Conflict de competenţă. Sentința nr. 152/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 152/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 34203/3/2013***

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 152F

Ședința din camera consiliu de la 04 august 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - D. MACEL G.

GREFIER - G. C. A.

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență constatat de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă prin sentința civilă nr.1425 din 05.12.2014, între Secția a IV-a Civilă a Tribunalului București și Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului București, în cauza având ca obiect „Legea nr. 10/2001”, cerere formulată de pe reclamantul P. M. București cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr. 1, . 1, în contradictoriu cu pârâții P. G. AL M. BUCUREȘTI cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, R. L. cu domiciliul în București, ., nr. 17, ., ., M. M. cu domiciliul în Timișoara, .. 17, județ T. .

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, Curtea constată că în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă este competentă să soluționeze conflictul negativ de competență ivit între Secția a IV-a Civilă a Tribunalului București și Secția a II-a Civilă de C. Administrativ din cadrul aceleiași instanțe.

Acțiunea introductivă de instanță formulată de către P. M. București și având ca obiect contestație împotriva Dispoziției nr._/6.04.2012 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de către P. G. al M. București a fost înregistrată inițial la Secția de C. Administrativ care, la primul termen de judecată, a invocat din oficiu excepția necompetenței funcționale și și-a declinat competența în favoarea unei secții civile din cadrul aceleiași instanțe, considerând că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că dispozițiile art. 21 pct. 6 din HG nr. 250/2007 contravin unui act normativ cu un rang superior, astfel că sunt înlăturate de la aplicare chiar dacă titularul acțiunii este P..

Secția Civilă a considerat că, față de dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. e din Legea nr. 340/2004 și față de dispozițiile art. 21 pct. 6 din HG nr. 250/_, care nu contravin în nici un fel dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, competentă să soluționeze în primă instanță acțiunea Prefectului este Secția de C. Administrativ.

Curtea reține că dispozițiile art. 21 pct. 6 din HG nr. 250/2007 sunt în vigoare și trebuie aplicate. De asemenea Curtea reține că respectivele dispoziții nu contravin dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 deoarece primele au în vedere o acțiune a Prefectului (care este terț și exercită un control de legalitate ulterior emiterii unui act administrativ) iar ultimele au în vedere o contestație a persoanei îndreptățite. Situațiile avute în vedere sunt total diferite, astfel că nu există nici un motiv pentru a considera că actul normativ cu forță inferioară contravine actului normativ cu forță superioară. Oricum, calitatea procesuală activă a Instituției Prefectului, dispozițiile Legii nr. 340/2004 și raporturile juridice instituționale dintre Prefect și Primar sunt elemente care atrăgeau incidența în cauză a dispozițiilor nr. 554/2004, chiar dacă nu ar fi existat o hotărâre de Guvern care să prevadă expres acest lucru.

Prin urmare, Curtea va stabili competența în favoarea Secției de C. Administrativ din cadrul Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul P. M. București și pe pârâții P. G. al M. București, R. L. și M. M., în favoarea Tribunalului București Secția de C. Administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.08.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. D. M. G. C. A.

Red. G.D.M.

Tehnored. T.I.

6 ex./05.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 152/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI