Anulare act. Decizia nr. 697/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 1672/329/2013*
Dosar nr._
(669/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 697
Ședința publică din 09.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER - N. - C. I.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă C. A. împotriva deciziei civile nr. 256 din data de 23.06.2014, pronunțate de către Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți P. de pe lângă Judecătoria T. M., C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Plopii Slăvitești, prin Primar, I. F., I. I., I. M. A., D. (I.) A. E., M. D., M. M., M. N., M. C., C. I., M. G., C. M., M. F., A. I..
Cauza are ca obiect: anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av. A. V. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 emise de Baroul București (fila 58 din dosarul nr._ ), și avocat C. A. (în substituirea avocatului titular C. Tease), în baza delegației de substituire și a împuternicirii avocațiale nr._ emise de Baroul Hunedoara (filele 203-204 din dosarul nr._ ), în calitate de reprezentante ale recurentei-reclamante C. A., lipsind intimații-pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului, precum și asupra chestiunii interesului reclamantei.
Reprezentantul recurentei-reclamantă C. A. solicită a fi avute în vedere atât motivele formulate prin apărătorul ales, cât și criticile formulate personal de către recurentă, dat fiind faptul că la momentul comunicării motivelor de recurs nu se pronunțase decizia Curții Constituționale privind posibilitatea promovării recursului și fără ca partea să fie asistată de avocat sau consilier juridic.
Consideră că recurenta are calitate procesuală activă, având în vedere că a avut calitatea de reclamantă.
În ce privește fondul cauzei, cu referire și la interesul reclamantei, consideră că interesul trebuie analizat ca o cerință legată de calitatea procesuală activă. În speță este întrunit, câtă vreme a fost depusă dovada că reclamanta a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de la defunctul I. M., cererea fiind validată prin decizia nr. 156/2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman. Vocația reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate este concretă, fiind confirmată prin decizia instanței. Apreciază că interesul, ca o cerință a legitimării procesuale active, este dovedit cu prisosință, motiv pentru care se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale active.
Critică hotărârea pronunțată de instanța de apel în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși instanța de apel a respins apelul promovat de reclamanta C. A. ca neîntemeiat, motivarea soluției privește inadmisibilitatea promovării în justiție a acțiunii în justiție și nu netemeinicia apelului, în condițiile în care excepția inadmisibilității nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare, al contradictorialității, prevederile art. 308 Cod procedură civilă, care recunosc posibilitatea, legitimitatea părților unui dosar penal ca în măsura în care acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare să promoveze acțiunea pe calea civilă. Invocă decizia nr. 15/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cererea dedusă judecății, ci s-a raportat la decizia civilă nr. 156/2007, deși cauza în care a fost pronunțată a avut un alt obiect, fără vreo legătură cu speța de față.
În considerentele deciziei pronunțate, instanța de apel a reținut că I. A. este mama reclamantei C. A., deși sunt una și aceeași persoană, I. fiind numele purtat de reclamantă anterior căsătoriei.
În concluzie, solicită admiterea recursului pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, ori, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului promovat împotriva hotărârii instanței de fond.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17.10.2013 pe rolul Judecătoriei T. M. sub nr._, reclamanta C. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. de pe lângă Judecătoria T. M., C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Plopii Slăvitești - prin Primar, I. F., I. I., I. M. A., D. A. E. (fostă I.), M. D., M. M., M. N., M. C., C. I., M. G., C. M., M. F. și A. I., desființarea înscrisului falsificat „anexa nr. 53, poziția 34” a Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Plopii Slăvitești, privind pe „(I. M.) I. S. C.” și pe beneficiarii „I. Ș., C. M., M. I., M. G., C. St. M., M. F.”, pentru retrocedarea a 8 ha teren cu vegetație forestieră, cu cheltuieli de judecată.
La data de 20.11.2013, pârâții M. G. și M. F. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active.
La termenul din 08.10.2014, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M..
Prin sentința civilă nr. 22/16.01.2014, Judecătoria T. M. a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active; a admis excepția invocată de instanță și a respins acțiunea față de Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M. pentru lipsa calității procesuale pasive și a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat, în raport de motivele de fapt și de drept ale acțiunii, că reclamanta justifică legitimarea procesuală activă întrucât, din punctul său de vedere, actul a cărui desființare o solicită i-a afectat existența și întinderea unui drept de natură civilă.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M., instanța a reținut că, potrivit art. 308 Cod de procedură civilă, în cazul în care, potrivit legii, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanța civilă prin orice mijloace de probă.
Din coroborarea art. 92 Cod procedură civilă cu art. 245 alin. 1 lit. c Cod procedură penală rezultă doar legitimarea procesuală activă a procurorului în acțiunile civile care au ca obiect desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, nu și cea pasivă.
Pe fond, instanța a apreciat că susținerea reclamantei potrivit căreia pârâții nu au făcut dovada legăturii de rudenie cu I. M. și nu trebuiau să figureze pe anexa 53 este eronată pentru următoarele motive:
Prin sentința civilă nr. 1700 din 7.11.2006 a Judecătoriei T. M. s-a respins ca nefondată plângerea reclamantei C. A. formulată împotriva hotărârii nr._/34 februarie 2006 a Comisiei Județene Teleorman pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991. S-au respins cererea și acțiunea civilă conexată pentru anularea titlurilor de proprietate nr._/12.02.2002, nr._/30.07.2002, nr._/30.07.2002, nr._/27.08.2002 eliberate de aceeași comisie. Cererea și acțiunea au fost formulate în contradictoriu cu intervenienții-pârâți C. M., I. F., I. I., I. A., C. M., M. I., M. G. și M. F. și pârâtele C. L. Plopii Slăvitești și C. județeană Teleorman pentru aplicarea legii nr.18/1991.
Tribunalul Teleorman, prin decizia civilă nr. 156 R din 9.02.2007, a admis recursul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 1700/2006, pe care a modificat-o în sensul că a admis plângerea reclamantei și i-a reconstituit acesteia dreptul de proprietate asupra a 8 ha pădure în indiviziune cu intimații și a dispus înscrierea acesteia în titlurile de proprietate anterior menționate alături de intimați și autorii lor.
În considerentele sentinței nr. 1700/2006, însușite ca atare de către tribunal ca instanță de control judiciar, s-au reținut următoarele cu privire la relațiile de rudenie dintre părți: - în anul 1948 titulari ai dreptului de proprietate pentru suprafața de 8 ha pădure în punctul M., pe raza comunei D., au fost moștenitorii lui I. M.; - I. M. a fost una și aceeași persoană cu M. N. I., cunoscut și ca M. N. sau I. N.; - I. M. a fost căsătorit cu R. M. și împreună au avut doi copii, M. N. și I. C. (căsătorit cu I. P.); - M. N., primul copil al lui M. I., cunoscut și ca M. N. I. sau I. N., a avut un copil, I. A. sau A. sau L.; - I. A. (A. sau L.) a avut un copil, I. I., care la rândul său a avut un copil A. (mama reclamantei); - I. C., cel de-al doilea fiu al lui M. I., a avut șase copii: I. I. (căsătorită M.), I. F. (căsătorită M.), I. S., I. Pia (căsătorită T.), I. M. (căsătorit cu I. M.), I. V. (căsătorită M.); - I. F., I. I., I. A., I. A., M. F., M. I., C. St.M., C. M., M. G. au vocație la succesiunea defunctului I. C. – fiul lui I. M. – urmând în grad prin reprezentarea autorilor lor până la I. M., proprietarul inițial al suprafeței de 8 ha pădure.
Sintetizând, prin cele două hotărâri menționate mai sus s-a stabilit cu putere de lucru judecat și într-o procedură specială reglementată de Legea nr. 18/1991 că toate părțile sunt îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra celor 8 ha de pădure moștenite de la autorul comun, I. M..
Este unanim acceptat că puterea de lucru judecat semnifică faptul că o hotărâre judecătorească beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, dispozițiile acesteia impunându-se cu obligativitate.
Prin urmare, atâta vreme cât chestiunea de drept cu privire la relațiile de rudenie dintre părți a fost tranșată definitiv printr-o hotărâre judecătorească, aceasta nu mai poate fi pusă la îndoială printr-o nouă acțiune în justiție care să ducă la modificarea celor stabilite cu putere de lucru judecat.
Analizarea dreptului părților s-a făcut în baza actelor de stare civilă aflate la dosar, singurele care pot lămuri relațiile de rudenie dintre părți.
Înscrisul anexă nr. 53, poziția 34 a comisiei locale este un simplu act administrativ, o propunere supusă cenzurii atât comisiei județene, cât și, implicit, instanțelor chemate să soluționeze litigii în baza unei proceduri speciale (art. 53 din Legea nr.18/1991). De altfel, această anexă a făcut parte din documentația analizată de instanță în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1700 din 7.11.2006.
Mai mult decât atât, la poziția 34 din anexa 53 sunt menționate ca persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate I. Ș., C. M., M. I., M. G., C. St.M. și M. F.. Aceste nume se regăsesc și la fila 4 a referatului privind validarea anexei 53.
Aceștia, sau succesorii lor, sunt chiar părțile prezentei cauze.
Împrejurarea că pe anexa 53, la poziția 34, s-a menționat numele lui I. M. și apoi, olograf, cel al lui I. S. C., nu reprezintă, în opinia instanței, o falsificare a unui înscris oficial, de vreme ce aceste persoane sunt reprezentantele celor două tulpini recunoscute ca atare și de hotărârile judecătorești menționate mai sus și anume tulpina M. N. (având ca succesor unic pe reclamantă) și tulpina I. C. (având ca succesori pe pârâții I. F., I. I., I. M. - A., D. A.- E., M. D., M. M., M. N., M. C., C. I., M. G., C. M., M. F.).
Esențial este că M. N. și I. C. au un autor comun, ambii fiind copii lui I. M., proprietarul celor 8 ha de pădure.
Elementul material al infracțiunii de fals intelectual constă în falsificarea unui înscris oficial care poate fi realizată prin două modalități alternative: fie prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, fie prin omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau împrejurări.
Atestarea este necorespunzătoare adevărului atunci când faptele sau împrejurările asupra cărora se face menționarea nu au existat sau ele s-au petrecut în cu totul alt fel decât s-a făcut consemnarea.
În speță, nu poate fi vorba de așa ceva. Menționarea ca autori a lui I. M. și I. S. C., deși nu riguroasă, este motivată de legătura de rudenie dintre aceștia, așa cum au înțeles-o membrii Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 și care, ulterior, a fost cenzurată de instanță.
Împotriva acestei sentințe, la data de 21.02.2014 a declarat apel reclamanta C. A., care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 26.03.2014.
Prin decizia civilă nr. 256/23.06.2014, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondat apelul.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că motivul de apel prin care se critică soluția instanței de fond pe considerentul că în mod greșit a reținut puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1700 din 07.11.2006 a Judecătoriei T. M. și a deciziei civile nr. 156R din 09.02.2007 a Tribunalului Teleorman, este nefondat.
În speță, atâta vreme cât chestiunea de drept cu privire la relațiile de rudenie dintre părți a fost tranșată definitiv printr-o hotărâre judecătorească, aceasta nu mai poate fi pusă la îndoială printr-o nouă acțiune în justiție care să ducă la modificarea celor stabilite cu putere de lucru judecat.
Or, tocmai la acest lucru ar fi tins apelanta-reclamantă prin acțiunea care a format obiectul cauzei în care s-a pronunțat hotărârea apelată, respectiv desființarea înscrisului intitulat „anexa nr. 53, poziția 34” a Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Plopii Slăvitești privind pe I. M. (I. S. C.).
Motivul de apel prin care s-a criticat soluția instanței de fond pe considerentul că a fost pronunțată cu încălcarea legii aplicabile mijloacelor de probă a fost constatat, de asemenea, nefondat.
Instanța de fond în mod corect a procedat la respingerea ca nefondată a acțiunii civile care a vizat desființarea înscrisului falsificat intitulat „anexa 53, poziția 34” a Comisiei Locale Plopii Slăvitești, însă nu cu motivarea prezentată de prima instanță.
Reclamanta, prin avocatul său, a indicat ca temei juridic al acțiunii formulate dispozițiile art. 308 Cod procedură civilă.
Acest text de lege este inclus la capitolul și secțiunea referitoare la administrarea dovezilor, de unde rezultă că cererile întemeiate astfel pot fi formulate doar în cadrul unor procese preeexistente, pentru contestarea unor înscrisuri prezentate în probațiune și nicidecum în mod distinct. Textul nu are menirea de a reglementa o cerere procedurală cu care instanța să poată fi sesizată în mod distinct, acele proceduri fiind guvernate separat de dispozițiile art. 148-152 Cod procedură civilă, art. 61-75 Cod procedură civilă în cadrul dispozițiilor generale de procedură referitoare la cererile introductive și la cele incidentale.
Aceasta deoarece, prin definiție, cererile de chemare în judecată au ca obiect stabilirea unui drept în contradictoriu cu persoana pârâtă, nicidecum constatarea unor stări de fapt, cum este cazul presupusului fals la care face referire apelanta reclamantă.
Raportat la dispozițiile art. 308 Cod procedură civilă, cererea reclamantei apare ca neîntemeiată, deoarece a fost introdusă pe cale principală.
Împotriva acestei decizii, la data de 29.08.2014 a declarat recurs reclamanta C. A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 01.09.2014.
Prin motivele de recurs depuse la 01.09.2014, prin avocat A. V. C., recurenta-reclamantă a arătat că acțiunea sa a fost întemeiată pe constatarea falsului săvârșit de A. I. la întocmirea Anexei nr. 53 poziția 34, acesta scriind de mână în anul 2002 numele de „I. S. C.”, la poziția respectivă, unde figura „I. M.” cu 8 ha pădure, la îndemnul făptuitoarei G. M. (fosta secretară), pentru „a înțelege că este aceeași persoană cu I. M.", nerealizând că o asemenea adnotare va produce mai târziu consecințe juridice, după propriile sale declarații. Acest fals a fost constatat prin rechizitoriul nr. 237/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M., prin care s-a dispus încetarea urmăririi penale împotriva învinuitului A. I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 Cod penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, după administrarea unui amplu ansamblu probatoriu cu martori și acte, cercetările debutând în 2006.
Falsificarea „Anexei 53 poziția 34" s-a realizat prin contrafacere - ticluirea înscrisului - în sensul că s-a trecut autorul naționalizat real I. M., urmat de pretinsele persoane îndreptățite care nu au făcut dovada legăturii de rudenie cu acesta, așa cum rezultă din documentația anexată cererilor de reconstituire, contrafacerea fiind urmată de alterarea prin adăugirea olografă „I. S. C.", pentru a se crea aparența că I. S. C. este unul și același cu I. M..
Fapta constituie infracțiune, întrucât înscrisul falsificat are aparența unui înscris oficial autentic, adevărat, care a fost avut în vedere de comisia județeană pentru validarea cererilor de reconstituire ale unor persoane neîndreptățite în raport de autorul I. M., în acest sens fiind depuse acte la dosar. În mod nelegal au procedat instanțele de fond și apel lăsând în circuitul civil „anexa 53 poziția 34” pentru a produce efecte juridice contrare stării de fapt reținută de organele de urmărire penală, în urma unei anchete care nu se putea efectua de instanța care a pronunțat decizia civilă nr. 156/R/2007.
Instanța de apel, ca și instanța de fond, au pronunțat o soluție cu încălcarea implicită a deciziei nr. XV/21.11.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța de apel nu a pus în dezbatere contradictorie inadmisibilitatea acțiunii din perspectiva dispozițiilor art. 308 Cod procedură civilă, respectiv art. 184 din vechiul Cod procedură civilă, și a poziționării acestor texte în economia codurilor.
În motivarea apelului s-a dezvoltat critica potrivit cu care „Anexa 53 poziția 34” trebuia să fie întocmită cu respectarea H.G. nr. 1172/21.11.2001. În considerentele instanței de apel această critică nu este nici măcar referată, Tribunalul Teleorman omițând să se pronunțe asupra criticii.
Neverificarea aplicării acestor dispoziții legale de instanța de fond a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri care nu se întemeiază pe realitatea faptică și de drept constatată în urma cercetărilor penale, deși persoanele-intimate care au obținut reconstituirea dreptului de proprietate nu ar fi avut vocație la pădurea naționalizată de I. M., în acest sens fiind ansamblul probator administrat de organele de urmărire penală din 2006 până în 2012, dar și înscrisurile administrate în fața instanței de apel.
Falsificarea „anexei 53 poziția 34” nu poate fi salvgardată prin opunerea față de reclamantă a puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 56R/09.02.2007 de Tribunalul Teleorman, conform legii aplicabile mijloacelor de probă, noul Cod de procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă.
Prin motivele de recurs depuse la data de 02.09.2014, prin avocat C. Tease, recurenta-reclamantă a arătat că cererea de chemare în judecata a fost întemeiată pe dispozițiile art. 308 Cod procedură civilă.
Prin înscrisurile depuse la dosar în cadrul probatoriului administrat s-a dovedit faptul că numitul A. I., în calitatea sa de referent de cadastru, angajat al Primăriei Comunei Plopii Slăvești, a înscris în actele oficiale aflate în evidența Primăriei, în dreptul numelui I. M., numele unei persoane care nu a avut niciodată nicio legătură cu numitul I. M., respectiv numele I. S. C..
Prin menționarea în registrul aflat în evidența Primăriei a numelui I. S. C. s-a creat o falsă aparență, în sensul că s-a indus de către numitul A. I., tuturor persoanelor competente să soluționeze cererea de restituire a dreptului de proprietate asupra celor 8 ha teren cu vegetație forestieră, o situație profund eronată și nelegală, aceea că I. M. ar fi una și aceeași persoană cu I. S. C.. Consecința imediată a înscrierii numelui lui I. S. C. în dreptul numelui I. M. a fost aceea că persoane neîndreptățite și fără nicio legătură cu autorul reclamantei din prezenta cauză au solicitat și li s-a validat prin reconstituire dreptul de proprietate asupra terenului, rămas de pe urma defunctului I. M..
I. M. nu este una și aceeași persoana cu I. S. C.. Acest fapt a fost recunoscut de către autorul falsului, A. I., astfel cum rezulta din Rechizitoriul nr. 237/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M., aflat la dosarul cauzei, învinuitul A. I. declarând că „el este scriptorul", care a scris de mână, în anul 2002, numele lui I. S. C., la poziția 34 din Anexa 53, unde figura I. M. cu 8 ha pădure, la îndemnul făptuitoarei G. M. (fosta secretară) pentru a se înțelege că este una și aceeași persoană cu I. M..
Prin decizia civilă recurata, Tribunalul Teleorman nu s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost învestită, respectiv nu a analizat înscrisul falsificat, și a analizat considerentele expuse în decizia civilă nr. 156 R/09.02.2007.
Motivul reținut și analizat de către instanța de apel este nelegal, aceasta nefiind învestită cu soluționarea sau reanalizarea considerentelor expuse în decizia anterior menționată.
Contradicțiile evidente din sentința apelată referitoare la „stabilirea unor relații de rudenie" de către instanța de judecată, în condițiile în care aceasta a fost învestită cu desființarea înscrisului fals „anexa 53 poziția 34”, precum și motivarea oferită de către instanța de apel în sensul constatării de către aceasta a faptului că „în cauza nu există autoritate de lucru judecat, în sensul dispozițiilor art. 430 alin. 2 Cod procedură civilă”, dovedesc pe deplin nelegalitatea deciziei recurate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483, 488 pct. 6 Cod procedură civilă.
La data de 01.10.2014, intimații-pârâți M. F. și M. G. au formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, au arătat că recurenta-reclamantă a obținut o falsă propunere de sancționare penală (dosar nr. 237/P/2009) a primarului și secretarului comunal (singurii „vinovați" că de-a lungul anilor comisia de specialitate a Primăriei nu a admis cererea tardivă, nefondată și neprobată a recurentei-reclamante), care este și abuzivă, deoarece: -1. în anexa nr. 53/2002 de aprobare a cererilor de constituire în baza Legii nr. 1/2000 nu s-a inclus și cererea reclamantei depusă cu trei ani mai târziu, în anul 2005, și pentru altă lege și altă speță, realocarea drepturilor constituite pe alte amplasamente, pe amplasamentele aflate la data confiscării (Legea nr. 247/2005); - 2. în aplicarea acestei ultime legi (a restituirii pe vechile amplasamente) s-au admis cererile altor două persoane îndreptățite și cu documentația legală necesară completă și a fost respinsă cea a reclamantei, neprobată și nelegală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.
La data de 13.10.2014, a depus întâmpinare și intimata-pârâtă I. F., prin care a arătat că soțul său are calitate de moștenitor și că toate instanțele din 2006 și până în prezent au concluzionat acest lucru pe baza documentelor de stare civilă prezentate. Recurenta-reclamanta nu a fost împiedicată de nimeni să depună cerere la termenele stabilite de legile statului, depunând cerere de solicitare doar a terenului forestier abia în anul 2005.
La termenul din 02.12.2014, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.
Prin decizia civilă nr. 1806 din 02.12.2014, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a decide astfel, pornind de la obiectul prezentului litigiu, care constă în anularea „anexei nr. 53 poziția nr. 34” întocmită de C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor (act juridic premergător emiterii titlului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, care nu are valoarea pecuniară), Curtea a constatat că, față de dispozițiile art. 483 alin. 2 și 3 din Noul Cod de procedură civilă, recursul promovat de reclamantă este exclusiv de competența instanței supreme, potrivit noilor prevederile procedurale.
Cauza a fost înregistrată la data de 17.02.2015 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă.
Prin decizia nr. 1008/31.03.2015 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Pentru a decide astfel, a reținut, raportat la reglementarea competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, astfel cum reiese din prevederile art. 97 alin. 1 pct. 1 din Noul Cod de procedură Civilă, că această instanță rezolvă, în primul rând, recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel, precum și împotriva altor hotărâri, în cazurile anume prevăzute de lege.
Hotărârea recurată pronunțată de Tribunalul Teleorman nu se circumscrie prevederilor art. 97 alin. 1 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă pentru a atrage competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.
Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor în limitele competenței stabilite prin art. 97 alin. 1 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, în măsura în care exercită controlul de legalitate asupra hotărârilor pronunțate în apel, de către instanța de apel, în limitele legii.
Recursul declarat împotriva deciziei pronunțată de tribunal în apel (hotărâre definitivă) nu poate fi soluționat direct la Înalta Curte de Casație și Justiție trecând peste instanța ierarhic superioară, curtea de apel, în condițiile în care nu se pune problema incidenței prevăzută de art. 459 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă și nu există nicio dispoziție legală care să confere plenitudine de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului împotriva deciziei pronunțată de un tribunal în apel.
Cauza a fost reînregistrată la data de 22.04.2015 pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr._ .
Examinând decizia civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 488 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I. Cu titlu preliminar, instanța de recurs are în vedere faptul că, prin decizia în interesul legii nr. 15 din 21 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„Art. 14 din Codul de procedură penală, referitor la obiectul și exercitarea acțiunii civile în procesul penal, prevede la alin. 3 lit. a) că repararea pagubei se face potrivit legii civile în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală ori parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare. (…) în lipsa unei norme de procedură care să prevadă competența instanței penale de a soluționa acțiunea civilă în cauzele în care procurorul a adoptat o soluție de netrimitere în judecată și în raport cu prevederile art. 184 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă, competența de a dispune desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, aparține instanței civile. În ceea ce privește dreptul la acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, exercitată în fața instanței civile (…)”.
Prin urmare, instanța supremă a stabilit că acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat are un caracter de sine-stătător, având sediul legislativ în art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală 1968, combinat în cazul în care nu este caz de judecată penală sau acțiunea penală s-a prescris cu art.184 Cod procedură civilă 1865, căruia îi corespunde în prezent art. 308 Cod procedură civilă, textul de lege invocat prin cererea de chemare în judecată.
Desigur că în acest caz, și în măsura în care legiuitorul menține competența instanței civile, desființarea înscrisului se poate solicita și pe cale incidentală în cadrul unui litigiu civil având un alt obiect, însă opțiunea aparține părții interesate.
Cu toate acestea, întrucât anterior formulării afirmației că cererea nu putea fi introdusă pe cale principală Tribunalul a și confirmat raționamentul primei instanțe prin care s-a respins cererea de constatare a falsului pe considerentul că actele emise de comisia locală de fond funciar au fost supuse controlului judecătoresc, ceea ce înseamnă a intrat în cercetarea fondului, nu sunt incidente dispozițiile art. 498 alin. 2 Cod procedură civilă.
II.1. Cel de-al cincilea motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea; toate neregularitățile procedurale care nu sunt enunțate în alte motive de recurs au fost integrate astfel într-un singur motiv de casare, ce constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură.
Chiar dacă instanța de apel nu a pus în discuția părților inadmisibilitatea acțiunii, aceasta s-a pronunțat și pe fondul cauzei, inadmisibilitatea fiind doar un argument suplimentar care a fost înlăturat de instanța de recurs, astfel că nu se poate constata încălcarea principiilor liberului acces la justiție, al dreptului la apărare și al contradictorialității.
2. Cel de-al șaselea motiv de recurs se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Reținând că, atâta vreme cât chestiunea de drept cu privire la relațiile de rudenie dintre părți a fost tranșată definitiv printr-o hotărâre judecătorească, aceasta nu mai poate fi pusă la îndoială printr-o nouă acțiune, Tribunalul a constatat existența unui impediment de ordin legal pentru reanalizarea aspectelor vizând respectarea dispozițiilor legale (H.G. nr. 1172/2001) la întocmirea Anexei nr. 53; prin urmare, a dat un răspuns motivului de apel corespunzător.
3. Cel de-al optulea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
i. Prin rechizitoriul din 27.02.2012 din dosarul nr. 237/P/2009, P. de pe lângă Judecătoria T. M. a reținut, între altele, ca situație de fapt necontestată în prezenta cauză, cu privire la învinuitul A. I., că acesta, referent cadastru din anul 2001, a declarat că el este „scriptorul” care a scris de mână, în anul 2002, numele de I. S. C., la poziția 34 din Anexa nr. 53, unde figura I. M. cu 8 ha. pădure, la îndemnul făptuitoarei G. M. (fosta secretară), pentru „a se înțelege că este aceeași persoană cu I. M.”, nerealizând că o asemenea adnotare va produce mai târziu consecințe juridice.
Totodată, s-a menționat că: „Având în vedere că adnotarea în fals și care constă în scrierea de mână a numelui I. S. C., la poziția 34 din Anexa 53 (Tabelul nominal cuprinzând foștii proprietari și moștenitorii acestora, persoane fizice, cărora li se reconstituie conform prevederilor legale, la cerere, dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, conform art. 24 din Legea nr. 1/2000 cu modificările ulterioare), a fost efectuată de către învinuitul A. I. în anul 2002, se constată că pentru această faptă a intervenit împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, conform prev. art. 122 alin. 1 lit. d C.p., urmând a se dispune încetarea urmării penale (art. 11 pct. 1 lit. c rap. la art. 10 lit. g C.p.)”.
Între măsurile dispuse de P., se regăsesc, la punctul 4 „Încetarea urmăririi penale a învinuitului A. I., cercetat pentru săv. infr. prev. de art. 289 C.p. (a intervenit prescripția răspunderii penale a învinuitului”), iar la punctul 6 „Confirmarea propunerii de neîncepere a urmării penale împotriva numiților A. I. și G. M. ambii pentru săv. infr. prev. de art. 288 alin. 1, 2 C.p. (fapta nu realizează conținutul acestei infracțiuni)”.
ii. Așa cum rezultă și din rechizitoriu, în cauză este vorbe de două chestiuni care trebuie tratate distinct: - atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului (I. S. C. este aceeași persoană cu I. M.), care ar putea constitui infracțiunea de fals intelectual (art. 289 alin. 1 Cod penal 1968); - alterarea tabelului dactilografiat prin adăugarea mențiunii olografe „I. S. C.”, care ar putea constitui infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 288 alin. 1 și 2 Cod penal 1968).
ii. Subsecvent, Curtea are în vedere, sub primul aspect, că potrivit art. 289 Cod penal falsul intelectual constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.
Falsul intelectual presupune, sub aspectul elementului material, o activitate de falsificare a unui înscris oficial în conținutul său, adică de alterare a adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este destinat să facă probă. Această alterare a adevărului are ca subiect un funcționar, adică nu poate fi săvârșită decât de un funcționar. Prin urmare, faptele consemnate în înscris trebuie să fi fost percepute prin propriile simțuri de către funcționar, iar nu să fie rezultatul interpretării greșite a unor probe. În practica judiciară penală, s-a decis că există fals intelectual dacă funcționarul trece în listele de inventar cantități de marfă mai mari decât în realitate; dacă oficiantul PTTR confirmă, prin semnătura sa, că mandatul poștal s-a eliberat adevăratului destinatar, deși banii au fost însușiți de el; dacă medicul atestă fals că a examinat bolnavul căruia i-a acordat concediul medical.
Tocmai de aceea, în practica judiciară civilă și în literatura de specialitate s-a stabilit că înscrisul autentic (întocmit de un funcționar public, conform art. 1171 Codul civil de la 1864) face dovadă până la înscrierea în fals cu în ceea ce privește constatările personale ale agentului constatator, făcute în limitele atribuțiilor sale (constatările referitoare la prezența părților, modul de identificare a lor, luarea consimțământului). Celelalte mențiuni, înscrise pe baza declarațiilor părților și care n-au putut fi constatate personal de către agentul constatator, cu propriile simțuri, fac dovadă până la proba contrară.
Aplicând în speță aceste explicații teoretice, Curtea constată că referentului cadastru (funcționar public) A. I. nu i s-a imputat de către reclamantă alterarea adevărului sub aspecte pe care le-ar fi constatat personal, ci reținerea unei anumite situații de fapt fără suport probatoriu, ceea ce nu corespunde conținutului constitutiv al infracțiunii de fals intelectual. Situația ar fi fost diferită dacă învinuitul ar fi declarat, într-o calitate oficială, că l-a cunoscut personal pe defunctul I. M. și că știe că este una și aceeași persoană cu I. S. C..
Or, nu poate fi vorba de săvârșirea unei infracțiuni de fals intelectual în privința actelor juridice pentru emiterea cărora entitatea competentă confruntă faptele cu regulile de drept în scopul tragerii unor consecințe juridice concrete.
Într-o asemenea situație emitentul actului face aprecieri asupra probelor administrate (uneori chiar în lipsă de probe, cum s-a întâmplat în speță) și dă interpretări ale dispozițiilor legale aplicabile, astfel că, în regulă generală, soluția adoptată nu îi poate fi imputată, chiar dacă este schimbată în căile de atac exercitate împotriva respectivului act.
Pe cale de consecință, Curtea urmează să respingă cererea de constatare a falsului intelectual.
Sub cel de-al doilea aspect, instanța de recurs pornește de la faptul că, potrivit art. 288 alin. 1, 2 Cod penal: „Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Falsul prevăzut în alineatul precedent, săvârșit de un funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.
În aceste condiții, Curtea reține în schimb că, după ce înscrisul reprezentând Anexa 53 (Tabelul nominal cuprinzând foștii proprietari și moștenitorii acestora, persoane fizice, cărora li se reconstituie conform prevederilor legale, la cerere, dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, conform art. 24 din Legea nr. 1/2000 cu modificările ulterioare) emisă de comisia locală de fond funciar competentă a fost înregistrat în evidențele oficiale, deci a devenit un înscris oficial, depășind stadiul de simplu proiect, nu mai putea fi modificat de către o altă persoană decât emitentul și fără acordul acestuia, prin adăugarea unei mențiuni, în speță fiind scris de mână numele „I. S. C.”.
Ca atare, Curtea constată că cererea de constatare a falsului material era întemeiată.
Față de aceste considerente, reținând caracterul întemeiat în parte al criticilor formulate, Curtea urmează ca, în temeiul 496 Cod procedură civilă, să admită recursul și să modifice în tot decizia civilă apelată, în sensul că, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite apelul și va schimba în parte sentința civilă apelată, în sensul că: va admite în parte acțiunea și va dispune înlăturarea mențiunii olografe „I. S. C." de pe anexa nr. 53 poziția 34 a Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Plopii Slăvitești și conform art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă va obligă pârâtul A. I. să plătească reclamantei suma de 543,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond (taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și bilet transport), proporțional cu pretențiile admise, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței.
De asemenea, în temeiul art. 494, 482 și 453 alin. 1 Cod procedură civilă, va obliga intimatul-pârât A. I., care se află în culpă procesuală, să plătească recurentei-reclamante suma de 387 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și bilet transport) și suma de 213 lei (taxă judiciară de timbru și onorariu avocat) cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, cu aplicarea art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă C. A. - CNP_, cu domiciliul în . Teleorman împotriva deciziei civile nr. 256 din data de 23.06.2014, pronunțate de către Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. DE PE L. JUDECĂTORIA T. M., cu sediul în T. M., județ Teleorman, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR PLOPII SLĂVITEȘTI, prin Primar, cu sediul în . Teleorman, I. F. - CNP_, I. I., I. M. A., toți cu domiciliul în comuna Plopii Slăvitești, ., D. (I.) A. E., cu domiciliul în ., M. D., M. M., M. N., M. C., C. I., toți cu domiciliul în . Teleorman, M. G. - CNP_, cu domiciliul în ., C. M., cu domiciliul în T. M., .. PO4, ., județ Teleorman, M. F. - CNP_, cu domiciliul în ., și A. I. - CNP_, cu domiciliul în . Teleorman.
Modifică în tot decizia civilă apelată, în sensul că:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă C. A. împotriva sentinței civile nr. 22 din 16.01.2014 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C. A..
Dispune înlăturarea mențiunii olografe „I. S. C." de pe anexa nr. 53 poziția 34 a Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Plopii Slăvitești.
Obligă pârâtul A. I. să plătească reclamantei suma de 543,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, cu aplicarea art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimatul-pârât A. I. să plătească recurentei-reclamante suma de 387 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și suma de 213 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, cu aplicarea art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. M. H.
GREFIER
N. C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./CG
Ex.18/09.07.2015
Tribunalul Teleorman - M. F.
- M. V.
Jud. T. M. - I. V.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 327/2015. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 673/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
