Pretenţii. Decizia nr. 115/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 115/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 6254/3/2012
Dosar nr._
(2272/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 115
Ședința publică de la 30.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel, a fost reprezentat de procuror, D. B..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, V. K., împotriva sentinței civile nr.303/03.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – pretenții, în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că recurenta-reclamantă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 C.p.civ.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, reprezentantului Ministerului Public pe recursul declarat în cauză.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea recursului recursului, ca nefondat.
Așa cum a reținut și instanța de fond, s-a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al naționalizării bunilor autorului reclamantei, pe motiv întemeiat, în sensul că măsura naționalizării nu a avut un caracter individual, ci, un caracter general.
Mai mult, această măsură nu a fost consecința unei acțiuni de împotrivire a autorului reclamantei față de regimul comunist, așa cum prevede Legea nr.221/2009.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.303/03.03.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare formulată de reclamanta V. K. reprezentat prin mandatar B. G., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin Legea nr.119/1948 s-a dispus și naționalizarea preselor de ulei vegetal, precum cea aparținând lui F. Ș.. Inventarul întocmit în aceeași zi în care a intrat în vigoare legea de naționalizare, folosirea în fișa întreprinderii a particulei „nț”, baza preluării fiind un ordin din aceeași dată și faptul că reclamanta a arătat că a fost vorba despre naționalizare, sunt elemente care se coroborează pentru ca instanța să concluzioneze că trecerea bunului în proprietatea statului s-a făcut prin naționalizare.
Chiar din modul de reglementare al naționalizării rezultă că această măsură a fost aplicată pe scară largă în funcție de natura mijloacelor de producție și nu a fost luată ca urmare a unei fapte săvârșite de către proprietarul al cărui bun a fost naționalizat.
Prin urmare, măsura naționalizării nu poate reprezenta măsura administrativă cu caracter politic în sensul art. 4 alin. 2 din Legea nr.221/2009.
Neexistând nici condamnare penală cu caracter politic, nici măsură administrativă cu carter politic, rezultă că art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu este aplicabil.
Prin urmare, cererea reclamantei a fost apreciată de tribunal ca lipsită de temei legal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta V. K., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv stabilirea caracterului politic al măsurii de naționalizare se desprinde din contextul istoric din vremea respectivă, considerând că ea a încălcat grav dreptul internațional și cum legile reparatorii nu disting, instanța trebuia să țină seama de întreaga paletă a măsurilor cu caracter abuziv.
Verificând legalitatea sentinței recurate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă l-a respins, pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat că tribunalul a aplicat corect prevederile art.4 alin.2 și art.5 din Legea nr.221/2009, calificând corect instituția naționalizării ca neavând caracter politic pentru a fi circumscrisă Legii nr.221/2009.
În mod corect tribunalul a avut în vedere că din perspectiva Legii nr.221/2009 prezintă relevanță caracterul politic al condamnărilor, respectiv al măsurilor administrative, pronunțate în perioada regimului comunist, în intervalul de timp 06.03.1945 – 22.12.1989.
Măsura naționalizării dispusă prin Legea nr.119/1948 a presupus un transfer al proprietății private în proprietatea statului ca urmare a opțiunii politice cu privire la anumite bunuri, cu caracter general și fără a fi avute în vedere anumite persoane.
Recurenta a făcut dovada că a fost naționalizată întreprinderea antecesorului său F. Ș., fost Hamlet L., dar din Legea din 11.06.1948 rezultă că au fost naționalizate toate întreprinderile cu același profil, cu utilajele, materiile prime și materiile finite existente la acea dată.
De altfel, nici autoarea sa F. Violet, prin cererea introductivă de instanță formulată la 01.03.2012 nu a pretins că autorul său F. Ș. a suferit o condamnare penală cu caracter politic sau că împotriva lui s-a luat măsura administrativă cu caracter politic. Petenta, prin cererea sa, a arătat că familia sa, mama, tatăl și frații, a fost deportată la Auschwitz, dar cu privire la soțul său nu a invocat existența unei condamnări.
Motivarea a fost că atât soțul său, cât și petenta, nu au obținut despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr.246/2005, astfel că a cerut aplicarea Legii nr.221/2009.
Din interpretarea dispozițiilor art.4 alin.2, ale art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009 coroborate cu prevederile art.2 alin.1 din OUG nr.214/1999, rezultă că pentru ca o măsură administrativă să intre sub incidența Legii nr.221/2009 este necesar ca aceasta să îndeplinească o dublă cerință: pe de o parte să aibă caracter politic, în sensul de a constitui o manifestare, ca formă de opoziție față de regimul comunist totalitar, iar pe de altă parte, măsura administrativă să fi fost dispusă de organele fostei miliții sau securități, în cadrul perioadei de referință a legii. Petenta nu a invocat prin cererea introductivă de instanță niciunul din aspectele mai sus menționate și nu a invocat existența unei condamnări în condițiile art.5 din Legea nr.221/2009.
Constatând că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.4 alin.2 și art.5 din Legea nr.221/2009, respectiv a analizat dacă în cauză împotriva autorului recurentei s-a luat o măsură administrativă care să intre sub incidența Legii nr.221/2009, Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă V. K., împotriva sentinței civile nr.303/03.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./11.02.2015
TB-S.3 – A.G.
| ← Anulare act. Decizia nr. 33/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 47/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
