Legea 10/2001. Decizia nr. 986/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 986/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 986/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.986
Ședința publică de la 29.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P. B.
JUDECĂTOR - C. B. T.
JUDECĂTOR - M.-G. R.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursurilor formulate de recurenții-reclamanți S. I., S. F.-M., S. M.-D., S. M. și SE R. G. INVEST SA și de către recurenta-pârâtă A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr.2132 din 6.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SA.
P. are ca obiect acțiune civilă formulată în temeiul Legii nr.10/2001 .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.09.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 29.09.2015.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 20.11.2012, reclamanții S. I., S. F.-M., S. M.-D., S. M. și . SA în contradictoriu cu pârâtii A. pentru Valorificarea Activelor Statului și cu . SA au solicitat soluționarea notificării nr. 200/2001 transmisă prin executorul judecătoresc, constatând că sunt persoane îndreptățite, la acordarea de masuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri la valoarea de piață, potrivit standardelor internaționale de evaluare, în conf. cu dispozițiile Lg. nr. 10/2001 pentru cota de ½ a imobilului situat în . - fosta M. și Presa Deniei, dr. S.", compus din teren de 7300 mp și construcție compusă din nouă camere; obligarea pârâtului la plata daunelor morale datorate pentru prejudiciul moral, produs ca urmare a refuzului de soluționa notificarea nr. 200/2001, prin emiterea unei dispoziții, în termenul prevăzut de art. 25 din Legea 10/200; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În fapt, prin notificarea nr. 200/2001, transmisa prin executorul judecătoresc, autorul lor, S. lon, a solicitat despăgubiri pentru terenul aferent imobilului cu destinație de moară situat în orașul Harsova, județul C., imobil ce a fost preluat în mod abuziv. Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 279/1945 la Judecătoria Mixtă Hârșova, S. F., a dobândit în timpul casatoriei cu S. G. I., terenul în suprafață de 7300 mp și construcție compusa din nouă camere, precum și jumătate din moară, situate la data dobândirii în ., pe prelungirea Bulevardului L. O.. Suprafața terenului aferent construcției anterior amintite reprezintă locul curții și locul aflat în fața morii. Imobilul care face obiectul notificării a cărei soluționare o solicită a fost preluat de la SECELELEANU Ghe. I., în baza Legii nr 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asiguri; miniere și de transporturi, astfel cum rezultă din tabelul cu întreprinderi naționalizate și din inventarul morii, în care apar mai multe suprafețe de teren printre care și o curte împrejmuită în suprafață de 6230 mp și un loc viran de 2560 mp. Ulterior, acest imobil a trecut în administrația mai multor foste întreprinderi de stat, iar în prezent se află în administrarea . SA, pârâta nr. 2, care este și entitatea investită cu notificarea, iar clădirea morii a fost demolată. S. F. a decedat în anul 1989 și, conform certificatului de moștenitor nr. 1522/1989 încheiat la notariatul de Stat al Sectorului 3 București, unic moștenitor al acesteia, a rămas S. I., fiu, care a acceptat moștenirea acesteia. S. I., soțul lui S. F., a decedat la data de data de 05.01.2011 și, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 3/11.02.2011, eliberat de Notarul Public - M. I., a transmis toate drepturile către reclamanți.
Prin contractul de cesiune de drepturi autentificat prin nr. 1703/24.07.2012 la BNP F. M. și Asociații, reclamanții au cesionat cota de 25% din drepturile la măsuri reparatorii ce li se cuvin astfel că S.C. R. G. INVEST S.A. se substituie în drepturile reclamanților pentru această cotă. În conformitate cu prevederile art.25 alin. l din legea nr 10/2001, au depus toate documentele doveditoare și că nu mai dețin alte probe pentru dovedirea cererii de restituire, astfel că orice solicitare din partea celor două entități de a depune alte acte decât cele menționate în prezenta, reprezintă, în fapt, o tergiversare a soluționării care ne creează prejudicii materiale în sensul art.1381 și urm.C.civ.
Pârâta nr. 2, care a fost și ea învestită cu soluționarea notificării, a afirmat că este persoană juridică privatizată prin A., însă, cu toate insistențele reclamanților, a refuzat să-și decline competenta către aceasta. Văzând această atitudine, au sesizat A., căreia, i-au transmis același set de documente, semnalându-le că notificarea se află la pârâta nr. 1, însă aceasta sesizare a rămas fara efect. Astfel că, se observă cu evidență refuzul nejustificat al celor două entități de a soluționa notificarea în sensul că le încalcă dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
Într-un astfel de caz, lipsa oricărui răspuns din partea pârâților echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că „nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art.21 alin(2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. în acest context, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin 1 Cod proc.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri, pronunțând o hotărâre care să țină loc de dispoziție. Acest punct de vedere l-a exprimat ÎCCJ- Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea 10/2001. Conform art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, pârâtul Municipiul București, ca unitate deținătoare, avea obligația ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării. Termenul imperativ de 60 de zile, impune unității deținătoare obligația de soluționare a notificării, inclusiv prin respingerea ei în eventualitatea în care la dosar nu ar fi fost depuse acte care să dovedească calitatea de persoană îndreptățită, (a se vedea Decizia nr.5958/2007, nr.4506/2008, nr.5583/2007, nr.5245/2007 ale ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală etc,). Cu toate acestea, pârâta nr. 2 a ignorat cu bună știință atât prevederile legale cât și demersurile repetate pe care le-au făcut în scopul soluționării prin emiterea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii. Faptul că legea nu instituie o sancțiune pentru nesoluționarea notificării în termenul prevăzut, nu înseamnă că unitățile deținătoare sunt exonerate de răspundere, dacă nesocotesc obligația de a emite în termen dispoziția motivată lipsind persoana îndreptățită de a-și valorifica în instanță drepturile la care legea o îndreptățește. O altfel de interpretare ar goli de conținut dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată și ar fi în contradicție cu voința legiuitorului care, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, a stabilit chiar sancțiuni contravenționale pentru tergiversarea nejustificată a soluționării notificării persoanei îndreptățite.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reținut constant că administrația publică constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă refuză sau omite să execute o obligație legală sau întârzie executarea unei hotărâri judecătorești, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fata instanțelor judecătorești pierd orice rațiune de a fi (Cauza S. c.României, pct 24).
Au arătat că în situația în care există o violare a art.6§l al Convenției și al art. 1 din Protocolul nr.l al Convenției, deoarece autoritățile nu au dat un răspuns prompt cererilor petenților, în raport de natura violărilor constatate, Curtea Europeană a constatat existența unui prejudiciu material și moral (Hotărârea pilot M. A. și alții c. România pct.250 și 254, C. E. R. c.României pct.42).
În plus, dincolo de prevederile legale naționale, mai mult sau mai puțin coerente și funcționale cu privire la procedura de acordare a măsurilor reparatorii, este de observat că nici Legea nr.10/2001 și nici Legea nr.247/2005 Titlul VII, nu au prevăzut norme prin care să excludă din sfera de competență a instanțelor judecătorești operațiunea tehnică de determinare în concret a valorii prejudiciului suferit de persoanele îndreptățite (Decizia nr.5958/2007 a ICCJ).
Prejudiciul moral suferit constă în starea de disconfort psihic și moral provocat nu numai de perioada lungă de așteptare, dar și de nemulțumirea și revolta pe care i le cauzează conduita pârâtului, ce pare să nesocotească orice prevedere legală, tinzând să trateze procedurile legale după liberul său arbitru.
Fapta ilicita a pârâtului consta în depășirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării, în atitudinea umilitoare pe care a adoptat-o față de reclamanți ca persoane care încearcă să-și valorifice drepturile acordate de legiuitor, în disprețul față de aplicarea legii și în lipsa de reacție la solicitările repetate, faptă care duce la o obstrucționare consecventă a dobândirii drepturilor recunoscute de lege.
În ceea ce privește proba prejudiciului moral, așa cum s-a statuat inclusiv în practica națională, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate.
Producerea prejudiciului moral se deduce din simpla existență a faptei ilicite de natură să determine un astfel de prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Referitor la evaluarea daunelor morale, practica națională împărtășește criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora ( Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit), prejudiciul nefiind necesar a fi dovedit sub aspect valoric.
De asemenea, se impune a fi amintită cauza Ernestina Zullo c. Italia, în care instanța de la Strasbourg, constatând violarea art. 6 din Convenție cu privire la durata procedurii judiciare interne (9 ani), în hotărârea pronunțată a indicat câteva criterii de stabilire a daunelor morale.
Astfel, s-a apreciat că o bază de calcul între 1000-1500 de Euro pentru fiecare an de întârziere este o sumă rezonabilă, fără să conteze rezultatul favorabil sau nu al procesului. Suma globală va fi ridicată cu 2000 de Euro dacă litigiul are o importanță specială pentru reclamant - în materia dreptului muncii, a capacității persoanei, etc. Suma de bază va fi redusă în funcție de numărul instanțelor care s-au pronunțat asupra acțiunii, în raport de importanța litigiului la nivelul de viață a statului respectiv.
În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile legii 10/2001, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art.6 din CEDO, art. 16 cap;V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. art. 17, 274 Cod proc. Civ..
La data de 23.05.2013, pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
Așa cum se poate constata din acțiune, prin notificarea nr. 202/2001, transmisa în termen legal, prin executor judecătoresc, s-au solicitat masuri reparatorii pentru terenul aferent imobilului cu destinație de moara situat în orașul Hârșova, județul Constanta, preluat abuziv.
În raport de prevederile ce reglementează și instituie procedura administrativa obligatorie, în procesul de soluționare a notificării depusa de reclamanți, AAAS nu a putut soluționa notificarea nr. 202/2001 deoarece, conform dispozițiilor art. 23 din lege, nu au fost depuse la dosarul administrativ documente necesare conform prevederilor Legii nr. 10/2001/R, după cum urmează: notificarea nr. 200/2001; situația juridica a imobilului; actul de proprietate pentru diferența de teren, având În vedere ca din actul de proprietate rezulta ca autoarea reclamanților a cumpărat parte indiviza din imobil; documentele mai sus menționate au fost solicitate prin adresele nr. P/8480/26.07.2012 și nr. P/_/03.09.2012. Astfel, reclamanții, nu au făcut dovada drepturilor sale de persoane îndreptățite la propunerea de masuri reparatorii prin echivalent Având în vedere prevederile legale, atitudinea AAAS nu a constat în refuzul de soluționare a notificării formulate de reclamanți, nu a tratat cu ignoranta și nu a refuzat sa analizeze aspecte ale situației de fapt. Mai mult, AAAS a comunicat cu reprezentanții . SA. Prin adrese, li s-a adus la cunoștința reclamanților prin mandatar, necesitatea completării dosarului administrativ potrivit prevederilor din Legea nr.10/2001, republicata. Reprezentanții . SA nu au răspuns solicitării și nu au depus documente în completare în vederea soluționării notificării formulata în temeiul Legii nr, 10/2001, așadar AAAS nu a putut soluționa notificarea reclamanților deoarece nu au fost depuse documentele solicitate în completare. Așadar, neemiterea de către AAAS a deciziei motivate a avut drept scop protecția notificatorilor, în sensul ca li s-a oferit posibilitatea să-și completeze dosarul cu actele necesare în vederea soluționării notificării formulata de aceștia în temeiul Legii nr. 10/2001/R.
Potrivit prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit dispozițiilor art. 23 din lege, unitatea deținătoare este obligată să pronunțe, prin decizie, pe cale de consecința, AAAS nu s-a pronunțat prin decizie motivata deoarece nu au fost depuse actele doveditoare, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001/R.
În concluzie, pentru motivele mai sus invocate, a solicitat respingerea acțiuni ca fiind netemeinică și nelegală.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115 -118 C. Pr. Civ., Legea nr, 10/2001 republicata, Legea nr. 247/22.07.2005.
La data de 24.05.2013 pârâta . SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare a capătului 2 de cerere,excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, în motivarea acesteia din urmă susținând că în conformitate cu art. 27, alin. 1, 2 din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la acea dată, dacă presupusa deținătore a bunurilor este o societate privatizată, atunci "Notificarea prin care se solicită restituirea potrivit alin. (1) se adresează instituției publice implicate care a efectuat privatizarea- de aceea, a concluzionat că notificarea inițială nr. 200/18.06.2001 a fost greșit îndreptată către pârâtă, iar aceasta nu poate sta în proces pentru daune morale pentru refuzul de a soluționa o notificare pentru că legea nu a impus niciodată societății să soluționeze în vreun fel notificarea adresată de reclamanți. Potrivit art. 27, alin. 1, 2 din Legea nr. 10/2001, notificarea nr. 200/18.06.2001 trebuia adresată către instituția publică care a semnat contractul de privatizare prin vânzare de acțiuni. Societatea pârâtă a fost privatizată cu FPS înaintea adresării notificării pârâților. Prin urmare, art. 21 nu se aplică, ci se aplică art. 27 din Legea nr. 10/2001. Deci, nu a avut niciodată obligația de a soluționa în nici un fel notificarea primită. În orice caz, chiar dacă bunul imobil ar fi fost în posesia sa, art. 28, alin. 1 prevede că "în termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei îndreptățite organele de conducere ale instituției publice implicate în privatizare, prevăzută la art. 2 7 alin. (2), respectiv ale organizației cooperatiste prevăzute la art. 27 alin. (4), vor stabili prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare convenite prin negociere. "Prin urmare obligația și termenul de rezolvare a notificării priveau pe "instituția implicată în privatizare, prevăzută de art. 27, alin. 2" (FPS), iar nu societatea pârâtă.
Această teză este confirmată și de art. 27.2-27.5 din Normele Metodologice din 18.04.2003 de punere în aplicare a Legii 10/2001 (publicate în M.Of. partea I nr. 324/14.05.2003)
Pârâta S.C. SÎRME ȘI C. S.A. a mai menționat că a răspuns la notificarea inițială a reclamanților cu adresa nr. 1495/2/11.12.2001, prin care se preciza, printre altele, că datele oferite nu permit identificarea în patrimoniul societății a imobilului respectiv. De asemenea, A. a răspuns cu Adresa nr. 8480/26.07.2012 prin care cerea completarea dosarului de notificare cu mai multe documente. Or, în lipsa unui răspuns corespunzător ori a depunerii actelor necesare, este vorba despre prorogarea termenului de soluționare pentru A. prin efectul art. 25.2. (1) din HG nr. 250/2007.
În drept: Legea nr. 10/2001, Normele Metodologice din 18.04.2003 de punere în aplice a Legii 10/2001 (publicate în M.Of. partea I nr. 324/14.05.2003), HG nr. 250/2007, Legea nr. 146/1997.
La data de 20.09.2013, pârâta . SA a depus note de ședința prin care a rectificat eroarea materiala din întâmpinare precizând ca: la pct. 3 din întâmpinare, a menționat greșit contractul nr. 22/15.06.2001, în loc de contractul nr. 22/15.06.2000.
La același termen de judecată, reclamanții au precizat cuantumul daunelor morale la 20.000 lei de la pârâta A. și la 5.000 lei, de la pârâta . SA, iar tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția de netimbrare a cererii, pentru considerentele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
La termenul din data de 18.10.2013, reclamanții au precizat primul capăt de cerere, arătând că, în mod eronat au indicat cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului, solicitând cota de 1/1.
Prin sentința civilă nr.2132/06.12.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SA, a respins cererea de chemare în judecată formulata de reclamanții S. I., S. F.-M., S. M.-D., S. M. și . SA, în contradictoriu cu pârâta . SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta AAAS, a obligat pârâta AAAS să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 7.300 mp situat în . și a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 279/1945, s-a transmis din patrimoniul numitului T. D. B. în patrimoniul cumpărătorilor F. și I.S., cota „jumătate indiviză din imobilul” proprietatea acestuia din .. Se menționează, în același act juridic, aspectul că cealaltă jumătate din imobil este deținută de fratele vânzătorului, I. D. B. – B..
Imobilul a fost naționalizat în baza Legii nr. 119/1948, potrivit extrasului din Monitorul Oficial nr. 229/1948.
De pe urma defunctei Secelanu F., a rămas ca unic moștenitor Secelanu I., potrivit certificatului de moștenitor nr. 1522/1989. De pe urma defunctului S. I. au rămas succesori, conform certificatului de moștenitor nr. 3/2011, reclamanții ca descendenți direcți.
Reclamanții, urmare a încheierii contractului de cesiune nr. 1718/26.07.2012, au transmis către reclamanta ., cota de 25% din dreptul la măsuri reparatorii cuvenite în urma soluționării notificării.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat, în conformitate cu interpretarea dată art. 26 din Legea nr. 10 /2001, că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite tribunalului soluționarea pe fond a notificării, urmând a se analiza notificarea formulată sub toate aspectele, în acest sens fiind și dispozițiile deciziei XX /2007 dată de ÎCCJ în recursul în interesul legii.
Reclamanții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii constând în echivalent, potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 și art.4 alin.2 și 4 din Legea nr.10/2001, însă, față de situația de fapt expusă mai sus, tribunalul va admite cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent doar pentru cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 7.300 mp situat în ., cu privire la care reclamanții au justificat calitatea de persoane îndreptățite.
Conform art. 1, alin. 2 din Legea nr. 10/2001 („În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”), rezultă că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent. Dar, măsurile reparatorii se vor stabili în condițiile prevăzute de art. 1, alin. 2 din Legea nr. 165/2013, „în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte”. Tribunalul subliniază că, prin prisma prevederilor art. 4 și 50 din Legea nr. 165/2013, rezultă, cu evidență, că singura măsură ce ar putea fi dispusă la acest moment, ar fi măsurile compensatorii prin echivalent, sub formă de puncte.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata daunelor morale reprezentând echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a nesoluționării în termen a notificării, tribunalul urmează a-l respinge ca neîntemeiat față de pârâta A., reținând că pârâta . SA nu avea și nici nu are calitate procesuală pasivă în soluționarea notificării formulate de reclamanți, în temeiul art. 27, alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la momentul formulării notificării-2001), astfel că cererea în contradictoriu cu aceasta se va respinge în acest sens.
Astfel, sub aspectul condiției referitoare la săvârșirea unei faptei ilicite, tribunalul a reținut că susținerile reclamanților sub aspectul refuzului de soluționare a notificării au fost confirmate prin probatoriul administrat în cauză. Tribunalul reținut însă că nu este suficientă pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului dovada săvârșirii unei fapte ilicite, ci este necesar să se facă dovada producerii unui prejudiciu și a raportului de cauzalitate al acestuia cu fapta ilicită astfel săvârșită.
Totodată, tribunalul a reținut că prejudiciul, condiție a răspunderii civile delictuale, constituie rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv sau, în anumite situații, a unor simple interese.
În măsura în care un atare prejudiciu poate fi evaluat în bani, el este un prejudiciu patrimonial; dacă dimpotrivă el nu este susceptibil de evaluare bănească, el este un prejudiciu moral (nepatrimonial).
Desigur, prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz. Relevantă este producerea unei atingeri valorilor ce definesc personalitatea umană, în sensul de consecințe negative, suferite pe plan fizic și psihic. Ca atare, prejudiciul moral s-ar traduce printr-o atingere adusă relațiilor sociale - onoare, reputație – precum și a celor care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, ca atare, tot ceea ce depășește limitele unei realități obiective și comensurabile.
Tribunalul a mai reținut că dispozițiile legii interne și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale nu dau dreptul în mod automat la despăgubiri, în lipsa dovezilor că persoana a suferit efectiv un prejudiciu moral cauzat de încălcarea dreptului subiectiv sau a unui interes.
Acceptând susținerile reclamanților în sensul că s-a produs prin fapta ilicită a pârâtului o încălcare a drepturilor lor, pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale solicitate este necesar să se fi produs efectiv un prejudiciu moral ca urmare a încălcării unui drept subiectiv.
Simpla încălcare a unui drept subiectiv nu conduce de plano la concluzia producerii unui prejudiciu moral titularului dreptului subiectiv și la nașterea obligației corelative la despăgubiri a autorului faptei ilicite, fapta ilicită și prejudiciul moral fiind condiții distincte în cazul răspunderii civile delictuale.
Desigur, dovada unui atare prejudiciu (elementul de ordin procesual) împrumută din particularitățile sale (elementul de drept substanțial, condiție a răspunderii civile delictuale), deducându-se, în anumite situații, din însăși materialitatea faptei ilicite săvârșite.
Se impune, însă, efectuarea unei distincții între dovada prejudiciului moral cu particularitățile arătate (aplicarea unui sistem de prezumții) și dovada întinderii acestuia, care nu este posibilă, stabilirea întinderii daunelor morale realizându-se pe considerente de echitate). În alte situații, fapta ilicită, prin chiar natura ei, nu este de natură să conducă per se la concluzia producerii unei atingeri unuia din atributele esențiale ale persoanei, cum este și cazul de față. Or, tribunalul a constatat că, în cauza de față, reclamanții nu au relevat un minim probatoriu sub aspectul producerii unui prejudiciu moral, motiv pentru care cererea în acest sens a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs reclamanții și pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului.
Recurenții – reclamanți S. I., S. F.-M., S. M.-D., S. M. și . SA au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul obligării pârâtei AAAS să emită dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii, pentru întreaga cotă de 1/1 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 7300 mp, iar nu doar pentru cota de 1/2,cum s-a pronunțat instanța de fond, obligarea pârâtei . SA la plata daunelor morale datorate pentru prejudiciul moral, produs ca urmare a refuzului de a soluționa notificarea nr. 200/2001 și respectiv de a-și declina competența de soluționare a notificării către entitatea competentă prin emiterea unei dispoziții și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.Arată următoarele:
Prin sentința civilă recurată, s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a . SA respingând cererea de chemare în judecată față de această pârâtă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu AAAS, pe care a obligat-o să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de puncte, în condițiile Legii nr.165/2013, pentru cota de 1/2din dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 7300 mp, ce face obiectul notificării și a respins celelalte capete de cerere ale acțiunii de față.
Hotărârea instanței de fond, este parțial nelegală și netemeinică, astfel că din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct.8 și 9, art. 3041 Cod proc. civ., solicită să se dispună modificarea în parte a acesteia, conform celor ce urmează:
1. Referitor la calitatea procesuală pasivă a . SA, instanța de fond a făcut referire la adresa nr. 1495/11.12.2001, prin care a arătat că din datele pe care le deține, nu rezultă că imobilul notificat face parte din patrimoniul său. Cu toate acestea, pârâta a arătat că a fost privatizată prin AAAS înainte de anul 2001 și a depus la dosarul cauzei contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 22/15.06.2000. Pârâta . SA, a fost învestită cu soluționarea notificării, însă nu a respectat dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, de a comunica notificatorilor persoana fizică sau juridică deținătoare a imobilului și nici nu și-a declinat competența către persoana deținătoare a imobilului, în conformitate cu Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
Așadar, această instituție, are calitate procesuală ca persoană obligată să răspundă notificării, fiind obligată în raportul juridic dedus judecății, cel puțin pe capătul de cerere privind obligarea sa la plata daunelor morale și a capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces, fiind partea din vina căruia s-a declanșat acest proces și care a încălcat dispozițiile legale arătate.
Așadar, din această perspectivă, soluția instanței este nelegală, sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și a respingerii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu această entitate, motiv pentru care urmează să se admită recursul.
2. Deși recurenții – reclamanți au solicitat conform cererii de îndreptare de eroare materială din data de 18.10.2013, întregul drept de proprietate asupra terenului de 7300 de mp care face obiectul notificării, arătând că acesta a fost dobândit prin actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 279/1945 la Judecătoria Mixtă Hârșova, de autoarea lor S. F. în timpul căsătoriei cu S. Ghe. I., împreună cu construcția compusă din nouă camere, precum și jumătate din moară, situate în ., pe prelungirea Bulevardul L. O., instanța a apreciat greșit că au justificat dreptul de proprietate, doar pentru cota de 1/2.
Suprafața terenului aferent construcției anterior amintite, reprezenta locul curții și locul aflat în fața morii.
Fără a arăta în ce constă argumentul de nejustificare a cotei de ½ din dreptul de proprietate pe care recurenții – reclamanți îl solicită, s-ar putea deduce că instanța a făcut o interpretare eronată a mențiunilor din contractul de vânzare cumpărare prin care autoarea acestira a dobândit imobilul, ignorând mențiunile de descriere a amplasamentului cotei indivize ce se afla îngrădită, ce avea o suprafață de 6 000 mp, la care se adăuga și suprafața de 1300 mp de teren, aflat în fața morii.
Suprafețele de teren menționate, reprezentau practic 1/2din proprietatea transmițătorului dreptului de proprietate, conform contractului de vânzare cumpărare, cealaltă jumătate care nu era descrisă și identificată în contractul de vânzare cumpărare nr. 279/28.09.1945 și care teoretic era altă suprafață de 7 300 mp, aparținând fratelui acestuia, I. B..
Așadar, prin actul de vânzare cumpărare invocat ca titlu al dreptului de proprietate s-a identificat exact suprafața de teren înstrăinată autoarei noastre, a cărei întindere este cea precizată în acest act, aferentă cotei de 1/2.
Recurenții – reclamanți au solicitat la instanța de fond, efectuarea unui raport de expertiză topo-cadastrală, care să aibă ca obiectiv, identificarea exactă a suprafeței de teren prin măsurători cadastrale, cu scopul de a elimina orice undă de îndoială asupra acestui aspect.
Cu toate acestea, cererea pentru efectuarea raportului de expertiză topo cadastrală a fost respinsă ca neutilă și neconcludentă cauzei, astfel că singurul înscris în care este precizată întinderea suprafeței de teren, este actul de vânzare cumpărare, la care instanța de fond s-a raportat, dar căruia, i-a dat o interpretare cu totul eronată, mențiunile acestui contract, nefiind corect analizate.
De altfel, argumentele hotărârii atacate, nu oferă o explicație clară a faptului că s-a dispus acordarea doar a cotei de ½ din dreptul de proprietate, ceea ce rezultă că instanța de fond nu a fost pe deplin lămurită din conținutul actului ce a servit drept probă pentru a decide o astfel de soluție.
Față de această situație, solicită admiterea recursului și să se dispună modificarea în parte a soluției instanței de fond, în sensul obligării emiterii dispoziției cu propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren.
3. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata daunelor morale datorate pentru prejudiciul moral, produs ca urmare a refuzului de a soluționa notificarea nr. 200/2001, prin emiterea unei dispoziții, în termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr.10/2001, precum și pentru refuzul de a direcționa notificarea către entitatea învestită de lege să soluționeze notificarea.
Instanța de fond a respins cererea, motivat de faptul că, pârâta . SA, nu avea și nici nu are calitate procesuală pasivă în formularea notificării, că ,pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, nu este suficient a se face dovada săvârșirii faptei ilicite ci, este necesar a se face dovada producerii prejudiciului și a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Totodată, instanța de fond, a reținut că prejudiciu, este rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv, sau a unor interese și cum subsemnații nu am relevat un minim de probatoriu sub aspectul producerii prejudiciului moral, cererea a fost respinsă.
Aceste considerente sunt incorecte, deoarece fapta ilicită rezultă cu evidență din înscrisurile de la dosar, precum și din situația creată: respectiv depășirea termenului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, dosarul administrativ a fost lăsat în nelucrare timp de 12 ani din culpa părții adverse, reclamanții au fost nevoiți să acceseze procedura judiciară, să efectueze cheltuieli, pe care în lipsa refuzului nejustificat nu avea de ce să le efectueze.
Prejudiciul moral, de asemenea rezultă cu evidență, dovada acestuia rezultând din însăși fapta ilicită, care a determinat o stare de disconfort psihic, neplăcerile și revolta care cuprinde orice individ uman în fața unei astfel de situații, diminuarea speranței de obținere a despăgubirilor într-un termen previzibil, reclamanții având vârste înaintate, aproape toți peste 65 de ani.Dreptul subiectiv încălcat, este cel prevăzut de art. 25 din Legea nr.10/2001, respectiv dreptul și interesul reclamanților de a li se soluționa notificarea în acel termen, astfel încât face inutilă orice altă dovadă a încălcării acestui drept.
Analizând cele arătate și relatate pe larg în cererea de chemare în judecată, prejudiciul moral rezultă cu evidență, astfel că soluția instanței de fond pe acest aspect, este greșită.
În consecință, recurenții – reclamanți solicită admiterea recursului conform celor arătate și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta – pârâtă A. pentru Valorificarea Activelor Statului, solicită admiterea recursul său, cu modificarea în parte a sentinței civile nr. 2132/06.12.2013 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, dosar nr._ .
AAAS consideră ca, în raport de prevederile legale aplicabile și situația de fapt a cauzei, hotărârea instanței de fond este nelegală și conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. pr.civ., invocă următoarele motive:
În ceea ce privește aceste motive de recurs, acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de Procedura Civila, AAAS apreciază ca instanța de fond a aplicat și interpretat greșit și nelegal prevederile din Legea nr.10/2001 republicata.
În condițiile Legii nr. 10/2001 republicata, AAAS are obligații legale numai în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001/R, respectiv numai pentru imobilele care se afla evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral si cu respectarea prevederilor legale de către AAAS.
Astfel, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001/R, A. are obligația sa emită o decizie motivata, cu propunerea de acordare masuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2003 privind finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care va fi comunicata către Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor din cadrul instituției A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (6) și (7) din Legea nr. 165/16.05.2003 se dispun următoarele:
(6)"Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprima în puncte. Un punct are valoare de un leu.
(7)Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6)".
Așadar, având în vedere prevederile legale din Legea nr. 165/2013 care preced, Secretariatul Comisiei Naționale este cel care face evaluarea imobilului revendicat și în favoarea căreia s-a emis decizie motivata de măsuri compensatorii de către entitatea competenta.
Entitățile care emit decizii/dispoziții motivate au competenta potrivit prevederilor din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 165/2013 doar sa propună acordarea de măsuri compensatorii.
În raport de prevederile ce reglementează și instituie procedura administrativa obligatorie, în procesul de soluționare a notificării depusa de intimați, AAAS nu a putut soluționa aceasta solicitare deoarece, conform dispozițiilor art. 23 din lege, nu au fost depuse la dosarul administrativ documente imperativ necesare conform prevederilor Legii nr. 10/2001/R, după cum urmează:
- notificarea nr. 200/2001, situația juridică a imobilului revendicat, actul de proprietate pentru diferența de teren, având în vedere ca din actul de proprietate rezultă ca autoarea reclamanților a cumpărat ½ parte indiviză din imobil, declarații cu privire la despăgubirile încasate sau nu.
Recurenta – pârâtă reiterează faptul că, înscrisurile mai sus menționate au fost solicitate prin adresele nr. P/8480/26.07.2012 și nr. P/_/03.09.2012, dar acestea au rămas fără răspuns până la data prezentei.
Având în vedere cele ce preced, deși instanța menționează în considerente lipsa acestor documente, nu face mențiune ca acestea au fost depuse în vederea soluționării cauzei.
Așadar, dosarul administrativ aferent notificării formulata de intimați, privind masurile compensatorii pentru imobilul revendicat, nu a fost completat cu toate actele doveditoare în condițiile art. 23 și urm. din Legea nr. 10/2001 republicata.
AAAS apreciază ca este necesar ca intimații sa depună în completarea dosarului administrativ, documentele doveditoare, în condițiile art. 23 și urm din Legea nr. 10/2001 republicata.
Având în vedere aceste prevederi legale și actele cauzei, recurenta – pârâtă apreciază că este obligatoriu să se facă dovada parcurgerii procedurii reglementată de aceste prevederi legale, pentru a nu se încălca competentele și cadrul legal expres prevăzut de Legea nr.10/2001/R.
În consecința, procedura administrativa prevăzuta de art. 29 din lege, trebuie să fie suspendată de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, până la soluționarea definitiva și irevocabila a prezentei acțiuni.
Cu privire la imobilul - construcție revendicat în cauza, ce a aparținut antecesorilor intimaților, din considerentele hotărârii nu rezulta ca aceasta mai exista fizic sau nu, caz în care competența de soluționare a notificării nu revine AAAS, ci primăriei în a cărei rază teritoriala s-a aflat imobilul revendicat, conform dispozițiilor art. 10 și 32 din Legea nr. 10/2001/R.
Conform dispozițiilor art.10 (1) din Legea nr. 10/2001 republicata, "În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natura se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile ramase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
Potrivit dispozițiilor art. 32 (1) din Legea nr. 10/2001, republicata, "În situația imobilelor construcții demolate, notificarea formulata de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziția motivata a primarului unității administrativ teritoriale în a cărei raza s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București".
Față de aceste texte legale, în conformitate cu dispozițiile art. 10 coroborat cu art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicata, competența de soluționare a notificării cu privire la construcțiile naționalizate și ulterior demolate, aparține Primăriei și nu AAAS.
În concluzie, recurenta – pârâtă solicită admiterea recursului, cu modificarea în parte a sentinței civile nr. 2132/06.12.2013 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civila, dosar nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului conform art. 306 alin. 3 rap. la art. 304 pct.7 și 9 și art.304 ind.1 C.proc.civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate în limitele ce urmează:
În mod fondat invocă recurenții lipsa considerentelor sentinței cu privire la entitatea în patrimoniul căreia se află imobilul notificat și la elementele probatorii privind întinderea dreptului de proprietate al reclamanților, sentința nerespectând exigențele art. 261 pct.5 C.proc.civ., fiind într-adevăr necesară efectuarea expertizei topografice care să individualizeze terenul notificat, terenul din actele vechi de proprietate invocate de reclamanti(contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.279/28.09.1945 de Judecătoria Mixtă Hârșova județ C., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2.600/1936 de Tribunalul B.-menționat la fila 68 din dosarul primei instanțe, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.458/1927 de Judecătoria Mixtă Hârșova-menționat la fila 68 din dosarul primei instanțe) și amplasarea lor în patrimoniul . SA, al Primăriei sau al cărei entități s-ar afla, respectiv să identifice aceste terenuri cu dimensiuni, suprafețe, vecinătăți, numere topografice.
Și critica recurenților reclamanți referitoare la calitatea procesuală pasivă a pârâtei . SA, pe capătul de cerere având ca obiect daune morale pentru întârziere în soluționarea notificării, ca și cea privind necesitatea analizării de prima instanță a prejudiciului psihic cauzat implicit prin atitudinile pârâtelor notificate, menite a cauza reclamanților sentimente de frustrare, de neputință față de conduitele pârâtelor de a nu-și îndeplini obligații legale cuprinse în Legea nr.10/2001, în condițiile în care pârâta . SA a primit notificarea în baza Legii nr.10/2001 și s-a apărat la prima instanță că a răspuns la notificarea inițială a reclamanților, cu adresa nr. 1495/2/11.12.2001, prin care ar fi precizat, printre altele, că datele oferite nu permit identificarea în patrimoniul societății a imobilului respectiv, sunt fondate în raport cu prevederile art. 27 alin. 5 din Legea nr./2001 (art. 27:,,1 Dispozițiile art. 25 sunt aplicabile și în situația în care persoana juridică notificată deține numai în parte bunurile imobile solicitate. În această situație persoana juridică deținătoare va emite decizia motivată de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deține. 2 Persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare și copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu deține aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptățite. 3 Comunicarea prevăzută la alin. 2 și, după caz, actele anexate vor fi transmise persoanei îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. 4 Termenul de 6 luni prevăzut la art. 22 alin. 1 curge în acest caz de la data primirii comunicării prevăzute la alin. 3. 5 Dispozițiile alin. 2,3 și 4 se aplică în mod corespunzător și în cazul în care unitatea notificată nu deține nici măcar în parte imobilul solicitat, dar comunică persoanei îndreptățite datele de identificare a unității deținătoare. 6 Dispozițiile art. 26 se aplică în mod corespunzător”).
Față de cele arătate, în baza art. 312 alin.5 teza 1 C.proc.civ. Curtea are obligatia de a casa sentința primei instanțe, ce s-a pronunțat formal, omițând nelegal analiza fondului cauzei, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță ce va administra și expertiza topografică susmenționată pe capătul de cerere privind măsurile reparatorii pentru terenul notificat în baza Legii nr.10/2001, va stabili pe baza tuturor elementelor probatorii ale cauzei măsura dovedirii proprietății pretinse, având în primul rând obligația să ia în considerare în dezlegarea cauzei care este imobilul menționat în notificarea depusă în baza Legii nr.10/2001, și va soluționa capătul de cerere având ca obiect daune morale pretinse de la cele două pârâte pentru întârzierile cauzate de acestea în soluționarea notificării cu consecința frustrării cauzate reclamanților(prejudiciului moral al acestora) a căror notificare nu a fost soluționată pe cale administrativă.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții-reclamanți S. I., S. F.-M., S. M.-D., S. M. și SE R. G. INVEST SA și de către recurenta-pârâtă A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr.2132 din 6.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SA.
Casează sentința recurată și trimite cauza Tribunalului București, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. B. C. B. T. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.C.B.T.
Tehdact.R.L./C.B.T.
2 ex.
TB-S.4 - M.A.B.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 433/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 454/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
