Legea 10/2001. Decizia nr. 2/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 15642/3/2013
Dosar nr._
(1978/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.2 A
Ședința publică de la 12.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DANIELA ADRIANA BÎNĂ
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta pârâtă P. M. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.713 din 16.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. D. și COTRUȚA M..
Cauza are ca obiect acțiune întemeiată pe Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al apelantei pârâte P. M. București, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat D. A., în calitate de reprezentant al intimaților reclamanți P. D. și Cotruța M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ /2015, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de apel.
Reprezentantul apelantei pârâte solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea sentinței civile apelate în sensul respingerii cererii formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Menționează că nu stăruie în excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei M. București, având în vedere că procedura administrativă nu a fost finalizată.
Apărătorul intimaților reclamanți solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IV-a Civilă la data de 17.04.2013, sub nr. de dosar_, reclamanții P. D. și Cotruța M. au chemat în judecată pe pârâta P. M. București, solicitând instanței obligarea pârâtului să emită dispoziția cu privire la restituirea imobilului situat în București ., sector 4 compus din două camere, hol și baie și teren în suprafață de 60 mp.
În motivarea acțiunii s-a arătat în esență că imobilul sus menționat a fost dobândit de tatăl lor P. V. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3983/12.05.1972 la notariatul de Stat sector 5 București.
Fără nici un temei și fără nicio procedură administrativă imobilul a fost preluat formal și fără despăgubiri de către Statul Român în baza Legii nr. 18 însă ulterior . a comunicat că imobilul nu a mai fost preluat conform Legii nr. 18.
Deși reclamanții au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 la care au atașat toate înscrisurile necesare, nici până în prezent pârâta nu a soluționat notificarea astfel încât se impune ca drepturile recunoscute de lege să fie ocrotite judiciar prin intermediul prezentei cereri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că în baza Legii nr. 165/2013 poate fi doar obligată să emită dispoziție prin compensare cu puncte.
Tribunalul București secția a IV-a Civilă prin sentința civilă nr.713/16.06.2014 a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții P. D. și Cotruța M. în contradictoriu cu pârâta P. M. București,; a obligat pârâta să emită dispoziție motivată prin care să restituie în natură reclamanților imobilul construcție situat în București, ., sect. 4, în suprafață utilă totală de 39,6 mp precum și cota indiviză din terenul aferent acestui imobil, de 60 mp, astfel cum acesta este identificat în raportul de expertiză construcții întocmit de expert M. V. și în schița anexă; a obligat pârâtul la 1200 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței tribunalul a reținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, sub nr. 687/2002, reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București ., sector 4 compus din două camere, hol și baie și teren în suprafață de 60 mp (fila 79).
Până la data soluționării prezentei acțiuni, notificarea nu a fost soluționată de către pârâtă, fie prin emiterea unei dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii, fie prin dispoziție de respingere a notificării.
In speță este cert dovedit că reclamanții și-au îndeplinit obligația impusă de Legea nr. 10/2001, aceea de a notifica unitatea deținătoare în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru imobilul litigios, notificarea de acordare a măsurilor reparatorii fiind formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 după republicarea din septembrie 2005 a legii).
Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, iar în acest refuz trebuie cenzurat de instanță, întrucât procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 este subsumată exercitării unui drept subiectiv civil, astfel că dacă este temporizată deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă pentru a fi finalizată.
De altfel, prin decizia nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, inclusiv acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Tribunalul reține că potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.
De asemenea potrivit art.22, persoana îndreptățită va notifica în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
Potrivit art.25 din același act normativ, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Tribunalul a reținut că imobilul situat în prezent în București ., sector 4 compus din două camere, hol și baie și teren indiviz în suprafață de 60 mp a aparținut autorilor reclamanților, P. V. fiind dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3983/12.05.1972 la Notariatul de Stat sector 5 București (fila 80).
Fără nici un temei și fără nicio procedură administrativă imobilul a fost preluat formal și fără despăgubiri de către Statul Român în baza Legii nr. 18/1968 așa cum rezultă din adresa nr._/1994 a Consiliul Popular sector 4 București (fila 81) însă ulterior . a comunicat prin adresa nr. 3379/1984 că imobilul nu a mai fost preluat conform Legii nr. 18 (fila 82).
În urma decesului, de pe urma defunctului P. V. au rămas ca moștenitori reclamanții, conform certificatului de moștenitor depus la dosar cu nr. 516/1994 (filele 10) având deci calitatea de persoană îndreptățită la restituire în baza Legii nr.10/2001.
In concluzie, în raport de situația de fapt expusă în cele ce preced, tribunalul apreciază că din actele depuse la dosarul cauzei și menționate în cele ce preced, s-a făcut dovada că autorul reclamanților a deținut în proprietate imobilul respectiv, care a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 18/1968 sau în fapt în baza altui act normativ necunoscut .
La aprecierea acestei situații, tribunalul a avut în vedere că potrivit art. 23 din HG nr. 250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare se înțelege:
a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată și altele asemenea);
b) actele juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate);
c) orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă art. 2 alin. (1) din lege]; în cazul exproprierii prevăzute de art. 11 din lege sunt suficiente indicarea actului de expropriere și, eventual, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere;
d) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol);
e) în cazul în care construcția a fost demolată, orice act juridic care descrie construcția demolată;
f) expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptățită înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;
g) orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale;
h) declarații notariale date de persoana care se pretinde îndreptățită, pe propria răspundere, și care sunt solicitate de unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării în scopul fundamentării deciziei.
Așadar, HG nr. 250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dă posibilitatea probării dreptului de proprietate asupra imobilului, nu numai prin titlul original, care de altfel este depus la dosar dar și prin alte înscrisuri care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective, înscrisuri care sunt depuse la dosarul cauzei.
De altfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege, printre altele, orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat( lit h).
Așadar, tribunalul constată că primăria avea obligativitatea de a se pronunța asupra fondului cererii formulate, respectiv avea obligativitatea de a analiza actele depuse și de a se pronunța în ce măsură se justifică restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri prin echivalent asupra imobilului.
Potrivit art. 7 alin. 1 imobilele preluate în mod abuziv se restituie de regulă în natură, iar în acest sens sunt și disp. art. 9 din legea nr. 10/2001 conform căruia imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire.
Din conținutul raportului de expertiză tehnică construcții întocmit de expertul M. V. a rezultat că imobilul ce formează obiectul cauzei are o suprafață totală de 39,6 mp, finisajele și instalațiile sunt foarte vechi, structura de rezistență este foarte afectată, construcția având urgent nevoie de lucrări de consolidare (filele 128-134)
Totodată expertul a menționat că respectiva construcție identificată este una și aceiași cu cea deținută de autorul reclamanților P. V. dobândită prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3983/12.05.1972 la Notariatul de Stat sector 5 București și a precizat că nu există impedimente la restituirea în natură a imobilului.
In consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, având în vedere că nu există impedimente la restituirea în natură a imobilului, că acesta nu este vândut în baza Legii nr. 112/1995, în baza art 1, 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 tribunalul va admite acțiunea, va obliga pârâtul să emită dispoziție motivată prin care să restituie în natură reclamanților imobilul construcție situat în București, ., sect. 4, în suprafață utilă totală de 39,6 mp precum și cota indiviză din terenul aferent acestui imobil, de 60 mp, astfel cum acesta este identificat în raportul de expertiză construcții întocmit de expert M. V. și în schița anexă și va obliga pârâtul la 1200 lei cheltuieli de judecată ( onorariu de expertiză).
Tribunalul a mai precizat că imobilul ce formează obiectul cauzei este diferit și nu are nicio legătură cu alte imobile din . sector 4 București, pentru care există alte notificări și care au trecut în proprietatea statului în baza decretului nr. 92/1950, poziția 482 de la fostul proprietar B. C. iar corpul A este deja restituit în natură numitei A. F. (fila 124).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Municipiul București prin Primarul General.
Prin motivele de apel s-a invocat excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei M. București motivat de faptul că potrivit art.21 din Legea nr.215/2001 doar unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public și au un patrimoniu propriu, P. M. București fiind o structură funcțională cu activitate permanentă.
Apelantul a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M. București deoarece în temeiul art.76 alin. 1 din Legea nr215/2001 primarul este cel ce reprezintă unitatea administrativ teritorială în justiție.
Pe fondul cauzei ,apelantul arată că prezenta acțiune este o contestație în temeiul Legii nr.10/2001 îndreptată împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea, art.22 din lege stabilind obligația unității deținătoare de a soluționa notificarea prin decizie/dispoziție motivată.
Se susține că apelantul nu poate emite decizia/dispoziția în condițiile art. 22 din Legea nr.10/2001, decât dacă este investită cu o notificare.
Notificarea urmează a fi analizată pe cale administrativă, iar dacă se va concluziona că imobilul face obiect al Legii nr.10/2001 iar notificatorul este persoană îndreptățită se va emite dispoziția prevăzută de lege. Termenul de soluționare este de 60 de zile de la depunerea notificării ori a actelor doveditoare.
În sprijinul susținerilor sale sunt invocate Normele Metodologice nr.498/2003.
Un alt motiv de apel se referă la nelegală obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată .
Intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale pasive nu sunt fondate.
În raport cu dispozițiile art.21 și 67 alin. 1 din Legea nr.215/2001 personalitate juridică are unitatea administrativ teritorială iar reprezentarea acesteia se realizează prin primar.
În art. 20 din Legea nr.10/2001 se arată că dispoziția de restituire în natură ori prin echivalent ,în cazul primăriilor, se emite de primari, respectiv de primarul general al municipiului București, înțelegând astfel a desemna persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului și nu o structură funcțională.
Curtea reține și faptul că apelantul însăși întreține o confuzie între unitatea administrativ teritorială a municipiului și structura sa funcțională, toate actele sale purtând antetul P. M. București; însă în cauză ,unitatea deținătoare – municipiul București a formulat întâmpinare și a apreciat că nu este cazul a invoca nici o excepție, considerându-se unitatea deținătoare conform art. 20 din Legea nr.10/2001.
În aceste condiții, a putut să formuleze apărări, a invocat dispozițiile legii noi – Legea nr.165/_ fiindu-i asigurat pe deplin dreptul la apărare, motiv pentru care nu se dovedește vreo vătămare dintre cele prevăzute sub sancțiunea nulității sentinței.
Nici criticile pe fondul cauzei nu sunt fondate,.
Apelantul avea obligația potrivit art.22 din Legea nr.10/2001 să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile de la data depunerii acesteia, actele doveditoare atât în cea ce privește dreptul de proprietate cât și calitatea de persoană îndreptățită fiind anexate notificării .
În acest fel, nesoluționarea notificării reprezintă un refuz nejustificat de soluționare, fiind incidente dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Justiție și Casație.
Cât privește aplicarea Normelor Metodologice nr.498/2003 Curtea constată că acestea sunt abrogate expres prin art. 52 din HG nr.250/2007 care prevede că se înlătură de la aplicare orice acte normative anterioare contrare legii, care fie indisponibilizează astfel de bunuri de la restituire, fie se suprapun cu domeniul de aplicare al acesteia sau procedurile stabilite trebuiau să fie îndeplinite ori consumate până la apariția noii legi.
Nici motivul de recurs referitor la plata cheltuielilor de judecată nu este fondat, art. 274 Cod procedură civilă fiind corect interpretat și aplicat.
Suma de 1200 lei la care a fost obligat apelantul reprezintă onorariu de expert achitat de reclamante în contul Biroului Local de Expertize, iar acest onorariu nu poate fi redus astfel cum se prevede în mod expres în art. 274 alin. 2 Cod procedură civilă .
Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă P. M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.713 din 16.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. D., domiciliat în Mogoșoaia, ., județ Ilfov, și COTRUȚA M., cu sediul în București, ..3, ., sector 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. B. I. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
5 ex/12.02.2015
T.B.-Secția a IV-a – I.Târțău
| ← Pretenţii. Decizia nr. 35/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 72/2015. Curtea... → |
|---|
