Obligaţie de a face. Decizia nr. 21/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 8511/302/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.21 R
Ședința publică din data de 08.01.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât W. M. împotriva deciziei civile nr.1190A/29.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă POLIȚIA LOCALĂ S. 5, cauza având, ca obiect, „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul pârât W. M. prin avocat C. I., cu împuternicire avocațială la fila 16, și intimata reclamantă Poliția Locală sector 5, prin consilier juridic O. M., care depune la dosar delegație de reprezentare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură, un exemplar fiind comunicat recurentului pârât.
Apărătorul recurentului pârât depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentului pârât W. M. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și precizat și, în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere că acesta nu este titularul unui drept real asupra imobilului a cărui demolare se solicită, astfel încât nu poate să obțină autorizație de construire.
Astfel, conform art.1 alin.1 din Legea nr.50/1991, republicată, executarea construcțiilor este permisă numai pe baza unei autorizații de construire emisă la solicitarea titularului unui drept real, or, în speță, întrucât pârâtul nu avea această calitate, ea fiind conferită prin hotărârea judecătorească pronunțată în acțiunea în accesiune și uzucapiune, depusă la dosar pe parcursul judecății, apreciază că a făcut dovada că dreptul de proprietate a fost atribui altei persoane decât pârâtul. Consideră că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu are relevanță faptul că proprietarul construcției era o altă persoană decât contravenientul și că dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției nu substituia obligația de a obține autorizația de construire.
Apărătorul recurentului pârât mai arată că acesta a făcut toate demersurile pentru a intra în legalitate, formulând cerere pentru obținerea autorizației de construire, însă a primit răspuns că aceasta nu poate fi eliberată decât proprietarului. Pe de altă parte, arată că în cauză a fost efectuată o expertiză din care rezultă că această construcție nu încalcă planul urbanistic al orașului și nici prevederile legale privind construcțiile. Apreciază că acea hotărâre judecătorească de accesiune, care consfințește dreptul de proprietate, ține loc de autorizație de construire, întrucât după obținerea ei nu mai poate fi eliberată o altă autorizație de construcție, Primăria comunicându-i că după pronunțarea respectivei hotărâri judecătorești imobilul a intrat în legalitate. Depune practică judiciară pe aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive și apreciază că reclamantul nu-l mai poate obliga pe pârât să demoleze construcția, cererea rămânând fără obiect.
În ceea ce privește buna-credință a pârâtului, apărătorul recurentului arată că acesta nu a stat în pasivitate din momentul emiterii procesului-verbal de contravenție, iar faptul că pârâtul nu l-a contestat în termenul legal, plătind amenda, nu are nicio relevanță în privința bunei-credințe. Totodată, invocă dispozițiile art.26 din legea nr.50/1991, care instituie principiul menținerii construcțiilor ridicate fără autorizație, dacă ele nu contravin planurilor urbanistice și regulamentelor privind disciplina în construcții, iar, în speță, reclamanta nu a făcut nicio dovadă în sensul contrar, motiv pentru care apreciază acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Pentru aceste motive, apărătorul recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței instanței de fond.
Consilierul juridic al intimatei reclamante Poliția Locală sector 5 solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea în tot a deciziei recurate, în sensul obligării pârâtului la desființarea construcțiilor realizate fără autorizație. Apreciază că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici concrete deciziei instanței de apel și nu sunt invocate motive noi, toate aspectele învederate fiind analizate și respinse în mod corect de către instanța de apel. Consideră că cererea nu a rămas fără obiect, întrucât nu a fost obținută autorizația de construire, a fost formulată în baza Legii nr.50/1991, fiind îndreptată împotriva persoanei sancționate, iar procesul-verbal este legal și temeinic.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 16.05.2011, sub nr._, reclamanta P. Locală S. 5 a chemat în judecată pe pârâtul W. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia să desființeze lucrările de construire constând în consolidarea construcției existente și supraetajare din BCA acoperiș Lindab, fără finisaje interioare realizate la adresa din București, ., sector 5.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în urma verificărilor efectuate la data de 02.07.2010 la adresa din București, ., sector 5 de către inspectorii Serviciului Disciplină în Construcții, s-a constatat că pârâtul a executat lucrări de construire constând în consolidarea construcției existente și supraetajare din BCA acoperiș Lindab, fără finisaje interioare.
Pentru aceste lucrări realizate fără autorizație de construire, pârâtul a fost sancționat prin procesul-verbal nr. 68/05.07.2010, cu suma de 3000 lei, dispunându-se totodată și măsura intrării în legalitate prin obținerea autorizației de construire, prevăzută de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în caz contrar aducerea imobilului la stadiul inițial prin desființarea tuturor construcțiilor realizate neautorizat.
A mai arătat reclamanta și faptul că acest proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nu a fost desființat prin formularea și admiterea unei plângeri contravenționale.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 28 alin. 1 și art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La termenul de judecată din data de 22.11.2011, pârâtul-reclamant a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat:
- să se constate lipsa calității procesuale active a reclamantei P. Locală S. 5 în formularea prezentei acțiuni și să se respingă acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă;
- să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție nr. 68/05.07.2010 întocmit de Primăria sector 5, ca fiind întocmit în lipsa unui traducător de limba chineză și pentru tardivitatea întocmirii acestuia, faptele reținute fiind săvârșite cu mai mult de 2 ani în urmă;
- pe fond, să se respingă acțiunea ca nefondată, întrucât s-au făcut demersurile necesare pentru .>
În motivarea acestor cereri, pârâtul-reclamant a arătat că potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 50/1991, alineat 2, competent să formuleze acțiunea de obligare a contravenientului la demolare în cazul neobținerii autorizației este Inspectoratul de Stat în Construcții și Inspectoratele teritoriale și nicidecum P. Locală S. 5 București.
A mai arătat pârâtul-reclamant și faptul că a semnat procesul-verbal fără a înțelege conținutul acestuia, întrucât este cetățean străin, domiciliat în C., rezident în Romania și nu cunoaște limba română. Nu i s-a înmânat o copie și nu a înțeles conținutul pentru a face obiecțiuni. A achitat amenda de teama autorităților, el fiind cetățean străin și a considerat că, dacă nu o plătește, nu se va mai întâmpla nimic.
În drept, pârâtul-reclamant a invocat dispozițiile art. 115 și 119 Cod procedură civilă și dispozițiile Legii nr. 50/1991.
Prin încheierea de ședință din data de 22.11.2011, instanța a luat act de solicitarea pârâtului-reclamant în sensul judecării în contradictoriu pe cererea reconvențională cu Primăria Sectorului 5, prin Primar.
Pârâta Primăria Sectorului 5, prin Primar a formulat întâmpinare la cererea reconvențională prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă, iar pe fondul cererii reconvenționale, respingerea acesteia și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, ca fiind temeinic și legal.
Potrivit dispozițiilor practicalei hotărârii pronunțate de prima instanță s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii formulată de către pârâtul-reclamant.
De asemenea, instanța a calificat cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant ca și plângere contravențională formulată împotriva procesului-verbal nr. 68/05.07.2010 și a invocat excepția tardivității formulării acesteia.
Prin sentința civilă nr. 351/17.01.2012, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active pe cererea principală, a respins această cerere ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, a admis excepția tardivității plângerii contravenționale ce face obiectul cererii reconvenționale și a respins plângerea formulată de către pârâtul-reclamant W. M., în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 5, prin Primar, ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe civile, apelanta-reclamantă-pârâtă P. Locală S. 5 București a formulat apel, acesta fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă.
Prin decizia nr. 97A/04.02.2013, instanța de control judiciar a admis apelul, a anulat în parte sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță cu privire la cererea de desființare a construcțiilor, deci doar pe cererea principala
Urmare a dispozițiilor acestei decizii civile, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 19.04.2013, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 4923/28.05.2013, Judecătoria Sectorului 5 București a respins acțiunea ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în urma verificărilor efectuate la data de 02.07.2010 la adresa din București, ., sector 5, de către inspectorii Serviciului Disciplină în Construcții, s-a constatat că pârâtul a executat lucrări de construire constând în consolidare a construcției existente și supraetajare din BCA acoperiș Lindab, fără finisaje interioare.
Dată fiind executarea acestor lucrări, pârâtul a fost sancționat prin procesul-verbal nr. 68/05.07.2010, cu suma de 3000 lei, pentru lipsa autorizației de construcție, dispunându-se, totodată, și măsura intrării în legalitate prin obținerea autorizației de construire prevăzută de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în caz contrar aducerea imobilului la stadiul inițial prin desființarea tuturor construcțiilor realizate neautorizat.
Acest proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nu a fost desființat prin formularea și admiterea unei plângeri contravenționale.
Având în vedere pronunțarea sentinței civile nr. 7983/12.10.2012 a Judecătoriei sector 5, fila 28 dosar T.B., proces având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune și accesiune pentru imobilul în speță în favoarea numiților F. Valetin S. și Dumitracu M. R., pentru partea pe care o reprezintă cererea fiind respinsă, întrucât este cetățean străin și nu are dreptul de a dobândi terenuri, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a apreciat că nu mai poate admite cererea de demolare, întrucât a fost constatat dreptul de proprietate asupra construcției și terenului, precum și că aceasta nu încalcă normele de construire, o dată ce a fost omologat raportul de expertiză care identifică imobilul.
Pentru aceste motive, conform art. 115 și 119 Cod procedură civilă și ale Legii nr. 50/1991, instanța de fond a respins acțiunea ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 1190A/29.11.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilăa admis apelul și a anulat în tot sentința apelată, în sensul că a admis cererea și a obligat pârâtul la desființarea lucrărilor de construire constând în consolidare a construcției existente și supraetajare din BCA, acoperiș Lindab, fără finisaje interioare, în ceea ce privește construcția situată în București, ., sectorul 5.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Astfel cum a recunoscut și intimatul-pârât în concluziile orale din apel, acesta a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal nr. 68/05.07.2010 (fila 5 dosar de fond), pentru fapta constând în realizarea unor lucrări de consolidare a construcției existente și supraetajate din BCA, acoperiș lindab, fără finisaje interioare. Lucrările au fost executate în perioada 03.06.2010 până la data efectuării controlului – 02.07.2010, fără autorizație de construcție, contrar prevederilor art. 26 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 50/1991. Alăturat amenzii stabilite în cuantum de 3000 de lei, intimatului-pârât i s-a pus în vedere sistarea lucrărilor la stadiul închiderea golurilor de fereastră dinspre limita de fund a proprietății cu cărămidă, . obținerea autorizației de construcție, în caz contrar aducerea imobilului la stadiul inițial. Aceste măsuri accesorii au fost prevăzute cu termen de îndeplinire data de 26.10.2010.
Deși procesul-verbal de contravenție a fost atacat în cadrul prezentului dosar, soluția de respingere a plângerii contravenționale, ca tardiv formulată, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București prin sentința civilă nr. 351/17.01.2012 în dosarul nr._, a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 97A/4.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă.
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție a fost apreciat ca fiind valabil încheiat.
Având în vedere că intimatul-pârât nu a obținut autorizația de construire pentru lucrările menționate în procesul-verbal, cererea de desființare a lucrărilor edificate nelegal a fost apreciată ca fiind întemeiată.
Chiar dacă a fost dobândit dreptul de proprietate asupra construcției prin accesiune, în temeiul sentinței civile nr. 7983/12.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, această împrejurare nu substituie obligația proprietarului de obținere a autorizației de construire pentru lucrările edificate nelegal. Exercitarea dreptului de proprietate presupune respectarea de către orice proprietar a legilor în vigoare în ceea ce privește consolidarea imobilului existent sau edificarea de noi construcții. De asemenea, nu este relevantă nici împrejurarea că noii proprietari sunt persoane diferite de cea a contravenientului, deoarece aceștia ar fi avut posibilitatea contestării măsurii demolării, printr-o cerere de intervenție sau pe cale separată, într-o eventuală contestație la executare. Oricum, dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției se face cu preluarea viciului reprezentat de lipsa autorizației de construcție, fiind astfel un viciu asumat de proprietarii actuali ai construcției.
Având în vedere considerentele expuse, tribunalul a apreciat că apelul este fondat și l-a admis, a anulat sentința în tot, a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul la desființarea lucrărilor de construire constând în consolidarea construcției existente și supraetajate din BCA, acoperiș lindab, fără finisaje interioare în ceea ce privește construcția situată în București, ., sector 5.
Împotriva deciziei tribunalului la data de 29.07.2014 a declarat recurs pârâtul W. M. solicitând admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, modificarea deciziei pronunțate în apel, și pe fond, respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, și în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivare, recurentul a expus situația de fapt, arătând că în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, întrucât imobilul a intrat în legalitate, pe parcursul procesului fiind constatat dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiune și asupra construcției prin accesiune, în favoarea unor alte persoane.
Recurentul a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine pricinii, deoarece prin constatarea dobândirii dreptului de proprietate în favoarea numitei D. M. R. s-a intrat în legalitate, chiar dacă recurentul nu a putut obține titlul de proprietate, fiind cetățean străin.
De asemenea, recurentul a arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia considerând în mod greșit că în cauză ar fi vorba de două imobile diferite, de la nr. 15 și nr. 15 A, și că i-ar aparține recurentului, deoarece ambele privesc același imobil care a fost dobândit de proprietarul D. M. R..
În mod greșit, tribunalul a obligat recurentul la demolarea construcției, fără a ține cont că aceasta este una și aceeași cu cea identificată în hotărârea de uzucapiune și accesiune prin care dreptul de proprietate a fost dobândit de numita D. M. R..
Legea nr. 50/1991 permite . în opinia recurentului, s-a realizat prin pronunțarea sentinței civile nr. 7983/12.10.2012 de către Judecătoria Sectorului 5 București, care a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune și accesiune, în favoarea unor terțe persoane, cererea reclamantului fiind respinsă pe motiv că este cetățean străin.
Prin dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor ridicate fără autorizație, cererea de demolare este rămasă fără obiect și neîntemeiată.
Decizia atacată este nelegală și netemeinică și nu poate fi pusă în executare, fără a încălca dreptul de proprietate al altor persoane.
Recurentul a arătat că a fost de bună credință și anterior depunerii cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate a făcut demersuri pentru obținerea autorizației, însă nu a reușit, neputând fi reținută culpa sa în nerespectarea termenului prevăzut în procesul verbal de contravenție.
Recurentul a mai arătat că decizia este nelegală și sub aspectul că demolarea unei construcții intrată în legalitate contravine legii, interesului economic, practicii judiciare, deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și vine în contradicție cu procesul verbal de constatare a contravenției care dispune .>
Prin omologarea raportului de expertiză în dosarul de uzucapiune și accesiune s-a făcut dovada că imobilul nu încalcă normele de urbanism și că s-a reușit .>
Măsura desființării lucrărilor de construcții trebuie aplicată în funcție de natura și gravitatea faptei, or, construcția ridicată nu încalcă regulile de urbanism.De asemenea, măsura demolării nu este o măsură socială și nici economică, în condițiile în care s-ar pune problema lăsării a trei familii fără locuință.
Recurentul a mai arătat că nu se poate reține reaua credință a sa la obținerea avizelor necesare autorizării construcției și a invocat dispozițiile art. art. 567, 577 Cod civil.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, Legea nr. 50/1991.
La data de 12.11.2014 recurentul a formulat o completare la motivele de recurs, arătând că hotărârea este lipsită de temei legal și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 50/1991, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă .
Recurentul susține că în mod greșit consideră instanța de apel că dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune, nu substituie obligația proprietarului de a obține autorizația de construire pentru lucrările efectuate nelegal și că nu este relevantă împrejurarea că actualii proprietari sunt persoane diferite de cea a contravenientului.
Obligația de a desființa lucrările realizate ilegal, revine persoanei care a executat lucrările fără autorizație și care este proprietara acestora. Recurentul, în calitate de constructor, nu poate fi obligat să desființeze lucrările realizate cu autorizație de construire, întrucât nu este proprietarul acestora, și nu poate obține autorizație potrivit Legii nr. 50/1991. Nici proprietarul actual nu poate fi obligat la desființarea lucrărilor, întrucât nu a fost sancționat contravențional.
Hotărârea judecătorească de uzucapiune și accesiune consolidează retroactiv dreptul de proprietate al numitei D. M. R. asupra construcției ridicate fără autorizație, și asupra terenului pe care este edificată construcția, adevărații proprietari intrând în legalitate, atât cu privire la teren, cât și cu privire la construcție.
Potrivit Legii nr. 50/1991 nu se mai eliberează autorizație de construcție pentru un imobil finalizat, ci se constată doar dacă el ar încălca planurile urbanistice, or, prin hotărâre judecătorească este omologat raportul de expertiză, de identificare a construcției care nu face nicio referire la încălcarea vreunei norme sau legi.
Împrejurarea că recurentul nu a contestat procesul verbal în termen nu are nici o relevanță și nu conduce automat la concluzia că recurentului îi incumbă obligația de a demola construcția.
Potrivit Legii nr. 50/1991, autorizația de construcție, cât și cea de demolare, se eliberează doar proprietarului și nu unui terț.
Recurentul a mai arătat că din probele administrate rezultă buna credință de care a dat dovadă de la început, când a solicitat eliberarea unei autorizații de construcție, construind pe un teren despre care avea convingerea că se află în proprietatea sa.
Recurentul a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât nu este titularul vreunui drept real asupra imobilului în cauză și se află în imposibilitate de a obține autorizație de construire/demolare, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată.
Aplicarea art. 32 din Legea nr. 50/1991 nu se face automat de instanță, ci aceasta are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru obținerea în mod legal a autorizației de construire, precum și dacă procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.
Instanța de apel nu a ținut cont că emiterea autorizației de construire/desființare în lipsa unui drept real asupra imobilului, constituie la rândul său, contravenție conform art. 26 alin. 1 lit. i din lege.
Măsura desființării lucrărilor de construcții trebuie aplicată în funcție de natura și gravitatea faptei, ori instanța trebuia să observe că recurentul nu a putut respecta termenul stabilit prin procesul verbal din cauza unor motive străine de voința sa, respectiv nu era proprietar al terenului, a făcut demersuri pentru declanșarea procesului de uzucapiune și accesiune, și ulterior, dreptul de proprietate s-a stabilit în favoarea unor terți, ceea ce a făcut imposibilă obținerea unei autorizații de către reclamant.
Din contextul art. 26 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 și din Normele Metodologice de aplicare a legii rezultă și afirmarea principiului menținerii construcțiilor efectuate fără autorizație, dacă acestea corespund planurilor urbanistice și regulamentelor, în detrimentul desființării construcțiilor, soluție neeconomică care produce un prejudiciu major în patrimoniul unor terți.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Legea nr. 50/1991.
Intimata Poliția locală sector 5 a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât procesul verbal de contravenție nu a fost desființat, iar contravenientul nu s-a conformat măsurilor dispuse prin acesta.
Intimata a invocat dispozițiile art. 28 alin. 1 coroborat cu art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, potrivit cu care, cererea de demolare se îndreaptă împotriva persoanei sancționate contravențional, care nu s-a conformat măsurilor dispuse de organele de control.
În condițiile Legii nr. 50/1991 recurentul avea obligația obținerii autorizației de construire anterior executării oricăror lucrări, iar după sancționarea prin procesul verbal de contravenție, avea obligația de a intra în legalitate prin obținerea autorizației de construire până la data de 26.10.2010.
Intimata a arătat că recurentul a fost de rea credință, ignorând prevederile legale și termenul stabilit de organul de control.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă, Legea nr. 50/1991.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Recurentul-pârât a invocat în susținerea căii de atac, cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii), Curtea constată că acesta este nefondat, în mod evident hotărârea cuprinzând motivele care au fundamentat soluția instanței, motive care au legătură cu cauza și conduc logic la soluția pronunțată.
Modalitatea în care instanța de apel a răspuns criticilor formulate și aprecierea acesteia asupra dispozițiilor legale incidente în speță, pot fi examinate, astfel cum se va proceda în continuare, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar nu a art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă (când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia) este de asemenea nefondat, deoarece acesta vizează existența unui act juridic în sensul de „negotium”, respectiv încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. 1 din Codul Civil din 1864, potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Or, în cauză, nu se invocă un act juridic în sensul menționat, recurentul făcând referire la aspecte de fapt referitoare la identificarea imobilului, care, oricum, nu se regăsesc în cuprinsul deciziei recurate.
Criticile formulate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), dar sunt nefondate, având în vedere următoarele:
Recurentul-reclamant consideră că decizia este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991 și că nu se impunea desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire, întrucât prin hotărâre judecătorească pronunțată ulterior întocmirii procesului-verbal de contravenție, s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului și prin accesiune asupra construcției de către terțe persoane.
Critica este nefondată, deoarece . ca măsură complementară prin procesul-verbal de contravenție presupunea obținerea autorizației de construire, pe care recurentul nu a deținut-o la data constatării contravenției.
Dobândirea ulterioară a dreptului de proprietate asupra construcției, nu validează nelegalitatea săvârșită prin edificarea unei construcții fără autorizația prevăzută de lege.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991,„(1) Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel”.
Art. 28 din lege prevede că: „”(1) O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.
(3) Măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară.”
În condițiile în care procesul-verbal de contravenție este valabil încheiat (plângerea contravențională fiind respinsă ca tardiv formulată), contravenientul avea obligația de a aduce la îndeplinire măsurile dispuse prin acesta, în temeiul legii.
Or, întrucât intimatul-pârât nu a obținut autorizația de construire pentru lucrările menționate în procesul-verbal, în mod corect cererea de desființare a lucrărilor edificate fără autorizație de construire a fost apreciată ca fiind întemeiată, date fiind prevederile legale enunțate mai sus.
Contrar susținerilor recurentului, faptul că plângerea contravențională a fost respinsă prezintă relevanță, deoarece în acest fel procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de valabilitate și temeinicie, fapta contravențională săvârșită determinând aplicarea sancțiunilor specifice prevăzute de lege.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că a fost de bună-credință și a făcut demersuri pentru obținerea autorizației, neputând fi reținută culpa sa în nerespectarea termenului prevăzut în procesul-verbal, Curtea constată că o asemenea conduită este lipsită de relevanță în contextul în care, la momentul edificării construcției, recurentul avea obligația de a deține deja autorizația de construire.
Critica recurentului în sensul că decizia este nelegală, deoarece prin executarea acesteia s-a încălcat dreptul de proprietate al altei persoane, nu poate fi primită deoarece, astfel cum a reținut instanța de apel, dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției s-a făcut cu preluarea viciului reprezentat de lipsa autorizației de construire, asumat de proprietarii actuali, care, oricum, au posibilitatea contestării măsurii prin căi procedurale specifice.
Însă, dobândirea ulterioară a dreptului de proprietate nu exonerează pe recurent de obligațiile stabilite în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție și de sancțiunile care se impun în baza acestuia.
Din această perspectivă, nu prezintă relevanță dispozițiile legale referitoare la accesiune invocate de recurent.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză, Curtea constată, în prealabil, că acesta este un motiv de ordine publică ce poate fi invocat în orice stare a pricinii, deci, inclusiv în această fază procesuală.
Excepția este însă nefondată, recurentul-pârât fiind titularul obligației în raportul juridic dedus judecății, în condițiile în care acesta a fost sancționat contravențional și în sarcina lui s-a stabilit obligarea de sistare a lucrărilor sau de intrare în legalitate prin obținerea autorizației de construire, sub acest aspect neavând nici o relevanță faptul că recurentul-pârât nu este titularul vreunui drept real asupra construcției în litigiu.
Nici împrejurarea că recurentul-pârât nu poate obține autorizație de construire, dat fiind că nu este titularul vreunui drept real asupra imobilului, nu prezintă relevanță, câtă vreme obligația recurentului-pârât stabilită potrivit legii era, în principal, de a edifica orice construcție numai în baza unei autorizații de construire.
Dacă recurentul-pârât nu avea calitatea de titular al unui drept real asupra imobilului, cu atât mai mult nu se impunea să construiască pe un teren ce nu îi aparținea, asumându-și consecințele legale pentru fapta sa.
Faptul că există și posibilitatea intrării în legalitate prin obținerea autorizației respective reprezintă un beneficiu al legii, însă imposibilitatea obținerii acestei autorizații nu exonerează pe contravenient de sancțiunile specifice pe care legea le prevede, câtă vreme de la bun început acesta avea obligația să construiască numai în baza unei autorizații de construire.
Susținerea recurentului în sensul că măsura desființării lucrărilor de construcții trebuie aplicată în funcție de natura și gravitatea faptei și nu se impunea demolarea, deoarece construcția ridicată nu încalcă regulile de urbanism, nu poate fi primită, față de dispozițiile legale imperative menționate în cuprinsul Legii nr. 50/1991.
Argumentele în sensul că o asemenea măsură nu este socială și nici economică exced posibilității analizei în recurs, deoarece nu vizează legalitatea deciziei recurate.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât W. M., împotriva deciziei civile nr. 1190A/29.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Poliția Locală S. 5 București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER,
M. D.
Red. MAM
Tehnored. MAM/PS 2 ex.
Jud. apel: R. E. G.
D. N. T.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 94/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
