Legea 10/2001. Decizia nr. 575/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 575/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 575/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.575 A
Ședința publică din 25.11.2015
Curtea constituită din:
Președinte - A. P. B.
Judecător - M. G. R.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanții reclamanți N. N., T. M., P. E., C. Ș., I. A. și F. F., împotriva sentinței civile nr.786 din 16.06.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III–a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București, prin Primarul General și P. Municipiului București, prin Instituția Prefectului.
P. are ca obiect acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă apelantul reclamant N. N. asistat de avocatul P. F., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul București, ce se regăsește la fila 27 din dosar; același avocat reprezintă în cauză și interesele apelanților reclamanți T. M., P. E., C. Ș., I. A. și F. F.; se prezintă și consilierul juridic B. R. I. în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. București, prin Primarul General, în baza delegației de la fila 39; lipsește intimata pârâtă P. Municipiului București, prin Instituția Prefectului.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, că intimata P. Municipiului București a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, precum și copii ale acestui act procedural ce au fost comunicate celorlalte părți aflate în proces.
Părțile prezente arată că nu au cereri prealabile de formulat și nu solicită administrarea de noi probe, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocatul apelanților reclamanți N. N., T. M., P. E., C. Ș., I. A. și F. F. solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul reținerii pentru rejudecarea cauzei pe fond, cu consecința admiterii acțiunii și obligării Municipiului București să emită dispoziție de acordare de despăgubiri pentru imobilul ce a aparținut autorului părților.
Instanța a respins cererea reținând prematuritatea acesteia, dar apelanții susțin să sentința este netemeinică și nelegală, deoarece notificarea a fost formulată încă din 2001, astfel că s-au depășit toate termenele rezonabile de soluționare a acesteia. Solicită a se ține seama și de faptul că după soluționarea notificării urmează o altă procedură de durată, cea desfășurată de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Solicită, așadar, admiterea apelului astfel cum a fost motivat în srcis la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului pârât M. București, prin Primarul General solicită respingerea, ca nefondat, a apelului, susținând că, prin Legea nr.165/2013 s-a instituit un nou termen pentru unitățile deținătoare, așa încât instanța de fond a stabilit în mod corect prematuritatea cererii de chemare în judecată. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de dezlegare a unei probleme de drept în materie.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției a III-a Civilă a Tribunalului București, reclamanții N. N., T. M., P. E., C. Ș., I. A., F. F., în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și cu pârâta P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN INSTITUTIA PREFECTULUI, au solicitat să se constate că au calitatea de persoane îndreptățite în conformitate cu Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensarea imobilului situate în București .. S. nr. 188 sector 5; obligarea Municipiului București la emiterea unei dispoziții prin care să se propună aceste măsuri reparatorii.
Prin sentința civilă nr.786/16.06.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția prematurității acțiunii și a respins acțiunea ca prematură.
Analizând dosarul, tribunalul a notat că cererea de chemare în judecată - având ca obiect soluționarea pe fond a notificării prin care reclamanții au pretins că au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 și acordarea de măsuri reparatorii pentru imobil situat în București .. S. nr. 188 sector 5, a fost depusă la instanțe ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 care a prevăzut o nouă procedură administrativă de stabilire a măsurilor reparatorii și de acordare a acestora.
Potrivit Legii nr. 165/2013, CNCI a preluat toate funcțiile CCSD (art. 18), iar conform art. 21 în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile investite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
În speță, după depunerea notificării reclamanților, procedura administrativă care urma a fi îndeplinită a fost suspendată prin OUG nr. 4/2012 care stabilea: la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005. Procedura administrativă a fost așadar suspendată până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 care a stabilit termene precise de soluționare a notificărilor și de soluționare a dosarelor în care deja s-au emis Dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii.
Legea nr. 165/2013 prevede în art. 41 că plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în transe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (4) Titlul de plata se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.
Reiese din dispoziția indicată că exclusiv în dosarele aprobate deja aflate în acest stadiu la Secretariatul CCSD a existat obligația emiterii de către CNCI a titlului de despăgubire în condițiile legii anterioare, anume Titlul VII din Legea nr. 247/2005, prin urmare o excludere a aplicării retroactive a Legii nr. 165/2013 privește doar situațiile de stabilire definitivă a drepturilor pretinse prin notificări iar dosarele au fost aprobate de secretariatul CCSD.
Având în vedere că dosarul administrativ al reclamanților nu a fost soluționat prin Dispoziție până la . Legii nr. 165/2013, dosarul administrativ al acestora este supus procedurii reglementate de Legea nr. 165/2013 care stabilește în art. 33 termene de soluționare a notificărilor de către entitățile învestite să le soluționeze și în art. 34 că dosarele în care s-au emis dispoziții care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor.
Conform art. 35 alin. 2, în cazul în care entitatea investita de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se considera îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
Conform alin. 3 al art. 33 din legea specială, entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Potrivit alin. 4, cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).
Prin urmare, în speță, având în vedere că dosarul administrativ se supune procedurii reglementate de art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, există obligativitatea respectării termenelor de soluționare a notificărilor, precum și a unei anumite ordini de soluționare a dosarelor. Abia după finalizarea acestor termene în condițiile reglementate de art. 35 alin. 2 persoanele care se consideră neîndreptățite vor putea introduce cereri de chemare în judecată pe rolul instanțelor pentru recunoașterea drepturilor.
Față de aceste dispoziții, tribunalul a constatat ca întemeiată excepția prematurității invocată de pârâta M. București, astfel că a respins cererea de chemare în judecată ca prematură. Având în vedere soluția întemeiată pe excepția prematurității, tribunalul nu a soluționat excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Prefectul Municipiului București.
Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel reclamanții N. N., T. M., P. E., C. Ș., I. A., F. F., solicitând ca în urma rejudecării să fie admisă acțiunea formulată în sensul obligării pârâtelor la emiterea Dispoziției de despăgubiri prin care să se propună măsuri reparatorii pentru imobilul situat în .. S.), nr. 188, sector 5, București, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a respins acțiunea ca prematură, considerând că reclamanții trebuie să aștepte 60 de luni, calculate de la . Legii nr.165/2013, respectiv 5 ani de zile.
Hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală.
Consideră apelanții - reclamanți că dreptul lor de obținere a despăgubirilor este încălcat prin faptul că li se impune să aștepte 5 ani pentru a formula acțiunea.
Apelanții – reclamanți consideră că s-a depășit cu mult termenul rezonabil de rezolvare a unei cereri din anul 2001 până în prezent - deci de peste 14 ani de zile de când au formulat notificarea încălcându-se astfel dispozițiile art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.. Orice cerere trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil astfel încât neputând beneficia de dreptul lor, cererea este întemeiată.
În cauza Faimblat c. României, CEDO a considerat că în ceea ce privește procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 s-a încălcat dreptul reclamanților de acces la justiție într-o măsură în care, nici astăzi, după mai mult de șapte ani de la angajarea procedurii administrative, nu au obținut vreo despăgubire și nu au nicio garanție că o vor obține într-un viitor apropiat. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție.
Curtea a considerat că statul ar trebui, mai presus de toate, să ia măsurile legislative necesare pentru a se asigura că cererile de restituire să primească un răspuns definitiv din partea autorităților administrative, la termene rezonabile. Statul ar trebui, de asemenea, să vegheze pentru a înlătura obstacolele juridice care împiedică executarea cu celeritate a deciziilor definitive date de autoritățile administrative sau de către instanțele de judecată cu privire la imobilele naționalizate, astfel încât foștii proprietari să obțină fie restituirea bunului lor sau a unui prompte și adecvate despăgubiri pentru prejudiciul suferit, în special prin adoptarea măsurilor legislative, administrative și bugetare, apte a asigura un astfel de rezultat (a se vedea, mutatis mutandis, Scordino, § 16 și Driza, § 125).
Relativ la nesocotirea art. 6 paragraf 1 din CEDO, este evident că, prin ignorarea și lipsirea de eficiență juridică a demersului judiciar, este lipsit de conținut dreptul fundamental la un proces echitabil: încărcarea rolului instanțelor de judecată, demersurile judiciare ale justițiabilului, cheltuiala de timp și resurse financiare, toate acestea sunt lipsite, prin efectul legii, de orice rezultat.
În considerarea celor expuse, apelanții – reclamanți solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Intimata – pârâtă Instituția Prefectului Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
Se arată în motivare că instanța de fond a reținut că notificarea formulată de reclamanți este nesoluționată și prin urmare se supune procedurii reglementată de art.33 și 34 din Legea nr.165/2013.
Așa cum a reținut și Curtea de Apel București în cauze similare, actul normativ incident în cauză a fost adoptat în urma hotărârii pronunțate de instanța europeană în cauza M. A. c/a România, că forma în vigoare, incluzând și termenele prevăzute de art. 33 este rezultatul unui control direct din partea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, fiind validată implicit conformitatea sa cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile acestei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii - pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării sale în vigoare.
Pentru urgentarea și finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, prin dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 s-au instituit termene stricte în care entitățile învestite au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării sale în vigoare și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, termene care, potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Prin art.35 alin. (2) și (3) din Legea nr. 165/2013 s-a realizat o consacrare legislativă a dreptului persoanei care se consideră îndreptățită de a se adresa secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege, în cazul în care aceasta refuză să emită decizia în termenele prevăzute de art. 33 din lege, termenul pentru introducerea unei asemenea acțiuni fiind de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de art. 33 din lege.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în corelare cu art. 4, art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 cu modificările și completările ulterioare, prin decizia nr.5/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că este prematură cererea persoanei îndreptățite adresată instanței ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dar anterior împlinirii termenelor reglementate de art. 33 din acest act normativ de obligare a unității deținătoare să soluționeze notificarea la împlinirea termenelor respective.
Cum decizia nr.5/2015 este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din NCPC, intimata apreciază că prevederile legale au fost aplicate corect de instanța de fond, motiv pentru care solicită respingerea apelului astfel cum a fost declarat și menținerea sentinței civile nr.786/16.06.2015 ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că apelul nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
În esență, critica apelantului se referă la omisiunea primei instanțe de a soluționa pe fond notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, apreciind aceasta că soluția tribunalului, de constatare a prematurității cererii încalcă, principiul liberului acces la justiție, instituit de art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.
Curtea constată că susținerile apelanților nu sunt fondate, soluția primei instanțe fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, dar și a jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții Europene pentru Drepturile Omului.
Astfel, trebuie observat că la data de 20.05.2013, anterior sesizării instanței cu cererea de față, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Art. 3 lit. a) din această lege prevede că prin noțiunea de „cereri” se înțeleg (și) notificările formulate în temeiul Legii nr.10/2001 aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Art. 4 din actul normativ prevede că dispozițiile sale se aplică tuturor cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12.10.2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României.
Potrivit art. 33 alin. 1 din Legea nr.165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr.10/2001 republicată, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingerea a acestora, c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care au de soluționat un număr de peste 5000 de cereri, acesta fiind cazul Primăriei Municipiului București.
Cât privește incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, Curtea constată că aceasta trebuie reținută ca decurgând în mod cert din reglementarea cuprinsă în art. 4 din lege, la care s-a făcut referire anterior. Mai mult, trebuie observat că prin decizia Curții Constituționale nr. 88/2014 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 281 din data de 16 aprilie 2014, a fost analizată constituționalitatea acestei norme prin raportare la art. 21 alin. 1 și 2 din Constituție. Astfel, fiind admisă excepția de neconstituționalitate vizând art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 4 teza a doua din acest act normativ sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013.
S-a apreciat că prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în sensul respingerii acțiunilor menționate ca “devenite premature”, constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiție și, prin urmare, o nesocotire a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (2) potrivit cărora “Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”.
De asemenea, Curtea Constituțională constată în cuprinsul aceleiași decizii că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013.
Așadar, pe baza celor reținute în cuprinsul deciziei menționate, concluzia ce rezultă este aceea că nu poate fi considerată o aplicare retroactivă a dispozițiilor legale în discuție, cuprinse în Legea nr. 165/2013, aceea privind cauzele în care instanțele au fost sesizate ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta fiind și situația reclamantei.
Cât privește susținerile apelantului referitoare la „incidența deciziei nr. 88/2014”, Curtea constată că sunt fără temei. Astfel, chiar în condițiile în care obiectul excepției de neconstituționalitate a fost reprezentat de teza a II a a art. 4 din Legea nr. 165/2013, ce reglementa aplicarea actului normativ și în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a acestuia, trebuie observat că noțiunea de obligativitate a deciziilor Curții Constituționale nu trebuie interpretată într-o manieră strictă, formală adică limitată doar la dispozitivul acestora, ci trebuie să aibă în vedere și considerentele pe baza cărora s-a realizat analiza de constituționalitate. Or, în cauză, nu poate fi de acceptat ideea că, deși excepția de neconstituționalitate a fost admisă numai cât privește teza a doua a art. 4 din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituțională nu a efectuat implicit un control cât privește conformitatea cu art. 21 din Constituție a acestui articol, câtă vreme a constatat expres că dispozițiile art. 4 sunt constituționale în măsura în care nu termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013.
Așa fiind, trebuie observat că Legea nr. 165/2013, act normativ aplicabil în prezenta cauză, așa cum s-a arătat prin cele expuse anterior, a introdus noi termene în procedura administrativă, astfel că, având de soluționat peste 5000 de notificări, Primăria Municipiului București are la dispoziție un termen de 36 de luni pentru soluționarea notificării, termen care, conform art.33 alin. 2 din Legea nr.165/2013, începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2014, astfel că, aflându-se în interiorul termenului legal de soluționare a notificării, nu poate fi reținut, la acest moment, refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a notificării.
Totodată, nicio prevedere legală nu a suspendat procedura administrativă în cazul notificărilor nesoluționate până la momentul apariției Legii 165/2013 și în privința cărora a fost sesizat tribunalul pentru soluționarea pe fond a notificării, această procedură desfășurându-se în continuare, pârâtul având obligația soluționării notificării, dar, aflându-se în interiorul noului termen de 36 luni.
Ca atare, câtă vreme termenul în care procedura administrativă trebuie finalizată nu s-a împlinit, beneficiarul acestei proceduri nu se poate adresa instanței de judecată pentru a cere constatarea existenței și întinderii dreptului de proprietate și a dreptului la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, termenul menționat fiind unul legal, prohibitiv.
Pe de altă parte, Curtea trebuie să menționeze și faptul că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a realizat, în cuprinsul hotărârii pronunțate la 29.04.2014, în cauza P. și alții împotriva României, o analiză a Legii nr. 165/2013 dinperspectiva încălcărilor reclamate, privitoare la art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și la art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. Curtea de la Strasbourg a observat faptul că Legea nr. 165/2013 nu a înlocuit, ci a completat și suplimentat prevederile vechilor legi de restituire. S-a apreciat că modul de calcul și de acordare a despăgubirilor instiuite prin noul act normativ se încadrează în marja de apreciere de care se bucură statul, ținând seama și de contextul economic, iar modul de eșalonare prevăzut de lege poate fi justificat de complexitatea mecanismului de restituire, dar și de numărul mare de cereri. S-a considerat, astfel, că noua reglementare are un caracter efectiv și accesibil, și, în majoritatea cazurilor, nu este de natură să aducă violari ale dreptului de proprietate. Cât privește termenele instituite, chiar dacă a constatat că ele pot conduce la finalizarea procesului de restituire peste un număr mare de ani, CEDO a apreciat că această situație excepțională este inerentă, având în vedere complexitatea factuală și juridică a chestiunii privind restituirea imobilelor naționalizate. De asemenea, câtă vreme Legea nr. 165/2013 reglementează un control judecătoresc util cât privește desfășurarea și rezultatul procedurilor administrative, Curtea a apreciat că accesul la justiție este, la rândul său, efectiv si util. Concluzia acestei analize a fost accea că noile prevederi legale incidente în materia restituirii proprietatilor nationalizate oferă, în principiu, posibilitatea de soluționare adecvată a cererilor de restituire, iar titularii acestora trebuie să le parcurgă.
Mai mult, prin decizia nr.5/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în corelare cu art. 4, art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 cu modificările și completările ulterioare, că este prematură cererea persoanei îndreptățite adresată instanței ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dar anterior împlinirii termenelor reglementate de art. 33 din acest act normativ de obligare a unității deținătoare să soluționeze notificarea la împlinirea termenelor respective.
În consecință, în raport de cele expuse, Curtea constată că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică. În condițiile în care, așa cum corect a reținut tribunalul, pârâtul beneficiază încă de termenul prevăzut de art. 33 din Legea nr. 65/2013 în care trebuie să soluționeze notificarea, acesta nu poate fi decât obligat în limitele instituite de lege.
Așa fiind, față de cele arătate, Curtea constată că apelul nu este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanții – reclamanți N. N., CNP_, T. M., P. E., C. Ș., I. A., F. F., toți cu domiciliul ales la av.P. F., în București, ., ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.786/16.06.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6 și P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin INSTITUȚIA PREFECTULUI, CUI_, cu sediul în București, Piața Presei Libere nr.1, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. P. B. M. G. R.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
10 ex./08.12.2015
TB-S.3 – R.M.C.
| ← Cereri. Decizia nr. 1221/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1214/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
