Legea 10/2001. Decizia nr. 722/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 722/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 38659/3/2012

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._/3/2011/a1

DECIZIA CIVILĂ NR.722 R

Ședința publică din data de 24.06.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - LIVIU-EUGEN FĂGET

JUDECĂTOR - M. STELUȚA C.

JUDECĂTOR - M. S.

GREFIER - F. J.

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentele-reclamante D. A. și R. T., împotriva încheierilor din data de 18.09.2013 și din 22.10.2014 pronunțate în dosarul nr._/3/2011/a1 de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. Sinteza S.A. și intimatul-reclamant R. C.-N..

Dezbaterile orale și concluziile pe fond au avut loc în ședința publică de la 10.06.2015 când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 17.06.2015 și la 24.06.2015, când a hotărât următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 18.09.2013 din dosarul nr._/3/2011, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a dispus, în baza art. 1551 Cod procedură civilă, suspendarea judecății cauzei privind pe reclamantul R. C. și pârâta . de faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa de instanță la termenul anterior, din 22.05.2013, respectiv aceea de a-și preciza acțiunea.

De asemenea, prin încheierea din 22.10.2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului de repunere pe rol a cauzei și a fost menținută suspendarea pricinii.

Împotriva ambelor încheieri au declarat recurs moștenitoarele reclamantului, arătând că acestuia nu i-a fost indicat, în concret, de către prima instanță cu privire la ce trebuie precizată acțiunea, iar pe de altă parte, nu era necesară o precizare a acțiunii, câtă vreme, din cuprinsul cererii de chemare în judecată reieșeau obiectul pricinii, situația de fapt și temeiul de drept.

Recursul este fondat.

Suspendarea prevăzută de art. 1551 Cod procedură civilă, care a fost aplicat în cauză de prima instanță, este o sancțiune decurgând dintr-o faptă apreciată de instanță ca împiedicând desfășurarea normală a procesului și care se datorează vinei părții reclamante, referitor la neîndeplinirea unor obligații prevăzute de lege sau stabilite de către instanță.

În speță, nu există o vinovăție a reclamantului cu privire la faptul că nu și-ar fi precizat cererea de chemare în judecată, de vreme ce la termenul din 22.05.2013, când i s-a pus în vedere că își precizeze acțiunea, tribunalul nu i-a detaliat sau menționat, în concret, care sunt aspectele din cerere care trebuie precizate, mărginindu-se la a-i impune o obligație generică și abstractă (după cum rezultă din cuprinsul dezbaterilor și dispozițiilor menționate în încheierea din 22.05.2013 – fila 37 dosar tribunal) și punându-l pe reclamant în imposibilitatea de a îndeplini obligația impusă.

În aceste condiții, lipsind vinovăția reclamantului, în mod incorect s-a dispus, iar ulterior s-a menținut, suspendarea cauzei în baza art. 1551 Cod procedură civilă, sens în care, în baza art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și art. 312 Cod procedură civilă, vor fi casate încheierile atacate și va fi trimisă cauza în vederea continuării judecății, la aceeași instanță, urmând ca tribunalul să specifice exact moștenitoarelor reclamantului cu privire la ce aspecte așteaptă o precizare a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentele-reclamante D. A. și R. T., împotriva încheierilor de ședință din 18.09.2013 și din 22.10.2014 pronunțate în dosarul nr._/3/2011/a1 de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. Sinteza S.A. și intimatul-reclamant R. C.-N..

Casează încheierile din data de 18.09.2013 și de 22.10.2014 și trimite cauza pentru continuarea judecății, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședința publică, azi, 24.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

L. E. F. M. Steluța C. M. S.

GREFIER,

F. J.

Red. LEF

Tehnored. LEF/PS 2 ex.

26.06.2015

Jud. fond: C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 722/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI