Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 412/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 412/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 3723/4/2011
Dosar nr._
(2236/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.412
Ședința publică de la 30.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurentul reclamant pârât G. G., precum și de recurenta pârâtă reclamantă L. (fostă G.) M., împotriva deciziei civile nr. 1240 A din 19.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._ .
Cauza are ca obiect – partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 23.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 30.03.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1565/22.02.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât G. G. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă L. (fostă G.) M.; s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă L. M.; s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție de 50% fiecare imobilul situat în ., județul G., valoarea racordurilor la rețeaua de curent electric și lucrărilor de împrejmuire, bunuri mobile (ușă metalică, mobilă bucătărie, calorifer bucătărie, aragaz, covor, perdele și galerii, jaluzele, canapea și două fotolii, aer condiționat, apometre, repartitoare căldură, cuptor microunde, instalații sanitare și mobilier baie), valoarea lucrărilor de îmbunătățire aduse apartamentului situat în București, ., . (pardoseli de gresie, placaje de faianță, chiuvetă bucătărie și zugrăveli pereți), autorulota și sume de bani în cuantum de_,59 lei și respectiv_,52 lei; s-a constatat că masa partajabilă are o valoare de_,62 lei; s-a dispus sistarea stării de codevălmășie prin atribuirea tuturor bunurilor către reclamantul-pârât; a fost obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante suma de_,81 lei cu titlu de sultă, în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri; s-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți și a fost obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte diferența de 1714,42 lei cu acest titlu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, părțile s-au căsătorit la data de 8.09.2000, căsătoria fiind desfăcută prin divorț, astfel cum rezultă din sentința civilă nr.322 bis/12.01.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._/4/2010.
Din probele administrate în cauză, s-a constatat că în timpul căsătoriei, părțile au dobândit mai multe bunuri, care au, potrivit art.30 din Codul familiei, regimul bunurilor comune și, în condițiile în care niciunul dintre soți nu a dovedit că ar fi avut o contribuție mai mare la dobândirea acestora, s-a apreciat că operează prezumția potrivit căreia, contribuția lor a fost egală.
Valoarea masei partajabile a fost stabilită pe baza expertizelor efectuate în cauză, iar ieșirea din indiviziune s-a apreciat că se impune a fi făcută prin atribuirea întregii mase partajabile reclamantului pârât, deoarece ambele părți au solicitat atribuirea întregii mase partajabile, iar conform expertizei efectuate în cauză, imobilul bun comun nu poate fi partajat în natură.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamantul pârât, iar prin decizia civilă nr.1240/A/19.09.2014, s-a admis apelul, s-a schimbat în parte sentința instanței de fond, în sensul că s-a constatat că părțile au avut o contribuție la dobândirea bunurilor comune de 80% pentru reclamantul-pârât și 20% pentru pârâta reclamantă, s-a constatat că suma de bani ce face parte din masa bunurilor comune este de 28.813 lei, valoarea masei partajabile este de 56.932,51 lei, iar sulta pe care reclamantul pârât o va plăti pârâtei reclamante este de 11.386,50 lei; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost obligată intimata la plata către apelant a sumei de 2343 lei cu titlu de cheltuieli de judecată in apel.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din interogatoriul luat părților în fața instanței de fond a rezultat că intimata pârâtă a solicitat apelantului suma de 2500 lei pentru a o ajuta pe fiica sa, iar din mai 2010, anterior despărțirii în fapt, nu a mai contribuit la cheltuielile comune ale căsniciei cu pensia sa, aspecte considerate esențiale în stabilirea cotei de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune.
S-a apreciat, de asemenea, că este relevant în aprecierea cotelor părților și reținerea unei cote majore în favoarea reclamantului, faptul că acesta a achitat prețul pentru terenul în suprafață de 607 m.p., situat în satul C. de piatră, ., obținea venituri importante din apicultură, iar la data de 27.05.2008, în timpul căsătoriei, a vândut împreună cu fiul său un teren în ., cu suma de 18.700 lei.
În această situație, tribunalul a apreciat că motivul de apel prin care se invocă de apelant cota sa majoră de contribuție la dobândirea bunurilor comune este întemeiat, situație ce impune schimbarea sentinței instanței de fond, în sensul reținerii în favoarea acestuia a unei cote de 80% și în favoarea intimatei a unei cote de 20%, cu modificarea corespunzătoare a cuantumului sultei.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate de recurentul reclamant-pârât, s-a susținut că decizia instanței de apel este lipsită de temei legal, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art.304 pct.9 C.proc.civ.
În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că în considerentele deciziei (pag.11 alin.3) instanța de apel a reținut corect că stupii sunt bunuri proprii și că, în consecință, atât fructele civile, cât și munca de apicultor sunt contribuția exclusivă a recurentului reclamant pârât la realizarea economiilor depuse la bancă și, cu toate acestea, a reținut eronat că la data despărțirii în fapt, recurentul ar fi avut în conturi suma de 28.813 lei, precum și faptul că autorulota este bun comun, deși suma de bani cu care a fost achiziționată era exclusiv a recurentului.
Prin motivele de recurs formulate în scris de recurenta pârâtă-reclamantă, s-a susținut că în mod greșit tribunalul a omologat raportul de expertiză întocmit de expert A. C. C., deși acesta nu era lămuritor și nu conținea informații financiare exacte, referitoare la sumele de bani existente în contul comun al soților, astfel încât instanța să poată stabili, fără nici un dubiu, realitatea celor consemnate de expert.
Procedând în acest mod și omologând un raport de expertiză care a răspuns eliptic și la obiecțiunile formulate de către părți, instanța de apel a încălcat, susține recurenta, dispozițiile art.201 C.proc.civ.
În continuare, recurenta a solicitat, pentru ipoteza în care instanța de recurs va aprecia că raportul de expertiză a fost corect omologat, să se constate că în conturile comune ale soților se găsea la data desfacerii căsătoriei suma totală de 51.059,38 lei (13.764,81 lei în contul nr._ și 37.294,57 lei în contul nr.RO02RNCB_001).
În consecință, recurentei îi revine din această sumă 25.529,69 lei, ce urmează a fi plătită de reclamantul-pârât cu titlu de sultă.
S-a mai susținut de recurentă că masa partajabilă include în afara sumei de bani anterior menționată bunuri mobile în valoare de 4.590 lei, contravaloarea îmbunătățirilor realizate la imobilul proprietatea personală a apelantului, în sumă de 11.731,11 lei, contravaloarea terenului în sumă de 8.445 lei și contravaloarea autorulotei în sumă de 4353,40 lei. În consecință, recurentei îi revine cu titlu de sultă, în măsura în care raportul de expertiză va fi menținut în ființă, suma totală de 40.089,44 lei, sumă la care reclamantul pârât urmează a fi obligat, restul masei partajabile urmând a-i fi atribuit în deplină proprietate și liniștită posesie.
Cu privire la cotele de contribuție reținute de instanța de apel, recurenta a arătat că nu au temei legal, deoarece prezumția contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune nu a fost răsturnată de către reclamantul pârât, iar, pe de altă parte, stabilirea cotei de contribuție a soților la achiziționarea acestor bunuri nu se face milimetric, pentru fiecare bun în parte, judecătorul fiind ținut a aprecia în ansamblu încasarea de venituri de către ambii soți, dar și munca fiecăruia în locuința comună.
În consecință, susține recurenta, instanța ar fi trebuit să rețină o cotă egală de contribuție a părților, atâta vreme cât nu s-a făcut o dovadă contrară, eventualele venituri mai mari ale soțului reclamant-pârât nu puteau răsturna prezumția legală, iar contribuția recurentei pârâte-reclamante la întreținerea gospodăriei, dar și la activitatea de apicultură, desfășurată de soț, nu puteau fi ignorate.
Recurenta a arătat că nu pot fi primite argumentele instanței de apel, potrivit cărora soțul ar fi încasat o sumă de bani din vânzarea unui imobil proprietate personală, împrejurare care ar demonstra un aport net semnificativ la dobândirea bunurilor comune. Pe de o parte, prețul încasat, dacă ar fi adevărat, nu reprezenta o sumă semnificativă de natură să răstoarne prezumția contribuției egale prevăzute în lege, iar pe de altă parte, vânzarea s-a realizat împreună cu fiul reclamantului-pârât, fiind logic că și acesta a beneficiat de o parte din banii obținuți. Mai mult decât atât, intimatul nu a beneficiat în mod constant de venituri personale net superioare față de cele ale recurentei.
S-a susținut că veniturile mai mari ale unuia dintre soți nu reprezintă în sine un criteriu pentru stabilirea cotei de contribuție majorată, iar din probele administrate în cauză a rezultat, fără putință de tăgadă, că foștii soți au încasat venituri din pensie, aproximativ egale, dar și din activități de apicultură, la care a participat în mod constant și recurenta pârâtă-reclamantă, potrivit susținerilor martorilor audiați în cauză.
Potrivit depozițiilor acelorași martori, recurenta a adus un aport suplimentar deosebit și prin munca depusă în gospodărie, aport de care instanța anterioară a refuzat să țină seama.
Cu privire la sumele de bani existente și rulate de-a lungul căsniciei, recurenta a susținut că, în măsura în care nu existau în conturi sume de bani la momentul partajului, era evident că soțul care nu a beneficiat de ele are un drept de creanță împotriva celuilalt soț, drept care trebuie să se regăsească în sulta la care va fi obligat reclamantul-pârât.
În finalul motivelor de recurs, recurenta a arătat că nu pot fi primite nici afirmațiile potrivit cărora, sumele de bani ar reprezenta economii ale reclamantului pârât dinaintea căsătoriei ori venituri din vânzarea unor bunuri proprii, atâta vreme cât acestea au fost depuse periodic (și nu dintr-o dată) în timpul căsătoriei, pe măsura încasării din activități de apicultură, împrejurare confirmată inclusiv de martorul M. F., care a declarat că „familiile de stupi aduc un venit anual de aproximativ_ vechi”.
În consecință, recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantului-pârât, ca nefondat, într-un prim subsidiar, admiterea în parte a recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul obligării intimatului la plata sumei de 40.089,44 lei cu titlu de sultă și într-un al doilea subsidiar, admiterea în parte a recursului și obligarea recurentei la plata către intimat a unei sulte în cuantum de 28.466,255 lei, prin stabilirea unei cote de contribuții egale la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei.
Recurentul reclamant-pârât a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta pârâtă-reclamantă, ca nefondat.
La termenul de judecată din 23.03.2015, s-a pus în discuția părților excepția de netimbrare a recursului formulat de recurentul reclamant-pârât și excepția nulității recursului formulat de recurenta pârâtă-reclamantă, excepții care, fiind analizate prioritar de instanța de judecată, urmează să fie admise pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția de primire a recursurilor, s-a pus în vedere părților să achite o taxă de timbru de 1411 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei, în conformitate cu dispozițiile art.2 coroborat cu art.11 din Legea nr.146/1997, situație față de care la termenul de judecată din 26.01.2015, recurentul reclamant pârât, prin apărător, a învederat că nu înțelege să timbreze recursul, iar recurenta pârâtă reclamantă a formulat cerere de ajutor public judiciar, cerere care prin încheierea din 23.02.2015 a fost admisă, cuantumul taxei de timbru datorată de această recurentă fiind redus de la 1411 lei la 706 lei, ce urmau a fi plătiți în 3 tranșe lunare.
Potrivit dispozițiilor art.20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Curtea constată că recurentul reclamant-pârât, deși a fost legal citat pentru termenul din 26.01.2015 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1411 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, dovada de citare regăsindu-se la fila 16 din dosarul de recurs, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, iar la termenul de judecată din 26.01.2015, prin apărător ales, a declarat că nu înțelege să timbreze recursul.
În această situație, față de dispozițiile legale anterior menționate, Curtea va dispune anularea recursului formulat de recurentul reclamant-pârât, ca netimbrat.
Cu privire la recursul formulat de recurenta pârâtă-reclamantă, Curtea va reține că este nul, pentru neîncadrarea criticilor dezvoltate în scris de aceasta prin memoriul de recurs, în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art.304 C.proc.civ.
Curtea reține în acest sens, că potrivit articolului 299 și următoarele Cod Procedură Civilă, recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de părți numai pentru motive de nelegalitate a hotărârii, deoarece acestea au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului ( atât în fapt cât și în drept ) în apel.
Cauza recursului constă deci în nelegalitatea hotărârii care se atacă, trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de articolul 304 Cod Procedură Civilă, în caz contrar fiind incidente dispozițiile articolului 306 Cod Procedură Civilă privind nulitatea recursului .
Simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este nelegală, recurenta fiind obligată să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.
Nu în ultimul rând, motivele de recurs trebuie să vizeze considerentele hotărârii atacate, să se constituie în critici de nelegalitate a soluției instanței anterioare, astfel cum a fost motivată de aceasta prin hotărârea atacată, simpla redare a unor aspecte juridice susținute în doctrină, fără legătură cu motivarea instanței a cărei hotărâre se atacă sau reluarea apărărilor făcute în fața instanțelor anterioare neputând reprezenta motivare legală a recursului.
În cauza de față, deși a precizat temeiul juridic al recursului, cu ocazia dezbaterilor, ca fiind reprezentat de dispoz.art.304 pct.9 C.proc.civ., iar în cererea de recurs invocă faptul că decizia instanței de apel ar fi fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.201 C.proc.civ., art.673 ind.5 C.proc.civ. și art.30 C.fam., prin toate criticile din memoriul de recurs se contestă de fapt modalitatea în care instanța anterioară a interpretat probele administrate în cauză.
Un astfel de motiv, dacă ar fi real, reprezintă un motiv de netemeinicie a unei hotărâri, nesusceptibil de a fi încadrat în motivul de nelegalitate invocat expres de recurentă prin apărător, și nici de a fi încadrat din oficiu de instanță în celelalte motive de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art.304 C.proc.civ.
În această situație, sancțiunea aplicabilă este cea prevăzută de dispoz.art.306 C.proc.civ., instanța de recurs urmând să constate nulitatea recursului declarat de această parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de recurenta pârâtă-reclamantă L. (fostă G.) M., împotriva deciziei civile nr.1240 A din 19.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul pârât G. G..
Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurentul reclamant-pârât G. G. împotriva deciziei civile nr.1240 A din 19.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul pârât G. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.I.B.
Tehdact.I.B.
2 ex./06.05.2015
------------------------------------
T.B-Secția a III-a – D.A.D.
- L.C.
Jud.Sector 4 – C.M.C.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
