Legea 10/2001. Decizia nr. 47/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 47/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 32848/3/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 47 A
Ședința publică de la 27.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanții reclamanți C. F., C. M., A. A., L. A. F., L. R. C., L. N. F. și H. E., toți cu domiciliul ales la S.C.A. „H., C. și Asociații” din București, .. 5, ., ., de apelanții intervenienți I. Ș. T. D. L., S. C. M., M. S. R., G. A. V. și de apelantul L. M. D., toți cu domiciliul ales la CAV. M. P. din București, .. 2, ., ., împotriva sentinței civile nr. 267/04.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 20.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 27.01.2015, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09.10.2013, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamanții C. F., C. M., A. A., L. A. F., L. R. C., L. N. F. și H. E. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului București contestație împotriva Dispoziției nr._/09.09.2013 emisă de Primarul General al Municipiului București, solicitând modificarea dispoziției în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri bănești sau alte imobile.
La data de 28.11.2013 s-a formulat cerere de interventie principala de catre Ionescu Ș., T. D. L., Ș. C. M., M. S. R. și G. A. V., prin care au solicitat admiterea contestației, modificarea parțială a art. 2 din Dispoziția nr._/09.09.2013, în sensul acordării de despăgubiri bănești, urmând a fi omologat raportul de expertiză ce face parte din hotărârea de acordare a despăgubirilor.
La data de 13.02.2014, reclamanții au formulat cerere precizatoare prin care au solicitat soluționarea contestației în raport de Legea nr. 165/2013 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 368/2013, în sensul că art. 1 alin. 2 prevede că în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Prin sentința civilă nr. 267/04.03.2014 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins a neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanți și a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție principală formulată de intervenienți.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin Dispoziția nr._/09.09.2013 emisă de Primarul General al Municipiului București, s-a propus acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru terenul în suprafață de 10.063 m.p. situat în București, . .-26), sector 3, imposibil de restituit în natură, persoanelor îndreptățite: reclamanții C. F., C. M., A. A., L. A. F., L. R. C., L. N. F., H. E., și intervenienții I. Ș., T. D. L., Ș. C. M., M. S. R. și G. A. V., luându-se act de sentința civilă nr. 1205/22.06.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 381/01.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care se constată calitatea acestora de persoane îndreptățite la restituirea imobilului și se dispune restituirea prin echivalent, despăgubirile urmând a fi acordate în condițiile legii speciale.
În temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, reclamanții și intervenienții au înțeles să conteste Dispoziția nr._/09.09.2013, considerându-se îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri bănești, față de momentul soluționării notificării de către instanțele de judecată, prin hotărârile menționate mai sus, când nu era în vigoare Legea nr. 165/2013, și în subsidiar, la măsuri reparatorii în echivalent sub forma compensării cu un alt bun, în temeiul art. 1 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 368/2013.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Prin urmare, Legea nr. 165/2013 se aplică și procesului de față, întrucât procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilului care nu poate fi restituit în natură nu se finalizase la data intrării în vigoare a legii, cererile nefiind așadar soluționate, ceea ce înseamnă că acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele imposibil de restituit în natură urmează a se face în procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013.
În consecință, măsurile reparatorii se stabilesc în condițiile prevăzute de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, care prevede că „în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, …, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III”.
Totodată, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, sintagma „despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”, cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma „măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România”, iar articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a) -d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară legii se abrogă.
Așadar, prin prisma prevederilor art. 1, art. 4 și art. 50 din Legea nr. 165/2013, rezultă, cu evidență, că singurele măsuri ce pot fi dispuse la acest moment sunt măsurile reparatorii în echivalent sub forma compensării cu alte bunuri și sub formă de puncte.
Având în vedere că la emiterea Dispoziției nr._/09.09.2013 s-a luat act de sentința civilă nr. 1205/22.06.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2009, prin care tribunalul a constatat faptul că imobilul teren nu poate fi restituit în natură, și, ținând cont de principiul disponibilității, a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, rezultă că reclamanții și intervenienții nu pot pretinde la acest moment măsuri reparatorii în echivalent sub forma compensării cu alte bunuri.
Împotriva acestei sentinte au declarat, in termen legal, prezentele apeluri reclamanții C. F., C. M., A. A., L. A. F., L. R. C., L. N. F. și H. E. si intervenienții I. Ș., T. D. L., S. C. M., M. S. R., G. A. V., precum și apelantul L. M. D..
Prin apelurile declarate se sustin urmatoarele:
Notificarea formulata a fost soluționata de instanța de judecata prin sentința civila nr. 1061, in baza Deciziei XX a Secțiilor Unite din cadrul ICCJ, in data de 22.06.2011 si a devenit irevocabila prin Decizia Civila nr 381/01.03.2012.
Or, instanța de fond, când constata ca acțiunea este neîntemeiata, isi motivează soluția concluzionând ca noi reclamantii si intervenienta nu pot pretinde la acest moment măsura reparatorie in echivalent sub forma compensării cu alte bunuri, deoarece suntem in situația prevăzuta de art. 1, art.4 si art.50 din legea 165/2013, adică nu putem beneficia decât de masurile reparatorii in echivalent sub forma compensării cu puncte, ceea ce este eronat, având in vedere momentul soluționării notificării.
- Până la data de 20 mai 2013 (data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013), în cazul în care restituirea în natură nu era posibilă, persoana îndreptățită beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, care constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent și despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, așa cum constata Curtea Constituționala in considerentele Deciziei nr. 210 din 08.04.2014.
-in 01.03.2012, data rămânerii irevocabile a Deciziei civile 381 data de Curtea de Apel București, procedura administrativa de soluționare a notificării a fost finalizata, in opinia noastră dispoziția ne mai fiind necesara.
-M. București prin Primarul General, trebuia la emiterea Dispoziției_ din 09.09.2013 sa-si insuseasca in totalitate sentința civila 1205 din 22.06.2011 si sa dispună măsura compensării cu un alt imobil, nu sa aplice retroactiv dispozițiile unei legi intrata in vigoare la l an~sT2Tum după rămânerea irevocabile a sentinței mai sus invocata.
-Măsura compensării cu un alt imobil, era la acel moment prevăzuta de legea 10/2001 modificata si completata cu Legea 247/2005, care Ia art.l alin.(2) prevede că: " în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". De asemenea, potrivit art.26 alin.(l) din aceeași lege:" Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art.25 alin.(l), să acordgjjersoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea_de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimujjde stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită."
In mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca neintemeiata, având in vedere momentul soluționării notificării, inainte de apariția Legii 165/2013, ceea ce înseamnă ca unitatea deținătoare nu putea acorda măsura compensării cu puncte, deoarece ar insemna încalcă art. 15 alin (2) din Constituția României, care consacra principiul neretroactivitatii legii.
Măsura pe care unitatea deținătoare ar fi trebuit sa o aplice in speța ar fi fost compensarea cu bunuri, conform legii aplicabile la momentul soluționării notificării, respectiv Legea 10/2001 modificata si completata prin Legea 274/2005, deoarece Fondul Proprietatea nu mai era viabil, Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice nemaidetinand acțiuni la Fondul Proprietatea sau despăgubiri bănești.
Daca unitatea deținătoare, respectiv M. București prin Primarul General, tot nu a făcut nimic in a soluționa aceasta notificare, nu poate sa-si insuseasca numai in parte sentința data si mai mult decât atât nu poate sa acorde măsura compensării cu puncte, aplicând o lege retroactiv.
Sentința civila nr. 1205 din 22.06.2011 data de Secția a V a a Tribunalului București in dosarul 29_ rămasa irevocabila in 01.03.2012 prin decizia civila nr.381 a Curții de Apel București, este obligatorie, dispozitivul acestora având caracter de lege. Or, in aceste condiții despăgubirile ce trebuiesc acordate nu pot fi decât in funcție de legislația in vigoare la acel moment si raportat la dispozițiile legii 10/2001 modificata si completata prin legea 247/2005 si a Normelor de aplicare prevăzute de HG 250/2007.
Pentru aceste motive, rugam Onorata Instanța sa ne admită apelul, sa desființeze in tot sentința civila nr.267 din 04.03.2014 a Tribunalului București -secția a Va data in dosarul mai sus rubricat, iar pe fondul cauzei sa ne admiteti acțiunea in sensul anularii art. 2 din Dispoziția 17 329/09.09.2013 si înlocuirea lui cu obligarea intimatului-paratului la acordarea de masuri reparatorii in echivalent constând in despăgubiri bănești sau compensarea cu un alt bun de aceiași valoare cu cel preluat abuziv.
Soluționând apelurile formulate, Curtea constată următoarele:
Curtea va respinge înainte de toate apelul formulat de apelantul L. M. D., constatând că acesta nu a fost parte în procesul purtat în fața primei instanței, nefiind nici reclamant și nici intervenient, dar nici intimat în cererile de chemare în judecată și de intervenție.
Calitatea procesuală în formularea unei căi de atac pot avea numai părțile între care s-a pronunțat hotărârea atacată (sau avânzii cauză), situația în care calea de atac declarată de L. M. D. apare ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Nu are niciun fel de relevanță că și această persoană a avut pretenții de restituire a imobilului preluat de către stat, pretenții de altfel respinse prin sentința nr. 1205/2011, irevocabilă prin decizia nr. 381/1.03.2013, singurul aspect relevant în această analiză fiind aceea că acest apelant nu a fost parte în judecata desfășurată în fața primei instanțe.
Soluționând apelul formulat de reclamanți și intervenienți, în baza art. 480 Noul Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge ca nefondat, pentru urmatoarele argumente care inlocuiesc partial motivarea tribunalului:
Legea nr. 10/ 2001 reglementeaza procedura de acordare de masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv in doua etape distincte.
O prima etapa o constituie etapa care se desfasoara in fata unitatii detinatoare, finalizata prin emiterea deciziei/ dispozitiei de solutionare a notificarii de catre unitatea detinatoare. Aceasta etapa poate fi parcursa, in acord cu decizia data in recurs in interesul legii nr. 20/ 2007 si raportat la art. 26 din Legea nr. 10/ 2001, in fata instantei de judecata, in acest caz in fata instantei avand loc solutionarea notificarii intocmai in aceleasi limite ca in fata unitatii detinatoare.
In cadrul acestei etape se constata calitatea de persoana indreptatita a persoanei, se constata intinderea dreptului sau si, totodata, se decide asupra naturii masurii reparatorii cuvenita si posibil a fi acordata, anume restituirea in natura sau restituirea prin echivalent.
Sub aspectul masurilor reparatorii in echivalent, Legea nr. 10/ 2001 prevede ca acestea vor consta in compensarea cu alte bunuri sau servicii, oferite de catre unitatea detinatoare, sau in despagubiri acordate in conditiile legii speciale. Aceasta lege speciala a fost initial Legea nr. 247/ 2005, care prevedea anumite forme de masuri repararatorii ( banesti in limita a 500.000 lei prin modificarea adusa prin OUG nr. 81/ 2007 sau titluri de despagubire care puteau fi convertite in actiuni la Fondul proprietatea), iar ulterior Legea nr. 165/ 2013.
Cea de a doua etapa de acordare a masurilor reparatorii este cea derulata dupa emiterea deciziei/dispozitiei de catre unitatea detinatoare sau a hotararii judecatoresti ( in conditiile deciziei data in recurs in interesul legii nr. 20/ 2007 ), aceasta etapa derulandu-se in fata Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despaguburilor in conditiile Legii nr. 247/ 2005 si, respectiv, in fata Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor in conditiile Legii nr. 165/ 2013.
In aceasta a doua etapa se acorda efectiv masurile reparatorii in echivalent ( altele decat compensarea cu alte bunuri sau servicii ), dupa natura lor prevazută de aceste doua acte normative ( titluri de despagubiri/ despagubiri banesti sau compensarea prin puncte ).
In ce priveste masura reparatorie in echivalent constand in compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de unitatea detinatoare, aceasta poate fi discutata si acordata ca atare numai in timpul derularii primei etape mentionata mai sus, asadar pana la momentul finalizarii acestei prime etape, concluzie logica avand in vedere modalitatea in care este reglementata aceasta procedura.
Anume, in art. 1 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001 se prevede ca ” Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării.”
Iar potrivit art. 26 alin. 1 din lege ”Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.”
Mai departe, art. 16 din Legea nr. 247/ 2015, prima lege speciala pentru reglementarea modalitatii de stabilire si acordare a despagubirilor la care facea referire Legea nr. 10/ 2001, a prevazut ca, primind dosarul de la unitatea detinatoare, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor proceda la verificarea corectitudinii respingerii cererii de restituire in natura, iar in cazul in care aceasta imposibilitate se verifica, se continua procedura in sensul emiterii titlurilor de despagubire.
Nu se mai punea problema, in aceasta a doua etapa a procedurii desfasurata conform Legii nr. 247/ 2005, a acordarii de masuri de compensare cu alte bunuri sau servicii ale unitatii detinatoare, ci singura varianta, sub rezerva corectitudinii respingerii cererii de restituire in natura, erau masurile reparatorii mentionate ( despagubiri banesti in limita a 500.000 lei conform OUG nr. 81/ 2007 sau titluri de despagubire care puteau fi convertite in actiuni la Fondul Proprietatea).
In ce priveste Legea nr. 165/ 2013, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 368/ 2013, in art. 1 alin. 2 se prevede ca ”În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 (…) precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.” Iar in art. 21 prevede ca ” În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii (… ). Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.”
In raport de acest mod de reglementare, Curtea constata ca sentinta civila nr. 1205/ 2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a 5-a civila ( f. 81 dosar fond ) a solutionat contestatia formulata de reclamanti si intervenientii din prezenta cauza, in conditiile art. 26 din Legea nr. 10/ 2001 si decizia RIL nr. 20/ 2007, finalizand asadar prim etapa a procedurii de restituire mentionata mai sus.
Prin aceasta sentinta s-a stabilit ca persoanelor indreptatite li se cuvin masuri reparatorii prin echivalent, ceea ce nu putea semnifica decat acordarea masurilor reparatorii prin echivalent conform legii speciale de stabilire si acordare a acestora la care face referire art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/ 2001, iar nicidecum compensarea cu alte bunuri sau servicii ale unitatii detinatoare.
Aceasta ultima masura, cea de compensarea cu alte bunuri sau servicii ale unitatii detinatoare, prin insasi natura ei trebuie in mod evident sa fie dispusa ca atare, cu individualizarea in mod direct si expres a bunurilor sau serviciilor acordate in compensare ( si eventual cu punerea in discutie a unor diferente de valoare fata de bunul preluat de catre stat ), iar aceasta pana la finalizarea acestei prime etape a procedurii, in raport de modul de reglementare mentionat mai sus, deci sentinta civila nr. 1205/ 2011, astfel cum a fost pronuntata, nu poate fi interpretata catusi de putin ca a lasat deschisa o discutie viitoare in sensul posibilitatii acordarii in viitor a compensarii cu alte bunuri sau servicii, ci, aceasta hotarare judecatoreasca, inchizand prima etapa a procedurii legale de restituire, a transat faptul ca masurile reparatorii prin echivalent vor consta numai in cele prevazute de legea speciala, a inchis discutia asupra posibilitatii acordarii masurilor compensatorii cu alte bunuri oferite de unitatea detinatoare.
In ce priveste dispozitia nr._/ 09.09.2013 emisa de PMB, Curtea constata ca aceasta nu poate fi considerata decat o punerea in executare a sentintei civile nr. 1205/ 2011, evident nemaiputand fi considerata o dispozitie de solutionare a notificarii, de vreme ce notificarea fusese deja solutionata in conditiile deciziei RIL 20/ 2007 si ale art. 26 din Legea nr. 10/ 2001 de catre instanta judecatoreasca ( sub acest aspect, fiind corecta sustinerea apelantilor ca emiterea acestei dispozitii de catre PMB nu mai era necesara ).
Faptul ca PMB a emis aceasta decizie – inutila, de altfel – nu semnifica insa faptul ca aceasta dispozitie a solutionat notificarea, ci notificarea a fost solutionata de catre instanta judecatoreasca si raportat la aceasta trebuie analizata cauza.
De aceea, criticile apelantilor reclamanti si intervenienti in sensul ca unitatea detinatoare trebuia sa le acorde masuri compensatorii cu alte bunuri nu poate fi primita, aceasta pe de o parte pentru ca prin dispozitia nr._/ 09.09.2013 emisa de PMB nu s-a facut decat sa se execute o hotarare judecatoreasca, iar pe de alta parte pentru ca aceasta executare a avut loc intocmai in sensul solutiei judecatoresti.
Tocmai obligativitatea, exclusivitatea si incontestabilitatea sentintei civile nr. 1205/ 2011, ca atribute ale autoritatii de lucru judecat, la care reclamantii si intervenientii fac referire, impiedica la acest moment reanalizarea posibilitatii acordarii catre apelanti a masurii compensatorii cu alte bunuri sau servicii.
In ce priveste referirea facuta prin dispozitia nr._/ 09.09.2013 emisa de PMB la Legea nr. 165/ 2013, iar nu la Legea nr. 247/ 2015 si faptul ca Legea nr. 165/ 2013 este ulterioara solutionarii notificarii prin sentinta civila nr. 1205/ 2013, Curtea constata urmatoarele:
Cum am aratat mai sus, Legea nr. 10/ 2001 nu a constituit decat cadrul general pentru stabilirea masurilor reparatorii, masurile reparatorii in echivalent ( altele decat compensarea cu bunuri sau servicii ) facand obiectul legii speciale la care se face referire in art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/ 2001.
Aceasta lege speciala a fost initial Legea nr. 247/ 2005 si ulterior Legea nr. 165/ 2013.
Or, situatia reclamantilor si intervenientilor din prezenta cauza este de a fi in etapa a doua a procedurii legale reparatorii, anume aceea a stabilirii si acordarii masurilor reparatorii in echivalent conform legii speciale.
De aceea, legea aplicabila situatiei lor este legea actuala, care reglementeaza la acest moment procedura in stadiul in care aceasta se afla, deci Legea nr. 165/ 2013.
Aceasta nu semnifica catusi de putin o aplicare retroactiva a Legii nr. 165/ 2013, astfel cum sustin reclamantii si intervenientii, ci dimpotriva, semnifica incidenta legii in vigoare, cu respectarea intocmai a art. 15 alin. 2 din Constitutie.
Dispozitivul sentintei civile nr. 1205/ 2011, asa cum am aratat deja, nu poate fi interpretat decat in sensul recunoasterii dreptului la masurile reparatorii in echivalent care urmeaza a fi acordate conform legii speciale, iar nu prin compensare cu alte bunuri sau servicii, iar aceasta lege speciala nu poate fi decat legea actuala la momentul stabilirii concrete si acordarii efective a acestor masuri reparatorii, la acest moment Legea nr. 165/ 2013.
Reclamantilor si intervenientilor nu li se mai pot acorda si stabili masuri reparatorii conform Legii nr. 247/ 2005 si nici despagubirile banesti, in limita a 500.000 lei, prevazute de aceasta lege prin modificarea adusa prin OUG nr. 81/ 2007, pentru ca la momentul stabilirii si acordarii acestor despagubiri nu mai este in vigoare aceasta lege si aceasta nu poate ultraactiva.
Pe de alta parte, prin sentinta civila nr. 1205/ 2011 nu s-au castigat in favoarea persoanelor indreptatite anumite drepturi recunoscute de Legea nr. 247/ 2005, nu acesta fiind obiectul acelei cauze, ci acea cauza a avut drept obiect exclusiv stabilirea dreptului la masuri reparatorii si natura acestor masuri de a fi restituire in natura, in echivalent prin compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de unitatea detinatoare sau in echivalent conform legii speciale.
In ce priveste faptul ca reclamantii si interventientii au invocat in prezenta cauza dispozitiile art. 35 din Legea nr. 165/ 2013 ( de altfel, in maniera fundamental contradictorie cu sustinerea lor ca aceasta lege nu li se aplica, fiind ulterioara), Curtea constata urmatoarele:
Textul art. 35 din Legea nr. 165/ 2013 reglementeaza ca ”deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.”
Asadar, prin referirea la art. 33 din lege, textul vizeaza deciziile/ dispozitiile care urmeaza a fi pronuntate dupa . legii noi de catre unitatea detinatoare, inauntrul termenelor nou instituite pentru solutionarea de catre aceste unitati detinatoare a notificarilor, ca si situatia refuzului unitatii detinatoare de solutionare a notificarii inauntrul acestor noi termene.
Iar prin referire la art. 34 se au in vedere deciziile emise de Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor.
Nu este cazul din speta, unde pe de o parte notificarea a fost solutionata prin sentinta civila nr. 1205/ 2011 corespunzator primei etape a procedurii care se deruleaza in fata unitatii detinatoare, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 165/ 2011, iar pe de alta parte nici nu s-a derulat in fata Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor vreo procedura si nu se pune in discutie in cauza legalitatea vreunei decizii emisa de aceasta Comisie.
In ce priveste faptul ca in procedura care urmeaza a fi realizata conform Legii nr. 165/ 2013 reclamantilor si intervenientilor li se poate atribui in natura un bun din Fondul N., conform art. 27, sau acestia pot primi sume in numerar in procedura prevazuta de art. 31 din lege referitoare la valorificarea punctelor in numerar, Curtea constata ca aceasta nu priveste cauza prezenta, in care se discuta legalitatea dispozitiei nr._/ 09.09.2013 emisa de PMB in executarea sentintei civile nr. 1205/ 2011, ci reprezinta un aspect care poate fi pus in discutie in cadrul unei contestatii formulata de acestia in conditiile Legea nr. 165/ 2013 impotriva deciziei pe care Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor o va emite in cadrul procedurii care se va desfasura in fata sa sau impotriva altui act emis in derularea acelei proceduri . Aceasta atribuire a unui imobil din Fondul N. in cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 165/ 2013 nu trebuie confundata cu compensarea cu alte bunuri oferite de unitatea detinatoare, acestea fiind masuri reparatorii distincte.
Iar in ce priveste art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/ 2013 care prevede ca ”in situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 (…), precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.”, Curtea constata ca aceasta nu face decat sa reia dispozitiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/ 2001, dar procedura reglementata de aceasta lege mai departe nu prevede posibilitatea ca in aceasta a doua etapa a procedurii sa se dispuna compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de catre unitatea detinatoare.
Aceasta cu atat mai mult cu cat in cauza prezenta se pune problema autoritatii de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti care a transat ca masura reparatorie nu va consta in compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de catre unitatea detinatoare. Repetam, posibilitatea acordarii catre reclamanti si intervenienti in cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 165/ 2013 a unui imobil din Fondul N. nu trebuie confundata cu compensarea cu alte bunuri oferite de unitatea detinatoare, acestea fiind masuri reparatorii distincte, incidente in etape diferite ale procedurii.
Sub acest aspect este gresita motivarea necircumstantiata a tribunalului in sensul ca Legea nr. 165/2013 se aplică și procesului de față in conditiile art. 4 din lege.
Legea nr. 165/ 2013 nu mai poate fi aplicata prezentului litigiu in dispozitiile sale care vizeaza solutionarea notificarii in prima etapa, in procedura care se deruleaza in fata unitatii detinatoare, pentru simplul motiv ca aceasta prim etapa a procedurii a fost inchisa, complet derulata, anterior intrarii in vigoare a acestei noi legi.
Este adevarat ca nu s-a incheiat intreaga procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilului, insa a fost finalizata prima etapa, urmand a fi derulata doar a doua etapa. Prima etapa a fost derulata sub imperiul Legii nr. 10/ 2001 astfel cum aceasta nu era modificata sub anumite aspecte de Legea nr. 165/ 2013, iar a doua etapa urmeaza a fi derulata in raport cu legea in vigoare la momentul derularii.
In discutie insa in prezenta cauza nu este un act emis in cadrul acestei a doua etape a procedurii.
In concluzia celor expuse, in baza art. 480 C.pr.civ. va fi respins apelul declarat de reclamanti si intervenienti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul L. M. D., cu domiciliul ales la CAV. M. P. din București, .. 2, .. 2B, ., ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Respinge, ca nefondate apelurile declarate de apelanții reclamanți C. F., C. M., A. A., L. A. F., L. R. C., L. N. F. și H. E., toți cu domiciliul ales la S.C.A. „H., C. și Asociații” din București, .. 5, ., ., sector 3, si de apelanții intervenienți I. Ș., T. D. L., S. C. M., M. S. R., G. A. V., toți cu domiciliul ales la CAV. M. P. din București, .. 2, .. 2B, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 267/04.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. F. G. D. L. M.
GREFIER
S. V.
Red. D.F.G.
Tehnored.T.I./ DG/ 2 ex./28.01.2015.
Jud. fond:
A. maria B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 115/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
