Anulare act. Decizia nr. 868/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 868/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 868/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 868
Ședința publică de la 11.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant Ș. F., împotriva deciziei civile nr. 1847 A din 21.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți G. R. E., B. V..
P. are ca obiect - anulare act - nulitate absolută procură.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul - reclamant Ș. F., personal și asistat de avocat H. G., fără delegație la dosar, avocat G. D. în calitate de reprezentant al intimatului - pârât B. V. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 eliberată de Baroul București, aflată la dosar fila 6, lipsind intimatul - pârât G. R. E.,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de 08.09.2015 intimatul - pârât B. V. a depus întâmpinare.
Se mai învederează că recurentul - reclamant nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, stabilită de instanță prin rezoluție.
Apărătorul recurentului - reclamant depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6,00 lei, conform chitanței nr._/8.09.2015 și timbru judiciar de 0,50 lei.
Curtea procedează la legitimarea recurentul - reclamant Ș. F., cu CI . nr._, CNP_, eliberată de SPCEP S2 biroul nr. 3, la data de 07.06.2007, la anularea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru și comunică totodată către recurentul - reclamant, întâmpinarea formulată de intimatul - pârât B. V..
Apărătorul recurentului - reclamant solicită amânarea cauzei și acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinarea ce i-a fost comunicată în ședință publică.
Apărătorul intimatului - pârât B. V. se opune la cererea formulată de apărătorul recurentului - reclamant.
Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine, la a doua strigare, pentru a da posibilitate apărătorului recurentului - reclamant să ia cunoștință de întâmpinarea formulată de intimatul pârât B. V..
La a doua strigare a cauzei la apelul se prezintă recurentul - reclamant Ș. F., personal și avocat G. D. în calitate de reprezentant al intimatului - pârât B. V. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 eliberată de Baroul București, aflată la dosar fila 6, lipsind intimatul - pârât G. R. E..
Apărătorul intimatului – pârât B. V. solicită acordarea cuvântului asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare.
Curtea, acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului, invocată de intimatul – pârât B. V. prin întâmpinare, cât și în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatului – pârât B. V. solicită admiterea excepției și constatarea nulității recursului, având în vedere că recurentul – reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 pct. 1 C.pr.civ.
Solicită să se observe că, criticile formulate de recurentul – reclamant nu se încadrează criticilor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., deoarece ceea ce critică partea adversă, este situația reținută de instanță în urma aprecierii și administrării probelor și ar dori o rejudecare a cauzei, în baza altei situații de fapt, decât cea reținută de instanța de apel.
Menționează că rejudecarea pe baza altei situații de fapt, nu ține de legalitatea hotărârii.
În timpul discuțiilor se prezintă și apărătorul recurentului – reclamant, care solicită respingerea excepției nulității recursului invocată de intimatul – pârât B. V., deoarece disp.art. 302 ind. 1 C.pr.civ. au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie a Curții Constituționale. Arată că, în cazul în care se solicită constatarea nulității recursului pentru faptul că, motivele nu sunt încadrate în disp.art. 304 C.pr.civ., trebuie să fie invocate disp. art. 306 alin. 3 C.pr.civ. Fața de cele arătate menționează că nici textul de lege pentru care se solicită nulitatea recursului nu este cel potrivit, însă în ceea ce privesc motivele de recursului, acesta sunt arătate, fiind indicate ce dispoziții legale sunt încălcate, invocând disp. art. 9 în principal și pct. 7 pentru interpretarea dată la ultimul motiv al recursului.
Apărătorul recurentului – reclamant cu privire la recurs, solicită admiterea acestuia, avându-se în vedere că a înaintat Judecătoriei sect. 2, ca instanță de fond, o cerere prin care a solicitat să se constate ineficiența juridică a unui act juridic, adică a unei procuri, în sensul că este nul absolut deoarece este un act fals. Arată că, calea procedurale pe care a ales-o și la care a fost nevoit să apeleze, a fost conferită de domeniul de aplicație al disp.art.184 C.pr.civ. în sensul că, dacă nu mai este posibilă o acțiune publică atunci se înaintează o acțiune civilă, prin care instanța civilă să constate falsul. Or, în funcție de acest cadru procesual, soluția data de judecătorie a fost cu totul greșită, deoarece s-a considerat că reclamantul nu ar avea interes, deși acesta are interes din moment ce există o acțiune penală, ce a fost prelungită printr-o acțiune civilă, reclamantul fiind cel prejudiciat prin existența respectivei procuri, datorită faptul că, în baza procurii false, au fost date niște hotărâri judecătorești care l-au prejudiciat pe reclamant.
Un alt motiv pentru care interesul recurentului – reclamant se justifică este faptul că, în care cazul în care s-ar costata că această procură nu există, este falsă sau este nul absolut, reclamantul are posibilitatea formulării unei cerere de revizuire în baza art. 322 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ.
Față de cele arătate, interesul recurentului – reclamant este actual și este justificat.
Menționează că poate fi reamintită opinia d-lui judecător F. P., cu care este de acord, respectiv faptul că, interesul există atâta timp cât există o legătură de cauzalitate între obiectul dedus judecății și părțile ce participă în proces.
Cu privire la interpretarea contradictorie dată de instanță de apel, arată că o apreciază ca fiind contradictorie din punct de vedere al logii formale.
Nu solicită cheltuieli de judecată în această faza recursului.
Apărătorul intimatului – pârât B. V. solicită respingerea recursului ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanța nr. 517/29.06.2015.
Arată că prin cererea de recurs recurentul – reclamant solicită de fapt o rejudecare, pe baza unei alte situații de fapt, decât cea reținută de către instanță.
La pct. 1 al recursului, recurentul este nemulțumit de modul în care instanța a coroborat probele pentru a concluziona că, intimatul G. E., a recunoscut procura dată lui B. V., chestiune care este factuală și care ține de temeinicia hotărârii.
La pct. 2 recurentul – reclamant doar reiterează motivele cererii de chemare în judecată, fără nicio relevanță în privința hotărârii din apel.
La pct. 3 recurentul – reclamant reafirmă aceleași chestiuni care analizate de instanța de apel, prin coroborarea probelor au condus la faptul că factual la speță nu există folosul practic pe care recurentul l-ar avea din promovarea acțiunii, reținând în mod corect că interesul trebuie să fie născut și actual.
La pct. 4 dincolo de opinia dlui judecător F., arată că în cazul în care acesta s-ar aplica în speță, ar trebui să se raporteze la ceea ce cauzează nulitatea procurii, în nici un fel nu pot fi avute în vedere cele reținute de recurent, respectiv faptul că procura a fost utilizată în litigii care i-au cauzat deposedarea de unele bunuri.
Cu privire la contrarietatea din considerentele hotărârii, solicită a se observa că aceasta este cu totul forțată, în primul rând anularea unui înscris in probatione, nu conduce la ideea inexistenței operațiunii juridice a mandatului.
Față de aceste aspecte solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentului – reclamant arată cu privire la opinia dlui judecător F., că aceasta se referă la o legătură de cauzalitate care este cu totul altceva decât cauza juridică cuprinsă în dispozițiile art. 948 pct.d Cod civil.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1847 din 21.11.2014 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant Ș. F. împotriva sentinței civile nr._/24.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. R.-E. și B. V..
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 07.06.2012, reclamantul Ș. F. a chemat în judecată pârâții B. V. și G. R. E., solicitând să se constate nulitatea absolută a procurii de reprezentare din data de 21.08.1996, dată de G. R. E. pârâtului B. V., în fața notarului public G. B. din Statul New York S.U.A.; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că este interesat în promovarea acestei cereri, deoarece, în baza acestei procuri, numitul B. V. l-a reprezentat pe pârâtul G. R. E. în mai multe procese pe care le-a avut cu acesta. Nefiind verificate cu atenție condițiile de valabilitate ale acestui mandat, a fost avut în vedere și s-au pronunțat hotărâri care i-au fost defavorabile.
Într-un nou proces care a fost deschis împotriva sa de către tatăl pârâtului, G. R. E., acesta din urmă a depus note scrise prin care afirmă că el nu a dat niciodată vreo procură și nu l-a mandatat pe B. V. să-l reprezinte în vreun proces, în dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 2. Așa fiind, dacă nu a dat niciodată o procură de reprezentare, înseamnă că acest act nu are niciun fel de valabilitate juridică.
Solicită să se constate nulitatea absolută a procurii pentru cauză ilicită și fals.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 9 din Legea 112/1995, art. 5, 948 și 966-968 C.civ., precum și pe celelalte texte de lege incidente.
Pârâtul B. V. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, deoarece nu justifică un folos născut și actual, personal, direct și legitim, deoarece toate actele de procedură efectuate de pârâtul B. V., în calitate de mandatar al pârâtului G. R. E., au fost ratificate de acesta prin confirmarea mandatului, cu excepția renunțării la judecată. Astfel, chiar dacă s-ar constata nulitatea procurii, actele de procedură efectuate și-ar păstra valabilitatea în limitele ratificării (ratihabitio mandato aequiparatur). Nici renunțarea la judecată neratificată nu ar avea pentru reclamant un folos practic în cauza constatării nulității procurii, deoarece, încheierea a fost casată prin decizia civilă nr. 1670R/19.09.2008 a Tribunalului București – Secția a IV-a și s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanță spre rejudecare. De asemenea, în dosarul nr._/300/2011 al Judecătoriei Sector 2 s-a constatat, la 27.06.2012, caducitatea testamentului invocat de Ș. F. în susținerea calității de moștenitor al defunctului G. C. (filele 38-39).
Prin sentința civilă nr._/24.10.2013, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția lipsei de interes, a respins acțiunea ca fiind lipsită de interes.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 02.12.2013, solicitând admiterea apelului, cu toate consecințele ce decurg din această măsură.
În motivarea în fapt a apelului, apelantul-reclamant a arătat că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică, deoarece reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a înscrisului numit procură, la care a făcut referire în petitul acțiunii, pentru inexistența acestei procuri (în primul rând). Se arată de către apelant că a considerat că o copie xerox depusă la dosar, fără a fi certificată „conform cu originalul”, nu are nicio valabilitate juridică și nu poate să fie luată în considerație de către instanță ca fiind un mandat valabil dat. Chiar dacă ar exista o traducere legalizată a acestei procuri, această traducere nu are valabilitate în sine, ci numai însoțită de procura în original.
Acesta era, de fapt, chiar și obiectul acțiunii, și reclamantul a solicitat ca aceste aspecte să fie analizate de către instanță prin prisma dispozițiilor art. 184 C.pr.civ. Instanța, deși inițial solicitase părții pârâte să depună procura în original, aceasta nu a fost depusă și instanța nu a insistat pe acest aspect.
Așa fiind, a precizat apelantul, soluția este evident greșită, deoarece interesul reclamantului nu este numai un interes personal și direct, dar este legat și de faptul că este, prin procedura legal instituită de art. 184 C.pr.civ., purtătorul unei acțiuni publice, care nu a mai putut să fie exercitată din cauza intervenției prescripției extinctive penale.
Se arată de către apelant că a învederat instanței că a fost direct afectat de existența acestei procuri, deoarece, în baza ei, au fost exercitate căi de atac și chiar acțiuni în justiție. Numai cu titlu de exemplu, se învederează că, în baza acestei procuri, a fost înaintat un apel împotriva sentinței civile nr. 9426 din 13 11.1996, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul civil nr. 8302/1996, apel care a produs consecințe juridice în ceea ce îl privește pe apelantul de azi.
Tot în baza acestei procuri, a precizat apelantul, a fost exercitat și recursul pronunțat împotriva deciziei din apel, ca și alte operațiuni juridice.
Interesul reclamantului în exercitarea prezentei acțiuni în acest caz este evident, este personal și direct, deoarece, prin admiterea acțiunii, i s-ar deschide posibilitatea unei revizuiri a tuturor hotărârilor judecătorești pronunțate în baza procurii atacate și care îl prejudiciază. Simpla afirmație a lui G. R. E., făcută în cuprinsul unor așa-zise note scrise, nesemnate, depuse într-un dosar, nu constituie o dovadă privind existența sau inexistența procurii în original.
De altfel, a arătat apelantul, este superfluă susținerea lui G. R. E., în sensul că el nu a solicitat anularea procurii din data de 21.08.1996 (nici nu s-ar putea solicita acest lucru, deoarece ar invoca în apărarea sa propria-i turpitudine) – reclamantul a solicitat desființarea acestei procuri ca fiind un fals, atâta timp cât nu a luat cunoștință niciodată de existența vreunui exemplar original.
În privința interesului, este reamintită și opinia judecătorului F. P. din cadrul Curții de Apel București, care, într-o lucrare publicată în anul 2003 („Condițiile de exercitare a acțiunii civile”, partea I, București, Editura AGER 2003), susține că interesul nu este o condiție de exercitare a acțiunii civile - interesul reprezintă o cauză a însăși acțiunii civile, în sensul că oricine are o legătură de cauzalitate cu obiectul pricinii, are în același timp și un interes, care să-i permită înaintarea unei acțiuni civile în justiție. Așa fiind, legătura de cauzalitate dintre apelant, în calitate de reclamant, și obiectul pricinii este evidentă, deoarece, prin intermediul acestei procuri, a fost deposedat de un bun care se afla în patrimoniul său.
În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile art. 282-298 C.pr.civ.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri pentru apelantul-reclamant și pentru intimatul-pârât B. V..
Analizând lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că prin interes se înțelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia – cerere în justiție sau apărare de fond ori procedurală. Este de asemenea necesar ca acesta să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe: să fie legitim, juridic, să fie născut și actual și să fie personal și direct.
Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate, interesul urmând a fi apreciat la momentul formulării cererii respective.
Or, pe de o parte, raportat la momentul introducerii acțiunii, dar și la momentul soluționării cauzei în primă instanță, Tribunalul a constatat că judecătorul fondului a reținut în mod corect faptul că interesul reclamantului nu era justificat nici măcar la momentul introducerii cererii. Având în vedere și notele scrise transmise pe fax instanței (filele 22-23 dosar fond) și semnate de G. R., prin care acesta nu face altceva decât să recunoască efectele mandatului dat lui B. V., dar și caracterul pur personal al raportului contractual dintre părțile intimate, Tribunalul a constatat că nu se poate ajunge la o soluție contrară celei adoptate de prima instanță.
Nu au putut fi reținute nici susținerile apelantului cu privire la faptul că i s-ar deschide posibilitatea unei revizuiri a tuturor hotărârilor judecătorești pronunțate în baza procurii atacate și care îl prejudiciază, aceste susțineri nefăcând altceva decât să contureze caracterul indirect și mediat al interesului formal al reclamantului în cauză.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut lipsa interesului reclamantului în promovarea acțiunii, având în vedere și trimiterea spre rejudecare a cauzei la care face referire apelantul, conform deciziei civile nr.1670R/19.09.2008.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, nu există nici un folos practic pentru reclamant prin anularea procurii deoarece actele efectuate de mandatar în temeiul acesteia își păstrează valabilitatea în limitele mandatului acordat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul Ș. F..
În esență a motivat că potrivit art.303 Cod procedură civilă (abrogat în prezent) cât și art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, instanța de apel nu și-a motivat hotărârea, a solicitat analiza celor învederate referitor la înscrisul numit „procură” (art.184 Cod procedură civilă) dar nu a fost analizat și a învederat că a fost afectat de existența acestei procuri întrucât în baza ei s-au exercitat căii de atac și acțiuni în justiție care le-au prejudiciat.
Există în cauză și interes (opinia judecătorului P. F.) legătura de cauzalitate între recurent (reclamant) și obiectul pricinii fiind evidentă, fiind deposedat de un bun ce se afla în patrimoniul său.
Dacă s-ar fi desființat procura și efectele produse de aceasta și actele făcute în baza procurii respective nu-și mai păstrau valabilitatea, indiferent de limitele mandatului acordat (motive de recurs, filele 2-4 dosar curte).
Recursul este nefondat.
Așa cum este reglementat de lege, recursul – cale extraordinară de atac de reformare –se referă strict la legalitatea hotărârii recurate, nu și la temeinicia acestuia.
Prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs (nemotivarea hotărârii, adică contradicții între considerente, lipsa unei motivări a soluției sau aceasta este superficială sau au fost copiate considerentele hotărârii atacate.
Verificând atât mijloacele de probă aflate la dosar, coroborând și cu considerentele hotărârii, nu se poate reține că aceasta nu a fost motivată în sensul legii (chiar dată recurentul apreciază în acest sens considerentele deciziei recurate).
În consecință, se reține că motivul de recurs este neîntemeiat.
Cu privire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă acesta se referă la două ipoteze.
Prima vizează lipsa de temei legal, adică din modul în care a fost redactată hotărâre nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
Cercetând motivele de recurs coroborate cu mijloacele de probă din dosar dat și considerentele deciziei recurate, nu se reține că motivul de recurs este întemeiat (lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu nemotivarea hotărârii) așa încât motivul de recurs se reține a fi neîntemeiat.
A doua ipoteză vizează încălcarea sau aplicarea greșită a legii (s-a aplicat o normă generală nesocotind norma specială sau o normă ce nu era incidentă în speță).
Or, din verificările mijloacelor de probă coroborate cu considerentele hotărârii recurate, nu rezultă că sunt întrunite cerințele art.304 pct.9 teza a doua.
Ca atare, cum motivele de recurs se rețin a fi neîntemeiate, recursul, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă va fi obligat recurentul la plata a 557,14 lei cheltuieli de judecată către intimatul B. V., conform actelor de la dosar.
Văzând și art.316 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - reclamant Ș. F., împotriva deciziei civile nr. 1847 A din 21.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți G. R. E. și B. V..
Obligă recurentul la plata sumei de 557,14 lei cheltuieli de judecată către intimatul B. V..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. T. D. A. F. P.
GREFIER
I. A. G.
Red.C.M.T.
Tehnored.C.S.
2 ex/09.10.2015
T.B. Secția a IV-a Civilă – R.S.
- C.M.I.
Jud. sector 2 București – N.S.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 803/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 870/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
