Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 635/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 635/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 3481./94/2006
Dosar nr._
(471/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.635
Ședința publică de la 21.05.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă C. I. V., împotriva deciziei civile nr. 1127 A din 15.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât A. N..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul Catrin C., în calitate de reprezentant al de recurentei reclamante C. I. V., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2009, eliberată de Baroul București, atașată la fișa 10 din dosarul nr._ al Tribunalului București – Secția a V-a Civilă, intimatul pârât A. N. personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, astfel cum s-a dispus prin rezoluția de primire a dosarului, deși a fost citată cu această mențiune pentru termenul de astăzi.
A fost legitimat intimatul pârât A. N., care prezintă C.I., . nr._, eliberată de SPCLERP Voluntari la data de 12.01.2009.
Avocatul recurentei reclamante învederează că recursul a fost promovat ca urmare a faptului că, în calitate de apărător, trebuia să exercite toate drepturile părții reclamante, însă părțile s-au înțeles cu privire la toate aspectele. Având în vedere împrejurarea că a fost o perioadă în care nu a mai reușit să ia legătura cu partea pe care o reprezintă, a exercitat prezenta cale de atac.
Având în vedere faptul că părțile s-au înțeles, solicită a se lua act că nu înțelege să timbreze recursul.
Curtea, din oficiu, având în vedere susținerea părții recurente, invocă excepția netimbrării recursului.
Avocatul recurentei reclamante urmează ca instanța să aprecieze asupra excepției de netimbrare a recursului.
Intimatul pârât pune concluzii de admiterea excepției și, pe cale de consecință, solicită anularea recursului ca netimbrat.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.01.2006 pe rolul Judecătoriei B. sub nr. 618/2006 (nr. unic_ ), reclamanta C. I. V. a chemat în judecată pe pârâtul A. N., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor comune dobândite de părți prin atribuirea în natură fiecărei părți a unei cote egale din terenul extravilan în suprafață de 9731 m.p., situat în ., având ca vecinătăți la N - I. N. V., la S - M. I., la E - DE 99, la V - M. I., ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1609/20.07.2001 de BNP S. P. M., și terenul extravilan în suprafață de_ m.p., situat în ., . vecinătăți la N - Lepadatu N. G., la S - R. I., la E - DE 387, la V - DE, ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1610/20.07.2001 de BNP S. P. M..
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că părțile au fost căsătorite din anul 1990 până în anul 2002, căsătoria fiind desfăcută prin divorț ca urmare a deciziei civile nr. 608A/27.03.2002 pronunțată de Tribunalul București în dosarul civil nr. 1004/2002, iar în timpul căsătoriei părțile au dobândit bunurile imobile descrise mai sus, prin contribuție egală a ambilor soți.
In drept, reclamanta a invocat disp. art. 36 alin. l Cod Fam.
La data de 10.03.2006 a fost depusă la dosar de către pârât întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată, deoarece nu a contribuit în niciun mod la achiziționarea bunurilor.
In motivare, se arată că cele două terenuri au fost transmise pârâtului în data de 20.07.2001 de către sora și mama sa, în considerarea calității sale de rudă apropriată, dată la care părțile erau despărțite în fapt, situație recunoscută de reclamantă în cererea de divorț.
Totodată, se mai arată că între părți a mai avut loc o acțiune de partaj promovată de pârât în anul 2003, dosar care s-a finalizat prin renunțarea reclamantei la toate bunurile comune acumulate în timpul căsătoriei în favoarea pârâtului, subînțelegându-se că renunță și la cele două terenuri.
Se mai arată că cele două terenuri au fost achitate de pârât după despărțirea în fapt, în mod exclusiv cu bani proveniți dintr-un împrumut de la Cooperativa de Credit-Alianța Afumați ce a fost rambursat în rate lunare începând cu luna iulie 2001.
Totodată, pârâtul a formulat și cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate cota de contribuție de 100% la dobândirea bunurilor comune.
In drept, pârâtul-reclamant a invocat disp. art. 728 Cod civil.
La data de 07.04.2006, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenționala formulată de pârâtul reclamant prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
In motivare, se arată că, în virtutea disponibilității părților, instanța poate hotărî numai asupra obiectului cauzei, iar obiectul dosarului nr. 102/2003 al Judecătoriei B. l-a constituit numai partajarea bunurilor comune mobile indicate de către reclamant, astfel că reclamanta nu a renunțat decât la bunurile care au făcut obiectul acelui dosar, nu și cu privire la cele două imobile.
Se mai arată că cele două imobile au fost dobândite în timpul căsătoriei dintre părți care a fost desfăcută ulterior dobândirii acestora, astfel că se aplică prezumția comunității de bunuri comune, despărțirea în fapt a soților neînlăturând această prezumție legală.
De asemenea, se arată că în mod expres a fost consemnat în cele două contracte de vânzare-cumpărare prin care au fost achiziționate cele două terenuri faptul că pârâtul era căsătorit cu reclamanta.
In drept, au fost invocate disp. art. 115 Cod proc. civ., art. 30, 31 C. Fam, art. 673 și urm. C Proc. civ, art. 1200,1202 Cod civ.
Prin sentința civilă nr. 2290/27.04.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ (nr. vechi 618/2006) au fost respinse acțiunea reclamantei și cererea reconvențională, ca neîntemeiate.
În motivare, se arată că între părți a mai existat o acțiune de partaj ce a format obiectul dosarului civil nr.102/2003, iar în cursul procesului reclamanta C. I. a renunțat la cota parte care i se cuvenea, fiind pronunțată sentința civilă nr. 108/23.01.2003 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr. 102/2003, care a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare, declarația de renunțare fiind un act de dispoziție și unilateral al acesteia prin care a renunțat la dreptul subiectiv pretins.
Prin decizia civilă nr. 1541/10.12.2007 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IV a civilă în dosarul civil nr._ a fost admis apelul reclamantei C. I. împotriva sentinței civile apelate și a fost desființată această sentință, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
In motivare, s-a reținut că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de partaj pe motiv că reclamanta a renunțat la dreptul subiectiv, din dosar reieșind că aceasta a fost de acord ca bunurile mobile să fie atribuite numitului A. N., fapt care nu echivalează cu renunțarea la dreptul asupra acestor bunuri, ci privea doar modalitatea de partajare.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul A. N..
Prin decizia civilă nr. 820/22.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul civil nr._ a fost respins ca nefondat recursul.
In motivare, se arată că părțile pot emite pretenții, după cum pot tranzacționa exclusiv asupra drepturilor sau bunurilor ce constituie obiectul drepturilor lor procesuale ce se analizează într-o cauză, fiind manifestarea principiului disponibilității, astfel încât nu se poate lua act de renunțarea la judecată sau la dreptul subiectiv decât cu privire la dreptul ce a format obiectul cauzei respective, iar prin renunțarea la bunurile mobile comune într-o cauză nu se poate interpreta în alte cauze că s-a renunțat la întreaga masă a bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei.
Cauza a fost trimisă spre rejudecare și a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 09.09.2008 sub nr._ /RJ.
Instanța a apreciat că probele administrate în primul stadiu procesual rămân câștigate cauzei, acest aspect deducându-se și din decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, cu excepția raportului de expertiză, întrucât pe de o parte, nu a fost dată o încheiere de admitere în principiu prin care să se constate masa partajabilă și cotele părților, iar pe de altă parte, evaluarea masei partajabile fiind făcută în anul 2006 nu mai este una care să corespundă schimbărilor economico-sociale intervenite în această perioadă de timp.
După pronunțarea încheierii interlocutorii, în temeiul art. 673/6 c.pr.civ, în ședința publică din data de 31.10.2008, instanța a încuviințat pentru părți efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie.
In ședința publică din data de 10.03.2009, reclamanta-pârâtă C. I. V. a solicitat suplimentarea masei partajabile reținută prin încheierea de admitere în principiu.
In motivare, se arată că în timpul căsătoriei dintre părți, acestea au dobândit și parterul locuinței din ., Orașul Voluntari, jud. Ilfov, prin construirea acestuia, iar la data despărțirii în fapt, lucrările de edificare depășiseră faza turnării plăcii peste parter, motiv pentru care această parte a construcției este bun comun, sumele aferente fiind dobândite dintr-un credit, iar cotele de contribuție fiind egale.
Pârâtul-reclamant A. N. a formulat întâmpinare împotriva cererii completatoare a masei partajabile și cerere reconvențională.
In motivare se arată că în timpul conviețuirii părțile au edificat numai o fundație pentru o construcție formată din o cameră, hol, baie și bucătărie, iar ulterior nu au mai fost continuate lucrările, întrucât terenul aparținea mamei pârâtului, fundația fiind rezultatul muncii pârâtului, numai contravaloarea materialelor fiind bun comun.
Se mai arată că a fost edificată construcția în perioada 2004-2008, care nu este finalizată nici în prezent.
In ședința publică din data de 02.06.2009, atât cererea completatoare cât și cererea reconvențională au fost respinse de instanță.
În analiza acestor cereri, instanța a reținut că potrivit disp. art. 673/7 Cod proc. civ., în cazul în care după pronunțarea încheierii de admitere în principiu se constată că au fost omise anumite bunuri care trebuiau supuse împărțelii, fără ca privitor la acestea să fi avut loc o discuție contradictorie, instanța va da o nouă încheiere.
Sub un prim aspect, care nu are relevanță decât asupra deontologiei profesionale a apărătorilor reclamantei-pârâte, instanța a reținut că această cauză se află pe rolul instanțelor din anul 2006, fiind casată cu trimitere spre rejudecare, iar după casare, instanța a acordat cuvântul părților, atât pe probatoriu, cât și pe încheierea de admitere în principiu, fără ca părțile să facă referire la aceste bunuri.
Astfel, după efectuarea raportului de expertiză și după încuviințarea și a obiecțiunilor și depunerea concluziilor expertului la aceste obiecțiuni, se formulează această cerere completatoare.
In ceea ce privește încuviințarea de către instanță doar a probei cu înscrisuri în dovedirea susținerilor din masa completatoare, pentru a nu exista riscul unei antepronunțări, instanța a respins cererile de încuviințare a probei cu interogatoriu și testimoniale, ca nefiind utile soluționării cauzei, fără a face o analiză explicită.
Astfel, instanța a reținut că reclamanta solicită includerea în masa partajabilă prin cererea completatoare a unui drept de proprietate asupra parterului unei construcții, părțile având un drept de superficie ope legis asupra terenului, construcția fiind edificată pe terenul proprietatea părinților pârâtului.
Sub un prim aspect, instanța a reținut că dovada dreptului de proprietate, ca drept real asupra unui imobil, nu se poate face ad probationem decât prin înscrisuri (autorizație de construire, certificat de atestare fiscală etc.). Astfel, nu se poate dovedi prin martori sau cu interogatoriu că o persoană deține dreptul de proprietate asupra palatului Ștyrbei.
Apoi se face o confuzie în privința dovedirii dreptului de superficie, care este alcătuit din două drepturi reale, unul asupra construcției și altul asupra terenului, proprietarul construcției dobândind și dreptul de folosință asupra terenului.
Astfel, deși convenția părinților care permit copiilor să construiască pe terenul proprietatea lor, având în vedere că aceasta a avut loc anterior Legii nr. 247/2005, care prevede forma autentică, putea fi dovedită și cu alte mijloace de probă dacă se face dovada imposibilității morale de preconstituire a unui înscris, dreptul de proprietate asupra construcției edificate trebuie dovedit prin înscris, numai acordul părinților poate fi dovedit prin alte mijloace de probă.
Instanța a reținut că dreptul de superficie se naște în temeiul legii numai atunci când soții construiesc împreună pe terenul proprietatea exclusivă a unuia dintre ei, ceea ce în cauza de față nu este cazul, pârâtul fiind coproprietar împreună cu mama și sora sa pe acel teren.
Chiar dacă ar fi vorba despre un drept de superficie care se transmite în puterea legii, părțile tot ar trebui să facă dovada dreptului de proprietate asupra construcției, altfel vorbim doar de un drept de creanță, fiind incidente disp. art. 494 Cod civil.
Însă instanța a reținut că nu se poate reține nici măcar un drept de creanță, câtă vreme nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcției, respectiv că aceasta ar aparține pârâtului, urmând a se aplica regulile și prezumțiile de la accesiunea imobiliară.
Ori atât timp cât nu există o hotărâre judecătorească prin care să se constate existența unui drept de superficie sau o accesiune imobiliară, ori nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcției urmând ca ulterior să se facă dovada existenței unui drept de creanță al părților, instanța a reținut că această cerere este neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 3205/09.06.2009, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ /RJ (nr. dosar în format vechi 618/2006), s-a admis în parte acțiunea; s-a admis în parte cererea reconvențională; s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra masei partajabile compusă din dreptul de proprietate asupra terenului extravilan în suprafață de 9731 m.p., situat în ., având ca vecinătăți la N - I. N. V., la S - M. I., la E - DE 99, la V - M. I., ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1609/20.07.2001 de BNP S. P. Mrhail și cotei de 5/8 din terenul extravilan în suprafață de_ m.p. (7125 m.p.), situat în ., . vecinătăți la N - Lepadatu N. G., la S - R. I., la E - DE 387, la V - DE, ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1610/20.07.2001 de BNP S. P. Mhail; a fost omologat raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie nr. 1993/19.02.2009 întocmit de domnul expert B. G. (filele 40-50) și completarea la acest raport (filele 67-79) în varianta nr. 2; s-a atribuit în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei-pârâte C. I. V.: - terenul în suprafață de 3371,20 m.p. din totalul de 7125 m.p., situat în tarlaua 102, . și dimensiunile indicate în anexa nr. 3 din raportul de expertiză completat nr. 1993/19.02.2009 întocmit de domnul expert B. G. (filele 67-79); s-a atribuit în deplină proprietate și liniștită posesie pârâtului-reclamant A. N.: terenul în suprafață de 3753,80 m.p. din totalul de 7125 m.p., situat în tarlaua 102, . și dimensiunile indicate în anexa nr.3 din raportul de expertiză completat nr. 1993/19.02.2009 întocmit de domnul expert B. G. (filele 67-79); terenul extravilan în suprafață de 9731 m.p. situat în ., tarlaua 19, . vecinătățile și dimensiunile indicate în anexa nr.4 din raportul de expertiză completat nr. 1993/19.02.2009 întocmit de expert B. G. (filele 67-79) și s-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunțaaceastă hotărâre, analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
La termenul de judecată din data de 28.11.2008 a fost pronunțată o încheiere interlocutorie, în temeiul art. 673/6 c.pr.civ., prin care instanța a constatat că masa partajabilă este alcătuită din cota de 5/8 din terenul extravilan în suprafață de_ m.p., situat în ., ., având ca vecinătăți la N - Lepadatu N. G., la S - R. I., la E - DE 387, la V - DE, ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1610/20.07.2001 de BNP S. P. M. și terenul extravilan în suprafață de 9731 m.p. situat în ., având ca vecinătăți la N - I. N. V., la S - M. I., la E - DE 99, la V - M. I., ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1609/20.07.2001 de BNP S. P. M..
De asemenea, instanța a reținut că reclamanta are o cotă de contribuție de 20%, iar pârâtul o cotă de contribuție de 80% din bunurile ce alcătuiesc masa partajabilă.
Pentru a reține această situație, instanța a constatat că prin decizia civilă nr. 608A/27.03.2002 pronunțată de Tribunalul București-Secția a IV-a Civilă în dosarul civil nr. 1004/2002 s-a declarat desfăcută căsătoria dintre părți încheiată la data de 20.10.1990, dispunându-se, totodată, revenirea reclamantei la numele anterior căsătoriei, acela de C..
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1609/20.07.2001 de BNP S. P. M., pârâtul reclamant A. N., căsătorit cu reclamanta-pârâtă A. (devenită C.) I., a cumpărat de la numita A. E. terenul extravilan în suprafață de 9731 m.p. situat în ., având ca vecinătăți la N - I. N. V., la S - M. I., la E - DE 99, la V - M. I., în schimbul sumei de_ Rol.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1610/20.07.2001 de BNP S. P. M., pârâtul reclamant A. N., căsătorit cu reclamanta-pârâtă A. (devenită C.) I., a cumpărat de la numitele A. E. și C. G. cotele indivize din terenul extravilan în suprafață de_ m.p., situat în ., ., având ca vecinătăți la N - Lepadatu N. G., la S - R. I., la E - DE 387, la V - DE.
Potrivit art. 30 alin. l C.fam bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
Astfel, în temeiul prezumției relative de comunitate instituită de lege, oricare bun dobândit în timpul căsătoriei de oricare dintre soți se consideră comun, dacă nu se face dovada faptului că este propriu, respectiv că se încadrează într-una dintre categoriile prevăzute de art. 31 C.fam.
Având în vedere că imobilele sus-menționate au fost dobândite în data de 20.07.2001 de către pârât, în timpul căsătoriei încheiate la data de 20.10.1990, aceste imobile au calitatea de bunuri comune și se includ în masa partajabilă.
Instanța a reținut această situație, deoarece conform practicii și doctrinei judiciare, bunul devine comun fără a deosebi dacă în actul de achiziție au fost trecuți ambii soți sau numai unul dintre ei, situație aplicabilă și speței de față, chiar dacă în actul de achiziție apare doar pârâtul, important este ca momentul dobândirii bunului să fie în timpul căsătoriei, care a fost desfăcută în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 608A/27.03.2002 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul civil nr. 1004/2002.
De asemenea, instanța a reținut că la actele de dobândire a imobilelor nu este necesară manifestarea expresă de voință a ambilor soți, cum cere legea în cazul actelor juridice de înstrăinare.
Totodată, instanța a reținut că în cauza de față contractele de vânzare-cumpărare, au fost încheiate în timpul căsătoriei părților, astfel încât nu se pune problema calificării calității bunurilor de a fi comune sau proprii, faptul plății acestora după despărțirea în fapt a soților având importanță numai la stabilirea cotei de contribuție a acestora, nu și la stabilirea comunității de bunuri.
Faptul că o parte din sumele aferente cumpărării imobilului au provenit din împrumuturi, instanța a reținut că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 31 Cod fam., deoarece contractul de împrumut nu este echivalent cu donația sau moștenirea, fiind vorba despre o obligație contractată împreună de foștii soți, fiind o datorie comună a foștilor soți în cond prev. de art. 32 Cod fam.
Astfel încât având în vedere prezumția de comunitate, potrivit căreia orice bun dobândit în timpul căsătoriei este bun comun, cată vreme nu s-a făcut dovada că este bun propriu, instanța a reținut că bunurile comune nu trebuiesc dovedite, ci doar bunurile proprii în cond prev. de art. 5 alin. l din Decretul nr. 32/1954, prin orice mijloc de probă.
In ceea ce privește gradul de contribuție al fiecărui soț la dobândirea acestor bunuri, se prezumă că aceștia au avut o contribuție egală dacă nu se face dovada existenței unei diferențe de cotă.
Față de prevederile art. 30 alin. l Cfam., instanța a reținut că în ceea ce privește cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, aceasta se apreciază prin raportare la totalitatea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, iar nu în mod individual, prin raportare la anumite bunuri în parte. De asemenea, la stabilirea acestei cote de contribuție, urmează a se ține seama nu doar de veniturile obținute de către soți, ci și de contribuția acestora la realizarea sarcinilor comune ale gospodăriei, respectiv de munca fiecăruia dintre soți în cadrul gospodăriei comune.
Astfel, instanța a reținut că deși la momentul dobândirii imobilelor ambele părți realizau venituri, părțile dobândind venituri aproximativ egale, astfel cum reiese din carnetul de muncă, adeverința nr. 159/29.05.2006, adeverința venituri (filele 114-115).
Referitor la modul în care au fost dobândite imobilele, instanța a reținut că prețul acestora a fost achitat din împrumutul realizat de către pârâtul reclamant prin contractul de împrumut nr. 162/25.05.2001 de la Cooperativa de Credit Banca Românească, care a fost rambursat în rate lunare, începând cu data 20.06.2001.
Totodată, instanța nu a reținut că prețul acestor imobile a fost achitat din împrumutul realizat de părți de la tatăl reclamantei și cealaltă parte din economii, întrucât din probele administrate nu reiese acest aspect, răspunsul reclamantei la interogatoriu necoroborându-se decât cu declarația martorei Mangeac L. L., însă instanța a înlăturat această declarație, deoarece din mijloacele de probă administrate reiese că părțile au contribuit la susținerea căsătoriei sorei reclamantei, tatăl acesteia neavând mijloacele materiale necesare pentru oferirea acestui sprijin, astfel că este puțin plauzibil ca la câteva luni mai târziu să împrumute părțile cu o sumă de bani consistentă în vederea achiziționării acestor imobile.
In privința contribuției efective, instanța a reținut că achitarea creditului s-a făcut în mod eșalonat în rate lunare, fiind suportat de către pârâtul reclamant, după despărțirea în fapt a soților.
Din declarațiile martorilor audiați coroborat și cu răspunsul reclamantei la interogatoriu, instanța a reținut că despărțirea în fapt a soților a intervenit la data de 04.08.2001, deci după achiziționarea celor două imobile.
Din fișa împrumutului și din chitanțele de plată reiese că primele două rate au fost rambursate în timp ce părțile nu erau despărțite în fapt, astfel că instanța a reținut că și reclamanta a avut o contribuție concretă la dobândirea celor două imobile, deși cota de contribuție a soților se apreciază în raport cu totalitatea bunurilor comune, nu doar asupra unui bun individual.
Aceasta este și practica instanțelor de judecată și doctrina judiciară, care apreciază că, în cazul despărțirii în fapt a soților, în cazul bunurilor cumpărate cu plata în rate, se va ține cont de contribuția unuia dintre soți la achitarea ratelor după despărțirea în fapt a acestora.
Astfel, având în vedere valoarea de achiziție a celor două imobile, estimată la 800 lei și valoarea primelor două rate achitarea în comun de foștii soți, ținând cont și de faptul că bunurile au fost subevaluate, avându-se în vedere calitatea pârâtului de fiu și de frate, astfel cum reiese chiar din contractele de vânzare-cumpărare, a căror valoare declarată în vederea realizării calculării taxelor de timbru și a onorariului notarial a fost mult mai mare decât prețul efectiv al vânzării.
In consecință, prin prisma considerentelor mai sus menționate, instanța a constatat că reclamanta are o cotă de contribuție de 20%, iar pârâtul o cotă de contribuție de 80% din bunurile ce alcătuiesc masa partajabilă.
In ceea ce privește compunerea masei partajabile, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1610/20.07.2001 de BNP S. P. M., pârâtul reclamant A. N., căsătorit cu reclamanta-pârâtă A. (devenită C.) I. a cumpărat de la numitele A. E. și C. G. numai cotele indivize din terenul extravilan în suprafață de_ m.p., situat în ., ..
Pentru a reține cotele indivize, instanța a constatat că prin Titlul de proprietate nr. 7712/30.05.1994, emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, certificat de moștenitor nr. 751/01.09.1993, emis de notariatul de Stat SAI, a fost reconstituit dreptul de proprietate de pe urma defunctului T. T. pentru suprafața de 2 ha și 9400 m.p. în . numiților A. I. (tatăl pârâtului), A. G., Stafan P. și R. M., fiecăruia revenindu-i o cotă pe 1/4 din acest teren.
Prin contractul de partaj autentificat sub nr. 241/11.02.1997 de BNP S. P. M. s-a realizat ieșirea voluntară din indiviziune a părților, terenul în suprafață de_ m.p., situat în ., ., căzând în lotul numiților A. E., A. N. și Golgiu G..
Prin certificatul de moștenitor nr. 751/01.09.1993 emis de Notariatul de Stat SAI s-a dezbătut succesiunea defunctului A. I., A. E., în calitate de soție supraviețuitoare, având o cotă de 1/4, Golgiu G., în calitate de fiică, o cotă de 3/8, iar pârâtul A. N., în calitate de fiu, revenindu-i tot o cotă de 3/8, în calitate de bun propriu, fiind vorba despre o succesiune.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că masa partajabilă este alcătuită numai din cota de 5/8 din terenul extravilan în suprafață de_ m.p., situat în ., . vecinătăți la N - Lepadatu N. G., la S - R. I., la E - DE 387, la V - DE, ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1610/20.07.2001 de BNP S. P. M., și terenul extravilan în suprafață de 9731 m.p. situat în ., având ca vecinătăți la N - I. N. V., la S - M. I., la E - DE 99, la V - M. I., ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1609/20.072CC1 de BNP S. P. M..
Potrivit art. 728 Cciv., nimeni nu poate rămâne în indiviziune, oricare dintre coproprietari putând cere sistarea stării de indiviziune, solicitând partajul oricând, acest drept fiind imprescriptibil sub aspect extinctiv.
La formarea și atribuirea loturilor, instanța a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 673/9 Cpr.civ. reținând în acest sens natura bunurilor supuse partajului, modul de folosință a bunurilor supuse partajului, faptul că acestea sunt partajabile în natură, cotele deținute de către părți, evitarea fărâmițării excesive prin atribuirea către reclamantă a unor suprafețe de teren de dimensiuni mai mici din ambele categorii de teren.
Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 741 Cod civil, care prevăd că la formarea loturilor în vederea împărțelii în natură trebuie să se dea pe cât posibil fiecăreia dintre părți, aceeași cantitate de imobile, drepturi sau creanțe de aceeași natură și valoare, dacă cotele sunt egale ca valoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C. I. V., susținând că sentința este nelegală și netemeinică, a fost greșit stabilită situația de fapt și de drept, au fost greșit interpretate probele administrate, în mod greșit a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului, au fost respinse în mod greșit probele solicitate de reclamanta-pârâtă, probe care ar fi dus la stabilirea corectă și completă a situației de fapt și de drept, a fost greșit interpretată și aplicată legea.
S-a mai susținut că pricina a fost soluționată cu încălcarea principiului imparțialității, cererea completatoare fiind depusă conform dispozițiilor procedurale la un termen de judecată care permitea acest act și în concordanta cu principiul disponibilității, consacrat de art. 129 C proc civ, coroborat cu art. 673 C proc civ..
In privința situației de fapt, din înscrisurile autentice depuse în copie în dosar a reieșit faptul că la data de 20.07.2001 a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care soții A. au dobândit prin cumpărare terenul indicat la punctul 1 din cererea de partaj.
Tot cu înscris autentic s-a demonstrat faptul ca la aceeași data au dobândit, tot împreuna și tot prin cumpărare, terenul indicat la punctul 2 din cererea de chemare în judecata.
Ambele înscrisuri sunt autentificate de notar public și fac dovada celor consemnate până la înscrierea în fals, ceea ce nu s-a invocat.
Existența și conținutul acestor acte juridice conduce la susținerea prezumției legale a comunității de bunuri prevăzută de art. 30 din Codul Familiei, cotele soților fiind egale. Respectiva prezumție nu a fost răsturnata prin dovezile administrate în cauza, acestea urmând a fi înlăturate pentru motivele expuse în continuare.
In ceea ce privește dovada cu martori, aceasta este supusă rigorilor impuse de art. 1191 C civ, precum și excepțiilor prevăzute de art. 1192 și 1198 C civ. Va rugam a observa ca în cauza nu sunt incidente excepțiile prevăzute de aceste doua texte legale. De asemenea, nu sunt incidente dispozițiile art. 31 din Codul familiei.
Totodată, nu rezulta din nici o proba a dosarului ca suma cu care s-a făcut cumpărarea a fost bun propriu a fostului său soț.
In privința construcției, edificată de soți, deși pârâtul-reclamant a recunoscut ca aceasta este realizată în parte de părți, deci constituie bun comun, s-a susținut că în mod greșit instanța de judecata a apreciat ca terenul pe care a fost edificata nu aparține soțului său, iar construirea în comun nu poate fi dovedita decât cu înscrisuri. În aceasta situație, în mod greșit a fost înlăturat un bun de valoare importantă din masa bunurilor comune, iar reclamanta a fost păgubită, neputându-și obține cota din acest bun sau contravaloarea acesteia, așa cum îi dau dreptul dispozițiile legale și cele morale.
In mod greșit, cu încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 261 alin. 1 pct. 5 C proc civ, instanța a respins prin încheierea de ședința publică de la data de 05.05.2009 probele propuse de părți și care erau legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, instanța neoferind niciun temei juridic al soluției alese, încălcând dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C proc civ..
Mărturisirea judiciară, făcută în cuprinsul întâmpinării pârâtului-reclamant este tot o probă, alta decât înscrisurile, și constituie o modalitate prin care un drept poate fi opus celui care face recunoașterea. Conform art. 1204 C. civ, se poate opune unei părți mărturisirea ce a făcut în cursul judecății. O astfel de mărturisire scrisa reprezintă cel puțin început de dovada scrisa. Instanța a ignorat faptul ca era și în imposibilitatea morala de a preconstitui o astfel de dovada, în condițiile în care bunurile în discuție erau în familie. Lipsa unei autorizații nu are relevanta sub aspectul dobândirii proprietății asupra construcției edificate în comun de soți, ci cel mult are implicații de ordin administrativ-contravențional.
Prin susținerea sa, ca nu are dreptul sa facă dovada proprietății comune asupra unei construcții edificata de soți în timpul căsătoriei, practic, judecătorul a prefigurat de o natura incontestabila soluția adoptata, fapt ce s-a certificat prin sentința pronunțata. O astfel de situație reprezintă o veritabila antepronunțare, întrucât exprimarea explicita a faptului ca dovada edificării construcției în comun cu fostul său soț nu o poate face, decât cu act scris, înseamnă ca i se respinge cererea în lipsa unei astfel de dovezi. Hotărârea judecătorului era astfel luata și expusa, întrucât el cunoștea la acel moment faptul ca nu posedă act scris.
F. de aceasta situație, a înțeles sa formuleze cerere de recuzare, respinsă însă, cu motivația care rezulta din cuprinsul încheierii din camera de consiliu din data de 02.06.2009. Soluția adoptata, sub o aparență legala, nu este însă cea corecta, tocmai pentru motivele expuse anterior.
Este foarte adevărat ca respingerea greșită a unor probe poate fi cenzurata prin cale de atac, însă la fel de adevărat este însă, ca expunerea opiniei judecătorului privind valoarea probatorie a unicei probe care în opinia sa poate face dovada solicitata, reprezintă incontestabil opinia că imposibilitatea fizica de prezentare a probei pretinse conduce la singura soluție posibila: respingerea cererii. Judecătorul si-a expus părerea mai clar în ședința de judecata, însă consemnarea este lapidara.
F. de acest aspect a susținut, și ulterior s-a dovedit, ca judecătorul și spus pararea cu privire la acest aspect, motiv pentru care solicit a se constata greșita respingere a cererii de recuzare și a dispune refacerea tuturor actelor procedurale efectuate după formularea cererii de recuzare, conform art. 34 alin. 2 C proc civ.
In situația în care o astfel de măsura nu va fi luata, se solicită a se avea în vedere criticile cu privire la actele de procedura și soluțiile adoptate de judecător.
Prezumția de comunitate este bazata pe o realitate de fapt, în sensul ca majoritatea bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei se face din contribuția ., în scopul de a deveni comune. În speța, aceasta prezumție este întărită de existenta actului autentic necesar ad validitatem pentru vânzarea terenurilor, precum și de existenta altui înscris care coroborat cu declarațiile martorilor T. și Mangeac, vine sa confirme aceasta prezumție.
Paratul nu a reușit sa răstoarne prezumția legala prin nici una din probele administrate.
In privința dreptului de superficie, s-a apreciat ca instanța a făcut aprecieri eronate. S-a susținut că între părți a luat naștere o convenție anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Concluzia fireasca este aceea ca aceasta lege nu poate retroactiva, situația juridica fiind consumata sub imperiul vechii legi, deci Legea nr. 247/2005 nu are aplicabilitate în speța, fiind un temei juridic străin de aceasta. Legea anterioara (Legea nr. 54/1998) nu prevedea nici o forma obligatorie pentru nașterea unui drept de superficie, aspect pe care instanța omite a-l studia, astfel încât dreptul de superficie se năștea „solo consensu". Simplul consimțământ al părților era suficient pentru ca orice convenție a acestora sa ia naștere. Instanța recunoaște chiar și faptul ca o astfel de convenție poate fi dovedita cu orice mijloc de proba. E. este însă reținut ca o astfel de proba este condiționata de dovada imposibilității morale de preconstituire a unui înscris, întrucât nu exista nici un impediment legal pentru a lua naștere convenția respectiva prin consens, consens demonstrat de însăși edificarea construcției. Edificarea unei construcții este un fapt juridic, iar faptele juridice se demonstrează cu orice mijloc de probă, mai ales că în cauza exista și un început de dovada scrisa prin întâmpinarea depusa de pârât prin care acesta recunoaște ca, parțial, acea construcție este edificata în comun (conform art. 1197 C civ).
Deși judecătorul reține că în cazul construirii de către soți pe terenul unuia dintre aceștia dreptul de superficie se naște ope legis, nu aplica principiile de drept și normele ce guvernează dreptul de coproprietate și partajul judiciar pentru a identifica situația juridica în speța.
A mai arătat apelanta că a solicitat, la termenul din data de 05.05.2009, ca probatoriul sa fie încuviințat și cu privire la proba testimoniala și cu interogatoriul pârtii adverse pe aspectul edificării construcției de către cei doi soți în timpul căsătoriseși a gradului de realizare a acestei construcții la data despărțirii în fapt (expertiza).
Cu toate acestea, instanța de judecata s-a pronunțat în sensul respingerii cererilor noastre, nefiind utile cauzei.
Judecătorul s-a ferit de judecarea completării cererii, întrucât a fost conștient de faptul ca nu este posibil ca soții sa aibă cote diferite la dobândirea diferitelor bunuri în timpul căsătoriei. Este unanim recunoscut faptul ca dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei este subsumata prezumției de contribuție . soților la dobândirea bunurilor se raportează la întreaga masa a acestora și nu individual, pentru fiecare bun în parte (aspecte reținute chiar în pagina 6, ultimul alineat al încheierii de admitere în principiu).
Cel mult se poate dovedi ca pentru un anumit bun exista o cota care nu reprezintă bun comun, ci bun propriu. În speța, o astfel de situație este cea care are în vedere partea de teren moștenită de fostul său soț, astfel încât din terenul respectiv poate face obiect al partajului numai cota de bun care este comun. Aceasta nu înseamnă însă ca cei doi soți au contribuție diferita față dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei. Mai mult decât atât, realizarea construcției în comun, aspect recunoscut în parte de pârât și consemnat în declarația de martor, dovedește și ce destinație avea împrumutul invocat de pârât.
Încheierea de admitere în principiu este nelegala și netemeinica, judecătorul neținând seama nici de argumente, nici de probele administrate în cauza.
Reținerea ca dobândirea terenurilor s-a realizat din suma obținută ca împrumut nu rezultă din nicio probă.
Astfel, în contractele de vânzare cumpărare nu este specificat ca plata se face dintr-un împrumut acordat în acest sens.
Pe de alta parte, din contractul de împrumut rezulta ca acesta a fost contractat în vederea realizării de lucrări de construire și nu pentru achiziționarea unor terenuri sau pentru nevoi personale. Faptul ca împrumutul era destinat construirii se coroborează cu declarația martorei Mangeac L. L. care arata ca soții, au început sa construiască în curtea imobilului unde locuiau în ., iar la momentul despărțirii construcția era terminata până la placa. O astfel de declarație se coroborează cu înscrisul prezentat chiar de pârât, și anume, contractul de împrumut nr. 162/2001.
Cei doi martori ai pârâtului sunt nesinceri în declarații, acestea necoroborându-se cu celelalte probe ale dosarului. Ele contravin înscrisurilor autentice prin care a fost dovedita cumpărarea în comun a terenurilor, precum și contractului de împrumut.
Martora I. N., deși afirma ca terenurile au fost cumpărate de pârât cu bani împrumutați, recunoaște ca acest fapt i-a fost adus la cunoștința de pârât. Mai mult decât atât, afirma ca nici măcar nu cunoaște data când a fost făcut împrumutul bancar.
Neverosimila este și declarația martorului V. V., atât pentru faptul ca acesta este var primar cu pârâtul, părinții lor fiind frați, astfel cum a recunoscut la interogarea de către instanța, cât și datorita situației de fapt ce reiese din declarația acestuia. Se solicită a se retine ca și aceasta declarație este extrem de lapidara, neconcludenta și contrara celorlalte probe din dosar. Practic, martorul nu poate spune nimic sigur pentru simplul fapt ca nu știe, iar declarația sa este irelevanta, necoroborându-se cu probele dosarului.
Pârâtul nu face nici o dovada ca împrumutul a fost destinat achiziționării terenurilor. Declarațiile celor doi vin în contradicție cu conținutul contractului de împrumut, contravenind astfel dispozițiilor art. 1191 alin. 2 C civ. Nici o alta proba nu a fost administrata în sprijinul pârâtului. Singurul care afirma ca a plătit terenurile cu banii împrumutați este chiar pârâtul, însă o astfel de situație nu se circumscrie noțiunii de proba (dovada), ci este simpla susținere a pârtii căreia îi profita. Nesinceritatea pârâtului rezulta cu prisosința din interogatoriul luat de instanța, acesta afirmând la prima întrebare ca despărțirea soților a precedat cumpărarea terenurilor, aspect contrazis de toți martorii.
Împrumutul a fost destinat construirii și nu achiziționării de terenuri și a fost folosit în scopul în care a fost contractat.
In mod greșit a fost interpretata declarația martorei Mangeac și în privința sumelor de bani oferite de tatăl reclamantei. Aceasta afirma ca cei doi soți au contribuit cu munca și alergătura la nunta sorei reclamantei și ca au fost recompensați după nunta, de tatăl reclamantei din banii de dar luați de părinții miresei. Nu se solicită însă o cota majorata din bunurile comune, ci cota legala de 50%. Chiar dacă nu s-ar retine afirmațiile martorelor, în sensul ca dobândirea terenurilor s-a făcut cu ajutorul tatălui reclamantei, înlăturarea acestei susțineri nu afectează în nici un fel validitatea prezumției de comunitate a bunurilor în cote egale, de altfel reclamanta solicitând numai partajarea în cote egale a terenurilor, conform cotelor prezumate de art. 30 C fam.
De asemenea, din declarațiile martorelor T. V. și Mangeac L. L., rezulta ca reclamanta era angajata, fiind colega de serviciu cu cele doua martore, deci obținea venituri în mod constant, contribuind la cheltuielile comune ale gospodăriei, atât cu sume de bani, cât și cu munca în gospodăria . ceea ce privește bunul omis, el reprezintă parterul unui bun imobil edificat de soții A., aspect dovedit atât prin contractul de împrumut prezentat de partea adversa, cât și de declarațiile martorilor audiați în cauza, necontestate de partea adversa.
In aceste condiții se impune pronunțarea unei noi încheieri de admitere în principiu care sa cuprindă și acest bun și sa stabilească și cotele de contribuție ale soților la dobândirea întregii mase a bunurilor comune. Ca urmare, trebuie sa se realizeze și o noua lotizare în funcție de noua încheiere de admitere în principiu.
In ceea privește participarea la dobândirea construcției, a arătat că aceasta s-a făcut prin intermediul unui credit, de o valoare scăzuta fata de valoarea construcției ce trebuie avuta în vedere la partaj (valoarea actuala), astfel încât urmează a se evalua valoarea parterului în faza de execuție existenta la data despărțirii în fapt a soților și, cel mult, a se deduce valoarea debitului suportat de soțul său separat, după despărțirea în fapt.
Întrucât probele dosarului sunt în sensul ca aceasta a fost destinația reala a creditului și pentru ca la dobândirea terenurilor nu s-au folosit bunuri sau valori proprii ale fostului său soț, urmează a aprecia, în raport de întreaga masa a bunurilor comune cota de participare a fiecărui soț.
C. de contribuție . poate fi privita separat pe fiecare bun în parte, si, din moment ce un prim partaj nu a stabilit cote diferențiate înseamnă ca acestea nu sunt diferite. Mai mult, cum ar fi posibila stabilirea de cote diferite la dobândirea masei bunurilor soților privita în ansamblul sau, numai prin faptul ca pentru un anumit bun sau o anumita lucrare unul dintre soți a achitat ulterior despărțirii în fapt o parte a creditului.
Pentru aceste motive apreciază ca se impune constatarea unei contribuții comune și egale a soților la dobândirea bunurilor comune.
Având în vedere cele expuse, se solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulata și completata, partajarea celor doua terenuri și a construcției și respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecata.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C proc civ, art. 6731 și urm. C proc civ, alte dispoziții legale incidente în cauza.
C. I. V., a formulat întâmpinare la apelul declarat de A. N. prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.1127/A/15.11.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul pârât A. N., împotriva sentinței civile nr. 3205/09.06.2009, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ /RJ (nr. dosar în format vechi 618/2006), a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă C. I. V., în contradictoriu cu apelantul pârât A. N.; a schimbat, în parte, încheierea pronunțată la data de 28.11.2008 și sentința civilă apelată, în sensul că a constatat contribuția părților la dobândirea bunurilor comune ca fiind de 10% pentru reclamanta pârâtă și de 90% pentru pârâtul reclamant; a obligat pe pârâtul reclamant la plata sumei în cuantum de 29.570 lei cu titlu de sultă către reclamanta pârâtă; a menținut restul dispozițiilor încheierii pronunțate la data de 28.11.2008 și ale sentinței civile apelate și a compensat cheltuielile de judecată.
Analizând apelurile declarate în cauză, prin raportare la motivele de apel, care fixează limitele devoluțiunii legale, conform art. 295 alin. 1 C.pr.civ., și în raport de probele administrate în apel, tribunalul în temeiul disp. art. 296 din C.pr.civ., a respins apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței civile nr.3205/09.06.2009, pronunțată de Judecătoria B., ca nefondat, pentru argumentele ce succed, în timp ce apelul declarat de apelantul pârât a fost admis, urmând ca analiza unicului motiv de apel invocat, reprezentat de cota de contribuție reținută, să fie realizată în paralel cu motivarea soluției ce va fi pronunțată privind apelul reclamantei pârâte. Totodată, Tribunalul a menținut restul dispozițiilor încheierii pronunțate la data de 28.11.2008 și ale sentinței civile apelate.
Tribunalul a analizat critica reprezentată de împrejurarea că recuzarea judecătorului din primă instanță a fost în mod nelegal respinsă, distinct de celelalte motive invocate, acestea fiind analizate grupat, întrucât vizează soluția pronunțată în cauză.
În această ordine de idei, s-a reținut că, prin încheierea pronunțată la data de 02.06.2009, completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare a respins această solicitare ca neîntemeiată, cu motivarea că orice critică privitoare la aprecierea asupra probatoriilor poate fi formulată exclusiv prin exercitarea căilor de atac, întrucât nu se circumscrie motivului de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 din C. proc. civ., respectiv nu poate fi considerată o antepronunțare.
Tribunalul a reținut faptul că judecătorul poate fi recuzat exclusiv pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 27 din C.proc.civ., nefiind acceptat pentru admiterea cererii niciun alt argument.
S-a menționat în acest context că, împrejurarea că instanța s-a pronunțat asupra caracterului probelor propuse de reclamantă în dovedirea cererii completatoare a masei partajabile formulate la data de 10.03.2009, în mod evident nu se încadrează în motivul de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 din C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul poate fi recuzat dacă și-a spus părerea cu privire la pricina care se judecă, din două motive punctual expuse: în primul rând, acest caz de recuzare se referă la situația în care, în cursul litigiului, fie în sala de judecată, fie în afara acesteia, judecătorul și-a exprimat opinia sa, personal, în legătură cu modul în care urmează a fi soluționată cauză, ceea ce în mod cert nu a avut loc, iar, în al doilea rând, pentru că prin aprecierea modului în care se probează existența unui drept al părților, invocat prin cererea completatoare, nu se poate reține pronunțarea sub nicio formă cu privire la soluția pe fondul pretențiilor deduse judecății, chiar dacă aceasta s-ar putea astfel prefigura.
Cât privește modul în care instanța a analizat probele administrate în cauză și astfel, a stabilit situația de fapt, respectiv a aplicat dispozițiile legale în cauza dedusă judecății, Tribunalul a constatat că, în mod corect s-a apreciat, atât asupra componenței masei bunurilor comune, cât și asupra modului în care se determină contribuția foștilor soți la dobândirea acestora. Mai mult decât atât, în apel, în temeiul disp. art. 295 alin. 2 din C.pr.civ., au fost refăcute, respectiv completate probele administrate în primă instanță, însă din analiza acestora nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de fond.
Astfel, în privința componenței masei, au fost reținute ca făcând parte din comunitate, în raport de data dobândirii acestora, care se situează în timpul căsătoriei părților, încheiată la data de 20.10.1990 și desfăcută prin divorțul pronunțat la data de 27.03.2002, cota de 5/8 din terenul extravilan în suprafață de 11.700 mp, situat în ., ., ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1610/20.07.2001 de B.N.P. S. P. M., și terenul extravilan în suprafață de 9.731 mp, situat în ., ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1609/20.07.2001 de B.N.P. S. P. M..
În acest context, au fost avute în vedere coroborat dispozițiile art. 30 alin. 1 din C.fam., potrivit cărora bunurile dobândite de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, și disp. art. 31 din C.fam., care enumeră limitativ categoriile de bunuri proprii.
În continuare, instanța a analizat, în raport de cererile care au investit-o, contribuția părților la dobândirea acestor bunuri, apreciind în mod corect că a fost răsturnată prezumția de egalitate prin probele administrate în cauză.
În această ordine de idei, s-a reținut că data intrării bunurilor în speță în patrimoniul devălmaș este 20.07.2001, respectiv data încheierii actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1609/20.07.2001 și 1610/20.07.2001, iar potrivit probelor administrate în cauză, foștii soți s-au separat în fapt la data de 04.08.2001, astfel cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și din răspunsul dat la interogatoriul luat reclamantei (întrebarea nr. 1). De altfel, apelanta reclamantă - pârâtă a recunoscut la interogatoriul luat de instanța de apel că despărțirea în fapt a foștilor soți s-a produs la sfârșitul lunii iulie 2001 (fila 96 – întrebarea nr. 1 din interogatoriul luat la propunerea apelantului pârât – reclamant). Și dacă s-ar lua în considerare faptul că părțile s-au separat în fapt la data de 04.08.2001, intervalul de timp petrecut împreună de părți de la momentul achiziționării celor două imobile până la separarea în fapt a fost de 14 zile.
De asemenea, s-a reținut achitarea sumei reprezentând prețul celor două terenuri din suma obținută prin contractarea de către pârâtul reclamant a împrumutului acordat de Cooperativa de Credit Banca Românească la data de 25.05.2001, restituit în rate lunare. În acest sens, s-a dat eficiență înscrisurilor administrate în cauză, din care a rezultat achitarea ratelor începând cu data de 20.06.2001. În mod corect nu s-a dat eficiență depozițiilor martorilor audiați la propunerea reclamantei privind modul în care a fost achitat prețul celor două bunuri, probe apreciate ca rămase câștigate cauzei la trimiterea spre rejudecare, în condițiile în care sursa informațiilor martorului Mangeac L. L. privind achitarea terenurilor este relatarea reclamantei, iar depoziția martorei T. V. se bazează exclusiv pe cele povestite de reclamantă, fiind colege de serviciu. Chiar din probele administrate în apel nu a rezultat o altă situație de fapt, depozițiile martorilor audiați vizând stadiul construcției edificate de soți și solicitat a fi inclusă în masa partajabilă de către apelanta reclamantă – pârâtă prin cererea completatoare.
În considerarea celor expuse, Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 29 din Codul familiei, act normativ incident în speță, „soții sunt obligați să contribuie în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei”.
În baza probelor administrate în cauză, Tribunalul a constatat că aportul părților la dobândirea bunurilor constatate ca fiind achiziționate în timpul căsătoriei acestora este diferit, că nu a rezultat cu evidență că aportul adus de către reclamantă în gospodăria pe care a avut-o cu pârâtul ar îndreptăți reținerea unei cote egale a acesteia la dobândirea bunurilor comune, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Referitor la acest aspect, Tribunalul a subliniat că, într-adevăr, viața în comun a soților, gospodăria lor comună și creșterea copiilor determină împletirea intereselor patrimoniale ale celor doi parteneri, atât cu privire la drepturi, cât și la obligații, însă raporturile patrimoniale nu alcătuiesc o reglementare de sine stătătoare, ci una care este subordonată finalității raporturilor personale izvorâte din căsătorie. În considerarea acestor raporturi, munca femeii în gospodărie și pentru educarea copiilor constituie o contribuție la dobândirea bunurilor comune, soluție întemeiată pe principiul egalității dintre sexe și pe cel potrivit căruia membrii familiei sunt datori să-și acorde sprijin moral și material, munca oricărei persoane impunându-se a fi prețuită, oriunde s-ar desfășura. Mai mult, se subliniază că, se analizează la stabilirea cotei de contribuție a foștilor soți, atât contribuția directă, constând în veniturile din muncă sau mijloacele ambilor soți, ori indirectă, prin economisirea unor mijloace comune, ca în cazul muncii depuse de femeie în gospodărie. În consecința raționamentului expus, Tribunalul subliniază că aportul soților la achiziționarea bunurilor în timpul căsătoriei nu poate fi reținut exclusiv în raport de veniturile realizate de fiecare, respectiv a unui calcul strict matematic, aprecierea unor contribuții diferențiate impunându-se a se face prin probe convingătoare, din care această situație să rezulte neîndoielnic.
În speță, astfel cum a rezultat din probele administrate în primă instanță, precum și prin completarea lor în apel, ambii soți au realizat venituri în timpul căsătoriei, însă, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, bunurile care se împart au fost dobândite cu 14 zile anterior despărțirii în fapt, iar în cauză nu s-a probat că reclamanta pârâtă a mai revenit în domiciliul conjugal sau că a mai contribuit ulterior acestui moment la plata împrumutului contractat de pârât pentru achiziționarea bunurilor, tocmai acest fapt făcând obiectul analizei unei cote diferențiate, Tribunalul a reținut o contribuție a părților de la dobândirea bunurilor comune ca fiind de 10% pentru reclamanta pârâtă și de 90% pentru pârâtul reclamant, urmând ca, pentru egalizarea loturilor, apelantul pârât A. N. să plătească apelantei reclamante C. I. V. suma în cuantum de 29.570 lei, cu titlu de sultă, sumă avută în vedere în raport de concluziile raportului de expertiză tehnică specialitatea, efectuat de expert și care a condus la o valoare de a terenurilor în litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C. I. V., cu mențiunea că motivele de recurs vor fi depuse printr-un memoriu separat.
La termenul de judecată din 21.05.2015, Curtea, din oficiu, a invocat excepția netimbrării, precum și excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepției de netimbrare a cererii de recurs, Curtea a apreciat că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru cererea de recurs pendinte recurentul datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, iar conform art.3 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, valoarea timbrului judiciar datorat este de 0,15 lei.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Curtea constată că recurenta reclamantă a fost legal citat pentru termenul din 21.05.2015 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, dovezile de citare regăsindu-se la filele 4-6 din dosarul de recurs, acestea îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art.100 alin.3 Cod de procedură civilă.
Cu toate acestea, recurenta reclamantă nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare până la termenul acordat. Mai mult, această parte a învederat prin avocat la primul termen de judecată acordat că nu înțelege să timbreze cererea de recurs, motivat de faptul că părțile s-au înțeles cu privire la toate aspectele.
În consecință, în baza dispozițiilor legale sus-menționate, Curtea urmează a dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta reclamantă C. I. V. împotriva deciziei civile nr.1127/A/15.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât A. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. D. M. I. M.-A.
N.-G.
GREFIER,
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/3.06.2015
------------------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – M.S.
- C.D.C.
Jud.B. – I.P.
| ← Suspendarea provizorie a executarii. Decizia nr. 262/2015.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
