Evacuare. Decizia nr. 645/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 645/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 12084/300/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.645R
Ședința publică de la 2 iunie 2015
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - B. A. S.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul pârât C. N. D. împotriva deciziei civile nr.1314A/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. A. INTERNE – DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ, având ca obiect: evacuare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 18.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 25.05.2015 și apoi la 2.06.2015.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 05.04.2011, sub numărul_ , reclamantul M. Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul C. N. D., solicitând evacuarea pârâtului și a „familiei sale”, din camera 606 a imobilului . București, sector 2, ..
În motivarea cererii se arată că prin raportul nr.907.207 din data de 03.06.2004, pârâtului i s-a repartizat camera menționată, la acea dată imobilul având statut de cămin de garnizoană.
Ulterior, în conformitate cu prevederile art.37 alin.2 din Normele metodologice privind utilizarea unor spații aflate în administrarea MAI, aprobate prin OMAI nr.538/2008, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.34 alin.2 din OMAI nr.549/2008, privind organizarea cadastrului pentru structurile din MAI, s-a dispus schimbarea destinației imobilului din cămin de garnizoană în locuință de intervenție, măsură aprobată conform Notei raport nr._/28.06.2010 a Direcției Economico - Administrative din cadrul MAI, în acest sens fiind emisă Dispoziția nr.1.139.755/12.07.2010 a directorului Direcției Logistice.
Măsura a fost comunicată structurilor M.A.I., între care se află și Direcția Generală Control și audit Intern, unitate la care a fost încadrat pârâtul, cu precizarea că se pot încheia contracte de închiriere pentru cadrele militare, polițiștii și personalul contractual în activitate. Cum, la data de 31.05.2010, pârâtului i-au încetat raporturile de serviciu cu M.A.I., prin notificarea nr.198.371/25.08.2010 i s-a adus la cunoștință că are obligația de a preda locuința până la data de 06.09.2010, aceeași solicitare fiindu-i transmisă, dată fiind pasivitatea pârâtului, și cu adresele din data de 15.11.2010 și 03.12.2010, însă nu s-a conformat, fiind necesară intervenția instanței de judecată pentru a se obține evacuarea sa și a familiei sale din locuința pe care o ocupă fără drept.
În drept au fost invocate prevederile art.969 cod civil și cele ale Normelor metodologice privind utilizarea unor spații aflate în administrarea MAI, aprobate prin O.M.A.I. nr.538/2008.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă și ca neîntemeiată, motivat de faptul că locațiunea asupra garsonierei, ce i-a fost repartizată în anul 2005, a fost inițial reglementată de Ordinul M.A.I nr.571/16.10.2003 și, ulterior, de art.42 litera b coroborat cu art.44 din Anexa la O.M.A.I. nr.538/07.08.2008, potrivit cu care de unitățile de cazare aflate în administrarea M.A.I beneficiază, printre alte categorii de persoane, și „cadrele militare în rezervă și în retragere din M. Internelor și Reformei Administrative, pensionarii militari și foștii pensionari militari de invaliditate pentru pierderea capacității de muncă din cauza unor accidente în serviciu ori a unor boli contractate în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare, care, ulterior, au optat pentru pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat, precum și polițiștii pensionați și soții/soțiile acestora”,text de lege în baza căruia, după pensionarea sa anticipată, i se prelungește de drept cazarea în spațiul în litigiu.
În esență, pârâtul susține că pentru modificarea regimului de exploatare a căminului de garnizoană din ., . de locuințe de intervenție era necesară respectarea unei proceduri ce presupune inclusiv negocierea modificării cu reprezentanții Sindicatului S.N.P.P.C., întrucât prin modificarea regimului de exploatare sunt afectate direct o . drepturi sociale ale polițiștilor, procedură ce nu a fost urmată, și arată că Dispoziția nr.1.139.755/2010 a directorului Direcției de Logistică, emisă abuziv și în totală lipsă de transparență, reprezintă numai o normă de lucru internă, ce nu poate modifica prevederile unei norme juridice emise de eșalonul superior, respectiv ministrul, și care a fost publicată în Monitorul Oficial, în aceeași situație aflându-se și nota-raport nr._ din 28.06.2010 a Direcției Economico-Administrative.
Se arată și că, în notificările prin care i s-a adus la cunoștință modificarea statutului garsonierei în locuință de intervenție, fie nu a fost indicat temeiul legal al măsurii, fie acesta a lipsit ori a fost numai sugerat, motiv pentru care a adresat mai multe memorii Direcției Economico - Administrative, Direcției Generale de Logistică și conducerii MAI, solicitând prelungirea dreptului de cazare și explicând că schimbarea destinației nu s-a realizate în mod legal. După primirea primei notificări a reușit să obțină o acceptare verbală a prelungirii șederii, dată fiind situația sa personală, și la data de 01.11.2010 a reușit să încheie o convenție civilă cu I.G.P.F.R., însă această convenție a fost ignorată de Direcția Generală de Logistică, fiindu-i transmise încă două notificări prin care i se solicita părăsirea camerei și, în cele din urmă, fiind anunțat că s-a promovat acțiunea de evacuare.
În drept au fost invocate prevederile art.115 - art.119 C.proc.civ.
Răspunzând la întâmpinare, reclamanta a arătat că schimbarea destinației imobilului în discuție s-a realizat în temeiul art.7 al O.M.A.I. nr.538/2008, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.34 alin.2 din Instrucțiunile M.A.I. nr.549/2008, ținându-se cont și de reducerea numărului angajaților M.A.I. care se ocupau de administrarea imobilului, având în vedere diminuarea cheltuielilor de personal, pe un an calendaristic, cu suma de 61.400 lei, pentru emiterea Notei-raport nr._/28.06.2010 și a Dispoziției nr._/12.07.2010 fiind respectate întocmai condițiile prevăzute în actele normative care reglementează administrarea patrimoniului M.A.I.
Prin sentința civilă nr.6121/20.04.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a respins, fiind neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii de evacuare; a admis în parte cererea formulată de reclamantul M. Administrației și Internelor, împotriva pârâtului C. N. D., a dispus evacuarea pârâtului din apartamentul nr.606 al imobilului din ., . și a declarat nulă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu „familia pârâtului”.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în anul 2004, când, prin adresa nr._/04.06.2004, s-a aprobat cazareapârâtului în camera 606 a blocului nr.61A din ., imobilul avea destinația de unitate de cazare, fiind menționat în Anexa nr.4 a Ordinului MAI nr.538/2008, repartiția fiind dată de directorul Direcției Generale de Management logistic și Administrativ, conform art.44 din Ordin.
Statutul camerei ocupate de pârât s-a schimbat din spațiu de cazare în locuință de intervenție,începând cu data de 01.08.2010, astfel că au devenit incidente prevederile art.28 lit.b din ordin, care condiționează ocuparea locuințelor de intervenție de calitatea de militar activ, calitate pe care pârâtul a pierdut-o începând cu data de 31.05.2010, când s-a pensionat.
Supusă analizei instanței de judecată este modalitatea în care s-a realizat schimbarea destinației spațiului din spațiu de cazare în locuință de intervențieși, contrar susținerilor pârâtului, instanța constată că modificarea s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, conform dispozițiilor art.34 alin.2 și alin.3 coroborat cu cele ale art.31 alin.2 din Instrucțiunile M.A.I. nr.549/2008 privind organizarea cadastrului pentru structurile din M. Internelor și Reformei Administrative (publicate în Monitorul Oficial, partea I, nr.582/2008) schimbarea destinației unui imobil se poate face prin raport de necesitate și se aprobă, după caz, de ordonatorii secundari de credite sau de Directorul general al Direcției Logistice, așa cum s-a și procedat, fiind întocmită Nota-Raport nr._/28.06.2010, prin care, începând cu data de 1 august 2010, s-a schimbat destinația căminului din ., . locuințe de intervenție, urmată de dispoziția nr.1.139.755/12.07.2010 a directorului general al Direcției Logistice prin care, în conformitate cu art.I pct.14 din Ordinul nr.150/2009 al M.A.I., pentru modificarea Ordinului 538/2008, publicat în M.Of. nr.519/28.07.2009, s-a actualizat anexa nr.4 la Ordin, imobilul fiind „radiat”, respectiv exclus din circuitul spațiilor de cazare.
În niciunul dintre actele normative menționate nu se face referire la necesitatea consultării, obținerii vreunui punct de vedere ori negocieriicu sindicatul, condițiile de legalitate fiind cele redate, astfel că, după data de 1 august 2010, spațiile locative din imobilul din ., devenite locuințe de intervenție, nu mai pot fi ocupate decât de personalul activ al M.A.I., categorie din care pârâtul nu mai face parte.
În consecință, susținerile pârâtului privind inadmisibilitatea/netemeinicia cererii nu pot fi primite, fiind dispusă evacuarea sa din imobilul în care locuiește fără drept.
În același timp, însă, în raport de dispozițiile art.133 alin.1 din Codul de procedură civilă, va fi declarată nulă cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu „familia pârâtului”, întrucât nu a fost indicat numele persoanelor care au calitatea de membru de familie.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C. N. D., la data de 24.07.2012, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a acesteia, în sensul respingerii cererii de evacuare formulată de reprezentantul Ministerului Administrației și Internelor.
În motivarea apelului, s-a arătat că este greșită interpretarea instanței dată actelor normative pe care le-a invoc; reclamanta în acțiunea sa.
Astfel, instanța de judecată a concluzionat că „statutul camerei ocupate de pârât s-a schimbat din spațiu de cazare” în „locuință de serviciu” începând cu data de 01.08.2010” devenind „incidente prevederile art. 28 lit. b din Ordinul M.A.I. nr. 538/2008 care condiționează ocuparea locuințelor de intervenție de calitatea de militar activ, calitate pe care apelantul nu o mai are începând cu data de 31.05.2010, când s-a pensionat.
Așadar, instanța a reținut ca adevărată expresia invocată de reclamantă, respectiv schimbarea destinației exprimată în prevederile art. 34 alin. 2 și alin. 3 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 549/2008 privind organizarea cadastrului în M.A.I, care precizează că „schimbarea destinației unui imobil se face prin raport de necesitate ...”. Instanța concluzionează că în spiritul acest prevederi normative, ar fi procedat Directorul General al Direcției de Logistică care modificat un ordin emis de ministru publicat în Monitorul Oficial prin Nota-Raport nr. 152.215 din 07.07.2010, și care a apărut din punct de vedere cronologic anterior Dispoziției Directorului de Logistică nr. 1.139.735 din 12.07.2010.
Instanța nu a remarcat însă că, sensul real al acestei expresii conform art. 34 alin 1 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 549/2008 („O unitate de administrare poate ceda o construcție sau parte din spațiile pe care le deține, spre utilizare altei structuri teritoriale a M. Internelor și Reformei Administrative care nu dispune de logistică proprie, pe bază de protocol încheiat la nivelul ordonatorilor terțiari de credite interesați”.) face deci trimitere directă schimbarea destinatarului de repartiție (subunității) căruia i se dă/repartizează un imobil folosință (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Aparat Central etc.) și nu la schimbări regimului de exploatare, ceea ce deja a mai specificat și în memoriul depus de apelant la M.A.I. înregistrat sub nr. 156.791 din 17.12.2010 pe care l-a prezentat în copie și instanței de judecată, în Lista-Anexă de documente, anexată întâmpinării depuse la 20.01.2012 (poziția 8).
În plus, în Dispoziția Directorului de Logistică cu numărul 1.139.7 din 12.07.2010 (ulterioară cronologic notei-raport) invocată de instanță în sentința pe care atac, nu se face nicio referire la schimbarea destinației de folosință a spațiilor de cazare din imobilul în care se află căminul Luncșoara, în dispoziția amintită menționându-se numai „excluderea din circuitul spațiilor de cazare a imobilului „cămin Luncșoara-București - 2 locuri categoria a II-a, respectiv 108 garsoniere”, fără a se mai preciza altceva în plus.
Din punct de vedere juridic, accepțiunea că s-ar fi schimbat și destinația de folosință imobilului cu această ocazie, este o simplă supoziție/speculație, care însă, în judecări cererii de evacuare a constituit fundamentul pronunțării sentinței apelate.
De altfel, în cazul pozițiilor de la aliniatele 2 și 3 din aceeași Dispoziție a Directorului de Logistică nr. 1.139.755/12.07.2010, s-au făcut referiri exprese privind schimbarea destinații în cauză fiind două imobile folosite ca spații de recreere și nu de cazare a personalului M.A.I., deci fără conotații sociale directe asupra personalului M.A.I.; se observă o diferență sensibilă între formularea de la alin. (1) și cele de la alin. (2) și (3).
Această stare de fapt demonstrează cât se poate de clar că semnatarul acestei dispoziții avea cunoștință despre consecințele sociale ale alin. (1) al dispoziției respective și etapele de modificare a Ordinului M.A.I. nr. 538/2008 și a lăsat persoanele responsabile să finalizeze demersurile legale (convocarea S.N.P.P.C. pentru negociere, publicarea proiectului d modificare pe site-ul M.A.I., publicarea formei finale a actului normativ în Monitorul Oficial).
Instanța susține că a analizat modalitatea schimbării destinației de folosire ; spațiului în cauză din „spațiul de cazare” în „locuință de intervenție”, constatând că susținerile sale nu sunt întemeiate deoarece această modificare s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv conform dispozițiilor art. 34 alin. 2 și 3 coroborat cu art. 34 alin. 2 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 549/2008 potrivit cărora schimbarea destinației unui imobil se poate face prin raport de necesitate și se aprobă, după caz, de operatorii secundari de credite sau de Directorul General al Directorului general de Logistică, așa cum s-a și procedat, întrucât s-a întocmit Nota-Raport nr. 252.215/28.06.2010, prin care, începând cu data de 01.08.2010 s-a schimbat destinația căminului de garnizoană în locuințe de intervenție, fiind urmată de Dispoziția Directorului de Logistică cu nr. 1.139.755 din 12.07.2010, prin care, în conformitate cu art. 1 pct. 14 din Ordinul M.A.I. nr. 150/2009 s-a actualizat Anexa 4 din Ordinul M.A.I. nr. 538/2008, imobilul fiind „radiat” respectiv „exclus din circuitul spațiilor de cazare”.
În acest proces de evacuare apelantul nu a contestat niciodată dreptul proprietarului (M.A.I.) de a dispune asupra spațiilor aflate în proprietate, respectiv de a-și diminua cheltuielile de întreținere a acestora. In judecata instanței se omite faptul că M.A.I. este o instituție publică care are și obligații față de angajații săi, obligații pe care și le-a asumat concret față de reprezentații aleși ai personalului ministerului respectiv ai membrilor S.N.P.P.C, cu, care, în anul 2010, avea un acord încheiat perfect valabil (Acordul privind raporturile de serviciu dintre M.I.R.A.-l2.948 din 05.08.2008 și S.N.P.P.C-1650 din 05.08.2008 prelungit până la 31.12.2010 prin Actul Adițional nr. 2 la Acord, înregistrat cu nr. 11.008/30.06.2010 respectiv 388/30.06.2010, care se găsește la pozițiile 16-18 din Lista - Anexă la întâmpinarea depusă în 20.01.2012).
Nu se poate invoca inexistența acestui acord și a efectelor sale chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în celelalte acte normative cu care intră în conivență și coexistență.
În fapt, dacă s-ar fi respectat pașii legali ce trebuiau urmați după întocmirea Notei - Raport și a Dispoziției Directorului Direcției de Logistică respectiv negocierea cu sindicatele, publicarea proiectului noului act normativ pe site-ul M.A.I. și publicarea ulterioară a prevederi legislative finale în Monitorul Oficial, atât apelantul cât și celelalte persoane pensionate care locuiau în acea perioadă în cămin (iulie 2010), ar fi avut posibilitatea de a face parte din categoriile de persoane care ar fi avut drept de cazare în căminul Luncșoara, unde el locuiesc din anul 2004.
Acest drept i-a fost refuzat în mod brutal, apelându-se la metode nelegale de ocolire a legii, respectiv prin introducerea unor prevederi neconstituționale în unele acte normative de genul celor invocate anterior, prin care un director de direcție poate schimba un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial, prin dispoziții de sertar în speță nota-raport și dispoziția de excludere a imobilului), care nu au fost făcute publice fiind chiar păstrate confidențial.
Chiar dacă actele normative menționate de instanță respectiv Ordinul M.A.I. nr. 538/2008 Ordinul M.A.I. nr.150/2009, Instrucțiunile M.A.I. nr. 539/2009 nu au prevederi exprese privind respectarea Acordului încheiat între M.A.I. și S.N.P.P.C., ele nici nu interzic, nu abrogă și nici nu anulează respectarea prevederilor acestora. De altfel, art. 6 din Legea nr. 52 din 2003 privind transparența decizionala în administrația publică face mențiuni exprese și concrete privind condițiile în care se poate întocmi un act normativ, aceste condiții fiind general valabile, nu doar atunci când vor cei aflați vremelnic în conducerea M.A.I.
De asemenea, în conformitate cu art. 6 alin 3 din Legea 24/2000 republicată în 21.04.2010, se precizează următoarele: „Proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoțite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare, precum și de un studiu de impact, după caz „și respectiv conform prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 republicată în 2010, „Expunerile de motive, notele de fundamentare, referatele de aprobare si studiile de impact constituie doar instrumentele de prezentare și motivare ale noilor reglementări propuse" rezultând indubitabil că Nota Raport nr. 252.215/28.06.2010 în sine, nu are valoare de act/normă juridic(ă).
Instanța a greșit când a susținut că în niciunul din actele normative menționate (Nota Raport nr. 252.215 din 28.06.2010, Dispoziția Directorului de Logistică cu nr. 1.139.755 din 12.07.2010, Ordinul M.A.I. nr. 538/2008, Ordinul M.A.I. nr. 150/2009, Instrucțiunile M.A.I. nr. 539/2009) nu se face referire la necesitatea consultării obținerii vreunui punct de vedere ori negocierii cu sindicatele deoarece nu există obligativitatea mențiunii sau inserării unui asemenea deziderat. Pe baza acestor concluzii eronate, instanța de judecată a respins excepția de inadmisibilitate pe care am invocat-o.
Așadar, conform art. 2 lit. a-b, art. 3 lit. a-f, art. 4 lit. a și art. 6 alin. (1-5) din Legea 52/2003 privind transparența decizionala există obligativitatea instituțiilor statului ca la emiterea unor acte normative să aibă în vedere și celelalte asociații interesate în domeniu, inclusiv cele cu care există deja acorduri încheiate, așa cum am invocat atât în memoriul nr. 110.887/01.04.2011 (poziția 13 din Lista-anexă) cât și în întâmpinarea mea din 20.01.2012.
Aceeași obligație de consultare a părților interesate rezultă și din art. 9 alin. (1) din Legea 24/2000 republicată în 21.04.2010 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: „In cazurile prevăzute de lege, în faza de elaborare a proiectelor de acte normative inițiatorul trebuie să solicite avizul autorităților interesate în aplicarea acestora, în funcție de obiectul reglementării”. Mai mult chiar s-au încălcat și revederile art. 28. alin (1) din H.G. nr. 833/2007 care precizează: „Executarea acordului colectiv este obligatorie pentru ambele părți. Neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea civilă, și, după caz, disciplinară a părților care se fac vinovate de acestea”.
În fapt, prin sentința apelată, a ajuns în situația absurdă de a evacuat în baza unei modificări legislative abuzive și incomplete, care doar „radiază” imobilul și care practic nu a existat din punct de vedere juridic, deoarece nu a fost publicată In acest sens apelantul arata că: Modificarea este incompletă deoarece prin Dispoziția Directorului de Logistică nr. 1.139.755/12.07.2010 (ulterioară notei raport), spațiul în litigiu a fost doar radiat de către funcționarul cu atribuții în acest sens și nimic altceva, fără nicio altă mențiune expres privind schimbarea destinației de folosire.
Această modificare (respectiv „radierea”) nu a fost publicată în Monitorul Oficial și, în consecință, nu a intrat în vigoare, nefiindu-i opozabilă (precizez că nici până în prezent, Ordinul M.A.I. nr. 538/2008 nu a fost republicat cu această modificare).
Niciunul din aceste două documente nu a fost făcut public prin postarea pe site-ul M.A.I., nu a fost negociat cu sindicatele și nici ulterior publicat în Monitorul Oficial, fapt confirmat și de Adeverința S.N.P.P.C nr. 1632/27.12.2011 (poziția 20 din Lista-anexă și Anexa 7 la apel) și respectiv adeverința S.N.P.P.C. nr. 95/26.01.2012 depusă cu Notei Scrise în data de 27.01.2012 (Anexa 8 la apel); de asemenea, aceste documente nu au fost urmate de un proiect de modificare (a Ordinului M.A.I. nr. 538/2008) cum era legal.
Publicarea în Monitorul Oficial era obligatorie, condiția decurgând din „tăria” Ordinului M.A.I. nr. 538/2008 emis de eșalonul superior (nivel de ministru), care a fost publicat inițial în Monitorul Oficial nr. 622/26.08.2008 dar și din prevederile art. 11 din Legea nr. 24/2001 republicată în 2010 „In vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptat de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialități se publică în Monitorul Oficial al României - Partea I”, respectiv din art. 70 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 republicată în 2010, actul normativ modificat sau completat în mod substanțial se republică având la bază dispoziția cuprinsă în actul de modificare, respectiv de completare”.
Instanța nu a avut în vedere că eu locuiesc în acest spațiu din anul 2004 și a ieșit la pensie la data de 31.05.2010. La data ieșirii la pensie, spațiul care face obiectul prezentului litigiu era sub incidența prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 538/2008, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 622 din 26 august 2008.
Demersul de modificare a Ordinului M.A.I. nr. 538/2008 a apărut după ce apelantul a ieșit la pensie. Astfel, orice modificare a acestui ordin poate avea efecte numai asupra persoanelor care solicită cazarea în acest spațiu după această dată (respectiv în viitor).
Decizia pârâtului de a solicita pensionarea anticipată a fost influențată inclusiv de faptul că avea certitudinea legală de a avea un spațiu de locuit în București, mai cu seamă că este bolnav; fiind diagnosticat cu mai multe afecțiuni medicale pe care le-am dobândit ca urmare a vieții dezordonate impusă de profesia de polițist iar posibilitatea de a fi tratat și îngrijit medical, în cazul apelantului, o are numai în București, unde există serviciile medicale corespunzătoare.
De asemenea, a menționat că emiterea presupuselor modificări ale Ordinului M.A.I. nr. 243/2011 s-au realizat ca urmare a demersurilor apelantului repetate adresate factorilor de conducere din M.A.I. prin care am sesizat intenția conducerii Direcției Logistice (am avut o dispută cu o persoană din acest domeniu, eu funcționând anterior în structura de control a M.A.I.) de a fi îndepărtat abuziv din această locuință, fără a avea un temei juridic corespunzător.
În fapt, nici acest nou ordin nu îi este opozabil deoarece până la apariția lui nu s-au respectat etapele menționate de pârât anterior, respectiv negocierea cu sindicatele și publicarea proiectului de ordin pe site-ul M.A.I. pentru consultații. Mai mult, această prevedere a apărut în luna noiembrie 2011, respectiv la 8 luni după inițierea cererii de chemare a sa în judecată.
Practic apelantul a fost notificat, somat, amenințat cu evacuarea (într-un cuvânt hărțuit) începând din luna august 2010, ulterior fiind chemat în judecată în luna martie 2011 la pretinsul temei legal al tuturor acestor demersuri a apărut după 1 an și 4 luni; mai mult, pe parcursul procesului nu s-au făcut referiri la acest nou act normativ el fiind invocat numai 1a ultimul termen, deși în mod evident acesta nu făcea obiectul acestui proces.
Apelantul considera că prin apariția Ordinului M.A.I. nr. 243/2011 se recunoaște implicit că prevederile emise în iunie-iulie 2010 (respectiv Nota Raport nr. 252.215/2010 și Decizia nr. 1.139.755/2010), sunt incomplete și abuzive; mai mult, ordinul a fost elaborat și publicat după chemarea sa în judecată fapt precizat în ședința din 20.04.2012 și consemnat în notele depuse.
Atât prin întâmpinarea din 20.10.2012 cât și prin notele-scrise din 20.04.2012 a solicitat reclamantei să răspundă la o . aspecte/întrebări care ar fi lămurit instanța de judecată pe fondul cauzei. In loc să se rețină sfidarea instanței de către reclamantă, deoarece adresa acesteia (adresa M.A.I. - Direcția Generală Juridică nr. 140.885 din 18.04.2012 - Anexa 9 la apel) nu răspunde problemelor ridicate ci reprezintă doar un punct de vedere al M.A.I., instanța a respins cererea (Notele Scrise din 20.04.2012 - Anexa 10 la apel) de a se comunica reclamantei întrebările la care susținea să răspundă; cu această ocazie instanța i-a precizat că dacă reclamanta nu vrea să răspundă, nu poate fi obligată s răspundă la întrebările sale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.282, art.284, art.287, art.289 C.proc.civ., iar în temeiul art. 242 C.proc.civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimatul M. A. Interne reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a formulat în temeiul art.289 alin.2 C.proc.civ. întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
La termenul din 26.09.2013, tribunalul a calificat apărările apelantului ce contestau nota raport nr.152.215/2010, precum si dispoziția Directorului Direcției de Logistica nr.1.139.755/2010, drept excepția de nelegalitate a actelor administrative prin care s-a procedat la schimbarea destinației locuinței in litigiu, excepție ce a fost soluționata cu prioritate.
Prin decizia civilă nr.1314 A/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate și s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât C. N. D. împotriva sentinței și cererea apelantului pârât de acordare a cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția de nelegalitate că având in vedere momentul invocării acesteia, aceasta s-a soluționat in conformitate cu dispozițiile art.4 din Legea 554/2004 astfel cum a fost modificata prin Legea nr.76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedura civila.
În conformitate cu dispozițiile art.4 alin.1, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând in cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Instanța investita cu fondul litigiului si in fata căreia a fost invocata excepția de nelegalitate, constatând ca de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competenta sa se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărâre pe care o pronunța in cauza.
Totodată alin.4 al dispoziției legale citate menționează ca actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercita de către instanța de contencios administrativ in cadrul acțiunii in anulare, in condițiile prevăzute de lege.
Tribunalul, prin raportare la actele a căror nelegalitate se invoca, a constatat ca excepția de nelegalitate formulata este a fost admisibila, având in vedere că acestea au legătura cu cauza si constituie acte administrative cu caracter individual.
Pe fondul excepției de nelegalitate, tribunalul a constatat insa caracterul neîntemeiat al acesteia si in consecință a respins-o, reținând că prin nota de raport nr.152.215/28.06.2010 privind schimbarea destinației unor imobile aflate in administrarea Direcției Economico Administrative, cât si a sursei de ființare pentru unele dintre acestea, căminul de garnizoana situat in ., . 2 București a fost transformat in imobil de locuințe.
Nota Raport a fost emisa in temeiul dispozițiilor art.7 din O.MAI nr.538/7 iulie 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea unor spatii aflate in administrarea Ministerului A. Interne cu modificările si completările aduse de OMAI nr.150/15 iulie 2009.
La data de 1.08.2010- Anexa nr.4 la OMAI nr.538/2008 a fost modificata prin Dispoziția Directorului Direcției Logistice nr.1.139.755/12.07.2010, in sensul excluderii din circuitul spatiilor de cazare a imobilului Cămin Luncsoara Bucuresti- 216 locuri categoria II, respectiv 108 garsoniere.
Contrar motivelor invocate de apelant in susținerea nelegalității actului administrativ reprezentat de Nota Raport, emiterea acesteia s-a făcut cu respectarea prevederilor art.37 alin.2 din OMAI nr.538/2008 ce prevede ca actualizarea anexei nr.4, in situația extinderii, modernizării unităților de cazare si pregătire, amenajării, radierii ori preluării in administrare si a altor spatii cu aceasta destinație se face prin dispoziția emisa de către Directorului Direcției Logistice.
Prin urmare, la momentul emiterii Notei raport privind schimbarea destinației unor imobile aflate in administrarea Direcției Economica -Financiare a existat avizul Ministrului Administrației si Internelor materializat prin Ordinul nr.538/2008.
În ceea ce privește susținerea apelantului privind nerespectarea dispozițiilor legale privitoare procedura pe care o impunea emiterea notei raport, referitoare la publicarea acesteia in Monitorul Oficial al României, faptul ca proiectul trebuia însoțit de o expunere de motive, o nota de fundamentare ca era necesara consultarea sindicatelor in vederea acestora, iar nerespectarea acestor pași conduce la inexistenta actului, tribunalul a înlăturat aceste critici ca neîntemeiate, pentru următoarele argumente.
Potrivit dispozițiilor art.11 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, nu sunt supuse regimului de publicare in Monitorul Oficial al României, actele normative clasificate potrivit legii precum si cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome si de organele administrației publice de specialitate.
In contextul dispoziției legale citate, tribunalul a constat ca Nota Raport a cărei nelegalitate se solicită, inclusiv prin raportare la nepublicarea acesteia in Monitorul Oficial, nu constituie si nici nu poate fi asimilata unui act normativ a cărui publicare este prescrisa de lege, ci constituie un act administrativ individual a cărui publicare nu este obligatorie.
Actul administrativ contestat ce vizează exclusiv modificarea Anexei 4 privind enumerarea spațiilor si a administratorilor acestora, de radiere sau excludere din circuitul spatiilor de cazare a imobilului in litigiu, constituie un act emis in temeiul dispozițiilor art. 24 alin.f din Regulamentul de Ordine Interioara in Direcțiile generale/Direcțiile Aparatului Central al Ministerului Administrației si Internelor aprobat prin OMAI nr.120/2010 –ce prevede ca șefii unităților aparatului central emit dispoziții care se transmit celorlalte direcții generale/direcții si instituțiilor/structurilor aflate in subordinea/coordonarea MAI, necesare reglementarii activităților din domeniile de munca specifice, emise in temeiul actelor normative in vigoare.
Din analiza actelor administrative contestate pentru nelegalitate tribunalul a constatat ca dispoziția Directorului Direcției Logistice nr._/1 din 12.07.2010 prin care s-a dispus excluderea din circuitul spatiilor de cazare a imobilului Cămin Luncsoara București - 216 locuri categoria a II a, respectiv 108 garsoniere a avut la baza Nota Raport privind schimbarea destinației unor imobile aflate in administrarea Direcției Economico-Financiare Administrative, cat si a sursei de finanțare pentru unele dintre acestea.
Astfel, decizia privind excluderea imobilului din . făcuta tocmai in scopul schimbării destinației căminului, din cămin de garnizoana in locuințe de intervenitei, măsura fiind justificata de reducerea cheltuielilor bugetare aferente funcționarii spațiului, iar nota raport poarta aprobarea Ministrului Administrației si Internelor, fiind respectata așadar procedura impusa de art.37 alin.2 din Normele metodologice privind utilizarea unor spatii aflate in administrarea MAI aprobate prin OMAI nr.538/2008 si cele ale art.34 alin 2 din I MAI nr.549/2008 privind organizarea cadastrului pentru structurile M.A.I.
În ceea ce privește fondul apelului si in contextul respingerii excepției de nelegalitate astfel cum a fost invocata, tribunalul a constatat caracterul nefondat al apelului, pe care in temeiul dispozițiilor art.296 c.p.civ. l-a respins reținând că așa cum a rezultat din probele administrate in cauza, prin adresa nr._/04.06.2004, s-a aprobat cazarea apelantului parat în camera 606 a blocului nr.61A din .. La acea data imobilul avea destinația de unitate de cazare, fiind menționat în Anexa nr.4 a Ordinului M.A.I. nr.538/2008, repartiția fiind emisa de Directorul Direcției Generale de Management logistic și Administrativ, conform art.44 din Ordin.
La data de 01.08.2010, destinația imobilului a fost schimbata din aceea de spațiu de cazare în locuință de intervenție.
Conform dispozițiilor art.28 lit.b din ordin, ocuparea locuințelor de intervenție este condiționata de calitatea de militar activ, calitate pe care apelantul pârât a pierdut-o începând cu data de 31.05.2010, când s-a pensionat.
Contrar criticilor formulate in apel, in mod corect prima instanța a reținut ca, data fiind schimbarea destinației locuinței si neîndeplinirea condițiilor impuse de noul statut al imobilului, de către apelant, se impune admiterea cererii si evacuarea paratului din imobil pentru lipsa titlului locativ.
Astfel, așa cum a fost expus mai sus, la analiza excepției de nelegalitate, schimbarea destinației spațiului din spațiu de cazare în locuință de intervențiea avut loc ca urmare a actelor administrative invocate, modificarea realizându-se cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, conform dispozițiilor art.34 alin.2 și alin.3 coroborat cu cele ale art.31 alin.2 din Instrucțiunile MAI nr.549/2008 privind organizarea cadastrului pentru structurile din M. Internelor și Reformei Administrative, schimbarea destinației unui imobil se poate face prin raport de necesitate și se aprobă, după caz, de ordonatorii secundari de credite sau de Directorul general al Direcției Logistice.
În acest sens a fost respectata întocmai procedura legala, fiind întocmită Nota-Raport nr._/28.06.2010, prin care, începând cu data de 1 august 2010, s-a schimbat destinația căminului din ., . locuințe de intervenție, urmată de Dispoziția nr.1.139.755/12.07.2010 a directorului general al Direcției Logistice prin care, în conformitate cu art.1 pct.14 din Ordinul nr.150/2009 al MAI, pentru modificarea Ordinului 538/2008, publicat în M.Of. nr.519/28.07.2009, s-a actualizat anexa nr.4 la Ordin, imobilul fiind „radiat”, respectiv exclus din circuitul spațiilor de cazare.
Având in vedere argumentele mai sus expuse, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
În considerarea soluției pronunțate, in temeiul dispozițiilor art. 274 c.p.civ., tribunalul a respins cererea apelantului pârât de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata și a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul - pârât C. N. D., recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3, 5 și 8 C.Pr.Civ, decizie pe care a criticat-o sub următoarele aspecte:
1. Instanța de apel, reținând că Ordinul MAI nr.538/2008 a fost modificat legal, fără a avea o susținere legală și temeinică, a încălcat art.4 alin.4 din Legea nr.554/2004 modificată prin Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010.
Recurentul susține că instanța de apel a admis și s-a pronunțat asupra modificării unui act normativ juridic publicat în Monitorul Oficial, în condițiile în care, acesta poate fi modificat sau anulat numai de instanța de contencios administrativ. Astfel, în opinia recurentului, instanța de apel și-a depășit competența materială deoarece actele administrative cu caracter normativ nu pot face obiectul excepției de nelegalitate.
Recurentul – pârât precizează că pe tot parcursul procesului a arătat că Ordinul MAI nr.538/2008 nu se poate modifica prin Nota-Raport a Direcției Economico-Administrative nr.152.215 din 28.06.2010 și prin Dispoziția directorului Direcției Logistice nr. 1.139.755 din 12.07.2010, procedura de modificare a acestui act normativ făcut public de emitent, fiind cea prevăzută de Legea nr.24/2010 modificată și republicată, privind normele de tehnică legislativă și Legea nr.52/2003 modificată și republicată, privind transparența decizională în administrația publică.
Recurentul pârât arată că susținerea sa argumentată nu a fost luată în considerare de instanță, în motivarea deciziei recurate acceptându-se că în mod nelegal modificarea actului normativ amintit a fost posibilă doar prin cele două documente, cărora le-a atribuit și valoarea de acte administrative individuale.
Faptul că instanța de apel a precizat că s-a realizat modificarea acestui act normativ, respectiv a Ordinului MAI nr.538/2008, numai prin cele două documente indicate, respectiv Nota-Raport D.E.A nr.152.215/28.06.2010 (care în realitate, conform art.. din Legea nr. 24/2000 precum și a bibliografiei prezentate în Anexele nr. l, 2, 3, 4, 5 și 6 reprezintă doar instrument de motivare sau propunere cu valoare de măsură tehnico-administrativă) și Dispoziția directorului D.L. nr.1.139.755/12.07.2010 (care reprezintă un act administrativ individual, emis de o structură sau eșalon cu două nivele inferioare emitentului, evidențiază faptul că instanța de apel, deși nu avea competența materială să se pronunțe și asupra modificării actului normativ a emis o decizie nelegală.
Dacă asupra constatării legalității sau nelegalității documentelor menționate, instanța de apel avea competență să se pronunțe conform art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 actualizată, asupra modificării actului normativ în discuție, respectiv a Ordinului M.A.I. nr.538/2008, competența revenea numai instanței de contencios administrativ conform art.4 alin.4 din Legea nr. 554/2004 actualizată.
Recurentul invocă art.304 pct.3 C.Pr.Civ deoarece instanța de apel a pronunțat decizia prin „încălcarea competenței altei instanțe,, întrucât avea competența să se pronunțe numai asupra legalității unui act administrativ individual nu și asupra efectelor, respectiv modificărilor produse de acest act administrativ individual asupra unui act normativ.
2. Instanța de apel nu a luat în considerare cererile repetate ale recurentului pârât scrise cât verbale, prin care solicita administrarea probelor scrise menționate în aceste cereri.
În dovedire, recurentul pârât invocă pag. 6 din notele scrise din 30.05.2013, pag. 1-2 din cererea în probațiune din 26.09.2013, și pag.7-8 din concluziile scrise din 05.12.2013, fiind astfel împiedicat să aibă un proces corect și echitabil.
Mai mult, pe parcursul judecării apelului recurentul pârât susține că a sesizat faptul că intimata-reclamantă, aducea în apărarea sa argumente neadevărate, sens în care exemplifică afirmațiile din conținutul punctului 1, aliniatul 2 din adresa D.G.L. nr. 4.106.984 din 11.08.2013 ce confirmă afirmațiile de punctul nr.2 al adresei - răspuns a D.G.L. nr.4.113.032 din 29.04.2013- invocarea faptului că documentele solicitate (procedurile de modificare a actelor normative conform Standardului M.A.I. 006) sunt documente cu caracter de secret serviciu și nu pot fi puse la dispoziție, în timp ce recurentul consideră că a demonstrat că nu este.
Astfel, despre aceste modalități de inducere în eroare a instanței de apel precum și altele, recurentul pârât arată că a sesizat-o atât verbal cât și în scris, însă despre aceste aspecte nu se regăsește nicio mențiune sau apreciere nici în încheierile de ședință și nici în decizia recurată.
Trecerea cu mare ușurință peste unele susțineri neadevărate ale intimatei-reclamante l-a privat pe recurentul pârât de un proces corect și echitabil, invocându-se art.304 pct. 5 C.Pr.Civ, deoarece instanța de apel „a încălcat formele legale de procedură" prin acceptarea acestor susțineri.
3. Instanța de apel nu a lămurit și clarificat toate aspectelor invocate și punctele solicitate de recurentul pârât prin cererea de apel formulată inițial, notele scrise din 30.05.2013, răspunsul din 26.09.2013, cererea în probațiune din 26.09.2013, răspunsul din 28.11.2013, concluziile scrise din 28.11.2013 și concluziile scrise din 03.12.2013, sens în care exemplifică recurentul că s-a acceptat ilegal de către instanța de apel coroborarea nu numai forțată ci și abuzivă, a temeiului reclamantei că modificările Ordinului M.A.I. nr.538/2008 s-ar susține de Instrucțiunile M.A.I. nr. 549/2009, pe care instanța de apel le-a considerat incidente fără a lua în considerație faptul că normele administrative publice se modifică doar conform Legii nr.24/2000, modificată și republicată în 2010 și a Legii nr.52/2003 modificată și actualizată.
Instanța de apel a statuat fără temei juridic faptul că un act normativ public emis de ministrul de interne poate fi modificat printr-un act administrativ individual de rang inferior, emis de o structură sau eșalon cu 2 nivele inferioare emitentului, respectiv de către un director de direcție, ceea ce contravine punctelor de vedere ale unor profesori universitari și autori de cărți de drept administrativ prezentate în Anexele l, 2, 3, 4, 5 și 6.
Conform accepțiunii instanței de apel, s-a realizat modificarea Ordinului nr.538/2008 prin incidența acestuia cu Instrucțiunile M.A.I. nr.549/2008 respectiv prin Nota- Raport a D.E.A și Dispoziția directorului D.L.; astfel, în acest moment, prin această dispoziție a Directorului D.L., imobilul din care se dorește evacuarea recurentului este radiat din evidențele MAI deoarece, acesta e textul ultimului act administrativ individual din punct de vedere cronologic, care face trimitere la deținerea de către M.A.I. a acestui imobil.
Pe parcursul procesului, cele două instanțe de fond și de apel, nu au clarificat care este temeiul legal al evacuării și dacă Ordinul M.A.I. nr.243/2011, apărut ulterior începerii procesului, prin care s-a abrogat Ordinul M.A.I. nr.538/2008 modificat, a abrogat sau nu și Dispoziția directorului D.L. prin care s-a radiat imobilul din evidențele M.A.I. deoarece în accepțiunea instanței de apel modificarea Ordinului 538/2008 a avut loc, deci și acesta modificare a fost abrogată implicit.
Recurentul pârât precizează că pentru acest imobil pentru care nu a fost deschisă cartea funciară (conform adresei nr.56.212/29.11.2013 a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară -Sector 2 din Anexa nr.7), în ambele situații posibile, în care este sau nu este abrogată Dispoziția Directorului D.L. nr.1.139.755/12.07.2010 se afectează direct patrimoniul M.A.I. din care dispare „prin radiere" sau prin „abrogarea actului normativ" care se referă la existenta acestuia în patrimoniu, iar acest aspect nu a fost clarificat nici până în prezent, deși recurentul pârât a solicitat atât verbal în ședința publică din 28.11.2013 cât și în scris prin punctul D din concluziile scrise din 05.12.2013, să se clarifice dacă sunt sau nu sunt legal reglementate apartenența și regimul de exploatare al acestui imobil, însă toate demersurile recurentului pârât au rămas fără un răspuns legal.
De asemenea, nu s-au clarificat prin argumente legale nici punctele 1, 2, 3 și 4 formulate de recurentul pârât atât prin apelul declarat cât și prin obiecțiunile prezentate în concluziile scrise din 03.12.2013, motiv pentru care recurentul pârât invocă art.304 pct.5 C.Pr.Civ, deoarece „instanța de apel a încălcat formele legale de procedură", în cauza de față în care se solicită recursul, nefiind realizat un proces corect și echitabil.
4.Încheierile de ședință au fost întocmite la mult timp după ședințele publice de judecată, fapt pentru care, în contextul menționat, de a nu i se admite recurentului pârât probele solicitate fără temei legal, de a nu se clarifica toate punctele apelului precum și aspectele ridicate pe parcursul procesului, de a se inventa „rapoarte de necesitate" și „proceduri" inexistente și de a se schimba fondul problemei în cazul excepției de nelegalitate, reprezintă numai ceea ce a dorit instanța de apel să rețină în scopul emiterii deciziei recurate.
Prin acest mod de lucru instanța de apel nu i-a asigurat recurentului pârât posibilitatea de a lua la cunoștință și de a putea ataca încheierile de ședință din datele de 26.09.2013 și 28.11.2013, lipsindu-l practic de posibilitatea exercitării căilor procesuale de atac, deoarece dosarul cauzei nr. 12._ nu a mai ajuns la registratură pentru a avea posibilitatea de a fi consultat înainte de termenul din 26.09.2011.
De altfel, nici până la data de 04.06.2014 și 05.06.2014, respectiv a 13 și a 14 zi din cele 15 destinate întocmirii recursului, dosarul cauzei nu a ajuns la registratură sau arhive pentru a avea posibilitatea de a-l studia (conform anexelor nr.8 și 9), fiind interesat, de exemplu, de a cunoaște conținutul concluziilor scrise depuse de reprezentanții D.G.J. din M.A.I. la ultimul termen din 03.12.2013.
Recurentul invocă art.304 pct.5 C.Pr.Civ susținând că cele de mai sus au împiedicat, realizarea unui proces corect și echitabil, instanța de apel „încălcând formele legale de procedură".
5.Pe timpul desfășurării apelului recurentul pârât a arătat instanței de apel că nu există temei legal al evacuării sale deoarece modificarea Ordinului nr.538/2008 nu a avut loc, invocând inexistența modificării Ordinului MAI nr.538/2008 întrucât acesta nu putea fi modificat doar prin Nota-Raport a Direcției Economico-Administrative nr.152.215/28.06.2010 și dispoziția directorului Direcției Logistice nr.1.139.755, deoarece acestea nu au valoarea și tăria juridică de a modifica un act administrativ normativ de rang superior, ele reprezentând doar un eventual început (primele etape) al demersului de modificare prevăzut de legea cadru privind normele de tehnică legislativă, astfel că modificarea, în fapt nu s-a realizat.
Din această susținere, instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că recurentul pârât ar ataca conținutul și legalitatea celor două documente și că ar solicita anularea Notei-Raport a D.E.A. cu nr. 152.215/28.06.2010.
Astfel, fondul judecății s-a mutat de la inexistența respectiv nelegalitatea modificării Ordinului MAI nr.538/2008 la „excepția de nelegalitate a celor două documente, considerate acte administrative, prin care s-a efectuat schimbarea".
Recurentul – pârât precizează că el nu a solicitat în niciun moment anularea notei-raport a D.E.A. nr.152.215/28.06.2010 privind legalitatea sau conținutul ei, ci, pe fond, în permanență a solicitat, instanței de apel să nu accepte faptul că o notă- raport (fără așa-zisa valoare de act administrativ individual), ce este un instrument de motivare și fundamentare respectiv de propunere (un document pregătitor) conform legii cadru privind normele de tehnică legislativă are valoare doar de operațiune tehnico-administrativă chiar dacă acesta a fost avizat de la ministru până la conducătorul unei unității/structuri și că acest document pregătitor în sine, nu poate constitui prin însuși conținutul lui chiar modificarea unui act normativ, conform punctelor de vedere ale unor profesori și autori de cărți de drept administrativ prezentate în Anexe nr. 1, 2, 3, 4, 5, și 6.
Prin această deturnare a fondului judecății și acceptarea că un act normativ ar fi fost modificat prin Dispoziția directorului D.L., instanța de apel a validat scoaterea din patrimoniul MAI a imobilului din ., . acestuia din evidențele MAI, fapt desăvârșit ulterior prin abrogarea Ordinului MAI nr.538/2008 prin Ordinul MAI nr.243/2011 din anexele căruia imobilul a dispărut.
Recurentul invocă art.304 pct.8 C.Pr.Civ deoarece instanța „a interpretat greșit actul juridic dedus judecății si a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".
6.În condițiile în care, în motivarea apelului la punctele 1 și 2 și prin notele scrise din 30.05.2013, recurentul pârât a prezentat în extenso faptul că instanța de fond a coroborat greșit unele prevederi ale Ordinului MAI nr.538/2008 cu cele ale Instrucțiunilor MAI nr.549/2009, întrucât activitățile sunt temporal succesive și nu concomitente, iar înregistrarea cadastrală a unui imobil sau a schimbării destinației lui se realizează abia după emiterea dispoziției de modificare în condițiile legii (cu respectarea Legii nr.24/2000, modificată și republicată în 2010 și a Legii nr.52/2003 modificată și actualizată și că acestea nu poate constitui din punct de vedere cronologic temeiul modificării, în judecarea apelului, instanța de apel nu a analizat cele solicitate.
Susținerea recurentului pârât că această coroborare este forțată o dovedește cu proba cu înscrisuri, respectiv prin răspunsul nr.56.212/29.11.2013 primit la 06.12.2013 de la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Sector 2 București prezentat în Anexa nr.7, prin care acesta este informat că pentru imobilul în care locuiește „situat în Municipiul București, ., ..606, sector 2, nu a fost deschisă carte funciară.
Recurentul pârât solicită să se constate cu câtă ușurință cele două instanțe (de fond și de apel) au acceptat coroborarea celor două acte normative ale M.A.L, respectiv Ordinului nr.538/2008 și Instrucțiunilor nr.549/2009 privind organizarea cadastrului, realitatea demonstrându-se atât lipsa temeiului juridic cât și a celui material, deoarece practic, reprezentanții ministerului (D.G.L.) nu au desfășurat nici-o activitate și nu au avut nici-o preocupare de înregistrare cadastrală încă de la construirea imobilului (anii 1970-1980) și până în prezent. De asemenea, instanța de apel a preluat cu aceeași ușurință ca și instanța de fond formularea din întâmpinarea D.G.J. din MAI nr.141.351/22.05.2013 prin care se susține coroborarea prevederilor art.37 alin.2 din Ordinul MAI nr.538/2008 cu cele ale art.34 alin.2 din Instrucțiunile nr.549/2008 în sensul că „schimbarea destinației se poate face prin raport de necesitate care se aprobă, după caz de ordonatorii secundari de credite sau de Directorul D. G.L." invocându-se în acest sens existența unui așa-zis „raport de necesitate".
Deși acest fapt a constituit unul dintre punctele cererii de apel, precum și în notele scrise din 30.05.2013, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei niciun raport de necesitate în acest sens, fiind evident faptul că instrucțiunile respective se referă la înregistrările cadastrale reale, care în cazul recurentului pârât nici măcar nu există, și nu pot constitui temeiul modificării pe care le produc, în motivarea deciziei recurate instanța de apel a precizat că s-a respectat procedura legală de schimbare a actului normativ supus modificării, fără însă a i se solicita D.G.L. să pună la dispoziție procedura respectivă invocată, deși recurentul pârât a solicitat-o permanent.
E. se afirmă că s-a respectat procedura modificării impusă de art.37 alin.2 din Ordinul nr.538/2008 ca și cum această prevedere ar anula Legea nr.24/2000 modificată și republicată, care este actul normativ de bază ce indică exact care sunt etapele obligatorii ce trebuiesc parcurse la modificarea unui act normativ.
Recurentul – pârât precizează, că pe tot parcursul procesului a solicitat să se prezinte această procedură de modificare a unui act normativ ca probă în dosar, arătând chiar că procedura trebuie să aibă forma scrisă cerută de standardul MAI 006 și că acesta nu este secretă, însă instanța a respins fără nici-un temei legal, inventându-se o nouă procedură de modificare prevăzută de coroborarea art.37 alin.2 din Ordinul MAI nr.538/2008 și art.34 alin.2 din Instrucțiunile MAI nr.549/2008 ca și cum aceste două acte normative care au o cu totul altă tematică, destinație și cronologie temporală de realizare, ar putea abroga o lege organică de modificare a actelor normative.
Aceeași deturnare a înțelesului unui act normativ se întâlnește și la menționarea dispozițiilor art.11 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, din care se reține doar cazurile de nepublicare ale actelor administrative individuale, și nu faptul că prin însuși titlul dar și prin întreg conținutul lui acest act normativ prevede procedura obligatorie ce trebuie respectată la schimbarea unui act normativ, ignorându-se complet faptul că niciodată un act normativ nu poate fi schimbat prin acte administrative individuale conform materialelor prezentate în Anexele nr. 1, 2,3, 4 și 5.
Recurentul pârât precizează că această nouă procedură, provenită din conexarea forțată și abuzivă a Ordinului MAI nr.538/2008 cu Instrucțiunile MAI nr.533/2003, contravine chiar și prevederilor Ordinului MAI nr.533/2003 invocat ca temei legal al modificării unui act normativ, conform punctului nr.2 al adresei D.G.L nr.4.113.032 din 29.04.2013 și punctului nr.1 aliniatul 2 din adresa D.G.L nr. 4.106.984 din 11.08.2013.
Recurentul invocă punctului art.304 pct.8 C.Pr.Civ susținând că instanța de apel „a interpretat greșit actul juridic dedus judecății" schimbând în mod repetat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurentul pârât menționează că, prin atribuirea unor valori juridice abuzive unei note-raport și acceptarea cu mare ușurință a faptului că două acte administrative individuale pot modifica un act normativ public, inventarea de rapoarte de necesitate și proceduri inexistente la dosarul cauzei, instanța de apel a creat un precedent periculos, deoarece a validat și cauționat un comportament abuziv și dictatorial al reprezentanților D.G.J. din M.A.I., care pot astfel, prin note-raport și dispoziții de sertar (confidențiale) ale șefilor unor structuri, pot modifica acte normative publice ale unor instituții guvernamentale care au fost realizate prin proceduri impuse de legislația aferentă, publicate în Monitorul Oficial, fără ca cei cărora le este opozabilă modificarea, să aibă cunoștință despre acestea.
Validarea acestui comportament de către instanțele de judecată nu constituie doar imixtiuni în legislația românească ci și în a celei europene și nu poate crea, pe viitor, decât premise ale subminării autorității instituțiilor publice.
Astfel, aceste modalități de a se inventa realități paralele, motivații neadevărate sau chiar inexistente (cum ar fi raportul de necesitate și procedura de modificare invocată de instanța de apel și care nu se află la dosarul cauzei), duc la decredibilizarea justiției și implicit a României ca țară democratică, membră a Uniunii Europene.
Pentru motivele expuse mai sus recurentul pârât solicită casarea și modificarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul respingerii cererii de evacuare.
Recurs legal timbrat.
La data de 10.10.2014, recurentul a formulat o completare a motivelor de recurs înafara termenului legal imperativ prevăzut de dispozițiile art.301 C.Pr.Civ, decizia recurată fiindu-i comunicată acestuia la data de 22.05.2014, potrivit dovezii de comunicare aflate la fila 299 din dosarul de apel.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în esență respingerea recursului ca nefondat.
La dosarul cauzei, s-au depus în copie următoarele înscrisuri: extrase ale unor cursuri de drept administrativ, procesul verbal de predare primire a camerei din care se solicită evacuarea și alte înscrisuri în copie.
La termenul de judecată din 18.05.2015 intimata a invocat excepția lipsei de interes a recurentului în formularea recursului.
Analizând excepția lipsei de interes a recurentului în formularea recursului, Curtea o va respinge reținând că recurentul are un interes legitim, născut, actual, personal și direct a exercita calea de atac împotriva deciziei prin care sentința primei instanțe a rămas definitivă, chiar dacă decizia a fost deja executată, câtă vreme în raport de prevederile art.4041 și următoarele C.Pr.Civ în cazul în care se desființează titlul executoriu în calea de atac, partea are posibilitatea de a obține întoarcerea executării.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, prin primul motiv de recurs recurentul pârât susține că decizia recurată este nelegală deoarece pronunțându-se asupra legalității modificării Ordinului MAI nr.538/2008 tribunalul a încălcat art.4 alin.4 din Legea nr.554/2004 modificată prin Legea nr.76/2012, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.3 C.Pr.Civ deoarece instanța de apel a pronunțat decizia prin „încălcarea competenței altei instanțe,, întrucât avea competența să se pronunțe numai asupra legalității unui act administrativ individual nu și asupra efectelor, respectiv modificărilor produse de acest act administrativ individual asupra unui act normativ. Acest motiv de recurs va fi analizat împreună cu motivul al cincilea de recurs, prin care recurentul pârât susține că în mod nelegal și cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății tribunalul a deturnat fondul judecății, reprezentat de la inexistența, respectiv nelegalitatea modificării Ordinului MAI nr.538/2008, la excepția de nelegalitate a celor două documente, considerate acte administrative, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.3 și 9 C.Pr.Civ.
Aceste motive de recurs sunt vădit nefondate.
În acest sens, este de reținut că schimbarea destinației spațiului locativ din care s-a solicitat evacuarea recurentului, modificare contestată de recurent, a avut loc ca urmare a actualizării Anexei nr.4 a Ordinului MAI nr.538/2008, în sensul radierii din anexă a imobilului din . 61 A, sector 2 București, respectiv al excluderii dintre unitățile de cazare a acestuia.
Actualizarea Anexei nr.4 a Ordinului MAI nr.538/2008 s-a făcut în conformitate cu dispozițiilor art.34 alin.2 și alin.3 coroborate cu cele ale art.31 alin.2 din Instrucțiunile M.A.I. nr.549/2008 privind organizarea cadastrului pentru structurile din M. Internelor și Reformei Administrative publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr.582/2008 și cu art.I pct.14 din Ordinul nr.150/2009 al MAI pentru modificarea Ordinului 538/2008, publicat în M.Of. nr.519/28.07.2009 prin actele administrative reprezentate de Nota-Raport nr._/28.06.2010 a Directorul general al Direcției Logistice, și de Dispoziția nr.1.139.755/12.07.2010 a Directorului general al Direcției Logistice.
Curtea constată că recurentul, contestând legalitatea actualizării/modificării ce a intervenit în privința Anexei nr.4 a Ordinului MAI nr.538/2008, modificare despre care susține că este ,,inexistentă,, contestă, cum a reținut de altfel corect și tribunalul, legalitatea actelor administrative prin care a intervenit această actualizare/modificare, respectiv Nota-Raport nr._/28.06.2010 a Directorul general al Direcției Logistice, și Dispoziția nr.1.139.755/12.07.2010 a Directorului general al Direcției Logistice.
Mijlocul procedural prin care susținerile/apărările recurentului referitoare la nelegalitatea schimbării regimului juridic al camerei din care se solicita evacuarea sa puteau fi valorificate era reprezentat, după caz, în funcție de calificarea dată celor două acte administrative, potrivit art.4 alin.2 sau alin.4 din Legea nr.554/2004 modificată prin Legea nr.76/2012 excepția de nelegalitate, ca mijloc procedural prin care se poate cerceta legalitatea unui act administrativ cu caracter individual de către instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția, respectiv, acțiunea în anulare, ca mijloc procedural prin care se pot contesta actele administrative cu caracter normativ, caz în care controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ. Legea de drept procesual în general și Legea nr.554/2004 în special, nu consacră vreo sancțiune procedurală precum ,,inexistența,, unor acte juridice, sau administrative, susținerile recurentului privind deturnarea fondului litigiului de instanța de apel fiind vădit nefondate.
Mai mult, Nota-Raport nr._/28.06.2010 a Directorul general al Direcției Logistice, și Dispoziția nr.1.139.755/12.07.2010 a Directorului general al Direcției Logistice sunt, contrar susținerilor nefondate ale recurentului, acte administrative individuale și nu cu caracter normativ deoarece aceste acte administrative produc efecte față de o categorie determinată de persoane, respectiv față de ocupanții imobilului din . 61 A, iar nu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, cum este în cazul actele administrative normative. În acest sens este practica judiciară (Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia nr.1718 din 26 februarile 2013 pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal.)
Fiind vorba de contestarea legalității unor acte administrative cu caracter individual, (acte emise însă în temeiul unor acte administrative cu caracter normativ, de forță juridică superioară, respectiv Instrucțiunile MAI nr.549/2008 privind organizarea cadastrului pentru structurile din M. Internelor și Reformei Administrative publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr.582/2008 și Ordinului nr.150/2009 al MAI, pentru modificarea Ordinului 538/2008, publicat în M.Of. nr.519/28.07.2009, acte care de altfel, este de remarcat că nici nu au fost atacate în cauză) analiza lor era de competența tribunalului ca instanță învestită cu calea de atac devolutivă a apelului și în fața căreia a fost invocată excepția, sens în care erau incidente prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.554/2004.
Mai mult, analizând pe cale incidentală, prin intermediul mijlocului procedural reprezentat de excepția de nelegalitate, valabilitatea celor două acte administrative individuale, tribunalul avea a verifica dacă cele două acte administrative au fost emise în conformitate cu actele administrative normative în executarea cărora au fost emise, iar instanțele de fond au constat respectarea prevederilor acestora la momentul emiterii Notei-Raport nr._/28.06.2010 a Directorul general al Direcției Logistice, și a Dispoziției nr.1.139.755/12.07.2010 a Directorului general al Direcției Logistice, aceste acte fiind prin urmare, pe deplin legale.
Prin urmare, susținerile recurentului potrivit cărora Ordinul MAI nr.538/2008 nu putea fi modificat doar prin Nota-Raport a Direcției Economico-Administrative nr.152.215/28.06.2010 și dispoziția directorului Direcției Logistice nr.1.139.755, deoarece acestea nu au forța juridică de a modifica un act administrativ normativ de rang superior, ele reprezentând doar primele etape al demersului de modificare prevăzut de legea cadru privind normele de tehnică legislativă, sunt nefondate tocmai dată fiind împrejurarea că cele două acte administrative individuale au fost emise în temeiul unor acte administrative normative ce nu au fost înlăturate prin acțiunea în anulare, iar invocarea prevederilor Legii nr.24/2000 și Legii nr.52/2003 modificate nu pot conduce instanța a înlătura de la aplicare actele administrative normative invocate care nu au fost atacate și înlăturate în urma promovării căii procedurale prevăzute de lege.
Mai mult, câtă vreme recurentul nu a înțeles să atace Instrucțiunile M.A.I nr.549/2008 privind organizarea cadastrului pentru structurile din M. Internelor și Reformei Administrative publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr.582/2008 și Ordinul nr.150/2009 al M.A.I., pentru modificarea Ordinului 538/2008 publicat în M.Of. nr.519/28.07.2009, instanța, nefiind vorba de atacarea unor acte administrative normative nu putea să facă aplicarea prevederilor art.4 alin.4 din Legea nr.554/2004 modificate, și sub acest aspect susținerile recurentului fiind nefondate.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs recurentul pârât susține că decizia recurată este nelegală deoarece instanța de apel nu a luat în considerare cererile repetate ale recurentului pârât prin care solicita administrarea probelor scrise menționate în aceste cereri, ceea ce l-au împiedicat să beneficieze de un proces echitabil, fiind incident motivul de recurs prevăzut art.304 pct. 5 C.Pr.Civ, deoarece instanța de apel „a încălcat formele legale de procedură" prin acceptarea acestor susțineri.
Aceste motiv de recurs este vădit nefondat.
În acest sens, este de reținut în privința criticilor generice ale recurentului privind încălcarea dreptului său la un proces echitabil ca urmare a omisiunii tribunalului de a se pronunța asupra unor probe solicitate de recurent, că condițiile în care recurentul nu precizează care sunt probele relevante pretins omise a fi pronunța, și de ce erau acestea pertinente și concludente, susținerile recurentului nu pot fi primite deoarece controlul judiciar exercitat de către instanța de recurs în calea de atac extraordinară a recursului nu este unul devolutiv, astfel că instanța nu poate verifica nelegalitatea unui act procedural decât în măsura în care este investită cu critici concrete în privința lui, ceea ce nu este cazul.
În privința criticilor potrivit căreia tribunalul ar fi omis a se pronunța asupra probei prin intermediul căreia recurentul înțelegea să conteste caracterul secret al actelor ce au stat la baza modificării Ordinului în discuție și că despre aceste aspecte nu se regăsește nicio mențiune în încheierile de ședință și în decizia recurată, și acestea sunt nefondate deoarece proba solicitată nu era relevantă deoarece actele care au stat la baza procedurii de modificare a Ordinului au fost anexate la dosar și nu erau secrete, astfel că recurentul nu a fost în măsură a dovedi în aceste privințe vreo vătămare a intereselor sale procesuale în condițiile art.105 alin.2 teza a I a C.Pr.Civ.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs recurentul pârât susține că decizia recurată este nelegală deoarece instanța de apel nu ar fi lămurit toate aspectele invocate de recurentul pârât prin cererile recurentului, sens în care instanța de apel a făcut aplicarea legii în cauză aplicând nelegal Instrucțiunile MAI nr.549/2009 ca permițând modificarea Ordinului MAI nr.538/2008 fără a lua în considerație faptul că normele administrative publice se modifică doar conform Legii nr.24/2000 și a Legii nr.52/2003 modificate, nu a stabilit care este temeiul juridic al evacuării, nu a avut în vedere dacă s-a abrogat sau nu și Dispoziția directorului D.L. prin care s-a radiat imobilul din evidențele MAI, motiv de recurs care va fi calificat prin prisma prevederilor art.304 pct.5, 7 și 9 C.Pr.Civ.
Și acest motiv de recurs este vădit nefondat.
În acest sens, este de reținut ca în cele ce preced, în privința susținerilor recurentului potrivit cărora instanța de apel nu ar fi lămurit toate aspectelor de recurentul pârât prin cererea de apel formulată inițial, notele scrise din 30.05.2013, răspunsul din 26.09.2013, cererea în probațiune din 26.09.2013, răspunsul din 28.11.2013, concluziile scrise din 28.11.2013 și concluziile scrise din 03.12.2013, că în raport de prevederilor art.129 alin.6 raportat la art.261 alin.1 pct.5 C.proc.civ., într-adevăr, hotărârea trebuie sa cuprindă soluția asupra fiecărei cerereri cu care a fost investită și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile parților.
În acest sens, doctrina (D. procesual civil, Editura Universul Juridic, ediția 2008, autor M. T., pagina 111) și jurisprudența constantă a instanțelor judecătorești au statuat în sensul că instanța trebuie să analizeze și să motiveze efectiv soluția dată fiecărui capăt de cerere, nefiind obligată să răspundă detaliat tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor cereri.
Mai mult, jurisprudența Curții EDO a stabilit la rândul său că obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (decizia de inadmisibilitate Jahnke și Lenoble c. Franței), că noțiunea de proces echitabil impune ca jurisdicțiile interne să examineze în mod efectiv chestiunile esențiale care au fost invocate (hotărârea pronunțată în cauza A. c. României).
Din analizarea considerentelor hotararii recurate, Curtea constată că, contrar susținerilor nefondate ale recurentului, instanța de apel a evocat fondul și a examinat efectiv toate argumentele pertinente invocate cu care a fost investită, însă în raport de prevederile legale aplicabile.
În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora instanța de apel a făcut nelegala aplicare a legii în cauză dând efect Instrucțiunilor MAI nr.549/2009 ce ar fi modificat Ordinul MAI nr.538/2008 fără a lua în considerație faptul că normele administrative publice se modifică doar conform Legii nr.24/2000 republicată și a Legii nr.52/2003 modificată, Curtea a examinat în cele ce preced, în cadrul motivelor unu și cinci aceste susțineri, astfel că nu va relua argumentația asupra acestui aspect.
În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora instanța de apel nu a stabilit care este temeiul juridic al evacuării, și acestea sunt nefondate câtă vreme rezultă clar din expunerea motivelor deciziei recurate că acest temei era reprezentat la data investirii instanței de prevederile art.28 lit.b din Ordinul MAI nr.538/2008, iar la momentul soluționării definitive a litigiului de prevederile art.28 lit.j din Ordinul MAI nr.243/2011 și ale lit.l din Anexa nr.1 la Ordinul MAI nr.243/2011.
În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora instanța de apel nu a avut în vedere dacă s-a abrogat sau nu și Dispoziția directorului D.L. prin care s-a radiat imobilul din evidențele MAI, Curtea reamintește recurentului că abrogarea reprezintă încetarea activității unei norme juridice, astfel că dispoziția menționată, ca act administrativ individual nu putea fi ,,abrogată,, ci doar revocată, modificată, ceea ce nu s-a întâmplat prin Ordinul MAI nr.243/2011, care nu putea revoca prin el însuși un act individual și care oricum prin art.37 alin.2 a menținut prevederile vechiului act normativ, respectiv pe cele ale art.37 alin.2 din Ordinul MAI nr.538/2008.
Susținerile recurentului potrivit cărora nu s-a verificat dacă pentru imobilul din care s-a solicitat evacuarea este sau nu deschisă carte funciară și existența imobilului în patrimoniul intimatei sunt nefondate deoarece lipsa înscrierii în cartea funciară nu are ca efect inopozabilitatea dreptului real de administrare al intimatului pentru recurent potrivit prevederilor art.887 alin.1 din C.civ., după cum nefondată este și susținerea recurentului referitoare la omisiunea instanței de apel de a stabili regimul juridic al imobilului din care se solicită evacuarea, acesta fiind determinat ca fiind cel al unei locuințe de intervenție.
Prin cel de-al patrulea motiv de recurs recurentul pârât susține că decizia recurată este nelegală deoarece încheierile de ședință din apel au fost întocmite la mult timp după ședințele publice de judecată, fapt ce nu i-a asigurat recurentului posibilitatea de a lua la cunoștință și de a ataca încheierile de ședință din datele de 26.09.2013 și 28.11.2013, lipsindu-l de posibilitatea exercitării căilor procesuale de atac, că dosarul cauzei nu a ajuns la registratură sau arhive pentru a avea posibilitatea de studia conținutul concluziilor scrise depuse de reprezentanții D.G.J. din M.A.I. la ultimul termen, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 C.Pr.Civ.
Și acest motiv de recurs este vădit nefondat.
În acest sens, este de reținut în primul rând faptul că redactarea peste termenul prevăzut de art.107 din HCSM nr.387/2005 a încheierilor de ședință nu este un aspect de legalitate intrinsec procedural, astfel că nu atrage nelegalitatea sa.
În al doilea rând, și susținerile recurentului potrivit cărora dat fiind faptul că încheierile de ședință din apel au fost întocmite la mult timp după ședințele publice nu i s-a asigurat recurentului posibilitatea de a lua la cunoștință și de a ataca încheierile de ședință din datele de 26.09.2013 și 28.11.2013, lipsindu-l de posibilitatea exercitării căilor procesuale de atac sunt vădit nefondate în condițiile în care prin încheierile menționate nu s-a suspendat sau întrerupt cursul judecății, astfel că acestea nu erau susceptibile a fi atacate separat, iar instanța nu s-a pronunțat decât odată cu fondul asupra excepției de nelegalitate, astfel că nici din acest punct de vedere nu exista vreo posibilitate procedurală de exercitare de către recurent a unei căi de atac, astfel că și sub acest aspect susținerile recurentului sunt nereale și tendențioase. Nefondată este și susținerea recurentului că dosarul cauzei nu a ajuns la registratură sau arhive pentru a avea posibilitatea de a cunoaște conținutul concluziilor scrise depuse de reprezentanții D.G.J. din M.A.I. la ultimul termen deoarece potrivit prevederilor legii procesuale, concluziile scrise nu sunt supuse formalității comunicării, astfel că recurentul nu a fost privat de vreun drept procesual.
Prin cel de-al șaselea motiv de recurs recurentul pârât susține că decizia recurată este nelegală deoarece instanța de apel nu a avut în vedere faptul prima instanță a coroborat greșit unele prevederi ale Ordinului MAI nr.538/2008 cu cele ale Instrucțiunilor MAI nr.549/2009, întrucât activitățile sunt temporal succesive deoarece înregistrarea cadastrală a unui imobil sau a schimbării destinației lui se realizează abia după emiterea dispoziției de modificare în condițiile legii cu respectarea Legii nr.24/2000, și a Legii nr.52/2003, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C.Pr.Civ, și că instanța de apel nu a avut în vedere proba cu înscrisuri, respectiv răspunsul nr.56.212/29.11.2013 primit la 06.12.2013 de la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Sector 2 București prezentat în Anexa nr.7 și că a apreciat greșit raportul de necesitate ca fiind cel relevant.
Și acest motiv de recurs este nefondat.
În acest sens, este de reținut că susținerile recurentului prin care acesta invocă faptul că instanța de apel nu a avut în vedere proba cu înscrisuri, respectiv răspunsul nr.56.212/29.11.2013 primit la 06.12.2013 de la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Sector 2 București, și că a apreciat greșit raportul de necesitate ca fiind cel relevant reprezintă critici de netemeinicie a deciziei recurate, sens în care Curtea reamintește recurentului că recursul este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ stabilite prin art. 304 C.pr.civ, controlul judiciar ce poate fi realizat în cadrul acestei căi de atac privind exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârii astfel atacate, corespunzător rigorilor stabilite prin partea introductivă a art. 304 din C.pr.civ.
Reiese din considerentele deciziei recurate– astfel cum acestea sunt redate în precedent – că instanța de apel a analizat legea și probatoriul administrat spre a aprecia cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, iar această apreciere a fost realizată în limitele devoluțiunii permise de motivele de apel pe care recurenta apelantă le-a susținut.
Or, analiza instanței de apel a fost realizată – corespunzător acestor limite în care a avut loc judecata în fața primei instanțe, pentru că apelul este o cale de atac devolutivă care presupune un control judiciar de legalitate și temeinicie asupra hotărârii instanței ierarhic inferioare, iar nu nouă judecată a cererii de chemare în judecată.
Curtea notează că în recurs nu este posibilă reanalizarea probelor administrate în etapele procesuale anterioare, astfel că susținerile recurentului referitoare la relevanța/eficiența ce ar fi trebuit acordată unora dintre înscrisurile (probe) administrate în fața instanțelor de fond și apel apare ca fiind incompatibilă cu analiza ce se poate realiza în această cale de atac extraordinară.
În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora instanțele de fond au aplicat greșit temporal normele juridice reprezentate de prevederile Ordinului MAI nr.538/2008 și cele ale Instrucțiunilor MAI nr.549/2009, întrucât înregistrarea cadastrală a unui imobil sau a schimbării destinației lui se realizează abia după emiterea dispoziției de modificare în condițiile legii cu respectarea Legii nr.24/2000 și a Legii nr.52/2003 modificate, Curtea constată că potrivit prevederilor art.37 alin.2 Ordinului MAI nr.538/2008 și cele ale Instrucțiunilor MAI nr.549/2009 avute în vedere, așa cum acestea au fost interpretate de instanțele de fond, schimbarea destinației unui imobil se poate face prin chiar actele administrative emise în vederea radierii unui imobil din Anexa nr.4 la Ordinul nr.538/2009 ce prevedea spațiile de cazare, în cauză această schimbare având loc prin Nota-Raport nr._/28.06.2010, și dispoziția nr.1.139.755/12.07.2010 ale directorului general al Direcției Logistice acte prin care care, în conformitate cu Instrucțiunile MAI nr.549/2009 (prevederi anterioare celor două acte administrative) s-a actualizat anexa nr.4 la Ordin, imobilul fiind „radiat”, respectiv exclus din circuitul spațiilor de cazare.
Faptul că instanțele nu au dat curs solicitărilor recurentului de a depune la dosar alt raport de necesitate sau actele care au sta la baza emiterii actelor administrative invocate care să aibă forma scrisă cerută de standardul MAI 006 se datorează nu faptului că instanțele de fond ar fi atribuit efecte abuziv unei note-raport și ar fi acceptat cu ușurință a că două acte administrative individuale pot modifica un act normativ public, și inventarea de rapoarte de necesitate și proceduri inexistente, că ar validat și cauționat un comportament abuziv și dictatorial al intimatei ci faptului că solicitările recurentului erau neutile cauzei în condițiile în care intimatul a făcut pe deplin dovada legalității actelor administrative contestate, emise în temeiul unor acte normative ce nu au fost contestate în condițiile legii.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3 C.Pr.Civ, va respinge ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes în formularea recursului.
Respinge, ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât C. N. D. împotriva deciziei civile nr.1314A/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. A. INTERNE – DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iunie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. S. B. A. S. D. F. B.
GREFIER
V. Ș.
Red. B.A.S.
Tehnored. T.I./B.A.S/2 ex.
Jud. apel:I. T.
M. I. L.
| ← Strămutare. Decizia nr. 666/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 724/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
