Expropriere. Decizia nr. 381/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 381/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 48123/3/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.381 A
Ședința publică din data de 10.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. G.
JUDECĂTOR: A. M. M.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află pronunțarea în apelul declarat de apelantul reclamant D. M. C., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. Dascplu C., din București, ., sector 6, împotriva sentinței civile nr.228/16.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul procesual ales la SPRL B. și Asociații, din București, ., nr.70, sector 2, cauza având ca obiect „expropriere”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 10.09.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 13.12.2012, reclamantul D. M. C. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună în temeiul dispozițiilor art. 1349 cod civil următoarele: (1) obligarea pârâtului la emiterea deciziei de expropriere pentru terenul în suprafață de 505,31 mp identificat cu nr. cadastral 6760/2, declarat de utilitate publică în vederea realizării unei artere de circulație, prin HCGMB nr. 269/2000 prelungit prin HCGMB nr. 324/2010 și în PUZ – coordonator sector 6 al Municipiului București aprobat prin HCGMB nr. 213/29.09.2005, (2) obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 300.000 euro echivalent în lei la cursul BNR, aferente valorii de piață a terenului în suprafață de 505,31 mp situat în București, . B, Sector 6 și (3) obligarea pârâtului la plata sumei de 20.212 euro în echivalent lei la cursul BNR, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului în perioada 12.04.2012 – 20.12.2012.
În motivarea cererii s-a arătat, în esență că proprietarul terenului a suferit o expropriere de fapt, deoarece după ce a cumpărat terenul și a obținut un certificat de urbanism, respectiv a obținut avizele necesare pentru obținerea autorizației de construire și a fost pronunțată sentința civilă nr. 1575/12.04.2012 prin care s-a dispus anularea avizului tehnic de consultanță preliminară de circulație nr. 33/2011 emis de P.M.B – Direcția Generală de Dezvoltare Urbană, fiind obligată pârâta la emiterea în favoarea reclamantului din prezenta speță a avizului tehnic de consultanță preliminară necesar edificării unei construcții cu destinația de locuință.
Ulterior obținerii sentinței de mai sus, reclamantul susține că i s-a comunicat, în baza Planului de Urbanism General al Municipiului București, că terenul este afectat în totalitate de realizarea în viitor a unui nod de circulație.
Reclamantul arată că, deși întreaga zonă în care se află terenul a fost declarată de utilitate publică prin HCGM nr. 286/02.11.2006, pârâtul nu a urmat procedura reglementată de Legea nr. 33/1994.
În aceste condiții, reclamantul consideră că sunt întrunite condițiile legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale.
Prin sentința civilă nr. 228/16.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată și s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
În motivarea sentinței, tribunalul a arătat că terenul este în proprietatea reclamantului și nu a fost expropriat de către pârât nici în fapt, nici în drept, astfel că nu există motive pentru a se atrage răspunderea civilă delictuală a acesteia din urmă și pentru a se dispune obligarea la plata de despăgubiri către reclamantul, proprietar al terenului.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul.
În motivarea apelului, după ce expune situația de fapt, reluându-se conținutul acțiunii introductive și conținutul hotărârii primei instanțe, se susțin următoarele: (1) prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii ce garantează și ocrotește dreptul de proprietate și anume art. 44 alin. 2 din Constituția României, art. 4 din Legea nr. 255/2010, art. 5 din aceeași lege și Legea nr. 33/1994; (2) prima instanță a respins în mod greșit cererea de despăgubiri, în condițiile în care reclamantul nu a putu să construiască pe teren un imobil de locuințe, deoarece pârâtul a refuzat emiterea avizului tehnic de consultanță preliminară, pe motiv că terenul este afectat de lucrări de utilitate publică și (3) prima instanță a considerat în mod greșit că în speță nu ar exista o expropriere în fapt, de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994.
Intimatul M. București prin Primarul General a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului arătând că nu există nici o procedură de expropriere începută sau finalizată cu privire la terenul reclamantului și că nu s-a făcut dovada unei fapte ilicite a Municipiului București.
În notele scrise depuse de către reclamant, se arată că instanța de fond trebuia să rețină culpa pârâtului, întrucât nu a adoptat măsuri care să conducă la prezervarea posibilității reclamantului, în calitate de proprietar, de a-și exercita atributele dreptului de proprietate, acest fapt fiind demonstrat prin refuzul de a emite actele administrative necesare construirii și prin refuzul de a continua parcurgerea etapelor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 255/2010.
În notele scrise depuse de către pârât s-a arătat că reclamantul persoană fizică nu poate solicita direct exproprierea, deoarece declararea utilității publice se face numai în condițiile legii și la inițiativa expropriatorului.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamantul D. M. C. a cumpărat la data de 18.03.2010 suprafața de 505,31 mp teren intravilan arabil situat în București, . B, Sector 6, având număr cadastral 6760/2 și fiind înscris în Cartea funciară nr._ a localității București.
Prețul vânzării a fost de 20.000 euro.
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat să fie despăgubit de către M. București în a cărui rază teritorială este situat terenul, cu suma totală de 320.212 euro.
Curtea constată că nu există nici un temei de drept care să susțină solicitarea reclamantului, deoarece din anul 2010, când reclamantul a cumpărat terenul și până la data introducerii acțiunii, M. București nu a emis acte administrative normative prin care să modifice regimul juridic al terenului.
Atât hotărârile Consiliului General al Municipiului București, cât și planurile urbanistice generale și zonale indicate de către reclamant sunt anterioare momentului la care reclamantul a devenit proprietarul terenului și sunt valabile. De altfel, reclamantul nu a atacat respectivele acte normative emise de autoritatea „legislativă” din cadrul unității administrativ-teritoriale.
Faptul că sentința civilă nr. 1575/12.04.2012, rămasă irevocabilă, anulează un aviz tehnic de consultanță preliminară de circulație, ca urmare a întemeierii acestuia pe o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București care și-ar fi încetat valabilitatea, ori faptul că certificatul de urbanism nr. 212/129/D/16.12.2010 emis de Primăria Sector 6, nu sunt aspecte care să demonstreze că reclamantul ar fi fost privat de proprietate sau că exercitarea atribuitelor acestui drept de către reclamant ar fi fost limitate.
Nici sentința menționată, nici temeiurile de drept indicate de către reclamant în acțiunea introductivă și în cererea de apel, nu conduc la concluzia că terenul cumpărat în anul 2010 ar fi expropriat în fapt.
Existența unor rigori și limitări la construirea de locuințe sau de alte imobile în M. București este perfect admisibilă, atunci când izvorul rigorilor și limitărilor menționate este legea (lato sensu) cum este cazul în speță.
Nemulțumirea apelantului că nu poate construi pe un teren care la momentul cumpărării (anul 2010) era înscris în categoria de folosință „intravilan arabil” poate fi valorificată juridic doar într-un eventual litigiu purtat cu vânzătorii terenului, în măsura în care, părțile s-ar fi aflat în eroare cu privire la bunul care a făcut obiectul vânzării.
Nu se poate susține că M. București ar fi săvârșit o faptă ilicită pentru că nu i-ar fi permis reclamantului să construiască după alte reguli decât cele aplicabile în zona respectivă. Chiar dacă ar exista un refuz al Municipiului București de a elibera o autorizație de construire în conformitate cu planurile urbanistice în vigoare, ceea ce nu este cazul în speță, acest aspect ar trebui tranșat de către instanța de contencios administrative.
Inexistența faptei ilicite cauzatoare de prejudicii demonstrează legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în privința despăgubirilor ce s-au solicitat a fi acordate pentru contravaloarea lipsei de folosință.
Inexistența unei exproprieri în fapt demonstrează legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea deciziei de expropriere pentru terenul în suprafață de 505,31 mp, respectiv la capătul de cerere având ca obiect plata de despăgubiri în cuantum de 300.000 euro.
Dreptul de proprietate al reclamantului nu a făcut obiectul altor limitări decât cele legale care existau și la momentul cumpărării terenului de către acesta. Prin urmare, pe lângă faptul că este inadmisibil ca instanța să dispună demararea procedurii de expropriere (această inițiativă putând aparține doar expropriatorului prevăzut de lege) Curtea reține că nu există nici un motiv care să justifice obligarea Municipiului București la realizarea unor obiective de investiții aduse la cunoștința publică anterior cumpărării terenului de către reclamant.
Referirile apelantului la practica C.E.D.O și la dispozițiile constituționale din materia dreptului de proprietate, nu necesită o analiză specială, deoarece sunt rezultatul unor aserțiuni de ordin general și nu sunt reflectate de situația de fapt sau de temeiurile de drept reținute de către prima instanță.
În concluzie, ținând seama inclusiv de faptul că Legea nr. 50/1991 privind disciplina în construcții, republicată, poate impune anumite limitări la construirea imobilelor, dar acestea nu au legătură cu dispozițiile Legilor nr. 33/1994, respectiv nr. 255/2010, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant D. M. C., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. Dascplu C., din București, ., sector 6, împotriva sentinței civile nr. 228/16.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General, cu sediul procesual ales la SPRL B. și Asociații, din București, ., nr. 70, sector 2.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. M. G. A. M. M.
GREFIER
D. M.
Red. DMG
Tehnored. GC 5 ex
15.09.2015
Jud. fond C. T.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 153/2015. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 790/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
