Partaj judiciar. Decizia nr. 595/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 595/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 12596/300/2007
Dosar nr._
(520/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.595
Ședința publică de la 12.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU
GREFIER - I. N. – C.
- * * * * * * * * *
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant A. V. împotriva deciziei civile nr.1323A din 19.12.2013, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți T. S., T. S., S. locală de aplicare a Legii nr.18/_ din cadrul Primăriei Sectorului 2 București, C. de aplicare a Legii nr.18/1991 din cadrul Prefecturii M. București, P. M. București, intimatul-intervenient M. București prin Primar General, intimați-intervenienți în nume propriu N. G., N. C. M., G. R. R..
P. are ca obiect: partaj judiciar – ieșire din indiviziune.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta. Având nevoie de timp pentru a delibera, și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat succesiv pronunțarea la data de 05.05.2015 și respectiv 12.05.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București sub nr._ /22.11.2007, reclamantul A. I .V. a chemat în judecată pe pârâții T. Ecaterin, T. S. și G. M. R., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul din ., sectorul 2 cu stabilirea accesului la locuința reclamantului, cu intrarea din ., sectorul 2, prin culoarul existent cu o lățime de cca 4,20 ml și o lungime de cea 12 ml; atribuirea către reclamant, în totalitate, a curții interioare cu stabilirea sultei corespunzătoare, iar în subsidiar, daca pârâții nu fac dovada unui drept de proprietate indiviza asupra terenului culoar de acces și curte interioara din ., sector 2, să se stabilească un drept de servitute de trecere pentru pârâți ca persoane fizice ( fără drept de trecere sau parcare a autoturismului) ca singura cale de acces de la locuința acestora la calea publica, și obligarea la c/val. folosinței terenului ca servitute de trecere.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui număr de 3 apartamente din ., sector 2 și a terenului liber de construcții în suprafața de 108 mp.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4430/03.10.1996, a cumpărat imobilul situat în București, ., sector 2, compus din construcția formata dintr-un singur apartament cu 2 camere, hol, bucătărie și WC, precum și 60 mp teren în folosință, iar în conformitate cu dispozițiile art. 36 al. 3 din Legea 18/1991 a fost eliberat titlul de proprietate nr. 21.507/2/17.03.2005 pentru suprafața de teren de 60 mp.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5483/10.12.1996 reclamantul a cumpărat imobilul situat în București, ., sector 2, compus din teren în suprafață de 60 mp și construcția ce se afla pe acesta, având: parter, format dintr-o camera, vestiar, bucătărie și camera pentru baie și WC cu apartamentul învecinat.
Cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/19.11.1993 a cumpărat apartamentul nr. 5 situat în București, ., ., apart. 5, sectorul 2, compus din 2 camere, hol, bucătărie, WC, 2 balcoane, împreuna cu părțile și dependințele comune imobilului, totodată fiindu-i transmis dreptul de folosință pe durata existenței construcției asupra cotei indivize de 16 % mp, respectiv 48 mp teren, ce urmează prevederile legale în vigoare.
În conformitate cu dispozițiile art. 36 al. 3 din Legea 18/1991, s-a eliberat titlul de proprietate nr. 21.795/2/26.01.2006 pentru suprafața de 48 mp teren-curte.
Dreptul de proprietate pentru teren și construcții a fost intabulat.
A menționat reclamantul că accesul pârâților la locuința acestora se face prin ., prin culoarul de trecere sus arătat, iar accesul la locuința se face prin același culoar de trecere și în continuare prin curtea interioară.
În drept au fost invocate disp. art. 728, art. 716 cod civil.
Pârâtul T. S. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat: excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că deține doar în folosință terenul de 26,86 mp din curtea interioară, proprietar fiind M. București prin Primar General; excepția inadmisibilității având în vedere că acțiunea nu a fost promovată în contradictoriu cu toți coproprietarii.
A învederat pârâtul faptul că pârâții G. dețin în coproprietate suprafața de 50 mp, soții N. G. și N. C. M. dețin în coproprietate suprafața de 50 mp, soții T. S. și T. S. dețin în folosință suprafața de 26,86 mp, iar reclamantul terenul de 120 mp aferent construcției proprietatea sa.
Pârâtul G. M. T. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, având în vedere că acțiunea nu a fost promovată în contradictoriu cu toți coproprietarii.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că întregul teren în litigiu, inclusiv cel afectat de construcții, are o suprafață totală de 351,81 mp, din care cel aferent construcțiilor este de 215,22 mp, iar diferența de 136,59 mp constituie curtea interioară, teren asupra căruia fiecare dintre proprietarii de apartamente deține în proprietate indiviză o suprafață de teren. Prin natura sa, acest teren nu poate fi partajat în natură, suprafața fiind foarte mică, terenul fiind de altfel ocupat și folosit în mod abuziv de către reclamant, singura porțiune folosită de pârâți fiind gangul de acces.
Pârâții reclamanți G. M. T. si T. S. au depus la dosar cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea reclamantului să respecte dreptul de proprietate asupra terenului de 136,59 mp ce constituie curtea interioară aferentă apartamentului ai cărui coproprietari sunt, constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/2/17.03.2005, desființarea lucrărilor executate fără acordul tuturor coproprietarilor pe suprafața de 3,7 mp teren ce constituie curtea interioară, desființarea hidroforului amplasat în curtea interioară pe o suprafață de 6 mp, fără acordul tuturor coproprietarilor; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, s-a arătat că pârâții reclamanți sunt coproprietari asupra terenului ce constituie curtea interioară a imobilului situat în ., reclamantul pârât edificând o . lucrări fără acordul tuturor coproprietarilor, și anume o casă pentru hidrofor pe o suprafață de aproximativ 6 mp, ocupând de asemenea o suprafață de aproximativ 3,7 mp din curtea interioară, situată în imediata vecinătate a construcției proprietatea sa, procedând astfel la extindere.
Referitor la titlul de proprietatel, s-a invocat faptul că acesta a fost emis în mod abuziv pe numele reclamantului pârât, fără a se verifica situația reală din teren.
În drept au fost invocate disp. art. 119-120 C.pr.civ.
Pârâtul T. Ecaterin a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.665/12.04.2006 a înstrăinat apartamentul și terenul aferent către soții N. G. și N. C. M., rezervându-și un drept de uzufruct viager, și excepția inadmisibilității având în vedere că acțiunea nu a fost promovată în contradictoriu cu toți coproprietarii .
La data de 12.02.2008, reclamantul a depus la dosar o cerere modificatoare a cadrului procesual pasiv, prin care a chemat în judecată, în calitate de pârâți și pe N. G., N. C. M. și M. București prin Primar General.
La data de 26.02.2009, reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare cu privire la capătul de cerere subsidiar, solicitând ca, în situația în care i se va atribui acestuia, curtea interioară în suprafață de 110 m.p. și se va face dovada dreptului de acces al pârâților G. la apartamentul acestora prin curtea interioară, sau a altor pârâți, să se stabilească c/v folosinței terenului pentru accesul la locuință prin curtea reclamantului și un drept de trecere prin curte, conform art. 616 C.civil, și nu un drept de servitute de trecere, conform art. 573 C.civ.
Reclamantul a depus de asemenea o altă cerere modificatoare a cadrului procesual pasiv, solicitând judecata și în contradictoriu cu pârâta T. S., soția pârâtului T. S..
Pârâții N. G. și N. C. M. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Au arătat că întregul teren în litigiu, inclusiv cel afectat de construcții, are o suprafață totală de 351,81 mp, din care cel aferent construcțiilor este de 215,22 mp, iar diferența de 136,59 mp constituie curtea interioară, teren asupra căruia fiecare dintre proprietarii de apartamente deține în proprietate indiviză o suprafață de teren. Prin natura sa, acest teren nu poate fi partajat în natură, suprafața fiind foarte mică, teren care de altfel este ocupat și folosit în mod abuziv de către reclamant, singura porțiune folosită de pârâți fiind gangul de acces.
Pârâții N. G. și N. C. M. au depus la dosar și cerere reconvențională, prin care au solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._ din 17.03.2005 emis pe numele reclamantului A. V..
În motivarea cererii, au arătat faptul că reclamantul nu este o persoana îndreptățită la constituirea dreptului de proprietate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3 al. 1 lit. a din Legea nr.18/1991.
La data de 04.05.2010, pârâtul P. M. București a depus la dosar note scrise cu privire la cererea reconvențională prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/2/17.03.2005.
A arătat că titlul de proprietate nr._/2/17.03.2005 eliberat în baza Ordinului Prefectului nr. 148/17.03.2005, a fost emis în conformitate cu dispozițiile legale și în baza documentației existente la dosar. Reclamantul a depus, la Primăria Sectorului 2, cererea de restituire în proprietate, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, republicată; atribuirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se face prin ordin al prefectului, doar la propunerea primăriei, "făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor"" potrivit art. 36 alin. 6 al Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Primăria Sectorului 2 București este singura instituție abilitată să verifice situația juridică a terenului și să propună Prefectului emiterea Ordinului de atribuire în proprietate a acestei suprafețe de teren, dacă cererea întrunea toate condițiile legale.
Instituția Prefectului M. București a analizat actele înaintate de Primăria Sectorului 2 aflate în dosar și ca urmare a emis Ordinul Prefectului nr. 148/17.03.2005, în baza căruia a fost emis Titlul de Proprietate nr._/2/17.03.2005.
La momentul emiterii Ordinului de prefect nu existau acte din care să reiasă altă situație juridică a terenului.
Pârâții-reclamanți au depus la dosar cerere modificatoare a cadrului procesual pasiv pe cererea reconvențională, solicitând judecata în contradictoriu cu S. de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Primăriei Sectorului 2, C. M. București pentru aplicarea legilor fondului funciar și P. M. București.
Cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință din data de 22.04.2008, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T. Ecaterin.
Prin sentința civilă nr._/03.07.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea principală formulata de reclamantul-pârât A. I. V.; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți T. S. și G. M. T. continuată în calitate de moștenitor legal de G. R. R. ; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți N. G. și N. M. C..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, imobilul din . este format dintr-o construcție cu mai multe apartamente, suprafața construită la sol fiind de 219,548 mp, iar suprafața totală a terenului este de 348,671 mp.
Accesul în curtea interioară se face printr-un gang a cărui suprafață este de 23,550 mp.
S-a mai reținut că reclamantul este proprietarul unui număr de 3 apartamente din ., sector 2, și al suprafeței indivize de teren de 168 mp după cum urmează, conform contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub numerele: 4430/03.10.1996; 5483/10.12.1996;_/19.11.1993, precum și a titlului de proprietate nr. 21.795/2/26.01.2006 pentru suprafața de 48 mp teren, cotă indiviză.
Pârâta G. R. R. a cumpărat, împreună cu defunctul său soț, . imobilul situat în București, ., Corp C1, parter, precum și dreptul de proprietate asupra cotei indivize de teren aferentă apartamentului de 50 mp din suprafața totală de 351,81 mp.
Pârâții N. G. și N. C. M. au cumpărat de la T. Ecaterin, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.665/12.04.2006, nuda proprietate asupra apartamentului de la subsolul imobilului din București, ., sector 2, și cota indiviză de teren de 50 mp, din suprafața totală de 150 mp.
Pârâții T. S. și T. S. dețin în folosință suprafața de 44,07 mp, în temeiul contractului de închiriere încheiat cu M. București prin Primar General.
Așa cum s-a reținut și în cuprinsul raportului de expertiză, reclamantul deține o suprafață de teren indiviză de 168 mp, iar pârâții o suprafață de 144,07 mp, suprafețe care rezultă din cuprinsul actelor de proprietate.
Diferența dintre suprafața de 312,07 mp din acte și cea de 348,671 mp conform măsurătorilor apare, conform mențiunilor domnului expert C. G., unei evidențe necorespunzătoare a Primăriei M. București.
Totodată, instanța a reținut că reclamantul și restul proprietarilor pârâți dețin în coproprietate atât terenul liber de construcții, cât și cel construit, respectiv aferent gangului de acces, fiind vorba despre o coproprietate forțată și perpetuă.
Au fost avute în vedere de către instanță actele de proprietate ale părților, unde se menționează faptul că terenurile sunt deținute în indiviziune, fără a se distinge în sensul că pârâții ar deține doar terenul de sub construcție, conform susținerilor reclamantului pârât.
Potrivit dispozițiilor H.G nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, parcelarea este operațiunea de divizare a unei suprafețe de teren în minimum 4 loturi alăturate, în vederea realizării de noi construcții. Pentru un număr mai mare de 12 loturi, se poate autoriza realizarea parcelării și executarea construcțiilor cu condiția adoptării de soluții de echipare colectivă care să respecte normele legale de igienă și de protecție a mediului. Autorizarea executării parcelărilor, în baza acestui regulament, este permisă numai dacă pentru fiecare lot în parte se respectă cumulativ următoarele condiții: a) front la stradă de minimum 8 m pentru clădiri înșiruite și de minimum 12 m pentru clădiri izolate sau cuplate; b) suprafața minimă a parcelei de 150 mp pentru clădiri înșiruite și, respectiv, de minimum 200 mp pentru clădiri amplasate izolat sau cuplate; c) adâncime mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei. Sunt considerate loturi construibile numai loturile care se încadrează în prevederile alin. 2.
În speță, nu sunt îndeplinite cerințele legale menționate în cazul partajării în natură, în sensul că dimensiunile frontului stradal de minim 12 m nu sunt asigurate, și de asemenea întregul terenul construit și neconstruit are o suprafață totală de 348,671 mp.
Este adevărat că, în materia partajului, se aplică principiul împărțelii în natură, conform art.741 alin.1 C.civil.
Același articol prevede și excepția de la regula împărțelii în natură,, disp.art.673/10 C.pr.civ. statuând posibilitatea ca împărțeala să nu se facă în natură, prin divizarea bunului între copărtași atunci când această măsură ar cauza o scădere importantă a valorii bunului ori i-ar modifica, în mod păgubitor destinația economică.
Prin urmare și atunci când un bun este comod partajabil în natură, împărțirea lui între copărtași nu va fi dispusă dacă în felul acesta se ajunge la divizarea lui excesivă, de natură a-i cauza scăderea valorii sau modificarea păgubitoare a destinației economice.
În speță, în raport de situația de fapt reținută, terenul supus partajului are o suprafață construită și neconstruită de numai 348,671 mp, iar suprafața liberă de construcții de 88,805 mp și suprafața gangului de acces este de 23,550 mp, așa încât, prin divizarea conform propunerii de lotizare învederată de către expert, s-ar ajunge la o scădere importantă a valorii lui.
Pe de altă parte, variantele de lotizare propuse de către expertul topo în cuprinsul răspunsului la obiecțiuni nu au fost avute în vedere, pentru considerentul că pârâții nu au fost de acord cu o asemenea lotizare, și nu și-au asumat atribuirea în proprietate a unui lot a cărui valoare este mult diminuată.
Faptul că reclamantul pârât a fost de acord cu atribuirea unui lot care nu respectă dispozițiile legale în materie de urbanism nu poate fi impus pârâților.
În raport de cele reținute, instanța a apreciat că terenul în litigiu este deținut în coproprietate, așa cum rezultă de altfel și din cuprinsul actelor de vânzare cumpărare, configurația, destinația și întinderea terenului-relevate și de probatoriul administrat, cunoscute de părți în momentul în care au dobândit imobilul.
Menținând starea de indiviziune, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiate și restul capetelor din cererea principală, terenul fiind folosit de pârâți în virtutea calității lor de coproprietari, respectiv de chiriași ai unuia dintre coproprietari ( pârâții T.).
În consecință, a fost respinsă cererea principală ca neîntemeiată.
Instanța a respins ca neîntemeiate cererile reconvenționale formulată de pârâții reclamanți T. S. și N. G. și N. M. C., G. M. T. continuată în calitate de moștenitor legal de G. R. R. în raport de următoarele motive:
Astfel, din analiza actelor care au stat la baza emiterii titlului de proprietate, reiese că reclamantului pârât i-a fost atribuit terenul de 60 mp care i-a revenit în folosință pe durata existenței construcției cumpărate prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4430/03.10.1996, teren deținut de autorii săi U. M. și U. P..
Au fost respectate prin urmare dispozițiile art. 36 alin.3 din Legea 18/1991 în vigoare la momentul emiterii titlului de proprietate atacat.
Instanța a avut în vedere și concluziile consemnate în cuprinsul raportului de expertiză, din care rezultă că diferența dintre suprafața de 312,07 mp din acte și cea de 348,671 mp conform măsurătorilor apare conform concluziilor domnului expert C. G., unei evidențe necorespunzătoare a Primăriei M. București, fără a se putea reține astfel atribuirea către reclamant a unei suprafețe de teren care nu ar exista în realitate.
În privința exercitării abuzive de către reclamantul pârât a drepturilor sale de coproprietar, instanța a avut în vedere în privința hidroforului în prezent dezafectat, faptul că edificarea acestuia a fost necesară asigurării debitului de apă necesar funcționării imobilului.
Pe de altă parte, prin edificarea extinderii pe suprafața de 3,7 mp teren ce constituie curtea interioară nu se aduce atingere dreptului celorlalți coproprietari de a folosi curtea interioară .
În consecință, instanța a respins cererile reconvenționale ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul
În motivarea apelului, s-a susținut în esență că instanța de fond a făcut o greșită analiză a cererii introductive de instanță, a situației de fapt și a probelor administrate în cauză, și o greșită aplicare a legii.
Astfel, prin acțiunea introductivă reclamantul nu a solicitat construirea altor locuințe sau edificarea altor construcții pe acest teren liber conform H.G nr.526/1996, care nu este aplicabilă în cauză.
De altfel, culoarul de acces (gangul) în curtea interioară se află între două construcții, și are o lățime (front stradal) de 4,20 ml, iar curtea interioară în mod evident nu este la stradă și este înconjurată de construcții, astfel că nu poate fi vorba de edificarea altor construcții pe acest teren liber de construcții.
Terenul liber de construcții, culoarul de acces și curtea interioară au destinația de a asigura accesul la locuința reclamantului.
Toți pârâții au asigurat accesul la locuințele lor prin culoarul de acces (gangul de acces), cu aplicarea disp.art.616 C.civ.
În ce privește eventuala prejudiciere a pârâților prin parcelarea terenului liber de construcții și ieșirea din indiviziune, reținută de instanța de fond, sa arătat că reclamantul nu a investit instanța cu o astfel de cerere, ci a făcut precizarea că pârâții dețin teren sub construcție care nu a fost solicitat de reclamant.
Din suprafața totală a terenului, reclamantul deține o suprafață de 168 mp, iar pârâții dețin doar teren sub construcție în indiviziune și cu reclamantul.
Accesul reclamantului la cele trei apartamente ale sale este posibil numai prin culoarul de acces și, în continuare, prin curtea interioară, iar accesul pârâților la locuințele acestora este posibil prin culoarul de acces, fără a intra în curtea interioară.
S-a mai arătat că pârâții G. M. și G. R. R. au construit fără autorizație un balcon în curtea interioară, atârnat de balconul reclamantului, și o scară de acces tot în curtea interioară, fără autorizație de construire și cu încălcarea dispozițiilor legale imperative privind distanța minimă față de geamurile locuinței reclamantului.
Prin sentința civilă nr.2949/16.04.2006, irevocabilă, s-a dispus desființarea acestor lucrări edificate fără autorizație de construcție.
Prin decizia civilă nr.1068A/12.10.2009, definitivă și irevocabilă, s-a admis apelul formulat de reclamant și s-a schimbat în tot sentința civilă nr.2436/17.03.2009, în sensul că s-a respins acțiunea formulată de G. M. T. și G. R. R. ca neîntemeiată, prin care aceștia au solicitat suplinirea consimțământului reclamantului pentru construirea balconului și a scării din curtea interioară.
A susținut apelantul că niciunul dintre pârâții din cauză nu dovedesc că ar avea un drept sau interes legitim în curtea interioară, întrucât accesul acestora la locuințele ce le dețin se realizează prin culoarul de acces direct la locuințele lor.
În ceea ce privește hidroforul din curtea interioară, construit de reclamant, s-a arătat că acesta este dezafectat, nemaifiind necesar. Și sub acest aspect, pârâții nu justifică vreun interes legitim să intre în curtea acestui imobil, decât în culoarul de acces la locuințele ce le dețin.
Întrucât pârâții dețin teren în suprafață de 144 mp numai sub construcție, nu și în culoarul de acces și curte, iar reclamantul deține 168 mp teren liber de construcție și sub construcție, acesta din urmă fiind în indiviziune, a susținut apelantul că se justifică cererea sa de ieșire din indiviziune și atribuire către acesta în totalitate a curții interioare și a culoarului de acces, urmând a se stabili un drept de trecere pentru pârâți prin culoarul de acces la locuințele ce le dețin.
Din moment de reclamantul deține terenul liber de construcții și urmează a i se atribui, iar pârâții dețin doar terenul de sub construcție, nu se justifică stabilirea vreunei sulte.
Expertiza efectuată în cauză apreciază că este posibilă ieșirea din indiviziune și mai precizează că suprafața curții interioare este diminuată cu 3,651 mp hidrofor dezafectat, 2,683 mp balcon construit fără autorizație și 1,356 mp sacră construită tot fără autorizație.
Împotriva aceleiași sentințe au formulat apel și pârâții T. S. și T. S., N. G., N. M. C., G. R. R., solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale.
În motivarea apelului, apelanții pârâți au arătat că, instanța de fond nu a motivat în niciun mod capătul de cerere referitor la respectarea dreptului de coproprietate comună asupra terenului ce constituie curte interioară aferentă fiecărui apartament, de către apelantul-reclamant Androescu V..
Asupra terenului ce constituie curte interioară, fiecare dintre proprietarii de apartamente dețin în proprietate indiviză câte o suprafață de teren, excepție făcând reclamantul, care, pentru apartamentul situat la etajul imobilului, deține suprafața de 48 mp sub construcție (așa cum rezultă din istoricul acestui apartament).
Prin natura sa, acest teren nu poate fi partajat în natură, întrucât terenul total este în cotă indiviză, iar acest lucru contravine reglementărilor urbanistice, normelor tehnice și normelor PSI.
Mai mult, imobilul se încadrează în loturile de locuințe colective cu instalații interioare comune, cu acces propriu și lor folosit în comun, pentru care nu se acceptă branșamente separate (H.G nr.108/1996 și H.G nr.524/1996).
În curtea interioară sunt amplasate toate țevile de alimentare cu apă ale întregului imobil, canalizarea, conducta de alimentare cu gaz.
În mod abuziv, reclamantul a ocupat întregul teren ce constituie curte interioară prin ocuparea suprafeței de teren situate între cele două corpuri de clădire, aproximativ 3,7 mp (a edificat lucrări pentru alipirea celor două construcții fără a avea acordul tuturor coproprietarilor).
În mod abuziv, reclamantul a ocupat și o suprafață de 3,631 mp (conform expertizei C.) din curtea interioară, suprafață pe care și-a amplasat fără acordul tuturor coproprietarilor un hidrofor de dimensiuni mari.
Instanța a reținut faptul că acesta este dezafectat, însă ar fi trebuit să dispună – în susținerea apelanților pârâți - obligarea pârâtului-reclamant la desființarea acestuia.
Potrivit principiilor ce guvernează coproprietatea forțată, coproprietarul nu poate dispune decât de cota sa parte abstractă, și nu are dreptul să transforme modul de folosință al bunului comun sau să efectueze acte de administrare nici în folosul tuturor coproprietarilor decât cu acordul tuturor acestora, iar actele îndeplinite fără respectarea acestui principiu sunt considerate a reprezenta o știrbire a dreptului de proprietate al celorlalți.
Apelantul-reclamant A. V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanții-pârâți T. S. și T. S., N. G., N. M. C., G. R. R. ca nefondat și obligarea acestor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul-pârât P. M. București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanții-pârâți T. S. și T. S., N. G., N. M. C., G. R. R. ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
A depus întâmpinare și intimata-pârâtă S. Sectorului 2 de A. a Legilor Fondului Funciar, prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate.
Prin decizia civilă nr.1323 A/19.12.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelurile formulate de apelanții-pârâți T. S. și T. S., apelanții-pârâți N. G. și N. C. M., apelanta-pârâtă G. R. R., și de apelantul-reclamant A. I. V., împotriva sentinței civile nr._/03.07.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:
Având în vedere actele de proprietate ale părților, prima instanță a reținut în mod judicios faptul că apelantul-reclamant A. V. și apelanții-pârâți T. S. și T. S., N. G., N. M. C., G. R. R. sunt coproprietari asupra terenului situat în București, ., sector 2, în suprafață totală de 348,67 mp.
Potrivit raportului de expertiză topografică efectuat de expertul C. G., din suprafața totală a terenului din ., sector 2, de 348,67 mp, o suprafață de 219,54 este ocupată de construcții, o suprafață de 10,437 mp este ocupată de zidul care susține balconul, iar terenul liber de construcții (curtea interioară) are suprafața de 112,356 mp. Accesul în curtea interioară se face printr-un gang a cărui suprafață este de 23,550 mp. În curtea interioară există un hidrofor (în prezent dezafectat), care ocupă suprafața de 3,651 mp.
Apelantul-reclamant, cât și apelanții-pârâți dețin în coproprietate atât teren situat sub construcție, cât și teren liber de construcții (curte), contrar celor afirmate de apelantul-reclamant, aspect care rezultă fără dubiu din cuprinsul actelor de proprietate înfățișate de părți (cu excepția familiei T., care deține în coproprietate suprafața de 44,07 mp teren situat sub construcție, suprafața de 26,86 mp fiind în folosința acestora și în coproprietatea M. București, conform contractului de închiriere).
De altfel, raportul de expertiză topo întocmit de expertul C. G. confirmă această situație, expertul concluzionând că apelanții-pârâți dețin o suprafață de 144,07 mp în cotă indiviză, atât sub construcție, cât și în curtea interioară, iar apelantul-reclamant deține o suprafață de 168 mp în cotă indiviză, sub construcție, în gangul de acces și în curtea interioară.
S-a mai reținut că terenul situat în București, ., sector 2, în suprafață totală de 348,67 mp se află în coproprietatea forțată și perpetuă a apelantului-reclamant, a apelanților-pârâți și a intimatului-pârât M. București prin Primarul General.
Coproprietatea forțată și perpetuă este acea formă de proprietate comună care se menține independent de voința copărtașilor, și este determinată de destinația bunului respectiv.
Bunurile asupra cărora există coproprietatea forțată sunt accesorii față de altele care sunt bunuri principale și care sunt în proprietatea exclusivă a fiecărui coproprietar. Prin urmare, coproprietatea este forțată și are caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate exclusivă.
Spre deosebire de coproprietatea obișnuită și temporară, care poate înceta prin partaj, conform dispozițiilor art.728 C.civ, coproprietatea forțată și perpetuă nu poate fi sistată prin partaj decât în mod excepțional (reprezentând o excepție de la regula instituită de textul de lege amintit).
Proprietatea comună asupra părților comune din clădirile cu mai multe etaje ori apartamente reprezintă unul din cazurile de coproprietate forțată (reglementată de art.50 din Legea nr.4/1973, art.40 din Legea nr.50/1991, art.2 din Legea nr.114/1996). Părțile comune ce fac obiectul coproprietății forțate sunt: acoperișul, scările, instalațiile comune, zidurile comune, intrările, cât și terenul aferent clădirii.
Terenul în litigiu, cu privire la care s-a solicitat ieșirea din indiviziune este destinat să servească în mod constant tuturor proprietarilor apartamentelor din imobilul construcție edificat pe teren, indiferent de mărimea cotelor indivize deținute de fiecare proprietar și independent de faptul că aceștia înțeleg să uzeze de această folosință comună sau nu.
Este adevărat că, în mod excepțional, se poate admite ieșirea din indiviziune cu privire la coproprietatea forțată și perpetuă, dar numai atunci când există acordul tuturor coproprietarilor în acest sens (ceea ce nu este cazul în speță, unde apelanții-pârâți nu au fost de acord cu ieșirea din indiviziune).
În ceea ce privește apelul formulat de apelanții-pârâți, s-a constatat că nici acesta nu este fondat.
Tribunalul a apreciat că solicitarea referitoare la respectarea dreptului de coproprietate asupra terenului ce constituie curte interioară nu poate fi considerată ca fiind un capăt de cerere distinct, ci trebuie corelată cu solicitările privind desființarea lucrărilor executate fără acordul tuturor coproprietarilor pe suprafața de 3,7 mp și desființarea hidroforului amplasat în curtea interioară. Cu alte cuvinte, ultimele două solicitări reprezintă o materializare a primeia, numai în acest fel această putând avea o finalitate practică (obligarea la respectarea dreptului de proprietate comună asupra curții, în abstract, fără a se menționa în ce fel se materializează această obligație fiind lipsită de finalitate).
Așa fiind, răspunzând solicitărilor privind desființarea hidroforului amplasat în curtea interioară și a lucrărilor edificate pe suprafața de 3,7 mp, prima instanță a răspuns, în mod implicit și solicitării referitoare la respectarea dreptului de coproprietate asupra curții interioare. Instanța a reținut că modul de exercitare de către pârâtul-reclamant a atributelor dreptului său de coproprietate asupra terenului nu aduce atingere dreptului celorlalți coproprietari de a folosi curtea interioară.
Cât privește criticile apelanților-pârâți referitoare la greșita respingere a capetelor de cerere referitoare la desființarea lucrărilor executate de reclamant fără acordul tuturor coproprietarilor pe suprafața de 3,7 mp și desființarea hidroforului amplasat în curtea interioară, fără acordul coproprietarilor, s-a constatat că nici acestea nu sunt întemeiate.
Apelanții-pârâți nu au făcut dovada susținerilor în sensul că lucrările de extindere executate de reclamant pe suprafața de circa 3,7 mp și hidroforul amplasat în curtea interioară s-au realizat fără a exista acordul lor în acest sens, cu toate că sarcina probei le revenea, conform art.1169 C.civ și art.129 alin.1 C.pr.civ.
Cu privire la hidrofor, s-a reținut că în prezent acesta este dezafectat, astfel cum a reieșit din raportul de expertiză efectuat în cauză. În condițiile în care hidroforul a fost edificat în vederea asigurării debitului de apă necesar funcționării imobilului, și a fost folosit de toți coproprietarii, este greu de crezut că nu a existat acordul coproprietarilor apelanți-pârâți la momentul realizării acestuia. Împrejurarea că, în prezent, apelanții-pârâți nu mai sunt de acord cu menținerea construcției unde a existat hidroforul (în condițiile în care părțile sunt în litigiu, iar hidroforul nu mai este funcțional, nemaiservind scopului pentru care a fost executat) nu poate justifica obligarea reclamantului-pârât la desființarea acestuia, dacă a fost edificat cu acordul tuturor.
Referitor la lucrările de extindere executate de reclamant pe suprafața de circa 3,7 mp, s-a reținut că nici în cazul acestora nu s-a probat că au fost realizate fără acordul celorlalți coproprietari.
Prin răspunsurile la interogatoriu, apelantul-reclamant a afirmat că a avut acordul celorlalți coproprietari, atât pentru executarea hidroforului, cât și pentru realizarea extinderii construcției aflate în proprietatea sa pe o suprafață de aproximativ 3,7 mp din curtea interioară.
Tribunalul a mai reținut că aceste lucrări de extindere nici nu au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Deși apelanții-pârâți au susținut că apelantul-reclamant și-a extins construcțiile pe suprafața mai sus menționată, nu au solicitat încuviințarea unui obiectiv al raportului de expertiză prin care să fie identificate aceste lucrări, și să se stabilească dacă au fost realizate în baza unei autorizații de construire. Având în vedere că lucrările de extindere nu au fost identificate în concret, printr-un raport de expertiză, tribunalul nu ar putea dispune obligarea reclamantului-pârât la desființarea acestora nici dacă ar considera că cererea reconvențională este întemeiată, întrucât dispoziția instanței nu ar fi susceptibilă de a fi pusă în executare.
Pentru considerentele reținute în cele ce preced, s-a reținut caracterul nefondat al ambelor apeluri.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul A. V..
În motivarea recursului se susține în esență că:
In fapt, prin acțiunea introductivă de instanță modificată și precizată, reclamantul recurent a solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul - teren liber de construcție, situat în București, ., sector 2; să i se atribuie terenul liber de construcții constând în curtea interioară în suprafață totală de 88,85 mp și culoarul de acces (gangul) la curtea interioară, în suprafață de 23,55 mp, fără stabilirea vreunei sulte; să li se acorde pârâților un drept de trecere prin culoarul de acces la locuințele acestora conform dispozițiilor art.616 Cod civil; cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul si-a întemeiat acțiunea pe disp.art.728 si art.616 Cod civil.
Instanța de fond a respins acțiunea invocând un alt temei de drept, și anume OG nr.526/1996.
Or, reclamantul nu a solicitat încuviințarea edificării de noi construcții în gangul de acces si în curtea interioară a imobilului.
De reținut faptul că accesul la locuințele tuturor pârâților este asigurat prin culoarul de acces (gang), fără a fi nevoie să intre în curtea interioară, neavând nici un interes legitim să intre în curtea interioară.
Pentru a respinge apelul reclamantului, instanța de apel a invocat acte normative și dispozițiuni legale străine de natura cauzei, aflându-se într-o gravă eroare, și susține că în prezenta cauză nu ar fi aplicabile disp.art.720 cod civil și anume coproprietate obișnuită și temporară, ci ar fi vorba de coproprietate forțată și perpetuă astfel că nu poate fi sistată prin partaj decât în mod excepțional.
Or, în prezenta cauză nu s-a solicitat ieșirea din indiviziune asupra construcțiilor care ar avea acoperiș, scări, instalații comune, ziduri si intrări comune, și s-a solicitat ieșirea din indiviziune în baza disp.art.728 Cod civil asupra terenului liber de construcții.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4430/03.10.1996 reclamantul A. V. a cumpărat imobilul situat în București, ., sector 2, compus din construcția formată dintr-un singur apartament cu 2 camere, hol, bucătărie și WC, precum și 60 mp teren în folosință, iar în conformitate cu disp.art.36 al.3 din Legea nr. 18/1991 a fost eliberat titlul de proprietate nr._/2/17.03.2005 pentru suprafața de teren de 60 mp-liber de construcții.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5483/10.12.1996, reclamantul a cumpărat imobilul situat în ., sector 2 compus din teren în suprafață de 60 mp și construcția formată dintr-o cameră.
Precizează recurentul că este evident că suprafața de teren de 60 mp excede cu mult suprafața unei camere pentru care există teren aferent construcției, iar diferența este teren liber de construcții.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/19.11.1993 reclamantul a cumpărat apartamentul nr.5 din București, ., ., ., compus din 2 camere, cu dependințe, și i s-a transmis în folosință pe durata existenței construcției cota parte indiviză de 16% mp respectiv 48 mp teren.
In conformitate cu disp.art.36 al.3 din Legea nr.18/1991 s-a eliberat titlul de proprietate pentru această suprafață de 48 mp teren cotă indiviză.
In răspunsul la obiecțiuni formulate de A. V., dl. expert G. C. arată că A. V. deține o suprafață de teren de 168 mp și are accesul la locuințele sale numai prin culoarul de acces și curtea interioară, ca singură cale de acces si toți pârâții dețin teren numai sub construcție si au acces la locuințele lor prin culoarul de acces, fără a fi nevoie să treacă prin curtea interioară.
De asemenea, expertul a precizat: "Curtea interioară poate fi scoasă din indiviziune si acordată reclamantului A. V.".
Subliniază recurentul faptul că pârâta G. R. R. are, în curtea interioară, un balcon "atârnat" de balconul reclamantului A. V. și o scară de serviciu, ambele construcții fiind edificate fără autorizație de construire, și fără respectarea prevederilor art.612 Cod civil - care prevede o distanță minimă de 19 dcm, adică 1,90 ml.
Prin sentința civilă nr.2949/16.04.2006 pronunțată de Judecătoria sector 2, irevocabilă, s-a dispus în contradictoriu cu G. R. R. desființarea celor două construcții ridicate fără autorizație.
Prin decizia civilă nr.1068A/12.10.2009, definitivă și irevocabilă s-a schimbat în tot sentința civilă nr.2436/17.08.2009 și s-a respins acțiunea reclamanților G. T. și G. R. R., ca neîntemeiată, prin care aceștia au solicitat suplinirea consimțământului reclamantului A. V. pentru construirea (menținerea) celor două construcții neautorizate și anume a balconului si a scării din curtea interioară.
La termenul de judecată din 19.06.2012 G. R. prin apărător, a declarat că va desființa balconul construit fără autorizație, dar dorește să păstreze scara de acces în curtea interioară aflată sub geamurile locuinței reclamantului A. V., construită tot fără autorizație.
Arată recurentul că în mod evident pârâții dețin suprafețe de teren aferente locuințelor, mai mici decât suprafețele apartamentelor lor. Din moment ce toți pârâții dețin doar teren sub construcție, în mod evident reclamantul deține teren liber de construcții în suprafața care rezultă din actele de proprietate ale acesteia, si îi poate fi atribuit acest teren liber de construcție, fără ca acesta să plătească vreo sultă.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Recurs legal timbrat.
Intimata – pârâtă S. LOCALĂ DE A. A LEGII NR.18/1991 DIN C. PRIMĂRIEI SECTORULUI 2 BUCUREȘTI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Intimata – intervenientă G. R. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei și sentinței ca legale și temeinice, cu cheltuieli de judecată.
Deși a menționat expres cazul de casare reglementată de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, recurentul nu a menționat de ce anume este nemulțumit de decizia pronunțată.
De asemenea, deși recurentul a invocat drept motiv de casare art.304 pct.9 Cod procedura civilă, la fel nu a menționat dacă decizia atacată este lipsită de temei legal sau este nemulțumit de faptul că raportat la obiectul cererii, hotărârea a fost dată cu încălcarea legii sau aplicarea greșită a legii. În realitate, recurentul reiterează starea de fapt și cele de drept susținute în fața instanțelor de fond si apel.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au soluționat cererea reclamantului în spiritul și în litera legii.
Pe baza probatoriului administrat în cauză, având în vedere actele de proprietate ale părților prin care se menționează expres faptul că terenurile sunt deținute în indiviziune, fără a se distinge în sensul că pârâții ar deține doar terenul de sub construcție, instanța a respins acțiunea reclamantului.
Prin decizia 1323/A din 19 decembrie 2013, Tribunalul București a respins apelul formulat de reclamant, menținând argumentele juridice ale instanței de fond.
În urma controlului judiciar, Tribunalul a observat în mod corect faptul că terenul fără construcții formează coproprietate forțată, care nu poate fi sistată prin partaj decât în mod excepțional, invocând în mod legal și temeinic prevederile art.50 din Legea nr.4/1973, art.40 din Legea nr.50/1991, și art.2 din Legea nr.114/1996.
Relativ la susținerea recurentului că în data de 19.06.2012 intimata – intervenientă ar fi făcut anumite declarații prin avocat relativ la balcon și scara care reprezintă a doua intrare în apartament, precizează intimata că nu și-a expus punctul de vedere cu privire la balcon si scara de acces in apartament dinspre curtea interioara, așa că nu își însușește ceea ce a declarat avocata F. M. în ședința publică din 19.06.2012.
Apartamentul nr. 2 a fost achiziționat împreună cu balconul și cu scară de acces.
Prin prisma celor menționate, intimata – intervenientă solicită să fie respins recursul promovat, ca fiind nelegal și netemeinic.
Intimata – pârâtă C. M. București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că motivele de recurs încorporează aceleași motive ce se regăsesc și în cererea de apel, acestea neprivind vreun act sau vreo competență a pârâtelor autorități publice.
Modul specific de realizare a ieșirii din indiviziune este partajul pe baza convenției părților sau pe cale judecătorească, însă chemarea Comisiei și a Prefectului municipiului București nu este justificată, motivată ori întemeiată.
Nu au fost administrate probe noi în etapa recursului.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 304 din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Având în vedere faptul că expunerea de motive realizată prin cererea de recurs face ample referiri la conținutul cererilor pe care le-a formulat în etapele procesual anterioare, precum și probele care au fost administrate în derularea procesului, se impune a se stabilite, cu titlu preliminar, coordonatele în care urmează a se realiza judecata în recursul pendinte, respectiv compatibilitatea cu această cale de atac a argumentelor pe care recurentul a înțeles să le expună în cadrul cererii de investire a acestei instanțe.
Sub acest aspect, Curtea reține că prin art. 304 partea introductivă din C.pr.civ. este imperativ instituită o limitare a aspectelor care pot forma obiect al controlului judiciar în etapa recursului, în sensul că acest control poate fi realizat exclusiv sub aspecte care interesează legalitatea deciziei atacate.
În același context al determinării coordonatelor judecății în recurs, relevante sunt și prevederile art. 299 din C.pr.civ., care supun controlului judiciar în recurs „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”.
Ținând seama de ansamblul rigorilor impuse de normele procedurale menționate, precum și de faptul că hotărârea care este atacată prin recursul pendinte este una dată în apel, concluzia care se impune este aceea că instanța de recurs este chemată să analizeze, în speță, numai aspecte care interesează legalitatea deciziei astfel atacate, iar nu și temeinicia ei, ori legalitatea și/sau temeinicia hotărârii ce a fost pronunțată în primă instanță.
Față de aceste coordonate care se impun în judecata recursului, urmează a se constata că excede controlului care se poate realiza în recurs o analiză a aspectelor critice expuse de recurent în legătură cu modalitatea în care prima instanță a analizat pretențiile sale, respectivele critici fiind formulate cu neobservarea exigențelor impuse de prevederile art. 299 și 304 partea introductivă din C.pr.civ. Ca atare, ele nu vor forma obiect de analiză în recurs.
Curtea constată că analiza ce a fost realizată de instanța de apel este întrutotul circumscrisă solicitării formulate în principal de recurentului reclamant, și anume aceea de sistare a stării de indiviziune. Din considerentele deciziei rezultă în mod neechivoc că instanța a reținut – pe baza analizei asupra probelor administrate – existența unei situații (juridice) de indiviziune asupra terenului ce este aferent imobilului situat în ., iar ca urmare a evaluării situației de fapt concrete a ansamblului care formează imobilului respectiv (terenul în întregul lui și construcția aflată pe acesta) a reținut că starea de coproprietate este de natură forțată și, ca atare, nu este posibilă sistarea ei pe cale judiciară.
Este util a fi subliniat faptul că soluția dată cererilor accesorii, relative la atribuirea în integralitate a terenului liber de construcții către reclamantul recurent și stabilirea unui drept de trecere în favoarea pârâților persoane fizice, derivă în mod necesar din soluția de respingere a solicitării de sistare a stării de indiviziune, pentru că, în lumina dispozițiilor art. 616 și 741 C.civ. coroborat cu art. 673 ind. 9 din C.pr.civ., astfel de măsuri – de atribuire în proprietate exclusivă, și implicit de stabilire a unor limite ale exercițiului dreptului exclusiv ce s-ar dobândi în acest mod – nu ar avea suport legal în absența unei dispoziții de încetare a stării de coproprietate.
Astfel cum s-a reținut în precedent, controlul de legalitate specific recursului nu este unul care să permită instanței investite să soluționeze această cale de atac să facă o reevaluare a situației de fapt, această situație impunându-se a fi analizată astfel cum ea a fost stabilită de instanțele de fond și apel, pe baza evaluării probatoriului administrat.
În condițiile în care, în speță, s-a reținut că imobilul situat în . are în compunere atât construcția cât și terenul aferent care se situează sub edificiu și în afara acestuia, iar schimbarea situației juridice (din cea de proprietate comună în aceea de proprietate exclusivă a reclamantului recurent) a terenului ce este liber de construcții – și care are destinație de cale comună de acces și curte comună - ar determina o modificare a parametrilor în care ceilalți coindivizari pot exploata proprietatea lor ce este formată din părți de construcție deținute în proprietate individuală și cote părți din dreptul de proprietate asupra terenului care este destinat exploatării construcției respective (modificare ce ar consta în transformarea atributului folosinței, pe care pârâții îl exercită ca o componentă a dreptului lor de coproprietate, într-un drept de folosință circumscris unei detenții precare ce le-ar fi transmisă de către reclamant în schimbul unei sume de bani), se impune ca realizarea controlului de legalitate să fie realizată prin raportare la aceste circumstanțe de fapt.
Ținând seama de situația de fapt astfel stabilită, și de împrejurarea că finalitatea demersului judiciar al reclamantului recurent este de natură a conduce la crearea, pentru pârâții intimați, a unei situații care ar fi substanțial deosebită de aceea pe care o au în calitate de titulari ai dreptului de coproprietate, Curtea apreciază că în mod judicios s-a reținut că este vorba de o situație de coproprietate forțată, care înlătură incidența prevederilor art. 728 din C.civ.
În doctrină, coproprietatea forțată a fost definită ca o formă de proprietate comună pe cote-părți caracterizată prin faptul că există și se menține independent de voința coproprietarilor, deoarece poartă asupra unor bunuri accesorii, a căror soartă juridică este indisolubil legată de aceea a bunurilor principale cărora sunt destinate să le servească. Permanența acestei destinații și caracterul indivizibil al bunului unic accesoriu mai multor bunuri principale aparținând unor coproprietari diferiți implică perpetuitatea coproprietății asupra bunului accesoriu. Daca ar fi împărțit, bunul comun cu o astfel de situație este de natură a deveni impropriu folosinței căreia i-a fost destinat.
Coproprietatea forțată se întâlnește cel mai frecvent în privința părților comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente proprietate particulară, la această categorie de bunuri imobile referindu-se și reglementările legale pe care instanța de apel le-a avut în vedere (din Legile nr. 4/1973, nr. 50/1991 și nr. 114/1996). Însă, împrejurarea că o reglementare echivalentă nu se regăsea (anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, care nu este aplicabil cauzei pendinte pentru că aceasta privește o situație născută înainte de .) și în privința terenurilor, nu exclude posibilitatea extinderii principiilor ce rezidă din respectivele reglementări și cu privire la această din urmă categorie de imobile, extindere care a și fost realizată în practica instanțelor judecătorești, precum și în doctrină (în contextul absenței oricărei reglementări legale care să privească situația proprietății comune pe cote părți în general, și a formelor pe care le poate îmbrăca această formă de proprietate în particular).
Astfel, s-a impus cu valoare de principiu concluzia potrivit căreia că proprietatea comună forțată se întâlnește oridecâteori este vorba de lucruri comune care sunt necesare sau utile pentru folosința normală a două imobile vecine și a despărțiturilor comune, caz în care fiecare coproprietar este îndreptățit să exercite folosința bunului comun, pentru a-și exploata bunul propriu într-o astfel de modalitate încât prin actele sale de folosință să nu aducă atingere dreptului egal și concurent al celorlalți coproprietari.
Decizia instanței de apel este deplin concordantă cu acest principiu dedus atât din reglementările legale menționate, cât și din doctrină și jurisprudență, astfel că nu poate fi privită ca fondată critica de nelegalitate pe care recurentul a înțeles să i-o aducă sub acest aspect.
Susținerea recurentului reclamant în sensul că pârâții intimați ar deține în proprietate numai terenul care se află sub apartamentele proprietatea lor exclusivă este formulată cu neobservarea acestor coordonate ale dreptului de proprietate comună pe care părțile îl au asupra terenului care intră în compunerea imobilului situat în ., precum și a trăsăturii caracteristice (oricărei) stării de coproprietate de a nu purta asupra unei părți determinate material din bunul indiviz (cota parte purtând asupra bunului indiviz în integralitatea lui).
Referitor la expertizele realizate în cauză, Curtea reține că acestea sunt probe cu o valoare egală cu a celorlalte dovezi administrate în derularea procesului, iar concluziile experților desemnați sunt suspuse evaluării pe care instanța o realizează în vederea stabilirii situației de fapt, revenind exclusiv instanței de judecată atributul de a se pronunța cu privire la situația juridică și cadrul normativ în care – ținând seama și de principiul disponibilității – se impune soluționarea litigiului. Ca atare, împrejurarea că expertul desemnat în cauză a opinat sub aspectul limitelor dreptului de proprietate al părților, și sub aspectul posibilității faptice de partajare terenului ce constituie curtea interioară a imobilului nu pot fi reținute drept elemente de natură a contura un viciu de legalitate al judecății efectiv realizate de instanța de apel.
Cât privește contextul în care intimata pârâtă G. R. a edificat, în curtea comună a imobilului, balconul și scara de acces la imobilul său, ori acela al obligației judiciar stabilite în sarcina aceleași intimate de a desființa respectivele lucrări, Curtea reține că ele nu sunt de natură a produce vreo modificare în ce privește caracterul situației juridice reținute, de coproprietate forțată asupra terenului care intră în compunerea imobilului situat în ., astfel că aceste chestiuni sunt lipsite de relevanță în ce privește analiza pretențiilor de sistare a stării de indiviziune, și implicit a celor privind atribuirea către recurentul reclamant a întregului teren ce este liber de construcții și stabilirea unui drept de folosință în favoarea pârâților spre a li se asigura accesul în apartamentele pe care aceștia din urmă le dețin în același imobil.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurent deciziei instanței de apel, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 din C.pr.civ., respingerea recursului astfel susținut.
Constatând că, față de soluția astfel pronunțată asupra recursului, recurentul are calitatea de parte căzută în pretenții față de intimații pârâți N. G. și T. S., în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 din C.pr.civ. Curtea va admite cererea acestora de acordare a cheltuielilor de judecată, urmând dispune obligarea recurentului la plata către fiecare dintre acești intimați a câte 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în etapa recursului, sume ce reprezintă contravaloarea onorariilor apărătorului care i-a reprezentat pe intimați în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – reclamant A. V., împotriva deciziei civile nr.1323 A/19.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – pârâți T. S., T. S., S. LOCALĂ DE A. A LEGII NR.18/1991 DIN C. PRIMĂRIEI SECTOR 2 BUCUREȘTI, C. DE A. A LEGII NR.18/1991 DIN C. PREFECTURII M. BUCUREȘTI, P. M. BUCUREȘTI, intimatul – intervenient M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și intimații – intervenienți în nume propriu N. G., N. C. M., G. R. R..
Ia act că recurentul – reclamant și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Obligă recurentul – reclamant să plătească intervenientului N. G. și intervenientei T. S. câte 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. I. S. G. S.
GREFIER
N.-C. I.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./_
TB-S.5 – S.C.; S.V.
Jud.S.2 – M.P.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 551/2015. Curtea... | Pretenţii. Decizia nr. 626/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
