Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 490/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 490/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 490/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.490R
Ședința publică de la 24 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - P. F.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - D. Z.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți D. E. și D. E. împotriva deciziei civile nr.629A/20.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. M. și D. M. A., cauza având ca obiect „constatare nulitate act juridic”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții-reclamanți D. E. și D. E. reprezentați de avocat E. M., cu împuternicire avocațială la dosar, intimata-pârâtă M. M. personal, lipsind intimatul-pârât D. M. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care invederează faptul că s-a atașat dosarul nr._ al Tribunalului București – Secția a V-a Civilă. Prin încheierea din 21.04.2015 a fost admisă cererea formulată de recurenții-reclamanți și s-a dispus scutirea acestora de la plata taxei judiciare de timbru de 1105,5 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei.
Apărătorul recurenților-reclamanți invederează că nu are cereri de formulat.
Intimata-pârâtă M. M. invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului conform motivelor depuse în scris la dosar, pe care le susține oral, modificarea în tot a deciziei recurate, constatarea faptului că apelul a fost declarat în termenul legal și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimata-pârâtă M. M. solicită respingerea recursului ca nefondat. Depune la dosar note scrise.
CURTEA
Prin sentința civilă nr._ din 16.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 2 București s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților D. E. și D. E. de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1395 din 10.07.2009 formulată în contradictoriu cu pârâții M. M. și D. M. A..
Pentru a dispune în acest sens s-au reținut următoarele:
Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
La data de 10.04.2006 este autentificat sub nr. 891 de notar public M. E. antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtă M. M. în calitate de promitentă vânzătoare și reclamanții D. E. și D. E. în calitate de promitenți cumpărători. Prin acesta, pârâtă se obliga să vândă reclamanților camera în suprafață de 12,58 mp și vestibul în suprafață de 5,66 mp din imobilul situat în București, .. 132, sector 2, precum și terenul situat sub construcție, fiind convenit un preț de vânzare de 4.000, lei din care promitenta-vânzătoare a declarat că a primit suma de 3.000 lei la data autentificării, urmând ca 1.000 lei să îi primească la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, fiind stabilit ca termen limită de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare data de 31.07.2009. (fila 101 dosar)
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la data de 10.07.2009 sub nr. 1395 la BNP S. C. D., pârâta M. M. a vândut pârâtului D. M. A. lotul nr. 2 situat în București, .. 132, sector 2, compus din apartamentul nr. 1 – corp C având 1 cameră, vestibul și magazie și apartamentul 2/2 – corp A având 1 cameră și bucătărie din acesta făcând parte și camera și vestibulul promis reclamanților.
La data de 14.08.2008 nu era notat în cartea funciară antecontractul de vânzare cumpărare (fila 96 dosar).
Pârâta a încercat să restituie reclamanților suma de 3000 lei primită la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare (fila 101 dosar).
În drept, instanța învederează că actul juridic al antecontractului de vânzare-cumpărare implică o promisiune bilaterală de a vinde și a cumpăra un bun, ambele părți obligându-se să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare. Totodată, instanța mai subliniază că prin antecontractul de vânzare-cumpărare, părțile nu procedează la transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul promitentului-vânzător în cel al promitentului-cumpărător, ci doar se obligă să procedeze la un anumit moment în viitor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect un anumit bun pentru un preț determinat. În consecință transferul dreptului de proprietate nu a avut loc astfel că bunul poate fi vândut unei terțe persoane însă promitentul cumpărător are dreptul, în temeiul art. 1075 C.civ. la daune interese.
Totodată, instanța arată că nulitatea este acea sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Altfel spus, nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care la încheierea actului juridic civil nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate, de fond sau de formă, a actului juridic. Deci, cauza de nulitate există în momentul încheierii actului și constă în nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a acestuia.
Faptul că pârâtul cumpărător ar fi cunoscut la momentul încheierii contractului a cărui nulitate face obiectul prezentei cauze faptul că exista un antecontract de vânzare cumpărare nu constituie fraudă la lege și nici un alt motiv de nulitate absolută deoarece prin contractul de vânzare cumpărare încheiat nu s-a încălcat vreo dispoziție imperativă a legii. Nu poate fi vorba nici de cauză ilicită deoarece pârâtul, rezultă din sentința civilă nr. 2819/2010 și contractul ce face obiectul prezentei cauze, a cumpărat în întregime lotul din care fac parte încăperile pentru care s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare.
În consecință, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulat și precizat de reclamanți care au beneficiat de asistența juridică de specialitate a unui avocat ales, acțiunea în nulitate este neîntemeiată cât privește aspectele imputate pârâților respectiv faptul că imobilul a fost vândut de două ori.
Prin încheierea de ședință din 01.08.2013 pronunțată în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea de recomunicare a sentinței civile nr._/16.10.2012, formulată de reclamanții D. E. și D. E..
Pentru a dispune în acest sens s-au reținut următoarele:
Examinând dovezile de comunicare a sentinței civile nr._/2012 către reclamanți, dovadă aflată la filele 198-199, instanța constată că aceasta a fost efectuată la domiciliul ales al reclamanților la sediul cabinetului avocatului acestora, indicat la fila 50, prin afișare deoarece nici o persoană nu a fost găsită la această adresă, procedura de comunicare respectând astfel dispozițiile art. 92 al. 4 C.p.c.
Pe de altă parte, având în vedere faptul că mențiunile agentului procedural referitoare la constatările sale personale fac dovadă până la înscrierea în fals precum și faptul că reclamanții nu au contestat aceste mențiuni.
Împotriva încheierii au formulat recurs reclamanții D. E. și D. E..
Prin decizia civilă nr.1202 R din 22.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București Secția a V a Civilă recursul a fost respins ca inadmisibil .
Pentru a dispune în acest sens s-au reținut următoarele:
La termenul din 22.04.2014 Tribunalul a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, rămănând în pronunțare asupra acestuia.
Analizând excepția inadmisibilității recursului, Tribunalul a găsit-o întemeiată având în vedere că potrivit C.pr.civilă, încheierea prin care s-a respins cererea de recomunicare a sentinței nu poate fi atacată cu recurs în mod separat.
Împotriva sentinței civile nr._ din 16.10.2012 au formulat apel reclamanții D. E. și D. E. iar la 20.05.2014 au formulat și o cerere de repunere în termenul de apel.
Prin decizia civilă nr.629 A din 20.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București Secția a III a Civilă s-a respins atât cererea de repunere în termen pentru formularea apelului cât și apelul declarat tardiv de către reclamanții D. E. și D. E..
Pentru a dispune în acest sens s-au reținut următoarele:
Prin întâmpinarea depusă de intimați s-a invocat excepția tardivității apelului, iar la termenul din 20.05.2014 reclamanții au formulat cerere de repunere în termenul de apel. Pe aceste aspecte tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 103 alin. 2 C., în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării efectuării actului de procedură, partea trebuie să îl îndeplinească și să formuleze și cererea prin care să arate motivele împiedicării.
În speță, se constată de către tribunal că motivul împiedicării invocat de parte este acela al însușirii acestei sentințe de către un vecin, fără a lua efectiv la cunoștință de conținutul său, decât la data de 07.02.2014.
Aceste susțineri nu pot fi acceptate de către tribunal, atâta timp cât calea de atac a fost declarată la data de 25.06.2013, împreună cu motivele de apel, astfel încât este evident că era cunoscut conținutul acesteia.
Mai mult, chiar și așa, față de pretinsa dată de încetare a împiedicării, 07.02.2014, cererea de repunere în termen a fost formulată la data de 20.05.2014, evident, cu depășirea celor 15 zile prevăzute la art. 103 alin. 2 C..
Prin urmare, tribunalul va respinge cererea de repunere în termen, ca tardiv formulată.
Potrivit dovezii de comunicare de la fila 144 din dosarul de fond, sentința recurată a fost comunicată către recurentă din data de 10.04.2013 (filele 198-199).
În ceea ce privește excepția tardivității apelului, conform dispozițiilor art.284 alin. 1 C.proc.civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Sentința civilă atacată a fost comunicată recurentei intimate la10.04.2013, astfel cum reiese din procesul-verbal de comunicare, apelul fiind declarat la 25.06.2014, conform înregistrării Judecătoriei Sectorului 5 București ( fila 2 dosar apel), cu nerespectarea termenului legal de 15 zile, astfel încât excepția este întemeiată, iar apelul se va respinge ca tardiv formulat.
Împotriva deciziei au formulat recurs reclamanții D. E. și D. E. iar pârâții au depus concluzii scrise .
În motivarea cererii de recurs, în sinteză, s-au susținut următoarele critici:
Printr-un prim motiv, întemeiat pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă s-a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.91 – 92 și urm. Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că deși hotărârea a fost comunicată la un alt apartament, iar despre comunicare s-a aflat la 25.06.2013, instanța a încălcat art.91 Cod procedură civilă.
S-a mai arătat că s-a formulat cerere de recomunicare a sentinței care a fost respins, la fel fiind respins și recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recomunicare, deși cererea de recomunicare era întemeiată.
Recurenții arată că la dosar există dovezi de comunicare a hotărârii dar ele nu poartă nici semnătura și nici ștampila cabinetului, deși la cabinet exista permanent o persoană care primește dovezile.
Printr-un al doilea motiv, neîntemeiat un drept, se arată că instanța de apel consideră greșit că a se lua cunoștință de conținutul unei hotărârii presupune o procedură legal îndeplinită.
Se mai arată de recurenți că nu au luat cunoștință de conținutul hotărârii și că există dovada că hotărârea a fost comunicată unei alte persoane, astfel că apelul a fost declarat în termen.
Printr-un al treilea motiv s-a susținut, fără a se indica temeiul de drept, că instanța de apel reține depunerea cerere de repunere în termenul peste termenul legal, fără a ține seama că până la 20.05.2014 s-a judecat cererea de recomunicare a sentinței.
Recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
Referitor la primul motiv de recurs, astfel cum a fost formulat și dezvoltat, critica este nefondată pentru următoarele argumente:
Din examinarea deciziei recurate și a apelului formulat rezulta că nu s-a formulat prin apel o critică privind aplicarea greșită a art.91 – 92 și urm. din Cod procedură civilă și nici nu exista în considerentele deciziei recurate vreun considerent cu privire la aplicarea acestor texte de lege astfel că este nefondată critica, nefiind incidente art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, astfel cum a fost formulat și dezvoltat critica este nefondată pentru următoarele argumente:
Din decizia recurată rezultă că instanța de apel a reținut faptul că exercitarea apelului s-a făcut la 07.02.2014 iar cererea de repunere în termen s-a făcut la 20.05.2014, cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art.103 alin.2 Cod procedură civilă, astfel că cererea de repunere în termen, a fost respinsă, corect, ca tardivă.
Este lipsită de temei legal, susținerea recurenților că există dovada faptului că hotărârea a fost comunicată unei alte persoane, pentru că o asemenea critică este de netemeinicie și nu de nelegalitate, fiind vorba de apreciere cu probatoriu.
Este nefondată critica potrivit cu care apelul ar fi fost declarat în termen de 15 zile prevăzut de art.284 Cod procedură civilă.
Din lucrările dosarului, rezulta că procesul – verbal de comunicare a hotărârii s-a făcut la sediul cabinetului de avocatură E. M., din ..3 – 5, ., ., sector 4, sediu arătat chiar de avocat E. M., (fila 50 dosar fond).
Și cel de-al treilea motiv de recurs este nefondat, lipsind un text de lege care să țină instanța de apel de soluționarea cererii de recomunicare.
De altfel, cererea de repunere în termen s-a făcut cu peste 15 zile de la depunerea chiar a motivelor de apel.
Nefiind deci incidente art.304 pct.9 Cod procedură civilă în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți D. E. și D. E. împotriva deciziei civile nr.629A/20.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. M. și D. M. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. V. D. Z.
GREFIER
G. – M. V.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
30.04.2015
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 531/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 533/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
