Legea 10/2001. Decizia nr. 220/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 220/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 13183/3/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
(61/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR.220 A
Ședința publică din 05.05.2015
Curtea constituită din:
Președinte - A. P. B.
Judecător - C. B. T.
Grefier - E. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta reclamantă D. R.-E., împotriva sentinței civile nr.669 din 03.06.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. H. S.A.
Cauza are ca obiect acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2002.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 29.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen.
Pentru a le da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 05 mai 2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, Secția I civilă, sub nr._, la data de 15.01.2014, reclamanta D. R. E. a chemat în judecată pârâta S.C. H. S.A. București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să emită o decizie de despăgubire în echivalent valoric pentru imobilul compus din teren în suprafață de 1737 m.p., situat în zona I a municipiului Târgu-J., cuprinsă între drumul de circulație publică dintre . de sud al răului J. și barajul hidrocentralei, din zona Pieței Centrale, iar, în subsidiar, să emită o decizie cu propunerea de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul specificat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că la data de 25.07.2013, ulterior demarării procedurii administrative față de Municipiul Târgu-J., a notificat pârâta în baza Legii nr. 10/2001, în privința imobilului menționat mai sus, acesta fiind deținut de pârâtă în baza certificatului de atestare a proprietății nr. M03 6457/15.05.2011, notificarea nefiind soluționată până la acest moment.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 165/2013, Legii nr. 10/2001, art. 1516 și urm. C. civ. și art. 451-453 C. proc.civ.
Pârâta a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a invocat, printre alte excepții procesuale și apărări de fond, excepția prematurității introducerii cererii, raportată la prevederile Legii nr. 165/2013, care instituie un termen obligatoriu pentru soluționarea notificării.
P. sentința civilă nr. 65/02.04.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția I civilă, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 16.04.2014.
P. sentința civilă nr.669/03.06.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția prematurității cererii, invocată de pârâtă, și a respins cererea formulată de reclamanta D. R. E., ca prematură.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta D. R. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale H. S.A. București, obligarea acesteia la soluționarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, privind imobilul compus din teren în suprafață de 1737 m.p., situat în zona I a municipiului Târgu-J., cuprinsă între drumul de circulație publică dintre . de sud al răului J. și barajul hidrocentralei, din zona Pieței Centrale.
Potrivit art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
În conformitate cu alin. 2 al aceluiași text legal, termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Ca atare, tribunalul a constatat că Legea nr.165/2013 a acordat un termen pârâtei pentru soluționarea dosarului reclamantei, termen care la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată nu este împlinit, astfel încât acțiunea apare ca fiind prematur introdusă, dreptul reclamantei de a se adresa tribunalului pentru cenzurarea refuzului pârâtei de a soluționa cererea sa fiind afectat de un termen legal suspensiv.
În acest context, se impune menționarea și a faptului că prezenta acțiune a fost formulată după . Legii nr. 165/2013, astfel încât nu se mai poate ridica vreo problemă de neconstituționalitate a art. 4 și art. 33-34 din acest act normativ. Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 88 din data de 27 februarie 2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată, constatându-se că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Ca atare, per a contrario, pentru cererile introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2014, disp. art. 4 și art. 33-34 din lege sunt în deplin acord cu prevederile constituționale.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor convenționale și a jurisprudenței Curții europene, tribunalul a constatat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată tocmai în contextul pronunțării Hotărârii C.E.D.O. în cauza pilot M. A. și alții contra României, în care Curtea a criticat lipsa instituirii unor termene pentru analizarea dosarelor de către Comisia Centrală, acesta fiind considerat un alt punct slab al mecanismului intern de despăgubire. Din moment ce însăși Curtea europeană a stabilit ca direcție de urmat în adoptarea unei noi legislații în materie instituirea unor termene pentru soluționarea dosarelor, tribunalul consideră că nu s-ar putea invoca eventuala neconvenționalitate a dispozițiilor menționate.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta D. R.-E., în termen legal.
În motivare, apelanta reclamantă susține că tribunalul a respins acțiunea pe o excepție de prematuritate, care a fost invocată de către pârâta S.C. H. S.A., care însă pe fond s-a declarat ca nefiind persoană juridică ce ar avea vreo atribuție de a soluționa parțial notificarea nr.5149/23.10.2011, pe care Primarul Municipiului Tg-J., în executarea deciziei irevocabile nr.27/2010 a Curții de Apel C., a soluționat-o în parte, cu privire la suprafața de 2056 m.p. teren, pentru diferența de 1737 m.p., neputând să o soluționeze deoarece această suprafață de teren, deși se află în posesia și folosința Municipiului Tg.-J., face parte din proprietatea pârâtei, certificată acesteia de fostul Minister al Economiei, în baza H.G. nr.34/1991.
Pronunțându-se exclusiv asupra excepției prematurității cererii, instanța de fond a respins acțiunea fără a se mai pronunța asupra acestei susțineri a pârâtei, care echivalează cu „o excepție a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei”.
În pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond a dat o apreciere netemeinică și implicit, nelegală prevederilor art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013.
Obligația pârâtei de a soluționa notificarea este una și termenul în care aceasta va proceda la soluționarea ei este cu totul altul.
Pârâta a fost renotificată asupra obligației ce-i revine în temeiul art.33 din Legea nr.165/2013 de a se pronunța asupra soluționării în parte a unei notificări depuse de reclamantă în anul 2001, care în procedura contencioasă a Legii nr.10/2001, s-a clarificat prin dispunerea irevocabilă a unei restituiri în natură și pentru suprafața de 1737 m.p. teren, care s-a dovedit la executarea deciziei Curții de Apel C. nr.27/2010, ca fiind în patrimoniul pârâtei, certificată printr-un act administrativ emis de un minister de resort, după promulgarea Legii nr.10/2001, respectiv după depunerea notificării.
În baza Legii nr.165/2013 cu aplicabilitatea prevederilor art.20-29 din Legea nr.10/2001, așa cum au fost completate prin Legea nr.247/2005, pârâta avea obligația să-și exprime poziția legală asupra notificării prin restituire fizică sau în echivalent valoric și să uzeze de prevederile art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013, stabilind funcție de numărul de notificări pe care la are de soluționat, termenul până la care va emite și va comunica fie dispoziția de restituire fizică a terenului, care este liber de orice sarcini și afectațiuni de suprafață, fie oferta de despăgubire, fie va respinge notificarea.
Or, în condițiile în care, pârâta nu a dat nici o confirmare asupra notificării și prin întâmpinarea formulată s-a declarat ca neavând nici o obligație de a se pronunța asupra notificării sub nicio formă, din moment ce Statul i-a certificat terenul în proprietate, după ce s-a promulgat Legea nr.10/2001, într-o atare situație de fapt, instanța avea obligația să unească excepția cu fondul și să soluționeze fondul acțiunii fie prin respingerea cererii ca neexistând în sarcina pârâtei obligația de a soluționa notificarea, fie prin admiterea cererii și obligării pârâtei să se pronunțe asupra notificării în termenele legale prevăzute de art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013.
Intimata pârâtă S.C. H. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Intimata apreciază ca fiind nefondată critica apelantei, conform căreia instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea pe o excepție de prematuritate invocată prin întâmpinare de către pârâtă, întrucât în baza termenelor stabilite de Legea nr.165/2013, la data introducerii cererii de chemare în judecată, aceste termene nu erau împlinite.
Luând în calcul termenul cel mat mic, respectiv 12 luni, și raportându-l la data intrării în vigoare a termenelor prevăzute la art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013, prevăzută de alin.2 al art.33 din Legea nr.165/2013, potrivit căruia termenele curg de la data de 1 ianuarie 2014, rezultă că, termenul de soluționare a notificării reclamantei nu era împlinit la data introducerii cererii, la data soluționării cererii de chemare în judecată de către instanța de fond .
Reclamanta susține prin cererea de chemare în judecată că la data de 25.07.2013 a notificat H. S.A pentru restituirea în echivalent valoric a suprafeței de 1737 mp, însă nu exista nicio dovadă depusă de reclamantă în acest sens, aspect învederat de către societatea pârâta prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei.
Singura sesizare privind notificarea reclamantei D. R. E. nr.5149/23.10.2001 primită de către H. este cea transmisă de către Primăria Municipiului Târgu J., comunicată și înregistrată la societate sub nr._/06.11.2014, ulterior pronunțării instanței de fond, dată de la care intimata pârâtă a luat la cunoștință de această notificare (pe care o anexează la prezenta).
P. adresa Primăriei Municipiului Târgu J. nr._/20.10.2014, intimatei pârâte i-a fost înaintată spre soluționare notificarea reclamantei împreună cu întreaga documentație aferentă acesteia, urmând a fi analizată.
În opinia intimatei pârâte, cererea reclamantei, așa cum a fost formulată, respectiv obligarea societății să emită pe numele său o dispoziție de despăgubire în echivalent valoric, la valoarea de circulație din grilanotarilor publici, pentru suprafața de 1.737 mp teren construibil, nu poate fi admisă, întrucât instanța de judecată nu se poate substitui entităților învestite de lege pentru soluționarea cererilor formulate în baza Legii nr.10/2001, care au obligația analizării notificărilor sub aspectul legalității și totodată asupra dreptului revendicat, și de a le soluționa prin emiterea unei decizii de admitere sau de respingere a acestora .
Instanța de fond, în mod corect a soluționat, în temeiul art.248 alin.1 NCPC pronunțându-se cu prioritate asupra excepției prematurității cererii de chemare în judecată, având în vedere în vedere prevederile art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013.
Instanța de fond nu avea cum să se pronunțe pe excepția lipsei calității procesuale pasive a societății pârâte înainte de a sepronunța cu privire la excepția prematurității introduceri cererii de chemare în judecată, și în mod corect și legal aceasta a constatat faptul că acțiunea introdusă de reclamanta D. R. fost formulată după . Legii nr.165/2013, ceea ce impunea soluționarea cauzei mai întâi pe excepția prematurității.
Efectul soluționării excepției prematurității cereri de chemare în judecată conduce la nepronunțarea instanței de fond asupra celorlalte excepții invocate de oricare parte, iar cea de-a doua excepție invocată de pârâta H. nu ar fi schimbat cu absolut nimic soluționarea cauzei, având în vedere faptul că, societatea H. nu a fost învestită în mod direct cu soluționarea notificării reclamantei motiv pentru care prin întâmpinare s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a H. SA.
P. cererea de apel, reclamanta încearcă să inducă în eroare instanța de judecată, schimbând capetele de cerere inițiale, solicitând instanței de apel pronunțarea unei decizii privind obligarea pârâtei „a se pronunța în termenul prevăzut de art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013 asupra Notificării primită de la reclamantă".
Modificarea cererii de chemare în judecată poate avea loc numai până la primul termen la care părțile sunt legal citate (art.204 alin.1 C.proc.civ) și în nici un caz această modificare nu poate fi făcută în această fază procesuală, astfel cum încearcă apelanta. Potrivit art.204 alin.3 din Cod de proc.civ. „modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin.1 poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților".
Examinând sentința apelată, prin raportare la motivele de critică dezvoltate în apel, în limitele stabilite de art.476-478 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
P. cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalului Gorj la data de 15.01.2014, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții de despăgubire, în urma soluționării unei notificări formulate în baza dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Alături de argumentele pertinente ale Tribunalului București, legate de interpretarea dispozițiilor art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 inclusiv prin prisma jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea notează că soluția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată este justificată și prin prisma dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr.5/2015, dezlegări obligatorii pentru instanțele de judecată, în temeiul dispozițiilor art.521 al.3 C.pr.civ. Conform deciziei menționate, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în corelare cu art. 4, art. 33 - 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, este prematură cererea de chemare în judecată privind soluționarea pe fond a notificării nerezolvate de către entitatea deținătoare, cerere introdusă după . Legii nr. 165/2013, dar anterior împlinirii termenelor din procedura prealabilă reglementate de acest act normativ”.
Curtea nu poate primi susținerile apelantei-reclamante, în sensul că prima instanță era datoare să soluționeze mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă. Această concluzie se impune întrucât prematuritatea este o excepție de procedură ce pune în discuție legalitatea învestirii instanței de judecată, în timp ce lipsa calității procesuale pasive este o excepție de fond, care privește identitatea dintre persoana chemată în judecată în calitate de pârât și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății. Or, numai o instanță legal învestită poate purcede la analiza excepțiilor procesuale de fond.
Pe de altă parte, Curtea constată fondate apărările intimatei-pârâte referitoare la încălcarea de către apelanta-reclamantă a interdicției completării în apel a obiectului cererii de chemare în judecată.
Astfel, printr-una din criticile formulate în cererea de apel, apelanta-reclamantă a susținut că tribunalul „avea obligația să unească excepția (lipsei calității procesuale – n.n.) cu fondul și să soluționeze fondul acțiunii, fie prin respingerea cererii ca neexistând în sarcina pârâtei obligația de a soluționa notificarea, fie prin admiterea cererii și obligării pârâtei să se pronunțe asupra notificării în termenele legale prevăzute de art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013”. Or, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei să soluționeze notificarea în termenul prevăzut de art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013, ci a învestit instanța cu soluționarea notificării, solicitând obligarea pârâtei la emiterea dispoziției de despăgubire. P. urmare, critica menționată mai sus contravine dispozițiilor art.478 al.3 C.pr.civ.
De altfel, în lumina celui de-al treilea paragraf al dispozitivului deciziei nr.5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cererea era prematură și în cazul în care reclamanta ar fi învestit tribunalul, cu respectarea termenului prevăzut de art.204 C.pr.civ., cu petitul formulat prin motivele de apel.
În raport de considerentele expuse și ținând seama de dispozițiile art.480 C.pr.civ, Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă D. R.-E., împotriva sentinței civile nr.669 din 03.06.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. H. S.A.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 05.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. P. B. C. B. T.
GREFIER
Red.A.P.B.
Tehnored.APB/B.I.
4 ex/03.07.2015
T.B-Secția a IV-a – D.N.T.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 65/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 550/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
