ fiind deja emis la un moment la care fusesera adoptate Constitutia Romaniei, Legea nr.18/ 1991 si chiar si HG nr. 834/ 1991, care prevedea expres in art. 3 ca terenurile din domeniu public nu trec in patrimoniul societatilor infiintate conform Legii nr. 15/ 1990. Asa fiind, HG nr. 718/ 1992, care nu prevedea scoaterea din domeniul public, nu putea sa treaca in proprietatea societatii terenul care castigase deja regimul juridic de domeniu public la aparitiei Legii nr. 18/ 1991 ( nici daca ar fi prevazut aceasta trecere in proprietate, ceea ce oricum nu e cazul, dupa cum s-a dezvoltat mai sus), astfel ca nici acest act normativ nu a schimbat regimul juridic al terenului de a fi de domeniu public.
In ce priveste dispozitiile Legii nr. 213/ 1998 intrata in vigoare anterior emiterii certificatului in discutie, Curtea constata ca aceasta nu aduce modificari rationamentului expus mai sus, ci, dimpotriva, il confirma prin prevederile sale.
Astfel, art. 3 alin. 1 din Legea nr. 213/ 1998 prevede ca ”Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege”.
Se constata ca, . parte dintre cele prevazute in anexa la lege si este de uz sau de interes public. Concluzia ramane, asadar, aceeasi si in contextul acestei legi.
In concluzie, luandu-se spre analiza toate actele normative succedate in timp, nu se poate identifica vreo cauza sau act care sa fi impiedicat in vreun fel dobandirea de catre terenul in discutie a regimului juridic, specific noii legislatii, de domeniu public sau care sa fi produs scoaterea lui din regimul juridic astfel dobandit .
Curtea constata, in subsidiar, si alte argumente care impiedica aprecierea ca regimul juridic de drept privat ar fi fost castigat de catre teren in conditiile vidului legislativ din perioada 22 dec. 1989 – pana la aparitia Legii nr. 18/ 1991 ( pe motiv ca prin Legea nr. 15/ 1991 toate bunurile din patrimoniul societatilor astfel reorganizare treceau in patrimoniul societatilor nou infiintate, fara circumstantieri ).
Astfel, Curtea constata ca nu se poate retine ca societatea infiintata prin HG nr. 91/ 1991, anume Compania de T. pentru Tineret SA a fost infiintata in conditiile Legii nr. 15/ 1990 prin reorganizarea unei foste unitati economice de stat.
Se remarca faptul ca in cuprinsul acestui act normativ nu se mentioneaza nicaieri ca aceasta infiintare/ reorganizare, are loc in baza Legii nr. 15/ 1990.
Se constata, totodata, ca aceasta societate nou infiintata Compania de T. pentru Tineret SA se infiinta prin ”reorganizarea” ( termenul este folosit in acest context ., iar nu in cel propriu ) fostei Companii Autonoma de T. pentru Tineret ( CATT ), al carui patrimoniu il prelua.
Aceasta CATT se pretinde a fi cea infiintata prin HG nr. 357/ 1990.
Depasind aspectele invocate de recurenti referitor la nepublicarea acestei hotarari de guvern in Monitorul Oficial, Curtea constata insa, in mod esential, ca aceasta CATT nu era o societate comerciala, ci o institutie cu o natura aparte, ”unitate centrala de stat” cum se mentioneaza expres in cuprinsul art. 2 alin. 2 din hotarare.
Elocvent este si textul art. 14 din hotarare care facea referire la includerea acestei entitati in organigrama organelor administrative.
Aceasta concluzie se impune de altfel si in logica, avand in vedere ca aceasta CATT se reorganiza din B. deTurism pentru Tineret, care se desfiinta.
Or, acest B. deTurism pentru Tineret nu era o unitate economica, ci reprezenta un organ al fostului UTC al PCR, deci un organism cu alta natura decat o unitate economica de stat, UTC al PCR fiind o entitate de natura politica.
Probabil ca, in contextul desfiintarii PCR, cu toate componentele sale, inclusiv UTC, la momentul inlaturarii regimului comunist, s-a simtit nevoia reorganizarii acestor structuri, insa cert este, din analiza HG nr. 357/ 1990, ca acesta nu dadea nastere unei societati comerciale, ci unei ”unitati central de stat”, organ al administratiei, in forma neorganizata in care exista la acel moment administratia publica.
Faptul ca in aceasta HG nr. 357/ 1990 se face referire la faptul ca obiectul de activitate al acestei Companii Autonome de T. pentru Tineret este acela de a organiza, stimula si facilita dezvoltarea turismului si a altor forme de petrecere a timpului liber confirma si el faptul ca activitatea acestei institutii nu era una comerciala, economica, patrimoniala, ci scopul era unul de organizare al activitatii de turism, ceea ce apropie institutia de natura unui organ al administratiei. Trebuie avut in vedere scopul principal, care reprezinta ratiunea de infiintare a unei structuri, iar nu scopul secundar sau complementar, care poate fi si unul comercial, sau metodele si mijloacele de derulare a activitatii care defineste scopul principal.
Se observa si in art. 5 din aceasta hotarare de guvern ca se vorbeste de fondurile entitatii nou infiintate, iarasi . unei unitati comerciale ( care are capital, iar nu finantare ), iar in final se observa ca in subordinea acestei structuri constituita ca ”unitate centrala de stat” sunt date o . de intreprinderi economice de stat de data aceasta, prevazute in anexa la hotarare, ceea ce iarasi confirma calitatea acestei entitati de organ al administratiei care avea in subordine activitatea mai multor unitati economice de stat.
In concluzia tuturor celor expuse, Curtea constata ca terenul in discutie a fost permanent teren de utilitate publica, declarata ca atare prin lege, si a devenit bun domeniu public dupa introducerea acestei distinctii prin legislatia postdecembrista, ceea ce atrage consecinta ca, fiind inalienabil, conform prevederilor Constitutiei si Legii nr. 18/ 1991, nu putea sa faca obiectul transferului de proprietate catre BTT SA si certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis in aceste conditii este nelegal, fiind încălcate dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și art. 135 alin. 4 din Constituție referitoare la inalienabilitatea domeniului public. Incalcarea acestor dispozitii legale atrage nulitatea absoluta a certificatului in discutie in cauza.
Curtea are in vedere si dispozitiile HG nr. 834/ 1991, care a reprezentat actul normativ in baza caruia a fost emis acest certificat de atestare a dreptului de proprietate, care in art. 3 reglementeaza ca ”Prevederile art. 1 nu se aplica terenurilor care, in conditiile legii, fac parte din domeniul public, precum si terenurilor carora le sunt aplicabile prevederile Hotararii Guvernului nr. 746/1991”.
Asadar, in coerenta legislativa cu dispozitiile deja adoptate ale Constitutiei din nov. 1991 si Legii nr. 18/ 1991, legiuitorul, “In aplicarea prevederilor art. 19 si art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale”, asa cum se anunta chiar in preambulul hotararii de guvern, a prevazut expres ca bunurile terenuri din domeniu public nu vor deveni proprietatea societatii infiintate potrivit Legii nr. 15/ 1990, indiferent ca se afla in patrimoniul acesteia.
. putea obiecta ca Legea nr. 15/ 1990 nu prevedea o asemenea conditie sau limitare, iar introducerea ei printr-o hotarare de guvern ulterioara si care este un act administrativ cu putere inferioara si destinat sa puna in executare legea, fara putinta de a o modifica, nu poate fi avuta in vedere.
Pe de alta parte, iarasi trebuie avute in vedere principiile dupa care se regularizeaza conflictul legilor in timp si principiul ierarhizarii actelor normative, anume in conditiile in care Constitutia din anul 1991 si Legea nr. 18/ 1991 adoptate ulterior Legii nr. 15/ 1990 au continut astfel de reglementari, acestea au modificat implicit sau chiar abrogat dispozitii contrare anterioare. Dispozitiile exprese ale art. 150 alin. 1 din Constitutia adoptata in anul 1991 ( actual art. 154 alin. 1 ) prevad expres ca legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, numai in masura in care nu contravin prezentei Constitutii .
De aceea, in masura in care Legea nr. 15/ 1990 nu continea o astfel de limitare cu privire la bunurile din domeniul public, odata intervenita legislatia care delimita domeniul public de cel privat si declara anumite bunuri ca facand parte din domeniul public, cel putin atata timp cat Legea nr. 15/ 1990 nu produsese consecinte juridice concrete cu privire la situatia unui subiect de drept anume, acel subiect de drept nu mai putea beneficia de prevederile nealterate ale Legii nr. 15/ 1990, fara amendamentele, circumstantierile, modificarile sau chiar abrogarile implicite intervenite ulterior, ci prelua situatia juridica existenta la momentul concretizarii dreptului sau, a ”nasterii” dreptului sau ( in realitate, asa cum se va dezvolta in continuare, acest drept nu s-a nascut niciodata in patrimoniul BTT SA ) .
De aceea, Hotararea de Guvern nr. 834/ 1991 nu modifica ea insasi Legea nr. 15/ 1990, ci reglementeaza raportat la Legea nr. 15/ 1990, astfel cum aceasta lege fusese modificata implicit prin Constitutie si Legea nr. 18/ 1991.
In finalul acestei analize, Curtea arata si ca nu are nicio relevanta neincluderea terenului in discutie in inventarul bunurilor din domeniu public, acest inscris avand doar rolul de inventariere, iar nu de declarare sau constituire a utilitatii publice, ceea ce face ca, in mod simetric, nici neincluderea in inventar sa nu poata semnifica scoaterea sau neapartenenta bunului la domeniul public.
La fel, avand in vedere ca inscrierile in carte funciara vizeaza exclusiv conditiile de opozabilitate, neefectuarea lor nu poate avea efectul de scoatere din domeniu public a parcului.
Curtea considera necesar sa arate si ca utilizarea data terenului ulterior castigarii de catre acesta a regimului de domeniu public ( efect al Constitutiei din anul 1991 si Legii nr. 18/ 1991 ), deci ulterior anului 1991, nu mai intereseaza catusi de putin, nici macar daca ar fi fost privata ( daca s-ar sustine ca BTT SA si apoi . SRL ar fi dat o destinatie privata terenului ), caci, asa cum proprietatea domeniului public este inalienabila si imprescriptibila, la fel ea nu se poate pierde prin ”neuzul” eventual al utilitatii publice, prin simpla trecere a timpului sau prin alte cauze neprevazute de lege, ci exclusiv printr-o declaratie de scoatere din domeniul public expresa. Odata intrat in domeniul public un bun, el se conserva ca atare sine die si pierderea acestui regim nu poate avea loc decat in conditiile drastic de restrictive fixate legal, anume prin declararea expresa a scoaterii din domeniul public ( sau in cazul reglementat de art. 35 din Legea nr. 33/ 1994, de intoarcere a bunului expropriat in domeniul privat, situatie neincidenta in cauza ), iar nu prin situatii de fapt cum ar fi neuzul utilitatii publice sau uzul exercitat de catre un particular. O interpretare contrara ar goli de continut dispozitiile constitutionale si de lege organica care prevad inalienabilitatea domeniului public si conditia scoaterii din domeniul public.
Urmare a tuturor celor expuse, Curtea constata ca solutia legala impusa in cauza este cea de declarare a nulitatii certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de MTS in favoarea BTT SA, pentru incalcarea dispozitiilor legale referitoare la inalienabilitatea terenului de domeniu public, terenul obiect al acestui certificat fiind domeniu public al unitatii administrative teritoriale M. Bucuresti, al carui transfer in proprietate privata era interzis de art. 135 din Constitutie, art. 5 alin. 2 din Legea nr. 18/ 1991 si art. 3 din HG nr. 834/ 1991.
Va fi admis, asadar, recursul, sub acest aspect, in conditiile art. 312 c.pr.civ., si va fi modificata solutia instantelor de fond in mod corespunzator.
7.In ce priveste solutia data capatului de cerere avand ca obiect declararea nulitatii contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2152/ 28.07.2003 incheiat intre BTT SA si . SRL, Curtea constata, de asemenea, nelegala solutia tribunalului, pentru urmatoarele motive:
Principiul care guverneaza efectele nulitatii este acela al desfiintarii actului subsecvent urmare a desfiintarii actului principal.
In cauza, contractul de vanzare cumparare mentionat este un act subsecvent certificatului de atestare a dreptului de proprietate in favoarea BTT SA a carui nulitate a fost constatata de catre Curte mai sus.
De aceea, concluzia care se impune este a desfiintarii si a acestui contract, devenit lipsit de suport din perspectiva dreptului vanzatorului.
Intimatii parati s-au aparat invocand natura juridica de act constatator a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ceea ce ar inlatura de la aplicare principiul mentionat. S-a invocat si prescriptia dreptului de actiune in rectificarea cartii funciare ( prin recursul formulat in ciclul procesual anterior ).
In ce priveste natura certificatului de atestare a dreptului de proprietate de a fi doar un act care atesta un drept de dobandire anterior, Curtea constata ca o asemenea natura a certificatului in discutie presupune dobandirea anterioara a dreptului de proprietate.
Iar privind aceasta pretinsa dobandire de catre BTT SA a dreptului de proprietate, pe care certificatul de atestare a dreptului de proprietate avea doar sa il ateste ulterior, Curtea constata ca se pune problema determinarii izvorului, a actului normativ, a ”legii” care sa fi nascut acest drept de proprietate.
Este o operatiune pe care nu si-o asuma instanta de casare in ciclul procesual anterior, de aceea discutia ramane deschisa la acest moment. Tribunalul, cum am aratat mai sus, face referire la toate actele normative in discutie, care, in opinia sa, ar fi constituit toate acest drept de proprietate in favoarea BTT SA, cu o mentiune ”principala si speciala” pentru HG nr. 718/ 1992.
Se pune problema de a determina in ce mod ( si daca ) BTT SA a dobandit insusi dreptul de proprietate asupra terenului in discutie.
Analizand toate actele si faptele care puteau constitui izvorul dreptului de proprietate al BTT SA, Curtea constata ca nu poate fi identificat un asemenea mod de dobandire a dreptului de proprietate de catre aceasta societate.
In ce priveste Legea nr. 15/ 1990, Curtea constata ca aceasta reprezinta o lege destinata sa reorganizeze fostele unitati economice de stat in forme de organizare societara specifice unei societati organizate pe baze economice liberale.
Acesta fiind obiectul si scopul sau de reglementare, textul art. 20 alin. 2 poate fi considerat mod de dobandire a dreptului de proprietate ( de fapt, doar a vocatiei la acest drept ) doar pentru bunurile aflate in patrimoniul societatilor in discutie la momentul infiintarii lor, patrimoniu preluat de la fosta unitate socialista care se transforma astfel. Este evident acest aspect, atat dat fiind scopul si obiectul legii, care il reprezenta transformarea fostei proprietati socialiste de stat si reorganizarea fostelor unitati economice de stat in forme specifice societatii postdecembriste, dar avand in vedere si interpretarea coroborata a art. 19 si 20 ( art. 19 prevede ”Inventarierea patrimoniului unitatilor economice de stat supuse transformarii in societati comerciale, precum si evaluarea si stabilirea capitalului societatilor comerciale infiintate pe aceasta cale se fac in conditiile stabilite prin hotarire a guvernului.”)
Curtea constata deci, in mod esential, ca aceasta lege poate fi considerata ca mod de dobandire a dreptului de proprietate exclusiv cu privire la bunurile aflate in patrimoniul unitatii economice de stat la data reorganizarii, al caror regim juridic era si necesar sa fie stabilit la data acestei reorganizari, avand in vedere transformarea formei juridice si a formei de proprietate.
In niciun caz aceasta lege nu nastea dreptul de proprietate in favoarea societatii comerciale astfel infiintata pentru bunurile ( foste) proprietate socialista de stat care aveau sa intre in patrimoniul acesteia in viitor, sine die.
Intrarile in patrimoniul societatii comerciale infiintate in baza acestei legi ulterior infiintarii nu mai au nicio legatura cu aceasta lege, nu mai sunt reglementate de aceasta lege, ci urmeaza deja regulile create prin legislatia postdecembrista referitor la functionarea societatilor comerciale si regulile de drept comun aplicabile dobandirii dreptului de proprietate.
In masura in care se refera la bunurile care urmeaza sa intre in viitor in patrimoniul societatilor nou infiintate, textul art. 20 alin. 2 nu poate fi interpretat decat ca o confirmare a faptului ca sub imperiul noii legislatii post decembriste se recunoaste societatii comerciale dreptul de proprietate asupra bunurilor dobandite cu acest titlu – anume de proprietate ( prin opozitie cu unitatile socialiste de stat care nu puteau detine un astfel de drept).
Asadar, textul art. 20 alin. 2 din lege poate fi privit sub doua valente, prima fiind aceea de a reglementa transformarea dreptului de administrare corespunzator dreptului de proprietate socialista de stat detinut de fostele unitati economice socialiste de stat in drept de proprietate al noii societati comerciale astfel infiintate ( in concret, ca bunurile proprietate socialista de stat aflate in patrimoniul societatii astfel reorganizata la data infiintarii si asupra carora aceasta societate avusese in vremea regimului comunist doar un drept de administrare devin proprietatea acesteia, aceasta transformare facand parte din mecanismul de transformare a unitatilor economice si a formelor de proprietate ), iar a doua valenta, secundara, fiind aceea de a declara ( cumva inutil ) ca bunurile care vor fi dobandite de noile societati ulterior infiintarii vor deveni proprietatea acesteia, sub conditia dobandirii acestora cu acest titlu ( caci nu ar mai fi fost si nu mai este de conceput sub imperiul noii legislatii postdecembriste transformarea vreunui drept dobandit de societatea comerciala, altul decat dreptul de proprietate, in drept de proprietate, in mod fortat, prin efectul legii ). Textul prevede ca ”Bunurile din patrimoniul societății comerciale sînt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobîndite cu alt titlu”, exceptie care semnifica faptul ca un bun dobandit cu alt titlu decat de proprietate sau care nu fusese detinut cu dreptul de administrare corespunzator dreptului de proprietate socialista de stat nu devenea proprietatea societatii.
In analiza de fata importanta este prima valenta a textului si, din aceasta perspectiva, Curtea constata ca Legea nr. 15/ 1990, prin art. 20 alin. 2, poate fi considerata, asadar, de principiu, modalitate de dobandire a dreptului de proprietate ( in realitate doar temei al vocatiei de dobandire a dreptului, dreptul insusi fiind dobandit cu acest temei doar la momentul concretizarii ipotezei textului, anume al infiintarii noii societati ) doar pentru bunurile proprietate socialista de stat aflate la data infiintarii noii societati in patrimoniul fostei unitati economice de stat transformata in temeiul acestei legi.
Acest moment al pretinsei reorganizari a actualei BTT SA dintr-o fosta unitate economica de stat este momentul adoptarii HG nr. 91 publicata la 23.02.1991, ceea ce semnifica faptul ca la aceasta data trebuie verificat daca terenul in discutie era in patrimoniul BTT SA sau nu.
Or, Curtea constata ca, in mod de necontestat, la acel moment infiintarea CTT SA, devenita BTT SA, s-a facut fara ca terenul in discutie sa faca parte din patrimoniul sau, existand mentiune expresa in acest sens in cuprinsul art. 5 al hotararii de guvern de infiintare a societatii ( CTT SA la acel moment ).
Este de remarcat ca aceasta hotarare de guvern este ulterioara adoptarii Legii nr. 18/ 1991, publicata la 20.02.1991, ceea ce face concordanta aceasta excludere a unei zone de parc public din patrimoniul unei societati comerciale, pentru ca la acel moment parcurile publice fusesera deja calificate prin lege organica drept domeniu public inalienabil.
Or, in cauza, terenul in discutie, ca intreaga baza sportiva, au intrat in patrimoniul BTT SA ulterior infiintarii acestei societati, anume prin efectul HG nr. 718/ 1992, chiar admitand ca aceasta infiintare s-a facut in baza Legii nr. 15/ 1990 nemaipunandu-se problema aplicarii art. 20 din Legea nr. 15/ 1990 asupra acestei intrari in patrimoniu, in sensul primei semnificatii a textului mentionata mai sus ( anume a transformarii fostului drept de administrare corespunzator dreptului de proprietate socialista de stat in drept de proprietate ).
Si aceasta consecinta se impune cu atat mai mult cu cat la acel moment, asa cum am aratat mai sus, efect al noii legislatii care distingea domeniul public de domeniu privat si al HG nr. 834/1991, un asemenea bun nu mai putea cadea sub incidenta art. 20 din lege si din ratiunea de principiu enuntata de Curte mai sus ( ca art. 20, privit ca mod de dobandire a dreptului de proprietate, viza doar bunurile aflate in patrimoniu la data reorganizarii. asupra carora preexistase un drept de administrare corespunzator dreptului de proprietate socialista si care se transforma astfel in drept de proprietate ), dar si in mod concret si special raportat la natura bunului de a fi deja castigat domeniului public .
Asadar, Legea nr. 15/ 1990 in forma in vigoare la ., fara modificarea sa implicita prin Constitutia din anul 1991 si Legea nr. 18/ 1991, nu putea fi considerata izvorul dreptului de proprietate al BTT SA, datorita faptului ca prin actul de infiintare a acestei societati ( denumita la acel moment Compania de T. pentru Tineret SA) acest bun nu se afla in patrimoniul sau.
S-a dezvoltat deja mai sus ca . BTT SA s-a facut prin HG nr. 718/ 1992 si aceasta ”intrare” nu poate valora dobandire de drept de proprietate pentru BTT SA, intrucat acest act normativ a fost adoptat dupa . Constitutiei din anul 1991, a Legii nr. 18/ 1991 si, in mod fundamental, si dupa HG nr. 834/ 1991, care prevedea expres ca terenul domeniu public nu poate deveni proprietatea privata in temeiul art. 19 si 20 din Legea nr. 15/ 1990.
Curtea constata si ca nu pot fi utilizate art. 20 din Legea nr. 15/ 1990 ”coroborat” cu HG nr. 718/ 1992 pentru a aprecia ca din aceste acte normative ”cumulate” s-a nascut dreptul de proprietate al BTT SA.
O asemenea aplicare a legii face tribunalul, iar rationamentul este, evident, lipsit de coerenta si gresit, incalcand principiile aplicarii in timp ale legii.
Aplicand corect aceste principii, rezulta doua variante de concluzii:
Anume, ori se aplica art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/ 1990 in forma nemodificata implicit prin Constitutia din anul 1991 si Legea nr. 18/ 1991 unei situatii de fapt existente sub imperiul acestei forme a legii, or situatia de fapt existentâ sub imperiul acestei legi nemodificata era ca terenul in discutie nu intrase in patrimoniul BTT SA ( avea sa intre in baza HG nr. 718/ 1992 ), caz in care concluzia este ca art. 20 alin. 2 din lege nu era izvor de drept pentru CTT SA, pentru simplul motiv ca terenul nu era in patrimoniul societatii.
Ori, daca situatia de fapt generatoare de drepturi ( .-a produs in anul 1992, se aplica Legea nr. 15/ 1990 astfel cum aceasta a fost modificata implicit, deci legea care guverneaza consecintele juridice ale acestei intrari in patrimoniu.
Altfel spus, ori avem in vedere patrimoniul BTT SA la momentul infiintarii in anul 1991 si aplicam acestei situatii legislatia existentă la acel moment ( cand terenul nu se afla in patrimoniul BTT SA si deci art. 20 alin. 2 din lege nu dadea nastere vreunui drept de proprietate in favoarea acesteia), ori luam in considerare situatia existenta in anul 1992 cand terenul a intrat in patrimoniul BTT SA prin HG nr. 718/ 1992, dar atunci nu mai putem aplica decat legislatia care guverna efectele acestei intrari in patrimoniu la acel moment al intrarii in patrimoniu si care, de data aceasta, interzicea expres dobandirea dreptului de proprietate pentru terenul in discutie.
O valorificare a unei situatii de fapt ulterioare ( . anul 1992 ) in baza unui text legal in forma anterioara si in detrimentul formei atunci actuale a textului legal, asa cum a facut tribunalul, nu este posibila, fiind exclusa in logica, dar si de principiilor care guverneaza aplicarea in timp a legii, legea in vigoare (si in forma in vigoare) fiind cea aplicabila pentru a determina efectele juridice ale unei situatii de fapt nascute sub imperiul sau.
Punerea in text impreuna a HG nr. 91/ 1991 si a HG nr. 718/ 1992, pe care o fac intimatii, menita sa deturneze atentia, ignora faptul ca HG nr. 718/ 1992 era ulterior HG nr. 834/ 1991, iar in lumina acestui act normativ dispozitiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/ 1990 se puteau aplica doar in sensul ca aceasta intrare in patrimoniul BTT SA, privind un bun domeniu public, intra in sintagma de final a textului art. 20 alin. 2, care instituia exceptia de la detinerea in proprietate pentru bunurile ”dobandite cu alt titlu” ( ”Bunurile din patrimoniul societății comerciale sînt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobîndite cu alt titlu”).
Sunt nefondate sustinerile intimatei BTT SA ca recurentii, punand in discutie existenta dreptului de proprietate asupra terenului in patrimoniul BTT SA, depasesc limtele investirii, intrucat, sustine BTT SA, ”existenta dreptului de proprietate al BTT SA nu influenteaza cu nimic apartenenta acestuia la domeniul public”. Se observa ca insasi aceasta sustinere a BTT SA este facuta dupa ce se sustine de aceasta intimata ca ”si in ipoteza absurda in care s-ar aprecia ca terenul facea parte din domeniul public, odata cu adoptarea celor doua hotarari de guvern, respectiv HG nr. 91/ 1991 si HG nr. 718/ 1992, bunul a trecut din domeniul public in domeniul privat, si anume in patrimoniul” sau. Iar tribunalul a retinut ca tocmai trecerea in ”proprietatea” BTT SA a terenului a produs consecinta ”implicita” a scoaterii din domeniul public. Asadar, atat decizia recurata, cat si apararile intimatelor, fac legatura directa intre aceste doua aspecte, anume se argumenteaza scoaterea terenului din domeniul public ( in ipoteza sustinuta in subsidiar in care ar fi fost vreodata in domeniul public ) prin aceea ca bunul a trecut in proprietatea ( automat privata ) a BTT SA. Nu sunt depasite astfel limitele judecatii.
Curtea nu contesta nici sustinerea . SRL, nici a instantei de recurs din ciclul procesual anterior, ca certificatul de atestare a dreptului de proprietate reprezinta dupa natura un act care atesta dreptul de proprietate, iar nu il constituie.
Aceasta este insa de principiu valabil, iar nu si in ce priveste certificatul . 15 nr. 0053/ 1999 emis de MTS.
In cauza, neputand fi identificat un asemenea mod de dobandire a proprietatii de catre BTT SA anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, deci neexistand un asemenea drept de proprietate preexistent, aceasta atrage consecinta ca acest certificat ar avea natura juridica a unui act constitutiv de drepturi ( Curtea foloseste in acest context sintagma ”act constitutiv de drepturi” pentru a opune acest concept celui de act declarativ de drepturi preexistente, insa fara sa recunoasca, desigur, acestui act valentele constitutive de drept. Caci, in mod cert, un asemenea act, avand in vedere conditiile de emitere, conform HG nr. 834/ 1991, nu putea sa constituie in mod real drept de proprietate in favoarea beneficiarului. )
Ipoteza aplicarii principiului desfiintarii actului subsecvent ca efect al desfiintarii actului principal este cea in care actul principal avea aparenta de a constitui un titlu de proprietate pentru vanzator. Inlaturarea acestui principiu s-ar putea face numai in situatia in care, desi desfiintat acest titlu de proprietate, totusi, in urma acestei desfiintari a titlului, ramane insusi dreptul de proprietate al vanzatorului, pe motivul ca actul principal era doar un act constatator, declarativ al acestui drept.
In conditiile in care, insa, titlul de proprietate desfiintat al vanzatorului nu era numai un simplu act declarativ, ci se dorea a fi chiar actul constitutiv al dreptului, devine evident ca desfiintarea acestui titlu atrage aplicarea deplina a acestui principiu.
Curtea considera necesar sa arate ca toata aceasta analiza a fost facuta si s-a dovedit a fi necesara fata de apararea intimatilor cu privire la capatul de cerere avand ca obiect declararea nulitatii contractului de vanzare cumparare nr. 2152/ 2003, in sensul ca, fiind in prezenta unui certificat care doar atesta dreptul de proprietate, iar nu il constituie sau transfera, desfiintarea lui nu poate influenta valabilitatea propriului contract de vanzare cumparare, pentru ca nu suntem in prezenta relatiei act principal- act subsecvent, invocata de reclamanta prin cererea modificatoare.
In verificarea acestei aparari a intimatilor a fost necesara analiza modalitatii de pretinsa dobandire a dreptului de proprietate al vanzatoarei BTT SA si a situatiei certificatului de atestare a dreptului de proprietate, declararea nulitatii certificatului de atestare a dreptului de proprietate transandu-se anterior acestei analize pe temeiuri diferite, de apartenenta a bunului la domeniul public ( iar nu pe temeiul emiterii acestuia cu incalcarea legislatiei speciale).
Asa fiind, contractul de vanzare cumparare nr. 2152/ 2003 incheiat intre BTT SA si . SRL are la baza certificatul de atestare a dreptului de proprietate, iar apararea intimatilor in sensul ca declararea nulitatii certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu poate influenta declararea nulitatii contractului de vanzare cumparare, data fiind natura pur declarativa a acestui certificat, este lipsita de suport.
Pentru aceste motive, Curtea constata nelegala si solutia instantelor de fond de respingere a cererii de declarare a nulitatii contractului de vanzare cumparare, in realitate solutia corecta fiind cea a desfiintarii acestui act juridic.
In ce priveste apararea . SRL referitoare la prescriptia actiunii in rectificare funciara, Curtea constata ca aceasta parte a invocat-o in cererea de recurs din ciclul procesual anterior, iar in rejudecare, in prezentul recurs, a aratat, prin intampinare si notele scrise, ca aceasta aparare urmeaza a fi analizata numai in masura in care va fi reiterata.
Curtea apreciaza ca apararile partilor sunt definitive castigate procesului, in masura in care, desigur, partea nu arata in mod expres ca renunta la ele.
Curtea constata ca partea nu a renuntat expres la aceasta aparare, desi nu a mai sustinut-o in mod expres, de aceea Curtea considera necesar sa raspunda acesteia.
Curtea remarca faptul ca aplicarea acestui principiu ( ca si a altor principii, ca ocrotirea bunei credinte sau eroarea . fi fost de plano exclusa daca motivul de nulitate invocat cu privire la contractul de vanzare cumparare nr. 2152/ 2003 ar fi fost, similar certificatului de atestare a dreptului de proprietate, faptul ca acest contract a avut ca obiect un bun de domeniu public, pentru ca nu este de conceput aplicarea acestor principii pentru a salvgarda un act juridic al carui viciu este nu lipsa calitatii de proprietar a vanzatorului, ci cand nulitatea este atrasa de incalcarea normelor de drept constitutionale si legale care prevad caracterul inalienabil al domeniului public.
In cauza, nu s-a invocat insa acest motiv de nulitate privind contractul de vanzare cumparare, cererea modificatoare formulata de reclamant fiind revelatoare in acest sens, ci numai motivul de nulitate referitor la desfiintarea actului principal.
De aceea, Curtea va analiza si incidenta acestor aparari ale intimatei.
Curtea constata ca dispozitiile invocate ale art. 34 pct. 1 si 36 din Legea nr. 7/ 1996 reglementeaza actiunea in rectificarea cartii funciare, asadar o actiune de carte funciara, cu o individualitate total distincta de actiunea de fata, care este o actiune de fond, in care se discuta pe fond valabilitatea tilturilor partilor.
Iar textul art. 36 care reglementeaza principiul publicitatii materiale nu poate fi invocat daca actul in temeiul caruia tertul a dobandit este afectat de o cauza de nulitate.
Nu are niciun fel de relevanta in economia cauzei prezente nici existenta unei hotarari judecatoresti care a obligat BTT SA sa vanda catre . SRL un anume activ.
Astfel, aceasta hotarare judecatoreasca pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 sub nr. 11.137/ 12.06.2000, inopozabila de altfel adevaratului proprietar al terenului, M. Bucuresti, nu putea sa produca nici ea consecintele juridice de scoatere din domeniu public a bunului si atribuire in domeniu privat, o asemenea atributie nefiind lasata instantei de judecata ( cu exceptia situatiei exproprierii in temeiul Legii nr. 33/ 1994, care, desigur, nu are legatura cu cauza ). Asadar, aceasta hotarare judecatoreasca poate interesa exclusiv in raporturile juridice dintre . si BTT SA, fara sa influenteze catusi de putin natura terenului de a fi domeniu public.
Cu privire la aceasta hotarare judecatoreasca, Curtea constata si ca sunt corecte consideratiile instantei de apel din primul ciclu procesual, care a aratat ca, oricum, acest contract de vanzare cumparare in discutie in cauza, privind terenul, nu a fost incheiat in baza acestei hotarari judecatoresti, caci dispozitivul acestei sentinte ( care nu poate fi analizat si prin prisma considerentelor care l-au sprijinit, pentru simplul motiv ca la acel moment nu s-a declarant cale de atac impotriva acestei sentinte, sentinta ramanand nemotivata sub imperiul OG nr. 13/ 1998 ) face referire la pretul de vanzare de 5._ lei, pret stabilit pentru activele care trebuiau vandute conform raportului de evaluare. Or, din cuprinsul raportului de evaluare se releva ca acest pret a fost stabilit exclusiv pentru lucrari de amenajari- constructii, iar nu si pentru teren, terenul fiind exclus in mod expres, facandu-se mentiune expresa in cuprinsul raportului ca acesta a fost dat in folosinta gratuita catre BTT SA si ca apartine domeniului public al Municipiului Bucuresti.
`Este total nefondata sustinerea tribunalului ca pot coexista doua mai multe drepturi de proprietate asupra acelui bun, o asemenea ipoteza fiind exclusa ( cu exceptia, desigur, a coproprietatii ). In realitate pot coexista mai multe asa-zise titluri de proprietate cu privire la acelasi bun, aceasta fiind situatia rezolvata prin actiunea in revendicare, la care face referire tribunalul, dar proprietarul este intotdeauna unul singur dintre acesti titulari de titluri (repetam, cu exceptia coproprietatii ).
Curtea nu va analiza dezvoltarile recurentilor referitoare la calitatea emitentului certificatului de atestare a dreptului de proprietate in beneficiul BTT SA de a fi minister de resort, pentru motivul deja aratat, anume ca acest motiv de nulitate a fost transat in ciclul procesual anterior prin decizia de casare nr. 323/ 2010, dar nici celelalte dezvoltari referitoare la neindeplinirea de catre BTT SA a conditiilor prevazute de legea speciala pentru obtinerea certificatului, intrucat aceste imprejurari vizeaza alte cauze de nulitate a certificatului de atestare a dreptului de porprietate, neinvocate in cauza prin cererea de chemare in judecata si care nu pot face obiectul prezentului recurs.
Anume, prin cererea de chemare in judecata s-au invocat doar lipsa calitatii de minister de resort a MTS la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate si natura de domeniu public a terenului, acestui cadru trebuind sa i se subsumeze analiza cauzei si in recurs.
Referitor la sustinerea recurentilor ca instanta poate sa invoce din oficiu motive de nulitate publica, Curtea constata ca aceasta nu poate fi imbratisata, fata de disp. art. 129 si 316 C.pr.civ., care obliga instanta sa se pronunte limitat la obiectul, cauza juridica si cadrul procesual subiectiv fixate prin cererea de chemare in judecata, iar in recurs ( ca si in apel ) nu poate fi schimbat acest cadru obiectiv si subiectiv.
Disp. art. 306 C.pr.civ. au in vedere motivele de nelegalitate ale hotararii judecatoresti recurate care sunt de ordine publica, care pot fi incadrate ca atare in dispozitiile art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ., deci cu totul alta situatie, anume aceea cand instanta de recurs constata ca hotararea recurata a fost pronuntata cu o incalcare a legalitatii care este de ordine publica, dar fara sa atinga niciodata cadrul judecatii fixat prin cererile formulate in dosar si care limiteaza instanta conform art. 129 C.pr.civ.
De altfel, incalcarea limitelor judecatii este ea insasi un motiv de recurs reglementat ca atare, in art. 304 pct. 6 C.pr.civ..
Curtea a analizat daca BTT SA s-a constituit in conditiile Legii nr. 15/ 1990 si daca aceasta avea in patrimoniu terenul in discutie la momentul infiintarii, numai din perspectiva necesara solutionarii pretentiilor cu care a fost investita si verificarilor impuse de apararile intimatilor, fara insa sa declare nulitatea celor doua acte juridice in discutie pentru aceste cauze de nulitate.
In acest sens, Curtea arata ca instanta investita sa solutioneze o cerere cu un anumit obiect si cauza juridica este indreptatita si chiar obligata sa se pronunte si asupra aparilor si exceptiillor invocate in aparare si asupra chestiunilor care sunt puse in discutie in mod inerent de cererea formulata.
Dispozitiile art. 129 alin. 6 C.pr.civ. impiedica judecatorul sa se pronunte asupra unei cereri cu care nu a fost investit, insa in egala masura disp. art. 129 alin. 4 C.pr.civ. confirma ca judecatorul, chiar din oficiu, isi extinde analiza asupra unor chestiuni de fapt si de drept care sunt in legatura cu ceea ce constituie pretentia efectiva. Asadar, examinarea unei cauze se extinde si asupra chestiunilor de fapt si de drept incidente, chiar neinvocate de parti, ca si asupra apararilor care tind sa paralizeze cererea reclamantului, cu singura conditia a punerii in discutia contradictorie a partilor si, in final, a pronuntarii de catre instanta cu respectarea stricta a petitului cererilor care au fost formulate.
Aceasta cu exceptia chestiunilor denumite prejudiciale, care nu pot face decat obiectul unei alte judecati.
De aceea, in cauza prezenta, Curtea a analizat si aspectele referitoare la constituirea BTT SA in conditiile Legii nr. 15/ 1990 si apartenenta terenului in discutie la patrimoniul acesteia la momentul infiintarii si titlul de detinere, intrucat aceste analize erau inerente si inevitabile solutionarii pretentiei cu care instanta a fost investita, dar aceasta solutionare s-a facut numai din perspectiva necesara raportat la obiectul si cauza juridica cu care a fost investita, in final Curtea urmand sa se pronunte strict numai asupra pretentiei care a fost formulata ( nulitatea certificatului pentru apartenenta bunului la domeniul public si a contractului de vanzare cumparare ca efect al desfiintarii actului principal ).
Situatia este diferita cu privire la apararea intimatilor ca exproprierile terenurilor care au constituit Parcul N. au fost nelegale, pentru ca aceasta chestiune este deja una prejudiciala, reglementata printr-o legislatie speciala la dispozitia unei anumite categorii de persoane si sub o anumita procedura, ceea ce face ca instanta sa nu isi poate extinde analiza si asupra acestei chestiuni.
F. de solutia expusa, Curtea nu va mai analiza nici criticile recurentilor referitor la cheltuielile de judecata care le-au fost puse in sarcina prin hotararile instantelor de fond, in temeiul art. 274 C.pr.civ., atata timp cat recurentii sunt castigatori ai procesului, urmand sa fie inlaturate aceste mentiuni din aceste hotarari.
In concluzia celor expuse, in baza art. 312 C.pr.civ., gasind intemeiat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamantul C. S. Studentesc Bucuresti si intervenientul accesoriu M. Bucuresti, va modifica in tot decizia recurata, va admite apelul declarat de reclamantul C. S. Studentesc Bucuresti impotriva sentintei civile nr. 8757/ 01.06.2007, va schimba in parte sentinta apelata, in sensul constatarii nulitatii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . 15 nr. 0053/ 22.12.1999 emis de catre M. T. si Sportului si a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2152/ 28.07.2003.
Avand in vedere natura accesorie a cererilor de interventie formulate in cauza si stadiul procesual in care au fost formulate, Curtea va admite, odata cu apelul reclamantului, cererea de interventie accesorie in interesul apelantului reclamant formulata de M. Bucuresti, iar consecinta a admiterii cererii principale va fi respinsa cererea de interventie accesorie formulata in interesul paratelor de . SRL, ca neintemeiata.
Va fi pastrata din sentinta apelata dispozitia privind respingerea exceptiei lipsei interesului reclamantului in formularea cererii, dispozitie care a ramas irevocabila in primul ciclu procesual.
Vor fi inlaturate din sentinta apelata si decizia recurata mentiunile privind modalitatea de solutionare a cererilor accesorii referitoare la cheltuielile de judecata.
Curtea va lua act ca recurentii si-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata si, in baza aceluiasi art. 274 C.pr.civ., va fi respinsa cererea intimatilor . . SRL privind acordarea cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C. S. Studentesc Bucuresti si intervenientul accesoriu M. Bucuresti impotriva deciziei civile nr. 443 A/ 03.04.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a 4-a civila în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul intervenient . SA și intimații pârâți M. T. și Sportului (Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret – MTS), B. de T. și Tineret SA și M. Educației, Cercetării, T. și Sportului (MEN).
Modifica in tot decizia recurata nr. 443 A/ 03.04.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a 4-a civila, astfel:
Admite apelul declarat de reclamantul C. S. Studentesc Bucuresti impotriva sentintei civile nr. 8757/ 01.06.2007 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1, Bucuresti in dosarul nr._/299/2006.
Admite cererea de interventie accesorie in interesul apelantului reclamant formulata de M. Bucuresti.
Schimba in parte sentinta apelata, dupa cum urmeaza:
Admite cererea principala, astfel cum a fost modificata, formulata de reclamantul C. S. Studentesc Bucuresti.
Constata nulitatea absoluta a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . 15 nr. 0053/ 22.12.1999 emis de catre M. T. si Sportului.
Constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2152/ 28.07.2003 de catre notarul public M. E. incheiat intre . pentru Tineret SA si . SRL cu privire la imobilul teren din .-9, sector 1.
Respinge cererea de interventie accesorie formulata in interesul paratelor de . SRL, ca neintemeiata.
Pastreaza din sentinta apelata dispozitia privind respingerea exceptiei lipsei interesului reclamantului in formularea cererii.
Inlatura din sentinta apelata mentiunea privind respingerea cererii reclamantului privind cheltuielile de judecata si ia act ca acesta si-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Inlatura din decizia recurata dispozitia privind obligarea apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecata catre intimatul parat . catre intimatul intervenient accesoriu . SRL.
Ia act ca recurentii si-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Respinge cererea intimatilor . . SRL privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 12.05.2015.
P., Judecator, Judecator,
D. F. GrigoreDaniela L. MoraruDorina Z.
Grefier,
S. V.
Red. si dact. DFG/ 2 ex./ 09.06.2015
Jud. apel: E. R./ M. A. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 626/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 568/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
