Legea 10/2001. Decizia nr. 139/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 139/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 77693/3/2011

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

(2149/2014)

DECIZIA CIVILA NR.139

Ședința publică de la 4.02.2015

Curtea constituită din:

P. - A. P. B.

JUDECATOR - C. B. T.

JUDECATOR - M.-G. R.

GREFIER - S. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele-contestatoare I. N., . SA și de către recurentul-intimat M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr.393 din 26.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR și P. G..

P. are ca obiect acțiune civilă formulată în temeiul Legii nr.10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Toia P., în calitate de reprezentant al intimatei-contestatoare I. N., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/20.02.2014, emisă de Baroul București – Cabinet de avocat, aflată la fila 30 dosar, consilier juridic R. I. B., în calitate de reprezentant al recurentului-intimat M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și al intimatului P. G., în baza delegației aflată la fila 34 dosar, lipsind recurenta-contestatoare . SA și intimatul S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocatul recurentei-contestatoare I. N. și reprezentantul recurentului-intimat M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și al intimatului P. G., având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursurilor.

Avocatul recurentei-contestatoare, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii capătului doi de cerere care a fost respins și obligarea Municipiului București prin P. G. la înaintarea dosarului administrativ aferent notificării nr.2028/2001, care se află la această instituție către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, apreciind că în cauza prezentă, ținând cont de faptul că notificarea a fost soluționată de instanța judecătorească și nu pe cale administrativă, nu se impune controlul de legalitate din partea Prefectului prevăzut de art.21 al.3 din Legea nr.165/2013, ci doar controlul judecătoresc care se realizează prin recursul declarat.

Reprezentantul recurentului-intimat M. BUCUREȘTI PRIN P. G., având cuvântul în ceea ce privește recursul declarat de recurenta-contestatoare, solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Referitor la recursul promovat, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii pe fond a acțiunii, ca neîntemeiate, apreciind că reclamanții au făcut dovada preluării abuzive în sensul Legii nr.10/2001 doar pentru suprafața de 250 mp, iar pentru restul suprafaței de teren neexistând o vreo dovadă în acest sens, iar în subsidiar, în cazul în care va fi considerată întemeiată, solicită casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare pentru a se dovedi care a fost suprafața imobilului, având în vedere că la dosar nu există suficiente dovezi care să releve faptul că reclamanții au avut dreptul la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de 484 mp.

Avocatul recurentei-contestatoare, având cuvântul în ceea ce privește recursul declarat de recurentul-intimat M. BUCUREȘTI PRIN P. G., solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Criticile care privesc suprafața de teren stabilită de instanța de fond de 484 mp, deși față de diferența de 234 mp pentru care nu s-au propus măsuri reparatorii prin dispoziția nr._/2012 al Primarului G. al Municipiului București, arată că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat cu privire la aplicarea legii asupra faptului că s-a probat că, reclamanta ca moștenitoare a foștilor proprietari (tatăl I. I.), acesta era proprietar asupra întregului imobil, parțial în nume propriu pentru că era cumpărat de la tatăl acestuia printr-o vânzare din 1946, suprafața de 250 mp. Diferența este dovedită ca proprietate prin moștenire, respectiv cota care a aparținut mamei acestuia (tatălui reclamantei), I. C. A., așa cum rezultă atât din înscrisul reprezentând actul de proprietate al autorului reclamantei, contractul din 1946.

Pe de altă parte, procesul-verbal de carte funciară din anul 1941 din care reiese faptul că asupra acestui imobil exista o proprietate în indiviziune, bunicii reclamantei și pe de altă parte, rolul fiscal în care apare și se confirmă că în perioada 1958 până în anii 1970 când s-a preluat acest teren figurează cu întreaga suprafață de 484 mp, tatăl reclamantei I. I. și inclusiv fișa tehnică care a fost întocmită anterior preluării, în care figurează de asemenea tatăl acesteia.

Arată că în cauză nu se regăsește un act formal de preluare abuzivă asupra diferenței de 234 mp, pentru că suprafața certă este de 484 mp așa cum a fost stabilită și prin raportul de expertiză administrat la instanța de fond.

Astfel că, atât expertul a confirmat că întreg terenul, cât și prin adresa comunicată de Direcția Patrimoniu din cadrul Municipiului București - situația juridică a acestuia, în sensul că se află în patrimoniu, domeniul public al M. București făcând parte din terenul aferent Parcului Tineretului, existând și prezumția care este aplicabilă în speță prevăzută de normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 Capitolul 1 lit.e. În speța de față s-a dovedit că acest teren este în totalitate în domeniu public și drept urmare și această suprafață de teren, diferența de 234 mp figurează preluată abuziv.

Referitor la critica privind cheltuielile de judecată apreciază că s-au acordat în mod legal și întemeiat, în dosarul de fond fiind probată efectuarea acestora, fiind aferente probei administrate, respectiv raportului de expertiză și onorariul de avocat, apreciind că nu se impune nici reducerea parțială a acestui onorariu.

Singurul aspect care urmează a fi apreciat este legat de denumirea măsurilor care au fost precizare ca reparatorii, în sensul că instanța din eroare nu a menționat măsuri compensatorii conform Legii nr.165/2013, ținând cont de momentul când s-a pronunțat februarie 2013, fiind anterior legii.

Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar chitanța nr.1236/17.12.2014, Convenția nr.906/22.11.2011 și concluzii scrise.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.393/26.02.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea, astfel cum a fost completată și precizată de contestatorii I. N. și . SRL, în contradictoriu cu intimații M. București prin P. G. și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), a anulat în parte Dispoziția nr._/15.02.2012 emisă de P. G. al Municipiului București, în sensul anulării art. 1 alin. 2 al acestei dispoziții, a obligat intimatul M. București, prin Primar G., să emită în favoarea contestatorilor I. N., pentru cota de 75%, și . SA, pentru cota de 25%, dispoziție motivată cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la imobilul situat în București, .. 59, sector 4, constând în diferența de teren în suprafață de 234 mp; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere nr.2, referitor la obligarea intimatului M. București, prin P. G., să transmită imediat și direct către intimata Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor dosarul aferent notificării, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere nr. 3, referitor la obligarea intimatei Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a dosarului aferent notificării și a obligat intimatul M. București, prin Primar G., la plata către contestatoarea . SA a sumei de 1250 de lei și către contestatoarea I. N. a sumei de 750 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de avocat și onorariu expert.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prezenta cerere constituie o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, formulată împotriva Dispoziției Primarului G. nr._/15.02.2012, prin care s-a propus acordarea către contestatori de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 250 mp situat în București, .. 59, sector 4, imposibil de restituit în natură, iar prin art. 1 alin.2 s-a respins cererea pentru restituirea în natură sau în echivalent pentru diferența de 250 mp teren.

Față de modificarea cererii, respectiv solicitarea instanței să dispună anularea art. 1 alin. 2 al Dispoziției și restituirea în echivalent a diferenței de teren în suprafață de 234 mp, menținând neschimbate capetele 2-4 ale cererii inițiale, Tribunalul a reținut că notificarea nr. 2028/10.08.2001 formulată de contestatoarea I. N. a fost comunicată Primăriei Municipiului București, prin intermediul B. P. S. (fila 12), formându-se dosarul administrativ nr._ al Primăriei Municipiului București. Prin notificarea menționată, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 59, sector 4, compus din 500 mp teren.

În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce fac obiectul prezentei cereri, în temeiul Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Procesul-verbal nr._/22 Septembrie 1941 al Comisiunii pentru Înființarea Cărților Funciare în București (fila 18), s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară a municipiului București, în favoarea numiților I. C. C. (pentru cota de ½) și I. C. Amicuța, născută D. (pentru cota de ½), pentru imobilul situat în București, ..59, compus din teren în suprafață de 462 mp și casă compusă dintr-o cameră și o sală, în temeiul contractului încheiat cu V. C. I., autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr._ din 4 iunie 1919.

Prin Actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr._ din 12 iulie 1946 de Tribunalul Ilfov – Secția notariat (fila 21), numitul C. I. (cu domiciliul în .. 59) a vândut fiului său, I. C. I. nuda proprietate asupra imobilului situat în București, .. 59, compus din teren în suprafață de 250 mp și casa din două camere de paiantă. Se mai precizează în cuprinsul acestui act, la vecinătăți, faptul că proprietatea vândută se învecinează la Miazăzi cu averea defunctei Anicuța C. I.. De asemenea, se mai precizează că imobilul a fost dobândit de vânzător în temeiul actului autentificat sub nr._/1919 și transcris de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat sub nr._/1919.

Prin Oferta de donație autentificată sub nr. 8683 din 31 octombrie 1973 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 București (fila 28), numiții I. I. și I. C. (ambii cu domiciliul în .. 59) au oferit spre vânzare Statului R., prin Consiliul Popular al Sectorului 5 București, terenul situat în București, .. 59, sector 5, în suprafață de 250 mp, teren viran rămas în urma demolării clădirii de locuit și a dependințelor. În cuprinsul ofertei de donație, se precizează că imobilul a fost dobândit prin cumpărare în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1946 și transcris sub nr._/1946 de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat, ca bun comun cumpărat în timpul căsătoriei.

Oferta de donație a fost acceptată de S. R., prin Consiliul Popular al Municipiului București prin Decizia nr. 140/2 februarie 1974 (fila 29).

Conform adresei nr. 850/3.09.2008 eliberată de SCAVL Berceni SA 8fila 32), pentru întreg imobilul donat (construcție și teren) nu s-au acordat despăgubiri.

Conform Fișei tehnice a imobilului, întocmită în luna mai 1968 și actualizată în septembrie 1973 (fila 23), imobilul situat în București, .. 59, sector 5 era compus din teren în suprafață de 484 mp și construcție de 42 mp.

Tribunalul a reținut cu privire la imobilul situat în București, .. 59, sector 5, compus din teren în suprafață de 250 mp, ce a făcut obiectul Ofertei de donație nr. 8683 din 31 octombrie 1973 și al Deciziei nr. 140/2 februarie 1974 al Consiliului Popular al Municipiului București, că s-a emis Dispoziția Primarului G. nr._/15.02.2012, prin care s-a propus acordarea către contestatori a măsurilor reparatorii în echivalent. Această dispoziție nu este contestată în cauză în ceea ce privește măsurile reparatorii privind suprafața de 250 mp.

Cu privire la restul terenului de 234 mp, Tribunalul a analizat dacă contestatorii au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și dacă s-a făcut dovada dreptului de proprietate.

Suprafața de 234 mp se include în terenul în suprafață mai mare de 462 mp, astfel cum apare în Procesul-verbal nr._/22 Septembrie 1941 al Comisiunii pentru Înființarea Cărților Funciare în București, ca fiind proprietatea numiților I. C. C. (cota de ½) și I. C. Anicuța, născută D. (cota de 1/2).

Din această suprafață mai mare, C. I. (sau I. C. C., astfel cum apare în actul din 1941) a înstrăinat suprafața care îi revenea, de 250 mp, către fiul său, I. C. I., prin Actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr._ din 12 iulie 1946de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat.

La data înstrăinării, soția numitului C. I., I. C. Anicuța, era decedată, astfel cum rezultă din mențiunile actului de vânzare-cumpărare din 1946.

Din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că succesiunea defunctei I. C. Anicuța a fost dezbătută.

Cu toate acestea, la data preluării de către stat, respectiv în 1973, imobilul situat în .. 59, sector 5 figura cu suprafața totală de 484 mp, din care doar suprafața de 250 mp a făcut obiectul Ofertei de donație din partea autorilor contestatoarei I. N. și al acceptării de către stat prin decizia Consiliului Popular.

Pentru a analiza dacă contestatorii au îndreptățirea de a solicita măsuri reparatorii pentru diferența de teren de 234 mp, Tribunalul a analizat actele de stare civilă depuse la dosar.

Contestatoare I. N. este fiica numiților I. I. (cunoscut și sub numele de I. I. sau I. C. I., potrivit declarației de notorietate de la fila 40) și I. C. (cunoscută și sub numele de I. C., potrivit declarației de notorietate de la fila 38).

I. I. este fiul lui I. C. și al numitei I. A., potrivit Certificatului de naștere . nr._-A eliberat la data de 13 august 1970 (fila 84).

Numitul I. C., care apare ca tată al numitului I. I. în certificatul de naștere de la fila 84, este același cu numitul C. C. I., născut la data de 25 aprilie 1890, fiul lui C. al numitei V., cum apare în Certificatul de naștere depus la fila 76 și cu I. C. C., care apare ca proprietar al imobilului în procesul-verbal de carte funciară din anul 1941.

Numita I. A. este aceeași cu I. C. Anicuța, care apare ca proprietar, alături de soțul său I. C. C. în procesul-verbal de carte funciară din anul 1941 și decedată anterior anului 1946.

Tribunalul a reținut din probele administrate faptul că contestatoare I. N. este autoarea numitei I. A. (cunoscută și ca I. C. Anicuța), care avea în proprietate cota de ½ din imobilul din .. 59, cealaltă cotă de ½ ce a aparținut soțului său, I. C. C., făcând obiectul transmisiunilor succesive de proprietate, astfel cum am arătat mai sus.

În continuare, s-a analizat dacă contestatoare este singura persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru terenul ce a aparținut numitei I. A. (cunoscută și ca I. C. Anicuța).

În certificatele de moștenitor autentificate sub nr.781/14 septembrie 1987, respectiv 967/1 septembrie 1992, după defuncții I. I. și I. C., a rămas moștenitor I. N., însă fratele acesteia, I. C., a renunțat la succesiunea celor doi. Cum succesiunea după I. A. nu s-a dezbătut, există posibilitatea ca și acesta să aibă drepturi succesorale. Cu toate acestea, din conținutul dosarului administrativ transmis în copie de Primăria Municipiului București, nu rezultă că și alte persoane ar fi depus notificare pentru imobilul în cauză. Potrivit dispozițiilor art.4 alin.4 din Legea nr.19/2001, „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.” Prin urmare, Tribunalul a reținut că singura persoană îndreptățită pentru măsuri reparatorii pentru imobilul din ..59 este contestatoare I. N., în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.

Contestatoare I. N. a cedat drepturile sale în procent de 75% către contestatoare . SA, prin Contractul de cesiune autentificat sub nr. 2478/22.11.2011 de către BNP F. M. și Asociații (fila 13).

În ceea ce privește suprafața de teren a imobilului din . anumite neconcordanțe în acte. Notificarea nr.2028/2001 menționează suprafața de 500 mp, în timp ce Fișa imobilului întocmită în 1968 și reactualizată în 1973 menționează suprafața de 484 mp. În actele de proprietate apare suprafața de 462 mp (Procesul-verbal de înscriere în cartea funciară din 22 septembrie 1941), iar în raportul de expertiză topografică depus la dosar apare suprafața de 484 mp. Tribunalul a dat o forță probantă mai mare măsurătorilor în teren, efectuate atât în 1968 și 1973, dar și confirmate de expertul A. V., numit în cauză. Având în vedere că prin Dispoziția Primarului G. nr._/15.02.2012, contestatorii au primit măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 250 mp, Tribunalul a avut în vedere diferența rămasă de 234 mp.

În fapt, întreaga suprafață de teren de 484 mp a fost stăpânită de părinții reclamantei I. N. până la data demolării imobilului (1973), astfel cum rezultă din adresa nr._/21.07.2008 eliberată de Direcția Generală de Impozite și taxe Locale Sector 4 (fila 78).

În ceea ce privește caracterul preluării de către stat a imobilului menționat mai sus, Tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește suprafața de 250 mp, care a făcut obiectul Dispoziției Primarului G. nr._/15.02.2012, preluarea de către stat s-a făcut în mod abuziv, încadrându-se în dispozițiile art.2 lit.c) teza referitoare la neîncheierea donațiilor în formă autentică.

În ceea ce privește restul suprafeței de 234 mp, aceasta s-a făcut fără nici un titlu, deoarece nu este cuprinsă în actele de donație (oferta de donație, respectiv Decizia Consiliului Popular).

De asemenea, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește situația actuală a imobilului, Tribunalul a reținut faptul că, potrivit adresei nr._/_/14.07.2008, emisă de Primăria Municipiului București (fila 33) și astfel cum s-a constatat prin raportul de expertiză întocmit de expertul A. V. (fila 352 și urm.), terenul în suprafață de 484 mp situat în fosta .. 59 este ocupat în totalitate de Parcul Tineretului.

Prin urmare, imobilul nu poate fi restituit în natură contestatorilor, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 modificată, urmând a se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale.

Pentru considerentele expuse anterior, cererea a fost admisă în parte, urmând ca, pe capătul de cerere nr. 1, să se dispună anularea în parte a Dispoziției nr._/15.02.2012 emisă de P. G. al Municipiului București, în sensul anulării art. 1 alin. 2 al acestei dispoziții. A fost obligat intimatul M. București, prin Primar G., să emită în favoarea contestatorilor I. N., pentru cota de 75%, și . SA, pentru cota de 25%, dispoziție motivată cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la imobilul situat în București, .. 59, sector 4, constând în diferența de teren în suprafață de 234 mp.

În ceea ce privește capătul de cerere nr. 2 referitor la obligarea intimatului M. București, prin Primar G., să transmită dosarul aferent notificării către CCSD, Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 16 alin. 2¹ din Cap. V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 instituie obligația centralizării la nivel de prefectură a dispozițiilor emise de autoritățile administrației publice locale, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul CCSD, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Dispoziții similare sunt conținute de art. 16 alin. 2¹ din OUG nr. 81/2007: "Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.” Nu se poate reține argumentul reclamantului, în sensul că hotărârea judecătorească nu mai face necesar controlul de legalitate din partea prefecturii, deoarece dispoziția primarului va fi dată pe baza hotărârii judecătorești, nefiind substituită de această hotărâre, motiv pentru care trebuie supusă acestui control ierarhic de legalitate. Pentru aceste motive, Tribunalul a respins capătul de cerere referitor la obligarea intimatului M. București, prin Primar G., să transmită dosarul aferent notificării către CCSD, ca neîntemeiat.

În consecință, având în vedere că intimatul M. București nu a fost obligat la predarea directă a dosarului administrativ către CCSD, va fi respins și capătul de cerere nr. 3 referitor la obligarea CCSD la înregistrarea dosarului administrativ.

Având în vedere renunțarea, în ședința de judecată de la termenul din 19.02.2013, la judecarea capătului nr. 4 din cererea inițială, referitor la acordarea despăgubirilor, Tribunalul nu a mai analizat aceste pretenții.

În ceea ce privește capătul de cerere nr. 5 referitor la cheltuielile de judecată, acestea au fost acordate contestatorilor, în temeiul art. 274 Cod proc. civilă, urmând a fi obligat intimatul M. București, prin Primar G., la plata sumei de 1250 lei către contestatoarea . SA, reprezentând onorariu de avocat de 250 lei, conform chitanței nr. 661/4.02.2012 și onorariul de expert de 1000 de lei, conform Ordinului de plată nr. 523/22.11.2012 emis de BCR (fila 254), precum și la plata către contestatoarea I. N. a sumei de 750 de lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. 659/4.02.2012.

Prin încheierea pronunțată în ședința din Camera de Consiliu din 15.04.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis cererea formulate de contestatorii I. N. și . SA și a lămurit dispozitivul sentinței menționate, în sensul că anularea parțială a Dispoziției nr._/15.02.2014 emise de P. G. al Municipiului București, în ceea ce privește art.1 alin.2 se referă la modificarea în parte a dispoziției, în ceea ce privește art. 1 alin. 2, în sensul propunerii acordării de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la imobilul situat în București, .. 59, sector 4, constând în diferența de teren în suprafață de 234 mp, în favoarea contestatorilor lordache N., pentru cota de 75%, și . SA, pentru cota de 25%.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarele I. N. și S.C. R. G. Invest S.A., precum și intimatul M. București prin P. G..

Prin recursul declarat, contestatoarele solicită în temeiul dispoz.art.304 pct.8 și 9 și art.304¹ C.proc.civ., modificarea în parte a sentinței civile recurate, în sensul admiterii capătului de cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului M. București prin P. G. să înainteze dosarul aferent notificării nr.2028/10.08.2001, direct către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, având în vedere controlul de legalitate efectuat prin sentința pronunțată.

Astfel, capătul 2 de cerere are ca obiect obligarea pârâtului M. București prin P. G. de a trimite dosarul aferent notificării nr.2028/10.08.2001, direct fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, având și o cerere subsidiară acestei cereri doar în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispoz.art.16 alin.2 ind.1 din Legea nr.247/2005, prin care au solicitat obligarea M. București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative și se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct. 9 C.proc.civ. și ale art. 304 indice 1 C.proc.civ.

Asupra capătului de cerere prin care contestatoarele au solicitat înaintarea dosarului administrativ direct la fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a respins acest capăt de cerere, având în vedere dispozițiile art. 16 alin 2¹ din Legea 247/2005 din Cap. V, Titlul VII, instituie obligația centralizării la nivel de prefectură a dispozițiilor emise de autorităților administrației publice locale, urmând a fi înaintate de către prefect către Secretariatul CCSD, însoțite de avizul de legalitate al prefectului și că dispozițiile se vor emite pe baza hotărârii judecătorești, motiv pentru care trebuie supusă controlului de legalitate al prefectului.

La momentul introducerii cererii de chemare în judecată, erau aplicabile dispozițiile art. 16 din Titlul VII al legii 247/2005, prin care se stabilea etapele care trebuie parcurse pentru emiterea titlului de despăgubiri.

Art.16 alin. 2 indice l din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr. 81/2007, stabilea circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrative deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot să fie restituite m natură, în sensul că după trecerea termenului de contestație stabilit de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile/deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintează Instituției Prefectului, în vederea realizării controlului de legalitate, cât și faptul că prefectul, după ce verifica din punct de vedere legal dispozițiile, emite un ordin cu propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, pe care îl înaintează pe bază de proces-verbal către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor și emiterii titlului de despăgubiri.

Aceste dispoziții, au fost abrogate prin Legea 165/2013, care prevede oarecum aceeași metodologie, de transmitere a dosarelor administrative, către Prefect, în vederea exercitării controlului de legalitate, în condițiile art. 11 alin (1) și (2) din Legea 554/2004.

Așadar, la motivației utilizată în cererea de chemare în judecată în sprijinul admiterii acestui capăt de cerere, i se adaugă un argument în plus, în sensul că, prin Legea 165/2001, au fost abrogate și acele dispoziții, care prevedeau obligativitatea centralizării dosarelor la nivel de prefectura, prevăzute de Legea 247/2005.

În speța prezentă însă, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamantei de persoană fizică îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, care a realizat și controlul de legalitate asupra dispoziției emise și cum în urma acestui control de legalitate stabilindu-se că reclamanta, persoană fizică, avea calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, fără îndoială că nu se impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate.

Oricum, instanța de judecată are plenitudine de competentă în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atât de P. G. al Municipiului București, cât și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării, constând în derularea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pârâtul M. București prin P. G. a fost obligat să pună în executare hotărârea instanței, prin care s-a soluționat pe fond notificarea și s-a stabilit dreptul reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat, fără a mai adopta alte măsuri suplimentare, care să poată eventual să facă obiectul controlului de legalitate din partea prefectului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.299, art.304¹, art.304 pct.8, 9 și art.312 alin.3 C.proc.civ.

Prin recursul său, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând următoarele:

Prin Dispoziția nr._/2012, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul-teren în suprafață de 250 m.p. situat în București. ..59, sector 4 și s-a respins notificarea pentru diferența de teren ca nedovedită.

Potrivit actelor depuse la dosarul de notificare, precum și situația juridică emisă de SCAVL Berceni SA rezultă că imobilul situat în București, ..59, sector 4, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.478/1954, conform ofertei de donație autentificată sub nr.8683/31.10.1973, fost proprietatea lui lonescu I. și lonescu C..

Din actele anexate rezultă că imobilul în litigiu avea un teren în suprafață de 250 m.p.

In consecință, în mod corect M. București a emis Dispoziția nr._/15.02.2012.

Potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legii.

Conform art.1 al.1 și al.2, art.4, art.16 și art.50 din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 al.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.

Referitor la obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, apreciază că în mod greșit (eronat) instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecata stă culpa procesuală a părții, or, în cazul de față, nu se poate reține culpa instituției, reclamanții având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001 pentru soluționarea notificării.

În cazul în care se va respinge motivarea Municipiului București, acesta solicită aplicarea dispozițiilor art.274 al. 3. C.pr.civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.

Curtea a constatat transmisiunea calității procesuale de la intimate-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul dispozițiilor Legii nr.165/2013.

Intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamanta I. N., solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În motivare, intimata menționează că la momentul promovării prezentei cauze erau in vigoare dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel prin Titlul VII din actul normativ amintit mai sus, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite in natură, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire.

Totodată trimiterea dosarelor de despăgubire era reglementată cu respectarea dispozițiilor art. 16 alin. 2¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora dispozițiile emise de către unitatea deținătoare și întreaga documentație aferentă acestora se transmiteau către prefect, pentru centralizare și exercitarea controlului de legalitate.

Așa cum s-a arătat mai sus, art. 16 alin. 2¹ Titlul VII din Legea nr. 247/2005, prevedea ca „dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.

Intimata menționează faptul că, în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, a fost publicată Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.

Potrivit acestui act normativ, a fost înființată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care, a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art.16 din Legea nr.165/2013 cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).

Totodată, intimata precizează faptul că potrivit noilor dispoziții legale în vigoare - art.21 din Legea nr._ dosarele de despăgubire se înaintează mai întâi prefecturilor în vederea acordării avizului de legalitate, după care vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Naționale.

În cazul de față, dosarul de despăgubire al reclamantei nu a fost soluționat de primărie.

Ulterior înaintării dosarului de despăgubire, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor va emite o decizie de validare/invalidare în termen de 60 de luni de la data înregistrării dosarului de despăgubire în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Până atunci, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și implicit Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu poate cădea în pretenții, întrucât pârâtul, care poate fi obligat la executarea unei obligații în cadrul unui proces, trebuie să fie titularul unei obligații legale sau convenționale.

Or, cum nu există vreo obligație în acest sens în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța nu poate obliga o parte la o prestație imposibil de adus la îndeplinire.

De asemenea, intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare la recursul formulat de M. București prin P. G., solicitând admiterea acestuia pentru următoarele argumente:

Motivele de recurs formulate de M. București prin P. G. sunt întemeiate în sensul că prin apariția Legii nr.165/2013 prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 au fost abrogate.

Totodată, prin recursul declarat de Municipiului București, prin P. G., împotriva sentinței civile pronunțată în prezenta speță, acesta a înțeles să invoce excepția de ordine publica a prematurității cererii de chemare in judecată, având in vedere prevederile art. 33 din noua legislație în vigoare, respectiv Legea nr. 165/2013.

Intimata precizează că în Monitorul Oficial nr.278/_ a fost publicată Legea nr.165/17.04.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.

Potrivit acestui act normativ, se înființează Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intimata menționează că noua lege prevede faptul că dispozițiile, prezentei legi se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, aflate pe rolul instanțelor (…) la data intrării în vigoare a prezentei legi, care reglementează procedura de validare/invalidare adeciziilor emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor.

Potrivit prevederilor art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013 „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte”.

Totodată, potrivit prevederilor art.21 alin.(6) din legea nr.165/2013 „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu”.

Totodată, precizează faptul că potrivit noilor dispoziții legale în vigoare – art.21 din Legea nr.165/2013 dosarele de despăgubire se înaintează mai întâi prefecturilor în vederea acordării avizului de legalitate, după care vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Naționale.

În cazul de fața, dosarul de despăgubire al reclamantei nu a fost soluționat de primărie.

Până atunci, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu poate cădea în pretenții, întrucât pârâtul, care poate fi obligat la executarea unei obligații în cadrul unui proces, trebuie să fie titularul unei obligații legale sau convenționale.

Or, cum nu există vreo obligație în acest sens în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța nu poate obliga o parte la o prestație imposibil de adus la îndeplinire.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri referitoare la cheltuielile de judecată.

Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.3041 și art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Recursul formulat de recurentul-pârât M. București, prin P. G., va fi analizat cu prioritate, întrucât privește și soluția dată capătului principal al cererii de chemare în judecată, în timp ce recurenții-reclamanți au criticat numai soluția asupra unui capăt accesoriu.

Asupra recursului declarat de recurentul – pârât M. București prin Primar:

1. Critica referitoare la întinderea suprafeței de teren în litigiu, astfel cum aceasta rezultă din înscrisurile administrate ca probe, va fi analizată în temeiul dispozițiilor art.304¹ C.pr.civ. Această critică este nefondată, pentru argumentele ce urmează:

Astfel cum corect a reținut tribunalul, imobilul din București, ..59 a fost proprietatea numiților I. C., cunoscut și ca I. C. C. sau C. C. I., și a soției sale, I. C. Amicuța, cunoscută și ca I. A., sau I. C. Anicuța, fiind dobândit în baza contractului autentificat sub nr._/04.06.1919, de Tribunalul Ilfov.

Reclamanta I. N. este descendenta celor doi proprietari, în calitate de nepoată de fiu, aceasta fiind fiica lui I. I., cunoscut și sub numele de I. I. sau I. C. I., și al numitei I. C., cunoscută și ca I. C..

Suprafața de 250 mp de teren, la care s-a referit recurentul în motivele de recurs, a fost dobândită în proprietate de părinții reclamantei, în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/12.07.1946, de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat. Ulterior, această suprafață a format obiectul ofertei de donație autentificate sub nr.8683/31.10.1973 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 București, acceptate de S. R. prin Consiliul Popular al Municipiului București, prin decizia nr.140/02.02.1974. Pentru această suprafață s-a emis dispoziția nr._/15.02.2012 a Primarului G. al Muncipiului București, privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, iar sub acest aspect dispoziția nu este contestată.

Așa cum a apreciat tribunalul, contestația privește suprafața de 234 mp de teren, ce a format restul imobilului din București, ..59, conform procesului-verbal nr._/22.09.1941 al Comisiunii pentru Înființarea Cărților Funciare în București și fișei tehnice a imobilului, întocmite în mai 1968 și actualizată în septembrie 1973. Această suprafață nu a format obiectul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/12.07.1946, în cuprinsul căruia s-a menționat că proprietatea vândută se învecinează la miazăzi cu averea defunctei Anicuța C. I.. Pe de altă parte, această suprafață a fost preluată de stat, deși oferta de donație a avut ca obiect numai suprafața descrisă mai sus respectiv 250 mp vânduți de soțul defunctei, fiului și soției acestuia.

În privința succesiunii defunctei I. A. (I. C. Anicuța sau I. C. Amicuța), tribunalul a constata corect că nu s-a făcut dovada dezbaterii succesiunii, iar reclamanta I. N. este singura persoană care a depus notificarea prevăzută de Legea nr.10/2001, cu consecința aplicării dispozițiilor art.4 din Legea nr.10/2001, din care a fost desprinsă concluzia calității reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și pentru restul imobilului din București, ..59.

2. Critica referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.165/2013, ce poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., este fondată.

Sub acest aspect, Curtea reține că ulterior pronunțării hotărârii instanței de fond, însă anterior expirării termenului de declarare a căii de atac de față, la data de 20.05.2013 a intrat în vigoare Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art.4 din Legea nr.165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (…)”, iar potrivit art.50 lit. c din același act normativ „La data intrării în vigoare a prezentei legi (…) articolele 16, 17, 18, 18¹, 18², 18³, 18⁴, 18⁵, 18⁶, 18⁷, 18⁸, 18⁹ și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi se abrogă”.

Odată ce notificarea nu era integral soluționată irevocabil la data de 20 mai 2013, dispozițiile Legii nr.165/2013 invocate de recurentul – pârât M. București, prin P. G., sunt aplicabile litigiului de față, urmând ca măsurile compensatorii ce se cuvin reclamanților să fie acordate în concordanță prevederile noii legi.

În atare condiții Curtea reține că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri compensatorii pentru imobilul preluat abuziv și care nu mai poate fi restituit în natură, care a format obiectu litigiului, fiindu-le aplicabile dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013, potrivit cărora „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte” precum și prevederile capitolului III din lege care reglementează procedura de acordare a măsurilor compensatorii.

Pe cale de consecință, se constată fondată această critică formulată de recurentul – pârât M. București prin P. G., ce vizează modul în care au fost acordate de către prima instanță măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.

4. Critica referitoare la greșita obligare a recurentului – pârât M. București prin P. G. la plata cheltuielilor de judecată, ce poate fi, de asemenea, încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., este nefondată.

Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art.274 alin.1 C.pr.civ., „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

Din textul de lege menționat rezultă că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală, pârâtul putând să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată în cazul în care recunoaște pretențiile reclamantului la prima zi de înfățișare.

În aceste condiții, dat fiind că soluția pronunțată de instanța de fond a fost favorabilă reclamanților, conform celor arătate mai sus, Curtea apreciază că aceștia sunt îndreptățiți să recupereze de la recurentul - pârât sumele achitate cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de avocat și onorariu pentru expert.

Nu pot fi primite criticile recurentului – pârât în sensul că nu se poate reține culpa sa procesuală, odată ce prin decizia emisă de acesta, notificarea formulată de reclamantă în baza Legii nr.10/2001 a fost soluționată nefavorabil în ceea ce privește suprafața de teren pentru care s-a formulat prezenta contestație.

Atitudinea recurentului – pârât a determinat pe reclamanți să adreseze instanței prezenta contestație, iar odată ce soluția tribunalului a fost favorabilă recurenților – reclamanți, nu se poate susține lipsa culpei recurentului – pârât.

În ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat, Curtea nu apreciază că acesta este disproporționat, atât timp cât serviciile de asistență juridică nu se limitează numai la prezența unui avocat la termenul de judecată, ci implică și formularea cererii de chemare în judecată, consultarea actelor prezentate de părți, solicitarea și participarea la administrarea de probe.

Totodată Curtea constată că suma totală de 1.000 lei, solicitată cu titlu de onorariu de avocat nu este disproporționată prin raportare la obiectul litigiului – contestație formulată în temeiul Legii nr.10/2001, motiv pentru care apreciază că nu se impune a se face aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 C.pr.civ.

Având în vedere considerentele arătate mai sus în analiza celor două recursuri declarate în cauza de față, Curtea, cu observarea dispozițiilor art.312 alin.2 și alin.3 C.pr.civ., urmează să le admită în parte și să modifice în parte sentința recurată, în sensul obligării pârâtului M. București prin P. G. să transmită dosarul aferent notificării către pârâta Comisia Națională de Compensarea Imobilelor, după emiterea dispoziției motivate de acordare a măsurilor compensatorii sub formă de puncte, conform Legii nr.165/2013, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

Reținând că dintre criticile formulate în recurs de pârâtul M. București, prin primarul G., numai una a fost apreciată ca fondată, în timp ce recursul formulat de reclamanți a fost integral admis, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 276 C.pr.civ., în sensul obligării recurentului-pârât la plata către recurenții-reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată, a jumătate din onorariul avocațial achitat apărătorului care i-a reprezentat în această fază procesuală (conform chitanței nr.1236/17.12.2014).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de recurentele-contestatoare I. N., . SA și de către recurentul-intimat M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr.393 din 26.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR și P. G..

Modifică în parte sentința recurată, în sensul următor:

Obligă pe pârâtul M. București prin P. G. să transmită dosarul aferent notificării către pârâta Comisia Națională de Compensarea Imobilelor, după emiterea dispoziției motivate de acordare a măsurilor compensatorii sub formă de puncte, conform Legii nr.165/2013.

Obligă pe recurentul pârât M. București prin P. G. la plata către recurenta reclamantă I. N. a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04.02.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. P. B. C. B. T. M. G. R.

GREFIER

Ș. P.

Red.A.P.B.

Tehnored.APB/B.I.

2 ex/20.03.2015

T.B- Secția a IV-a – R.E.G.

← Pretenţii. Decizia nr. 174/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Anulare act. Decizia nr. 167/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Legea 10/2001. Decizia nr. 139/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 139/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI